Pe primul loc este relaţia cu colegii şi managerul cu care interacţionează. Dacă aşa este, înseamnă că firmele se îndreaptă spre socialism mai repede decât ne aşteptăm.
De fapt, angajaţii vor un socialism corporatist, o egalizare deopotrivă din perspectivă umană cât şi a veniturilor în cadrul companiilor, o relaţie de pace şi prietenie cu managerii direcţi, cu directorii, cu şefii lor.
În aceste condiţii, de socialism al angajaţilor, al corporatiştilor, o companie mai poate progresa?
Dacă dispare frica de a-ţi pierde jobul, dacă dispare motivaţia salarială, dacă dispar ţintele şi obiectivele de performanţă de neatins atunci când sunt prezentate şi anunţate, dacă dispare furia de a arăta cine este cel mai bun, dacă dispare dorinţa de a înfige cuţitul în rivali, dacă dispare selecţia naturală, dacă dispar cadavrele, pot companiile să meargă înainte?
Dacă obiectivul este de a te înţelege cu şeful şi cu colegii şi nu de a-i lua locul, cum poate progresa o companie?
Toată generaţia mea, cea de după ’90, a trăit prin frică: de job, de a nu se întoarce comunismul, de inflaţie, de creşterea cursului, de faptul că altul ar putea să fie mai bun, de piaţă, de economie etc. Frica de eşec este permanent în faţa ochilor.
Inclusiv la şcoală, fiecare dintre noi a învăţat în primul rând de frică.
În mod cert, poţi să creşti şi altcumva decât prin frică sau lăcomie (gândiţi-vă la celebra frază a personajului negativ, Gordon Gekko, din filmul Wall Street: The greed is good!).
Dar nu poţi să sari mai repede etapele, fără aceste calităţi în business: frica şi lăcomia. Într-un sens pozitiv sau negativ.
Frica de a pierde business, frica de a eşua într-o afacere, frica de a fi înghiţit generează eficienţă pentru că stai cu securea deasupra capului şi astfel trebui să gândeşti mai repede şi mai bine decât cel de lângă tine, sau decât concurenţa.
Angajaţii care pun pe primul loc ideea de a se înţelege bine cu colegii şi cu şeful pot falimenta profesional o companie. Din dispute, din război, din crize apar ideile şi soluţiile care pot mişca lucrurile.
Când este linişte în companii, când este linişte într-o societate, nimeni nu mai vrea să facă nimic, toată lumea vrea să fie pensionară şi rentieră, toţi se gândesc în timpul săptămânii la weekend şi la city breakuri, toţi vor să nu greşească, toată lumea devină diplomată.
Când rezultatele apar de la sine, când totul la vânzări este numai o reînnoire de contracte şi networking cu clienţii actuali, companiile pierd în fiecare zi din eficienţă şi nu va trece mult timp până când vor fi mâncate de lupii tineri.
Orice idee este respinsă din start prin autosuficienţă, orice variantă de a schimba din lucruri este pasată de la o şedinţă la alta şi de la un om la altul. Angajaţii şi şefii nu vor să-şi rişte jobul şi salariul, aşa că fac tot posibilul să-şi conserve poziţiile, iar treptat compania ajunge la un moment dat în moarte clinică în business.
Dacă nu eşti lacom, să vrei mai mult şi mai mult, ajungi să nu te mai gândeşti cum poţi să-ţi omori concurenţa. O laşi în pace, ca să trăiască şi ea.
Google a omorât la propriu şi la figurat presa scrisă, iar Facebook ucide zi de zi televiziunea tradiţională.
Jack Ma, 52 de ani, miliardarul chinez din spatele Alibaba, spune că următorul deceniu va fi îngrozitor pentru business pentru că nu va fi linişte deloc.
De nicăieri vor apărea idei, afaceri, companii care vor muşca din industriile tradiţionale, încremenite în timp, unde socialismul s-a instalat, nu prin sistemul politic, ci prin cel al resursei umane, al angajaţilor.
Drama capitalismului este că socialismul vine prin HR, prin noile generaţii cărora li se cultivă ideea de egalitarism, de pace şi prietenie, de înţelegere cu şefii şi cu colegii. Dispare ideea de a face lucruri din furie, de a gândi cu spatele la perete, de a gândi din frică.
Bine v-am regăsit în socialism.