O tânără din SUA a reuşit să-şi pună pe picioare o afacere inedită, după ce a accesat un site. Acolo a observat că talentul ei ar putea fi valorificat, aşa că a decis să încerce.
Accelerarea preţurilor la locuinţe de la niveluri deja ridicate a devenit una dintre principalele ameninţări la adresa stabilităţii economice, ţările înregistrând doar progrese limitate în controlul acestui fenomen, scrie cotidianul Financial Times.
Instrumentele pentru a ţine sub control boom-ul pieţei imobiliare nu au fost încă finalizate, dar “această situaţie nu trebuie să fie un motiv pentru lipsa acţiunii”, a declarat directorul adjunct al FMI Min Zhu.
Preţurile la locuinţe “se menţin cu mult peste mediile istorice în majoritatea ţărilor” în relaţie cu veniturile şi chiriile, a spus Zhu într-un discurs săptămâna trecută la Bundesbank, banca centrală a Germaniei. Discursul a fost publicat mai târziu pentru a nu se suprapune anunţării deciziei de politică monetară a Băncii Centrale Europene.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Soros nu a precizat care tara ar putea parasi zona euro, insa
cel mai probabil candidat pare a fi Grecia, unde politicienii
trebuie sa adopte saptamana viitoare masurile dure de austeritate
cerute de institutiile financiare internationale in schimbul
ajutorului extern de care statul are nevoie pentru a evita
falimentul. Miliardarul a reiterat ca moneda euro a avut inca de la
inceput un defect fundamental, pentru ca nu a fost sustinuta
printr-o uniune politica sau printr-o trezorerie comuna a statelor
care au adoptat-o. “Euro nu a avut nicio prevedere pentru corectie.
Nu a existat niciun aranjament pentru iesirea unei tari din zona
euro, lucru probabil inevitabil in actualele circumstante”, a spus
el.
Situatia financiara a British Petroleum (BP) a devenit un factor
neglijabil in contextul furiei care s-a abatut asupra companiei in
Statele Unite in urma deversarii de petrol care a inceput acum mai
bine de doua luni si nu a fost inca remediata semnificativ, insa
compania a anuntat deja ca ar putea vinde o parte din active pentru
a acoperi costurile fondului in escrow de 20 miliarde de dolari
cerut de presedintele american Barack Obama pentru asigurarea
despagubirilor datorate comunitatilor, firmelor si companiilor
afectate de dezastru.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Infiintarea a sapte centre de posta pentru deservirea clientilor
majori, angajarea unei companii de consultanta care sa asiste
compania la introducerea unui sistem IT integrat, internalizarea
activitatilor de procesare si transport numerar, achizitionarea a
400 autovehicule de transport valori pe toate segmentele,
dezvoltarea a cinci centre de profit si elaborarea unor programe de
atragere a clientilor din sfera furnizorilor de servicii utilitati,
telecomunicatii, banci sunt alte masuri incluse in strategia de
restructurare si modernizare a Companiei Nationale Posta Romana,
aprobata de Guvern si obtinuta de MEDIAFAX.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Daca pana la jumatatea anului trecut Romania avea o piata
asezata, cu potentiali producatori autohtoni de zahar din sfecla de
zahar si din rafinarea materiei prime, in a doua parte din 2009
piata a fost invadata de importuri de zahar la preturi sub cele
practicate in Uniunea Europeana, a declarat pentru BUSINESS Magazin
Dan Popovici, vicepresedinte al Patronatului Zaharului din
Romania.
Preturile practicate de firme “de garsoniera”, care dispar dupa
ce activeaza un an “se situeaza la 1,9-2,1 leu / kg, in conditiile
in care un kg de zahar vrac la poarta fabricii costa 2,35 lei”,
spune Popovici. “Este foarte clar ca acest zahar este introdus in
Romania prin evaziune fiscala, iar cel mai uzitat caz este neplata
TVA catre stat.
Aceasta schema frauduloasa a devenit un soi de afacere standard.
Mici importatori/ambalatori care se ocupau pana nu demult de cu
totul alte afaceri au devenit peste noapte proprietari de mari
cantitati de zahar alb achizitionat la preturi suspect de mici”, a
adaugat vicepresedintele ARZ. Conform aceleiasi surse, originea
zaharului cu care se dezvolta afaceri frauduloase sunt tari ca
Bulgaria, Grecia, Ungaria, Serbia si Croatia.
Popovici explica sistemul prin care legea a lasat portite deschise
pentru aparitia acestui tip de frauda. In cadrul Uniunii Europene,
in interiorul sistemului taxei pe valoarea adaugata, livrarile
intracomunitare de bunuri sunt scutite de TVA in statul membru de
expediere, atunci cand acestea sunt efectuate de o persoana
impozabila in alt stat membru, care va tine cont de TVA la sosire.
Acest sistem, care permite o autofacturare intarziata a TVA ofera
loc pentru fraude: bunurile importate sunt vandute fara TVA si
odata ce a primit banii firma importatoare dispare sau intra in
insolventa. “Si cum controalele de verificare sunt rare, aceasta
afacere oneroasa poate dura luni sau chiar ani”, sustine
Popovici.
Ca urmare, “impozitele si taxele locale nu sunt colectate,
producatorii cinstiti sunt afectati, locuri de munca sunt
desfiintate”. Cele doua patronate – patronatul Zaharului din
Romania si Asociatia Producatorilor de sfecla – au informat (fara
rezultat) institutiile in drept din tara si de la Bruxelles. In
plus, au propus si doua solutii pentru rezolvarea acestei situatii.
Una dintre variante se refera la plata TVA de catre
importator/cumparator in momentul sosirii zaharului la punctul de
frontiera. O alta varianta propune ca TVA sa fie garantat printr-o
scrisoare de garantie bancara pe care importatorul/cumparatorul sa
o prezinte la vama la nivelul calculat in functie de valoarea
zaharului.
Asa ca in martie 2009 se intoarce in America, se angajeaza la
Royal Bank of Canada si porneste un blog pe teme economice.
Iordache avea in toamna anului trecut o abordare si o viziune
destul de pesimista a crizei si efectelor acesteia asupra lumii si
Romaniei, dupa cum dovedeste un interviu pe care i l-am luat in
octombrie. Aproape un an mai tarziu, crede ca lumea a evitat cel
mai mare colaps din istoria economica globala de la marea criza
mondiala din 1929. Mai crede ca Europa isi va reveni mai greu decat
Statele Unite si ca Romania prezinta, inca, oportunitati
interesante pentru investitori.
– Cum ati lasat America, New York-ul, Wall Street si ce ati
gasit la intoarcere?
Am plecat din New York in August 2008 si am revenit in Martie 2009.
Cand am plecat, criza financiara facea ravagii in prima economie a
lumii, dar nu prevestea valurile ce urmau sa vina. Dupa cum se
stie, situatia de pe Wall Street la inceputul lui martie 2009 era
una care prezicea apocalipsa si colapsul financiar global (a se
vedea nivelul de 666 de puncte al indicelui S&P).
– Ce faceti acum?
Intr-un context nu foarte roz al pietei fortei de munca de pe Wall
Street, am reusit sa revin pe piata. In prezent sunt consultant de
risc pentru Royal Bank of Canada – departamentul de Equity
Structured Products. Nefiind implicata atat de mult in activele
toxice care au scos din circuitul Wall Street cateva banci de
investitii celebre, RBC isi permite o politica speciala de
personal. Gama de produse cu care lucrez acum este din categoria
Optiuni Exotice, iar responsabilitatea mea se intinde pe aria
riscului de piata.
– Care este sentimentul general al omului obisnuit – deceptie,
speranta, etc?
Cand am sosit in martie, nu cred ca cei de aici erau dominati nici
de deceptii si nici de sperante. Erau mai degraba impacati cu
realitatea. Se constientiza faptul ca va urma o perioada lunga si
grea in care multe se vor schimba din radacina. Astazi se pare ca
memoria a disparut si optimismul e revenit aproape acolo unde il
stiam, adica sus. Raman la ideea ca s-a trecut prea repede de la o
extrema la alta. Somajul inca este o problema majora si va ramane
asa pentru inca doi-trei ani, dupa opinia mea.
– Credeti ca reactia autoritatilor americane in fata crizei a fost
si este cea adecvata? de ce? Ce credeti despre ceea ce se intimpla
in Europa?
Chiar daca admiratia mea pentru Alan Greenspan (fostul presedinte
al bancii centrale americane) va fi cu greu egalata, incep sa-l
apreciez din ce in ce mai mult pe Ben Bernanke (actualul presedinte
al Fed). Dupa degringolada de pe piata financiara globala din
septembrie 2008, autoritatile americane, atat Department of
Treasury (ministerul de finante), Federal Reserve (banca centrala)
cat si senatul american, au reactionat incredibil de rapid si
eficient la o criza inimaginabila si de neconceput cu un an in
urma. Astazi se pot vedea cateva dintre efectele interventiei lor
si exemplele pot face subiectul unei discutii separate. Europa dupa
cum se stie a fost valul al doilea al crizei mondiale. In Marea
Britanie au reactionat foarte mult dupa modelul american iar in
restul Europei in aceeasi nota dar cu particularitatile de rigoare.
Sunt multe asemanari dar si deosebiri in ceea ce priveste criza
financiara americana si cea europeana. Si aici sunt extrem de multe
de spus, dar daca ar fi sa spun o parere personala, as indrazni sa
afirm ca Europa s-ar putea confrunta cu efecte negative mai de
lunga durata decat partenerii lor de peste ocean.
-La ce ar trebui sa ne asteptam in viitor, in privinta evolutiei
economice in SUA si in Europa?
Un lucru este absolut cert. Am evitat poate cel mai mare colaps din
istoria economica globala de la Marea Criza Mondiala din 1929. In
viitorul apropiat trebuie sa evitam in orice caz intrarea intr-o
spirala descendenta in sectoare adiacente, si aici ma gandesc in
primul rand la sectorul imobiliar comercial. Daca accesul la
finantare se mentine pe traiectoria ultimelor luni iar piata
imobiliara rezidentiala se stabilizeaza, recesiunea va inceta. Si
totusi consider ca nu va exista o crestere economica importanta
atata timp cat somajul ramane la cote de peste 10 procente. Atat in
SUA cat si in Europa consumatorul reprezinta veriga esentiala in
dinamica economica, si inevitabil din acea directie trebuie sa
provina cresterea semnificativa a economiei.