BusinessMagazin

Tag: Concurenta

  • Bursa la secunda

    In mod obisnuit, informatiile bursiere sunt afisate pe foarte multe pagini de internet, dar cu un decalaj de 15-20 de minute, in timp ce informatiile in timp real oferite de bursele americane sunt contra cost, taxa fiind de ordinul zecilor de mii de dolari pe luna. Totusi, multi consumatori nu sunt dispusi sa accepte aceasta intarziere, recunoaste Chris Jolley, director in cadrul Microsoft, care ofera gratuit informatiile, desi le cumpara de la Interactive Real-Time Services.

    “Informatiile bursiere furnizate in timp real sunt cele care ii atrag de fapt pe site-urile cu informatii financiare pe utilizatorii interesati de bursa, fiind in topul preferintelor lor”, spune Katie Jacobs Stanton, director de dezvoltare in cadrul Google. Compania a decis, asadar, sa dea 100.000 de dolari (peste 63.000 de euro) in fiecare luna pentru a putea oferi informatii bursiere in timp real de la bursa Nasdaq pe pagina sa de finante, mai ales ca aceasta este destul de saracacioasa, spre deosebire de cele ale Yahoo! sau MSN. “Intelegerea cu Nasdaq este mult mai avantajoasa decat se discutase initial”, spune Stanton. Google nu se va limita insa doar la Nasdaq, fiind interesata sa afiseze informatii si de la Bursa din New York si alte burse americane.

    In schimb, Yahoo! a gasit o metoda gratuita de a oferi aproximativ aceleasi informatii de la burse precum Nasdaq, New York Stock Exchange si American Stock Exchange. “Informatiile bursiere sunt preluate de la BATS Trading, sistemul american de tranzactionare pe pietele de capital”, spune Mark Interrante, directorul general al Yahoo! Finance, pretul pentru obtinerea cotatiilor in timp real direct de la burse fiind considerat mult prea mare. “Pana la urma, Yahoo! a ales cea mai isteata metoda de a oferi gratuit aceste informatii in timp real”, comenteaza Greg Sterling, director la Sterling Market Intelligence.
     

  • Ce-i de facut intr-o lume nebuna

    De la 1.500 de kilometri de Bucuresti, din inima turistica a Vienei, unde isi are biroul seful Erste Bank, etapele prin care trece piata bancara romaneasca par evidente si previzibile. Aproape fara exceptie, fiecare raspuns pe care il da Andreas Treichl la intrebarile BUSINESS Magazin face referire la experientele traite de-a lungul ultimilor ani intr-una sau alta dintre celelalte piete central si est-europene unde Erste este prezenta.

    Cat de agresiva poate fi concurenta fata de o banca ce trece printr-o restructurare si ce efecte poate sa aiba aceasta concurenta? In 2001, cand Erste Bank a intrat pe piata din Cehia cumparand Ceska Sporitelna, a pierdut in sase luni 9% din cota de piata in zona creditelor ipotecare, pentru ca restul bancilor au fost mult mai agresive, isi aminteste Treichl. “Le-am lasat o vreme, apoi am venit pe piata cu ceva intru totul nou si bum!, s-au dus”, adauga el, precizand ca in prezent banca detine 33% din piata creditelor ipotecare. Dar se mai poate recastiga cota de piata pierduta, intr-un sistem bancar in care toti jucatorii inventeaza aproape zi de zi ceva nou? “Lucruri nebunesti se pot face usor ca sa castigi procente, am facut-o si noi in Ungaria, pentru a ajunge de la 2% la 5% cota de piata”, muta Treichl argumentatia mai aproape de Romania. Faptul ca se foloseste de asemenea comparatii atunci cand vorbeste despre piata romaneasca (pe care o studiaza, dupa propriile spuse, de mai bine de opt ani) este explicabil, in conditiile in care cea mai mare parte din businessul grupului se desfasoara in afara Austriei. In 2007, de exemplu, 74% din profitul net al grupului a provenit din Europa Centrala si de Est.

    Predictibilitatea isi are totusi limitele ei, asa cum piata romaneasca si BCR isi au specificul lor. Chiar daca liniile generale ii sunt clare (“curand terminam restructurarea, si apoi ne concentram exclusiv pe crestere”), exista inca nuante pe care Treichl asteapta sa le vada. Daca “innebuneste competitia”, atunci BCR va continua sa piarda cota de piata, spune austriacul, dar e o pierdere asumata in schimbul unei strategii sanatoase, care sa ii permita o crestere pe termen lung. Pe parcursul unui proces de restructurare ce a vizat fiecare departament al bancii si fiece linie de business, intr-un sistem bancar cu peste 40 de banci cu strategii de crestere agresiva, cota de piata a BCR s-a diminuat constant, de la 26% in urma cu doi ani, sub 24% in prezent. Cei care castiga acum sunt mai ales “cei mici”, spune Treichl, nominalizand printre castigatori bancile grecesti si pe conationalii de la Volksbank. Alpha Bank, Bancpost si Piraeus Bank sunt toate banci extrem de active in ultimul an, fiecare reusind sa isi majoreze semnificativ bilanturile. Filiala grupului elen EFG Eurobank (Bancpost), de exemplu, a anuntat in martie o crestere a activelor cu aproape 70% fata de aceeasi perioada a anului precedent si o majorare a volumului de credite cu 79%, pana la 3,41 miliarde de euro. Piraeus Bank Romania a reusit in 2007 o crestere a activelor de aproape 200% fata de anul precedent, pana la 2,9 miliarde de euro, iar la sfarsitul primului trimestru din 2008 a trecut pragul de trei miliarde de euro. Volumul de credite administrate de banca elena a crescut cu 237% in decembrie 2007 fata de decembrie 2006, depasind 2,3 miliarde de euro. “Grecii vor acum sa castige cota de piata si pentru asta fac lucruri nebunesti”, spune Treichl, adaugand ca, atunci cand si-au dorit cresterea cu orice pret (pe piata ungara, de exemplu, pe care au intrat inca din 1997 si detin in prezent circa 9% din segmentul de retail), au adoptat pentru o vreme o strategie similara.

    Seful Erste Bank comenteaza si strategia austriecilor de la Volksbank, banca ce a inregistrat in ultimii ani si cea mai rapida evolutie. Pe seama cresterii volumului de credite acordate persoanelor fizice, Volksbank a reusit sa depaseasca la active Banca Transilvania (jucatorul numarul patru in top la finele lui 2007), cu un total de peste 4 miliarde de euro. “Volksbank este un instrument periculos, iar Banca Transilvania este intr-o pozitie foarte dificila acum, pentru ca nu are fonduri in moneda straina”, isi analizeaza Treichl competitorii. Volksbank International, actionarul bancii din Romania, este detinut majoritar de mai multe banci cooperatiste austriece, lucru ce il face pe Treichl sa sustina ca “ei nu au actionari, asa ca daca fac bani sau nu e irelevant”. De unde vine insa pericolul? “Strategia cresterii agresive presupune crearea de bani artificiali pentru clientii de retail, dar nimeni nu le explica si riscul care vine odata cu acesti bani.” De exemplu, un credit in yeni japonezi cu dobanda de 10% poate fi mai apoi convertit in lei si plasat in depozite cu 12-14%, explica austriacul, “dar principiul gresit aici este ca nu ar trebui ca banca sa vanda produse pe care clientul nu le intelege 100%”.

    In ultima vreme, tot mai multe banci romanesti au inceput sa ofere credite in franci elvetieni si yeni, asa-numitele monede exotice, tocmai pentru ca dobanda afisata este mai mica decat la imprumuturile in euro sau lei. In prezent, din totalul imprumuturilor acordate gospodariilor, circa 11% (echivalentul a 2,38 miliarde de euro) este in valute exotice si 44% in lei, respectiv in euro, potrivit statisticilor BNR.

    “In Romania poti vinde orice care costa 2,99, dar daca il vinzi cu 3,01, pierzi garantat”, puncteaza Treichl ironic, adaugand ca BCR nu se va implica sub nici o forma intr-o astfel de lupta, preferand sa piarda cota de piata. Cu atat mai mult cu cat, estimeaza el, la finele acestui an 16% din totalul creditului in Romania va fi in monede exotice, “asa ca orice cota de piata am avea noi, nu va pleca de la o baza de 100%, ci doar de la 84%”. Acelasi lucru se intampla si la BRD, continua austriacul, in timp ce conationalii de la Raiffeisen “sar” abia acum in acest tren, cu credite in yeni. “Am vorbit cu domnul Stepic (presedintele Raiffeisen International – n.red.) de curand si l-am intrebat daca a innebunit cu totul.”

  • Regiotrans cauta loc pe sina CFR

    Pe vremea cand era seful statiei CFR Brasov Triaj, lui Costel Comana ii placeau cel mai mult zilele cand se inzapezea gara si se blocau pe cele cateva linii zeci de vagoane si vreo 15 locomotive, pe care trebuia sa le descurce pentru a pleca in ordine din gara. “Sa fiu sef de gara a fost cea mai buna scoala de management pentru mine, iar promovarea (din sef de gara al Brasov Triaj a fost avansat la sef de gara al Brasov Calatori si apoi ca director de divizie CFR – n.red.) m-a facut sa ma gandesc la propria mea afacere, deoarece nu mai exista adrenalina”, spune Costel Comana, care a renuntat la inceputul anilor 2000 la functia din cadrul CFR pentru a incerca o afacere in acelasi domeniu, al cailor ferate. Ca partener de afaceri l-a ales pe Iorgu Ganea, care avea un spatiu inchiriat pentru jocuri electronice in incinta garii Brasov.

    Pentru inceput, Costel Comana a decis sa cumpere niste trenuri si a luat trei automotoare frantuzesti cu bani imprumutati de la banca: “Toata lumea mi-a spus ca sunt nebun sa imi ipotechez casa pentru a intra in ceva de care nu am habar daca va merge sau nu”. Intr-adevar, nu avea de unde sa stie daca va merge, dat fiind ca la momentul respectiv (2002), afacerea pe care si-o dorea el – transport feroviar privat de calatori – nu avea precedent in Romania. A inceput sa mearga pe ruta Brasov-Zarnesti, mai mult de proba si fara a avea sustinere legala. “Mi-au oprit trenul dupa o saptamana, deoarece nu aveam voie sa circul”, spune Comana.

    In 2003 a mai transportat calatori pe ruta Brasov-Intorsura Buzaului, platind TUI (taxa de utilizare a infrastructurii, asemenea trenurilor de marfa) la un tarif egal cu cel pentru trenurile de marfa. La acea vreme, trenurile de marfa plateau 3,6 euro/km, iar trenurile de calatori plateau 1,2 euro/km, deoarece aveau subventie de la stat. Abia in 2004 a aparut cadrul legislativ (HG 27/2004) prin care companiile private puteau inchiria linii ferate pentru a face transport subventionat de calatori.

    La licitatia din 2004 de la Bursa Romana de Marfuri, CFR (mai exact CFR Infrastructura, administratorul liniilor ferate) a pus pe piata aproape un sfert din reteaua de cale ferata din Romania, iar 120 de sectoare de linie ferata au putut fi inchiriate de operatori particulari. Compania de Transport Feroviar Bucuresti, Servtrans Invest, ICIM Arad, Via Terra Spedition, MIS Grup, Transferoviar Grup si RC-CF Trans (care opereaza acum sub numele Regiotrans) au inchiriat atunci 25 de sectii de cale ferata. Dintre cei sapte, doar trei au si inceput sa faca transport de calatori: RC-CF Trans (Brasov), Servtrans (Bucuresti) si Via Terra Spedition (Cluj).

    Servtrans, unul dintre cei mai mari operatori privati de marfa din Romania (cu o cifra de afaceri de 44 de milioane de euro si un profit net de 1,7 milioane de euro in 2007 – principalul competitor al Grup Feroviar Roman), a pus in circulatie primul tren de calatori pe un sector de drum de 64 de kilometri dintre Rosiori si satul Costesti. George Buruiana, directorul companiei, recunoaste ca transporta calatori pe o astfel de ruta “pentru a avea si aceasta experienta”, dar ca transportul de calatori este neprofitabil. Mai sunt doua motive pentru care George Buruiana nu renunta: pentru acest tip de transport statul ofera subventie si astfel nu inregistreaza pierdere, iar linia ferata inchiriata de la stat poate fi folosita noaptea, mai ales pentru stationarea locomotivelor si a vagoanelor de marfa ale companiei (Servtrans detine 100 de locomotive si 1.800 vagoane de marfa, iar pentru cele care nu sunt pe drum ar trebui sa plateasca chirie pentru stationarea pe o linie a statului). Via Terra Spedition, care de asemenea a inchiriat un singur sector de cale ferata pe care face transport de calatori in judetul Bihor, este tot transportator de marfa, dar din liga mai mica (10 milioane de euro cifra de afaceri).

    Pana acum, singurul care a luat transportul de calatori in serios a fost grupul RC-CF Trans – Regiotrans. Companiile detinute in parti egale de Costel Comana si Iorgu Ganea (RC-CF Trans se ocupa de administrarea infrastructurii, iar Regiotrans de operarea trenurilor) au inchiriat in 2004 si 2005 cea mai mare parte din cei 524 de kilometri de cale ferata pe care ii opereaza in prezent. Cei 524 de kilometri inchiriati de RC-CF reprezinta in jur de 80% din liniile pe care CFR SA le-a inchiriat pana acum, respectiv 714 kilometri. Inca de la primele doua rute pe care au inceput sa mearga – Brasov-Zarnesti si Brasov-Intorsura Buzaului – cei doi asociati si-au dat seama ca au intrat intr-o poveste complicata. “Liniile pe care CFR le inchiriaza sunt de multe ori intr-o stare tehnica destul de proasta si numai in primele doua sectii am investit peste 300.000 de euro pentru reabilitare”, spune Comana.

    Iar investitiile au continuat, apropiate ca valoare, pentru fiecare sector pe care compania l-a inchiriat, direct proportional cu lungimea acestuia. Motivul investitiilor a fost nu numai siguranta circulatiei, ci a fost mai ales un mod de a-i convinge pe calatori ca pot ajunge cu trenul la fel de repede sau poate chiar mai repede decat cu masina. Ultimul sector de drum de fier pe care Comana l-a inchiriat este Arad-Nadlac, ruta pe care CFR Calatori mergea cu 20 km la ora, iar dupa o investitie de 150.000 de euro, automotoarele Regiotrans merg acum cu 60 km la ora. De pe rutele pe care CFR SA le inchiriaza, CFR Calatori se retrage, astfel ca pentru o ruta cu trafic intens pe care reuseste sa o inchirieze, investitia chiar isi are rostul, sustine Comana.

    Automotoarele Regiotrans circula insa si pe rute pe care nu le inchiriaza, cum ar fi Bucuresti-Brasov-Sibiu, linie unde a intrat din iunie 2007, platind TUI, sau Brasov-Bucuresti-Constanta, tronson pe care a intrat in urma cu trei saptamani. Tot pe aici circula si CFR Calatori. “Nu a convenit nimanui ca am intrat pe aceasta sectiune de drum, dar trebuia sa intru pentru a atrage trafic mai important pentru Regiotrans”, afirma Comana. Dupa ce a intrat pe Sibiu, Regiotrans a ajuns la 3% din piata de transport de calatori, estimata la aproape 600 mil. euro in 2007 (din care peste 580 mil. euro este cifra de afaceri a CFR Calatori, mai mare cu 14% fata de 2006). 3% este o cota de piata buna cand te lupti cu statul, considera Comana, care insa spera pentru urmatorii doi ani sa ajunga, daca va putea, la 10% cota de piata.

  • Adevaratul rival al Blu-ray

    Razboiul sistemelor DVD de inalta definitie de la Hollywood are in sfarsit un castigator, in formatul Blu-ray. Dar cum de nu se aud mai multe aplauze?

    In anii ’80, triumful standardului VHS asupra Betamax a ajutat la dezvoltarea unei profitabile piete de home entertainment. DVD-urile, introduse in anii ’90, s-au dovedit o mina de aur si mai mare, aducand cam 60% din profiturile inregistrate de studiouri in ultimii ani, potrivit analistilor. Gigantii din industria de divertisment au gandit DVD-urile de inalta definitie ca pe un alt business de succes.

    Dar victoria discului Blu-ray al Sony, consfintita de renuntarea de catre Toshiba la productia formatului concurent HD DVD, pune pentru o clipa in umbra problema spinoasa a caderii treptate a pietei DVD-urilor din SUA. Asa ca, in loc sa sarbatoreasca Blu-ray – care ramane o afacere inca in fasa – studiourile se zbat sa introduca mai multe initiative care sa sprijine piata in ansamblu. Unele eforturi, precum adaugarea unor noi componente interactive si schimbari in ce priveste ambalarea si promovarea DVD-urilor, sunt menite sa preintampine continuarea erodarii pietei, in acelasi timp cu netezirea terenului pentru Blu-ray. Dar companiile de media introduc si tehnologii care spera ca vor rezolva chestiunile mai dificile – generarea cresterii si amanarea unei demodari a DVD-urilor in ansamblu. Vanzarile de DVD-uri scad din mai multe motive – piata supraaglomerata, competitia pentru zona de timp liber. Dar internetul este probabil principalul inamic. Companiile de tehnologie au ravasit piata de DVD-uri prin impulsul agresiv pe care l-au dat descarcarilor de continut prin intermediul internetului. Magazinul iTunes al celor de la Apple ofera acum posibilitatea de a descarca 500 de filme, iar in ianuarie a inceput sa inchirieze titluri precum „Omul Paianjen 3“. Intre timp, furnizorii de telecomunicatii isi promoveaza canalele broadband pentru capacitatea lor de a furniza descarcari rapide de fisiere.

    Studiourile de filme riposteaza invatand lectii de la internet. In centrul regenerarii pietei se afla ceea ce 20th Century Fox numeste „copia digitala“. DVD-urile de la studiourile Fox vin acum cu un disc suplimentar care contine un fisier digital al filmului respectiv. Clientii pot descarca fisierul pe un calculator in cam cinci minute – mult mai rapid decat de pe internet – si apoi sa vada filmul acolo sau sa si-l transfere pe iPod. „Aceasta asaza DVD-ul in mijlocul revolutiei digitale si repune business-ul pe o traiectorie de crestere“, considera Mike Dunn, presedinte al 20th Century Fox Home Entertainment. Sony Pictures Entertainment, Universal Studios, Walt Disney si Warner Bros. testeaza si ele propriile versiuni ale acestui concept.

    Mai multi consultanti din tehnologie, desi nu atat de optimisti cu privire la viitorului DVD-urilor ca Dunn, privesc cu entuziasm eforturile studiourilor. Tom Adams, fondatorul Adams Media Research, spune ca promovarea la pachet a fisierelor digitale cu DVD-urile standard „are potentialul real de a o lua inaintea furnizarii de filme pe internet“. Dar John Freeman, un analist al industriei, priveste astfel de demersuri doar ca pe o tactica de a castiga timp. Desi copiile digitale sunt „un pas inainte“, spune el, aceasta este aproape la fel cu recunoasterea de catre Hollywood a faptului ca vanzarea de produse de divertisment incepe sa se perimeze. Azi, fisiere digitale pe discuri, maine, descarcari in masa de pe internet.

    Necazurile mari si mici au inceput sa rascoleasca industria DVD-urilor in 2005. Mai intai, vanzarile de discuri cu inregistrari ale programelor TV au inceput sa scada, pe masura ce produsele nou-lansate si-au pierdut din prospetime si consumatorii si-au dat seama ca alocau o mare parte din spatiul din living pentru niste cutii burdusite cu discuri la care nu se uitau niciodata.

    Apoi, preturile au inceput sa scada, pe masura ce cererea a scazut in ansamblu. „Wal-Mart a semnalat ca a inceput sa se plictiseasca de titlurile mai vechi“, spune Stephen Prough, cofondatorul Salem Partners, o mica banca de investitii care se ocupa de cataloagele de filme. „Atunci cand cererea e aproape de zero pentru un disc de sase dolari, ai o problema.“

    Si batalia permanenta intre diversi participanti la marketing-ul DVD-urilor – producatorii de echipamente, studiourile si marile magazine – cu privire la care dintre cele doua tehnologii de inalta definitie ar trebui sa inlocuiasca DVD-urile clasice i-a zapacit pe consumatori. Blu-ray al celor de la Sony a castigat pana la urma batalia dupa ce Toshiba a renuntat la HD DVD.

  • Piata de retail in atentia Consiliului Concurentei

    "In analiza existentei unei pozitii dominante, trebuie luati in calcul mai multi indicatori, printre care: cota de piata a firmei presupuse dominante, gradul de concentrare ridicat a pietei si existenta unor bariere la intrare", se arata intr-un comunicat de presa transmis de Consiliul Concurentei.

    In ceea ce priveste cota de piata, nici legislatia comunitara, nici cea romaneasca in domeniul antitrust nu specifica un prag peste care un agent economic poate fi considerat dominant. In jurisprudenta comunitara in materie, s-a retinut ca doar un nivel al cotei de piata situat intre 40% si 50% poate indica existenta unei pozitii dominante.

    In Romania, agentii economici care desfasoara comert modern reprezinta aproximativ 35% din totalul comertului cu produse de larg consum, conform datelor aflate la dispozitia autoritatii de concurenta. Ca atare, balanta comertului cu produse preponderent alimentare din Romania este inca inclinata spre comertul traditional, prin magazine alimentare de mici dimensiuni.

    Spre deosebire de Romania, in alte tari membre UE, ponderea comertului modern in total comert preponderent alimentar este mult mai mare, intre 60% si 96%.

    Structura pietei de retail din Romania este caracterizata de un grad redus de concentrare. Acest fapt este demonstrat de cota valorica detinuta de primii 10 retaileri (aproximativ 20%), conform datelor aferente anului 2006, fata de minim 60% in alte state, se mai arata in comunicat.

    De asemeni, patronatele si sindicatele din industria alimentara si a agriculturii intentioneaza sa ceara autoritatilor interzicerea construirii super/hipermarketurilor in centrul oraselor sau al zonelor rezidentiale pentru a stopa aglomerarile de trafic, disparitia zonelor verzi si cresterea pretului terenurilor.

    Solicitarea vine din partea Romalimenta, Agrostar, Federatiei Sindicale din Industria Alimentara (FSIA), Asociatiei Romane a Carnii (ARC), Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV), Rompan si Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui (APRIL). Reprezentantii patronatelor si sindicatelor spun ca vor cere reglementarea legislativa a practicilor comerciale ale supermarketurilor pentru a opri abuzul de putere al retailerilor asupra micilor producatori.

  • Meciul titanilor

    La Sun Microsystems, unde a fost director pentru tehnologie (chief technology officer – CTO), Schmidt a asistat la modul cum presedintele companiei, Scott G. McNealy, s-a ridicat impotriva Microsoft si cum i-a catalogat pe conducatorii acestui grup, Steven A. Ballmer si Bill Gates, drept „Ballmer si Butthead“. Ulterior, in timpul celor patru ani petrecuti ca director executiv la Novell, Schmidt spunea adesea ca ar fi o prostie din partea oricarui rival sa incerce sa concureze „cu gigantul“, pentru ca n-ar face decat sa zgandare mania Microsoft.

    Apoi, cu sase ani in urma, Schmidt a prins postul de director executiv la Google si astazi se afla la conducerea unuia dintre cei mai inventivi si spectaculosi jucatori din industria computerelor, liderul de necontestat in cautarile pe internet si in publicitatea online. Cu resursele sale extinse si ochiul atent la noile piete, Google a inceput sa ofere produse online care lovesc chiar in inima puterii financiare a Microsoft: aplicatii de editare de text si de grafice.   

    Infruntarea in plina desfasurare dintre Google si Microsoft promite sa fie o inclestare de poveste in lumea afacerilor. Are sanse sa contureze viitorul ambelor companii si sa dea seama de modul cum consumatorii si corporatiile lucreaza, achizitioneaza, comunica si cum isi organizeaza viata in mediul digital. Google vede toate acestea intamplandu-se pe serverele sale la distanta din centre de date indepartate, accesibile de pe internet prin intermediul unui manunchi de dispozitive cu si fara fir – o structura cunoscuta sub numele de „cloud computing“. Microsoft vede si el un viitor al internetului, dar unul al carui centru de greutate ramane strans legat de software-ul pentru calculatoare personale dezvoltat de companie. Si de aici conflictul intre cele doua abordari.

    Dar intr-un interviu prelungit, acordat la campusul Google din Mountain View, California, Schmidt urmeaza obiceiurile din trecut. Isi ascunde strategiile. Cand vorbeste cu modestie despre o miscare pe care majoritatea industriei o vede ca pe un asalt al Google impotriva Microsoft, Schmidt face tot posibilul sa spuna ca de fapt e cu totul altceva.    

    Nu, spune el, nu s-a gandit nimeni la inlaturarea Microsoft anul trecut, atunci cand Google a introdus un pachet de aplicatii software online numit Google Apps, care include servicii de e-mail, mesagerie instant, calendare, procesare de cuvinte si tabele. Toate sunt versiuni mai simple ale programelor costisitoare care alcatuiesc profitabilul pachet Office al celor de la Microsoft, iar Google le ofera gratuit consumatorilor. Cu toate acestea, spune Schmidt, Google Apps nu sunt altceva decat un pas natural in efortul Google de a oferi mai multe capacitati de procesare utilizatorilor de internet. „Pentru majoritatea oamenilor“, spune el, „computerele sunt complicate si imprevizibile“, datorita defectiunilor si asaltului virusurilor. Daca Google poate oferi pe internet servicii proprii unui calculator, atunci „aceasta va fi o imbunatatire vizibila in vietile oamenilor“, spune el.  

    Ca sa explice, Schmidt se duce catre o plansa. Deseneaza un dreptunghi si insira o lista cu lucrurile care se pot face in „cloud“-ul („norul“ de legaturi) cu centrul pe internet. Apoi, Schmidt adauga ca lista se extinde pe masura ce conexiunile la internet devin tot mai rapide si software-ul de internet se imbunatateste. Intr-o sectiune a dreptunghiului, cam 10%, el hasureaza ce nu se poate face cu ajutorul Google Apps, precum procesarea de grafice elaborate. Asadar, in filozofia Google, 90% din lucrul cu calculatorul se va face in cele din urma cu ajutorul acelui „nor“? „Din punctul nostru de vedere, da“, spune Schmidt. „E un raport 90 la 10“. Inauntrul norului se afla „aproape tot ce ai de facut intr-o companie, aproape tot ceea ce face un angajat calificat“.

    Schmidt crede, evident, ca auspiciile istoriei si ale tehnologiei sunt in favoarea Google. Microsoft insa, bineinteles, nu are de gand sa stea degeaba si sa se uite. Compania a cheltuit miliarde de dolari incercand sa ajunga din urma Google in serviciile de cautare si de publicitate online, pana acum fara succes. Si companiile se lupta in promisiuni, in noi si noi terenuri – hartile online, fisierele video online sau software-ul pentru telefoane mobile. „Principiul de baza al Google este sa incerce sa schimbe toate regulile din lumea software-ului“, spune David B. Yoffie, profesor la Harvard Business School. Daca Google va reusi, spune Yoffie, „o mare parte din valoarea pe care Microsoft o furnizeaza astazi poate deveni caduca“.

    La Microsoft, remarcele lui Schmidt sunt percepute ca strigate de lupta. Microsoft traieste din software-ul traditional instalat pe calculatoarele personale, iar directorii companiei considera o fantezie perspectiva ca 90% din utilizarea calculatorului sa se faca prin intermediul internetului. „Este, bineinteles, total fals, luand in calcul unde se afla piata astazi si incotro se indreapta“, spune Jeff Raikes, presedinte al diviziei de business a Microsoft, care include produsele Office. Pentru Raikes, provocarea Google este un atac la Microsoft care este si prost coordonat, si arogant. „Accentul este pus pe propriul interes competitiv, pe incercarea de a submina Microsoft, in loc sa fie pus pe ce-si doresc clientii sa poata face“, spune el.

  • Lazar si camioanele lui

    In fiecare saptamana, Ioan Lazar are cel putin 60 de interviuri cu viitori posibili soferi de TIR. La el ajung doar cei preselectati de resursele umane, care ii dau automat la o parte pe cei cu cazier, cu referinte proaste de la alti angajatori sau care au avut vreodata probleme cu alcoolul. „Ii intervievez personal, pentru ca soferii sunt cel mai important capital de lucru dintr-o firma de transport“, spune Ioan Lazar, proprietarul si directorul general al International Lazar Company, care se asteapta in acest an la afaceri de 60 de milioane de euro. Nu numai din transport, pentru ca omul de afaceri argesean este implicat in mai multe afaceri, doua dintre ele listate pe bursa Rasdaq, iar altele in parteneriat cu companii vestice.

    „Cred ca toate aceste parteneriate imi fac bine la imagine“, spune Lazar, care e mandru de acestea nu atat din punctul de vedere al volumului afacerilor (desi merg bine si ii asigura o treime din totalul vanzarilor), dar mai ales din modalitatea in care a ajuns sa deruleze afaceri cu volum atat de mare.

    Povestea lui Ioan Lazar incepe inainte de 1989, cand era tinichigiu auto si facea ceea ce el numeste „comert“ – cu fructe, cu legume, cu animale, cu piese auto, „cu tot ce se gasea“. „In 1990 aveam cateva sute de mii de lei si i-am folosit pentru a cumpara piese auto en-gros, tot ce gaseam in tara“, povesteste Ioan Lazar, care a atins astfel urmatorul prag financiar ce i-a marcat existenta in 1994, cand a numarat pentru prima data 100.000 de marci germane (aproximativ 60.000 de dolari, la cursul aferent anului 1995). In acel moment, a aparut o oportunitate de a cumpara de toti banii piese din Germania – insa avea nevoie sa intre in legalitate. „In acel moment nu aveam firma, nu aveam cont in banca, nu ma gandeam decat la piese, de unde sa le cumpar cat mai ieftine si mai multe“, spune Lazar. Volumul mare de piese achizitionate si nevoia de a le vinde cat mai repede au dus la deschiderea primului magazin de piese auto, in Bascov, langa Pitesti, unde omul de afaceri isi are si acum sediul.

    Ioan Lazar este foarte exact cu cifrele. Stie exact cat a castigat din fiecare afacere facuta, iar pierderile le vede ca pe niste intamplari care ii micsoreaza cateodata profitul. In 1994, primul an dupa deschiderea magazinului, a avut un profit net de 823.000 de dolari. Cu banii respectivi a continuat dezvoltarea si in 1995 a deschis magazine de piese auto la Bucuresti, la Valcea si la Sibiu. Extinderea i-a adus si nevoia de a transporta piesele si asa a cumparat si primul camion. Cum afacerea cu piese auto nu a mai durat mult si intre timp a renuntat la ea, Ioan Lazar s-a concentrat pe transport – oricum cumparase din 1995 camioane in fiecare an, „pentru ca incepusera sa vina din ce in ce mai multe comenzi pe transport“, ajungand la o flota de 35 de camioane in 2001. „In 2002 au fost doua momente de cotitura in istoria International Lazar Company (ILC)“, spune proprietarul afacerii, care a semnat atunci doua contracte ce l-au propulsat la un alt nivel al afacerilor. Cu un an inainte, pe Lazar l-a contactat un consultant care cauta un partener local pentru un joint-venture in domeniul transportului de autovehicule: „Am spus da imediat si am devenit francizor pentru Romania al Hödlmayr Austria“ – unul din cei mai mari transportatori de vehicule din Austria. Firma voia sa intre pe piata cat mai repede, deoarece avea de onorat un contract foarte important si anume contractul exclusiv pentru transportul masinilor din holdingul Tiriac. Dupa un an, austriecii se inteleg cu Ioan Lazar pentru infiintarea unui joint-venture in care romanul avea 49% si intra cu terenul, sase hectare pentru parcul auto al Hödlmayr International de la Bascov.

    Hödlmayr-Lazar este si acum una dintre afacerile unde Ioan Lazar este actionar, iar asocierea cu austriecii ii va aduce in acest an putin peste 8,5 mil. euro (Hödlmayr-Lazar va avea in 2007 o cifra de afaceri de 18 mil. euro). Intre timp, centrul de greutate al activitatii grupului romano-austriac s-a mutat de pe contractul cu grupul Tiriac (care inca este client, dar nu cel mai important) pe contractul cu Dacia-Groupe Renault.

    De fapt, dupa cum explica Ioan Lazar, contractul pentru transportul de masini a venit ca urmare a dezvoltarii unui parteneriat de transport de piese auto intre Dacia-Renault si International Lazar Company. Acesta a fost cel de-al doilea mare pas facut de companie in 2002, cand grupul de la Pitesti a cerut de la ILC sase camioane pentru cateva curse interne. „Pentru a construi o relatie buna cu ei, le-am dat camioanele la un pret mai mic si pe o comanda interna – ceea ce nu prea ne convenea, noi facand predominant curse internationale (85% din totalul afacerilor), pentru ca au adaos mai mare“, explica omul de afaceri.

    La cateva luni dupa aceea, Dacia a anuntat ca isi va externaliza divizia de transport, iar ILC s-a prezentat la licitatie alaturi de Viator Vektor, liderul pietei de transport din Slovenia. Cele doua firme au preluat impreuna peste jumatate din contractele de transport ale producatorului de autoturisme. „Din 2003, contractul cu Dacia a devenit foarte fructuos si am inceput sa ne dezghetam“, spune Lazar, care recunoaste ca daca nu ar fi fost contractul fericit cu cei de la Dacia, nu s-ar fi putut dezvolta atat de bine. Saltul s-a vazut in afaceri: de la 3,5 milioane de euro in 2002, compania si-a triplat afacerile in 2003, iar urcusul a continuat (16 mil. euro in 2005, 24 de milioane de euro in 2006 si 35 de milioane estimate pentru 2007). Estimarea pentru 2007 arata asa si datorita faptului ca, din a doua parte a lui 2006, Ioan Lazar a iesit din parteneriatul cu Viator Vektor si a preluat pe compania sa 68% din totalul necesarului de transport al Dacia – care ii asigura, in acest an, 65% din cifra lui de afaceri, adica 22,7 mil. euro. Volumul afacerilor cu Dacia va creste insa, dat fiind ca in aceasta perioada Lazar si oficialii de la Pitesti pregatesc semnarea unui contract pana in 2010, dar si marirea volumelor de transport. Pe langa dezvoltarea transporturilor, Lazar s-a mai ocupat si de achizitii: pe langa terenuri (detine acum aproximativ 40-50 ha in zona Pitestiului), a cumparat in 2004 Mecan Petrol Gaesti si apoi BAT Bascov, ambele cu activitati de forare si cu profit in acest an: 800.000 de euro la Mecan Petrol si 600.000 de euro la BAT. Pentru ambele a primit oferte de achizitie; cea mai buna a venit in 2003, imediat dupa ce a cumparat Mecan, de la compania italiana Demont (unul dintre cei mai mari montatori industriali din Italia), care i-a oferit 2 milioane de euro. „Atunci as fi vandut-o pe banii acestia, acum nici nu ma mai gandesc“, spune Lazar.

  • Concurenta

    Piata de rafinare din Romania se imparte intre Petrom, Rompetrol si Lukoil, precum si o serie de rafinarii mai mici, care au fiecare circa 1% din piata.

     

    ROMPETROL. In prezent, capacitatea de rafinare a Rompetrol Rafinare (Petromidia) este de 3,7 milioane de tone anual. Dintre acestea, aproximativ jumatate ramane pe piata interna, restul mergand in reteaua internationala a companiei sau pur si simplu la export. Rompetrol detine si rafinaria Vega, una dintre cele mai vechi din Romania (infiintata in 1904, modernizata in 1999), care insa nu produce carburanti, ci diverse categorii de bitum si catalizatori pentru procesarea titeiului si in petrochimie, actionand astfel si ca furnizor al Petromidia.

     

    LUKOIL. Capacitatea de rafinare a Petrotel Lukoil este de 3,5 milioane de tone de titei, dar productia de anul trecut a fost de aproximativ 2,7 milioane de tone. Managementul companiei a anuntat ca va creste din acest an productia, pe baza cresterii retelei de benzinarii.

     

    RAFO. Rafinaria de la Bacau a fost proiectata cu o capacitate de rafinare de peste 3 milioane de tone. Capacitatea folosita anul trecut a fost de 300.000 de tone de titei.

     

    ALTELE. Astra, cea mai veche rafinarie din Romania (infiintata in 1880), proceseaza acum sub 100.000 de tone de titei. Steaua Romana, Darmanesti si Petrolsub procesau impreuna mai putin de 100.000 de tone de titei la nivelul anului 2004.