BusinessMagazin

Tag: stiinta

  • Revoluţia industrială începe la Davos?

    A patra Revoluţie Industrială a fost tema reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos din acest an. Conceptul se referă la o combinaţie de tehnologii care schimbă modul în care trăim, muncim şi interacţionăm. Klaus Schwab, fondator şi preşedinte executiv al Forumului Economic Mondial şi gazda liderilor politici, economici, din ştiinţă şi cultură reuniţi în Elveţia, a publicat în 2016 o carte intitulată „A patra Revoluţie Industrială“, inventând această formulă la reuniunea din acel an, potrivit CNBC. Schwab a argumentat că se pregăteşte o revoluţie tehnologică care va „estompa limitele dintre sferele fizică, digitală şi biologică.“

  • Incă o descoperire impresionantă făcută de arheologi în Egipt

    O echipă compusă din argeologi egipteni şi francezi a descoperit mai multe depozite în care erau păstrate mari cantităţi de resturi animale şi vegetale, unelte de piatră şi produse de olărit, a anunţat duminică ministrul vestigiilor istorice din Egipt.

    Potrivit oficialului, noile descoperiri arată că zona Tell al-Samara, din provincia nordică El-Dakahlia este locuită încă din al cincilea mileniu î.e.n., cu mult înaintea celor mai vechi piramide din Egipt.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Incă o descoperire impresionantă făcută de arheologi în Egipt

    O echipă compusă din argeologi egipteni şi francezi a descoperit mai multe depozite în care erau păstrate mari cantităţi de resturi animale şi vegetale, unelte de piatră şi produse de olărit, a anunţat duminică ministrul vestigiilor istorice din Egipt.

    Potrivit oficialului, noile descoperiri arată că zona Tell al-Samara, din provincia nordică El-Dakahlia este locuită încă din al cincilea mileniu î.e.n., cu mult înaintea celor mai vechi piramide din Egipt.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fetiţa UNICĂ în lume care uimeşte lumea ştiinţifică. Ea nu oboseşte, nu simte durere şi rezistă fără mâncare – FOTO

    Olivia arată la fel precum un copil obişnuit, dar posedă un set de abilităţi cu totul nemaîntâlnite. Nu oboseşte niciodată, nu simte durere şi rezistă mai multe zile fără mâncare.
     
    Astea toate datorită unei condiţii medicale rare: suferă de o tulburare a cromozomilor, cu care medicii nu s-au mai confruntat până acum. De altfel, aceştia cred că fetiţa este singura persoană din lume care are toate simptomele simultan.
     
    Mama ei a declarat că starea medicală a copilului este atât de rară, încât medicii nu au găsit un nume pentru ceea ce are ea
    “O dată, a fost lovită de o maşină şi târâtă câţiva metri mai încolo. Am început să strig, să ţip, a fost groaznic. În schimb, Olivia s-a ridicat liniştită, a venit spre mine şi m-a întrebat ce s-a întamplat?”, a declarat mama copilului Niki Farnsworth.
     
    Mama ei spune că a observat prima dată semnele bizare ale bolii când copilul avea doar câteva luni. “Nu îi creştea părul. N-a avut păr până la patru ani şi jumătate.” Niki Farnsworth mai povesteşte că există şi simptome negative:  Olivia are de multe ori crize violente, din senin. “O dată a început să strige la mine, să mă înjure şi să mă loveasă, de faţă cu toată lumea. M-am simţit îngrozitor de ruşinată”, a povestit femeia.
     

  • Andrei Ion, managing partner, CEB/SHL Talent Assessments: „Principala provocare a fost să ramân motivat, să-mi formulez mereu alte obiective şi să reuşesc să extrag satisfacţie din realizările pe care le atingeam“ – VIDEO

    „Am învăţat foarte mult din eroarea de a nu sta aproape de echipa mea. Principala provocare a fost să ramân motivat, să-mi formulez mereu alte obiective şi să reuşesc să extrag satisfacţie din realizările pe care le atingeam. Dat fiind că după atingerea fiecarui obiectiv tentaţia mea cea mai mare era să mă gândesc şi acum ce urmează, nu să stau şi să mă bucur de realizare. Pe termen lung îmi doresc să putem extinde bunele noastre practici în telemanagement şi dezvoltarea oamenilor şi în alte ţări şi am început deja să facem asta deja în Bulgaria şi Serbia şi sper să continuăm a face acest lucru. Îmi dorec să pun umărul la cercetarea geneticii comportamentale şi deja se întâmplă şi acest proiect.“

  • Primele victorii ale inteligenţei artificiale: Tehnologia ar putea înlocui total testele pe animale

    Însă un sistem de inteligenţă artificială prezentat în jurnalul ştiinţific Toxicological Sciences arată că ar putea fi posibilă automatizarea acestor teste utilizând cunoştinţele despre interacţiunile chimice pe care le avem deja.

    Inteligenţa artificială a fost antrenată să prezică modul în care vor reacţiona zeci de mii de combinaţii chimice necunoscute, pe baza testelor anterioare care au fost efectuate pe animale, iar rezultatele date de algoritm s-au dovedit a fi la fel de exact ca cele obţinute din testele pe animale.

    Algoritmul poate prezice rezultatul pentru nouă teste diferite, de la coroziunea pielii şi până la iritarea ochilor. Autorii susţin că 57% din testele pe animale realizate în UE în 2011 acopereau exact aceste nouă teste.

    Nu este primul sistem computerizat care încearcă să prezică dacă o substanţă chimică va fi toxică, însă cantitatea masivă de date pe care o poate folosi acest sistem de inteligenţă artificială a fost de neconceput până în ultimii ani.

    În 2008, legislaţia europeană a obligat companiile să  facă publice informaţiile cu privire la substanţe chimice toxice comercializate în Uniunea Europeană.

    Echipa, condusă de toxicologul Thomas Hartung, din cadrul institutului de cercetare John Hopkins, a lucrat la traducerea datelor publice în UE în date utilizabile pentru algoritmul de inteligenţă artificială, încă din 2014, potrivit Nature.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • La cât a ajuns numărul sateliţilor artificiali ai Pământului. Ce rol au cei mai mulţi dintre ei. TOP 3 ţări de provenienţă

    Din totalul de 1.738 de sateliţi, 476 au scop comercial, 159 au rol militar, 150 au rol guvernamental, 18 sunt sateliţi civili, iar restul de 935 au diverse alte roluri (educaţional, de cercetare sau de meteorologie) sau chiar roluri încă nedezvăluite.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Meseria unde poţi câştiga un salariu de 9.000 de lei imediat după terminarea şcolii pe care tinerii din România o ocolesc

    Deşi la ieşirea de pe băncile facultăţii de Ingineria Materialelor şi Ştiinţa Materialelor absolvenţii pot obţine un salariu între 3.000 şi 9.000 de lei, tinerii din ziua de astăzi nu aleg din proprie iniţiativă această facultate, majoritatea fiind împinşi de la spate de către cunoştinţe sau rude. 

    Pe tineri nu îi tentează deloc meseria de metalurgist, una dintre cele mai vechi din lume, practicată de peste 7.000 de ani. Situaţia nu este apanajul exclusiv al pieţei locale, însă în special în spaţiul românesc industria metalurgică se confruntă cu un declin, interesul pentru aceasta scăzând odată cu închiderea unităţilor metalurgice, pe fondul scăderii cererii de pe piaţă, dar şi odată cu schimbarea generaţiilor. Meseria de metalurgist este considerată ca fiind una grea, chiar „murdară”. În realitate, nu este deloc aşa, procesele de producţie fiind în cea mai mare parte automatizate şi modernizate.

    Cum a ajuns o meserie care oferea un statut social aparte să fie considerată în zilele noastre ca fiind una „murdară”? Meseria de metalurgist este una dintre cele mai vechi din lume, avându-şi rădăcinile în perioada Eneoliticului (Eneos – aramă în limba greacă – n.red.). La început, piesele de metal obţinute prin ciocănire la rece erau folosite ca obiecte de podoabă, iar mai apoi, odată cu obţinerea aliajelor, acestea au devenit unelte şi arme.

    „Metalurgia a fost, este şi va fi în continuare. Metalul este în continuare cel mai folosit material din întreaga industrie. Un metalurgist îşi găseşte locul în industria auto, în şantiere navale sau chiar la Banca Naţională la bătut monede, sau în domenii emergente cum ar fi industria apărării, industria medicală şi aşa mai departe”, spune prof. dr. ing. Radu Ştefănoiu, din cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor a Universităţii Politehnica Bucureşti.

    Podoabe, arme şi ritualuri magice. Există dovezi arheologice care susţin că arama (cuprul) a fost prelucrată încă din perioada neoliticului, în mileniul al VII-lea î.Hr., în zona Anatoliei. Arama nativă a fost prelucrată prin ciocănire, rezultând piese mici, cel mai probabil de podoabă. Este atestată prima oară în România în neoliticul timpuriu, în aria culturii Starcevo-Criş.
    Metalurgia în adevăratul sens al cuvântului a apărut odată cu descoperirea tehnicii de reducere a cuprului din minereu şi a tehnologiilor de topire şi turnare a metalului topit pentru obţinerea pieselor.

    În mileniul al V-lea î.Hr., în Eneolitic, are loc o evidentă dezvoltare a metalurgiei cuprului în spaţiul sud-est european, fapt dovedit de apariţia unui număr destul de mare de piese masive din cupru. Cel mai des întâlnite piese din această perioadă sunt topoarele şi târnăcoapele, acestea fiind descoperite pe teritoriul României în aria culturilor Cucuteni, Sălcuţa sau Gumelniţa. Cu toate acestea, arheologii presupun că erau în continuare obiecte de podoabă, apanajele unor persoane cu statut social înalt.

    Mai târziu, în Epoca Bronzului, omul a descoperit că din amestecul a două metale rezultă un material care poate avea proprietăţi care fac posibilă utilizarea produsului finit în mai multe domenii. Bronzul este aliajul cuprului cu staniul (cositorul), prin acest procedeu căpătând o duritate mai ridicată.

    În Grecia, metalurgiştii sunt atestaţi de tăbliţele linearului B (aproximativ 1450 î.Hr.). Este pomenită o categorie de meşteri numiţi ka-ke-u, care sunt specializaţi în confecţionarea vaselor de bronz. Fără îndoială că metalurgiştii aveau un statut aparte în sânul comunităţilor preistorice. Ba chiar nu este exclus ca operaţiunile de reducere să fi fost dublate de ritualuri magice.

    Element de securitate naţională în vreme de război. În anii ’80, când cei din celebra familie de metalurgişti Krupp au vrut să deschidă un combinat siderurgic, mai întâi au construit case, şcoli, grădiniţe şi biserică, apoi au ridicat combinatul siderurgic, acest fapt stând ca dovadă că o comunitate întreagă poate gravita în jurul unei uzine siderurgice. Pe acelaşi model au fost construit şi combinatele siderurgice din România comunistă, inclusiv cel de la Galaţi, povesteşte Petru Ianc, preşedintele Societăţii Române de Metalurgie.

    Alfred Krupp controla în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război mondial toate companiile din domeniul metalurgiei care produceau armament pentru nazişti. În timpul procesului de la Nürnberg, Krupp a fost condamnat pentru crime de război; el a coordonat activităţile combinatelor din închisoare, vânzându-şi averea personală pentru a putea plăti pensiile şi salariile angajaţilor. Acesta a ieşit în scurt timp din închisoare ca parte a planului Marshall de reconstrucţie a economiei Germaniei şi, timp de doi ani, muncitorii au lucrat fără să fie plătiţi. Krupp a fost considerat un pionier al industriei metalurgice, compania sa producând cele mai bune blindaje şi cele mai eficiente arme de artilerie din timpul celui de-al doilea război mondial.

    Metalurgia în România. Perioada de glorie a industriei metalurgice românească a fost între anii ’60 şi revoluţia din 1989; domeniul s-a confruntat apoi cu o criză, în contextul în care consumul intern de oţel a scăzut de la 11 milioane de tone anual la 1-1,5 milioane de tone de oţel. În ciuda scăderii consumului, numărul de muncitori din diferite combinate a rămas acelaşi, ba chiar s-a mărit. Perioada s-a încheiat după privatizările combinatelor din 2001-2005, când au fost restructurări masive de personal. Activitatea de metalurgie presupune o sinergie a mai multor specializări: oţelari, frezori, laminorişti, cocsari, ingineri etc.

    În perioada comunistă, în industria metalurgică feroasă şi neferoasă din România lucrau aproximativ 250.000 de oameni. Astăzi, numărul acestora s-a redus de zece ori.
    În contextul cererii scăzute, numeroase unităţi şi capacităţi ale combinatelor siderurgice româneşti s-au închis. Cel mai elocvent exemplu este cel al Sidex Galaţi, considerat apogeul şi mândria industriei metalurgice româneşti. Proiectat în anii ’60 la o capacitate de 9 milioane de tone de oţel anual, acesta este în 2018 în situaţia în care mai poate produce maximum 2 milioane de tone de oţel.

    Declinul industriei metalurgie româneşti s-a reflectat şi în cererea pentru facultăţile de specialitate. Dacă la începutul anilor ’90 numărul de studenţi care optau pentru Facultatea de Ingineria Materialelor Metalice era de 495, în 2018 sunt disponibile 90 de locuri la aceeaşi facultate (singura de acest tip din România) – Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Materialelor a Universităţii Politehnica Bucureşti.

    Pregătirea metalurgiştilor în perioada comunistă era foarte bine definită, aceasta având o importanţă extrem de ridicată, în contextul în care în această industrie lucrau 250.000 de oameni în România. Existau şcoli profesionale în fiecare unitate metalurgică, combinatul asigurând masa, cazarea şi costurile de şcolarizare. După şcolarizare, cursantul avea un loc de muncă garantat şi primea o garsonieră. Unităţile de metalurgie aveau şi centre de cercetare.

    Astăzi mai lucrează aproximativ 25.000 de oameni în această industrie din România, astfel nici cererea pentru şcolarizarea în domeniu este scăzută.
    „Cererea pentru specializările din domeniul ingineria materialelor nu este foarte mare. În 2017 am completat 59 de locuri la sediul din Cluj-Napoca. La Ingineria Materialelor termină facultatea cam 50% din numărul celor admişi în anul I. Motivele sunt diverse, de la neadaptarea la cerinţele facultăţii la reorientarea spre alte specializări. Din păcate, de multe ori, obişnuinţele din timpul ciclurilor de studii anterioare conduc la un astfel de efect”, declară prof. dr. ing. Ionel Chicinaş, decanul Facultatea de Ingineria Materialelor din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
    În ciuda faptului că locul de muncă este garantat prin cererea ridicată de pe piaţa locurilor de muncă, dar şi prin facilităţile oferite de companiile din industrie pentru studenţi şi absolvenţi, mulţi studenţi fug de aceste oportunităţi.
    Sidex are propria şcoală de formare a viitorilor metalurgişti – Şcoala de Ucenici, în cadrul căreia cursanţii sunt pregătiţi timp de 18 luni pentru meserii de metalurgist – laminorist, oţelar şi aşa mai departe.

  • Opinie Cătălin Păduraru, CEO, International Wine Contest Bucharest: “Să învăţăm de la cei mai buni”

    În încercarea de a găsi rezolvare la „problema vinului românesc“, la lipsa de notorietate internaţională (notorietate care, odată instalată, ar aduce mari beneficii unor comunităţi foarte mari), să încercăm să ne apropiem de modul de gândire ştiinţific, validat de adevăratele fluxuri de performanţă comercială.

    Iată ce spune Mike Veseth, autorul cărţii Războaiele vinului: GLOBAL + LOCAL = GLOCAL

    „Dar ce se întâmplă cu terroirul atunci când forţele concurenţiale ale globalizării şi Two Buck Chuck mătură piaţa? În general, se presupune că globalizarea distruge caracterul local, oriunde şi oricând, dar am dubiile mele cu privire la acest lucru. Cel mai mare comerciant din lume, Walmart, care acoperă piaţa americană de la nord la sud şi de la est la vest, nu a reuşit să cucerească piaţa germană, de exemplu. Campionul local Aldi era prea bine înrădăcinat. Uneori, localul câştigă – trăiască terroiriştii! Cu toate acestea, de cele mai multe ori, rezultatul adunării dintre globalizare şi local este glocalul.

    Glocal este un cuvânt ciudat, dar util. Glocal este ceea ce obţii atunci când uneşti globalul cu localul, termenul reuşind să descrie un proces complex de schimburi. Mulţi oameni văd caracterul global şi pe cel local doar pe poziţii adverse, ca pe două echipe de fotbal. Se presupune că forţele pieţei globale se opun în mod fundamental tradiţiilor şi valorilor locale. Deoarece există mai mulţi bani în spatele echipei globale, majoritatea oamenilor presupun că jucătorii locali (şi valorile pe care aceştia le reprezintă) sunt condamnaţi la dispariţie. Opoziţia pare inutilă. De fapt, procesul este mai complicat de atât, iar fiecare dintre părţi are influenţe asupra celeilalte. Acest lucru este evident în lumea fotbalului, deci de ce ar trebui să fim surprinşi de faptul că se aplică şi vinului?

    Caracteristicile locale cele mai importante nu sunt neapărat perfect conservate prin izolare, aşa cum am văzut, deci alegerea nu se reduce la global şi local. Piaţa globală poate distruge, după cum ştim cu toţii, dar nici pieţele locale protejate nu conservă neapărat tradiţionalul. Am rămas cu realitatea glocalismului. Influenţele internaţionale sunt importate, cu efecte atât pozitive, cât şi negative, iar practicile, produsele şi valorile locale sunt exportate, influenţând vinificatorii şi consumatorii de dincolo de graniţe. Producătorii pot resimţi presiunea de a produce vinurile la un standard internaţional sau pe placul unor critici importanţi de vin, dar se şi pot bucura, în acelaşi timp, de avantajele unei pieţe mai mari şi mai diverse pentru vinurile lor.

    Schimbul glocal este adânc inserat în ţesătura lumii vinului. Un număr tot mai mare de vinificatori lucrează atât în străinătate, cât şi acasă, făcând vinuri în care se resimt experienţele lor internaţionale, dar care, totodată, pot fi, din fericire, şi o expresie a terroir-ului local. Aceste vinuri sunt în acelaşi timp globale şi locale, în grade diferite. Unii pun accentul exclusiv pe riscul de omogenizare a gusturilor, sub influenţa consultanţilor internaţionali – flying winemakers – şi a corporaţiilor multinaţionale de vin – care investesc local pentru a produce vinuri destinate pieţei internaţionale. Dar, de fapt, există şi un flux de idei şi de talente îndreptate în direcţie opusă. Este o tradiţie în rândul familiilor de vinificatori, de exemplu, ca tinerii să-şi petreacă o vreme în străinătate, în schimburi informale, trăind şi asumându-şi experienţe noi, încercând idei noi şi făcându-şi relaţii personale care vor dura toată viaţa.

    Este o parte importantă a educaţiei unui vinificator. Am întâlnit aceşti flying interns („stagiari zburători”), în practică, peste tot unde am călătorit în lumea vinului. Ei sunt o parte foarte sănătoasă a amestecului glocal din domeniul vinului.

    Deci, cum se va dovedi glocalismul pentru industria viticolă din lume? Este prea devreme să ne exprimăm, bineînţeles, dar putem specula pe baza informaţiilor pe care le avem. Nu se va schimba totul într-o singură direcţie, asta e cert. Amestecul care se formează din interacţiunea global-local nu se naşte dintr-un singur vas gigant, după o reţetă unică, dar din el se pot naşte nenumărate tipuri de ambalaje (de sticlă sau nu, hai să le spunem recipiente) sau de vinuri (…). Ṣi toate vor fi rezultatul unui proces complex de schimburi globale.

    Este timpul (…) să trecem la „răzbunarea terroiriştilor”, cel de-al treilea element vital al viitorului vinului. Globalizarea şi Two Buck Chuck sunt forţe disruptive puternice, care ameninţă multe interese şi valori. Este normal să presupunem că va apărea o contragreutate care se va opune şi va rezista acestor forţe de piaţă şi, aşa cum am menţionat mai sus, sunt optimist că tot aceleaşi forţe vor preveni McDonaldizarea vinului. Dar nu va fi uşor, deoarece multe obstacole stau în calea lor, inclusiv, în mod neaşteptat, terroiriştii înşişi!“
    Extras din Războaiele vinului, Mike Veseth, editura ASER, 2017.

    Mic glosar de termeni

    *Terroirişti – categorie de profesionişti şi iubitori ai vinului care leagă indisolubil calitatea şi identitatea unui vin de terroir, termen care încorporează specificităţile solului şi subsolului, pe cele climatice, precum şi stilul distinct de vinificare. În textul lucrării am adoptat forma fără cratimă, terroirişti (n. edit.).

    **Two Buck Chuck – vin simplu, vândut ieftin în Statele Unite în supermarketurile Trader Joe’s. Fiecare ţară are propriul Two Buck Chuck (uneori la preţuri semnificativ mai mici de 2 dolari!), motiv pentru care fiecare snob al vinului se teme că piaţa globală a declanşat o cursă către raftul de jos, acolo unde gustul şi terroirul sunt specii pe cale de dispariţie, iar Chuck şi verii lui şi mai ieftini vor conduce lumea la un moment dat.

    *** WALMART – unul dintre cele mai mari lanţuri de retail din lume la nivel de vânzări (alaturi de Tesco, Home Depot şi Carrefour). Walmart este un discounter de succes, desigur, dar nu un hard-discounter, deoarece încă mai are multe produse mainstream de marcă, preţurile sale sunt mai mari, iar magazinele sale un pic mai şic.

  • Premieră istorică: oamenii de ştiinţă au imprimat 3D corneea umană

    Cercetătorii au combinat celule stem de la un donator de cornee cu un gel derivat din alge marine şi colagen, obţinând o soluţie care poate fi tipărită.

    Cu ajutorul unei imprimante 3D această soluţie a fost tipărită în cercuri concentrice pentru a forma o cornee artificială, scrie FT.com

    Che Connon, profesor de inginerie tisulară la Univeristatea din Newcastle spune că această descoperire ar putea ajuta şi reduce lipsa la nivel global a corneei pentru transplant. În acest moment, în jur de 10 milioane de oameni pe an au nevoie de operaţii chirurgicale pentru a preveni oribirea rezultată în urma unei boli precum conjuctivita granuloasă. “Bio-gelul nostru este unic, o combinaţie de alginat şi colagen, şi păstrează celulele stem în viaţă în timp ce produce un material suficient de rigid pentru a-şi menţine forma, dar suficient de moale pentru a ieşi prin duza unei imprimante 3D.

    Corneele printate 3D vor mai fi tstate în viitor, dar cercetătorii speră că această tehnică să devină ceva obişnuit în cinci ani de zile.