Tag: calatori

  • Cum au ajuns călătorii din patru destinaţii din Asia să reprezinte 20% cheltuielile înregistrate în sectorul de turism global

    Călătorii din patru ţări mari din regiunea Asia-Pacific cheltuite atât de mult încât reprezintă aproape 20% din totalul cheltuielilor din sectorul de turism la nivel global la nivleul anului 2018, ceea ce arată un apetit ridicat pentru turism, potrivit unui studiu realizat de Mastercard.

    Astfel, oamenii din China, Coreea de Sud, Japonia şi Taiwan sunt responsabili pentru 18,5% din cheltuielile totale din turismul global, în creştere de la nivelul de 11% înregistrat în urmă cu un deceniu, potrivit studiului „Global Destination Cities Index: Origins”, în cadrul căruia Mastercard urmăreşte primele 200 de oraşe din lume.

    Raportul este construit pe date colectate de la terţi precum Consiliul Mondial al Turismului şi examinează trendurile din turism pentru a găsi ţările din care pleacă cei mai mulţi călători.

    Studiul face parte dintr-o cercetare mai amplă pe care Mastercard o va lansa anul acesta cu privire la industria globală de călătorii.

    SUA a continuat să fie ţara care dă cei mai mulţi turişti şi în 2018, reprezentând 9,9% din totalul glboal. Cu toate acestea, regiunea Asia Pacific a înregistrat un avans semnificativ în ultimul deceniu.

    „Este fascinant nu doar că banii cheltuiţi de oamenii din acastă regiune aproape că s-au dublat la nivel de sumă, dar era turismului abia a început pentru oamenii din regiune”, spune Rupert Naylor, vicepreşedinte senior pentru regiunea Asia Pacific, Mastercard.

    Top 10 ţări de origine ale călătorilor la nivel global au fost: SUA, China (n.r: fără Hong Kong şi Macau), Germania, Marea Britanie, Franţa, Coreea de Sud, Japonia, Canada, Rusia şi Taiwan.

     

     

     

     

  • S-a terminat petrecerea pentru studenţi: Guvernul vrea să limiteze numărul de călătorii gratuite cu trenul de care beneficiază studenţii

    Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat, luni, că Guvernul va adopta un act normativ prin care va limita numărul de călătorii gratuite cu trenul pentru studenţi. De asemenea, limita de vârstă a studenţilor pentru a beneficia de gratuitate va fi de 26 de ani.

    „Propunerea este legată de ceea ce am aplicat şi anul trecut, în zonă studenţilor, că şi gratuitate pe calea ferată. O propunere, inspirându-ne şi din alte zone ale Europei, va fi şi o discuţie înainte de a lua o decizie în acest sens cu toate structurile reprezentative din partea studenţilor. Putem discută limitarea numărului de călătorii în fiecare an şi alte categorii de români pentru care să se aplice aceste gratuităţi. Un număr limitat de călătorii. De asemenea vârstă până la care să se aloce această gratuitate pe calea ferată, aceea de 26 de ani. De asemenea, putem să îl corelăm şi de situaţia la învăţătură în universităţi sau facultăţi, să nu avem studenţi repetenţi sau restanţe”, a declarat Eugen Teodorovici.

    Ministrul de Finanţe a precizat că până la rectificarea bugetară vor exista discuţii cu reprezentanţii studenţilor în privinţa noilor măsuri propuse.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum a ajuns un simplu vas folosit pe post de cutie pentru mingi de tenis să valoreze 4,9 mil. dolari

    Cumpărat în timpul unei călătorii în China şi păstrat în familie vreme de trei generaţii, vasul de bronz cu toarte în formă de capete de fenicşi a fost oferit la un moment dat unui muzeu din Berlin care nu s-a arătat interesat de el, iar ulterior a fost refuzat de o casă britanică de licitaţii, care l-a identificat incorect pe baza fotografiilor trimise. În cele din urmă, a fost descoperit de casa elveţiană Koller Auctions şi identificat drept vas pentru ars esenţe parfumate chinezesc datând din secolul al
    XVII-lea. Scos la licitaţie, vasul s-a adjudecat pentru suma de 4,9 milioane de dolari. 

  • Om bogat, caut ecosistem pentru casă

    Nu se mai cer simple acvarii în care pot fi urmăriţi înotând voioşi peştii, acestea trebuie să fie deosebite, adevărate opere de artă cu mici peisaje subacvatice pline de viaţă, susţin firmele care proiectează şi realizează aşa ceva, scrie Mansion Global. Închise în sticlă sau plexiglas se află minisculpturi printre care plutesc peştii ori recifuri vii cu tot cu ecosistemul lor de crabi, corali, castraveţi de mare şi scoici, ceea ce asigură un spectacol vizual în continuă schimbare.
    Realizarea unei asemenea lucrări de artă acvaristică poate costa de la 10.000 la 1,5 milioane de dolari, preţ în care nu intră şi vieţuitoarele care o vor popula, iar întreţinerea lunară a unui asemenea capriciu se situează la sume cuprinse între 300 şi 35.000 de dolari. Printre cei care vor să se relaxeze admirând un petic de viaţă subacvatică se numără doctori, directori de companii sau fonduri de hedging, vedete ale micului şi marelui ecran ori bancheri. Acvariile de lux se pot instala fie în piese de mobilier cum ar fi dulapuri, fie ca elemente separate în încăperi, de la sufragerie la pivniţa de vinuri. Pot fi montate într-o zonă a unei încăperi sau de jurul împrejurul acesteia, iar unora le plac atât de mult acvariile încât vor câteva prin casă şi prin curte. Există şi cereri de instalare la intrarea în garajul în care clientul îşi ţine maşinile din colecţia sa de care este cel mai mândru, cum ar fi Bugatti sau Ferrari, ori în spaţii în care pot fi admirate şi din lateral, cât şi de sus. 

  • Cum arată “Veneţia” României, satul de vacanţă care deţine cea mai mare piscină plutitoare din Europa – GALERIE FOTO

    Un loc cu totul inedit in Iasi, in care distractia si natura se combina armonios. Asa ar putea fi descris, in linii mari, cel mai nou spatiu de agrement din Iasi: Tiki Village.  Inspirati de culturile asiatice şi de locurile in care si-au petrecut vacantele dar si de pasiunea pentru calatorii si civilizatii indepartate, acţionarii au vrut sa aduca si in Iasi cate ceva din ceea ce au experimentat.

    Asa a luat nastere Tiki Village, un mic sat de vacanta amplasat pe plaja Venetia. Actionarii, impreuna cu Alex Costea, din Iasi, care a locuit foarte aproape de zona lacului Venetia, au ajuns la concluzia ca locurile de la noi nu sunt apreciate la adevarata lor valoare, au vazut potentialul din zona si ca se poate face si aici ceva diferit.

    Modelele dupa care s-au inspirat sunt plajele, cultura si parcurile natural din Thailanda, Cambodgia, Bali, Vietnam si Singapore. Nu au gonit dupa profit, ci au vrut sa creeze un loc frumos, din pasiune. Din acest motiv, actionarii au tratat modernizarea locului cu foarte mare seriozitate, tinand cont, in primul rand, de natura si de infrumusetarea ei.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Locul a fost igienizat, s-au plantat copaci, vegetatie si gazon, totul fiind realizat in colaborare cu Apele Romane. Foarte important este faptul ca acest proiect nu a presupus nici o defrisare. Unul dintre efectele actiunilor, cu care se mandresc, este imbogatirea faunei, in zona fiind prezente acum foarte multe pasari specifice deltei, anume rata salbatica, sitarul, starcul cenusiu, starcul pitic, lisita, gainusa de balta, pescarusul albastru.

    A urmat apoi conceperea designului unic. Toate materialele folosite sunt autentice, (lemn, stuf, nisip)100% naturale. Stuful este adus direct din Delta Dunarii, nisipul de la malul Marii Negre, Siretului si Prutului, iar totemurile sunt sculptate manual din trunchiuri de lemn masiv, de sculptori consacrati, ce au lucrat si in America de Sud. Conceptul se inspira din culturile insulelor din Indochina si Polynesia, incepand de la nume pana la regulamentul intern.

    Pentru cei curiosi, denumirea “Tiki” inseamna, in cultura amerindiana, “primul om”. Cei care doresc sa isi petreaca zilele de vara intr-un loc superb, complet diferit fata de ceea ce  exista in momentul actual in Iasi, sunt invitati la Tiki Village, pentru a se bucura de o plimbare relaxanta in mijlocul naturii si admirarea peisajului, pentru o balaceala la Tiki Beach sau pentru a savura o bautura racoritoare la Tiki Bar. Alte activitati includ plaja, piscina, kayak, hidrobicicleta, barca, placa, bar Hawaiian. 

    De precizat ca la Tiki Village exista singura piscina plutitoare din Romania si cea mai mare din Europa. Aceasta masoara 250 mp si a fost conceputa si construita in Thailanda si instalata pe lac de producatori.

    De precizat ca la Tiki Village exista atat piscine pentru adulti, cat si doua piscine pentru copii.  Intrarea este platita doar de persoanele care opteaza pentru piscina si sezlonguri, vizitatorii avand acces gratuit. Tiki Village se afla pe Strada Ciric, pe malul lacului Venetia. De asemenea, il puteti gasi pe Facebook cautand Tiki Village.

    Sursa www.bzi.ro

    Sursa foto www.bzi.ro

  • Cinci modalităţi de a călători ieftin în orice oraş din lume

    Cei care doresc să ajungă în numeroase destinaţii fără a cheltui prea mulţi bani au câteva posibilităţi de a călători ieftin în orice oraş din lume, arată portalul nytimes.com, citat de Mediafax.

    Stai la hostel
    Hostelurile sunt o alternativă ieftină la hoteluri, în care băile şi camerele sunt comune. Acestea oferă condiţii de curăţenie apropiate de cele pe care le găseşti în locurile de cazare mai scumpe. În plus, chiar şi atunci când turiştii optează pentru posibilitatea de a lua o cameră proprie păstrează oportunitatea de a face economii semnificative în timpul unei vacanţe.

    Evită restaurantele
    Nu merită să mergi la restaurant dacă doreşti să iei doar o gustare mică în timpul unei excursii. Este mai indicat să îţi cumperi produse din magazine sau din pieţe, deoarece acelea sunt cu mult mai ieftine. Majoritatea hostelurilor sau spaţiilor de cazare obţinute prin platforma Airbnb dispun de bucătării şi de frigidere, aşa că nu va trebui să te îngrijorezi în legătură cu locul de depozitare.

    Nu împacheta prea multe bagaje
    Bagajele mai uşoare îţi oferă posibilitatea de a te deplasa mai uşor, indiferent că alegi să mergi pe jos sau să foloseşti transportul public. Astfel, nu vei fi nevoit să apelezi la modalităţi mai scumpe, precum un taxi sau un serviciu privat de transport, pentru a te deplasa – şi a căra bagajele – dintr-un loc în altul.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Eurostat: Una din şase călătorii ale europenilor au fost efectuate cu avionul, în 2017

    Cea mai mare parte a călătoriilor cu avionul au fost realizate în scopuri personale (82%), în timp ce restul de 18% au fost efectuate în scopuri de serviciu. Proporţia călătoriilor în interes de serviciu, indiferent de mijloacele de transport prin care s-au efectuat, a fost puţin sub 12%, în 2017.

    În perioada 2012-2017, numărul total al călătoriilor efectuate de rezidenţii UE, utilizând toate mijloacele de transport, a crescut cu 2%, în timp ce numărul călătoriilor cu avionul a crescut cu 15%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PE a decis că britanicii nu vor avea nevoie de vize pentru a călători în UE după Brexit

    Britanicii vor putea să stea în statele UE fără viză cel mult 90 de zile într-o perioadă oarecare de 180 de zile. Legea prevede explicit că scutirea de vize va fi valabilă numai dacă Marea Britanie va implementa o măsură similară pentru cetăţenii Uniunii Europene.

    Măsura a fost aprobată cu 502 voturi pro, 81 contra şi 29 de abţineri. Legea va trebui adoptată acum de Consiliul Uniunii Europene şi va trebui publicată în Jurnalul Oficial al UE până pe 12 aprilie, noul termen-limită pentru Brexit.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Top 10 companii aeriene din lume. Ce cred călătorii

    Un sondaj cu privire la cele mai bune linii aeriene din lume, desfăşurat de TripAdvisor, a plasat încă o dată Singapore Airlines drept pe primul loc la nivel global, potrivit CNBC.

    Pe locul doi s-au situat arabii cu Qatar Airways, podiumul fiind completat de EVA Air.

    În continuare, până la top 10, clasamentul este completat de Emirates, Japan Airlines, Soutwest Airlines, Azul, Air New Zeeland, Jet2.com şi All Nippon Airways.

    După ce a câştigat primul loc pentru al doilea an consecutiv, CEO-ul Singapore Airlines, Goh Choon Phong susţine că angajaţii sunt cheia pentru această perormanţă

    Topul lansat marţi este dominat de operatori din Asia încât patru din primii zece sunt din regiune.

    Multe companii aeriene cunoscute precum British Airways, Virgin Atlantic sau American Airlines, nu se regăsesc în top.

    Mai mult, TripAdvisor a acordat şi patru premii diferite în funcţie de patru criterii diferite. Astfel, în ceea ce priveşte serviciile de Clasa I, premiul a fost câştigat de Emirates, în timp ce Qatar Airways a câştigat distincţia pentru Clasa Business.

    Air New Zeeland a câştigat premiul pentru clasa Premium Economy în timp ce Singapore Airlines a condus clasamentul pe segmentul Economy.

     

  • Cum să faci sute de mii de euro în România din tradiţia altor ţări

    “Întotdeauna am fost atrasă de bijuterii, în special de cele din argint, şi le-am căutat mereu, pe oriunde am călătorit. În 1998 am ajuns în Cairo cu o bursă postuniversitară şi acolo, timp de un an, am descoperit bijuteriile Africii de Nord, ale nomazilor Saharei, tuaregii, dar şi ale grupurilor etnice din Egipt, Libia, Algeria, Tunisia, Maroc, care au o tradiţie extraordinară de sute de ani în lucrul bijuteriilor din argint. A fost perioada în care m-am îndrăgostit iremediabil de aceste bijuterii, iubire care avea să-mi schimbe viaţa la un moment dat”, povesteşte Maria Mănoiu despre modul în care a luat primul contact cu bijuteriile etnice autentice, care i-au „furat inima”.

    Pe drumurile nesfârşite din Maroc, Mali, Burkina Faso şi Ghana ideea de business s-a legat, astfel că a devenit logic pentru antreprenoare ca la întoarcerea în ţară să îmbine două pasiuni de-o viaţă – bijuteriile şi călătoriile – şi să pornească în aventura pe care a numit-o Metaphora.
    „Am început businessul în toamna lui 2010, în toiul crizei. Însă Metaphora este dovada că atunci când crezi în visul tău, nimic nu te poate opri. Şi, cum zicea scriitoarea americană Anais Nin, «Life shrinks or expands in proportion to your courage» (Viaţa se micşorează sau se extinde proporţional cu curajul tău).”

    Maria Mănoiu este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, secţia limbi străine – arabă şi franceză. După un an petrecut în Egipt s-a întors în România şi s-a angajat în publicitate, în departamentul de creaţie, fiind copywriter timp de 10 ani în mai multe agenţii.

    Astfel, cu ajutorul cunoştinţelor în advertising ea a reuşit să dezvolte brandul Metaphora, chiar dacă antreprenoriatul îi era străin. „Nu am avut nicio tangenţă cu mediul de business, sunt o fire artistică, o idealistă cu picioarele pe pământ, dacă pot să spun aşa. Ideea businessului a venit într-un moment în care simţeam că trebuie să fac ceva cu mai mult sens, ceva în care să cred. Din fericire, experienţa din advertising mi-a fost foarte utilă în crearea şi apoi în creşterea brandului care este astăzi Metaphora. Business am învăţat în primul rând făcând greşeli. Încă mai fac greşeli, pentru că îmi asum mereu riscuri, însă reuşesc să învăţ tot mai mult din ele, ceea ce e esenţial, până la urmă.”

    Maria Mănoiu a pornit businessul cu o investiţie de 28.000 de euro în primul import de bijuterii din Maroc. Metaphora înregistrează anual creşteri de 30-40%, iar la final de 2018 a ajuns la afaceri de peste 250.000 de euro. „Metaphora s-a născut din pasiune, dar un business nu supravieţuieşte din pasiune, ci din vânzări.

    Creştem constant cu 30%-40% pe an şi am încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de peste 250.000 euro. Pe măsură ce businessul creşte, ne cresc şi costurile operaţionale şi cele de stoc, iar provocarea este să creştem constant şi să aducem în continuare bijuterii de calitate pe piaţa românească, fără să facem compromisuri”, spune ea.

    Cum ajunge la bijuteriile pe care le comercializează în România? Călătorind în fiecare an în cel puţin patru ţări din care importă bijuterii – Thailanda, India, Nepal, Maroc şi alte ţări –, iar în fiecare ţară petrece între două şi trei săptămâni în căutarea unor modele autentice, cât mai puţin atinse de moda zilei de astăzi.

    „Caut modele esenţiale, vechi, care sunt deja clasice în cultura respectivă, încărcate de simboluri locale, lucrate în tehnicile specifice zonei. Mă ajută să decopăr şi să identific bijuterii experienţa de peste 20 de ani de colecţionat bijuterii din toată lumea, de strâns o bibliotecă întreagă de cărţi şi albume de bijuterii din ţările care mă interesează.

    La finalul acestor câteva săptămâni în fiecare ţară, care în total sunt câteva luni pe an petrecute în alte lumi, pe alte continente, unde viaţa are alt ritm, oamenii zâmbesc mai mult, dar sunt şi mai puţin punctuali, când am strâns suficiente mostre le dau în lucru oamenilor cu care colaborez în fiecare ţară şi care coordonează zeci de artizani bijutieri locali, fiecare specializat în alt stil şi alte tehnici, iar aceştia, la rândul lor, vor lucra modelele care peste câteva luni bune vor ajunge pe site-ul Metaphora.”

    Procesul de producţie este unul îndelungat şi complex, care cere multă flexibilitate şi adaptare la neprevăzut, adaugă Maria Mănoiu. Motivaţia pentru tot acest efort vine în primul rând din pasiune şi din dorinţa de a aduce pe piaţa locală obiecte unice şi de calitate din alte culturi. „Dacă aş înceta să fiu exigentă cu calitatea mi-aş pierde, cu siguranţă, motivaţia să continuu. Acesta este, probabil, şi motivul principal pentru care Metaphora este unică pe piaţa bijuteriilor din România.”

    Astfel, având în vedere că timpul de execuţie a bijuteriilor este mare, brandul are constant pe stoc mii de bijuterii, ceea ce înseamnă mai multe zeci de mii de euro blocate, spune antrepenoarea. Deşi investiţia permanentă şi constantă în stoc poate crea probleme de cash-flow, ea a reuşit să treacă peste acest obstacol şi „am reuşit să scăpăm de sincope”. „Pentru un business de acest gen stocul este crucial, iar bijuteriile pe care le vindem noi sunt lucrate integral manual, ceea ce ia foarte mult timp – în general durează între una şi sase luni ca o comandă să fie gata de export din ţara de origine către noi. Şi trebuie ţinut cont de toţi timpii de lucru, plus durata importului şi a celorlalte formalităţi legale cronofage, ca să nu rămânem niciodată fără suficient stoc.”

    Ea mai spune că brandul Metaphora se diferenţiază de celelalte companii care comercializează bijuterii online prin produsele unicate lucrate manual în ţările de origine. „În ultimii cinci ani piaţa de e-commerce a crescut spectaculos în România şi astăzi sunt probabil sute de magazine online care vând bijuterii din argint, însă oferta lor este similară pentru că marea majoritate îşi comandă stocurile de pe site-uri mamut de vânzări en-gros din China. De aceea nu reuşesc să se diferenţieze, iar bătălia se dă pe preţ. Or atunci când preţul este cel mai important criteriu, calitatea este întotdeauna invers proporţională. Procesul nostru de achiziţie este unul mult mai complex, mai costisitor şi mai de durată, însă ştim cu toţii că lucrurile de calitate nu se fac peste noapte şi nici nu se vând cu 70% reducere. Iar clientele noastre apreciază că pot purta bijuterii unice pe piaţa din România.”

    Pentru afacerea Metaphora lucrează trei persoane, dar anumite departamente, precum marketing, strategie, analytics şi partea de social media, sunt externalizate. Planurile pentru anul în curs includ majorarea cifrei de afaceri şi dezvoltarea şi implementarea unor funcţii noi pe site-ul Metaphora, care este singurul loc în care brandul îşi vinde produsele.
    „Anul acesta vrem să dezvoltăm şi să implementăm funcţii noi pe site, să investim în tool-uri noi, deci să punem accent pe partea tehnică a site-ului, cea care nu se vede, dar care îmbunătăţeşte experienţa online a clienţilor. În următorii cinci ani ne propunem să ne mărim echipa, să triplăm cifra de afaceri, să aducem bijuterii din ţări încă neexplorate şi să lansăm Metaphora pe pieţele internaţionale. E mult de muncă, dar şi motivaţia şi entuziasmul nostru sunt pe măsură.”