Tag: Curtea de Conturi

  • Ponta: Dăm un semnal de stabilitate confirmând în mare parte conducerile BNR, TVR, SRR, Curte de Conturi

     ”Astăzi vreau să dăm un semnal foarte clar tot în acelaşi sens de stabilitate numind sau mai bine zis confirmând în mare parte conducerea BNR, Curtea de Conturi, Televiziunea Română, unde rămâne o propunere făcută de foştii noştri colegi liberali. Ideea principală este de a arăta că vrem să avem independenţă şi la TVR, Radio România, celelalte instituţii”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: România are încă probleme cu aieratele, achiziţiile publice şi gestionarea fondurilor UE

    România are încă probleme în zone precum arieratele, în achiziţii publice şi în gestionarea fondurilor europene. Toate acestea sunt aspecte care blochează economia, iar controlul anual al Curţii de Conturi este de natură a da îndrumări şi a crea obligaţii de rezolvare a acestui tip de probleme şi, acolo unde e cazul, de recuperare a surselor financiare risipite”, a arătat Traian Băsescu.

    Potrivit preşedintelui României, ”Curtea de conturi joacă un rol esenţial în eliminarea economiei subterane, în utilizarea cu maximă eficienţă şi deplină transparenţă a banului public”.

    El a mai spus că, pentru un progres semnificativ în îmbunătăţirea managementului financiar, este nevoie de un angajament ferm al tuturor organismelor implicate în gestionarea şi auditul fondurilor publice şi al celor europene.

    Subliniez că sunt mult mai multe instituţii care ar trebui să ajute, să impulsioneze gestionarea cu deplină corectitudine a banilor publici, fie că este vorba de bani de la buget sau bani primiţi de la Uniunea Europeană”, a precizat Traian Băsescu.

    El a menţionat că recomandările sunt făcute de Curtea de Conturi, însă ”răspunderea privind implementarea unui management eficient al fondurilor publice rămâne în seama instituţiilor”.

    Este esenţial ca recomandările Curţii de Conturi să devină priorităţi în corectarea activităţii de cu un an în urmă, pentru ca resursa financiară utilizată eventual ilegal sau fără respectarea normelor de utilzare a banilor publici să fie recuperată”, a spus Traian Băsescu.

  • Văcăroiu: E pentru prima oară când o comisie taie bugetul Curţii de Conturi şi nu are receptivitate

     Nicolae Văcăroiu a spus că, practic, Curtea de Conturi nu este un consumator al bugetului de stat, deoarece primeşte un credit bugetar de 44 milioane de euro, dar aduce la bugetul de stat din controalele efective, anual, 600-700 milioane de euro.

    El a mai spus că, din procese, Curtea de Conturi are şi prejudicii de încasat de 1,8 miliarde de euro.

    Văcăroiu a adăugat că bugetul Curţii pe 2014 este micşorat faţă de cel din acest an. Execuţia preliminată pe 2013 a fost de 197.754.000 lei.

    Nicolae Văcăroiu a arătat că, din banii alocaţi Curţii de Conturi, 87% sunt pentru cheltuieli de personal, 7,8% pentru bunuri şi servicii, 2% cheltuieli de capital. Văcăroiu a menţionat că sunt mai multe probleme grave care necesită fonduri suplimentare şi care ţin de funcţionarea instituţiei. El a spus că sunt probleme cu sediile, pentru că “le cad plafoanele şi au nevoie de consolidare”. În plus, este nevoie de bani pentru auditorii externi, a mai spus Văcăroiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea de Audit a UE: Nereguli privind achiziţiile publice şi dezvoltarea rurală din România în 2012

     Raportul a constatat că, în majoritatea domeniilor de cheltuieli ale bugetului UE, încă nu se respectă în integralitate legislaţia în vigoare. De aceea, Curtea de Conturi a UE a adresat un apel în vederea reconceperii normelor care se aplică cheltuirii fondurilor UE şi a recomandat simplificarea cadrului legislativ.

    România s-a aflat printre cele 14 state în care au fost verificate 160 de operaţiuni din cadrul programului pentru dezvoltare rurală.

    În ceea ce priveşte cheltuielile aferente dezvoltării rurale, dintre cele 160 de operaţiuni cuprinse în eşantion, 101 (63%) erau afectate de eroare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul trimite DNA un dosar cu prejudicierea Hidroelectrica. Ponta: Banii sunt pe la Videanu-PDL

     La începutul şedinţei de guvern, premierul le-a arătat miniştrilor un dosar care conţinea mai multe documente emise de Corpul de Control al Guvernului în urma unei cercetări efectuate la Hidroelectrica.

    “Administratorul special are o mulţime de procese, pe care, din fericire, le câştigă, cu băieţii deştepţi şi cu reprezentanţii băieţilor deştepţi de la Hidroelectrica. În ultimii patru ani, nimeni nu a mai verificat nimic din ce s-a întâmplat acolo. Am raportul Corpului de Control pe care sigur îl vom trimite la DNA, la Curtea de Conturi, să vedeţi cum sub semnătura ministrului Videanu, a secretarului de stat Tudor Şerban, Hidroelectrica şi bugetul României au fost prejudiciate de sute de milioane de euro. Evident că banii ăştia acum sunt pe la domnul Videanu şi pe la PDL, dar trebuie recuperaţi şi trebuie traşi la răspundere penală cei care au beneficiat de aceste sute de milioane de euro”, le-a spus Ponta miniştrilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea de Conturi, câine de pază fără dinţi: nimeni din administraţie nu tremură în faţa cerberilor banului public

    Dar ultimul raport al Curţii de Conturi lasă mult de dorit: aprecieri generale, fraze lipsite de conţinut în locul cifrelor exacte. În com­paraţie, raportul Curţii franceze de Conturi, apărut şi el în aceeaşi lună cu raportul Curţii române de Conturi, este sec, precis şi imperativ. De aproape o săptămână de când a apărut acest raport – şeful Curţii de Conturi Didier Migaud a venit la Palatul Elysée şi i-a înmânat personal preşedintelui Republicii François Hollande raportul – presa îl întoarce pe toate feţele. Raportul Curţii române de Conturi a fost pus pur şi simplu pe site-ul instituţiei şi aici discuţia aproape că s-a încheiat. Cine îşi asumă să-i pună în practică recomandările? Preşedintele Curţii de Conturi Nicolae Văcăroiu a vorbit recent de prejudicii de 900 mil. euro aduse bugetului între 2008 şi 2012 şi de 61 de dosare grele, după cum le-a numit el, ajunse la Parchet în urma controalelor instituţiei. (Raportul precedent, pe 2009, arăta că administraţia centrală şi locală a cheltuit cu încălcarea dispoziţiilor financiar-contabile 9,9 mld. euro – 25% din bugetul general consolidat -, prejudiciul direct adus bugetului şi care trebuia recuperat fiind de 172,7 mil. euro. A fost recuperat? Nu ştim.)

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Curtea de Conturi, câine de pază fără dinţi: nimeni din administraţie nu tremură în faţa cerberilor banului public

    Dar ultimul raport al Curţii de Conturi lasă mult de dorit: aprecieri generale, fraze lipsite de conţinut în locul cifrelor exacte. În com­paraţie, raportul Curţii franceze de Conturi, apărut şi el în aceeaşi lună cu raportul Curţii române de Conturi, este sec, precis şi imperativ. De aproape o săptămână de când a apărut acest raport – şeful Curţii de Conturi Didier Migaud a venit la Palatul Elysée şi i-a înmânat personal preşedintelui Republicii François Hollande raportul – presa îl întoarce pe toate feţele. Raportul Curţii române de Conturi a fost pus pur şi simplu pe site-ul instituţiei şi aici discuţia aproape că s-a încheiat. Cine îşi asumă să-i pună în practică recomandările? Preşedintele Curţii de Conturi Nicolae Văcăroiu a vorbit recent de prejudicii de 900 mil. euro aduse bugetului între 2008 şi 2012 şi de 61 de dosare grele, după cum le-a numit el, ajunse la Parchet în urma controalelor instituţiei. (Raportul precedent, pe 2009, arăta că administraţia centrală şi locală a cheltuit cu încălcarea dispoziţiilor financiar-contabile 9,9 mld. euro – 25% din bugetul general consolidat -, prejudiciul direct adus bugetului şi care trebuia recuperat fiind de 172,7 mil. euro. A fost recuperat? Nu ştim.)

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Curtea de Conturi nu a descoperit de ce nu avem şosele deşi CNADNR are un buget de 1,7 mld. euro/an

    CNADNR nu şi-a atins obiectivele reglementate în termenele stabilite atât din cauza insuficientei voinţe politice a Guvernului, cât şi a managementului disfuncţional, potrivit unui raport de audit privind performanţa companiei realizat de Curtea de Conturi. Raportul nu arată însă clar unde se scurg anual cei 1,7 miliarde de euro alocaţi CNADNR, cu care s-ar putea face în fiecare an peste 300 de km de autostradă la 5 milioane de euro/kilometru. Verificările au vizat activitatea CNADNR privind drumurile naţionale din intervalul 2008 – martie 2012 şi au fost derulate în perioada aprilie – octombrie 2012, la sediul Companiei de Drumuri şi la cele şapte direcţii regionale din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara. Potrivit Curţii de Conturi, sinteza raportului de audit cuprinde principalele aspecte constatate ca general valabile şi repetabile în activitatea de ansamblu a companiei şi a structurilor sale teritoriale, fie că este vorba de activitatea destinată autostrăzilor, fie de cea pentru drumuri naţionale.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Raport al Curţii de Conturi: Direcţii de asistenţă socială din Bucureşti au plătit indemnizaţii unor persoane decedate

    Direcţiile generale de asistenţă socială din unele sectoare din Bucureşti au efectuat plăţi de ajutoare sociale pe numele unor persoane decedate, potrivit Raportului finanţelor publice locale pe 2011, elaborat de Curtea de Conturi. De exemplu, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 a achitat nelegal suma de 18 mii lei, reprezentând drepturi ale persoanelor cu handicap şi indemnizaţii de însoţitor acordate unor persoane decedate. Şi în sectorul 4 inspectorii Curţii de Conturi au descoperit plata nejustificată a sumei de 52 mii lei de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 pentru indemnizaţii de însoţitori acordate unor persoane cu handicap, ulterior datei decesului. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 a plătit suma de 110 mii lei, cu titlul de drepturi băneşti ale persoanelor cu handicap, în perioada 27 septembrie 2010 şi 31 decembrie 2011, unor familii sau reprezentanţii legali, după decesul persoanelor beneficiare.

    Stiri non-stop pe gandul.info

  • Ce fac GREŞIT aceşti muncitori: este incredibil până unde a ajuns Dorel

    Muncitori care spală drumurile când plouă. Firme care asfaltează neţinând cont de “condiţiile meteo defavorabile”. Mai grav, lucrări-fantomă pe marile şantiere din Bucureşti. Totul pe mulţi bani publici. Este o realitate desprinsă din ultimul raport al Curţii de Conturi care-l oficializează, în acest fel, pe celebrul Dorel, un personaj care face lucruri de mântuială pe banii noştri. Echivalentul a peste 230.000 de euro este valoarea sumelor achitate de patru primării din Bucureşti pentru servicii de salubrizare pe străzi aflate în reparaţii sau pentru lucrări efectuate pe timp de ploaie sau ninsoare. Suma a reieşit din calculele gândul, pe baza datelor din Raportul Finanţelor Publice Locale pe 2011, elaborat de Curtea de Conturi. Este vorba despre primăriile sectoarelor 4, 1, 6 şi 2, iar sumele, care au fost ulterior recuperate, au fost, după cum urmează: Sectorul 4 (292 mii lei), Sectorul 1 (250 mii lei), Sectorul 6 (187 mii lei) şi Sectorul 2 (252 mii lei). Reprezentanţii autorităţilor locale contactaţi de gândul dau vina pe “neconcordanţe fiscale” sau fac apel la indulgenţă: “Funcţionarul este şi el om şi greşeşte”.

    Mai multe pe gandul.info