BusinessMagazin

Tag: referendum

  • STRATFOR: Implicaţiile referendumului scoţian pentru stabilitatea Europei

    Dacă acest referendum se va încheia cu independenţa Scoţiei, se va adeveri că după 300 de ani aproape jumătate dintre scoţieni preferă nesiguranţa economică unei uniuni cu o naţiune străină.

    Timp de decenii, naţionalismul a depăşit problemele economice. Modelul omului economic poate fi un ideal pentru unii, dar este empiric fals. Oamenii sunt interesaţi de bunăstarea economică, dar nu cu excluderea tuturor celorlalte lucruri. În acest caz, aceasta nu cântăreşte mai mult decât dreptul naţiunii scoţiene la autodeterminare.

    Indiferent care va fi rezultatul votului, excepţie făcând o înfrângere covârşitoare a naţionaliştilor, cutia Pandorei s-a deschis şi nu numai în Marea Britanie. Referendumul va re-legitimiza întrebările care au provocat de secole multe conflicte pe continentul european.

    Acest lucru trebuie analizat cu atenţie pe un continent predispus la conflicte extreme şi care este încă plin de graniţe ce nu se suprapun peste cele ale naţiunilor aşa cum sunt ele înţelese din punct de vedere istoric. Catalonia, a cărei capitală este Barcelona, cel de-al doilea oraş ca mărime din Spania, are o mişcare de independenţă semnificativă. Tratatul de la Trianon a divizat Ungaria, astfel că unii unguri locuiesc în România, iar alţii în Slovacia. Belgia este formată din grupuri de francezi şi olandezi (valoni şi flamanzi), care se detestă unii pe alţii. Jumătatea estică a Poloniei a fost confiscată de Uniunea Sovietică, iar în prezent aceasta face parte din Ucraina şi Belarus. Mulţi ceceni şi locuitori din Daghestan vor separarea de Rusia, aşa cum au făcut cei din Carelia care se consideră finlandezi. Există o mişcare şi în nordul Italiei, de separare a oraşelor sale prospere de restul ţării. Războiul dintre Azerbaidjan şi Armenia este departe de a se fi încheiat, în timp ce numeroase alte exemple pot fi găsite în Europa.

    Dreptul la autodeterminare naţională nu se referă doar la dreptul naţiunii de a se guverna singură, ci şi la dreptul naţiunii de a ocupa zona sa geografică tradiţională. Iar cum amintirile cu privire la geografie variază, creşte posibilitatea de conflict. De exemplu, Irlanda. După ce a luptat pentru independenţa de Anglia şi Marea Britanie, dreptul asupra Irlandei de Nord, a cărei identitate naţională depinde din al cui punct de vedere priveşti lucrurile, a rezultat într-un război sângeros care a durat decenii întregi.

    Independenţa Scoţiei va transforma istoria britanică. Aceasta va însemna că insula britanică va fi divizată în două state-naţiune. Anglia va fi vulnerabilă aşa cum nu a fost de trei secole, iar Scoţia va trebui să îşi determine viitorul. Partea dificilă a autodeterminării naţionale este nevoia de a lua decizii şi de a trăi cu ele.

    Subliniind că aceasta nu este o pledoarie împotriva naţionalităţii scoţiene, George Friedman susţine că scopul său este să atragă atenţia asupra puterii enorme a naţionalismului în special în Europa şi în ţările colonizate de europeni.

    Mai important este că deşi destrămarea Iugoslaviei şi Uniunii Sovietice nu au fost văzute ca precedente pentru restul Europei, Scoţia va fi văzută ca un exemplu. Nimeni nu poate nega că Marea Brtianie este o entitate de o importanţă deosebită. Într-un moment în care criza economică din UE este intensă, destrămarea uniunii britanice va legitima pretenţii naţionale îngropate de decenii.

  • Referendumul din Scoţia: Avans pentru tabăra care se opune independenţei cu 48 de ore înainte de vot

    Un sondaj efectuat de Institutul ICM şi altul de Institutul Opinium indică un avans de patru puncte pentru “nu” independenţei Scoţiei. Totuşi, această distanţă este foarte apropiată de marja de eroare.

    Potrivit ICM, 45% dintre scoţieni ar opta pentru rămânerea Scoţiei în componenţa Marii Britanii, 41% ar dori independenţa, în timp ce 14% nu s-au pronunţat.

    Opinium anunţă că 49% dintre scoţieni ar vota pentru “nu” independenţei Scoţiei, 45% s-ar exprima pentru “da”, în timp ce 6% nu au nicio opinie.

    Rezultatele acestor sondaje sunt identice dacă sunt excluse persoanele fără opinie. Astfel, răspunsul “nu” independenţei Scoţiei câştigă potrivit ambelor sondaje cu 52%, faţă de 48% pentru “da”.

    Aceste sondaje au fost realizate începând de vineri.

  • Ce pierde Marea Britanie în cazul în care Scoţia optează pentru independenţă

    1. Scotch. Această băutură provine, prin definiţie, dintr-un singur loc şi anume Scoţia.

    2. Sean Connery. Poate cel mai cunoscut actor scoţian de la Hollywood, Sean Connery a afirmat clar că este în favoarea independenţei scoţiene şi susţine “valorile democratice centrale pentru care poporul Scoţiei le păzeşte cel mai bine”.

    3. Susan Boyle. Cântăreaţa scoţiană care a creat senzaţie la concursul “Britain’s Got Talent” consideră că scoţienii “vor putea să îşi păstreze identitatea şi în cadrul Marii Britanii”.

    4. Castelul din Edinburgh. Britanicii nu vor mai putea introduce Castelul din Edinburgh, o faimoasă atracţie turistică, pe lista cu cele mai impresionante locuri de văzut de pe teritoriul său, dacă Scoţia devine independentă.

    5. Haggis. Este un fel de mâncare tradiţional scoţian din stomac umplut cu organe de oaie.

    6. Gerard Butler. Un alt actor scoţian faimos, Gerard Butler nu este prea sigur în legătură cu independenţa Scoţiei. “Eram total proindependenţă (…) dar acum sentimentul meu este că ar trebui să ne strângem laolaltă mai degrabă decât să ne separăm”, a declarat el în mai.

    7. Robert Burns. Scriitor scoţian faimos care a scris poemul “Auld Lang Syne”, cântat în lumea întreagă de Anul Nou.

    8. Monstrul din Loch Ness. Misterioasa creatură vine din Scoţia şi unele persoane s-au întrebat dacă monstrul şi-a făcut apariţia pentru a-şi exprima opinia cu privire la independenţă.

  • Dosarul referendumului: Majoritatea martorilor audiaţi miercuri au spus că nu au votat

    “Mi s-a prezentat o listă de la o altă secţie, o listă suplimentară. Era numele meu acolo, dar nu mi-am recunoscut semnătura”, “M-au găsit pe o listă la căminul cultural. Nu era semnătura mea” şi “Nu am votat. Am trimis vorbă să vină cu urna mobilă, dar nu a venit nimeni” sunt câteva din declaraţiile martorilor audiaţi miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

    Cele 12 persoane audiate sunt din comuna Ţigăneşti, judeţul Teleorman. Majoritatea lor au vârste de peste 70 de ani, iar o parte nu ştiu să scrie sau să citească.

    După ce au dat declaraţii în faţa instanţei, ei au spus că au fost aduşi “cu duba Poliţiei”, asta deoarece instanţa a dispus emiterea de mandate de aducere pe numele lor, pentru că nu s-au prezentat în faţa judecătorilor atunci când au fost citaţi.

    Tot miercuri sunt audiaţi şi o parte dintre inculpaţi, membri ai comisiilor de votare din localitatea Bragadiru-Teleorman.

    În acest dosar, soţii Marius Marinel şi Simona Cristina Preduţ au fost judecaţi separat de ceilalţi 73 de inculpaţi, prin procedura simplificată, după ce şi-au recunoscut vinovăţia. La 2 iulie, instanţa supremă i-a condamnat pe cei doi la câte un an şi patru luni de închisoare cu suspendare şi le-a stabilit acestora un termen de încercare de trei ani şi patru luni.

    Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul “Fraudă la referendum”, în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.

    Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

    Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, “cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

    Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

    “Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare – preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare – au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

  • Referendum pentru destrămarea unui regat. Scoţia va decide dacă se desparte de administraţia de la Londra

    Principalele subiecte de dezbatere sunt legate de viitorul lirei sterline şi de modul cum independenţa Scoţiei ar putea afecta Regatul Unit, Uniunea Europeană sau zona euro.

    Deşi sondajele indică un vot împotriva independenţei, există întotdeauna marja de eroare. Chiar mai mult de atât, în cazul în care votul se dovedeşte a fi negativ, dar rezultatul unul extrem de strâns, parlamentul va trebui să reacţioneze la dorinţa de separare a unui număr semnificativ de scoţieni. Ultimele sondaje arată că peste 40% din scoţieni sunt proindependenţă, iar acest lucru înseamnă că dezbaterea privind separarea de regat nu se va încheia odată cu referendumul din septembrie, indiferent de rezultat.

    Importanţi oficiali britanici, printre care şi prim-ministrul David Cameron, au insistat că statele ce fac parte din Regatul Unit trebuie să transmită un mesaj de solidaritate şi apartenenţă către scoţieni. El a avertizat că dacă nu pot fi convinşi să rămână în regat, cei din Scoţia „se vor trezi într-o ţară diferită”.

    Reacţia oficialilor din statele membre ale Regatului Unit al Marii Britanii sugerează grija acestora faţă de modul în care presa şi societatea civilă tratează subiectul referendumului. Numărul relativ mic de ştiri şi dezbateri din Anglia, Ţara Galilor sau Irlanda de Nord arată o lipsă de interes care ar putea împinge un segment al alegătorilor spre un vot proindependenţă, astfel încât mai mulţi lideri de opinie încearcă, în mod constant, să aducă subiectul în discuţie şi în celelalte state ce pot fi afectate direct de alegerea scoţienilor.

    Într-o serie de interviuri acordate BBC, Cameron a punctat un lucru extrem de important: doar 4 milioane pot vota, însa rezultatul îi va afecta pe toţi cei 63 de milioane ce fac parte din Regatul Unit.

    Scoţia vs. Europa
    Relaţia Scoţiei cu Uniunea Europeană, în cazul unui vot proindependenţă, este încă neclară. Nu există date oficiale care să confirme că Scoţia va moşteni cetăţenia europeană obţinută sub umbrela Regatului Unit în anul 1973, fiind extrem de plauzibil ca noul statut să însemne urmarea procedurii normale de accedere în UE, respectiv prin depunerea candidaturii. Alex Salmond, primul-ministru al Scoţiei, a lăsat de înţeles că apartenenţa la Regatul Unit nu are legătură cu statutul Scoţiei de stat membru, însă oficiali ai Uniunii Europene precum José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, tind să îl contrazică. Poziţia Scoţiei va fi cel mai probabil determinată în urma unor negocieri de natură politică, ce vor aduce în prim-plan interesele celorlalte state membre.

    Consecinţele votului de pe 18 septembrie vor fi numeroase, indiferent de rezultatul acestuia. Dacă Scoţia votează în favoarea separării, atunci va urma probabil o serie de schimbări majore precum adoptarea unei noi monede, ieşirea din Uniunea Europeană odată cu proclamarea independenţei, precum şi modificări în ceea ce priveşte problema istorică a rabatului britanic. Un nou stat înseamnă, automat, o nouă configuraţie geopolitică, iar interesele comerciale din zonă par a pune presiune pentru un vot împotriva independenţei.

    Din punct de vedere politic, în cazul separării urmările sunt evidente: guvernul scoţian condus de Alex Salmond va prelua şi atribuţiile încă ţinute pe Downing Street, numărul parlamentarilor din Westminster se va reduce, iar graniţele vor fi întărite. În cazul în care populaţia decide să rămână alături de ceilalţi membri ai regatului, votul strâns care se conturează va deschide totuşi drumul către discuţii referitoare la modul cum guvernul de la Londra se ocupă de problemele Scoţiei.

    Dintre cei 650 de parlamentari care îşi desfăşoară mandatul la Westminster, 59 sunt trimişi de Scoţia. Dacă votul din septembrie va aduce ieşirea din Regatul Unit, atunci aceste locuri vor deveni disponibile începând cu martie 2016, data la care s-a stabilit declararea autonomiei. Problema este că această dată va veni la zece luni după alegerile generale din regat, fapt care a provocat întrebări legate de durata mandatului pentru parlamentarii scoţieni. Soluţia propusă, şi anume a unui mandat de zece luni, nu a fost primită foarte bine de restul britanicilor, care au propus ca aceste locuri să fie ori eliminate, ori redistribuite către Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

     

  • Suntem tot în 29 iulie 2012

    Motivul e simplu – recuperarea ambelor furii ar fi profitabilă electoral pentru PSD, respectiv PMP, ştiind că de atunci încoace, atât PSD, cât şi Traian Băsescu şi-au pierdut inevitabil din popularitate, iar numărul celor indecişi în perspectiva prezidenţialelor justifică orice încercare de remobilizare la vot cu vechile arme valabile la momentul 2012.

    Premierul Victor Ponta nu doar că s-a ţinut de data simbolică de 29 iulie ca să-şi lanseze candidatura la preşedinţie, deşi inundaţiile catastrofale din Oltenia şi Muntenia ar fi făcut pe oricine altcineva să amâne momentul festiv, dar a şi emis perla “Dacă azi, la doi ani după referendum, constatăm că doi ani din viaţa acestei ţări au fost pierduţi, vă cer să fiţi alături de mine ca următorii zece ani să fie schimbarea”, la doar câteva zile după ce se ostenise să prezinte ultimii doi ani drept limanul economic paradisiac după dezastruoasa guvernare PDL-Băsescu.

    De partea cealaltă, candidatul PMP la preşedinţie, Cristian Diaconescu, a înaintat Parchetului o sesizare de fapte de abuz în serviciu comise de liderii USL în 2012 în contextul suspendării preşedintelui Băsescu, iar politicienii care vizează categoria “electoratului justiţiar” al dreptei (Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu, Monica Macovei, Elena Udrea) continuă să-i înfiereze pe liderii ACL şi pe prezidenţiabilul Klaus Iohannis pentru că nu se dezic de evenimentele din 2012.

    Nu că disponibilitatea comică de compromis şi de uitare a trecutului din partea capilor ACL n-ar justifica un apel decent la memorie, numai că nu imperative etice îi animă pe cei ce se întorc obsesiv la 2012, ci perspectiva pierderii singurilor cai de bătaie viabili atât de către un PSD care a prins putere pe seama demonizării lui Băsescu, cât şi de către un PMP care aspiră să prindă putere pe seama demonizării oricui nu e cu Băsescu – cu alte cuvinte, ambele grupări ar fi nevoite să se întoarcă în prezent, adică la ce aşteaptă, fără furie, electoratul în 2014.

  • Creşte concurenţa orgoliilor între candidaţii dreptei

    Pe ultima sută de metri însă, Monica Macovei a cerut şi ea să fie luată în calcul la sondajele comandate pentru desemnarea candidatului PDL, cu nădejdea că dacă liderii pedelişti nu se vor mai rezuma la scorul din sondaje drept criteriu suprem, ar putea deveni ea în cele din urmă candidatul PNL-PDL la alegerile prezidenţiale.

    Suporterii fostului ministru al justiţiei speră că apariţia Monicăi Macovei, justificată de faptul că parte din scorul PDL de la europarlamentare s-a datorat prezenţei ei pe listă şi pe afişe, ar pune probleme nu numai ambiţiilor lui Predoiu, ci şi ambiţiilor lui Cristian Diaconescu, candidatul PMP, dat fiind că ea ar putea drena în principal partea din electoratul PMP nemulţumită de însuşirea moştenirii “băsismului” de către Elena Udrea, dacă nu cumva şi părţi din bazinul electoral al dreptei pe care nu le-au convins personalităţile celorlalţi potenţiali candidaţi rămaşi fie practic, fie doar teoretic în cursă – Iohannis, Predoiu, Crin Antonescu sau Mihai-Răzvan Ungureanu.

    “O fac pentru România. Pentru că nu văd o soluţie care să asigure aceste lucruri, nu văd puterea şi determinarea care să asigure, de exemplu, menţinerea clară a României pe drumul euro-atlantic”, a afirmat Monica Macovei, făcând aluzie în special la faptul că noua Alianţă Creştin-Liberală ar fi preluat mai curând poziţia PNL de la referendumul din 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu decât poziţia PDL cu ocazia aceluiaşi referendum. “Cred că alianţele sunt bune dacă ajută dreapta şi ţara noastră. Dar nu cred în compromiterea valorilor noastre. Valorile în care noi, membrii PDL, credem şi pentru care am stat pe baricade de câte ori aceste valori au fost în pericol”, a sugerat Macovei.

    Mult mai radicală decât Monica Macovei în privinţa criticilor la adresa Alianţei Creştin-Liberale a fost însă Elena Udrea, lidera PMP, avantajată de faptul că, spre deosebire de Macovei, ea nu mai face parte de mult din PDL. “Astăzi este o zi neagră în istoria politică post-decembristă”, a susţinut Udrea. “Partidul celei mai mari speranţe şi celor mai mari victorii electorale, PDL, dispare! Noul proiect politic este născut din resentimente faţă de Preşedinte într-o măsură cel puţin egală cu USL. Din multe puncte de vedere, avem de-a face doar cu o variantă mai soft al proiectului girat de Dan Voiculescu în urmă cu trei ani şi jumătate”. În ceea ce îl priveşte pe Cristian Diaconescu, al cărui potenţial bazin electoral ar fi primul afectat de o candidatură a Monicăi Macovei, el a lăsat să se înţeleagă că dacă el nu intră în turul al doilea al prezidenţialelor, e posibil să nu mai vină deloc la vot.

  • Reductio ad Băsescum

    Evident, intervenţia lui Băsescu & Udrea a avut darul să enerveze şi să radicalizeze ambele partide, care fie l-au acuzat pe preşedinte de ingratitudine faţă de sprijinul acordat cu ocazia suspendării (cazul PDL), fie şi-au reafirmat poziţia din 2012 ostilă preşedintelui (cazul PNL), rezultatul fiind că speranţa cea mai mare şi pariul cel mai dificil al celor două partide, acela de a se întâlni pe un teren neutru în raport cu Traian Băsescu (cum spunea Klaus Iohannis – “unificarea dreptei acum nu se face nici cu Băsescu, nu se face nici împotriva lui Băsescu, ci fără Băsescu”) au fost zădărnicite, cel puţin pentru moment.

    Locul pariurilor şi al dezbaterilor despre cum se va face unificarea, dacă va fi alianţă sau fuziune, ce nume ar avea noua formaţiune, cine vor fi prezidenţiabilii etc., a fost astfel luat din nou de ciondănelile pe vechea şi unică temă a politicii româneşti din ultimii 10 ani: a fi sau a nu fi băsist, unde prin “băsist” se înţelege, în funcţie de cine foloseşte termenul, tot ceva extrem şi puternic ideologizat: fie un om care luptă cu comuniştii (de la PSD şi toate celelalte partide în afară de PMP), fie un om care susţine dictatura (lui Traian Băsescu).

    Tot în această fatală reducere la băsism/antibăsism s-au înecat şi zbaterile unor Mihai-Răzvan Ungureanu, Teodor Baconschi sau Adrian Papahagi, care au încercat să o critice pe Elena Udrea pentru dogmatismul pro-Băsescu, respectiv pentru politica de promovare a oamenilor în PMP, doar pentru a fi însă rapid apostrofaţi atât de Băsescu, cât şi de Udrea că “se pun cu o femeie” fiindcă nu au curajul să-l înfrunte pe primul bărbat al ţării.

  • Rămurele de măslin întinse către Moscova

    Într-un interviu pentru Deutsche Welle, Deşciţa s-a declarat încrezător în posibilitatea de potolire rapidă a militanţilor separatişti dacă Rusia îşi va retrage sprijinul financiar şi tehnic pentru ei şi dacă va lua amploare, sub noua putere de la Kiev, “dialogul naţional” în toate regiunile privind reforma constituţiei, “autoadministrarea locală şi a economiei” şi reformele care să combată corupţia.

    Deocamdată, Rusia a început să-şi retragă trupele de la graniţa cu Ucraina, într-un gest menit să arate că Moscova susţine crearea unor condiţii paşnice pentru derularea alegerilor, deşi cu câteva zile de scrutin, Comisia Electorală se îndoia că va putea instala secţii de votare în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, aflate sub controlul militanţilor, ceea ce ar însemna lipsa de acces la vot a 2 milioane din cei 36 de milioane de alegători ucraineni.

    Favoritul net în sondaje pentru preluarea preşedinţiei (în jur de 50% din intenţiile de vot), magnatul Petro Poroşenko, şi-a îndulcit şi el tonul faţă de separatişti şi mai ales faţă de Rusia, insistând că sub mandatul său nu se va organiza niciun referendum privind aderarea la NATO a Ucrainei (spre deosebire de contracandidata sa Iulia Timoşenko, care a promis că va organiza referendumuri penru aderarea la UE şi la NATO) şi că va semna doar un acord economic cu UE, nu şi în domeniul apărării şi al relaţiilor militare (mergând aici exact pe urmele lui Viktor Ianukovici). Chestiunea aderării la NATO şi prezenţa militară occidentală pe teritoriul ucrainean preocupă în cel mai înalt grad Rusia, Moscova fiind dispusă, în ultimă instanţă, să accepte orice fel de intervenţie occidentală economică sau politică a Vestului în ţara vecină, dar nu şi o aderare a acesteia la NATO.

    Campania lui Poroşenko s-a concentrat pe aspecte mai curând neutre din punct de vedere politic, cu promisiuni privind crearea de locuri de muncă şi ridicarea standardelor de viaţă, compatibile cu menţinerea unor relaţii bune atât cu Vestul, cât şi cu Estul. Şi chiar personalitatea lui Poroşenko, fost fondator al Partidului Regiunilor al lui Ianukovici, dar şi sponsor al “revoluţiei portocalii” din 2004, înalt demnitar sub guvernări de culori politice opuse şi industriaş prosper indiferent de regimul politic, pare o punte între două lumi.

    Pe locul al doilea, la mare distanţă de Poroşenko, este fosta stea a “revoluţiei portocalii”, Iulia Timoşenko, urmată de Serhi Tihipko, demisionar din Partidul Regiunilor al lui Ianukovici, şi Mihail Dobkin (foto), candidat al acestui partid, ambii cu baza electorală în regiunile de est.
     

  • Dmitri Medvedev refuză să garanteze că Rusia nu va alipi regiunile Doneţk şi Lugansk

     Într-un interviu acordat Bloomberg, Medvedev a refuzat să garanteze că Rusia nu va alipi regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk, afirmând că Statele Unite şi Uniunea Europeană trebuie să promită că nu vor interfera în Ucraina şi nu o vor împinge către intrarea în NATO.

    “Nu trebuie să garantăm nimic nimănui pentru că nu ne-am asumat niciodată obligaţii în acest sens”, a declarat Medvedev. “Cel mai important este să calmăm situaţia în Ucraina”, a continuat el.

    Totodată, premierul a declarat că Rusia a pregătit măsuri ca răspuns la potenţiala extindere a sancţiunilor americane şi europene.

    “Ne îndreptăm încet dar sigur către un al doilea Război Rece, de care nu are nevoie nimeni”, a declarat Medvedev. “Nu am comentat în mod special” sancţiunile şi “nici nu le-am răspuns aspru, deşi am putea face ceva neplăcut sau ofensator faţă de acele ţări care au introdus aceste sancţiuni”, a adăugat premierul rus. El l-a acuzat pe preşedintele american Barack Obama, partenerul său de altădată în resetarea relaţiilor ruso-americane, de lipsa “tactului politic”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro