Tag: drum

  • (P) De la un moped şi un angajat la şantiere cu 150 de oameni

    În 2006 eram singurul angajat, în 2007 am avut trei oameni, după care am ajuns la un apogeu de 93 angajaţi în 2013. În acel an am înţeles că, de fapt, visul meu de mare companie de construcţii s-a năruit şi că nu pot face şi dezvoltare imobiliară de top, şi construcţii, şi m-am reorganizat începând să lucrez cu subantreprenori. Pentru RPC lucrează 35 oameni şi 12 fiƒrme de subantreprenori, pe care îi aleg cu atenţie maximă. Monitorizarea calităţii şi a promisiunilor rămâne o prioritate pentru mine”, spune tânărul antreprenor timişorean. Pentru a se dezvolta, a mizat pe reinvestirea profiƒtului, tactică pe care o aplică, povesteşte el, „şi în ziua de azi”. Din 2014 a apelat, pentru a se fiƒnanţa, şi la credite pe termen scurt, de 12-24 de luni, cu perioade de graţie, având ca obiectiv rambursarea în termenul de graţie. În prezent, pentru fiƒnanţarea proiectelor sumele investite se împart între fondurile proprii (30%) şi credite bancare (70%).

    „Îmi doresc ca 2017 s㠃fie anul stabilizării. Pentru asta sper să vindem 250 de unităţi şi să şi încasăm banii, pentru că de la momentul semnăarii antecontracului până la încasarea efectivă este un drum destul de lung. Anul trecut am vândut 173 de unităţi, în comuna Dumbrăviţa, lângă Timişoara.” Următorul pas pe care îl plănuieşte antreprenorul timişorean este cel spre piaţa din Bucureşti, în zona de nord: „În următoarele 14 luni vom derula un proiect acolo. De asemenea, Oradea şi Clujul prezintă interes”.

    Pentru a-şi clădi afacerea, Adrian Cionca a mizat pe poziţionarea diferită faţă de a competitorilor: „Am avut mereu preţul cam cel mai mic din piaţă, fără să fac compromisuri la calitate. Acest lucru se datorează viziunii de a avea cât mai mulţi clienţi mulţumiţi. Sunt tânăr, am copii mici şi ştiu cât de important este să începi viaţa în propria locuinţă, pe care să ţi-o şi poţi permite şi în care să-ţi poţi creşte copiii în siguranţă şi confort. Vreau să ofer generaţiei tinere (şi nu numai) această posibilitate”, explică timişoreanul strategia pe care a mizat pe parcursul a mai bine de zece ani de la înfiƒinţarea fiƒrmei.

    Drumul până la nivelul actual nu a fost însă uşor. Povestea, spune Adrian Cionca, întrebat de debutul său ca antreprenor, începe la vârsta când avea circa 13 ani şi a dorit să se implice în afacerea tatălui său, din domeniul agricol. De profesie inginer constructor, tatăl său a renunţat la domeniu după Revoluţie şi s-a întors în satul natal, pentru a face agricultură alături de bunicul lui Adrian Cionca. „Erau extrem de fericiţi că primiseră înapoi pământul, dar în 2003 tatăl meu a înţeles că este mai bine să se întoarcă în construcţii la compania unui fost coleg de şcoală. Aveam 13 ani şi tatăl meu se gândea să lichideze businessul de agricultură când eu i-am zis: «Tată, cred că pot face eu treaba asta; mă ocup să organizez combina şi tractorul». Tata a avut mare încredere în mine.” S-a ocupat de agricultură vreme de trei ani, timp în care studia la liceul economic din Timişoara, iar în clasa a XII-a a hotărât că agricultura se poate face doar în varianta „totul sau nimic” şi pentru că, spune el, „sunt genul de om care dă totul, am zis că nu aş putea face performanţă cu resursele pe care le aveam pentru a face agricultura de top. Am renunţat şi m-am apucat de construcţii după orele de liceu!”

    Cu un moped primit cadou de la unchi şi cu o galeată de scule pe portbagaj a pornit, în 2006, ceea ce avea să devină dezvoltatorul imobiliar RPC. Un an mai târziu, în activitate i s-a alăturat tatăl său şi, spune franc, „eu vedeam ƒfirma doar ca pe o sursă de fiƒnanţare pe perioada facultăţii, pentru că atunci visam să ajung un avocat de succes”. La un moment dat, i-a rugat pe părinţi să accepte să-şi ipotecheze apartamentul, pentru a accesa un credit, pentru a începe dezvoltarea imobiliară. „În septembrie 2008 au acceptat, iar eu porneam pe calea dezvoltării imobiliare în ajunul crizei economice, cu un credit de 103.000 CHF. În 2010 am reuşit să vând prima casă, construită în comuna Dumbrăviţa, «Pipera» Timişoarei, aşa cum îmi place mie să o numesc, cu un «profiƒt» de minus 15.000 euro. Da, la prima casă am pierdut 15.000 euro, dar nu m-am dat bătut.”

    La terminarea facultăţii a ales să rămână în domeniul construcţiilor. „Chiar dacă eram în mijlocul crizei, începând cu 2010 afacerea se dubla de la an la an, ceea ce a fost incredibil. Toată lumea era uimită în jurul meu, dar recunosc ca şi eu.” În 2012 s-a întâlnit cu un om de afaceri, care l-a întrebat: „Vrei să faci dezvoltare? Am un PUZ, sună-mă când vrei să începi”. În aceeaşi zi au bătut palma şi rezultatul a fost primul cartier dezvoltat de RPC în Dumbrăviţa, Bălcescu Residence. „A fost o şcoală grea pentru mine, nu ştiam foarte multe, dar Dumnezeu a fost bun cu mine şi m-a ajutat să duc la bun sfârşit, într-un an şi jumătate, proiectul – 28 de duplexuri.” În acest timp a jucat mai multe roluri: project manager, dezvoltator, agent de vânzări, consilier clientelă. „După Bălcescu au venit Sunlight 1, Gloria Residence, Sunlight 2, Sun Apartments, toate în Dumbrăviţa. Următorii paşi? Bucureşti, Oradea, Cluj.”

  • Test drive: Clasa E Coupé

    La Barcelona vremea era excelentă – să fi tot fost vreo 22 de grade – aşa că am deschis trapa şi am plecat spre primul punct intermediar. Odată ieşit din oraş, drumul de coastă s-a deschis în faţa mea şi am avut ceva timp pentru a studia atât maşina cât şi peisajul.

    Noul coupé este mai lung, mai lat şi mai înalt decât predecesorul său, iar aceste schimbări aduc un plus de confort. Varianta în două uşi include, desigur, toate facilităţile prezente la modelul sedan: bordul Widescreen, comenzile pe volan, pachetul de integrare a smartphone-ului, pachetul extins de asistenţă rutieră, parcarea remote sau suspensia de tip Air Body Control. La fel ca în majoritatea modelelor produse de Mercedes-Benz, sistemul Me connect este acum valabil şi pe noul E Coupé. Pe lângă funcţiile standard, sistemul permite conectarea cu un smartphone pentru a avea şi mai multe opţiuni: localizarea maşinii, controlul climei sau verificarea nivelului de combustibil.

    Bordul are un aspect premium, aşa cum se întâmplă de obicei la limuzinele Daimler, iar cele două display-uri unite dau senzaţia unui singur monitor de mari dimensiuni. Trebuie să remarc din nou utilitatea HUD-ului (heads-up display), care te scuteşte de câteva priviri aruncate în spatele volanului. Sunt câteva ornamente în habitaclu pe care eu nu le-aş fi ales (aşa cum sunt noile guri de aerisire), dar se integrează bine în aspectul pe care Mercedes a vrut să-l dea.

    Calitatea sunetului e foarte bună, dar de remarcat este gradul ridicat de izolare fonică pe care l-au obţinut inginerii nemţi. Deşi din exterior e imposibil să nu auzi sunetul specific al motorului diesel, odată ce ai urcat în maşină şi ai închis uşile, motorul nu se mai aude aproape deloc. Sigur, asta nu e valabil şi în cazul 400 4MATIC, dar acolo sunetul este unul dintre aspectele care mi-au plăcut. Dar înainte de a ajunge acolo, vreau să mai punctez câteva aspecte legate de interiorul noului E Coupé.

    Spaţiul destinat pasagerilor din spate este surprinzător de mare, iar asta oferă o senzaţie plăcută în timpul mersului. Portbagajul a avut oarecum de suferit din acest punct de vedere, dar trebuie ţinut cont că vorbim totuşi de o maşină coupé.

    Din punct de vedere tehnic, clasa E îşi merită pe deplin titlul de „cea mai inteligentă limuzină“; folosind sistemele de asistenţă în trafic, am reuşit să parcurg aproape 20 de kilometri de autostradă fără să folosesc volanul sau pedalele. Odată activat sistemul DISTRONIC, maşina se aliniază la viteza legală de pe acel segment de drum, la maşinile din jur şi la direcţia pe care o urmează drumul.

    Mai exact, dacă activezi pe autostradă sistemul de asistenţă rutieră într-o zonă restricţionată la 80 de kilometri pe oră, maşina va accelera sau decelera până la 80 de kilometri pe oră. La ieşirea din zona cu restricţie, maşina va accelera până la 120 de kilometri pe oră (sau limita maximă admisă).

    Dacă un şofer schimbă banda şi intră în faţa maşinii pe care o conduci, sistemul va frâna pentru a păstra distanţa de siguranţă. La curbe cu unghiuri mici, E Coupé se foloseşte de marcajul rutier pentru a rămâne pe banda sa. Am testat toate aceste sisteme şi, după cum spuneam, am reuşit să parcurg o bună distanţă în modul „look mom, no hands“.

    M-am mai întâlnit cu sistemul de asistenţă rutieră şi când am testat GLC Coupé, dar rezultatele au fost mult superioare în cazul clasei E.

    Am testat, aşadar, trei variante de motorizare ale noului E Coupé: 220D, 350D şi 400 4MATIC. Variantele diesel mi s-au părut extrem de stabile, dar motorul pe benzină este cel spectaculos. Cei 333 de cai-putere pe care îi produce motorul de pe 400 4MATIC te invită pe apeşi pedala de acceleraţie şi să uiţi de ea; sunetul produs de motor, despre care aminteam mai devreme, este aproape violent. E ca un animal de pradă aflat în aşteptare, dar care la primul impuls o ia la fugă fără să se uite în spate. E Coupé 400 4MATIC e o maşină care m-a impresionat.

    Maşina stă bine pe şosea în curbele strânse, dar se simte intervenţia sistemelor de asistenţă. Sigur, nu toţi sunt pasionaţi de drifturi pe serpentine, deci e probabil mai bine ca sistemele să acţioneze pentru a păstra maşina pe traseul corect.

    Una dintre noutăţile prezentate de Mercedes-Benz a fost ştergătorul inteligent de parbriz, un sistem revoluţionar care nu aruncă apă de pe capotă, ci direct de pe lama ştergătorului. Nu mi s-a părut că parbrizul s-ar fi curăţat mult mai bine, dar timpul în care apa se află pe geam este într-adevăr redus, astfel că vizibilitatea revine aproape imediat.

    Din discuţiile avute cu inginerii de la Mercedes nu am reuşit să aflu când vom avea parte şi de o versiune AMG; în schimb, varianta cabrio va fi lansată la finalul acestei veri.

    În concluzie, noul E Coupé e o maşină care-şi face banii. Mulţi, ce-i drept, dar calitatea costă; şi poate cel mai important lucru, dincolo de sistemele de asistenţă rutieră sau de design, E Coupé îţi dă senzaţia că eşti la volanul unei maşini premium.

  • Top 10 cele mai proaste service-uri de marcă. Nu vrei să ajungi cu maşina la ele

    Sunt însă situaţii normale şi prescrise în viaţa unei maşini când trebuie să ajungi la “doctorul” pentru cel mai bun prieten al tău în trafic. Fie că vorbim despre revizii, despre ITP, despre curăţarea instalaţiei de aer condiţionat – mai ales că vine căldura – sau despre înlocuirea cauciucurilor de iarnă cu cele de vară, service-ul nu poate lipsi din viaţa maşinii tale. Ce te faci însă când calitatea lucrărilor este sub orice critică?

    IATĂ AICI TOP 10 CELE MAI PROASTE SERVICE-URI DE MARCĂ

  • Top 10 cele mai proaste service-uri de marcă. Nu vrei să ajungi cu maşina la ele

    Sunt însă situaţii normale şi prescrise în viaţa unei maşini când trebuie să ajungi la “doctorul” pentru cel mai bun prieten al tău în trafic. Fie că vorbim despre revizii, despre ITP, despre curăţarea instalaţiei de aer condiţionat – mai ales că vine căldura – sau despre înlocuirea cauciucurilor de iarnă cu cele de vară, service-ul nu poate lipsi din viaţa maşinii tale. Ce te faci însă când calitatea lucrărilor este sub orice critică?

    IATĂ AICI TOP 10 CELE MAI PROASTE SERVICE-URI DE MARCĂ

  • Trenul care funcţionează cu un nou tip de combustibil a făcut prima cursă. Poate atinge o viteză de 140 km/h

    Alstom a creat primul tren de pasageri ce funcţionează pe bază de hidrogen şi are emisii zero. Coradia iLint emite doar aburi în atmosferă şi reprezintă o variantă la motoarele diesel.

    Alstom a efectuat prima cursă de probă la viteza de 80 km/h. Testul a avut loc pe linia proprie de încercare din Salzgitter, Saxonia Inferioară (Germania). În următoarele luni va avea loc o campanie amplă de testare, atât în Germania, cât şi în Republica Cehă, înainte ca trenul Coradia iLint să înceapă, din 2018, să efectueze primele curse de probă cu pasageri, pe ruta Buxtehude–Bremervörde–Bremerhaven–Cuxhaven (Germania).

    Saxonia inferioară a comandat deja 14 astfel de trenuri.

    Trenul este dotat cu baterii litiu pentru stocarea energie şi un rezervor pentru hidrogen gaz comprimat amplasat pe acoperiş. Trenul poate parcurge aproape 800 km pe zi la viteze de 140 km/h. Acesta funcţionează prin intermediul pilelor de combustie ce transformă hidrogenul în energie electrică, iar singura emisie este doar apă.

    Tehnologia nu este nouă fiind aplicată şi în cazul automobilelor mici, însă încă nu sunt produse în serie din cauza costurilor ridicate şi infrastructurii deficiente. Despre un astfel de model de automobil puteţi citi aici 

     

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Marius Ghenea, preşedinte FIT Distribution

    Ghenea a fost mai întâi profesor de engleză la un liceu din Craiova, apoi ghid turistic, iar după ce s-a mutat la Bucureşti a lucrat ca inginer la Renel, societatea din domeniul electricităţii. În 1994 a mizat pe antreprenoriat, punând bazele Flamingo Computers, alături de Dragoş Cincă şi Varol Islam; a condus compania timp de opt ani, până în 2002, când a deschis FIT Distribution.

    În 2009, prin intermediul Fit Distribution, a cumpărat compania PC Garage, plătind circa 1 milion de lei pentru o participaţie de 95%; anul acesta, a vândut pachetul de acţiuni către eMag, cel mai mare retailer online de pe plan local deţinut de grupul sud-african Naspers, iar tranzacţia este în prezent analizată de către Consiliul Concurenţei.

    Fit Distribution operează în zona de distribuţie de produse electro-IT,  compania înregistrând anul trecut o cifră de afaceri netă de 9,8 milioane euro, în scădere cu 38% faţă de 2014, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, în timp ce profitul net s-a situat la aproximativ 20.000 euro.

  • Trenul care funcţionează cu un nou tip de combustibil a făcut prima cursă. Poate atinge o viteză de 140 km/h

    Alstom a efectuat prima cursă de probă la viteza de 80 km/h. Testul a avut loc pe linia proprie de încercare din Salzgitter, Saxonia Inferioară (Germania). În următoarele luni va avea loc o campanie amplă de testare, atât în Germania, cât şi în Republica Cehă, înainte ca trenul Coradia iLint să înceapă, din 2018, să efectueze primele curse de probă cu pasageri, pe ruta Buxtehude–Bremervörde–Bremerhaven–Cuxhaven (Germania).

    Saxonia inferioară a comandat deja 14 astfel de trenuri.

    Trenul este dotat cu baterii litiu pentru stocarea energie şi un rezervor pentru hidrogen gaz comprimat amplasat pe acoperiş. Trenul poate parcurge aproape 800 km pe zi la viteze de 140 km/h. Acesta funcţionează prin intermediul pilelor de combustie ce transformă hidrogenul în energie electrică, iar singura emisie este doar apă.

    Tehnologia nu este nouă fiind aplicată şi în cazul automobilelor mici, însă încă nu sunt produse în serie din cauza costurilor ridicate şi infrastructurii deficiente. Despre un astfel de model de automobil puteţi citi aici 

     

  • Buşoi, mesaj pentru Gabriela Firea privind iluminatul de Paşte: Să fie aprinsă lumina din mintea sa

    „Toate acţiunile şi toată comunicarea Primăriei Generale despre proiectele Bucureştiului arată că doamna primar general Firea este alăturea cu drumul. Se cheltuiesc bani pe aiureli şi se găsesc false subiecte care mimează implicarea fără să rezolve nimic concret din marile probleme pe care le are Bucureştiul. Primăria se preocupă să risipească 180.000 euro pentru beculeţe de Paşte, să înfiinţeze societăţi comerciale, să achiziţioneze aparate de prevenire a cutremurelor şi să cureţe afişele de pe clădirile din Magheru şi de pe Victoriei”, a declarat secretarul interimar al PNL, Cristian Buşoi.

    Citiţi  mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să faci business fără să înfiinţezi o companie

    Un număr de industrii şi domenii fac cunoştiinţă cu modelul de sharing economy popularizat de către companii precum Uber sau Airbnb. Conceptul consumului colaborativ a devenit din ce în ce mai popular în ultimii ani, iar unele companii au profitat de asta şi acum sunt giganţi evaluaţi la miliarde de dolari. Transportul de persoane sau de colete, domeniul ospitalier şi chiar activităţi casnice precum spălatul hainelor (Electrolux are în desfăşurare un astfel de proiect) se află sub influenţa conceputului de sharing economy.

    Un domeniu care rămăsese neatins era procesul de pornire a unui business. Exact pe această nişă şi-a aşezat antreprenorul Slavko Ples firma sa, Winglio. Slavko Ples se află în peisajul tehnologic antreprenorial încă din 2012, când, alături de un partener de afaceri, a pornit o companie de dezvoltare de aplicaţii. Ples a mărturisit că era înconjurat de freelanceri şi antreprenori cu care „discutam des probleme cu care ne confruntam în afacerile noastre. Majoritatea problemelor erau legate de costurile de pornire a unei afaceri şi de birocraţie. Aşa că m-am gândit la o soluţie”, spune el. Probleme care se manifestă la nivel global, nefiind ceva caracteristic unei pieţe anume. În România, potrivit Cărţii Albe a IMM-urilor, dificultăţile cu care se confruntă frecvent firmele mici şi mijlocii sunt birocraţia (61,41%), fiscalitatea excesivă (54,74%), urmată de corupţie (45,16%) şi controalele excesive (44,98%).

    Aşa că antreprenorul propune împărţirea costurilor, înfiinţarea unui cadru legal pe care alţii l-ar putea folosi pentru afacerile lor. Asta s-a întâmplat în 2014, iar după un an de cercetare a trecut la punerea în practică a ideii. „Anumite costuri nu pot fi reduse sau eliminate complet, dar, cu siguranţă, pot fi împărţite”, spune Ples. „Winglio se ocupă de hârtii, contabilitate, taxe, astfel încât clientul se poate concentra doar pe afacere”, adaugă el.

    Sistemul funcţionează în felul următor: doritorul îşi creează un cont pe site-ul companiei, îşi adaugă clienţii şi creează contractele; apoi poate emite facturi clienţilor săi. Înainte de a da drumul la afacere, reprezentanţii Winglio verifică aplicaţiile depuse, proces ce poate dura până la 24 de ore. Serviciul este disponibil în 150 de ţări şi este adresat dezvoltatorilor de software, designerilor grafici, traducătorilor, scriitorilor etc.

    Odată produsul vândut, banii sunt trimişi prin intermediul Winglio, apoi utilizatorul poate scoate banii din contul bancar prin PayPal sau îi poate redirecţiona către cardul de debit Winglio. Toate plăţile primite în Winglio pot fi considerate venituri suplimentare sau dividende dacă devii acţionar al companiei. În ambele cazuri, plăţile primite prin Winglio sunt taxabile în ţările de rezidenţă ale utilizatorilor. Din suma care îi este transferată utilizatorului, firma antreprenorului croat reţine 6,60% comision plus 4,5 euro pentru fiecare tranzacţie. Suma minimă care poate fi retrasă de către utilizator este de 100 de euro. După ce venitul cumulat al unui utilizator ajunge la 500 de euro, el va fi invitat de către companie să intre în programul acţionarilor firmei întemeiate de Slavko Ples. Astfel, achiziţionând o acţiune preferenţială Winglio eşti considerat acţionar al companiei şi poţi păstra veniturile primite prin intermediul companiei sub formă de profit al Winglio care apoi este plătit prin dividende.

    Winglio operează prin intermediul a două companii, una aflată în Malaiezia şi alta în Irlanda, ambele putând fi folosite de către utilizatorii serviciului; în acest moment, şase persoane lucrează full time pentru Winglio. Majoritatea clienţilor Winglio sunt freelanceri din industria IT, consultanţi sau furnizori de diverse servicii. „Pentru ei, Winglio este o soluţie mai bună şi mai eficientă decât înfiinţarea propriei companii”, este de părere Ples. Acesta nu a vrut să dezvăluie câţi clienţi are compania, argumentând că „dacă faci afaceri bune şi dezvălui numărul de clienţi, trimiţi o invitaţie competitorilor. Dacă cifrele sunt mici, mai mulţi potenţiali clienţi ar putea fi îndepărtaţi din această cauză”, spune el. Pieţele ţintite de el sunt cele de pe continentul european şi cel asiatic; acestea sunt zonele din care vin peste 30 de clienţi, potrivit unei declaraţii a lui Ples pentru o publicaţie croată. Firma croatului are şi câţiva clienţi români, mărturiseşte el pentru Business Magazin.

    Deşi poate părea surprinzător, piaţa Statelor Unite ale Americii nu este de interes pentru Winglio, deoarece „cetăţenii americani pot factura uşor şi pot primi plăţi sub formă de dividende. În plus, cardul nostru de debit nu poate fi emis în Statele Unite”.

    Şeful Winglio susţine că, apelând la serviciile companiei pe care o conduce, un freelancer ar putea obţine cu până la 35% mai mulţi bani decât dacă şi-ar înregistra propria firmă. Dă şi explicaţii: dacă un freelancer din Croaţia ar fi înfiinţa o companie în Marea Britanie şi ar ajunge la venituri anuale de 10.000 de euro, după deducerea costurilor – de 2.500 de euro (costuri fixe precum contabilitate şi birou virtual)- şi după scăderea taxelor (care au o pondere de 20%), freelancerul ar putea retrage în jur de 6.000 de euro, sub formă de dividende taxabile (în ţara de reşedinţă), ceea ce pentru Croaţia ar însemna în jur de 720 de euro (12%). Aşadar, venitul net s-ar situa în jurul a 5.300 de euro. „Luând acelaşi caz, dacă ar folosi Winglio, ar plăti taxe de 1.156 de euro pe dividende, la o valoare de aproximativ 9.300 de euro. Astfel venitul lui net ar fi de 8.200 de euro”, explică Slavko Ples.

    Şeful Winglio nu a dorit să dezvăluie rezultatele financiare pe anul trecut, rezumându-se la a spune doar că la finalul lui 2015 „aveau un cashflow pozitiv”, fără să fi apelat la o investiţie externă. 2017 ar trebui să fie „interesant şi cu multe provocări”, totodată un an în care serviciul să devină unul mainstream; mai mult, Ples are în plan creşterea cu 300% sau chiar cu 400% a businessului faţă de 2016.

  • Drumul de 88 km din Maramures unde nimeni nu are voie cu maşina. De ce îşi „fac cruce” turiştii atunci când îl parcurg

    Strainii sunt fascinati de peisajele maramuresene si platesc 35 de euro pentru a parcurge Drumul Verde. In acest pret intra si serviciile ghidului dar si vizitele in atelierele mesterilor, potrivit site-ului stirileprotv.ro
     
    Pentru cartografierea, amenajarea si promovarea Drumului Verde, s-au cheltuit in total 300 de mii de euro. Banii au fost pusi la dispozitie de Uniunea Europeana si de o fundatie americana pentru conservare.
     
    Rosu in obraji si vesnic cu zambetul pe buze, nea Gheorghe este vioi ca un flacau. Abia cand stai fata in fata vezi ca i se umezesc ochii de drag daca vine vorba despre Maramuresul lui istoric. Drumul Verde ne dezvaluie aceasta lume.
     
    Numai in ultimele luni, mii de turisti au trecut pe aici cu bicicleta, la picior sau cu trasura. In zona traieste si nea Vasile, cunoscut pentru clopurile care i-au dus faima in lumea larga. Toti strainii vin sa ii spuna buna ziua.
     
    Cativa kilometri mai departe, ajungeti pe Valea Cosaului. Un mester macina malaiul langa o moara de apa. Un altul repara o casuta veche. Acolo, in schimb, e veselie mare. Gazda se lauda ca palinca ii curge direct din poarta, iar cu o asemenea instalatie a reusit sa isi impresioneze musafirii .
     
    Gheorge Opris: „Strainii isi fac cruce cand vad ca curge horinca din poarta, eu am zis ca curge din cazan si vine direct aici pe sub pamant. Eu am un furtun si damigeana sus, asta-i secretu.”