BusinessMagazin

Tag: datorie

  • Sacul lui Moş Crăciun s-a descărcat la Atena

    Grecia a primit o reducere a dobânzilor: pentru primul program de salvare, de 110 mld. euro (2010), dobânda va scădea cu 1%, ceea ce înseamnă dintr-un foc o tăiere a 2 mld. euro din datorie; pentru programul actual, de 130 mld. euro (2011), plata dobânzii va fi amânată cu 10 ani, iar scadenţele vor fi prelungite cu 15 ani.

    Apoi, dacă anul trecut UE şi FMI au convins creditorii privaţi să accepte o prescriere a unei părţi din datorie, acum a venit rândul statelor creditoare, care au acceptat să renunţe la 7 mld. euro reprezentând profit al BCE din deţinerile de obligaţiuni elene, bani ce vor fi remişi Greciei. În plus, Grecia va împrumuta 10-14 mld. euro din fondul de urgenţă european spre a finanţa un program de răscumpărare a propriilor obligaţiuni.

    Liderii europeni (în imagine – Jean-Claude Juncker, şeful Eurogroup, Olli Rehn, vicepreşedintele Comisiei Europene şi Christine Lagarde, directorul executiv al FMI) susţin că prin aceste măsuri, îndatorarea Greciei ar urma să scadă de la nivelul actual de 175% din PIB la 120% din PIB în 2020, deşi în momentul de faţă rămâne încă valabilă estimarea anterioară că datoria va creşte la anul până la cca 190% din PIB.

    Măsura realismului unui astfel de plan (sau poate a lipsei de realism) o dă declaraţia ministrului german de finanţe Wolfgang Schaeuble, care a spus că guvernul său ar putea lua în considerare noi măsuri de uşurare a poverii datoriilor elene, prin prescrierea unei părţi a datoriei Greciei după 2016, când Atena este aşteptată să raporteze un excedent bugetar de 4,5% din PIB.

  • Ce se-ntâmplă când neamţul plăteşte

    Esenţa disputei stă în susţinerea de către FMI a unei noi prescrieri (“haircut”) a unei părţi din datoria Greciei, de data aceasta către BCE şi alte state, după prescrierea din 2011 pentru o parte din datoria către creditorii privaţi. FMI susţine că datoria e oricum nesustenabilă aşa cum este acum, aşa încât ar fi inutil ca UE şi Atena să se iluzioneze că o amânare a termenului de reducere a ei cu doi ani ar folosi la ceva. În 2009, Grecia avea o datorie de peste 300 mld. euro, reprezentând 113% din PIB, iar de atunci datoria n-a făcut decât să crească, estimarea actuală fiind că va ajunge la 190% în 2013.

    Germania se opune însă unui “haircut”, la fel ca şi alte state creditoare – aparent pentru că susţin că problema datoriei greceşti ar putea fi gestionată prin amânări de genul celei propuse acum de miniştrii europeni, între care şi neamţul Wolfgang Schaeuble. Motivul real este însă acela că ar pierde bani, şi nu numai pe cei datoraţi de Grecia, atâta vreme cât pieţele financiare ar putea vedea în el un precedent aplicabil Spaniei şi vor începe să preseze UE în acest sens.

    Charles Dallara, şeful Institutului Internaţional de Finanţe (cea mai mare asociaţie mondială a băncilor şi a altor instituţii financiare şi cea care anul trecut a condus negocierile pe tema prescrierii unei părţi din datoria Atenei către creditorii privaţi) a vizitat zilele trecute Atena şi a început să pledeze, în premieră, pentru relaxarea măsurilor de austeritate cerute grecilor de UE şi FMI, din moment ce economia nu numai că nu a reuşit să se redreseze, dar se prăbuşeşte în continuare (ceea ce, lesne de înţeles, periclitează şansele investitorilor privaţi de a-şi recupera creanţele din Grecia). Dacă asociem această declaraţie cu altele recente care dezavuau categoric orice nou “haircut” asumat de creditorii privaţi, rezultă că orice nouă prescriere a unei părţi din datoria grecească ar trebui să fie suportată de statele creditoare. De altfel, premierul elen Antonis Samaras a şi cerut aceasta în septembrie.

    Datele preliminare ale Eurostat arată că economia Greciei a scăzut cu 7,2% în trimestrul al treilea faţă de trimestrul al doilea, un record negativ pentru zona euro. Şomajul în rândul grecilor a atins 25,4% în august, faţă de 18,4% cu un an în urmă.

  • Spania sub presiune, Draghi în expectativă, băncile mălai visează

    BCE a lăsat în această săptămână neschimbate ratele dobânzilor şi nici n-a discutat la şedinţa de joi perspectiva unei reduceri, ţinând cont că, deşi previziunile băncii pentru PIB zonei euro au fost reduse, în paralel au crescut estimările de inflaţie.

    Preşedintele BCE, Mario Draghi, s-a declarat încrezător în succesul măsurilor de reformă în Spania şi a lăsat deschisă posibilitatea ca Madridul să fie ajutat prin noul program al BCE de cumpărare a obligaţunilor emise de statele cu probleme din zona euro. El a precizat însă că numai Spania este cea care poate decide dacă doreşte să apeleze la acest program, făcând aluzie la faptul că orice ţară care solicită ajutorul BCE trebuie să se supună unui set de condiţii vizând reforme fiscale şi structurale mai mult sau mai puţin diferite de cele cerute prin programele cu FMI şi UE acceptate de Grecia sau Portugalia. Reticenţa faţă de astfel de condiţii a ţinut până acum departe guvernele spaniole de orice cerere de ajutor din partea FMI.

    Analiştii bancari continuă să aştepte însă nu doar o tăiere a dobânzilor de către BCE până la finele anului, dar şi chiar o nouă rundă de refinanţare ieftină pe termen lung pentru bănci (LTRO), după cea din februarie. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a comentat deocamdată că “măsurile de politică monetară non-standard sunt luate numai atunci când cele tradiţionale nu sunt pe deplin funcţionale”.

  • La îndatorarea externă stăm bine

    România a lansat, aşadar, o emisiune de euroobligaţiuni pe 6 ani în valoare de 750 mil. euro (planul fusese să atragă cel puţin 500 mil. euro), la o dobândă între 5,1% şi 5,15%, în scădere faţă de 5,25% la emisiunea din 2011 – “un real succes”, conform concluziei ministrului Florin Georgescu. Deşi estimarea iniţială vorbea de lunile septembrie-noiembrie, momentul ales a avut în vedere conjunctura evident bună de pe pieţele externe, stimulate de perspectiva intervenţiei BCE, momentul de respiro politic intern, precum şi faptul că INSSE tocmai a confirmat că PIB a crescut cu 0,5% în trim. al II-lea faţă de primul trimestru şi cu 0,8% pe primele şase luni, susţinut de creşterea consumului privat şi a investiţiilor.

    Pentru Finanţe, noul împrumut oferă şi ocazia de a evada din raza băncilor locale, care de la declanşarea scandalului politic au tot împins în sus dobânzile la titlurile în lei. “Necesarul de finanţare pentru restul anului rămâne ridicat, la cca 4,3 mld. euro”, notează analiştii Raiffeisen. “Emisiunea se anunţă de bun augur pentru leu şi relaxează presiunile asupra Ministerului Finanţelor de a emite titluri în lei pe termen scurt. Oricum, luna septembrie a început bine şi pe acest front, întrucât MF a atras 1,5 mld. lei în două licitaţii de titluri de stat”, adaugă analiştii băncii.

    Conform Eurostat, la finele primului trimestru, datoria publică era de 36,3% din PIB, ceea ce plasează România pe locul al patrulea în topul ţărilor din UE cu cea mai mică datorie publică măsurată după ponderea în PIB.

  • Recolta de toamnă: o nouă emisiune de euroobligaţiuni

    Momentul emisiunii, estimat de secretarul de stat Enache Jiru pentru Bloomberg, este într-adevăr prielnic, având în vedere iminenţa unor noi măsuri de relaxare monetară din partea BCE şi/sau a Rezervei Federale a SUA, dar şi faptul că România dispune de suficiente fonduri de rezervă încât să nu depindă total de ceea ce oferă piaţa internă sau investitorii externi pentru a-şi satisface nevoile de finanţare şi a-şi plăti datoriile.

    “Rambursarea creditului de la FMI ar putea exercita presiuni asupra rezervelor valutare în următorii doi ani, însă impactul negativ va fi contrabalansat cel puţin parţial de emisiunile de titluri planificate de MFP pe pieţele externe şi de aşteptata creştere a absorbţiei fondurilor europene”, notează analiştii Raiffeisen, adăugând că rezervele valutare sunt mari, acoperind în medie 7,4 luni de importuri.

    “O emisiune de eurobonduri ar putea fi lansată în această toamnă, ceea ce ar consolida rezervele valutare ale băncii centrale si ar ţine în frâu cresterea randamentelor la obligaţiuni pe piaţa locală în ultimul trimestru din acest an”, notează la rândul lor analiştii BCR, care estimează, în acest context, că leul va fluctua în intervalul 4,4-4,6 în perioada rămasă din acest an.

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII: A crescut riscul în Europa de Est

    În trimestrul I, spreadul scăzuse cu 25%. în clasamentul global al ţărilor cu cea mai mare probabilitate estimată de incapacitate de plată, România ocupă locul 18, faţă de 21 la finele lui martie. Spania ocupă locul 9, Italia locul 11, Croaţia locul 12, iar Ungaria locul 13.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    > 21.000 mld. dolari
    sumele trimise în paradisuri fiscale, la nivelul anului 2010, de către cei mai bogaţi cetăţeni ai planetei, conform unui studiu efectuat pentru Tax Justice Network

    32%
    ponderea cetăţenilor români care declară că ar prefera anul acesta un concediu în străinătate, conform IRES, faţă de 48% în 2010 şi 42% în 2011

    83,4%
    ponderea datoriei publice în PIB în UE la sfârşitul T1 2012, faţă de 82,5% la sfârşitul T4 2012; în zona euro, ponderea a crescut în acelaşi interval de la 87,3% la 88,2%

    2,1%
    cu atât a crescut soldul creditelor în lei în iunie faţă de mai, la 82,5 mld. lei, în timp ce soldul creditelor în valută a scăzut cu 0,8% în termeni reali, la 144,6 mld. lei

    12,9%
    cu atât a crescut anul trecut producţia vegetală, iar producţia animală a crescut cu 0,8%, în timp ce producţia de servicii agricole a scăzut cu 4,6%

  • Cum arată reţeta falimentului pentru zona euro

    În schimb, acţiunea Moody’s a lovit euro, care în aceeaşi zi a scăzut la 1,2194 dolari, faţă de 1,23 la începutul săptămânii.

    Explicaţia unor asemenea evoluţii divergente e simplă: pieţele au reţinut din motivaţia Moody’s lauda adusă guvernului Monti pentru eforturile sale de a tăia cheltuielile publice, ceea ce e pozitiv pentru Italia din punctul de vedere al disciplinei fiscale pe care investitorii o cer statelor, dar au reţinut şi avertismentul agenţiei că ratingul va fi din nou redus dacă Monti va apela, după cum a spus, la fondurile de salvare pentru zona euro pentru a reduce presiunea dobânzilor pentru statul italian.

    Dacă agenţia şi-ar pune în practică ameninţarea, ar însemna, practic, penalizarea unei ţări tocmai pentru că apelează la banii zonei euro, deşi constituirea unor fonduri de rezervă pentru susţinerea ţărilor cu probleme (Fondul European pentru Stabilitate Financiară şi viitorul său succesor, Mecanismul European de Stabilitate) a fost la vremea ei salutată de pieţe, ca element de stabilitate pentru zona euro.

    Mario Monti afirmase recent că Fondul European pentru Stabilitate Financiară ar putea cumpăra obligaţiuni ale unor state ca Italia sau Spania atunci când acestea se confruntă cu creşterea costurilor de îndatorare pe piaţă. Aceasta ar înlătura perspectiva temută ca Italia şi Spania să calce pe urmele Greciei, ale Irlandei şi ale Portugaliei, care atunci când nu s-au mai putut împrumuta la costuri rezonabile de pe piaţă au fost silite să apeleze la FMI, cu tot cu setul de condiţii aferente impuse de FMI. Pe de altă parte, folosirea fondurilor de salvare pentru zona euro în folosul statelor ar dezavantaja băncile europene cu probleme, primele interesate să obţină bani din aceste surse.

    Comisia Europeană a dezavuat decizia Moody’s de a retrograda Italia, afirmând, prin vocea purtătorului de cuvânt Simon O’Connor, că “se poate pune întrebarea legitimă asupra momentului când a fost luată această decizie” (respectiv cu doar câteva ore înainte ca Italia să iasă pe piaţă cu vânzarea de obligaţiuni de vineri).

  • Cum vrea un magnat grec să-şi scoată ţara din sărăcie

    Crescut în Marea Britanie, absolvent de istorie a economiei la Princeton şi ajuns investitor la Londra, Peter Nomikos, 33 de ani, se ocupă cu finanţări de proiecte comerciale şi non-profit şi declară pentru Der Spiegel că petrece circa 70% din timp pentru investiţii, iar restul cu acţiuni filantropice. În Grecia natală are o fabrică de bere, Volkan, pe insula Santorini, iar în SUA, împreună cu o echipă de şapte oameni, a înfiinţat o fundaţie prin care conduce o campanie pentru “Grecia fără datorii”.

    Ideea lui de a-şi elibera ţara de datorii e să cumpere obligaţiuni greceşti şi apoi să şteargă datoria respectivă. “Eu mă ocup, ca investitor, cu afacerile legate de datoriile cu probleme, aşa încât am văzut rapid ce oportunitate are Grecia. Dezechilibrul e aici între moneda euro, care e puternică, şi preţul obligaţiunilor de stat greceşti, care s-a prăbuşit. Aşa încât se pot cumpăra obligaţiuni la preţuri foarte mici, iar costul reducerii datoriei greceşti va rămâne relativ mic”, a declarat Peter Nomikos pentru Der Spiegel.

    El a făcut apel la greci, indiferent de averea lor, să facă donaţii pentru cumpărarea obligaţiunilor, calculând că “preţul libertăţii pentru fiecare grec e de circa 3.000 de euro”, din moment ce povara datoriei pe cap de grec e de circa 25.000 de euro, iar obligaţiunile de stat greceşti se tranzacţionează în prezent la circa 12 cenţi.

    Nomikos spune că deja fundaţia lui, Greece Debt Free, a cumpărat obligaţiunile cu cel mai mare discount, investind 273.000 de euro, iar la ora actuală deţine instrumente de datorie grecească în valoare de 2,2 mil. euro. “Guvernul grec s-a împrumutat în total cu 280 mld. euro. Pentru cele mai ieftine, investitorii cred că şi-ar putea recupera circa 12 cenţi pentru un euro. Aşa că se poate cumpăra datorie de stat grecească de 8 euro cu un euro”, a explicat Nomikos pentru o publicaţie elenă.

    În afară de 34 de membri ai familiei lui Nomikos, care au făcut donaţii, ideea i-a plăcut şi lui Evangelos Marinakis, proprietarul clubului Olimpiakos Pireu. “Aşa o să cumpăr şi eu libertatea angajaţilor mei”, ar fi zis Marinakis, care a plătit câte 3.000 de euro pentru 55 de angajaţi ai clubului.

    Fundaţia lui Nomikos este înregistrată în statul Delaware, ca să beneficieze de regimul fiscal de acolo, unde donaţiile sunt deductibile. “Ironia e că, pe măsură ce criza se adânceşte, obligaţiunile se ieftinesc. La ora actuală, pentru oricine vrea să susţină Grecia, nici că se poate o afacere mai bună.”

    Nomikos a comentat şi alte cazuri faimoase când cetăţenii şi-au salvat ţara, cum a fost în timpul crizei financiare asiatice din 1997, când coreenii au donat bijuterii de aur guvernului, ca să-l ajute să plătească datoria la FMI. “Grecii au un avantaj faţă de coreeni, fiindcă euro e puternic, iar datoriile Greciei sunt în euro. În Coreea de Sud, a căzut moneda naţională, wonul, pe când creditul lor faţă de FMI era în dolari. De aceea a fost nevoie ca ei să doneze aur.”

  • Estimarea optimistă: încă 10 ani de criză

    Cum va arăta sistemul bancar peste cinci ani? a fost o întrebare pe care moderatorii evenimentului ZF Bankers Summit 12, de săptămâna trecută, au adresat-o aproape tuturor invitaţilor. Un prim răspuns ar fi că în principiu va continua polarizarea calitativă: vor rămâne poate 3-4 bănci mari universale, la care se adaugă mai multe bănci mai mici, specializate fiecare pe nişa ei; acesta e răspunsul lui Steven van Groningen, preşedintele şi directorul executiv al Raiffeisen Bank România.

    Depinde însă la ce viitor ne putem raporta. În 2000 erau cam 2 mld. euro credite şi circa 30 de bănci, aşa încât dacă atunci nu erau prea multe bănci, de ce acum, când sunt 50 mld. euro credite, ar fi prea multe 40 de bănci? răspunde retoric Mihai Bogza, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bancpost. “Dacă vedem că tot sectorul bancar românesc este echivalentul unei bănci medii europene, atunci sunt multe 40 de bănci; dacă am avea peste 10 ani un orizont de credite de 200 mld. euro, atunci nu sunt aşa de multe”.

    Numai că, aşa cum spuneau şi anii trecuţi toţi bancherii, pentru ca activitatea de creditare să se reia, trebuie mai întâi ca economia să arate semnale de creştere sustenabilă, să aibă un istoric de succes de 1-3 ani. Or, în prezent “nu se întrevede un sfârşit al crizei”, singura certitudine fiind că după criză vom avea o perioadă de creştere slabă. Aşa încât, conchide Bogza, n-ar avea sens să creşti volumul de credite într-o asemenea conjunctură şi într-o ţară de dimensiunile României, unde nici măcar o creştere de 2,5% a PIB nu are impact pozitiv în sistemul bancar.

    Ce e sigur e însă că băncile străine, inclusiv cele cu capital grecesc – evocate în toate analizele străine despre riscurile la adresa economiei româneşti – au venit aici pentru un potenţial care “e doar amânat”, cum spune Bogza, nu anulat de criză, aşa încât vor avea tot interesul să rămână aici. Mai mult, susţine el, băncile greceşti au fost afectate strict de problemele statului elen, spre deosebire de alte bănci occidentale, care au avut probleme cu expunerile excesive şi au fost preluate total sau parţial de statele respective, fără ca efectul să fi fost vreo îngrijorare în privinţa economiilor din Est unde băncile respective sunt prezente.

    Una peste alta, procesul de dezintermediere (deleveraging) din partea băncilor care îşi reduc expunerile şi vând active pentru a-şi însănătoşi situaţia financiară nu se va întâmpla în niciun caz brusc, pentru că băncile vor face tot posibilul să păstreze activele, inclusiv din străinătate, cumpărate înainte de 2008 şi pe care le consideră valoroase, apreciază Christian Casal, global co-leader banking practice la compania de consultanţă McKinsey. Procesul de dezintermediere financiară ulterior spargerii unui balon speculativ înseamnă că toţi “strâng cureaua” (băncile îşi scad expunerea, cetăţenii îşi reduc consumul pe credit, statele îşi reduc datoria), iar creşterea PIB rămâne mult timp inferioară celei dinainte de criză.

    McKinsey estima în 2010 durata procesului la o medie istorică de 6-7 ani, urmată de încă 10 ani de creştere slabă a PIB, cu precizarea că în actuala criză, dezintermedierea a început mai târziu, aşa încât şi revirimentul va dura mai mult. Henk Paardekooper, preşedintele RBS România, estimează că băncile europene vor fi nevoite să renunţe în următorii 2-3 ani la active în valoare de peste 2.000 mld. euro. Pentru RBS, dezintermedierea începută în 2009 a însemnat deja până acum renunţarea la active neesenţiale de 1.600 mld. lire, valoarea din acest an a activelor rămase în portofoliu ajungând la cca 977 mld. lire. Iar dacă se compară situaţia băncilor europene cu cea a celor americane şi asiatice, primele sunt cele care trebuie să facă eforturi mai mari de ameliorare a bilanţurilor, prin renunţare la activele neesenţiale, iar în paralel va trebui să se supună în următorii ani şi noilor reguli Basel III de adecvare a capitalurilor. Or, e imposibil ca o serie întreagă de bănci să facă ajustarea în acelaşi timp şi ajustarea să dureze puţin.

    De aceea, Paardekooper se fereşte să facă previziuni despre ce se va întâmpla peste cinci ani în sistemul bancar european sau românesc şi se îndoieşte că povestea actualei crize se poate încheia mai devreme de zece ani, dacă nu va dura chiar un întreg sfert de veac, caracterizat de creştere economică sub potenţial. Când ar avea însă economia României şanse să crească din nou la potenţialul său, în atari condiţii de dezintermediere bancară? Steven van Groningen de la Raiffeisen răspunde că ar fi nevoie de un ritm de creştere a creditării “cu două cifre” pentru ca România să poată reîncepe recuperarea decalajelor economice faţă de Europa de Vest, iar ca un astfel de ritm să poată fi atins în următorii cinci ani nu e deloc cel mai plauzibil scenariu în momentul de faţă.