Tag: management privat

  • Nuclearelectrica, Hidroelectrica si CFR, printre companiile care vor avea management privat

    Intrebat daca inlocuirea managerilor este suficienta, oficialul
    FMI a aratat ca vor exista masuri suplimentare care sa asigure o
    guvernanta cat mai buna, una dintre ele fiind operarea de schimbari
    in Consiliile de Administratie. “Exista anumite persoane care au
    pozitii privilegiate acum in anumite companii, dar si le vor pierde
    (…).Vom incepe sa selectam membrii Consiliilor de Administratie
    intr-o maniera mult mai obiectiva. Acesta este numai o zona in care
    vor exista imbunatatiri. Cealalta este ca Guvernul va imbunatati
    guvernanta prin reformarea legislatiei intreprinderilior de stat,
    pentru a face ca aceste consilii sa opereze intr-un mod mai
    obiectiv si corect”, a afirmat Franks. Surse guvernamentale au
    declarat pentru MEDIAFAX ca Ministerul Economiei a propus FMI ca
    Societatea Nationala a Lignitului Oltenia, Compania Nationala a
    Huilei, Oltchim si Hidroelectrica sa figureze printre companiile
    care vor avea management privat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oltchim poate fi inclusa pe lista companiilor cu management privat, alaturi de Hidroelectrica si CNH

    El a precizat ca lista companiilor de stat cu management privat
    ar urma sa fie stabilita in toamna acestui an. La inceputul lunii
    iunie, ministrul a declarat ca primele companii in care se va
    incerca noul concept de management privat “este posibil” sa fie
    Hidroelectrica si Compania Nationala a Huilei, noua forma de
    conducere urmand sa fie implementata din toamna. El a sustinut
    atunci ca detaliile proiectului nu sunt stabilite, putand fi vorba
    chiar de trei companii pilot pentru implementarea unui management
    privat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hidroelectrica si CNH ar putea fi primele companii cu management privat

    “Ne dorim sa incepem cu companii care au avut rezultate
    nesatisfacatoare, dar in acelasi timp dorim si cu companii cu
    rezultate foarte bune, pentru a putea vedea efectele imediate ale
    acestei noi metode pe care o gandim de management. E posibil sa fie
    Hidroelectrica si CNH, care ne creeaza probleme”, a declarat Ariton
    intr-o conferinta de presa, la Sibiu.

    El a precizat ca detaliile exacte ale proiectului nu sunt
    stabilite, putand fi vorba chiar de trei companii pilot pentru
    instalarea unui management privat. Potrivit ministrului Economiei,
    pana la sfarsitul lunii iulie trebuie sa fie gata evaluarea
    companiilor din subordinea ministerului, iar din lunile septembrie
    – octombrie sa se inceapa cu managementul privat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vacile sacre merg la macelar: ce inseamna management privat in companiile de stat

    (Grafic sus: Arieratele companiilor, miliarde de lei. Sursa:
    Consiliul Fiscal)

    “Pentru directorul intreprinderii, salariul de baza va fi
    limitat la cel al unui subsecretar de stat, iar cele ale
    directorilor din subordine, iar primele si beneficiile vor fi
    acordate la fel ca pentru majoritatea salariatilor. In situatia
    unei cresteri a arieratelor peste plafonul trimestrial, fondul
    lunar de salarii al directorilor (salariul de baza si primele si
    beneficiile regulate) va fi imediat redus cu cuantumul cresterii
    arieratelor, pana la 30% din fondul de salarii. La sfarsitul anului
    fiscal, directorul poate primi o prima de performanta de pana la
    100% numai daca au fost indeplinite tintele de reducere a
    costurilor si a arieratelor si de crestere a productivitatii.
    Acordarea nejustificata de prime de performanta este considerata
    infractiune.”

    N-am citat nici din ultima scrisoare de intentie a Guvernului
    catre FMI, ci din memorandumul de politici adresat FMI de Guvern in
    mai 2000. Fondul constata ca la sfarsitul lui decembrie 1999,
    salariile medii din cele trei mari companii de utilitati – CONEL,
    Petrom si Romgaz – erau de 2,2 ori mai mari decat media pe
    economie, in ciuda pierderilor si a arieratelor, iar salariile
    medii in cele mai mari zece regii autonome erau cu peste 60% peste
    media economiei.

    Si inca, din acelasi document de epoca: “Anumite progrese s-au
    facut in initierea lichidarii unor intreprinderi cu pierderi.
    Totusi, din cauza declinului economic si a lentorii procesului,
    pierderile generate de intreprinderile de stat au continuat sa
    creasca. Intentionam sa sporim eforturile de a reduce pierderile
    din sectorul public, printr-o combinatie de restructurari,
    privatizari si masuri de lichidare”. Pe atunci se propuneau spre
    privatizare societati ca Sidex, Tractorul, Tarom, Alro,
    Electroputere, Antibiotice, pe lista de potentiale lichidari
    figurau Clujana, Siderurgica, Roman, Nitramonia, Banca Agricola
    urma sa fie lichidata si ea daca nu-si gasea cumparator si urma sa
    fie scoasa la vanzare BCR, care producea atunci aproape o treime
    din pierderile sistemului bancar.

    La acestea aveau sa se adauge in scrisorile catre FMI, in toamna
    lui 2001, privatizarea celor doua Distrigazuri si a doua companii
    de distributie a energiei, pentru care Guvernul isi asuma ca termen
    sfarsitul lui 2002. Din 2002 apar si listele cu companii
    monitorizate pentru neplata datoriilor la buget si la utilitati: pe
    atunci erau 82, intre care Radet, Apaterm, Oltchim, Rafo,
    Nitramonia, COS Targoviste si mai multe societati locale de
    termoficare.


    Chinuitoarele amintiri despre anii ’90 sunt utile in primul rand
    pentru cei care se intreaba ce cauta FMI sa-i spuna Guvernului ce
    companii trebuie privatizate sau cum trebuie conduse societatile de
    stat. Anii ’90 si inceputul anilor 2000 au fost dominati de
    vesnicele liste ale FMI si ale Bancii Mondiale cu societati
    rau-platnice la buget si producatoare de pierderi: listele au
    disparut ulterior, o parte fiindca unele societati s-au privatizat,
    cealalta parte fiindca guvernul Tariceanu a rupt relatia cu FMI in
    2005, fiindca nu accepta un deficit bugetar mai mic de 1,5%, cerut
    de FMI tocmai din cauza deficitului cvasifiscal mare.

    Termenul de deficit cvasifiscal parand prea pasaresc, opinia
    publica a retinut doar ca Guvernul si-a afirmat suveranitatea
    rupand-o cu FMI si nu ca deficitul cu nume ciudat era exact acelasi
    lucru cu ceea ce ne spune azi presedintele Traian Basescu despre
    “companiile de stat ale caror pierderi le platesc toti romanii din
    buzunar”: arierate, adica ineficienta tradusa in bani neplatiti la
    buget si facturi neplatite la utilitati, dar acoperiti de stat pe
    seama celorlalti contribuabili, astfel incat efectul nu se vede in
    deficitul bugetar al momentului (desi cand Romania se va alinia in
    acest an la sistemul european de raportare contabila, cerut de
    Eurostat, se va vedea si aici), dar se perpetueaza ca povara
    structurala in economie.

    Revenirea in prim-plan a companiilor de stat cu probleme a fost
    deci logic anticipata de Jeffrey Franks inca de anul trecut, cand
    recomanda Guvernului ca dupa ce economia se stabilizeaza (adica
    dupa ce se incheie primul acord cu FMI, in primavara lui 2011) sa
    reinceapa rapid privatizarile si lichidarile si sa taie subventiile
    pentru zece companii monitorizate, cu datorii totale de 12 miliarde
    de euro, intre care CFR, Compania Nationala a Huilei,
    Termoelectrica si Compania de Autostrazi. Noutatea din noul acord
    cu Fondul, incheiat in martie, nu e deci cererea lui Franks ca
    Guvernul sa vina in sfarsit cu satarul peste vacile sacre ale
    economiei si nici cererea FMI ca statul sa inaspreasca legea ce
    impune obiective de performanta in functie de care sunt platiti
    sefii companiilor cu capital majoritar de stat (e vorba de OUG
    79/2008, la randul ei o actualizare a unei ordonante cu acelasi
    obiect din 2001; Guvernul a indeplinit aceasta obligatie la
    sfarsitul lunii aprilie).

    (Sursa: Consiliul Fiscal)

    Noutatile, introduse de Guvern in acord si sustinute de
    presedintele Basescu, sunt doua: ca societatile cu capital
    majoritar de stat pot fi considerate ineficiente si sa intre sub
    incidenta privatizarii macar partiale inclusiv daca fac profit, dar
    nivelul profitului e sub potentialul dorit de stat (Romgaz,
    Hidroelectrica, Transelectrica, Nuclearelectrica), respectiv ca
    inasprirea legii in privinta managerilor de companii de stat nu mai
    e considerata suficienta, astfel incat e nevoie de recrutarea de
    catre o firma specializata a unor manageri externi din mediul
    privat, feriti de presiuni politice, care sa preia incepand din
    2012 fraiele a 30-40 din cele mai mari companii de stat.

    “In functie de felul cum se structureaza contractul, ideea de
    management privat poate fi buna sau nu. Teoretic este o idee
    corecta si s-a vazut ca a dat roade in alte tari, de pilda la OTP
    din Ungaria sau CEZ din Cehia”, declara Matei Paun, managing
    partner al firmei de consultanta pentru fuziuni, achizitii si
    finantari BAC Investment. “Nu conteaza daca managerul e roman sau
    strain, ci modul cum va fi gandit contractul, pana la ce nivel de
    decizie se deleaga raspunderea si modul de remunerare si de
    recompensare”, spune el.

    Concret, va trebui sa se gaseasca o formula care sa echilibreze
    motivarea managerului pe durata contractului, ce poate merge pana
    la 5 ani – eventual prin actiuni sau optiuni de cumparare de
    actiuni – si interesele actionarului pe termen lung. “Intr-o astfel
    de formula, managerul nu poate avea deci interesul sa lichideze
    totul si sa arunce la fier vechi in numele unui castig imediat”,
    exemplifica Matei Paun. “Atentie, insa, nu de teorie e vorba, ci de
    rigurozitatea cu care se aplica principiul managementului apolitic;
    noi avem probleme de obicei sa aplicam corect idei bune”, mai spune
    consultantul. Ar exista deci, in practica, pericolul ca la sefia
    unor companii sa revina, de asta data prin contract dupa noua
    formula, unii dintre actualii manageri care le-au condus pana acum
    in folosul clientelei politice, pentru ca, desi recrutarea se va
    externaliza tot catre o firma independenta, tot statul, prin
    ministerele actionare, va fi cel ce va alege managerul dintre
    candidatii propusi.

    Cealalta solutie de fortare a eficientei, prin listarea la bursa
    a unor pachete de actiuni, poate avea ca rezultat aparitia unor
    actionari minoritari cu suficienta forta ca sa grabeasca
    restructurarea si sa se opuna unor decizii ale statului ce
    afecteaza profitul companiilor (in mediul privat, un exemplu extrem
    ar fi investitori puternici de portofoliu de talia lui Carl Icahn,
    cunoscut prin indarjirea de temut cu care cauta sa influenteze
    conducerea companiilor americane unde a cumparat actiuni, spre a
    mari profitul pentru actionari).