Tag: teama

  • Emmanuel Macron, zeu politic şi ucigaş al opoziţiei, este considerat reformatorul Franţei şi salvatorul Europei. O teamă: va avea prea multă putere

    Pentru Bloomberg, Macron este pe cale să obţină controlul tuturor pârghiilor puterii. Partidul său va obţine, probabil, după succesul de duminică şi după turul din 18 iunie o majoritate parla­men­tară mare: o oportunitate pentru Franţa şi pentru Europa. Mi­siunea principală pe care Macron şi-a asumat-o, reformarea economiei fran­ceze, nu va fi uşoară. Remar­cabil acum este că succesul pare posibil de atins.

    În urmă nu cu mult timp Macron era un ministru puţin cu­noscut din administraţia lui Hollande, cel mai nepopular pre­şe­dinte din istoria Franţei. Acum, el este un „ucigaş“ de opozanţi po­litici, un lider cu o forţă parla­men­tară formidabilă. Aliaţii săi ar putea câştiga 455 din cele 577 de locuri din camera inferioară a parla­men­tului (mai multe decât locurile fizice). Însă sprijinul popular s-ar putea să nu fie atât de mare pe cât pare. Prezenţa la vot în primul tur al ale­gerilor parla­mentare a fost de 49%, cea mai redusă din istoria celei de-a Cincea Republici. Doar 15% din alegătorii francezi au votat pentru can­didaţii lui Macron. De vină pentru prezenţa redusă ar putea fi nenumăratele alegeri din ulti­mul an. Apoi, pentru francezi ale­gerile pre­zidenţiale sunt în general mai im­portante decât cele parla­men­tare.

    Planurile lui Macron se vor confrunta cu opoziţie activă pe străzi, poate chiar şi în parlament. Cea mai importantă reformă a lui Macron, cea a pieţei muncii, are ca scop reducerea costurilor şi încurajarea companiilor să facă angajări (companiile sunt în general reticente să facă angajări din cauza costurilor mari pe care le-ar suporta dacă fac disponi­bilizări). El a promis că va reduce taxele impuse companiilor şi că va reduce deficitul bugetar micşorând sectorul public.

    Schimbările sunt esenţiale pentru ca Franţa să obţină un ritm satisfăcător de creştere economică şi să-şi reducă rata şomajului, de 10%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Fără frică şi lăcomie cultivate intern, companiile capitaliste vor sfârşi în socialism

    Pe primul loc este relaţia cu colegii şi managerul cu care interacţionează. Dacă aşa este, înseamnă că firmele se îndreaptă spre socialism mai repede decât ne aşteptăm.

    De fapt, angajaţii vor un socialism corporatist, o egalizare deopotrivă din perspectivă umană cât şi a veniturilor în cadrul companiilor, o relaţie de pace şi prietenie cu managerii direcţi, cu directorii, cu şefii lor.

    În aceste condiţii, de socialism al angajaţilor, al corporatiştilor, o companie mai poate progresa?

    Dacă dispare frica de a-ţi pierde jobul, dacă dispare motivaţia salarială, dacă dispar ţintele şi obiectivele de performanţă de neatins atunci când sunt prezentate şi anunţate, dacă dispare furia de a arăta cine este cel mai bun, dacă dispare dorinţa de a înfige cuţitul în rivali, dacă dispare selecţia naturală, dacă dispar cadavrele, pot companiile să meargă înainte?

    Dacă obiectivul este de a te înţelege cu şeful şi cu colegii şi nu de a-i lua locul, cum poate progresa o companie?

    Toată generaţia mea, cea de după ’90, a trăit prin frică: de job, de a nu se întoarce comunismul, de inflaţie, de creşterea cursului, de faptul că altul ar putea să fie mai bun, de piaţă, de economie etc. Frica de eşec este permanent în faţa ochilor.
    Inclusiv la şcoală, fiecare dintre noi a învăţat în primul rând de frică.

    În mod cert, poţi să creşti şi altcumva decât prin frică sau lăcomie (gândiţi-vă la celebra frază a personajului negativ, Gordon Gekko, din filmul Wall Street: The greed is good!).

    Dar nu poţi să sari mai repede etapele, fără aceste calităţi în business: frica şi lăcomia. Într-un sens pozitiv sau negativ.
    Frica de a pierde business, frica de a eşua într-o afacere, frica de a fi înghiţit generează eficienţă pentru că stai cu securea deasupra capului şi astfel trebui să gândeşti mai repede şi mai bine decât cel de lângă tine, sau decât concurenţa.

    Angajaţii care pun pe primul loc ideea de a se înţelege bine cu colegii şi cu şeful pot falimenta profesional o companie. Din dispute, din război, din crize apar ideile şi soluţiile care pot mişca lucrurile.

    Când este linişte în companii, când este linişte într-o societate, nimeni nu mai vrea să facă nimic, toată lumea vrea să fie pensionară şi rentieră, toţi se gândesc în timpul săptămânii la weekend şi la city breakuri, toţi vor să nu greşească, toată lumea devină diplomată.

    Când rezultatele apar de la sine, când totul la vânzări este numai o reînnoire de contracte şi networking cu clienţii actuali, companiile pierd în fiecare zi din eficienţă şi nu va trece mult timp până când vor fi mâncate de lupii tineri.

    Orice idee este respinsă din start prin autosuficienţă, orice variantă de a schimba din lucruri este pasată de la o şedinţă la alta şi de la un om la altul. Angajaţii şi şefii nu vor să-şi rişte jobul şi salariul, aşa că fac tot posibilul să-şi conserve poziţiile, iar treptat compania ajunge la un moment dat în moarte clinică în business.

    Dacă nu eşti lacom, să vrei mai mult şi mai mult, ajungi să nu te mai gândeşti cum poţi să-ţi omori concurenţa. O laşi în pace, ca să trăiască şi ea.

    Google a omorât la propriu şi la figurat presa scrisă, iar Facebook ucide zi de zi televiziunea tradiţională.

    Jack Ma, 52 de ani, miliardarul chinez din spatele Alibaba, spune că următorul deceniu va fi îngrozitor pentru business pentru că nu va fi linişte deloc.

    De nicăieri vor apărea idei, afaceri, companii care vor muşca din industriile tradiţionale, încremenite în timp, unde socialismul s-a instalat, nu prin sistemul politic, ci prin cel al resursei umane, al angajaţilor.

    Drama capitalismului este că socialismul vine prin HR, prin noile generaţii cărora li se cultivă ideea de egalitarism, de pace şi prietenie, de înţelegere cu şefii şi cu colegii. Dispare ideea de a face lucruri din furie, de a gândi cu spatele la perete, de a gândi din frică.

    Bine v-am regăsit în socialism.
     

  • Ce riscuri presupune tehnologizarea educaţiei

    Astăzi s-a ajuns cu strategia de digitalizare a manualelor şcolare pentru clasele V-VIII, însă nu se ştie când se vor desfăşura licitaţiile, pentru ce clase şi în ce condiţii; pe de altă parte, nu se ştie nici dacă cei de la Minister mai doresc varianta digitală, spune acesta. „Mulţi din <<elefanţii>> pieţei de carte tot <<cântă>> renunţarea la varianta digitală. Pot spune ca aceeaşi lipsă de predictibilitate caracteristică Ministerului Educaţiei îşi spune cuvântul şi în domeniul digitalizării educaţiei”, declară Cosmin Mălureanu, director general al Ascendia (ASC), compania românească specializată pe domeniul eLearning. Nu se consideră adeptul extremelor – dând exemplul Norvegiei, unde scrisul de mână a devenit materie opţională, dar suita Office se predă obligatoriu – însă „a refuza să faci paşi în această direcţie este ca şi când ai observa că există trenul, dar ai prefera să mergi folosind căruţa”. Cel mai mare avantaj al tehnologizării modului de educaţie, din punctul de vedere al Veronicăi Dogaru, rporate communication manager la Orange, este accesul rapid, facil şi variat la învăţare, la schimbul de experienţă şi noi opotunităţi de dezvoltare, pe care internetul le pune acum la dispoziţie. „E un fapt că educaţia transformă lumea. E un fapt că internetul şi conectivitatea au schimbat modul în care relaţionăm, în care facem afaceri, în care învăţăm”, spune aceasta. Referitor la riscuri, Veronica Dogaru consideră că digitalizarea făcută nedocumentat şi pe repede înainte se poate transforma într-un pericol, fiind vorba de un proces de durată şi complex. 

  • De ce ouăle Gabrielei Firea erau ultima problemă a Bucureştiului

    Alteori îmi aduc aminte enervat de orele petrecute în trafic sau de faptul că a fost nevoie de un eveniment francofon ca să apară semafoarele în Piaţa Victoriei. La anul, nu am dubii, o să-mi amintesc tot cu nervi şi de ouăle de Paşte agăţate la Universitate.

    M-am născut şi am trăit toată viaţa în Bucureşti, sperând în fiecare an că ceva, oricât de mic, se va schimba în bine. M-am uitat cum s-au perindat diverşi primari la cârma oraşului, doar ca să-mi dau seama, la sfârşitul fiecărui mandat, că nu au înţeles care sunt problemele reale.

    În afară de câteva improvizaţii, aşa cum au fost pasajele de la Băneasa sau Podul Basarab, principalele minusuri ale Capitalei rămân neatinse. Ar fi nevoie de mai multe locuri de parcare. Ar fi nevoie de mai puţine gropi. Aş putea să o ţin aşa încă trei pagini, dar sunt convins că ştiţi neajunsurile la fel de bine ca şi mine.

    Bucureşti nu avea nevoie de Pasărea Măiastră; chiar crede cineva că festivalul „va avea şansa de a deveni un brand al României, comparabil cu cel al Festivalului Internaţional George Enescu”, după cum a motivat Gabriela Firea propunerea? Bucureşti avea nevoie, mai curând, să finanţeze cu spor reabilitarea blocurilor rămase pe listă.

    Bucureşti nu avea nevoie de decoraţiuni de Paşti. De fapt, cine ar avea nevoie de aşa ceva? Dacă era vorba de organizarea unui târg într-un parc sau într-o piaţă, nimeni nu s-ar fi agitat să combată ideea. Sigur, poate n-ar strica ceva mai puţin roz. Dar nu de asta are acum nevoie Bucureşti‑ul. Avem nevoie, mai curând, de investiţii în şcoli şi spitale.

    Poate doamna primar ar trebui să-şi aducă aminte că doar doi primari au câştigat un al doilea mandat în ultimii 27 de ani. Pe votanţii din Bucureşti – unii dintre ei, cel puţin – nu-i încălzesc prea tare muzica tradiţională sau ouăle agăţate de copaci.

    Problemele Bucureştiului sunt multe şi n-are rost să le detaliem, dar la kitsch şi prost gust încă stăm bine, deci nu aş începe să investesc acolo.

    Dacă o ţinem tot aşa, în curând glumele prietenilor de prin vestul ţării n-or să mă mai facă să râd, ci să plâng. O ştiţi pe-aia, doamna Firea: dacă Banatu-i fruncea, atunci Bucureştiul ce-i?

  • Tanti Firea, ia-ţi ouăle înapoi!

    Alteori îmi aduc aminte enervat de orele petrecute în trafic sau de faptul că a fost nevoie de un eveniment francofon ca să apară semafoarele în Piaţa Victoriei. La anul, nu am dubii, o să-mi amintesc tot cu nervi şi de ouăle de Paşte agăţate la Universitate.

    M-am născut şi am trăit toată viaţa în Bucureşti, sperând în fiecare an că ceva, oricât de mic, se va schimba în bine. M-am uitat cum s-au perindat diverşi primari la cârma oraşului, doar ca să-mi dau seama, la sfârşitul fiecărui mandat, că nu au înţeles care sunt problemele reale.

    În afară de câteva improvizaţii, aşa cum au fost pasajele de la Băneasa sau Podul Basarab, principalele minusuri ale Capitalei rămân neatinse. Ar fi nevoie de mai multe locuri de parcare. Ar fi nevoie de mai puţine gropi. Aş putea să o ţin aşa încă trei pagini, dar sunt convins că ştiţi neajunsurile la fel de bine ca şi mine.

    Bucureşti nu avea nevoie de Pasărea Măiastră; chiar crede cineva că festivalul „va avea şansa de a deveni un brand al României, comparabil cu cel al Festivalului Internaţional George Enescu”, după cum a motivat Gabriela Firea propunerea? Bucureşti avea nevoie, mai curând, să finanţeze cu spor reabilitarea blocurilor rămase pe listă.

    Bucureşti nu avea nevoie de decoraţiuni de Paşti. De fapt, cine ar avea nevoie de aşa ceva? Dacă era vorba de organizarea unui târg într-un parc sau într-o piaţă, nimeni nu s-ar fi agitat să combată ideea. Sigur, poate n-ar strica ceva mai puţin roz. Dar nu de asta are acum nevoie Bucureşti‑ul. Avem nevoie, mai curând, de investiţii în şcoli şi spitale.

    Poate doamna primar ar trebui să-şi aducă aminte că doar doi primari au câştigat un al doilea mandat în ultimii 27 de ani. Pe votanţii din Bucureşti – unii dintre ei, cel puţin – nu-i încălzesc prea tare muzica tradiţională sau ouăle agăţate de copaci.

    Problemele Bucureştiului sunt multe şi n-are rost să le detaliem, dar la kitsch şi prost gust încă stăm bine, deci nu aş începe să investesc acolo.

    Dacă o ţinem tot aşa, în curând glumele prietenilor de prin vestul ţării n-or să mă mai facă să râd, ci să plâng. O ştiţi pe-aia, doamna Firea: dacă Banatu-i fruncea, atunci Bucureştiul ce-i?

  • Ţi-e teamă că jobul tău ar putea fi luat de roboţi? Aceasta este abilitatea care te face de neînlocuit

    “Voi merge chiar mai departe”, scrie Yang, “şi voi spune că cel mai important lucru pe care îl poţi învăţa este cum să comunici efectiv. Boţii sau algoritmele nu pot oferi context, analiză sau nuanţe aşa cum un om o poate face.” În acest sens, Dennis Yang explică ce trebuie să facă cei care nu sunt experţi în acest domeniu.

    Exersează comunicarea scrisă

    Ai trimis vreodată un mail la care ai primit răspuns cu mai multe întrebări decât răspunsuri? Nu fiecare email trebuie să fie scris frumos, dar trebuie să fie clar. Încearcă să dai valoare conversaţiei şi asigură-te că destinatarul va înţelege exact ce ai vrut să transmiţi.

    Îmbunătăţeşte comunicarea verbală

    S-ar putea să nu ajungi niciodată pe o scenă, dar poţi beneficia de câteva lecţii de vorbit în public. În mod normal, ne pregătim doar pentru întâlnirile importante, dar orice şedinţă ar trebui să reprezinte un moment productiv pentru decizii sau rezolvarea unor probleme. Dacă nu poţi transmite esenţialul atunci când te adresezi altora, lucrează la acest aspect.

    Fii atent la tonul vocii tale

    Pentru a comunica în mod efectiv, trebuie să te rezumi la esenţial şi să adopţi un ton potrivit audienţei, mesajului şi contextului.

  • ROMÂNIA UITATĂ. Imaginea dramatică a unei realităţi nevăzute la TV

    În Sicilia, românii au ajuns mai târziu decât în alte regiuni din Italia, fiind o zonă puţin industrializată şi cu salarii mai mici. Însă, împinşi de nevoi, au început să caute locuri de muncă şi în sudul Italiei. Au plecat mai întâi femeile, cele mai multe dintre ele pentru a avea grija de familii de bătrâni. Odată ajunse în sudul peninsulei, situaţia s-a complicat. În spitalele italiene a fost înregistrat un număr alarmant de românce bătute sau agresate sexual. Astfel, autorităţile s-au autosesizat. La fel şi preoţii catolici din zona, care au vrut să dea o mână de ajutor.

    ”Au chemat şi sindicatele italiene, să fie ajutate aceste femei. Unele au fost protejate devenind martori în aceste procese. Le este teamă, sigur că le este teamă pentru că sunt singure până la urmă, fiecare avea un loc de muncă acolo, condiţii mizerabile de cazare, dar până nu îşi primea salariul, ea nu avea bani să iasă afară. Nu aveau mijloc de transport, deci nu putea să fugă pe câmpuri, pentru că sunt kilometri întregi de sere”, a declarat, pentru MEDIAFAX, jurnalista Gazetei Româneşti, Crina Suceveanu.

    Şi astfel, cele mai multe au rămas acolo. Fără să vorbească, fără să se apere, fără să facă denunţuri. Jurnalista atrage atenţia asupra faptului că multe dintre aceste persoane nu ştiu, de fapt, care le sunt drepturile şi că aleg tăcerea pe motiv că nu îşi permit financiar să îşi plătească apărarea în faţa instanţei.

    ”Dacă procesele acestea de sechestru de persoană, de omoruri, sunt cetăţeni români împuşcaţi în cap în Sicilia, agricultori, păstori, români, la care nu s-a descoperit niciodată vinovatul. Autorităţile sunt implicate, dar un procuror care urmăreşte cazul, nu dă cont la nimeni, pentru că avocatul familiei este un avocat din oficiu, care nu este contactat de nimeni din România, pentru că nu vorbeşte limba italiană. Mortul rămâne la frigider. Nu mai pot să-l repatrieze pentru că nu dispun de sumele necesare. Totuşi, statul român trebuie să urmărească aceste cazuri, adică din când în când să întrebe la procuratura zonei respective”, a mai adăugat Crina Suceveanu.

    Şi mai există o problemă. Sunt prea puţini cei care sunt interesaţi să îşi cunoască drepturile, preferând banii în orice condiţii.

    ”Avem proiecte care sunt plătite de la centru, de servicii cu care noi lucrăm, profesoara este plătită de acolo, materialele cu care noi lucrăm, materialele didactice ni le dau ei. Eu fac voluntariat, ei nu trebuie să plătească niciun leu, dar nu vin”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei de voluntari SI.RO.ENNA Dorica Orzan.

    De exemplu, într-una dintre regiuni, mai puţin de doi la sută din cetăţenii români au fost curioşi să-şi afle drepturile şi să cunoască, gratuit, legislaţia.

    ”Aici, în provincia în care sunt eu, suntem cam 1.200 de români. Unu la sută, doi la sută e prea mult. (…) 99% dintre ei sunt fără documente şi le este teamă. Şi totuşi nu le este teamă să facă o mie şi una de prostii. Ajung la spital. Aici sunt trataţi la urgenţă, dar mulţi nu mai sunt primiţi înapoi la locurile de muncă, pentru că sunt buni numai dacă sunt sănătoşi”, explică preşedintele asociaţiei de voluntari din Sicilia.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Mai simplu de atât nu e decât să respiri. Noua metodă prin care ţeparii dau kilometrajul înapoi

    Află că teama ta este întemeiată. La cât de simplu e să faci asta, ne temem că proprietarii care îşi vând maşinile fără să le modifice km pot fi număraţi pe degete. Internetul e plin de tutoriale care te învaţă cum să faci asta. Kilometrajele măsluite sunt o problemă frustrantă atât pentru cei care îşi cumpără maşini, cât şi pentru autorităţi. Conform unor studii aproximativ 80% din autovehiculele SH au kilometrajele date înapoi.

    IATĂ AICI CEA MAI SIMPLĂ METODĂ PRIN CARE SAMSARII DAU KILOMETRAJUL ÎNAPOI

  • Dragnea: Dacă protestele continuă şi după abrogarea OUG, asistăm la altceva, la un protest politic

    “Colegii mei au spus şi ei că creşte nervozitatea în rândul membrilor şi simpatizanţilor noştri pentru că, în opinia lor, după ce ordonanţa a fost abrogată, şi protestele continuă, înseamnă că asistăm la altceva, de fapt un protest politic după alegerile care au fost desfăşurate în mod corect”, a spus Dragnea.

    Întrebat ce va face dacă protestele continuă, Dragnea a răspuns: “Eu în continuare fac apel la calm. Ceea ce îmi era teamă s-a întâmplat. Aseară, un grup de oamni nemulţumiţi s-au strâns la Palatul Cotroceni şi teama mea e că acolo va fi un bulgăre de zăpadă”.

    „Mereu am spus că vreau să facem tot ce este posibil ca să nu se escaladeze acest conflict în stradă, pentru că nu are nimeni de câştigat. PSD nu poate decât să facă apel la calm şi îi asigurăm în continuare pe cei care nu au ieşit în stradă, care ne transmit pe toate căile să le apărăm votul din 11 decembrie – în afară de protestatarii care au ieşit în Piaţa Victoriei, noi le respectăm dreptul la opinie – mai sunt şi ceilalţi români, poate nu sunt românii domnului preşedinte, dar care strigă şi spun că votul lor trebuie apărat, iar acest guvern trebuie să meargă în continuare”, a mai spus Dragnea.

  • Principalele temeri care îi opresc pe antreprenorii din Europa

    Opinie Ana Martinez, FACE Entrepreneurship


    Pentru a ajuta aceşti potenţiali antreprenori să înţeleagă şi să îşi depăşească temerile, Comisia Europeană a lansat recent programul FACE (Failure Aversion Change in Europe) Entrepreneurship. Campania condusă de compania spaniolă Secuoya are rolul de a încuraja antreprenoriatul prin tratarea unor subiecte legate de latura emoţională a dezvoltării unei afaceri proprii. În acest sens, Comisia a comandat un studiu Delphi pentru a determina care sunt cele mai mari temeri ale celor care vor să lanseze un start-up.

    Cercetarea, condusă de profesorul Jan Brinckmann, a arătat că aceste temeri pot fi grupate în şase categorii: financiare, legate de carieră, de percepţie socială, de autopercepţie, de pierdere a propriei libertăţi şi un „mix“ de frici.

    VOI PUTEA SĂ ASIGUR STRICTUL NECESAR?

    Un numitor comun pentru cei mai mulţi antreprenori are la bază banii: teama de a pierde un venit constant, de a nu avea capacitatea de a plăti cheltuielile sau de a pierde banii investiţi în companie. Cheryl Miller, fondatoare a Digital Leadership Institute, spune că acesta a fost unul dintre principalele ei motive de îngrijorare: „Voi putea să pun o pâine pe masă luna asta sau luna care vine?.“

    Diverse soluţii sunt prezentate atunci când întrebi antreprenori de succes cum şi-au depăşit această teamă, aşa cum ar fi investirea propriilor economii. Darren Westlake, CEO al Crowdcube, crede că soluţia cea mai bună e pornirea unui business fără ajutor din exterior, cu propriii tăi bani, urmând să cauţi finanţare doar atunci când poţi pune pe masă un produs finit (proces numit în mod general bootstrapping – n. red.): „Trebuie să mergi cât de departe poţi cu banii tăi, poţi obţine o finanţare mult mai bună astfel“.

    E O IDEE BUNĂ SĂ RENUNŢ LA JOBUL MEU ACTUAL?

    Chiar dacă ai făcut rost de suma necesară pentru a porni un business, lansarea unui start-up presupune de obicei renunţarea la un loc de muncă confortabil. Iar asta se traduce în teama de a pierde un anume statut profesional şi eforturile depuse până la acel moment pentru dezvoltarea unei cariere. „Am lucrat ca director la Google şi după şapte ani am decis să plec şi să pornesc propria mea companie. Mulţi dintre prietenii mei m-au întrebat dacă am înnebunit“, povesteşte Laurence Fontinoy, cofondator al Woom.

    Cu toate acestea, majoritatea antreprenorilor sunt de părere că lansarea unui start-up îţi va îmbunătăţi abilităţile şi chiar CV-ul, indiferent dacă ai succes sau nu. „Cel mai bun lucru pe care îl poţi face, profesional vorbind, este să investeşti în tine.

    Procesul de învăţare în antreprenoriat este unul foarte greu şi asta nu se schimbă niciodată, este un lucru greu, dar acele momente sunt cele care te ajută pe viitor“, crede Jeroen Merchiers, antreprenor şi manager general pentru Europa şi Rusia al Airbnb.

    PERCEPŢIA SOCIALĂ ŞI IMPORTANŢA SUSŢINERII DIN PARTEA FAMILIEI ŞI A PRIETENILOR

    A treia cea mai întâlnită teamă pe care experţii au identificat-o este legată de percepţia socială. Mai exact, este teamă legată de ceea ce alţii vor gândi sau spune despre tine. Lansarea unei companii poate fi considerat ceva nebunesc sau anormal; fondatorii se tem, deseori, de expunerea în faţa prietenilor sau a familiei şi reacţia pe care aceştia ar putea-o avea. „Mama îmi spune şi astăzi că ar fi trebuit să accept slujba pe care o bancă mi-a oferit-o“, mărturiseşte Dirk Ahlborn, cofondator şi CEO al Hyperloop. „Dar nu mă pot vedea lucrând la un job cu program de la 9 la 5. Nu e vorba de bani, poţi să câştigi extrem de bine lucrând într-o corporaţie, dar eu nu consider că muncesc la compania mea: pentru mine, e o parte a vieţii mele.“