BusinessMagazin

Tag: urban

  • Cum se poate aplica în realitate legea câinilor fără stăpân

    Ori, ca să nu dea bani pentru un referendum, să aştepte adoptarea legii aflate acum în dezbatere în Parlament şi despre care premierul Victor Ponta spune că va rezolva situaţia. Legea este cea iniţiată de ex-senatorul PC Marius Marinescu în 2007 şi a cărei formă adoptată de Cameră în 2011 prevedea o perioadă de 30 de zile de ţinere a câinilor în adăposturi, după care aceştia pot fi “păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau o combinaţie a acestora, conform hotărârii consiliilor locale, după consultarea populaţiei”.

    La sesizarea PSD şi a PNL, CCR a declarat la începutul lui 2012 neconstituţională lipsa de predictibilitate introdusă de această lege prin ideea că populaţia ar trebui să decidă soarta câinilor, precizând că legea ar trebui “să consacre soluţia eutanasierii numai în ultimă instanţă, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale, dar nu şi-au atins scopul de a limita sau de a eradica acest fenomen”, respectiv proliferarea câinilor fără stăpân.

    CCR preciza atunci şi că nu există paralelisme legislative inutile între o lege specială privind câinii fără stăpân şi Legea 205/2004 de protecţie a animalelor (modificată în 2008 la iniţiativa aceluiaşi Marinescu şi care interzice eutanasierea câinilor care nu suferă de boli incurabile), întrucât aceasta din urmă prevede, încă din primul articol, că “gestionarea populaţiei canine fără stăpân de pe teritoriul României se reglementează prin lege specială”.

    Aceasta este explicaţia pentru care toţi primarii care au fost daţi în judecată de ONG-uri atunci când au vrut să aplice Legea 227/2002 sau Legea 391/2006 au primit NUP (neînceperea urmăririi penale), întrucât legislaţia nu interzice eutanasierea câinilor fără stăpân capturaţi pe domeniul public, după o anumită perioadă de timp petrecută în adăposturi. Evident, nimic nu opreşte îmbunătăţirea legilor speciale existente – ceea ce probabil va urmări să facă şi legea actualmente în dezbatere în Parlament. Conform preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, legea ar urma să fie discutată chiar luni, 9 septembrie în Comisiile pentru administraţie şi juridică din Camera Deputaţilor.

  • Viitorul hipsterilor: moda căştilor de bicicletă (GALERIE FOTO)

    Modelele variază, de la cele cu un colorit ce aminteşte de petele blănii de leopard sau care par acoperite cu piele de crocodil până la cele din lemn, din materiale textile cu cristale Swarowski sau cele pictate manual, singura idee fiind ca respectiva cască să spună ceva despre purtător, să-l scoată din mulţime.

    Ce căşti de bicicletă se poartă anul acesta (GALERIE FOTO)

    Un model total inedit a fost propus de două întreprinzătoare suedeze, Anna Haupt and Terese Alstin, în colaborare cu un fabricant de airbaguri, Alva Sweden. Dezumflată, casca gândită de cele două suedeze (foto sus) arată ca un guler, iar umflată, în cazul unui accident, capătă un aspect futurist. Preţul său, de circa 600 de dolari, o încadrează însă în categoria produselor de lux, alături de căştile produse de case de modă ca Gucci.

     

  • Arta afişului: Lipeşte şi fugi

    Arta manifestată sub formă de afişe nu e o tendinţă nouă: o serie de artişti, printre care şi Toulouse-Lautrec, şi-au demonstrat măiestria prin asemenea lucrări, scrie LA Times. In ultima vreme însă,  cei care creează afişe pe care le lipesc în diverse locuri de prin oraşe sunt artiştii stradali, cum ar fi Morley, specializat în autoportrete cu mesaje încurajatoare pe care le lipeşte pe firidele de branşament, refugii de autobuz şi gardurile şantierelor, Kid Acne, cunoscut pentru seria de femei cu săbii, sau ABCNT, care preferă să transmită mesaje politice prin afişele sale. Cei trei se manifestă la Los Angeles, lucrările lor fiind printre puţinele apărute în acest oraş.

    Alte oraşe ale lumii în care au început să apară afişe ale artiştilor stradali sunt Londra, Berlin, Paris, Beijing, Torino sau Sao Paulo. Cei care practică acest tip de artă consideră că astfel pot să renunţe la intermediari şi să ajungă direct la publicul-ţintă în mediul unde acesta trăieşte, aşa cum explică Morley, sau încearcă să trezească interesul tinerilor pentru politică, aşa cum susţine ABCNT.

    Deşi încă nu este la fel de răspândită ca graffiti-ul tradiţional, artiştii care i se dedică o aleg şi pentru că le permite să-şi creeze operele în siguranţă, iar mai apoi să le lipească repede unde doresc şi să fugă până să-i observe autorităţile. Chiar dacă nu aprobă asemenea manifestări artistice, autorităţile sunt însă mai blânde cu artiştii lipitori de afişe, pentru că munca lor e biodegradabilă, putând fi curăţată mai uşor decât nişte lucrări în graffiti.

  • Aşa arată un loc ca-n filme (FOTO)

    Omul şi-a exersat ochiul în copilăria petrecută la Toronto, folosit de multe ori drept “dublură” pentru New York, aşa că a început să recunoască locurile, apoi, mutându-se la în metropola americană, a descoperit întâmplător un loc pe care-l ştia dintr-un film, l-a fotografiat şi l-a arătat prietenilor.

    “Superman” (1978):

    Şi-a continuat comparaţiile fotografice, iar cel mai uşor de recunoscut i s-au părut peisajele urbane din anii ’20, pentru că regizorii filmelor de atunci aveau grijă să filmeze în locuri cunoscute, şi între timp a început să primească şi cereri de locuri pe care să le caute şi să le fotografieze.

    “Midnight Cowboy” (1969):

    “Goodfellas” (1990):

  • Urbanizarea României a îngheţat de 20 de ani

    Din 1990 şi până în 2011 gradul de urbanizare al României a îngheţat. Dacă în 1990 în mediul urban trăiau 54,3% din populaţia României, 21 de ani mai târziu procentul a avansat cu doar 0,6% – la 54,9%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Cum urbanizarea este asociată cu un nivel de trat mai ridicat al populaţiei, rezultă că, de la revoluţie încoace, România a bătut pasul pe loc. Dezvoltarea ansamblurilor rezidenţiale în jurul oraşelor având caracteristici urbane nu compensează dezastrul din industrie care i-a forţat pe mulţi oameni rămaşi fără slujbe să se întoarcă la ţară sau să plece aiurea. Mai grav decât nivelul modest al urbanizării este faptul că ruralul românesc are ca principal atribut sărăcia, spun sociologii şi specialiştii în geografie economică. Nu a locui într-o zonă rurală este marea problemă, spune profesorul Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie a Universităţii Bucureşti. “Problema este că locuitorii din ruralul românesc stau extrem de prost la alimentarea cu apă curentă, nu au încălzire centrală, nu au toalete. Totul se reflectă în nivelul de trai, în nivelul de sănătate”.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • V-aţi muta într-un fost buncăr nemţesc?

    Unele buncăre au însă o istorie cu deosebire sumbră, aşa încât este greu de găsit o nouă utilizare pentru ele. Acestea fac parte din categoria celor construite pe locul unor sinagogi demolate, iar unele dintre ele au fost transformate în muzee, dintre care unul dedicat istoriei naţional-socialismului. În schimb, alte buncăre care nu au fost construite în asemenea locuri îşi pot găsi o utilitate locativă, unele fiind transformate în apartamente de lux ori spaţii de birouri, mai ales dacă sunt din cele de suprafaţă, care permit adăugarea de etaje, datorită structurii foarte rezistente.

    Un buncăr suprateran din Bochum a fost transformat în clădire de birouri, iar peste el s-au construit cincisprezece etaje, devenind azi Exzenterhaus Bochum, unde au închiriat liniştite spaţiu diverse companii. La München, un astfel de adăpost de pe timpul războiului se pregăteşte să devină o clădire ce combină spaţii de birouri cu apartamente. La Düsseldorf, un buncăr rămas neterminat urmează a fi transformat în locuinţe de lux pentru cei care caută o casă aparte. În alt caz, un magnat din industria publicităţii, Christian Boros, şi-a cumpărat propriul buncăr pentru a-şi instala în el colecţia de artă, iar deasupra ultimului nivel şi-a construit o locuinţă cu piscină şi grădină.

  • Cum au grijă americanii de istoria lor urbană (FOTO)

    Restaurarea construcţiei vechi de un secol este menită să-i redea cât mai mult din aspectul iniţial, astfel încât pictura realizată în 1992-1993 de artista Johanna Poethig şi intitulată “Calle de la Eternidad”, în amintirea vechiului nume al arterei pe care se găseşte, va fi îndepărtată de pe perete şi reprodusă pe computer pe baza unor imagini digitale.

    Ulterior, lucrarea va fi imprimată pe o pânză ce va fi atârnată pe clădire după renovare. O parte din costurile proiectului vor fi acoperite prin vânzarea la licitaţie a bucăţilor lucrării originale.

  • Ce rol au capacele de canalizare în arta urbană (GALERIE FOTO)

    Atât picturile de tip 3D cât şi cele 2D sunt la mare modă. Iluziile găduite atât pe asfalt, cât şi pe garduri sau pereţi sunt menite să alunge monotonia urbană şi să aducă un plus de culoare în acest mediu. Fie că desenează gropi înşelătoare, peşti, animale, insecte, personaje sau vehicule care nu prea şi-ar găsi locul în peisajul urban, aceste imagini cu siguranţă că atrag atenţia pietonilor şi nu numai. Iată în cele ce urmează o suită de imagini alcătuită de Mind Junker, pe tema desenelor pe astfalt.

  • Vulpea care vrea la şcoală

    Această specie nocturnă (Vulpes macrotis), ale cărei exemplare sunt cam de mărimea unei pisici, s-a îndreptat spre oraşul Bakersfield din California datorită abundenţei de hrană şi a locurilor corespunzătoare de adăpost. Micile animale preferă pentru vizuini spaţiul de sub sălile de clasă mobile de la unele şcoli, spre nemulţumirea conducerii acestor instituţii, din cauza stricăciunilor provocate (pământul umed scos de vulpi când sapă poate duce la deteriorarea podelelor).

    Nici terenurile de sport, inclusiv cele de golf, nu scapă de atenţia vulpilor-pisică, dar, din păcate, unele dintre ele ajung să se încurce în plasele porţilor terenurilor de fotbal sau volei. Cele care îndrăznesc să se aventureze pe afară în timpul zilei vânează pungile în care elevii îşi aduc mâncarea de acasă.

    Simpaticul animal, aflat pe lista speciilor pe cale de dispariţie în SUA, are parte însă şi de sprijinul unor localnici, care, în ciuda sfaturilor experţilor, îi lasă de mâncare seara. Conducerea filialei de la Bakersfield a Universităţii din California a ajuns să ceară sfatul biologilor înainte de a organiza evenimente sportive în aer liber, pentru ca nu cumva să le facă rău vulpilor-pisici.

    Prea multă dragoste din partea oamenilor strică, totuşi: un studiu din 2010 arată că vulpea-pisică de oraş este mai grasă şi are nivelul de colesterol mai ridicat decât suratele trăitoare în sălbăticie.

  • Un secol de extravaganţă în design (GALERIE FOTO)

    Printre articolele propuse, realizate între anii 1900 şi 2000, se găsesc un fotoliu din lemn de cireş realizat de arhitectul şi designerul Josef Frank în 1925-1926 şi o masă din anii ’50 semnată Carl Auboeck, renumit pentru mesele sale confecţionate din trunchiuri de copaci. Pe lista exponatelor a figurat şi un candelabru ale cărui braţe închipuie razele soarelui, creat şi produs în anii ’50 de firma J.T. Kalmar, ce a realizat şi corpurile de iluminat de la Opera şi Bursa din Viena.

    Un secol de extravaganţă în design (GALERIE FOTO)

    Cel mai scump obiect scos la licitaţia care a avut loc în această săptămână este un ceas cubic stradal din oţel, proiectat la 1906 de Emil Schauer şi montat la Stock im Eisen Platz, 1010, Viena, unde a stat până în 2007. Ceasul a fost evaluat la 12.000-13.000 de euro, iar preţul cu care s-a vândut a fost de 14.940 de euro.

    Foto: Dorotheum