BusinessMagazin

Tag: Dragos Petrescu

  • Avem de-a face în România cu o criză de lideri. Acum este momentul implicării

    CITIŢI AICI rezumatul primei ediţii BM Storytellers, evenimentul organizat cu prilejul a zece ani de la fondarea revistei Business Magazin.

    În spatele meu un televizor vorbeşte despre liste cu europarlamentari; ceva mai târziu în acest an va începe bătălia aprigă pentru cel mai râvnit post din România, cel de la Cotroceni. Timp de două decenii şi mai bine a existat mereu un soi de certitudine în privinţa candidaţilor la preşedinţie, au existat mereu nişte nume puternice care au intrat în cursă; în acest an însă, indiferent de ce zic sondajele, mi se pare că potenţialii candidaţi nu sunt nici puternici, nici convingători. Putem spune că avem de-a face cu o criză de lideri.

    Si nu numai de lideri. Adevărata criză este, la noi, de oameni, în primul rând, şi de idei în al doilea rând, nu economică sau financiară. În cazul accidentului din Apuseni greşelile nu ţin de sistem şi proceduri, ci de oamenii care aplică procedurile; confirmarea vine din cazul celor doi rătăciţi în ceaţă, la Constanţa. Cumva, nu ştiu cum, „românul inventiv şi descurcăreţ„ s-a transformat într-un soi de ciomag obtuz, care nu gândeşte, nu face (aşadar nu greşeşte) şi, ce-i mai rău, nu-i pasă. Ba e ipocrit şi se face că-i pasă, ceea ce-i mai rău decât rău. {i se gândeşte numai la buzunarul său.

    Aşa că mă gândesc că poate este momentul unei implicări reale din partea a ceea ce am definit, tot la Storytellers, împreună cu maestrul Dan C. Mihăilescu, drept „nişe sociale”, implicare care ar veni ca o continuare firească a revoluţiei hipsterilor sau a revoltelor de la Pungeşti, o trecere de la mişcări furios-browniene la democraţie reală. În prezent există grupuri sociale importante  – antreprenori, corporatişti, elite culturale sau sociale – care preferă expectativa; trăiesc în ansambluri rezidenţiale, cumpără din mall, se gratulează pe Facebook, îşi croiesc lumi proprii, nişe – „eu, nevasta, poate părinţii sau socrii, sigur amicii şi prietenii apropiaţi„ – în care se refugiază, refuzând sau ignorând, pe cât se poate, zăpada, mizeria, câinii vagabonzi, politica sau manifestările vulgului.

    De cealaltă parte avem clasa politică. Nu poate conduce, dar reprimă, după cum bine spune un comentator; nu poate construi, dar distruge; nu poate oferi, dar fură; spune câte ceva, dar nu vorbeşte; nu are idei şi nici planuri, trăieşte doar momentul. 

    Dacă nişele enumerate mai sus vor rămâne în expectativă, trebuie să fie conştiente că într-un răstimp nu prea îndelungat şi-ar putea pierde şi bruma de spaţiu vital, şi liniştea din spatele zidurilor virtuale, pentru că mizeria va tinde să ocupe mereu locuri curate. E cam ermetic ce spun, dar cine are minte poate să gândească. Există antreprenori care au clădit afaceri oneste şi curate.

    Există meseriaşi care îşi văd de slujbă corect. S-ar putea să greşesc, dar cred că există chiar politicieni bine-intenţionaţi, care vor să lucreze pentru comunitatea care i-a susţinut şi propulsat. Există tineri care muncesc din greu, plătiţi cu salarii nu tocmai strălucite, care fac lucruri excepţionale. Nu ar putea toţi aceştia să genereze schimbarea? Creştere economică, locuri de muncă bine plătite, implicarea autorităţilor locale în economie şi atragerea de investiţii în zonele oropsite, adaptarea economiei româneşti la jocul globalizării, deschiderea spre economiile emergente.

    Ilustrez cu statuia împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei, opera lui Paolo Trubeţkoi, prinţ şi artist. Alexandru al III-lea a fost un lider dur, conservator şi naţionalist, care considera Occidentul nociv; şi s-a comportat ca atare, de-a lungul a 13 ani de domnie. Trubeţkoi, un ins elegant şi cultivat, vegetarian convins, l-a portretizat pe împărat cum îl vedeţi: un ins uriaş, obtuz, caraghios în măreţia sa, pe care chiar uriaşul său cal pare a-l refuza. Iniţial amplasat în centrul Sankt Petersburgului, statuia a iscat scandal, pentru că era vorba de o critică mult prea străvezie; astăzi poate fi văzută în curtea Palatului de Marmură. Iar Trubeţkoi s-a refugiat în Italia – tot un soi de nişare socială.

  • De ce a ales Dragoş Petrescu să fie regele Centrului Vechi din Bucureşti: Mi se potriveşte mult mai bine teoria peştelui mare în iazul mic

    „TATĂL MEU ERA IMIGRANT ÎN SUA ŞI A TOT INSISTAT SĂ MĂ MUT ACOLO. DUPĂ CE AM FOST PRIMA DATĂ LA CHICAGO, AM DECIS, INSTINCTUAL, CĂ MI SE POTRIVEŞTE MULT MAI BINE TEORIA PEŞTELUI MARE ÎN IAZUL MIC”

    Iată discursul lui Dragoş Petrescu, fondatorul City Grill, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Mă simt la Storytellers ca într-o seară de Crăciun: pe stradă nu e nimeni, în restaurantele mele cam bate vântul şi noi stăm aici să privim cum ninge şi să ne amintim ce făceam în 2004. Bănuiesc că nu ştiaţi unde eram în 2004. Lucram într-un restaurant McDonald’s din Milano. Trăgeam acolo din greu cu mopul, cu hamburgerii pe grătar şi probabil vă întrebaţi ce căutam acolo. Mă întrebam şi eu. În italiană mă întrebam. Îmi făceam vise pentru un proiect care nu a ieşit şi anume acela de a dezvolta restaurante în Italia. În anul 2000, îmi luasem licenţa de la Hamburger University şi urma să iau un restaurant în franciză în România. România în schimb nu avea aceleaşi planuri cu mine şi după vreo doi ani de muncă în restaurantele McDonald’s din România, am renunţat la visul de a primi o franciză şi am aplicat internaţional. Am presat pe oficialii McDonald’s din Europa şi până la urmă l-am convins pe şeful McDonald’s Italia, care a spus că au nevoie de francizaţi ca de aer.

    Eram patru licenţiaţi în România fără restaurant şi am plecat să ne luăm în primire spaţiile. Ne-au aşteptat frumos, dar întâi ne-au pus la muncă în restaurante. Pe mine m-au repartizat la restaurantul din Milano, am stat acolo vreo şase luni, mi-a plăcut, le-a plăcut şi lor de mine, aşa că am semnat contractul pentru un restaurant dintr-un sat care se cheamă Asti, la 120 km de Milano. Era un restaurant pe care nu îl voia nimeni, dar eu simţeam că o să fac lucruri extraordinare acolo. L-am acceptat, am început să caut casă, am ales casa şi, cu contractul în  mână, m-am prezentat la ambasada Italiei în România. Eram în a doua jumătate a anului 2004, noi nu eram membri ai UE şi îmi amintesc cu multă emoţie momentul. Cei de la ambasadă mi-au spus că nu pot să îmi dea viza şi că nu pot intra în Italia ca investitor deoarece trebuie să dovedesc (art. 27) că am obţinut profit ca acţionar al unei firme din Italia cu un an înainte.

    Nu am cum să fi obţinut profit, le-am zis, pentru că sper să am profit de acum înainte. Italienii mi-au zis că nu se poate, asta e legea, nu mă pot ajuta şi uite-aşa am deschis eu primul restaurant City Grill pe Primăverii, în 2004. S-a terminat cu Italia, care a fost oricum o experienţă extraordinară apropo de cum şi unde te aruncă viaţa. Eu sunt un om optimist şi norocos, mai ales pentru că am avut norocul să îmi fie înşelată încrederea la un nivel important de foarte puţine ori, dar mă aştept în fiecare zi când mă trezesc dimineaţa şi mă uit în faţa casei ca cineva să îmi fure maşina. Nu o să mă simt şocat şi nu o să mă tăvălesc pe jos dacă într-o zi maşina nu o să mai fie în faţa casei. Dacă e maşina în faţa casei, înseamnă că am o zi extraordinară şi pot să plec la treabă.

    Cu o foarte bună parte din banii mei, în ‘95, când mă pregăteam să mă însor, m-am dus în Germania şi am cumpărat cu 8.000 de mărci un Audi 80 care avea 8 ani. Am fost foarte mândru că l-am găsit, am venit cu el acasă, l-am spălat, l-am aranjat şi l-am pus în faţa blocului la vremea respectivă, doar că dimineaţă nu mai era. Am zis că nu e nimic, sigur l-am pus pe strada cealaltă, l-am căutat vreo 20 de străzi în jurul blocului, nu era, aşa că am împrumutat o maşină şi m-am dus să mă însor şi am mers mai departe. De atunci am învăţat că este important ca aşteptările să fie jos, pentru ca entuziasmul să fie sus. 

    Nu îmi pare rău că nu am intrat în politică. Mi-aş dori să avem o ţară mai bună şi mai frumoasă şi mai bine reglementată, dar am învăţat că este bine să te bucuri de ceea ce ai. Eu mă bucur acum de ce este şi de ce avem în ţara asta, mă bucur că trăiesc în România şi cred că am ales cea mai bună cale rămânând aici. Decât să fii în ultima treime de la Harvard, mai bine eşti în prima jumătate la o facultate medie. Din cărţile lui Malcolm Gladwell, mă regăsesc extraordinar în teoria peştelui mare în iazul mic, cale pe care eu am decis să merg înainte să citesc cartea. Tatăl meu, imigrant în SUA, îmi tot zicea să vin să trăiesc acolo, în ţara tuturor posibilităţilor. După ce m-am dus prima dată în SUA în 1997, după ce îmi respinseseră de nu ştiu câte ori viza (nu m-am înţeles cu ambasadele niciodată) şi am văzut acolo cine mergea pe stradă, mi-am dat seama că nu era de mine. La mine în Bucureşti eram zmeu, iar în Chicago mai erau încă alte multe mii de zmei.

    Aşa că instinctual am decis să fiu peştele mare în iazul mic şi am rămas în România. Ştiu că a fost cea mai bună decizie, pentru că şi acum aş face la fel.

  • Dragoş Petrescu, proprietarul City Grill: “România de astăzi este o cu totul altă Românie faţă cea de acum zece ani” VIDEO

  • Prima ediţie BM Storytellers: patru poveşti pentru zece ani – GALERIE FOTO

    Criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu, Bogdan Enoiu, directorul general al grupului McCann Erickson România, proprietarul City Grill, Dragoş Petrescu şi partenerul fondator al casei de avocatură Biriş Goran, Gabriel Biriş au fost vorbitorii primei ediţii, dedicată primului an de aparţie a revistei. Startul discuţiilor a fost dat de criticul literar Dan C. Mihăilescu, care a povestit despre transformarea societăţii româneaşti în ultimii zece ani şi despre impactul transformării asupra propriei persoane, şi a percepţiei sale asupra lumii de afaceri. “Eu fiind născut în anul în care a murit Stalin, în 1953, în decembrie, am fost educat în dictatură, iar totul era foarte simplu: stăteam ca o găină sub capac în timp ce Partidul decidea pentru noi.

    Prin urmare, din ‘90 şi până prin 2004, am avut şi eu, ca toată generaţia mea, prejudecata că omul de afaceri, supranumit în mod peiorativ “afaceristul”, cunoscut pe vremuri drept “chiaburul” era rău.”, a mărturisit Dan C. Mihăilescu  prejudecată pe care a avut-o până prin anii despre mediul de afaceri. “De vreo şase-şapte ani, nu le mai spun <afacerişti> în sensul peiorativ de altădată şi observ nişarea extrardinară a acestui mediu”. Sfatul lui Dan C. Mihăilescu a fost, ca în pofida diverselor domenilor de activitate, oamenii de afaceri să îşi găsească un teren comun, at`t la propriu, c`t şi la figurat: pasiunile. Astfel, s-ar realiza un transfer între lumea de afaceri, cultură şi spiritualitate.

    Dealtfel, pentru următorul invitat, Bogdan Enoiu, pionierul publicităţii în România,  “Tenisul este mult mai frumos decât cu publicitatea cu siguranţă”. Cei zece ani au fost pentru compania pe care o conduce ghidaţi de încercerea de a fi cei mai buni:  “Din punct de vedere al creaţiei, cred că am reuşit”. Exemplifică prin campania pentru cicolata cu rom, inspirată de gusturile copilăriei: “dacă a fost bine pentru noi atunci, cu surprindere am constatat că sunt valorizate şi acum”. Principala problemă identificată de Enoiu este lipsa educaţiei corespunzătoare din şcoli: “Pentru un PIB mai mare, e nevoie de oameni mai educaţi”.

    Educaţia a fost unul dintre argumentele care i-au adus succes lui Gabriel Biriş: după ce a absolvit Facultea de Electronică din cadrul Universităţii Polithenice din Bucureşti, a fost  inginer, consultant, iar apoi avocat. Totuşi, a mărturisit în cadrul galei BM Storytellers că nu şi-a făcut un CV p`nă în anul 2008. 2004, anul lansării revistei, a fost un punct de cotitură pentru el: “Până prin 2004, când citeam vreo lege, aveam în minte un singur scop, cum să o evit, o golănie tipic românească, în condiţiile în care mi-am început cariera când impozitul profit era de 38%. |n ce priveşte Business Magazin, Biriş îşi aduce aminte de un material de opinie pe care l-a scris în publicaţie. Intitulat “Puţină matematică nu strică”, acesta a determinat o modificare a unei taxe care pirvea acciza pentru leasing. 2004 l-a găsit pe Dragoş Petrescu lucr`nd într-un restaurant McDonald’s din Milano, pentru a-şi îndeplini visul de deschide un magazin în franciză în Italia.

    Deşi obţinuse contractul, Ambasada Italiei în România nu i-a permis începerea unei afaceri în peninsulă, astfel, a deschis primul City Grill din România. În cariera lui, a ajuns  a ajuns la concluzia că “Există două specii de oameni: antreprenorii şi angajaţii, iar pentru a fi antreprenor trebuie să fii puternic, determinat şi să nu îţi imaginezi că vei avea piscină şi elicopter, la fel ca Lupul de pe Wall-Street. Ingredientele sunt cele 10.000 de ore de muncă pentru un lucru făcut cu adevărat bine, după cum spunea şi Malcolm Gladwell în <Excepţionalii>”

  • Petrescu închide City Grill din Orhideea şi America House

    Dragoş Petrescu, unul dintre cei mai importanţi antreprenori din domeniul restaurantelor, va închide în primul trimestru din acest an uni­tăţile City Grill din Carrefour Orhideea şi din clădirea de birouri America House din zona Piaţa Victoriei. Această decizie arată cât de dificil este să operezi pe această piaţă volatilă, unde costurile sunt cu greu ţinu­te sub control şi unde puterea de cumpărare are o influenţă majoră. El va deschide însă alte două restaurante în centrul vechi al Capitalei pe strada Gabroveni şi respectiv în clădirea Planorama din cartierul Colentina. “Am decis închiderea localurilor din Carrefour Orhideea şi din clădirea de birouri America House deoarece erau singurele din grup care nu produceau nimic, care nu erau pe profit. Le-am lăsat o vreme să func­ţioneze să vedem dacă situaţia ia o altă turnură, însă nu s-a întâmplat acest lucru”, spune Petrescu. Cele două restaurante erau amplasate în unele dintre cele mai bune zone din Capitală din punctul de vedere al traficului pietonal.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

  • Dragoş Petrescu este cel mai important antreprenor din domeniul restaurantelor

    Tot el administrează şi cel mai cunoscut restaurant de pe piaţa locală, Caru’ cu Bere. Românul a luat pulsul pieţei ospitalităţii ca store manager la McDonald’s în programul de aplicare pentru franciză. Ulterior, după mai mulţi ani de carieră în cadrul gigantului american, a decis să treacă în tabăra antreprenoriatului. În 1999 a pus bazele lanţului de restaurante La Mama împreună cu Cătălin Mahu, dar după şase ani a cedat partea sa şi a decis să continue singur, cu o altă reţea: City Grill. La circa un an de la intrarea pe piaţă cu propriul lanţ de restaurante, omul de afaceri s-a extins şi în segmentul cafenelelor, inaugurând City Cafe. În 2006 Petrescu şi partenerul său Daniel Mischie preiau administrarea uneia dintre cele mai vechi berării – Caru’ cu Bere. De-a lungul anilor Petrescu a continuat să-şi dezvolte afacerile astfel încât în prezent deţine 18 locaţii cu venituri estimate pentru 2012 la 20 de milioane de euro brut. Deşi activează de mulţi ani în domeniu şi este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de profil, Petrescu nu are studii de specialitate, el absolvind Institutul Politehnic Bucureşti în 1995 şi un Executive MBA ASSEBUS Kennesaw State University în 2005.

    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

  • Regele Centrului Vechi. Povestea afacerii care a cucerit inima Bucurestiului

    Nu stiu ce are de gand: mi-a zis ca o sa bage cateva sute de mii de euro si o sa faca acolo cel mai mare restaurant al lui, cu 400 de locuri sau asa ceva.” Eram la telefon cu o prietena care tocmai vorbise cu Dragos Petrescu, fondatorul City Grill. Era la inceputul anului 2005, cand tonul neincrezator al interlocutoarei mele era clar influentat de modul in care Centrul Vechi arata atunci: un loc plin de locatari ilegali, intunecos, murdar, cu strazile sparte, plin de caini vagabonzi si mirosuri incerte. Un loc pe unde nu era prea sigur sa mergi nici ziua, ca sa nu mai zicem la caderea intunericului. La vremea aceea, erau in Centrul Vechi cateva cluburi – Fire, Backstage -, cateva baruri precum Club A sau Jukebox si cafeneaua Amsterdam, deschisa cu mult curaj de un olandez, Jerry van Schaik. La cateva zile distanta, am trecut pe Calea Victoriei si am facut un scurt ocol sa vad unde urma sa investeasca Dragos Petrescu 300.000 de euro. Am gasit niste schele acoperite cu o pancarta mare pe care scria “Noi deschidem zona”.

    Salt cu un an, in primavara lui 2006. Sunt pe terasa City Grill Centrul Istoric, stau de vorba cu Daniel Mischie, directorul de dezvoltare al afacerilor lui Dragos Petrescu si actionar minoritar in grup. Imi spune ca are o exclusivitate pentru mine si ca grupul este pe final cu lucrarile la Caru’ cu Bere, care a avut nevoie de investitii de 1,5 milioane de euro si care va fi inaugurat in toamna. “Voua chiar va place aici”, i-am spus razand lui Mischie, caruia replica nu i s-a parut deloc amuzanta. Dragos Petrescu si echipa lui chiar aveau de gand sa faca bani din Centrul Vechi. Si chiar au facut.

    In 2010, jumatate din cifra de afaceri a lui Dragos Petrescu (de 16 milioane de euro, cu profit net de 1,5 milioane de euro) a fost atrasa de restaurantele sale din Centrul Vechi. Numai Caru’ cu Bere si Hanul Berarilor singure au atras 42% din cifra de afaceri (6,7 milioane de euro), iar City Grill, Cantina si Bundetot au contribuit cu peste 1 milion de euro. Mai este si primul BackWerk (o franciza germana luata de Dragos Petrescu ca masterfrancizor pe Romania), deschis anul acesta vizavi de Spitalul Coltea, care are zilnic o medie de 400 de clienti cu un consum mediu de 2,5 euro.

    Cele cinci businessuri din Centrul Vechi reprezinta nu numai afaceri cu o rata buna de incasari, dar si o prezenta semnificativa in cel mai fierbinte punct al Capitalei din acest an, cand toate celelalte zone de petrecere a timpului liber din Bucuresti au cazut in dizgratie odata cu inceperea dezvoltarii Centrului Istoric. Astfel, daca in 2008 erau in Centrul Vechi putin peste 30 de localuri, 2009 si 2010 au adus o triplare a numarului acestora, dar si un trafic incredibil de clienti pe stradutele mai mult sau mai putin pavate din interiorul patratului format de bulevardele Regina Elisabeta, I.C. Bratianu, Calea Victoriei si Splaiul Independentei.

    “In ultimii doi ani s-au deschis cateva zeci de restaurante, pub-uri, cafenele si tot felul de alte concepte de localuri in Centrul Istoric, iar acum numarul acestora depaseste 100, mergand spre 120”, spune Daniel Mischie, director de operatiuni si actionar minoritar in cadrul afacerii controlate de Dragos Petrescu. De saptamana trecuta, Mischie este si director al Asociatiei Comerciantilor din Centrul Istoric – Micul Paris, conducand un grup de initiativa din care mai fac parte Mugur Mihaescu (proprietarul St. Patrick), Radu Diaconu (proprietarul Les Bourjois) si Marilena Andries (proprietara Il Pianissimo).

  • Ce au facut sefii companiilor pentru angajatii lor

    Angajati demotivati, mai putin implicati, care nu mai au
    siguranta locului de munca. Asa arata, la o privire de ansamblu,
    piata muncii in prezent. “Comunicati, comunicati, comunicati”,
    obisnuieste sa le spuna seful Ford angajatilor si managerilor sai.
    O reteta simpla, dar care devine cu adevarat eficienta atunci cand
    sefii asculta ce le spun angajatii.

    Dragos Petrescu, proprietarul companiei Trotter Prim, care
    administreaza reteaua de restaurante City Grill, spune ca a fost
    alaturi de angajatii sai in aceasta perioada prin comunicare
    proactiva, tinand sa le reaminteasca in permanenta ca au un loc de
    munca stabil atata timp cat isi respecta datoria fata de
    companie.

    Cititi mai multe pe
    www.zf.ro

  • City Grill: Vom cumpara restaurante in care au investit altii

    “Este o strategie adaptata vremurilor de astazi, pentru a taia
    din costurile de dezvoltare.Nu va mai trebui sa investim noi, vom
    prelua restaurante in care au investit altii. Foarte putine unitati
    independente pot rezista astazi din doua motive- ori nu se pot
    sustine financiar, ori nu exista suficienta expertiza de management
    in zona aceasta.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Noile planuri ale proprietarului City Grill

    “Nu ca e frumos locul asta?” Marian Alecu se uita admirativ in jur. Suntem in fosta Casa Bucur, unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Bucuresti din perioada postbelica si cel mai nou proiect al lui Dragos Petrescu. Casa e in plin proces de renovare, deoarece urmeaza sa fie inaugurata in data de 8 octombrie. Si nu mai e mult pana atunci.

    Alecu tocmai a demisionat din conducerea McDonald’s, dupa 17 ani in care a dezvoltat lantul de restaurante in Romania, si a venit sa il ia pe Dragos la masa. Pur si simplu, pentru ca sunt prieteni, nu pentru ca ar derula acum vreun proiect impreuna. Marian Alecu a declarat dupa ce si-a anuntat retragerea ca va porni o afacere pe cont propriu, dar nu in domeniul restaurantelor. Spune ca i-a ajuns.

    Il lasa insa pe Dragos Petrescu sa se ocupe de restaurante, dat fiind ca omul de afaceri care a infiintat City Grill nu lasa sa treaca un an fara un proiect nou in acest domeniu. In 2004 s-a despartit de fostul partener de afaceri (Catalin Mahu, alaturi de care a deschis restaurantele “La mama”) si a infiintat City Grill, in 2005 a pornit proiectul City Café, in 2006 a preluat “Caru’ cu bere”, in 2007 a lansat Buongiorno, in 2008 a achizitionat toate locatiile care i-au placut in Bucuresti, iar in 2009 a venit cu trei branduri noi.

    Cu primul dintre acestea, Dragos Petrescu a incercat sa fenteze criza. La inceputul lui 2009, a pus la punct un proiect de restaurante fast-food, localizate in centre comerciale si adaptate unui buget restrans. Investitie relativ mica si asteptari mari. Bundetot a fost deschis in Iris Shopping Center, galeria comerciala a hipermarketului Auchan Titan. Dragos Petrescu s-a bazat atunci pe faptul ca vanzarile Auchan erau foarte bune si ca in curand urma sa se deschida cinematograful cu 12 sali. Criza insa a tinut oamenii acasa sau i-a trimis cel mult la supermarket. Nu au prea mers la film, nu au mancat in oras. Asa ca Dragos Petrescu a sistat extinderea (alte trei Bundetot urmau a fi deschise in acest an in Focsani, Braila si Pitesti), motivand ca in 2009 trebuie sa vada ce rezultate are proiectul pilot, pe care s-a si vazut nevoit sa il mute din Auchan in centru. Mai precis in centrul vechi.

    “Pentru mine, centrul vechi e o mina de aur”, spunea in 2005 Dragos Petrescu, cand lansa acolo un restaurant cu 250 de locuri, intr-o perioada in care nu prea vorbea nimeni de potentialul centrului vechi. Intre timp, Dragos Petrescu a preluat si “Caru’ cu bere”, iar in ultimul an zeci de terase au rasarit pe cele cateva strazi proaspat pavate din zona. Dezvoltarea centrului vechi l-a prins pe Petrescu, desi posesorul celor mai multe locuri din centrul vechi (aproape 800 de locuri in cele doua restaurante), destul de izolat. “City Grill si «Caru’ cu bere» creeaza ele insele un pol, dar sunt la distanta de agitatia de pe celelalte stradute, asa ca am decis sa securizez si intrarea principala in centrul vechi, dinspre Dambovita.”