Tag: offline

  • Floria extinde reţeaua de florării în aeroportul din Otopeni

    Investiţia în preluarea şi reamenajarea florăriei pentru a respecta standardul vizual din reţeaua Floria se ridică la peste 50.000 euro. Spaţiul va intra într-un program de modificare în următoarele luni, pentru a se încadra în conceptul Floria.

    “Planurile de dezvoltare ale reţelei de florării Floria vizează extinderea, fie prin preluarea unor florării funcţionale pe care să le reamenajăm după conceptul Floria, fie prin francizarea conceptului alături de parteneri. Nu excludem nici lansarea unor florării Floria noi, în măsura în care găsim spaţii potrivite, însă ne interesează mai mult preluarea unor florării deja existente” declară Andreea Uceanu, Director General Reţeaua Floria, compania care administrează florăriile Floria în cadrul grupului omonim.

    În 2017, reţeaua de florării Floria s-a extins cu 3 spaţii noi: Floria Băneasa, deschisă în cadrul Băneasa Shopping City în martie, Floria Ploieşti, florărie preluată la jumătatea anului şi noua florărie din Aeroportul Otopeni.

    Investiţia totală pentru extinderea reţelei de florării în acest an depăşeşte 100.000 euro.

    “Pe de-o parte anul acesta am urmărit consolidarea poziţiei, în special în zona de online unde suntem lideri de câţiva ani deja prin Floria.ro, dar şi pentru florăriile deja deschise. Însă pe de altă parte, e important să continuăm dezvoltarea, atât în segmental corporate, unde prin divizia de amenajări am semnat proiecte importante, precum şi prin preluări de spaţii noi care duc brandul Floria mai aproape de cumpărătorii din offline. Noi am pornit din online, unde brandul este foarte cunoscut şi prima opţiune pentru un public larg în ceea ce priveşte transmiterea de flori către cineva drag, dar este esenţial să fim cât mai prezenţi şi offline, încât brandul să devină prima opţiune şi pentru achiziţia de flori din florării. Din perspectiva aceasta, florăria din Otopeni, de la Terminalul Sosiri, este un spaţiu ideal, pentru că pune în vederea publicului posibilitatea de a-i surprinde plăcut pe cei aşteptaţi” adaugă Andreea Uceanu.

    Pentru următorul an, Grupul Floria are în vedere dezvoltarea cu spaţii noi în oraşele situate la 150-200km de Bucureşti, prin preluarea de florării funcţionale, sau prin deschiderea de florării noi.  În paralel, are loc un program de dezvoltare a reţelei de parteneri ai Floria.ro, cu florării din toată ţara care să gestioneze comenzile locale înregistrate pe platforma www.floria.ro.

    Grupul Floria administrează în prezent florăria online www.floria.ro prin firma Floria Network SRL, florăriile Floria (Dorobanţi, Ion Câmpineanu, Afi Cotroceni, Băneasa Shopping City, Otopeni şi Ploieşti) şi evenimentele şi amenajările corporate prin Reţeaua Floria, precum şi depozitul en-gros de flori lansat anul trecut, prin Floria International Wholesale SRL.

  • eMAG deschide cel mai mare showroom din provincie, de aproape 900 de metri pătraţi

    Timişoara devine, astfel, al doilea oraş, după Bucureşti, în care sunt deschise câte două showroom-uri eMAG. Noul magazin offline este al treilea inaugurat de eMAG, în 2017. De la începutul anului, eMAG a mai deschis câte un showroom în Bucureşti şi în Sibiu.

    „Pe fondul unei cereri tot mai crescute pe piaţa bunurilor de larg consum, ne dorim să venim şi mai aproape de clienţii noştri din vestul ţării, într-una din cele mai populate zone ale Timişoarei. Noul showroom va acoperi zona de sud a oraşului, vom avea expuse peste 1.000 de produse, în aproape 900 de metri pătraţi. Estimăm că noul showroom va permite livrarea a peste 120.000 de comenzi anual”, declară Sorin Dinu, Retail Director eMAG.

    Clienţii eMAG vor putea testa aici, înainte de a plasa o comandă, peste 1.000 de produse şi accesorii expuse din categorii precum electrocasnice, electronice, produse şi soluţii IT, gaming, aparate de îngrijire personală şi smart tech.

    În perioada 12-15 octombrie, eMAG oferă, în noul showroom din Timişoara, reduceri exclusive, de până la 45%, pentru diferite categorii de produse, de la electrocasnice şi electronice, până la produse de îngrijire personală. Clienţii care vor plasa comenzi direct în showroom vor putea achiziţiona produsele în 12 rate fără dobândă, prin intermediul cardurilor de cumpărături partenere.

    eMAG a deschis primul showroom în 2008, în Bucureşti, în cadrul Grant Shopping Center din cartierul Crângaşi. În prezent, eMAG are câte două showroom-uri proprii în Capitală şi în Timişoara şi câte un showroom în oraşele Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti şi Sibiu. eMAG mai are două puncte de livrare proprii, în Băneasa şi Piteşti.

    Companie românească a fost fondată în 200 şi a devenit un lider cu prezenţă în Bulgaria, Ungaria şi Polonia.

  • Cât durează şi care sunt costurile formării unui florist în România

    Potrivit datelor FlorideLux, perioada de pregătire a floriştilor durează aproximativ trei luni din momentul angajării şi chiar dacă media de investiţie pentru fiecare florist, în vederea pregătirii şi a training-ului specific, este de cel puţin 2.000 de euro, investiţiile pentru formarea începătorilor sunt mult mai mari, uneori atingând pragul de 5.000 de euro.

    În plus, periodic, FlorideLux organizează sesiuni de pregătire cu un master florist olandez, care atrag după sine investiţii de 3.000 de euro.

    „Evoluţia pieţei de HR în floristică este una atipică, având în vedere faptul că nu există şcoli profesionale dedicate, facultăţi sau colegii, ci doar cursuri şi specializare la locul de muncă. De aici şi importanţa pe care o acordăm pregătirii profesionale a echipei noastre”, a declarat Marius Dosinescu, CEO şi fondator FlorideLux.

    Conform CEO-ului FlorideLux, training-urile se desfăşoară la sediul companiei, sub formă de ore de pregătire dedicate, dar şi de pregătire la locul de muncă. Pentru că se lucrează intensiv cu majoritatea tipurilor de flori, învăţăceii acumulează rapid atât noţiuni ce ţin de întreţinerea plantelor, cât şi de realizarea buchetelor şi aranjamentelor florale.

    „Observăm, de la an la an, că interesul românilor pentru meseria de florist este în continuă creştere. Mulţi dintre ei, însă, aleg să lucreze pe cont propriu, fără forme legale. Pentru ca balanţa să se echilibreze în favoarea florăriilor, este necesar ca acestea să ţină cont de nevoile şi dorinţele angajaţilor, lucru pe care FlorideLux deja îl face. Credem cu tărie că performanţa se poate realiza doar în grupuri mari, sub îndrumarea unor specialişti”, a declarat Vlad Iliescu, General Manager al Centrului de Creaţie Atelierele Ilbah.

    De asemenea, în plus faţă de training-urile de specialitate, echipei FlorideLux i se oferă şi salarii direct proporţionale experienţei, bonusuri în funcţie de orele suplimentare petrecute la locul de muncă, bonuri de masă în perioadele aglomerate, asigurări medicale, iar celor din provincie li se asigură cazare gratuită în Bucureşti.

    „Foarte mult timp floriştii au fost văzuţi ca vânzători de flori, nu artişti. Prin intermediul sesiunilor de training pe care le organizăm încercăm să le oferim poziţia pe care o merită, astfel încât să fie clară diferenţa dintre ei şi comercianţii de flori”, a adăugat Marius Dosinescu.

    În prezent, echipa FlorideLux este formată din 15 persoane, iar până la finalul anului compania doreşte să recruteze 6 florişti cu experienţă de minim patru ani, dar şi 3 florişti fără experienţă, care vor participa la sesiuni de formare la locul de muncă.

    Grupul FlorideLux are o experienţă de peste 14 ani de zile în industria de flori şi cadouri.

  • RTB House: Chiar dacă internetul oferă opţiuni nelimitate, canalele clasice rămân importante în construcţia de brand

    Deşi campaniile clasice de branding sunt mai dificil de măsurat, acestea joacă un rol crucial în consolidarea poziţiei companiei în piaţă, prin creşterea interesului consumatorilor pentru anumite produse sau servicii, iar acest lucru se va reflecta şi în campaniile de performanţă.  

    Potrivit unui studiu realizat de eMarketer, companiile sunt mult mai interesate de campaniile care au ca scop generarea de vânzări, decât de campaniile de branding, cărora ar trebui să le acorde cel puţin la fel de multă importanţă. Pentru anii precedenţi, volumul investit în brandingul clasic cel puţin în mediul online este mult mai mic decât cel investit în activităţi de advertising care determină reacţii imediate ale consumatorului.

    Chiar dacă internetul oferă opţiuni nelimitate, canalele clasice rămân importante în construcţia de brand. Astfel, numele, logo-ul, identitatea vizuală, relaţia cu clienţii, acţiunile de retail, campaniile pe TV, radio, outdoor, print şi reprezentarea companiei prin acţiuni de PR, toate joacă un rol extrem de important. Activităţile de marketing digital şi branding trebuie să meargă mână în mână cu activităţile de marketing offline. Campaniile trebuie să fie bine aliniate, dar, de asemenea, trebuie să existe constant încercarea de a maximiza conversia offline a clienţilor online.

    Companiile uită adesea să scoată în evidenţă în comunicarea offline, prezenţa online a brandului. Scoaterea consumatorilor din lumea online şi direcţionarea acestora către offline şi invers din offline către online va permite o abordare mai precisă a acestora. Acest lucru se întâmplă datorită mai multor oportunităţi pe care le are utilizatorul să interacţioneze cu brandul, cât şi datorită datelor mai complete care se pot colecta despre comportamentul utilizatorului în toate aceste medii.

    Dacă vorbim de campaniile din mediul digital, companiile au mult mai multe oportunităţi în special când vine vorba de comunicarea cu anumite grupuri de interes. Datorită avansului tehnologic, există posibilitatea de a targeta cu foarte mare acurateţe consumatorii, în funcţie de parametri socio-demografici selectaţi. Acest lucru este posibil atât în campaniile de display, dar şi prin intermediul campaniilor pe reţelele sociale.

    Mai mult, posibilităţile de retargetare, extrem de importante, oferă acces atât la clienţii actuali, cât şi la cei potenţiali. Pentru utilizatorii care au avut deja o interacţiune cu brandul, există posibilitatea de a întări această legătură în locul potrivit, la momentul potrivit şi cu mesaje care sunt relevante pentru aceştia.

    Baza construirii brandului înseamnă să fii văzut, auzit sau citit. De aceea, aceste activităţi se desfăşoară în mai multe moduri, folosind o varietate de instrumente, de la marketing de conţinut, publicitate clasică şi pe internet, social media, PR, recenzii, fotografii şi video, dar şi răspândirea puternică a produselor virale.

    De asemenea, extrem de importantă este lumea multichannel de astăzi. Magazinele online pot suporta magazine clasice şi invers. Marketingul pe internet generează interes în offline, un potenţial client găseşte tot ce are nevoie online pentru a cumpăra offline. Însă totul poate merge şi invers. Clienţii vor testa produsul într-un magazin şi apoi vor găsi cele mai bune preţuri şi o modalitate convenabilă de a cumpăra de pe internet.

    Prin urmare, este important să fie cartografiate cu atenţie toate canalele de comunicare, marketing şi vânzări care pot avea efecte supra clienţilor actuali, dar care pot atrage şi clienţi potenţiali. În egală măsură, este necesar să fie folosite toate opţiunile pe care internetul le pune la dispoziţie pentru a întări comunicarea brandului. Niciun potenţial client nu ar trebui să rămână netargetat, în cele din urmă, offline sau online.

    RTB House a fost fondată în 2012 şi a derulat peste 1.000 de campanii în peste 40 de pieţe din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Asia, Pacific şi America Latină. Echipa cuprinde peste 200 de profesionişti şi este în continuă creştere.

  • FlorideLux relansează florăria din Braşov şi estimează dublarea cifrei de afaceri, până la 120.000 euro

    Florăria din Braşov a fost prima franciză offline lansată de grupul FlorideLux în România, în 2013, în urma unei investiţii iniţiale de 45.000 de euro, aducând un nou concept pe piaţa de profil din Braşov, acela de flowers and gifts shop, cu deschidere importantă atât în offline cât şi online.

    „Odată cu relansarea vom încerca să fim mult mai activi pe segmentele de corporate şi evenimente, venind în întâmpinarea clienţilor cu o ofertă mult mai complexă şi diversificată, de la buchete şi aranjamente florale extrem de elegante, până la cele business. În continuare, calitatea produselor va rămâne principalul pion al business-ului, prin intermediul căruia vom încerca să creştem, ca şi până acum, atât în online, cât şi în offline”, a declarat Marius Dosinescu, CEO şi fondator FlorideLux.

    Un nou parteneriat care îşi propune creşteri substanţiale ale cifrei de afaceri

    În ceea ce priveşte aportul francizorului, grupul FlorideLux sprijină activitatea florăriei prin know-how, cursuri, comenzi online, marketing naţional şi local, dar şi îndrumare din punct de vedere al managementului. De cealaltă parte, francizatul se ocupă de toate aspectele interne şi externe ale florăriei pe plan local. Acesta conduce tot managementul florăriei, se ocupă de marketing local, caută clienţi şi parteneri, se ocupă de aprovizionare, evenimente şi tot ceea ce ţine de florăria din Braşov.

    „Obiectivul nostru este ca în 2017 FlorideLux Braşov să atingă o cifră de afaceri substanţială şi să oferim braşovenilor cele mai bune şi frumoase buchete de flori şi aranjamente. Livrarea se va putea face pentru toate comenzile, atât online cât şi offline, telefonic sau direct în florărie. Această creştere va fi generată atât de comenzile online, cât şi de cele offline, dar şi de gama complexă şi diversificată de produse. Cei peste trei ani de activitate în Braşov ne-au dovedit că piaţa de flori din acest oraş este una foarte bună şi promiţătoare”, a încheiat Marius Dosinescu.

  • eMAG deschide la Sibiu cel mai mare showroom din provincie

    Noul showroom este primul inaugurat anul acesta de eMAG în afara Bucureştiului, după lansarea de luna trecută a magazinului offline din cadrul Galeriilor Titan. eMAG estimează că peste 80.000 de comenzi vor fi livrate anual aici.

    Clienţii eMAG vor putea testa aici, înainte de a plasa o comandă, peste 600 de produse şi accesorii expuse din categorii precum electrocasnice, electronice, produse şi soluţii IT, gaming, aparate de îngrijire personală şi smart tech.

    eMAG a deschis primul showroom în 2008, în Bucureşti, în cadrul Grant Shopping Center din cartierul Crângaşi. În prezent, eMAG are două showroom-uri proprii în Capitală şi câte un showroom în oraşele Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Sibiu şi Timişoara. eMAG mai are două puncte de livrare proprii, în Băneasa şi Piteşti, şi încă 202 puncte de livrare deschise în parteneriat cu Poşta Română.

  • Ultilizatorii de iPhone pot trimite mesaje offline pe WhatsApp

    Cei care vor să beneficieze de noua îmbunătăţire  trebuie să îşi descarce ultima versiune WhatsApp. Aceasta îţi va permite, de asemenea, să trimiţi 30 de fotografii sau videoclipuri odată, până acum limita fiind de 10.  WhatsApp a făcut o serie de îmbunătăţiri în ultimile luni. De exemplu, în decembrie, compania deţinută de Facebook a permis utilizatorilor să editeze mesajele trimise, înainte de a fi citite.

    WhatsApp pare să testeze noua opţiune pentru iPhone, conform unei imagini postate pe Twitter. În noiembrie, aplicaţia a lansat oficial şi serviciul de video calling la nivel global pentru utilizatorii iOS, Android şi Windows Phone.

     

  • Florăria Magnolia a înregistrat creştere cu 60% a vânzărilor în online. Estimează afaceri de 4,7 milioane euro pe 2016

    În România, Cluj Napoca şi Bucureşti sunt oraşele în care florăriile din reţea care au înregistrat cele mai mari vânzări în primele 11 luni ale acestui an. Pe listă mai sunt Braşov, Constanţa, Târgu Mureş, Oradea şi Baia Mare ca volum de vânzări totale. Pentru 2016, Magnolia estimează o cifră de afaceri de 4,7 milioane euro, cu venituri prognozate doar pentru decembrie de aproape 500.000 de euro.

    Magnolia are prezenţă offline în principalele oraşe ale României, dar preia comenzi şi prin platforma online. Raportul între cele două medii este în favoarea vânzării clasice, în florărie, cu pondere de 70%. Totuşi, raportat la anul anterior, compania a observat o creştere de 20% în offline şi de 60% în online. 

    “Pentru noi, anul 2016 a fost unul al confirmărilor. Ne bucurăm că în ultimele luni am reuşit să ne extindem în oraşe importante ale ţării. Astfel, am început în Constanţa, în Bucureşti ne-am extins cu un depozit şi cu o reprezentanţă offline în centrul comercial ParkLake, iar la începutul anului am inaugurat magazinul din Oradea”, a declarat Gabriel Molnar, fondator Magnolia.

    Florăria Magnolia informează că cele mai populare luni, înainte de perioada sărbătorilor de iarnă, sunt martie şi februarie. Comerţul online a permis extinderea afacerii Magnolia chiar şi dincolo de hotarele ţării.  Românii plasează cele mai multe comenzi de livrare pentru Marea Britanie. Urmează Spania, Italia şi Germania din Europa. Statele Unite ale Americii este altă destinaţie preferată, fiind pe locul al doilea în topul mondial.

    Florăria Magnolia activează pe piaţa din România din 1997 şi online a debutat în 2001.
     

  • Portofel „made in Romania”

    Netopia, unul dintre cei mai mari procesatori de plăţi online de pe piaţa locală, a dezvoltat mobilPay Wallet, un portofel electronic, pentru a facilita plăţile online şi offline fără numerar; suma totală estimată a tranzacţiilor cu mobilPay Wallet în 2016 este 1 milion de euro.

    ELEMENTUL DE NOUTATE:

    mobilPay Wallet este primul portofel electronic din România, produs 100% local, dezvoltat de echipa NETOPIA mobilPay.

    EFECTELE INOVAŢIEI:

    mobilPay Wallet este singurul portofel digital de pe piaţă care permite, printre altele, plăţi online şi offline instant. În ultimul an, achiziţiile realizate de români prin aplicaţia mobilPay Wallet au crescut cu peste 200%, iar volumul lor a urcat cu 400%.

    DESCRIERE:

    Lansată în martie 2013, aplicaţia mobilPay Wallet este disponibilă pentru telefoane smart, poate fi descărcată gratuit din Google Play şi App Store şi poate fi folosită pentru pentru plata facturilor la utilităţi, reîncărcarea cartelelor preplătite, plata notei la restaurant sau pentru produse şi servicii furnizate de comercianţii parteneri. Din 2015, clienţii pot achita prin aplicaţie serviciile de întreţinere la blocurile de locuinţe, taxa de pod de la Feteşti, călătoriile cu mijloacele de transport în comun din Alba Iulia, Turda, Cluj-Napoca şi Ploieşti, cumpărăturile din hipermarketuri şi restaurante din Capitală. De anul acesta, clienţii magazinelor Carrefour şi Selgros din toată ţara şi cei ai magazinelor Cora din Capitală pot plăti cumpărăturile la casele de marcat direct de pe smart‑phone, tot prin mobilPay Wallet. Portofelul digital dezvotat de NETOPIA mobilPay este primul produs 100% românesc situat în top 3 cele mai votate tehnologii în cadrul primei expoziţii dedicate start-up-urilor prezente în Silicon Valley.

  • Google lansează YouTube Go, o nouă aplicaţie care permite vizionarea offline

    YouTube Go este o aplicaţie menită să facă mai accesibil conţinutul celebrului serviciu de video sharing, permiţând vizionarea clipurilor YouTube chiar şi în lipsa unei conexiuni active la internet, scrie go4it.ro.

    Creată în special pentru publicul din India, aplicaţia este recomandată pentru folosirea în zone unde accesul la internet nu este posibil în mod permanent, sau vitezele de transfer lasă mult de dorit. Momentan, disponibilă pentru testare doar în această ţară, YouTube Go permite descărcarea clipurilor video pentru vizionare offline, utilizatorii putând alege între economisirea conexiunii la internet şi a memoriei interne a dispozitivului, respectiv obţinerea unui nivel superior de calitate prin selectarea unei rezoluţii mai înalte.

    Mai mult decât atât, YouTube Go permite vizionarea clipurilor preferate şi împreună cu prietenii, folosind reţeaua WiFi pentru a transmite clipul salvat altor dispozitive din apropiere.

    Anunţată împreună cu alte produse Google adresate pieţei din India, în cadrul unui eveniment găzduit în oraşul Delhi, aplicaţia YouTube Go ar putea fi oferită şi în afara acestei ţări după încheierea etapei iniţiale de testare.