Tag: reprezentanti
-
Wizz Air a anunţat o nouă rută
Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat o nouă rută, de la Suceava la Milano (Bergamo), operaţională începând cu 3 august. Sunt programate două zboruri săptămânale, miercurea şi duminica.Potrivit reprezentanţilor companiei, Wizz Air va mări flota internă la 20 de aeronave până la sfârşitul anului 2016 şi va opera de pe nouă aeroporturi, dintre care şapte sunt baze deservite de flota Wizz.În luna aprilie, compania a anunţat serviciul Suceava – Londra Luton, cu patru curse săptămânale începând din 19 august.“Acum doar două luni am anunţat prima rută de pe cel de-al nouălea aeroport românesc, din Suceava, iar astăzi suntem încântaţi să adaugăm o a doua legătură directă. Odată cu noile zboruri între Suceava şi Milano Bergamo, Wizz Air îşi consolidează poziţia de operator al celor mai multe zboruri între România şi restul Europei, promovând dezvoltarea economică în întreaga ţară. (…)”, a declarat Tamara Vallois, Director de Comunicare la Wizz Air.Compania aeriană low-cost Wizz Air operează o flotă de 68 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 420 de rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 124 de destinaţii din 39 de ţări. -
Incendiu la un depozit de încălţăminte din Jilava, un pompier a fost rănit
Un incendiu a izbucnit, luni dimineaţa, la o fabrică de încălţăminte din Jilava, judeţul Ilfov, reprezentanţii ISU anunţând că flăcările au cuprins o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, intervenindu-se cu 13 autospeciale de stingere şi patru cu scări.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
KFC a lansat oja comestibilă
KFC, în parteneriat cu Ogilvy & Mather, unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare la nivel mondial, a produs ojă comestibilă pentru clienţii lanţului de restaurante din Hong Kong, informează CNN.
Oja se poate găsi în două nuanţe şi arome: Original, de culoare bej, şi Hot&Spicy (iute şi condimentată), de culoare roşie. Cei de la KFC au lăsat clienţii să decidă ce arome vor fi transformate în ojă comestibilă, scrie Ziarul Financiar.
Pentru a folosi produsul cosmetic, clienţii trebuie să aplice oja pe suprafaţa unghiei, să o lase să se usuce, după care o pot consuma.
Reprezentanţii KFC afirmă că oja este produsă din ingrediente naturale.
“Reţeta pentru oja comestibilă produsă de noi este unică şi a fost special proiectată pentru a menţine aroma, dar şi pentru a avea un strat lucios similar ojei obişnuite”, a declarat John Koay, director creativ al Ogilvy & Mather.
-
Preţurile la gaze scad de la 1 mai
Preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru majoritatea clienţilor casnici din România vor scădea în medie cu 1,5% de la 1 mai 2016, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE, a aprobat, în şedinţa de miercuri, 27 aprilie 2016, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienţii casnici. În conformitate cu metodologiile de tarifare, începând cu data de 1 mai 2016, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru un număr de 2.947.221 clienţi casnici din categoria de consum B1 (reprezentând aproximativ 94% din total clienţi casnici), vor scădea în medie cu 1,5%.
În principal, această scădere se datorează scăderii tarifelor de distribuţie pentru S.C. E.ON Distribuţie România S.A. cu circa 8,8% şi pentru S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L. cu circa 2,4%, da şirecuperării parţiale de către societăţi a costurilor istorice cu achiziţia gazelor naturale destinate furnizării la clientii casnici.
Astfel, începând cu data de 1 mai 2016, pentru un număr de 1.517.273 clienţii casnici, din categoria de consum B1, al căror furnizor este S.C. E.ON Energie România S.A., preţurile de furnizare a gazelor naturale vor scădea cu circa 1,9 %; iar pentru un număr 1.429.948 clienţii casnici, din categoria de consum B1, al căror furnizor este S.C. ENGIE ROMÂNIA – S.A., preţurile de furnizare a gazelor naturale vor scădea cu circa 1%.
Având în vedere însă, că de serviciul de distribuţie beneficiază toţi clienţii noncasnici racordaţi la sistemele de distribuţie, scăderea tarifelor de distribuţie este un element care ar putea genera/determina şi o scădere a preţurilor de furnizare aferente pieţei concurenţiale, în funcţie de serviciile care fac obiectul contractelor de furnizare în regim negociat şi a condiţiilor contractuale, potrivit informaţiilor trimise de ANRE.
-
Retailerul românesc Il Passo a anunţat deschiderea primei fabrici în România
Retailerul de încălţăminte şi accesorii de piele Il Passo a făcut pasul către producţie proprie, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Activ pe piaţa locală din 1999, Il Passo a oferit până acum spre vânzare produse achiziţionate de la furnizori din ţări precum Brazilia, Portugalia, Turcia, Italia şi România, Il Passo.
În prezent, fabrica are 23 de angajaţi, dar atât producţia, cât şi echipa şi strategia pe termen lung sunt în continuă dezvoltare, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Planul Il Passo pe termen mediu este ca fabrica din România să funcţioneze drept pilon principal în dezvoltarea brandului în afacere de tip franciză internaţională.
În 2014, compania şi-a triplat cifra de afaceri faţă de 2013, iar în 2015 creşterea a fost de 30%. Pentru 2016, compania şi-a bugetat o cifră de afaceri de 700.000 de euro, aproape dublu faţă de anul precedent.
„În urmă cu câteva sezoane am pornit cu o viziune optimistă şi cu o investiţie. Am crezut că putem aduce ceva proaspăt în producţia pe segmentul fashion în România şi, totodată, putem realimenta încrederea oamenilor în produsele româneşti. Nu ne-am anunţat public până acum planul şi strategia, deoarece am vrut să testăm. Am testat, astfel, calitatea produselor, eficienţa liniilor de producţie, calitatea pregătirii oamenilor şi am urmărit cu atenţie timp de trei sezoane parcursul vânzărilor, rata de retur, cauza defectelor şi multe altele. Am ajuns, însă, în punctul în care suntem foarte mulţumiţi de investiţia aceasta şi de produsele pe care le furnizăm pe piaţa locală, rata de retur fiind foarte mică, iar vânzările foarte bune. Suntem încrezători în strategia noastră şi mai putem spune că această fabrică românească este în continuă dezvoltare, iar acest fapt ne e bucură foarte mult“, a declarat Petru Chiriac, managing partner Il Passo.
-
România ar putea să nu mai participe la Eurovision 2016, din cauza datoriilor acumulate de TVR
“Reprezentanţi ai European Broadcasting Union – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume – au anunţat, deocamdată verbal, reprezentanţii Televiziunii Române că, din cauza datoriilor acumulate în ultimii opt ani la EBU de către TVR, acest organism va trece la următorul prag de sancţiune. Astfel, România riscă să nu fie acceptată pe scena Eurovision şi nici nu va primi, prin satelit, semnalul pentru a putea transmite această competiţie”, se arată în comunicatul celor de la TVR.
Televiziunea Română are o datorie de aproximativ zece milioane de euro către EBU. Ultima rată, care a fost în valoare de 250 de mii de euro, a fost achitată de TVR în luna ianuarie. La acea dată TVR a anunţat că nu mai are posibilitatea de a susţine viitoarele rate.
-
Patronii clubului Colectiv şi reprezentanţii firmei de artificii, chemaţi la Parchetul General
Administratorii clubului Colectiv şi reprezentanţii firmei de artificii, toţi urmăriţi penal pentru tragedia din toamna anului trecut, au fost citaţi de procurori pentru a se prezenta, vineri, la sediul Parchetului General, susţin surse judiciare.
Potrivit acestora, cei şase au fost chemaţi „pentru a li se comunica acte procedurale ce au fost efectuate şi paşi premergători trimiterii în judecată a dosarului”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Producător local: Tiruri întregi cu marfă expirată în alte ţări sunt aduse în România
Producătorii locali spun că nu este o surpriză să audă de la ministrul Agriculturii că în România sunt aduse produse expirate sau aproape de termen pentru a fi distribuite pe piaţă, însă reprezentanţii supermarketurilor spun că nimeni nu şi-ar asuma aşa ceva fiindcă şi-ar pierde clienţii.
Producătorii locali spun că nu sunt surprinşi de afirmaţiile ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, dintr-un interviu acordat Ziarului Financiar în care spune despre România că este „o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate”. Însă, reprezentanţii marilor supermarketuri spun că nimeni nu şi-ar asuma să pună pe rafturi astfel de produse fiindcă şi-ar pierde imediat credibilitatea şi clienţii.
„În primul rând trebuie să spun că sunt surprins că un ministru al Agriculturii are astfel de date şi nu vedem deja şi arestări. Cum să aduci alimente expirate şi cum să falsifici produse alimentare făcând chestii din astea? Nu ştiu de unde are aceste date, şi eu am informaţii că se întâmplă astfel de lucruri, tiruri întregi cu marfă expirată în alte ţări sunt aduse în România şi aici se practică astfel de lucruri, dar nu am cum să probez aceste informaţii. Cred că autoritatea statului ar trebui să verifice şi să depisteze atsfel de cazuri. Aici, cu toate că nu sunt de acord cu ministrul Agriculturii pe foarte multe subiecte, aici pot spune că da, într-adevăr, am şi eu astfel de informaţii, iar noi, ca stat, trebuie să luăm cele mai severe măsuri să stopăm aceste lucruri”, a declarat pentru MEDIAFAX Costel Caraş, fermierul care în 2013 a aruncat în câmp 8.000 de litri de lapte în semn de protest pentru că nu mai are cui să îl vândă de la izbucnirea scandalului laptelului contaminat cu aflatoxină.
El a mai spus că peste 60% din piaţa României nu mai este a românilor şi că toată piaţa serioasă este stăpânită de firme multinaţionale care deţin marile lanţuri. „Foarte curând, noi o să fim în genunchi, toată ţara va fi terminată şi nu vom putea face altceva decât să aducem mâncare din import pentru că dacă distrugem agricultorul român, el nu se va mai apuca de agricultură în vecii vecilor”, a atras atenţia Costel Caraş.
La rândul său, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, spune că trebuie doar să vedem ce se întâmplă pe piaţă pentru a ajunge la o concluzie.
„Cum credeţi că pot veni produsele mai ieftin de afară, ştiind prea bine care sunt costurile reale. Cum credeţi că ne-au invadat cu carne de porc piaţa? Noi asigurăm în momentul de faţă 30% din piaţa cărnii de porc, dar firmele sunt aproape de faliment. Am putea acoperi aproape 100%, dar ne-au omorât piaţa cu carnea de porc venită din afară care se vinde la nişte preţuri derizorii. Cum vă explicaţi? Vinde producătorul acela în pierdere? Sunt convins că ministrul are datele. (…) Dacă te duci afară, uitaţi-vă la ce preţuri e carnea de porc, în Belgia e între 8-10 euro. Aceeaşi carne, la noi o găseşti între 3-4 euro, carne importată din străinătate. Cum vă explicaţi? Şi carnea asta e produsă acolo, la noi se adaugă şi costul de transport”, a spus Laurenţiu Baciu pentru MEDIAFAX.
Reprezentanţii supermarketurilor spun că afirmaţiile ministrului Agriculturii nu au nicio bază.
„Ce pot să comentez când un ministru al Agriculturii face astfel de declaraţii? Vă daţi seama că nimeni nu ar putea să-şi permită luxul să-şi piardă clienţii, nimeni nu-şi poate permite să pună astfel de produse pe piaţă. Efectiv sunt fără grai. Nu ştiu nimic despre ceea ce spune ministrul. ANSVSA-ul şi ANPC-ul vin şi fac controale, noi suntem consiliaţi unde se greşeşte. Controlul e un lucru bun, îţi arată unde greşeşti şi cum poţi remedia. Nimeni nu lasă zone din acestea sensibilie necontrolate. La nivel de reţele comerciale, numărul producătorilor români este în creştere şi a crescut an de an şi asta pentru că piaţa cere”, a declarat Florin Căpăţână, vicepreşedinte Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRC).
Însă, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România Laurenţiu Baciu spune că supermarketurile nu şi-ar pierde clienţii fiindcă aceştia nu pot constata calitatea cărnii. „Trebuie un examen de specialitate, câţi din ţara asta am putea constata? Ţi-ar trebui laborator, cunoştiinţele necesare de a afla dacă marfa e bună sau nu. Pe asta mizează. Cine-i controlează? Dacă vorbim de organele de control din România, aici mă abţin”, a mai spus Baciu.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat miercuri într-un interviu acordat ZF că „România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate. Aici este o piaţă în care importatorii se orientează şi aduc produse la sfârşit de termen de valabilitate sau chiar depăşit. În România sunt cazuri în care salamul se spală cu oţet; se schimbă saramura la brânză, iar brânza se bagă din nou la vânzare. Statul nu-şi face datoria, ANPC-ul nu şi-o face. Alţii controlează ce intră din România, noi de ce să nu controlăm ce primim de la alţii?“, a mai spus ministrul.
-
O nouă destinaţie europeană câştigă din ce în ce mai mulţi turişti români
Numărul de înnoptări ale turiştilor români care călătoresc în Germania a crescut de la 728.161 în 2014 la 801.705 în 2015. În total s-a înregistrat o creştere de 10,1%, care poziţionează România în primele 20 de pieţe pentru turismul de incoming în Germania, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii Organizaţiei Germane pentru Turism. Motivele principale pentru călătoriile în Germania sunt: petrecerea sărbătorilor (43%), vizitarea prietenilor şi a rudelor (30%) şi afacerile (27%). Cei mai mulţi turişti călătoresc cu maşina (67%), avionul (22%) şi autocarul (10%).Germania este o destinaţie mai populară în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani), 49% dintre ei alegând Germania ca destinaţie turistică. În schimb, numărul turiştilor de peste 55 de ani reprezintă 27% din total celor care vizitează Germania. Cei mai mulţi turişti (78%) aleg călătoriile lungi (în jur de 9 zile). În medie, turiştii români care călătoresc în Germania cheltuie 36 euro pe zi, iar 31% dintre aceştia îşi rezervă toate aspectele legate de vacanţă on-line.Cu 79,7 milioane de înnoptări internaţionale, turismul de incoming în Germania înregistrează în 2015, pentru a şasea oară consecutiv, creşteri semnificative. Conform datelor Institutului Federal de Statistică, numărul înnoptărilor oaspeţilor străini în unităţile de cazare cu cel puţin zece paturi pentru perioada ianuarie – decembrie 2015, se situează cu 4,1 milioane peste valorile anului precedent – o creştere de 5,4 %.„Bilanţul pentru 2015 depăşeşte estimările noastre, precum şi toate prognozele UNWTO, care au plecat de la premisa creşterii globale a turismului de până la 3-4%. Chiar şi în comparaţie cu cele mai mari destinaţii turistice din Europa, Germania poate câştiga puncte, fiind un motor de creştere“, a explicat Petra Hedorfer, preşedinte al Consiliului de Administraţie DZT.Faţă de anul anterior, Germania a înregistrat un plus de 2,1 milioane de înnoptări, adică o creştere aboslută de 50%. Astfel, din totalul numărului de înnoptări înregistrate în Germania, 73,4% au fost realizate de turişti din ţările europene. Clasamentul motoarelor de creştere este condus de Spania cu 517.000 înnoptări suplimentare, urmată de Elveţia (plus 492.000), Marea Britanie (plus 382.000) şi Olanda (plus 176.000).Nouă din cele zece pieţe sursă pentru incoming-ul Germaniei se află în Europa. Primul loc este deţinut de Olanda cu 11,2 milioane de înnoptări (cu 1,6% mai mult). Pe locul secund se află Elveţia, cu 6,4 milioane de înnoptări (cu 8,4% mai mult). O rată ridicată de creştere a înregistrat şi Marea Britanie, care a generat cu 7,4% mai multe înnoptări decât anul trecut şi care ocupă locul patru, imediat după SUA, în topul incoming al pieţelor sursă. Pe următoarele locuri se află Italia, Austria, Danemarca, Franţa şi Belgia cu rate de creştere între 1,3 şi 5 %. Cea mai mare creştere dintre pieţele europene în 2015 a fost înregistrată din partea Spaniei (24,2%), ajungând la 2,7 milioane de înnoptari). Cu acest rezultat, ibericii se întorc în top 10.O serie de incertitudini influenţează aşteptările cu privire numărul potenţial de turişti la începutul anului 2016. Situaţia securităţii în Europa şi, în general, la nivel mondial, evoluţia situaţiei refugiaţilor, precum şi condiţiile economice mondiale generale pot afecta decizia de a călători. Luând în considerare aceşti factori, DZT consideră ca fiind realistă o creştere între 1 şi 3%.