Tag: calatori

  • Un tren cu 123 de călători care venea de la Constanţa spre Bucureşti a deraiat

    Trenul Intercity 582 deraiat la Mostiştea nu s-a răsturnat, doar s-a deplasat în afara şinelor, în urma accidentului linia fiind închisă, a spus Adrian Vlaicu. Echipele CFR vor interveni în cel mai scurt timp pentru remedierea situaţiei, iar până atunci linia va rămâne închisă, a precizat Adrian Vlaicu.

    Cititi mai multe pe mediafax.ro

  • Noua poruncă pentru companiile aeriene: răsfăţaţi-vă pasagerii!

    Până de curând, pasagerii care plăteau biletul de clasa întâi aveau ceva mai mult loc să-şi întindă picioarele şi mâncare mai bună. Între timp, pretenţiile pasagerilor în privinţa confortului oferit au crescut, mai ales după apariţia unor avioane care permit parcurgerea unor distanţe mai mari fără escală. A crescut totodată şi numărul de clienţi care călătoresc la clasa întâi pe rute internaţionale, odată cu creşterea economiei unora dintre ţările asiatice, astfel că şi companiile aeriene a trebuit să-şi adapteze oferta.

    Dacă în anii ’90 British Airways introdusese scaunele care se puteau întinde la orizontală pentru ca pasagerii să doarmă liniştiţi, Emirates Airlines a plusat, introducând adevărate apartamente pentru pasageri la bordul navelor sale în 2003, iar în 2008 a instalat şi duşuri pentru acei călători care la destinaţie doresc să nu mai piardă vremea la hotel şi să se ocupe direct de afacerile pentru care au venit în locul respectiv.

    Air France nu s-a lăsat nici ea mai prejos, oferind clienţilor de la clasa întâi o sală dedicată de aşteptare la Paris, dotată cu spa şi un restaurant unde le găteşte celebrul maestru bucătar Alain Ducasse. Tot în această sală le sunt verificate paşapoartele, după care sunt duşi la avion cu limuzina. Lufthansa a redus numărul de scaune la clasa întâi, la cererea clienţilor care doreau mai multă intimitate, şi a instalat un sistem special de control al umidităţii, care ar trebui să-i ajute pe aceştia să suporte mai uşor oboseala dată de schimbarea fusului orar.

    Pe Cathay Pacific, clientul este tratat cu şampanie şi caviar şi primeşte o pijama de firmă ca să poată dormi pe scaunul devenit pat, aranjat cu grijă de către o însoţitoare de zbor.

  • Pretul calatoriilor cu trenul si cu metroul va putea fi majorat peste inflatie

    Decizia a fost luata in sedinta de joi a Executivului, au aratat
    sursele.Guvernul a garantat Fondului Monetar International ca pana
    cel tarziu la finele lunii august va modifica legislatia astfel
    incat sa permita regiilor de transport CFR Calatori si Metrorex sa
    majoreze tarifele cu mai mult decat rata inflatiei, releva
    scrisoarea de intentie cu FMI obtinuta de MEDIAFAX.

    Guvernul s-a angajat ca va modifica legislatia astfel incat sa
    permita majorarea tarifelor cu mai mult decat rata inflatiei,
    pentru ca aceste companii sa isi poata acoperi cheltuielile curente
    din venituri.In ultimii ani, tarifele Metrorex si CFR au fost
    majorate, de regula, prin raportare la nivelul inflatiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai ciudate bagaje pe care le transporta oamenii cu avionul sau de ce iti trebuie nervi tari ca sa lucrezi in aeroport

    Primii pe lista excentricilor din aeroporturi sunt doi tineri
    indragostiti care, in urma unei vacanta in Granada, au decis ca ar
    fi indicat sa aduca acasa un suvenir. Nu au luat un magnet de
    frigider, ci un intreg sac de nisip, decizie care i-a lasat cu gura
    cascata pe angajatii aeroportului.

    Un alt calator a tinut ca in bagajul de cala sa includa si o
    cada de baie, iar altul s-a prezentat la check-in cu o uriasa roata
    de cascaval. Asta nu-i nimic, spun reprezentantii aeroportului JFK,
    care, cu alta ocazie, s-au trezit cu un pasager care voia sa
    imbarce un motor de masina.


    Si mai avem un exemplu – tot pe aeroportul JFK, un calator a
    incercat sa duca la bagajul de cala o vaca moarta, insa numai dupa
    ce a infasurat-o bine in plastic, potrivit CNBC.com.

  • Dilemele lui 2011 – Vor vizita mai multi straini Romania? Unde-si vor face cetatenii concediile?

    VA SCADEA IN CONTINUARE NUMARUL ROMANILOR CARE ISI PETREC
    CONCEDIILE IN STRAINATATE?
    Operatorii din turism nu sunt foarte optimisti in ceea ce priveste
    numarul romanilor care vor pleca in vacanta in strainatate in 2011,
    estimarile mergand catre o stagnare la cifrele din 2010 sau chiar o
    usoara scadere valorica a bugetelor cheltuite de cei care aleg un
    concediu in afara tarii. “In conditiile in care biletele de avion
    se vor mai scumpi pe fondul scumpirii carburantului si pe fondul
    incertitudinilor in ce priveste veniturile viitoare care ii macina
    pe cei mai multi clienti, este posibil ca si mai putini turisti sa
    aleaga sa plece din tara in vacanta”, estimeaza Dan Goicea,
    proprietarul agentiei Cocktail Holiday. Plecarile vizitatorilor
    romani in strainatate, inregistrate la punctele de frontiera, au
    fost de 8.506.600, in scadere cu 7,8% fata de perioada 1 ianuarie –
    30 septembrie 2009. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai
    utilizate de vizitatorii romani pentru plecarile in strainatate,
    reprezentand 75,5% din numarul total de plecari. Dintre cei 8,5
    milioane de turisti, 20.000 au ales vacante de lux (de peste 2.500
    de euro) si au cheltuit anul trecut 50 de milioane de euro pentru
    acestea, destinatiile preferate fiind Spania, Italia, Turcia,
    Grecia sau Cehia.



    VA ATRAGE ROMANIA MAI MULTI TURISTI STRAINI?
    Lansarea cu surle si trambite a logoului brandului de tara al
    Romaniei, deja celebra frunza, si a sloganului “Explore the
    Carpathian Garden” nu a avut succesul scontat in 2010. Ministerul
    Dezvoltarii Regionale si Turismului a investit cateva sute de mii
    de euro in controversatul proiect intr-un an in care datele
    Institutului National de Statistica arata ca au sosit in Romania
    1,24 milioane de turisti straini, cu 1,9% mai mult in comparatie cu
    2009. In ce priveste media sejurului petrecut in gradina din
    Carpati, aceasta a scazut de la sase-sapte nopti, asa cum era in
    anii trecuti, la cinci nopti, potrivit Asociatiei Nationale a
    Agentiilor de Turism. In lipsa unui program coerent de instruire a
    operatorilor de turism si a implementarii unui sistem de
    infrastructura la nivel european, turismul va ramane in cel mai bun
    caz la acelasi nivel cu cel din 2010. Cresterea de anul trecut are
    ca explicatie faptul ca numarul total al turistilor straini din
    statiunile de la Marea Neagra a urcat cu 30%. Unul dintre motivele
    principale ale cresterii este introducerea pe litoral a unei curse
    a companiei Air Berlin, care a redeschis litoralul ca destinatie
    turistica pe piata germana. La Constanta au zburat pe durata verii
    si operatori precum Ryanair (de la Pisa si Bologna), Blue Air (de
    la Bruxelles), Air Niki (de la Viena) si XI Airways France (de la
    Paris/Strasbourg). Aeroportul Mihail Kogalniceanu din Constanta
    este singurul din apropierea litoralului, iar in lipsa unor zboruri
    directe, transportul turistilor de la Bucuresti poate dura mai bine
    de patru ore, daca alegem transportul rutier, si peste cinci ore pe
    calea ferata.


    PE FONDUL DEZVOLTARII SERVICIILOR DE REZERVARI ONLINE, CARE VA
    FI IN 2011 ATUUL AGENTIILOR PENTRU A MAI ATRAGE CLIENTI?
    “Cu ce ma mai pot diferentia eu ca agent de turism cand clientul
    isi rezerva singur biletul low-cost si cumpara cazarea de pe
    booking.com, gasind tot timpul oferte promotionale mai bune decat
    pretul pe care il ofera agentia?”, se plangea anul trecut un agent
    de turism al unuia dintre cei mai puternici operatori de pe piata.
    Intr-adevar, sistemele online au atras mii de clienti de la
    agentii, oamenii preferand sa isi organizeze singuri vacanta. In
    aceste conditii, agentia poate face diferenta pentru cateva
    categorii de clienti carora le poate oferi ceva in plus, crede
    Roxana Balcescu, director executiv al CMB Travel: “Cred ca in
    special clientii cu bugete mici si cei cu bugete foarte mari vor
    ramane in continuare clientii agentiilor. Prima categorie pentru ca
    pachetele cu chartere in Turcia, Egipt sau Spania vor fi net
    avantajoase oricarei alte variante de calatorie, iar a doua
    categorie din lipsa de timp, dar si deoarece intotdeauna cauta ceva
    special, nou, complicat de rezervat, pentru care agentia este
    pregatita din timp”. Dupa cum spune Roxana Balcescu, principala
    categorie de clienti care s-a imputinat in balanta agentiilor este
    clientul mediu, care cheltuie pe o vacanta in jur de 1.000 de euro
    de persoana si care reprezinta marea masa a turistilor care isi
    petrec vacantele in strainatate.

  • CFR Calatori majoreaza luni pretul biletelor cu 8%

    “Incepand cu data de 20 septembrie 2010, tarifele din
    transportul feroviar de calatori se vor majora cu 8%. Facilitatile
    de calatorie acordate de CFR Calatori pana la acest moment se
    aplica in continuare si dupa majorare, mentinandu-se principiile de
    protejare a calatorilor care utilizeaza frecvent trenurile de
    persoane, prin continuarea acordarii de reduceri de 50% din tariful
    integral la abonamente pentru navetisti si de 75% la abonamente
    pentru elevi si studenti”, se arata intr-un comunicat al
    companiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum era CFR sa aiba un singur pasager in trenul spre litoralul bulgaresc

    Dupa ce anul trecut ruta directa Bucuresti – Varna a fost
    anulata in plin sezon, din lipsa de clienti, o a doua incercare de
    a transporta pe calea ferata turistii romani catre statiunile de pe
    litoralul bulgaresc a esuat. De data aceasta, vagonul cuseta care
    trebuia sa lege Aradul de Varna si Burgas nici nu a mai fost pus in
    circulatie.

    “Cu cateva zile inainte de data la care trebuia sa fie pus in
    circulatie, s-a constatat ca un singur calator isi facuse
    rezervare, pentru luna august. Prefer sa utilizez acest vagon pe
    alte rute, care sunt eficiente”, a declarat pentru Gandul Bogdan
    Nastasescu, directorul general al CFR Gevaro, filiala CFR Calatori,
    care se ocupa cu exploatarea vagoanelor de dormit, cuseta si
    restaurant. El a precizat ca pasagerului respectiv i s-a facut
    rezervare, pentru aceeasi data, la un vagon cuseta polonez. Vagonul
    cuseta ar fi trebuit sa circule incepand cu data de 18 iunie pe
    relatia Arad – Craiova – Videle – Giurgiu – Varna, iar pretul unui
    bilet dus intors ar fi trebuit sa fie de 90 de euro.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • AFP: Reteaua feroviara din Romania, intr-o stare catastrofala din cauza dezinteresului autoritatilor

    In timp ce UE se reorienteaza catre reteaua feroviara pentru a
    proteja mediul, Romania, membru al Uniunii din 2007, actioneaza
    tocmai invers, comenteaza agentia franceza.

    Intre 1990, anul revenirii la un sistem democratic, si 2009,
    numarul celor care calatoresc cu trenul s-a micsorat de sase ori,
    ajungand de la 407,9 milioane la 70,3 milioane, potrivit Oficiului
    de statistica. Iar degringolada continua. “Traficul ar putea scadea
    cu 10 la suta in 2010”, a declarat pentru AFP directorul
    departamentului de calatori al companiei feroviare nationale CFR,
    Liviu Pescarasu. Numarul masinilor s-a triplat in 20 de ani,
    trecand de la 1,3 la patru milioane, romanii indreptandu-se catre
    un “lux” rar in perioada comunista.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mergem la mare cu trenul? 21 de ore de la Satu Mare, 15 de la Timisoara, 12 de la Botosani si 6 de la Bucuresti

    Astfel, programul estival cuprinde 24 de trenuri Rapid, 14
    Accelerate si zece trenuri personal. Acestea vor face legatura
    intre litoral si Bucuresti, Arad, Craiova, Timisoara, Deva, Resita,
    Brasov, Sibiu, Targu Mures, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia
    Mare, Sighetu Marmatiei, Iasi, Suceava, Botosani, Galati, Calarasi,
    Buzau si Medgidia.

    In ce priveste preturile, acestea se incadreaza in medie intre
    50 si 100 de lei pentru biletele de calatorie la clasa a II-a.
    Poate parea mai avantajos in aceasta situatie autoturismul
    personal, mai ales daca mai multe persoane calatoresc cu aceeasi
    masina.

    Iata cateva exemple de preturi din principalele orase ale tarii
    catre litoral:

    55 de lei – Rapid Bucuresti-Mangalia, clasa a II-a – durata, 6
    ore
    108 lei – Rapid Satu Mare-Mangalia, clasa a II-a – durata, 21
    ore
    102 lei – Rapid Timisoara-Mangalia, clasa a II-a – durata, 15
    ore
    62 de lei – Accelerat Suceava-Constanta, clasa a II-a – durata, 9
    ore
    101 lei – Rapid Cluj-Napoca-Mangalia, clasa a II-a – durata, 16
    ore

    Cei care cumpara bilete de tren cu 30 de zile inainte de data
    calatoriei pot beneficia de reduceri cuprinse intre 5-13%.

    In aceste conditii, companiile de aviatie speculeaza la maxim
    starea proasta a infrastructurii rutiere si feroviare. Compania
    nationala de transport aerian Tarom va relua si in aceasta vara
    cursele regulate Bucuresti – Constanta si Cluj Napoca-Constanta,
    care au fost introduse anul trecut la cererea agentiilor de turism.
    De asemenea, compania Carpatair opereaza zboruri
    Timisoara-Constanta de trei ori pe saptamana.

  • Cum au trecut companiile low-cost in liga mare

    Natasa Kazmer este de opt ani “omul de la Wizz Air”. S-a angajat
    in companie de la startul acesteia, a participat de la sedintele de
    strategie pana la fiecare conferinta de presa pentru lansare sau
    pozitionare si la toate sedintele de marketing. La inceput, jobul
    parea mai usor; cand s-a angajat in Wizz, avea o echipa de 14
    persoane si o secretara, echipa “normala din punct de vedere
    numeric” pentru coordonarea departamentului de marketing si
    corporate affairs.

    Din 2009, Natasa Kazmer a ramas fara secretara si cu o singura
    persoana in subordine. Si munceste mult mai mult. Per total insa, e
    multumita: Wizz Air, care a implinit in luna mai sase ani de la
    infiintare (cu peste 22 de milioane de pasageri transportati in
    aceasta perioada), a trecut peste 2009 cu o crestere de 30%, in
    conditiile in care veniturile companiilor aeriene si numarul
    pasagerilor au scazut in medie cu 12-20%.
    Startul in 2010 a fost destul de bun pentru Wizz Air, povesteste
    Kazmer, iar rezultatele primului semestru ar fi aratat si mai bine
    daca nu ar fi erupt niciun vulcan in Islanda.

    Povestea cu Eyjafjoell a adus Wizz pierderi de 10 milioane de
    euro – odata cu anularea a 930 de zboruri si a unui minus de
    135.000 de pasageri. “In primul trimestru din 2010 am vazut o
    normalizare, pasagerii s-au intors, cifrele aratau cam la fel cu
    primul semestru din 2008 – insa odata cu eruptia, am pierdut din
    nou controlul asupra a cum va fi 2010.”

    Eyjafjoell nu e insa singurul necaz in ceea ce priveste Europa
    de Est: nici economiile din zona nu o duc prea bine, iar bugetarile
    Wizz Air au luat in calcul un 2010 mai prost decat 2009; “tarile
    din CEE sunt puternic afectate de criza si au datorii publice mari,
    combustibilul se scumpeste din nou, iar slabirea dolarului ne
    incurca destul de mult la raportare”, explica oficialul Wizz,
    companie al carei business este concentrat 100% in Europa de
    Est.

    Expunerea Wizz in CEE face ca operatorul low-cost sa fie afectat
    de orice stiri proaste ar veni dinspre Varsovia, Bucuresti,
    Budapesta, Praga, Kiev sau Sofia: “Cea mai mare parte a afacerilor
    Wizz este concentrata in Polonia si Romania, dar orice influenta
    macroeconomica negativa dinspre celelalte piete e la fel de rea,
    deoarece sunt piete in dezvoltare si trebuie sa ne uitam la toate
    cu egala atentie”.

    Desi 2009 a fost caracterizat drept un an greu de toate
    companiile aeriene care opereaza in Romania, Kazmer spune ca pentru
    Wizz anul trecut a adus profit. Este adevarat, nu atat de mult ca
    in 2008: “Suntem profitabili in Romania si vom folosi acest profit
    pentru a il reinvesti in bazele noastre din Romania, dar si pentru
    a mentine sau a scadea tarifele, lucru pe care l-am facut si in
    2009”.