BusinessMagazin

Tag: al doilea razboi mondial

  • Geniul HOMOSEXUAL care a schimbat lumea. CONDAMNAREA pentru această ”crimă” i-a adus MOARTEA la doar 42 de ani

    De asemenea, era şi homosexual. Din păcate, această ultimă caracteristică a contribuit decisiv într-o societate orbită de ideologie şi de un simţ defectuos al moralităţii.
     
    Înclinaţiile lui Alan Turing pentru ştiinţele exacte s-au manifestat încă din adolescenţă, informează War History Online. Acesta s-a născut pe 23 iunie 1912, în Anglia, într-o familie tipică, unde părinţii călătoreau deseori în India. Astfel, a crescut departe de aceştia, fiind de asemenea şi dezamăgirea familiei, întrucât dorea să urmeze o carieră în matematică, nu în domeniile clasice şi în limbi străine, cum era modelul unui gentleman de la acea vreme.
     
    Doar când acesta a ajuns la Kings College şi-a găsit locul. Printre altele, era interesat de o sumedenie de domenii, de la biologie, chimie, fizică şi chiar neurologie. Avea un interes special pentru teoria relativităţii a lui Einstein şi pentru mecanica cuantică. De asemenea, era un bun alergător, sportul fiind una dintre activităţile sale preferate.
     
    Particularitatea sa care a contribuit şi la geniul său a fost faptul că nu se mula pe dispoziţiile unei societăţi. Obişnuia să „gândească în afara cutiei”, venind cu idei cu care un gânditor mai logic nu putea veni. Astfel, a putut crea şi maşina Turing care a fost baza pentru primele calculatoare. De asemenea, această calitate a fost folosită de către Aliaţi atunci când a decodat mesajele inamicillor germani în Al Doilea Război Mondial, inclusiv codurile Enigma, care au permis Marii Britanii să afle mesaje importante ale viitoarelor strategii ale inamicilor.
     

  • Cum sufocă plasticul toată planeta

    Durata de timp în care materialele plastice sunt folositoare diferă destul de mult de la o categorie la alta: pungile sau tacâmurile de plastic nu sunt folosite pe perioade de timp la fel de lungi ca şi autoturiSmele în componenţa cărora se găsesc. Dar un lucru este clar: odată ce sunt aruncate, reziduurile plastice se sfĂrÂmă în fragmente mici sau chiar minuscule. Iar aceste particule pot rătăci, vreme de sute de ani, în apele planetei sau în sol.

  • Oraşul din Europa care a fost distrus aproape în totalitate, dar a reînviat şi a ajuns un paradis turistic. Este o minune a ambiţiei locuitorilor

    Dzien dobry, tak şi dzieki. Adică „Bună ziua”, „da” şi „mulţumesc”. Atât am reuşit să învăţ şi să reţin din toată limba poloneză pe care am auzit-o în cele câteva zile pe care le-am petrecut în Varşovia. Culorile, atmosfera prietenoasă şi cerul cristalin în majoritatea timpului au dat auspicii de vis frumos acelor zile, un vis în care se făcea că mă plimbam fascinată printre clădirile care mai de care mai pastelate din centrul vechi al oraşului.

    Faţadele multicolore ale oraşului sunt dovada succesului polonez de a reconstrui după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care toată Varşovia a fost victima bombardamentelor Germaniei naziste. Iar procesul este în derulare, multe clădiri fiind încă în reconstrucţie. Chiar şi aşa, centrul istoric al oraşului este deja o bijuterie arhitecturală.

    Centrul vechi este al turiştilor, asta o ştie şi o poate remarca oricine trece pe acolo. Localnicii au alte zone, ceva mai moderne în arhitectură şi în atmosferă, apropiate de zona istorică. Astfel, terasele din piaţa centrală sunt înţesate de turişti din toată lumea, în vreme ce în restaurantele puţin mai depărtate, mai aerisite, predomină limba poloneză. Simbolul pieţei destinate turiştilor este statuia Syrenka, o sirenă despre care se spune că este sora celei mult mai celebre din Copenhaga.

    Dezvoltarea ţării se vede şi în zgârie-norii din jurul Palatului Culturii din Varşovia, o clădire asemănătoare celei cunoscute drept Casa Presei din Bucureşti. Turnul din Varşovia a fost un cadou de la Uniunea Sovietică pentru polonezi, astfel că arhitectura este strâns legată de mulţi zgârie-nori similari construiţi în Uniunea Sovietică în secolul XX. Una dintre clădirile ameţitoare din jurul palatului este un bloc de locuinţe, Zlota 44, unde chiria pentru o garsonieră de 75 de metri pătraţi depăşeşte 3.000 de euro.

    Segmentul de real estate din Polonia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte domenii, de la producţia de mere la cea de autobuze, tramvaie, trenuri sau materiale de construcţii. Companiile poloneze nu s-au mulţumit să se dezvolte pe piaţa locală de acolo, ci au trecut graniţele, ajungând şi în România.

    Peste 450 de milioane de euro au investit în România cele mai mari companii poloneze, această ţară aflându-se între cei mai mari 20 de investitori străini de pe piaţa locală după valoarea capitalului plasat.

    Firme precum Maspex (care deţine brandul de sucuri Tymbark), Ciech Soda (fostele Uzine Sodice Govora), Cersanit (producător de obiecte sanitare), Porta Doors (producător de uşi), Barlinek (producător de pardoseli şi parchet din lemn) şi Can Pack (producător de ambalaje) au creat împreună, de la intrarea pe piaţa din România, circa 3.000 de locuri de muncă, după cum arată datele Agenţiei Poloneze de Investiţii şi Comerţ. În sens invers însă, prezenţa românilor cu businessuri în Polonia este aproape nesemnificativă.

    De altfel, româna se aude rar – eu nu am auzit-o aproape deloc – pe străzile Varşoviei, spre deosebire de alte capitale europene. Poate şi pentru că Varşovia nu se regăseşte pe lista de destinaţii a multor turişti, care nu-şi imaginează cât de bine şi frumos s-a putut ridica acest oraş din cenuşă, ca o pasăre Phoenix a estului. Surpriza plăcută, spre deosebire de alte oraşe europene, este că aici toată lumea – de la comercianţii de îngheţată până la funcţionarii de la bancă – vorbeşte engleza cel puţin la nivel conversaţional, astfel că nu e prea greu să interacţionezi cu localnicii.

    În 2016, Varşovia a devenit primul oraş din Polonia în care contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a atins 15 miliarde de zloţi (3,5 miliarde de euro), potrivit unui studiu al Biroului Turistic al Varşoviei. În acel an, capitala Poloniei a primit 9,6 milioane de vizite turistice, dintre care 2,7 milioane din străinătate. Dacă în calcul sunt incluse şi vizitele de o zi, totalul depăşeşte 20 de milioane. Britanicii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori, iar în urma lor s-au situat nemţii şi francezii. Străinii au cheltuit de trei ori mai mult decât polonezii – 1.482 de zloţi (345,5 euro), după cum subliniază acelaşi studiu.

    Ce i-a impresionat cel mai mult pe turişti a fost arhitectura, monumentele, oamenii prietenoşi şi mâncarea bună, mai arată acelaşi studiu.

    Aş putea spune aşadar că mă încadrez în profilul robot al turiştilor din Varşovia, doar că pe mine m-a mai impresionat şi muzica lui Chopin, cea care se aude când treci pe lângă băncile împrăştiate peste tot în oraş; este suficient să apeşi un singur buton.

  • Oraşul din Europa care a fost distrus aproape în totalitate, dar a reînviat şi a ajuns un paradis turistic. Este o minune a ambiţiei locuitorilor

    Dzien dobry, tak şi dzieki. Adică „Bună ziua”, „da” şi „mulţumesc”. Atât am reuşit să învăţ şi să reţin din toată limba poloneză pe care am auzit-o în cele câteva zile pe care le-am petrecut în Varşovia. Culorile, atmosfera prietenoasă şi cerul cristalin în majoritatea timpului au dat auspicii de vis frumos acelor zile, un vis în care se făcea că mă plimbam fascinată printre clădirile care mai de care mai pastelate din centrul vechi al oraşului.

    Faţadele multicolore ale oraşului sunt dovada succesului polonez de a reconstrui după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care toată Varşovia a fost victima bombardamentelor Germaniei naziste. Iar procesul este în derulare, multe clădiri fiind încă în reconstrucţie. Chiar şi aşa, centrul istoric al oraşului este deja o bijuterie arhitecturală.

    Centrul vechi este al turiştilor, asta o ştie şi o poate remarca oricine trece pe acolo. Localnicii au alte zone, ceva mai moderne în arhitectură şi în atmosferă, apropiate de zona istorică. Astfel, terasele din piaţa centrală sunt înţesate de turişti din toată lumea, în vreme ce în restaurantele puţin mai depărtate, mai aerisite, predomină limba poloneză. Simbolul pieţei destinate turiştilor este statuia Syrenka, o sirenă despre care se spune că este sora celei mult mai celebre din Copenhaga.

    Dezvoltarea ţării se vede şi în zgârie-norii din jurul Palatului Culturii din Varşovia, o clădire asemănătoare celei cunoscute drept Casa Presei din Bucureşti. Turnul din Varşovia a fost un cadou de la Uniunea Sovietică pentru polonezi, astfel că arhitectura este strâns legată de mulţi zgârie-nori similari construiţi în Uniunea Sovietică în secolul XX. Una dintre clădirile ameţitoare din jurul palatului este un bloc de locuinţe, Zlota 44, unde chiria pentru o garsonieră de 75 de metri pătraţi depăşeşte 3.000 de euro.

    Segmentul de real estate din Polonia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte domenii, de la producţia de mere la cea de autobuze, tramvaie, trenuri sau materiale de construcţii. Companiile poloneze nu s-au mulţumit să se dezvolte pe piaţa locală de acolo, ci au trecut graniţele, ajungând şi în România.

    Peste 450 de milioane de euro au investit în România cele mai mari companii poloneze, această ţară aflându-se între cei mai mari 20 de investitori străini de pe piaţa locală după valoarea capitalului plasat.

    Firme precum Maspex (care deţine brandul de sucuri Tymbark), Ciech Soda (fostele Uzine Sodice Govora), Cersanit (producător de obiecte sanitare), Porta Doors (producător de uşi), Barlinek (producător de pardoseli şi parchet din lemn) şi Can Pack (producător de ambalaje) au creat împreună, de la intrarea pe piaţa din România, circa 3.000 de locuri de muncă, după cum arată datele Agenţiei Poloneze de Investiţii şi Comerţ. În sens invers însă, prezenţa românilor cu businessuri în Polonia este aproape nesemnificativă.

    De altfel, româna se aude rar – eu nu am auzit-o aproape deloc – pe străzile Varşoviei, spre deosebire de alte capitale europene. Poate şi pentru că Varşovia nu se regăseşte pe lista de destinaţii a multor turişti, care nu-şi imaginează cât de bine şi frumos s-a putut ridica acest oraş din cenuşă, ca o pasăre Phoenix a estului. Surpriza plăcută, spre deosebire de alte oraşe europene, este că aici toată lumea – de la comercianţii de îngheţată până la funcţionarii de la bancă – vorbeşte engleza cel puţin la nivel conversaţional, astfel că nu e prea greu să interacţionezi cu localnicii.

    În 2016, Varşovia a devenit primul oraş din Polonia în care contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a atins 15 miliarde de zloţi (3,5 miliarde de euro), potrivit unui studiu al Biroului Turistic al Varşoviei. În acel an, capitala Poloniei a primit 9,6 milioane de vizite turistice, dintre care 2,7 milioane din străinătate. Dacă în calcul sunt incluse şi vizitele de o zi, totalul depăşeşte 20 de milioane. Britanicii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori, iar în urma lor s-au situat nemţii şi francezii. Străinii au cheltuit de trei ori mai mult decât polonezii – 1.482 de zloţi (345,5 euro), după cum subliniază acelaşi studiu.

    Ce i-a impresionat cel mai mult pe turişti a fost arhitectura, monumentele, oamenii prietenoşi şi mâncarea bună, mai arată acelaşi studiu.

    Aş putea spune aşadar că mă încadrez în profilul robot al turiştilor din Varşovia, doar că pe mine m-a mai impresionat şi muzica lui Chopin, cea care se aude când treci pe lângă băncile împrăştiate peste tot în oraş; este suficient să apeşi un singur buton.

  • Warsaw sau Wars-wow (?)

    Faţadele multicolore ale oraşului sunt dovada succesului polonez de a reconstrui după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care toată Varşovia a fost victima bombardamentelor Germaniei naziste. Iar procesul este în derulare, multe clădiri fiind încă în reconstrucţie. Chiar şi aşa, centrul istoric al oraşului este deja o bijuterie arhitecturală.

    Centrul vechi este al turiştilor, asta o ştie şi o poate remarca oricine trece pe acolo. Localnicii au alte zone, ceva mai moderne în arhitectură şi în atmosferă, apropiate de zona istorică. Astfel, terasele din piaţa centrală sunt înţesate de turişti din toată lumea, în vreme ce în restaurantele puţin mai depărtate, mai aerisite, predomină limba poloneză. Simbolul pieţei destinate turiştilor este statuia Syrenka, o sirenă despre care se spune că este sora celei mult mai celebre din Copenhaga.

    Dezvoltarea ţării se vede şi în zgârie-norii din jurul Palatului Culturii din Varşovia, o clădire asemănătoare celei cunoscute drept Casa Presei din Bucureşti. Turnul din Varşovia a fost un cadou de la Uniunea Sovietică pentru polonezi, astfel că arhitectura este strâns legată de mulţi zgârie-nori similari construiţi în Uniunea Sovietică în secolul XX. Una dintre clădirile ameţitoare din jurul palatului este un bloc de locuinţe, Zlota 44, unde chiria pentru o garsonieră de 75 de metri pătraţi depăşeşte 3.000 de euro.

    Segmentul de real estate din Polonia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte domenii, de la producţia de mere la cea de autobuze, tramvaie, trenuri sau materiale de construcţii. Companiile poloneze nu s-au mulţumit să se dezvolte pe piaţa locală de acolo, ci au trecut graniţele, ajungând şi în România.

    Peste 450 de milioane de euro au investit în România cele mai mari companii poloneze, această ţară aflându-se între cei mai mari 20 de investitori străini de pe piaţa locală după valoarea capitalului plasat.

    Firme precum Maspex (care deţine brandul de sucuri Tymbark), Ciech Soda (fostele Uzine Sodice Govora), Cersanit (producător de obiecte sanitare), Porta Doors (producător de uşi), Barlinek (producător de pardoseli şi parchet din lemn) şi Can Pack (producător de ambalaje) au creat împreună, de la intrarea pe piaţa din România, circa 3.000 de locuri de muncă, după cum arată datele Agenţiei Poloneze de Investiţii şi Comerţ. În sens invers însă, prezenţa românilor cu businessuri în Polonia este aproape nesemnificativă.

    De altfel, româna se aude rar – eu nu am auzit-o aproape deloc – pe străzile Varşoviei, spre deosebire de alte capitale europene. Poate şi pentru că Varşovia nu se regăseşte pe lista de destinaţii a multor turişti, care nu-şi imaginează cât de bine şi frumos s-a putut ridica acest oraş din cenuşă, ca o pasăre Phoenix a estului. Surpriza plăcută, spre deosebire de alte oraşe europene, este că aici toată lumea – de la comercianţii de îngheţată până la funcţionarii de la bancă – vorbeşte engleza cel puţin la nivel conversaţional, astfel că nu e prea greu să interacţionezi cu localnicii.

    În 2016, Varşovia a devenit primul oraş din Polonia în care contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a atins 15 miliarde de zloţi (3,5 miliarde de euro), potrivit unui studiu al Biroului Turistic al Varşoviei. În acel an, capitala Poloniei a primit 9,6 milioane de vizite turistice, dintre care 2,7 milioane din străinătate. Dacă în calcul sunt incluse şi vizitele de o zi, totalul depăşeşte 20 de milioane. Britanicii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori, iar în urma lor s-au situat nemţii şi francezii. Străinii au cheltuit de trei ori mai mult decât polonezii – 1.482 de zloţi (345,5 euro), după cum subliniază acelaşi studiu.

    Ce i-a impresionat cel mai mult pe turişti a fost arhitectura, monumentele, oamenii prietenoşi şi mâncarea bună, mai arată acelaşi studiu.

    Aş putea spune aşadar că mă încadrez în profilul robot al turiştilor din Varşovia, doar că pe mine m-a mai impresionat şi muzica lui Chopin, cea care se aude când treci pe lângă băncile împrăştiate peste tot în oraş; este suficient să apeşi un singur buton.

  • Cum să transformi 114 dolari în 400.000 de dolari: reţeta simplă a lui Warren Buffet

    Sunt mulţi cei care au simţit pe pielea lor “magia” bursei – să investeşti banii şi să te uiţi la ei cum se înmulţesc. Cu toate acestea, puţini au reuşit să obţină performanţe comparabile cu cele ale lui Warren Buffett, cel mai mare investitor pe care bursa l-a cunoscut vreodată.
     
    În cadrul unui interviu acordat celor de la Yahoo Finance, el a povestit o întâmplare menită să îi încurajeze şi pe cei mai sceptici dintre noi.
     
    La momentul intrării Statelor Unite în cel de-al doilea război mondial, Franklin Roosevelt era preşedinte iar Warren Buffett era copil. În vreme ce alţii de vârsta sa erau preocupaţi de jocuri sau sport, tânărul Warren era fascinat de bursă. Acel moment negru din istoria Statelor Unite avea să fie momentul în care Buffett şi-a făcut intrarea în lumea investiţiilor.
     
    “O să vă dau câteva cifre care o să vă impresioneze: am cumpărat prima acţiune când aveam 11 ani”, povesteşte Buffett. “Era primul trimestru al anului 1942, la scurt timp după Pearl Harbour. Am plătit 114,75 dolari pe pachet. Dacă aş fi investit 114 dolari în companii din S&P 500 (indexul celor mai valoaroase companii din Statele Unite – n.red.) şi apoi aş fi reinvestit dividentele, cât credeţi că ar fi valorat astăzi?”
     
    Răspunsul este unul impresionant: 400.000 de dolari.
     
    Buffett recunoaşte însă că nu e uşor să ţii o investiţie pentru un timp atât de îndelungat. “Bursa are căderi şi reveniri de-a lungul timpului, dar sistemul îşi revine întotdeauna. Sigur, eu nu ştiam asta atunci, dar dacă cumperi de 10 sau 20 de dolari acţiuni din S&P şi uiţi de alte variante, vă garantez că veţi câştiga foarte mulţi bani.”

  • A creat acum 70 de ani o companie care a ajuns la venituri de zeci de miliarde, iar acum o vede intrând în faliment

    Charles P. Lazarus s-a născut pe 4 octombrie 1923 în Washington, DC. În copilărie, Lazarus îl ajuta pe tatăl său, care deţinea o mică afacere cu biciclete, cu diverse reparaţii şi obişnuia, de asemenea, să îi asiste pe clienţii care vizitau magazinul. Cu tatăl său drept model, el visa la ziua când va putea extinde afacerea familiei şi, de ce nu, îşi va deschide propriul magazin.  

    Întors de pe front după încheierea celui de-al doilea război mondial, tânărul Lazarus a decis că perioada postbelică reprezintă momentul oportun pentru a porni o nouă afacere. Inspirat de unchiul său, care se ocupa cu comerţul mobilei pentru bebeluşi, Lazarus şi-a deschis, în aprilie 1948, primul magazin de profil  Children’s Bargain Town, chiar în oraşul natal.

    Doi ani mai târziu, în martie 1950, în urma numeroaselor cereri venite din partea clienţilor săi, antreprenorul a introdus alături de piesele de mobilier şi o gamă de jucării. Curând, Lazarus a învăţat că, spre deosebire de mobilă, jucăriile se strică sau se demodează mult mai rapid, fapt care îi determina adesea pe părinţi să se întoarcă în magazinul său. Cum cererea creştea din ce în ce mai mult, gama de jucării a devenit tot mai variată.

    La sfârşitul anilor ’50, motivat de succesul pe care l-a avut noul model de autoservire introdus în supermarketuri, Lazarus şi-a reorganizat modelul de business şi magazinul, pentru a permite clienţilor să îşi aleagă singuri produsele şi să folosească coşuri de cumpărături. În iunie 1957, antreprenorul a deschis, în Rockville, Maryland, primul  magazin Toys ”R“  Us, dedicat în totalitate jucăriilor, şi a creat totodată logo-ul iconic al companiei, cu un R întors, pentru a da senzaţia că un copil l-ar fi scris astfel în joacă. În perioada precedentă apariţiei mallurilor, antreprenorul a adoptat politica preţurilor reduse, transformându-şi astfel afacerea într-o companie cu rădăcini comunitare stabile şi o clientelă fidelă. Mascota companiei, girafa Geoffrey, a fost aleasă în mai 1965.

    După deschiderea fondului de caritate Toy R Us Children’s Fund în februarie 1992, compania a continuat să iniţieze şi să se implice în numeroase proiecte caritabile. Începând cu anul 2004, Toys ”R“ Us a colaborat cu Fundaţia Toys for Tots, cu scopul de a strange bani şi jucării pentru copiii ai căror părinţi nu îşi permiteau să le ofere acestora cadouri de Crăciun. Prin intermediul acestui parteneriat, compania a strâns peste 55 de milioane de dolari şi a donat peste 4 milioane de jucării.

    Charles Lazarus s-a retras din funcţia de CEO al companiei în anul 1994. În ciuda faptului că anul trecut, potrivit datelor furnizate de publicaţia internaţională Forbes, Toys ”R“ Us a avut venituri de peste 11,5 miliarde de dolari, acestea au fost în scădere cu 2,2% faţă de 2016, iar viitorul companiei nu pare a fi unul roz. Cu 64.000 de angajaţi şi circa 1.600 de magazine răspândite la nivel mondial, com-pania, sub conducerea CEO-ului David Brandon, a depus actele pentru faliment în data de 18 septembrie 2017, invocând Capitolul 11 al codului pentru faliment al Statelor Unite. Datoriile de 400 mil. dolari acumulate, faptul că din 2013 compania nu a mai avut profit anual, din contră, a avut pierderi anuale uriaşe – 164 de milioane doar în 2017 -, reprezintă numai câţiva dintre factorii care au contribuit la declinul companiei.

    După ce, la începutul anului 2018, Toys ”R“ Us plănuia închiderea a 182 de magazine din SUA, pe 2 martie compania a anunţat că toate locaţiile Toy ”R“ Us UK vor fi închise, fapt care pune sub semnul întrebării locurile de muncă a peste 3.200 de oameni.

  • Amintiţi-vă de Churchill

    În perioada premergătoare celui de‑al doilea război mondial şi cu doar câteva zile înainte de a deveni premier al Marii Britanii, Winston Churchill avea de luat cea mai importantă decizie a carierei sale: să facă pace cu naziştii sau să lupte pentru libertatea şi idealurile unei naţiuni.

    Cu naziştii lui Hitler cucerind stat după stat, având un rege sceptic (interpretat excelent de Ben Mendelsohn) şi adresându-se unui public nepregătit să facă faţă războiului, Churchill are misiunea imposibilă de a schimba cursul istoriei.

    Gary Oldman semnează unul dintre cele mai bune roluri ale carierei, mai bun chiar şi decât cel din Tinker Tailor Soldier Spy (pentru care a fost recompensat cu o nominalizare la Oscar).

    Regizorul Joe Wright are meritul de păstra întreaga atenţie asupra lui Churchill şi a luptei sale interioare, lăsând cumva în umbră haosul ce cuprinde lumea din jurul lui. De apreciat e şi modul subtil prin care Wright ne arată cât de izolat era Churchill în interiorul propriului său partid.

    Interpretarea lui Oldman este piesa de rezistenţă a filmului, iar restul distribuţiei îl completează pe acesta foarte bine.

    Din punct de vedere vizual, filmul este o operă de artă; nu e de mirare că a fost nominalizat la şase premii ale academiei americane de Film: cel mai bun film, cea mai bună cinematografie, cel mai bun actor într-un rol principal şi cele pentru machiaj, costume şi producţie.

    Pare că Hollywood e tot mai atras de filmele de război, ca dovadă sunt Dunkirk sau Hacksaw Ridge; diferenţa dintre cele două şi Darkest Hour e acea dimensiune de blockbuster pe care filmul lui Joe Wright nu o are şi nici nu o caută. Filmul nu vrea să impresioneze prin efecte speciale sau prin plasarea spectatorului în mijlocul evenimentelor, aşa cum a reuşit Christopher Nolan în Dunkirk, ci să prezinte acţiunea din spatele acţiunii. E o reţetă bună, singurul semn de întrebare fiind legat de succesul unui astfel de proiect dacă nu ar avea în centru un actor at`t de solid ca Oldman.

     

    În concluzie, Darkest Hour e un film care fascinează prin execuţia tehnică şi prin jocul actoricesc şi pe care vi-l recomand cu mare încredere. Chiar dacă nu veţi avea prea multe dubii faţă de desfăşurarea evenimentelor (filmul respectă cu stricteţe istoria acelor zile), veţi pleca din sala de cinema cu satisfacţia că aţi urmărit una dintre cele mai bune interpretări ale anului.

  • Povestea matematicianului care a ajutat Marea Britanie să iasă câştigătoare din al doilea război mondial, dar a fost apoi trimis în judecată de guvern

    Lector la Cambridge şi matematician desăvârşit, Welchman a fost selectat pentru a face parte dintr-o echipă de contraspionaj chiar înainte de începerea războiului.

    Welchman a adaptat formula dezvoltată de Alan Turing şi a transformat-o într-o maşină automată de decriptare; ulterior, el a pus bazele echipei cunoscută drept “Hut 6”.

    După încheierea războiului, el a publicat o carte în care descria modul cum britanicii au reuşit să “spargă” codurile naziste. Ca urmare, guvernul britanic l-a trimis în judecată pentru scurgere de informaţii.

    Cu toate acestea, Welchman a continuat, prin munca sa, să influenţeze domenii precum controlul de trafic aerian sau dezvoltarea calculatoarelor. El a predat şi unul dintre primele cursuri de informatică din Marea Britanie.

  • Preşedintele Poloniei va promulga controversata lege privind Holocaustul

    Proiectul de lege, care a fost aprobat de ambele camere ale Parlamentului de la Varşovia, a stârnit critici vehemente din partea Israelului şi Statelor Unite. Autorităţile de la Washington au comentat că actul legislativ ar putea submina “libertatea de exprimare şi discursul academic”.

    Andrzej Duda a precizat că va cere Curţii Constituţionale să analizeze legea pentru a se asigura că nu subminează libertatea de exprimare.

    Preşedintele a explicat că Polonia nu exista ca stat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, astfel că se poate afirma că ţara a participat la Holocaust. Duda a mai adăugat că Polonia are dreptul să se apere de acuzaţii false, iar cum legea îndeplineşte acest scop, o va promulga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro