BusinessMagazin

Tag: sua

  • Vanzari record de jocuri in Statele Unite

    “Vanzarile mari din decembrie, in mod particular pe partea de
    hardware, reprezinta un pas pozitiv pentru industrie, care isi va
    reveni in 2010 “, a spus Anita Frazier, analist in cadrul companiei
    NPD. In 2009, industria de jocuri video a inregistrat venituri
    totale de 19,66 de miliarde, avand o scadere de 8% fata de recordul
    inregistrat in 2008, de 21,4 miliarde de dolari, potrivit NPD.

    “In mod cert 2009 a fost un an greu pentru consumatori si pentru
    economia nationala”, afirma Michael Gallager, director executiv in
    cadrul Entertainment Software Association care reprezinta
    producatorii de computere si jocuri.

  • Goana dupa aur

    La 31 decembrie 2009, preţul aurului a fost de 1.095 de dolari,
    inregistrand o crestere fara precedent in ultimii noua ani
    consecutivi, dupa ce speculatorii, bancile centrale si investitorii
    au apelat la aur pentru protectie si castig. In 2009, preţul
    aurului a crescut cu aproximativ 220 de dolari, suma depasita in
    istoria recenta numai prin cresterea de 286 de dolari din 1979.
    Procentual, aurul a crescut cu 25% fata de 2008 si cu 31% fata de
    2007.

    De la inceputul crizei creditelor la nivel global, investitorii
    au favorizat metalele preţioase considerandu-le un scut de
    protectie impotriva incertitudinilor economice, in timp ce
    speculatorii au impins pretul aurului la valori neatinse in trecut.
    Cu toate acestea, dupa ce pieţele globale de capital si-au revenit
    de la minimul atins in martie, preţul aurului a continuat sa urce,
    astfel ca strategia de hedging nu a putut explica pe deplin aceasta
    tendinta continua de ascensiune.

    Pe de o parte, cateva banci centrale au jucat un rol cheie in
    acest trend al anului 2009: China a crescut rezervele sale in
    ultimii cinci ani, astfel incat banca centrala detine locul cinci
    in lume in privinta rezervei de aur, in timp ce India aproape si-a
    dublat participaţiile sale prin cumpararea a jumatate din rezervele
    FMI programate pentru vanzare.

    Pe de alta parte, crearea unor intrumente financiare (Exchange
    Traded Fund – ETF) care au la baza aurul, s-a adaugat la cursa
    ascendenta a metalului pretios. Aceste ETF au ajuns sa detina in
    2009 echivalentul a 1.134 de tone de aur, ceea ce le plasa pe lista
    celor mai mai mari rezerve ale bancilor centrale.

    O alta opinie asupra acestei situatii se refera la doua aspecte:
    relaxarea politicii monetare a majoritatii bancilor centrale pe o
    perioada prelungita si programele guvernamentale consistente de
    stimulare economica. Aceasta a indus temeri inflaţioniste pe termen
    lung pentru multi investitori din intreaga lume. In consecinţa, ei
    au decis sa cumpere metalele pretioase pentru a se proteja
    impotriva inflaţiei si a deprecierii monedei. Din noiembrie 2009,
    indicele preturilor de consum (IPC) a crescut cu 1,8 la suta, prima
    schimbare pozitiva din ultimele 12 luni. Folosind titlurile
    guvernamentale ajustate pentru inflatie (TIPS), am putea observa ca
    si inflatia implicita pe termen lung este, de asemenea, sub
    control. Aceste constatari, practic elimina posibilitatea ca
    protectia impotriva inflaţiei sa fie principala explicaţie pentru
    pretul galopant al aurului. Intr-o nota similara vom observa ca, pe
    parcursul ultimului an indicele dolarului american [DXY] s-a
    depreciat cu doar 4,1 la suta, aceasta dovedind ca incercarea de
    hedging a dolarului nu poate explica in totalitate tendinta
    ascendenta a metalului pretios.

    Opinia mea este ca niciunul din aspectele menţionate mai sus nu
    ar putea explica pe deplin aprecierea semnificativa a preţului
    aurului. Metalul galben poate fi considerat o bula speculativa gata
    sa explodeze oricand iar momentul critic ar putea fi declansat de
    reversul strategiei de “carry trade” al dolarului.

    Pentru alte opinii si analize mai aprofundate va astept pe
    http://www.toniiordache.ro

  • Consumatorismul american

    Singurele moduri prin care lanturile de magazine si-au atras
    clientii in aceasta perioada au fost ofertele promotionale, care
    intr-un final vor afecta negativ marja profitului net. Sondajele
    efectuate in zilele de “Black Friday” (ziua urmatoare Zilei
    Recunostintei) si “Cyber Monday” (lunea urmatoare Zilei
    Recunostintei) nu au putut conduce la concluzii relevante privind
    volumul total al vanzarilor pe perioada sarbatorilor de iarna. O
    posibila explicatie ar fi vremea neobisnuit de calda din luna
    noiembrie, care a amanat decizia de cumparare a obiectelor de
    imbracaminte specifice anotimpului rece. Magazinele din Statele
    Unite au decis sa extinda reducerile la computere, jucarii si
    obiecte de imbracaminte si dupa ziua de Craciun, pentru a atrage
    consumatorii interesati numai de ofertele promotionale.

    Spre exemplu, Best Buy – cel mai mare magazin de electronice din
    SUA, a redus pretul unui notebook Dell Studio de la 780 la 700
    dolari si a avut o oferta pentru un netbook Lenovo la doar 197
    dolari. In aceeasi nota, pentru orice joc Nintendo Wii cumparat,
    Toys “R” Us a oferit un al doilea joc la jumatate de pret.
    Hypermarketul Wal-Mart a incercat sa-si mentina clientii
    oferindu-le carduri valorice de 50 dolari la achizitia unui sistem
    Microsoft Xbox 360. Acelasi hypermarket a promis sa ofere reduceri
    la electronice si jucarii pe intreaga perioada a sarbatorilor de
    iarna; un exemplu notabil fiind netbook-ul eMachines de 228 dolari.
    Ofertele promotionale au luat amploare dupa caderile masive de
    zapada de pe coasta de est a Americii, cand lanturile de magazine
    americane s-au confruntat cu o perspectiva sumbra a vanzarilor.

    National Retail Federation a prognozat o scadere cu 1 punct
    procentual a vanzarilor pe perioada sarbatorilor de iarna.
    International Council of Shopping Centers a reiterat pe 22
    decembrie prognoza de crestere cu 2 puncte procentuale a vanzarilor
    pentru magazinele prezente pe piata de cel putin 1 an. “Asteptam
    vanzari consistente in ziua de 26 decembrie, in special datoorita
    faptului ca este zi weekend, asta insemnand o imbunatatire generala
    a volumului vanzarilor pe luna decembrie” au declarat analistii de
    la Retail Eye Partners.

    Potrivit unui sondaj efectuat de BIG Research, mai mult de
    jumatate dintre femeile care frecventeaza hypermarket-ul Wal-Mart
    au declarat ca prefera cardurile valorice in schimbul cadourilor
    clasice. Motivul este trivial: cardul valoric poate fi convertit
    mai eficient dupa Craciun, cand preturile produselor incep sa scada
    considerabil. A doua zi de Craciun, celebrul magazin de articole de
    lux Saks, a oferit reduceri de pana la 70 de procente intre orele 8
    dimineata si pranz. Magazinul de electronice JC Penney si-a deschis
    portile la 5 dimineata, oferind peste 100 de “doorbusters”.

    Anul acesta, consumatorul american a demonstrat ca poate fi
    extrem de eficient in deciziile de cumparare, si asta s-a datorat
    inainte de toate crizei economice. In ciuda ofertelor promotionale
    extrem de tentante, foarte multi americani au decis sa cumpere doar
    strictul necesar. Pentru prima data am observat oameni cu o singura
    punga de cadouri in mana. Daca perceptia mea este de fapt o noua
    realitate americana atunci cifrele PIB-ului pe ultimul trimestru
    din 2009 vor fi dezamagitoare.

    Pentru mai multe detalii si alte articole cu tematica financiara
    si economica va astept pe http://toniiordache.ro

  • Stiglitz: SUA ar trebui sa se pregateasca pentru un al doilea program de stimulare economica

    “Probabilitatea incetinirii este foarte, foarte mare si, de
    asemenea, este un risc semnificativ ca evolutia economiei sa intre
    pe teritoriu negativ.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Misiunea lui Bernanke

    De fapt, Bernanke s-ar putea sa fie prea optimist: sunt mari
    sanse ca somajul sa creasca, nu sa scada anul viitor. Dar chiar
    daca scade cu o catime, trebuie sa ne intrebam: de ce nu incearca
    Rezerva Federala sa-l coboare mai repede?

    Putina istorie: nu cred ca sunt multi cei care au o idee despre cat
    de multe locuri de munca trebuie sa fie create ca sa iesim din
    fundatura unde ne aflam. Nu trebuie doar sa ne uitam la cele 8
    milioane de locuri de munca pierdute de America de la inceputul
    recesiunii; tara are nevoie de noi locuri de munca – circa 100.000
    in fiecare luna – ca sa tina pasul cu cresterea populatiei. Si asta
    inseamna ca avem nevoie de tot mai multe locuri de munca in fiecare
    luna daca vrem ca America sa revina la o situatie apropiata de un
    somaj zero.

    Cat de multe? Calculul meu estimativ spune ca avem nevoie sa cream
    18 milioane de noi locuri de munca in urmatorii cinci ani, adica
    300.000 in fiecare luna. Aceasta pune intr-o alta perspectiva
    raportul cu privire la somaj – dat publicitatii la inceputul lunii
    – care arata pierderea a “doar” 11.000 de locuri de munca in
    noiembrie. De fapt e un raport ingrozitor, care a fost tratat drept
    o veste buna de presa financiara numai pentru ca de atata vreme
    eram in cadere libera.

    Asa ca daca vrem vesti cu adevarat bune, cineva trebuie sa-si asume
    responsabilitatea pentru crearea de noi locuri de munca. Iar la
    acest moment acel cineva aproape sigur trebuie sa fie Fed-ul.
    Nu vreau sa absolv de orice responsabilitate administratia Obama.
    Evident, administratia a propus un pachet de stimulare care a fost
    de la inceput prea mic si care a fost si mai schimonosit de
    “centristii” din Senat. Iar masurile pe care presedintele Barack
    Obama le-a propus saptamanile trecute, desi vor crea un numar
    semnificativ de noi locuri de munca, sunt mult prea putin fata de
    ce are nevoie economia.

    Dar in vreme ce analiza spune ca ne-ar trebui un al doilea pachet
    de stimulare economica, realitatea politica este ca presedintele –
    pus in fata unui obstructionism total din partea republicanilor si
    sprijinit doar pe deasupra de propriul sau partid – probabil nu va
    obtine in Congres suficiente voturi decat pentru a aborda marginal
    problema somajului.
    Rezerva Federala, pe de alta parte, poate face mai mult decat
    atat.

    Bernanke a primit multe laude, pe drept cuvant, pentru folosirea de
    metode neortodoxe ca sa limiteze dezastrul dupa ce Lehman Brothers
    s-a prabusit. Dar atat actiunile bancii centrale, cuantificate prin
    expansiunea creditarii, cat si cuvintele lui Bernanke sugereaza ca
    promptitudinea cu care s-a actionat la sfarsitul lui 2008 si
    inceputul lui 2009 a fost inlocuita cu un curios mix de fatalism si
    de complacere – un sentiment ca Rezerva Federala si-a terminat
    treaba, acum ca sistemul financiar a pasit dincoace de prapastie,
    desi propriile lor estimari sugereaza ca somajul va ramane
    impovarator de ridicat pentru urmatorii cel putin trei ani.

    Cel mai clar si convingator caz pe care l-am vazut pentru
    necesitatea unei noi actiuni din partea Fed vine din partea lui
    Joseph Gagnon, fost membru al acestei organizatii si care acum
    lucreaza la Institutul Peterson pentru Economie Internationala.
    Bazandu-si analiza pe lucrarile nimeni altuia decat ale lui insusi
    Ben Bernanke – in precedenta sa incarnare ca cercetator economic –
    Gagnon cere Rezervei Federale sa extinda creditarea cumparand
    active de inca doua mii de miliarde de dolari. Un asemenea program
    ar avea un impact major in promovarea unei cresteri rapide, si ar
    avea putine efecte adverse.

    De ce nu face Fed treaba asta? O parte a raspunsului poate fi
    politica: opozantii ideologici ai activismului guvernamental tind
    sa fie la fel de critici cu extinderea creditarii de catre Rezerva
    Federala pe cat sunt si cu planul de stimulare promovat de
    administratia Obama. Si din cauza asta probabil ca Rezerva a
    devenit mai rezervata in a-si folosi atuurile la turatie maxima.
    |ntre timp, un numar semnificativ de oficiali ai Fed, in special de
    la banci regionale, sunt obsedati de teama unei inflatii similare
    cu cea din 1970, pe care ei o vad chiar dupa colt, desi in datele
    actuale nu se vede nici urma de asa ceva.

    Dar mai este, cred eu, si o problema de prioritati. Fed a intrat in
    actiune cand s-a confruntat cu perspectiva unor banci demolate; nu
    mai pare la fel de ingrijorata ca niste vieti ar putea fi acum
    demolate.Si despre asta vorbim aici. Tipul de somaj ridicat estimat
    de Rezerva Federala in propriile ei rapoarte este o reteta sigura
    pentru o imensa suferinta umana – milioane de familii care-si pierd
    economiile si locurile de munca, milioane de tineri americani care
    nu-si mai pot incepe cum trebuie vietile de muncitor pentru ca nu
    au nicio slujba disponibila atunci cand termina scoala. Daca nu
    coboram repede somajul, o sa platim acest pret pe parcursul unei
    generatii intregi.
    Asa ca e cazul ca Rezerva Federala sa nu se mai complaca in
    situatia actuala, sa stearga din minte fatalismul si sa inceapa sa
    intinda o mana de ajutor pentru crearea de locuri de munca.

  • Paul Krugman: Teama de frica

    Ce s-a intamplat? Cu siguranta, “centristii” din Senat au stopat
    eforturile de salvare a economiei. Dar pe langa opozitia politica
    pe care o au de infruntat, presedintele Barack Obama si cercul lui
    de apropiati au fost intimidati de povestile de groaza de pe Wall
    Street.

    Uitati-va la contrastul dintre ce spuneau consilierii lui Obama
    in ajunul inaugurarii si ce spune el acum. In decembrie 2008
    Lawrence Summers, care urma sa devina cel mai de vaza economist al
    administratiei, cerea actiuni hotarate. “Multi experti cred ca
    somajul ar putea ajunge la 10% pana la sfarsitul anului viitor”,
    avertiza el. In fata acestei perspective, “sa facem prea putin este
    cu mult mai riscant decat sa facem prea mult”, continua
    Summers.

    Zece luni mai tarziu, somajul ajungea la 10,2%, sugerand ca in
    ciuda avertismentului sau, administratia nu a facut prea multe
    pentru crearea de locuri de munca. Te-ai fi asteptat, deci, la o
    indarjire de a face mai mult.

    Dar intr-un interviu recent pentru Fox News, presedintele a avut
    o atitudine timida si nervoasa cu privire la politica sa economica.
    A vorbit vag despre posibile stimulente fiscale pentru crearea de
    locuri de munca. Dar “este important, totusi, sa recunoastem ca
    daca vom continua sa acumulam datorii chiar in toiul acestei
    reveniri, la un moment dat oamenii ar putea sa-si piarda increderea
    in economia americana intr-un mod care ar putea duce la o recesiune
    cu o traiectorie in forma de W”, continua el.

    Ce? Cum? Cei mai multi economisti cu care discut considera ca
    riscul mare care paste redresarea vine din neadecvarea eforturilor
    guvernamentale: pachetul de stimulare a fost prea mic si va pali
    anul viitor, in timp ce somajul ridicat submineaza increderea
    consumatorilor si pe cea a mediului de afaceri. Acum e destul de
    dificil din punct de vedere politic pentru administratia Obama sa
    puna in practica un al doilea pachet de stimulare la dimensiunile
    necesare. Totusi, presedintele ar trebui sa incerce sa obtina cat
    de mult sprijin pentru economie poate. Tineti cont ca Obama are
    avantajul tribunei de la Casa Alba: este, prin urmare, misiunea lui
    sa convinga America sa faca ceea ce trebuie facut. In loc de asta,
    Obama isi imprumuta glasul celor care spun ca nu mai putem crea noi
    locuri de munca. Si o relatare de pe Politico.com sugereaza ca
    reducerea deficitului, nu crearea de locuri de munca va fi cheia de
    bolta a primului discurs despre starea natiunii al lui Obama. Ce
    s-a intamplat?

    Mi-a luat ceva vreme pana sa-mi revin din toate acestea. Dar
    indoielile exprimate de Obama devin de inteles daca prespunem ca-si
    ia opiniile, direct sau indirect, de pe Wall Street. De cand a
    inceput Marea Recesiune, analistii economici de la unele (nu de la
    toate) firme mari de pe Wall Street au avertizat ca eforturile de a
    lupta cu declinul vor produce rele economice si mai mari. In
    particular, spun ei, nu va amagiti cu actuala capacitate a
    guvernului american de a se imprumuta pe termen lung la dobanzi
    reduse; in orice moment deficitele bugetare pot duce la o prabusire
    a increderii investitorilor si dobanzile vor exploda.

    Si acestei ingrijorari i-a dat glas Obama in interviul de la Fox
    News. Are dreptate sa fie ingrijorat? E drept, cresteri abrupte ale
    dobanzilor pe termen lung s-au mai intamplat in trecut, cel mai
    recent in 1994. Dar in 1994 economia americana crestea cu 300.000
    de locuri de munca pe luna, iar Rezerva Federala crestea incetisor
    dobanzile pe termen scurt. E greu sa vedem ceva asemanator
    intamplandu-se acum, cand economia pierde constant locuri de munca
    si Rezerva Federala n-are niciun gand sa ridice in viitorul
    apropiat dobanzile.

    Un model mai bun, as spune eu, este Japonia anilor ’90, care a
    avut constant deficite bugetare mari, dar si o economie in
    constanta depresiune si unde dobanzile pe termen lung au scazut la
    fel de constant. E foarte posibil ca oficialii administratiei
    americane sa fie terorizati de o amenintare fantomatica – o
    amenintare care exista numai in mintile lor.

    N-ar trebui oare sa ne uitam si la sursa acestor rele? Din cate
    vad eu, analistii care avertizeaza acum cu privire la dobanzile
    care vor creste tind sa fie aceiasi care insistau, la cateva luni
    dupa ce a inceput Marea Recesiune, ca amenintarea cea mai mare care
    paste economia este inflatia. Si sa nu uitam ca Wall Street-ul –
    care a reusit nu stim cum sa nu-si dea seama de cea mai mare bula
    imobiliara din istorie – are un istoric putin sifonat in privinta
    capacitatii de a prezice comportamentul pietelor.

    Totusi, sa recunoastem ca exista unele riscuri ca, daca facem
    mai mult ca sa combatem somajul cu doua cifre, sa subminam
    increderea in pietele de capital. Acest risc trebuie pus in balanta
    cu certitudinea unor suferinte pe scara larga daca nu facem mai
    mult si cu posibilitatea, cum am mai zis, de a pierde increderea in
    randul angajatilor de rand si al mediului de afaceri. Si Summers a
    avut dreptate la inceput: in fata celei mai mari catastrofe de la
    Marea Depresiune incoace este mult mai riscant sa faci prea putin
    decat sa faci prea mult. E trist si nefericit ca administratia
    Obama pare sa fi pierdut din vedere acest adevar.

  • Retailul american creste peste asteptari in octombrie

    Cresterea de 1,4% a urmat unei scaderi de 2,3%, inregistrata in
    luna anterioara, conform datelor Departamentului Comertului din
    SUA.

    Analistii anticipau o crestere a vanzarilor de retail de 1%.
    Majorarea vanzarilor a fost alimentata de cresterea cu 7,4% a
    achizitiilor de vehicule si componente, excluzand sectorul auto,
    vanzarile de retail crescand cu 0,2%, sub estimari, dupa un avans
    de 0,4% in septembrie.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • E bine sa fii rege

    Dobanda pe anul trecut s-a ridicat la suma de 452 miliarde de
    dolari, reprezentand cea mai mare categorie de cheltuieli federale
    dupa bugetul sanatatii si cel al apararii.
    Care sunt motivele economice din spatele deciziei de cumparare a
    titlurilor emise de guvernul american? Exista mai multe entitati
    care cumpara titlurile de stat americane: fonduri mutuale, guverne
    straine, investitori individuali, fonduri de pensii, fonduri de
    hedging si chiar banci centrale.

    China detine aproximativ 739 miliarde dolari din datoria SUA,
    Japonia detine aproximativ 635 miliarde dolari in timp ce un numar
    de alte tari (inclusiv Marea Britanie, Brazilia si Rusia) detin
    peste 100 miliarde dolari din datoria SUA. Recent, chiar si banca
    centrala americana (FED) a anuntat un plan de achiziţionare a 1,2
    mii de miliarde dolari in obligaţiuni guvernamentale si ipotecare.
    Iata si entitatile care detin in prezent cele 11 bilioane dolari
    din datoria SUA:

    De ce exista un astfel de apetit pentru obligatiunile
    guvernamentale americane? Principalul motiv – titlurile de stat
    emise de SUA sunt considerate cele mai sigure si cele mai lichide
    investitii din lume. Daca sunteti un guvern strain si doriti sa
    plasati 50 de miliarde de dolari, ce opţiuni aveti cand toleranta
    fata de risc este zero? Va ganditi la investitii in valuta, aur,
    petrol sau actiuni? Cel mai probabil, astfel de investitii desi
    lichide se pot dovedi a fi foarte volatile. Atunci va ganditi la
    investitii imobiliare? Ele s-au dovedit a fi destul de nelichide si
    volatile. Daca doriţi un somn fara griji, veti alege titurile de
    stat americane. De ce altceva ar fi atat de dorite aceste titluri
    de stat, chiar si cand randamentul este extrem de redus sau chiar
    inexistent? Fiindca in acest moment investitorii sunt interesaţi in
    conservarea capitalului.

    Se va pierde vreodata apetitul pentru titlurile de stat americane?
    Este o posibilitate. Ar fi un scenariu apocaliptic pentru guvernul
    SUA, si ar duce probabil la hiperinflaţie. In cazul in care China
    ar decide sa realocheze o mare parte din portofoliul de dolari in
    euro, declinul dolarului ar provoca pierderi masive la banca
    centrala a Chinei. O devaluare de 20% a dolarului in fata Yuanului
    ar costa China mai bine de o suta de miliarde de dolari. Se stie ca
    atunci cand un debitor datoreaza bancii o suma incredibil de mare,
    datoria devine problema bancii.
    Va veni o zi cand SUA isi va achita datoria, sau se va inlocui la
    infinit vechile datorii cu datorii noi? Parerea mea o regasiti
    pe

    Cititi mai multe pe http://toniiordache.ro

  • Thomas Friedman: De ce trebuie sa plecam

    Pur si simplu nu avem partenerii afgani, aliatii NATO, sprijinul
    intern, resursele financiare sau interesul national care sa
    justifice un efort prelungit si extins de consolidare a statului
    afgan. Imi bazez aceasta concluzie pe trei principii. Primul –
    gandindu-ma la toate momentele de progres din aceasta parte a lumii
    (toate acele dati cand un jucator cheie din Orientul Mijlociu a
    facut ceva care sa ma insenineze), observ ca toate au ceva in
    comun: America nu a fost deloc implicata.

    America a ajutat la punerea fundatiilor, dar descatusarea
    societatii civile nu a pornit datorita americanilor. Noi putem sa
    suflam in foc, dar cei de acolo trebuie sa aprinda singuri focul
    moderatiei. Si ori de cate ori am vrut noi mai mult decat au vrut
    ei, am esuat si ei s-au prabusit.

    Tratatul de pace de la Camp David nu a fost initiat de Jimmy
    Carter. Presedintele egiptean Anwar Sadat a mers la Ierusalim in
    1977, dupa ce ministrul israelian de externe Moshe Dayan avusese
    convorbiri secrete in Maroc cu vicepremierul lui Sadat, Hassan
    Tuhami. Ambele tari au decis ca-si doresc o pace separata – in
    afara cadrului extins de la Geneva, sprijinit de Carter.

    Acordurile de pace de la Oslo au inceput in Oslo – in discutiile
    secrete din 1992-’93 dintre reprezentantul OEP Ahmad Qurei si
    profesorul israelian Yair Hirschfeld. Israelienii si palestinienii
    singuri au pregatit o intelegere si au dezvaluit-o americanilor in
    vara lui 1993, spre surpriza Washingtonului.

    Contraofensiva din Irak a fost un succes militar, deoarece a
    fost precedata de o revolta irakiana declansata de un lider tribal
    sunnit, seicul Abdul Sattar Abu Risha, care, folosindu-se de
    propriile forte, a inceput sa evacueze militantii pro-al-Qaeda ce
    ocupasera orasele sunnite si impusesera un stil de viata
    fundamentalist. Ofensiva americana a dat acelei initiative
    asistenta vitala pentru a se putea dezvolta. Dar scanteia a fost
    aprinsa de catre irakieni insisi.

    Revolutia Cedrilor din Liban, retragerile Israelului din Gaza si
    Liban, Revolutia Verde din Iran si decizia Pakistanului de a porni
    in sfarsit o ofensiva impotriva talibanilor din Waziristan – pentru
    ca acei talibani ajunsesera sa ameninte clasa de mijloc pakistaneza
    – sunt toate exemple despre cum actioneaza de unele singure
    majoritatile tacute, moderate.

    Mesajul: “Oamenii nu se schimba cand le spunem noi ca trebuie sa
    se schimbe”, spune Michael Mandelbaum, expert in politica externa
    la Johns Hopkins University. “Ei se schimba cand ei insisi isi spun
    ca trebuie.”

    Si cand majoritatile tacute moderate preiau controlul propriului
    viitor, noi castigam. Cand nu o fac, cand noi ne dorim ca ei sa
    faca mai multe compromisuri decat fac, noi pierdem. Indigenii simt
    ca suntem la mana lor, asa ca ne exploateaza bunavointa nativa si
    prezenta ca sa-si jefuiasca tarile si sa-si infranga dusmanii din
    interior.

  • Realitatea sumbra a somajului

    Cifra oficiala a somajului o reprezinta rata U-3, care este
    definita ca “raportul dintre numarul total de someri si totalul
    fortei de munca civile”. Acest numar a fost de 9,8% in luna
    septembrie 2009. Exista trei categorii de persoane care nu sunt
    incluse in calculul indicelui U-3:

    a) persoane care deţin un loc de munca cu norma redusa, cauta o
    slujba cu norma intreaga, dar nu o pot gasi (subocupate)

    b) persoane care nu au avut un loc de munca pentru o perioada
    lunga de timp, cauta o slujba cu norma intreaga, dar nu o pot gasi
    (someri)

    c) persoane care nu au avut un loc de munca pentru o perioada lunga
    de timp, au renuntat sa mai caute, dar ar lucra daca ar gasi o
    slujba (rezerva fortei de munca)

    Suma celor trei categorii de mai sus formeaza totalul fortei de
    munca partial active. Iar totalul ajustat al fortei de munca civile
    este suma dintre totalul fortei de munca civile si rezerva fortei
    de munca. Indicele U-6, care este considerat o masura mai realista
    a somajului in Statele Unite, este definit ca “forta de munca
    partial activa raportata la totalul ajustat al fortei de munca
    civile”.

    In septembrie 2009 indicele U-6 a atins 17%, reprezentand
    valoarea maxima din 1945 pana in prezent. La inceputul recesiunii
    (noiembrie 2007), indicele U-6 a fost de 9,9%. Indicele oficial U-3
    se apropie de 10%, cel mai inalt nivel din ultimii 25 de ani. Cu
    toate acestea, indicele U-6 a atins nivelul in care unul din sase
    americani este considerat fie subocupat fie somer.

    Potrivit statisticilor, 35,6% din someri sunt fara un loc de
    munca pentru mai mult de 27 de saptamani, adica o crestere de 14,4%
    peste nivelul inregistrat cu un an in urma. Intr-o economie
    puternica, exista in medie o diferenta de 4% intre indicii U-3 si
    U-6 . In prezent, diferenta este de 7,2%. In perioade de recesiune,
    economistii prefera sa utilizeze Indicele Manchester (IM), definit
    ca “numarul de persoane fara loc de munca, inmultit cu numarul
    mediu de saptamani fara un loc de munca”. De exemplu, IM a crescut
    de la 371,7 milioane saptamani de somaj, in luna august la 396,7
    milioane saptamani de somaj, in septembrie.

    Raspunsuri la intrebari de genul: “va mai exista o corelatie
    intre cresterea PIB si piata muncii?” sau “va mai cobora somajul in
    SUA la rata de 4% vreodata?” le regasiti pe http://toniiordache.ro

    ———-

    Toni Iordache, 42 de ani, matematician si finantist, cu o
    cariera de peste doisprezece ani in institutii financiare
    importante – Citibank, Deutsche Bank, JP Morgan, Fortis sau RBC a
    vazut si trait criza financiara intr-un fotoliu situat in primul
    rand. A fost adus de criza, in august 2008, inapoi in Romania, dar
    el si businessul romanesc au vorbit limbaje diferite: modelele de
    afaceri s-au dovedit a fi altele decat cele de pe Wall Street.