“Vrem să aplicăm pentru schema de ajutor de stat în luna februarie a anului viitor”, a spus Stan. Această schemă de ajutor de stat şi facilităţile fiscale acordate programatorilor sunt foarte importante pentru companii şi fac din România o destinaţie favorită în regiune pentru asemenea proiecte, a spus Stan. Huawei are în prezent în România 650 de oameni şi îşi menţine obiectivul de a ajunge în 2014 la 1.500 de angajaţi, a precizat Vlad Doicaru, director general adjunct al Huawei România. “Ne menţinem planul de a ajunge la 1.500 de oameni în România până în 2014”, a spus el.
Tag: joburi
-
Doi antreprenori români au lansat un site de joburi destinat exclusiv domeniului financiar
Site-ul şi-a început activitatea în luna iunie şi colaborează cu bănci, companii multinaţionale, firme de audit şi consultanţă, dar şi afaceri antreprenoriale mici şi mijlocii. Nadir Ali are o experienţă de peste 14 ani în audit şi consultanţă de management, din care zece ani în cadrul companiei de audit PricewaterhouseCoopers România, iar Radu Văcărelu a activat peste 13 ani în domeniul resurselor umane.
-
Târg de joburi pentru sezonul estival. Pe ce posturi te poţi angaja la hoteluri din Cipru şi Grecia
Primul târg de joburi va avea loc la hotelul Ibis de lângă Palatul Parlamentului, pe 25 februarie, şi va fi urmat de alte două manifestări similare în martie şi aprilie.
“Angajatorii preferă tinerii români, deoarece se adaptează uşor, sunt muncitori, responsabili, vorbesc mai multe limbi străine şi învaţă repede. Din aceste motive, numărul ofertelor de muncă creşte în fiecare an”, se arată într-un comunicat transmis de Icepworld România, organizatorul târgului.
Sunt disponibile joburi de ospătar, ajutor de ospătar, barman, assistent barman, asistent recepţie, recepţioner de noapte, valet, animator copii, animator hotel, cameristă, spa assistant, maseur, salvamar, ajutor de bucătar, grădinar şi lucrător mentenanţă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Tarile arabe, noua destinatie pentru romanii fara job
Veti spune ca sa lucrezi intr-o tara araba este mai periculos
decat in oricare alta zona din lume. Riscul, insa, este acoperit de
salarii, unele dintre ele depasind chiar si 5.000 de dolari pe
luna.
Iar daca, pana acum, tari precum Kuweit, Qatar sau Emiratele Arabe
Unite angajau, cu precadere, specialisti in industria petrolului,
acum angajatorii din aceasta zona a Globului ofera romanilor si
joburi mai accesibile, ca lucratori in industria turismului, in
constructii sau in servicii.Cititi mai multe pe www.zf.ro
-
Robotii intra in campul muncii. Ce joburi vor inlocui in urmatorii ani?
Participarea supercomputerului Watson la concursul Jeopardy a
fost doar un exemplu ca prin intermediul tehnologiei tot mai
avansate, robotii incep sa fie mai inteligenti decat oamenii,
putand sa-i inlocuiasca in anumite activitati.Pana in 2013, in lume vor exista 1,2 de milioane de roboti
industriali activi, cate unul la fiecare 5.000 de oameni, potrivit
lui Marshall Brain, fondatorul How Stuff Works si autorul Robotic
Nation.Robotii elimina de la bun inceput riscul erorilor si sunt
capabili printre altele sa analizeze documente si sa le
indosarieze, existand astfel sansa ca in urmatorii ani tot mai
multe locuri de munca ocupate pana acum de oameni sa fie preluate
de masinarii inteligente. -
Oferta de joburi este mai mare, dar tot insuficienta
Numarul anunturilor de angajare publicate de companii pe
BestJobs.ro in primele doua saptamani din acest an este cu 25% mai
mare decat era in aceeasi perioada din 2010. Site-ul numara 11.600
de posturi, dintre care aproape 4.200 in vanzari si comert, 1.629
in domeniul IT (software si tehnologie), 919 in marketing si 817 in
inginerie.Pe langa acestea, semnale pozitive exista si pentru domeniul
bancar sau cel de relatii cu clientii, potrivit BestJobs.ro.
Astfel, 2011 se anunta a fi unul mai bun, ce implica o crestere a
nevoii de personal mai ales in cazul companiilor care pe timp de
criza au facut disponibilizari si au incercat sa eficientizeze
costurile.Cele mai cautate sunt persoanele care nu au o experienta foarte
bogata intr-un domeniu. Un student, spre exemplu, va ocupa o
pozitie de operator call-center sau casier intr-o banca pe bani
mult mai putini decat ar cere o persoana cu experienta. -
Somerii nu mai vor sa stea acasa. Site-urile de recrutare au inregistrat un numar record de aplicatii, in primele zile ale anului
In plus, site-urile de joburi inregistreaza zi de zi recorduri
ceea ce priveste numarul de vizitatori. Procentul femeilor care isi
cauta un loc de munca se apropie de 55%, in crestere usoara fata de
anii trecuti, cand candidatii de sex feminin si masculin erau la
fel de activi pe site-urile de recrutare, arata datele MyJob.Domeniile preferate de romanii care isi trimit CV-ul companiilor
la inceput de an sunt vanzari, secretariat / administrativ, banci /
finante, contabilitate, marketing / cercetare de piata, call
center, educatie, alimentatie / comert si distributie. De asemenea,
s-a remarcat o crestere spectaculoasa a aplicatiilor din domeniul
educatie / training, atat in tara, cat si peste hotare, de pe
pozitia 31 anul trecut pana pe locul 8, in ianuarie 2011. Unul
dintre posturile cu cele mai multe aplicatii pe site-ului de
recrutare MyJob in aceasta perioada este tocmai unul de educatoare,
ce a inregistrat deja peste 4200 de doritori.Cat priveste dorinta romanilor de a pleca in strainatate,
numarul candidatilor care trimit CV-ul pentru un loc de munca peste
hotare este si el dublu fata de ianuarie 2010, iar tarile preferate
de romani sunt Germania, Marea Britanie, Franta, Spania, Austria,
Cipru, Belgia, Italia, Danemarca si Elvetia. Se pastreaza si se
accentueaza tendinta din 2010, cand atat ofertele, cat si
aplicatiile pentru posturile din strainate au devenit mai
specializate, adresate profesionistilor din domenii precum
medicina, inginerie sau IT&C. Dovada este faptul ca din top 10
al aplicatiilor au disparut tari precum Grecia, cu o oferta in
continuare bogata in ceea ce priveste locurile de munca sezoniere,
adresate personalului necalificat sau putin calificat. -
Ce meserii se cauta in 2011. Romania are nevoie din nou de ingineri
Romanii cu meserii calificate vor fi la mare cautare in 2011,
mai ales cei din industria bunurilor de larg consum, sectorul auto,
inclusiv producatorii de componente, precum si industria grea –
metalurgia si productia de masini si echipamente -, spun
specialistii in resurse umane.“Cererea de personal vine in special din productie, atat de la
companiile care au comenzi externe, cat si de la cele care
activeaza numai pe piata interna. Se cauta muncitori calificati,
dar si specialisti, ingineri cu pregatire in domenii foarte
specializate”, a declarat pentru gandul Oana Datki, country manager
Consulteam Romania, reprezentantul pe piata locala al Mercer.
Acestea sunt de altfel meseriile viitorului la nivel european, unde
exista in prezent o ingrijorare crescuta legata de acoperirea
necesarului de personal, ne-a declarat Cristian Parvan, secretarul
general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
Cititi mai multe pe www.gandul.info -
Cum s-au inghesuit peste 10.000 de romani pe 300 de joburi. Cine face angajari in Romania
Dorinta romanilor de a-si gasi un loc de munca bun este la cote
maxime. Peste 10.000 de persoane si-au depus CV-ul in speranta ca
vor fi angajate la fabrica de sampoane si produse de ingrijire a
Procter & Gamble (P&G) de la Urlati, din judetul Prahova,
dupa cum au declarat pentru Gandul oficialii companiei. Asta
inseamna ca, in medie, cate 33 de oameni au concurat pe fiecare din
posturile puse la bataie, de electricieni, mecanici, chimisti si cu
experienta in domeniul automatizarii. “Inaugurarea oficiala va avea
loc pe 29 septembrie, insa cea mai mare parte a echipei este deja
formata, pentru ca 250 de persoane deja lucreaza aici, primii inca
din primavara anului trecut”, ne-au declarat reprezentantii
P&G. “Pana acum, am primit peste 10.000 de CV-uri. Toate
persoanele selectate in faza initiala de recrutare au dat un test
de competente generale, dupa care a urmat o serie de trei
interviuri”, au precizat ei.Cititi mai multe pe www.gandul.info
-
Unul din cinci patroni vrea sa faca angajari. In ce sectoare se cauta mana de lucru
Asa arata jumatatea plina a paharului, pentru ca la fel de multi
angajatori se asteapta ca pana la sfarsitul anului sa faca
disponibilizari, constructiile conducand detasat acest clasament
negativ.Mai bine de jumatate dintre firme nu vor face insa schimbari in
echipe. Concret, din octombrie, ro-manii aflati in cautarea unui
job pot sa-si incerce norocul in firmele din industria
prelucratoare, unde 29% dintre patronii intervievati estimeaza ca
vor da unda verde angajarilor, potrivit datelor din analiza
Manpower comunicate la solicitarea Gandul.Cititi mai multe pe www.gandul.info