Tag: furturi

  • Şeful CFR SA vrea sprijin american şi israelian pentru stoparea furturilor din reţeaua feroviară

     Şeful companiei care administrează infrastructura ferovia ră a afirmat că există un proiect pentru asigurarea pazei care prevede cheltuieli anuale de 22,5 milioane lei , bani care ar urma să fie suportaţi din bugetul Ministerului de Interne.

    Pe de altă parte, el a adăugat că nu ştie cât va dura implementarea acestei proceduri, iar din această cauză trebuie să existe un plan B.

    “Eu văd că există o problemă. Nu sunt specialist, oamenii noştri nu sunt specialişti”, a spus el.

    Astfel, Sophocleous a contactat ambasadele SUA şi Israelului, urmând să aibă în perioada următoare întâlniri cu reprezentanţii acestora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Transporturilor cere creşterea pedepsei minime pentru furturile din reţeaua CFR, cu pagube de 10 milioane de euro în 2012

    Ministerul Transporturilor propune creşterea pedepselor minime pentru distrugerea reţelei de cale ferată de la 2 la 4 ani, respectiv de la 3 la 5 ani în cazul sustragerii de componente sau bunuri din vagoane, precizând că anul trecut pagubele generate de furturi s-au ridicat la 46,49 milioane lei. “În perioada 2005 – 2012 au fost înregistrate foarte multe sustrageri de elemente ale infrastructurii feroviare publice şi private, rămase în majoritatea cazurilor neidentificate. Acest fenomen a devenit acut în perioada ultimilor ani şi a afectat direct infrastructuri feroviare recent modernizate pentru care au fost cheltuite importante sume atât din fonduri externe, cât şi de la bugetul de stat”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanţă de urgenţă care vizează modificarea Legii nr. 289/2005 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transportului pe calea ferată. Astfel, în 2011, pe reţeaua feroviară publică au avut loc 4.175 de cazuri de sustrageri, cu o valoare a pagubelor de 32,38 millioane lei, iar în 2012 au existat 3.465 de cazuri, cu o valoare a pagubelor de 46,49 milioane lei (10,4 milioane euro).

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Colectorii de fier ar putea răspunde penal pentru achiziţii de componente feroviare şi tăinuire

    Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, propune ca reprezentanţii firmelor colectoare de fier vechi care achiziţionează componente din reţeaua de cale ferată sau nu anunţă autorităţile atunci când primesc asemenea oferte de achiziţie să răspundă penal, informează Mediafax. “Propun să răspundă penal, dacă nu anunţă imediat autorităţile în momentul în care cineva vine cu o componentă de cale ferată. Dacă cel de-acolo îi spune unui hoţ «nu îl primesc pe-ăsta, du-te acasă cu el», asta înseamnă tăinuire şi trebuie să răspundă. Fenechiu a precizat că în şedinţa de guvern din această săptămână au avut discuţii privind un set de măsuri pentru limitarea furturilor din infrastructura feroviară care generează întârzierea trenurilor. Premierul Victor Ponta a declarat miercuri cã Guvernul va dubla limitele minime şi maxime ale pedepselor prevăzute în Codul Penal pentru furturile de material rulant CFR. El a precizat că Ministerul Transporturilor se va consulta pe această temă cu Ministerele de Interne şi Justiţie, iar decizia va fi luată de Guvern săptămâna viitoare, eventual prin ordonanţă de urgenţă.

  • Maşini, arme şi sancţiuni de 2,2 mil. lei: recolta Poliţiei în patru zile

    În perioada 28 – 31 ianuarie, la nivel naţional, în urma activităţilor desfăşurate de suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii au depistat 504 de infracţiuni, dintre care 253 în flagrant delict, informează Poliţia Română.

    Poliţiştii au desfăşurat 802 acţiuni pe linie de ordine publică, pe linie de circulaţie rutieră, de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, dar şi pe alte linii de muncă. De asemenea, au efectuat 119 percheziţii, 1.729 de controale, 507 filtre şi 9 razii.

    Astfel, au fost prinşi 349 suspecţi de infracţiuni, dintre care 78 au fost reţinuţi şi 41 arestaţi. Totodată, poliţiştii au găsit 6 autoturisme semnalate ca fiind furate, au confiscat 66 de arme şi aproape 1.000 de bucăţi muniţie.

    Poliţiştii au aplicat 11.834 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.023 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 292 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 110 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 9.899 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (59 pentru consum de alcool, 2.465 pentru încălcarea vitezei).

    Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 2.200.000 de lei, iar a bunurilor confiscate la 95.000 de lei.

    Poliţiştii au reţinut 515 permise de conducere şi au retras 254 de certificate de înmatriculare.

  • Ce ne pregăteşte Poliţia de Bobotează

    1.200 de poliţişti, dintre care 626 de ordine publică, 293 rutieri şi 280 de la alte structuri vor asigura, în perioada 6 – 7 ianuarie, suplimentar faţă de dispozitivul curent, măsurile de ordine şi siguranţă publică la manifestările religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza) şi a Sfântului Ioan Botezătorul.

    Cu acest prilej, sunt preconizate a se desfăşura 140 de manifestări religioase de amploare, pe raza a 34 de judeţe şi a municipiului Bucureşti.

    Ţinând cont de faptul că la aceste manifestări religioase va participa un număr mare de persoane, poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite. De asemenea, măsurile dispuse în această perioadă au în vedere şi fluidizarea traficului rutier în zona lăcăşurilor de cult.

    Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, la sărbătoarea Botezului Domnului, după Sfânta Liturghie care va fi oficiată duminică în Catedrala patriarhală din Bucure[ti, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfinţirea cea Mare a Apei (aghiasma mare) în faţa Reşedinţei patriarhale de la orele 12.

    Ca în fiecare an, în curtea Catedralei patriarhale a fost înălţată o cruce din cetină de brad, împodobită cu flori şi busuioc. De asemenea, au fost pregătite 24 de vase cu o capacitate de peste 12.000 de litri de apă care, după sfinţire, va fi oferită credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului.

    Poliţia Română sfătuieşte cetăţenii care intenţionează să participe la aceste manifestări religioase să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să evite conflictele de orice natură.

    Poliţia recomandă cetăţenilor să nu aibă asupra lor sume mari de bani, iar, pe cât posibil, portofelul să-l păstreze în buzunarul interior de la piept al hainei. Doamnelor li se recomandă să fie atente la genţi/poşete, iar cei care se deplasează cu autoturismul până în apropierea lăcaşului de cult sunt sfătuiţi să nu lase la vedere bunuri de valoare.

    De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri şi să parcheze doar în locurile de parcare special amenajate.

  • Cum ne învaţă Poliţia să ne ferim de hoţi în vacanţa de 1 Mai

    Pentru prevenirea furturilor din locuinţe

    Uşa de acces să fie prevăzută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite (tip “cu amprentă”) şi cu lanţ de siguranţă

    Dacă utilizaţi o broască cu butuc încastrat, alegeţi modelele la care, în partea exterioară, acesta este la nivelul uşii, iar şildul exterior nu are şuruburi, astfel încât să nu poată fi demontat

    Întăriţi-vă tocul uşii, în zona sistemelor de asigurare, cu o armătură metalică (platband, cornier)

    În cazul în care aveţi posibilitatea montaţi un sistem de alarmă prevăzut cu acumulator

    Acordati atenţie şi intrărilor secundare în locuinţe, cum ar fi uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri care corespund cu locuinţa. Acestea vor avea încuietori suplimentare, dispuse la interior

    În privinţa caselor la curte sau al apartamentelor situate la parter, unde este posibil accesul prin escaladare, este necesar să vă protejaţi ferestrele cu grilaje metalice, ale căror capete de prindere să fie încastrate în zid

    Atunci când constataţi că una dintre încuietorile uşii de acces a fost blocată, devenind nefuncţională, prin introducerea în orificiul său a unor corpuri străine (sârme, beţe de chibrit etc.), înlocuiţi-o

    Este util ca uşa fiecărui apartament să fie prevăzută cu vizor pentru a vedea persoanele care vă vizitează şi pentru a vizualiza cât mai mult din palier

    Draperiile sau jaluzelele vă pot feri locuinţa de priviri indiscrete

    Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă

    Anunţaţi imediat Poliţia atunci când în holurile scărilor, pe paliere sau în faţa uşii unui apartament sesizaţi persoane dubioase care staţionează fără motiv. Reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestora

    Dacă sesizaţi o spargere, anunţaţi imediat Poliţia.

    Dacă plecaţi cu maşina în călătorie

    Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic

    Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare

    Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte

    Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident

    Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice

    Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri

    Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele

    Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune.

    Pe perioada sejurului

    Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel

    Evitaţi taxiurile fără însemne de firma ori aparate de taxare

    Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu îi lăsaţi să meargă singuri la cumpărături

    Banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului

    Dacă mergeţi la plajă sau la picnic, nu vă lăsaţi bunurile nesupravegheate

    Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau celor cunoscuţi ocazional

    Atunci când vă deplasaţi după lăsarea întunericului, este bine să fiţi însoţiţi de o altă persoană, să vă alegeţi traseul cu grijă, evitând locurile mai puţin circulate, parcurile, zonele slab iluminate sau unde se consumă băuturi alcoolice

    Pe stradă, evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate. Nu ripostaţi la agresivitatea lor verbală

    Ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv

    Nu consumaţi băuturi alcoolice pe stradă. Fapta constituie contravenţie şi, totodată, vă poate induce un comportament agresiv. În astfel de situaţii, de regulă, de la o banală ceartă se ajunge la loviri, vătămări şi chiar omor. Consumând alcool în exces veţi avea şi o capacitate de reacţie redusă şi puteţi deveni cu uşurinţă victima unui accident rutier, tâlhărie, etc

    Adoptaţi o ţinută vestimentară decentă care să nu incite. Nu apelaţi la un limbaj, atitudini sau gesturi obscene care să genereze agresivitate din partea celor cu care veniţi în contact

    În cazul unui atac, strigaţi cât puteţi de tare. În acest fel descurajaţi şi agresorii şi alarmaţi şi persoanele din jur

    Atunci când aţi fost martorii unor manifestări violente, anunţaţi imediat Poliţia. Protejând agresorii prin tăcere le daţi prilejul să comită şi alte fapte de acest gen

    Pentru prevenirea furturilor din buzunare

    Păstraţi banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, în borsete sau genţi

    Atunci când mergeţi la cumpărături luaţi doar suma necesară efectuării acestora

    Nu ţineţi toţi banii în acelaşi loc, ci compartimentaţi-i, pentru a nu fi obligaţi să scoateţi întreaga sumă de fiecare dată când achiziţionaţi vreun obiect întrucât acest lucru atrage atenţia infractorilor

    Când vă aflaţi într-un mijloc de transport în comun şi sunteţi înconjuraţi şi împinşi de diverşi indivizi schimbaţi-vă imediat locul

    Depozitaţi bagajele, atunci când vă aflaţi în mijloace de transport în comun ori staţionaţi în diverse locuri, în faţa dumneavoastră şi supravegheaţi-le permanent. Nu lăsaţi copiii să facă acest lucru.

  • Sfaturi de la Poliţie pentru prevenirea furturilor

    Hoţii au sustras dintr-o gospodărie din Coşoveni, Dolj mai multe ţevi metalice, o maşină de spălat şi un frigider. Într-un alt caz din Dolj, un hoţ a furat un motor electric trifazic dintr-o anexă a unei gospodării din Podari, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (19 spre 20 noiembrie), o patrulă mixtă a Poliţiei Bocşa, Caraş-Severin, a prins patru tineri care încercau să sustragă capacele de la roţile a două autoturisme parcate. În toate cazurile, autorii furturilor au fost identificaţi, s-au întocmit dosare penale, iar prejudiciul a fost recuperat.

    Pentru a preveni furturile din locuinţe, Poliţia Română recomandă cetăţenilor următoarele:
    – Nu lăsaţi în curte scări şi diverse unelte, acestea putând facilita accesul prin escaladare, precum şi distrugerea sistemelor de închidere
    – Ferestrele locuinţelor trebuie să fie sigure faţă de o eventuală tentativă de escaladare din exterior
    – Montaţi încuietori rezistente care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă, precum şi alte locuri)
    – La plecarea de la domiciliu (indiferent de perioada de timp) închideţi bine toate căile de acces în locuinţă
    – Păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră, nu o lăsaţi la îndemâna oricui.

    Pentru a preveni furturile de şi din autoturisme, Poliţia Română recomandă cetăţenilor următoarele:
    – Poansonaţi roţile autoturismelor în scopul identificării în cazul furturilor
    – Achiziţionaţi sistem de alarmare sau antifurt
    – Asiguraţi autoturismele prin încuierea uşilor
    – Atunci când părăsiţi autoturismul, nu lăsaţi la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare: genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip “Diplomat”, aparatură electronică, telefoane mobile, aparate GPS sau detectoare radar etc.
    – Parcaţi autoturismele numai în locuri bine iluminate, în locuri unde pot fi observate în permanenţă de către alte persoane, nu în locuri dosnice, izolate din punct de vedere al traficului stradal.

  • Cele mai mari jafuri de obiecte de arta din istorie (GALERIE FOTO)

    Jafurile de obiecte de arta sunt destul de rare, mai ales
    raportat la numarul potentialelor obiecte care pot fi furate.
    Potrivit CNBC.com, Furtul de astfel de lucruri tine insa mai
    mult de obsesie decat de castigul in bani al hotului pentru ca,
    fiind vorba de obiecte unicat sau raritati, jafurile nu pot fi
    monetizate. Iar obiectele raman in colectia personala a
    hotilor.

    Pagubele cauzate de furtul obiectelor de arta se ridica anual la
    peste sase miliarde de dolari, potrivit estimarilor FBI.

  • Sase furturi din magazine Mic.ro, intr-o singura noapte, in patru sectoare bucurestene

    Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan, a
    declarat, luni, pentru MEDIAFAX, ca infractiunile au avut loc intre
    orele 1.00 si 6.00. Hotii au intrat in magazine prin fortarea
    usilor si au furat din casele de marcat sume cuprinse intre 500 si
    1.800 de lei. Fiindca modul de operare a fost similar, politistii
    cred ca este vorba despre aceiasi autori.

    Potrivit lui Ciocan, pentru investigarea cazurilor s-a format un
    grup de lucru din care fac parte politisti de la sectoarele 1, 2, 4
    si 6, precum si ofiteri de la Serviciul Investigatii Criminale.
    Anchetatorii au mers deja la fata locului, pentru a cauta urme
    lasate de hoti si probe.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro