BusinessMagazin

Tag: Ionut Bonoiu

  • Comenteaza cu Dorin si Ionut: Ai citi o carte electronica?

    Dorin – de ce sustin cartile
    tiparite

    1. Cei mai multi dintre partizanii cartilor pe hartie invoca in
    primul rand experienta multisenzoriala si nu fac nici eu exceptie;
    mirosul de tiparitura ma stimuleaza, la fel ca si emotia primelor
    randuri sau regretul de dupa 🙂 Nu cred ca un dispozitiv electronic
    permite asa ceva.
    2. Citesc intr-o abordare personala – desi tin minte povetele
    batrinei mele invatatoare, indoi colturi pentru a marca diverse
    idei sau paragrafe, dupa un cod personal, sau, mai rau, fac notite.
    Se poate asa ceva si la reader, dar mi se pare prea tehnic si
    complicat, cred ca as uita ideea sau ceea ce am vrut sa
    evidentiez.
    3. Ce e mai fragil decat hartia? Un device electronic! Hartia se
    uda, dar se usuca, in timp ce un reader nu rimeaza deloc cu apa
    (chiar daca vrei numai sa speli marul de pe el – asta e o gluma).
    Cartea n-are nevoie de baterii si nici nu are nevoie sa stie 25 de
    formate diferite de e-books, cate am numarat pe site-urile de
    distributie a cartilor electronice.
    4. O carte este un obiect de arta, iscata de numele autorului sau
    de calitatea textului, dar si de calitatea hartiei, a tipariturii
    sau a ilustratiilor. O carte este materializarea unei legaturi
    directe intre autor si cititor, o relatie intima si directa care mi
    se pare ca se pierde in clipit de LCD.
    5. Adevarata problema nu este rivalitatea dintre hartie si
    dispozitivul electronic, ci disparitie apetentei cititorilor pentru
    citit. E-books si wikipedia si noianul de informatie de pe internet
    au indus o stare, cred eu, de relaxare nejustificata a insului,
    ceva de genul “…n-am nevoie sa citesc sau sa invat pentru ca gasesc
    totul pe net…”. De aici gandiri din ce in ce mai rudimentare, idei
    din ce in ce mai putine, de aici indivizi care nu mai reactioneaza
    la metafora, poezie sau emotie.
    5 prim – Incercati sa luati un autograf pe reader…..

    Ionut – de ce sustin cartile electronice si cartile
    audio

    Povestea lui Muc cel mic (da, stiu a revenit in actualitate o
    data cu numirea premierului Boc) a fost primul audiobook, daca
    vreti, pe care l-am ascultat. De fapt, nu chiar audiobook , pentru
    ca era mai degraba o mini-piesa de teatru radiofonic pentru copii
    (pentru cei care mai stiu despre ce vorbesc).
    Revenind insa la audiobook, e-book sau orice altceva a mai aparut
    sau va mai aparea pe piata, cred cu tarie ca aceste formate sunt
    esentiale fie si pentru un singur motiv: te fac sa le
    citesti/asculti.
    Eu am ascultat multa vreme in metrou, in drum spre serviciu carti
    din strainatate pe care nu puteam sa le cumpar. Imi era mult mai
    usor sa le accesez de pe site-uri mai mult sau mai putin ilegale.
    Desi este o experienta diferita fata de cititul traditional,
    ascultatul unei carti, adesea chiar citita de catre autor sau
    personajul principal (multe dintre carti sunt in fapt scrise de
    asa-numitii ghost-writers) nu este cu nimic mai prejos in a livra
    un mesaj – bineinteles, acolo unde mesajul poate fi receptionat
    🙂

    Nu degeaba am fost unul dintre cei care au sustinut cel mai
    vehement (chiar si in contradictoriu cu cei care nu prea vedeau
    rostul unui astfel de demers) cele doua proiecte BUSINESS Magazin –
    rezumatele cartilor de afaceri si colectia de audiobook-uri.

    Daca pentru multi, asa cum spune si Dorin, internetul si noianul
    de informatii disponibile a indus o relaxare, audiobook-ul,
    e-book-ul sau gadgeturile precum iPad il readuc pe potentialul
    cititor la aceasta activitate, dar printr-un mediu accesibil lui.
    Pentru cei care au cititi/frunzarit sute si mii de carti de-a
    lungul copilariei si adolescentei, alaturarea dintre tableta iPad,
    mp3 player si Tolstoi poate parea fortata. Insa daca aceasta este
    (poate) singura modalitate ca povestea Annei Karenina sa ajunga la
    urechile noului om, cel care, statistic vorbind are un IQ mult mai
    ridicat ca al generatiei noastre, care la randul sau avea un IQ
    peste cel al generatiei parintilor si bunicilor nostri?

    CONCURS:

    Spune-ne daca Ai citi o
    carte electronica si poti castiga una dintre
    cartile:

    Intoarcerea economiei declinului si criza din
    2008     de Paul Krugman

    Viata mea in publicitate, Publicitate
    stiintifica     de Claude Hopkins

    Teoria clasei de lux de Thorstein Veblen

    Perioada de desfasurare a
    concursului: 3 – 14 mai 2010

    Desemnarea castigatorilor
    se va realiza de catre redactia BUSINESS Magazin in functie de
    participarea la dezbatere.

    Acestia vor fi publicati in
    revista BUSINESS Magazin care va aparea in 17 mai.

    Nota: Castigatorul editiei
    anterioare este Dan Tanasescu. Il asteptam sa ne
    contacteze la 0318 256 314 sau pe e-mail la
    marketing@businessmagazin.ro pentru a revendica premiul.

  • Comenteaza cu Dorin si Ionut despre intoleranta la romani si reintroducerea pedepsei cu moartea si castigi o carte

    Conform cercetarii, citata de Mediafax, in
    cazul in care ar fi consultati printr-un referendum, 94 la suta
    dintre romani ar opta pentru retragerea cetateniei romilor care
    comit infractiuni in strainatate.

    Un procent aproape similar ar alege si reintroducerea pedepsei
    cu moartea – 91 la suta.

    Pentru pedepsirea penala a celor care critica religia ortodoxa
    ar vota 88 la suta dintre romani, in vreme ce 89 la suta dintre
    cetateni ar opta pentru retragerea cetateniei celor care cer
    autonomia tinutului secuiesc.

    Ionut si teoria curentului electric

    Preambul: Teoria curentului electric (puteti sa ii spuneti cum
    doriti, dar tot pe curent electric se bazeaza) afirma ca orice
    greseala pe care o face un om de-a lungul vietii lui trebuie sa se
    traduca intr-o doza mai mica de curent electric care sa ii treaca
    prin corp. Indeajuns de mult insa ca de fiecare data cand cineva
    greseste sau incalca anumite norme, sa simta pe propria piele.

    Este teoria mea si cred ca ar trebui sa fiu primul curentat, mai
    ales cand fortez culoarea galbena a semaforului sau trec peste
    linia continua. M-am curentat de cateva ori pana acum si stiu ca ar
    putea sa ma doara atat de tare, ca orice motiv mi-ar trece prin
    minte (ma innebuneste sa stau in trafic zeci de minute, ma grabesc,
    nu sunt singurul care face asta, etc.) nu ma va mai convinge. Dar
    nu as vrea sa mor curentat

    Acum sa trec la partea serioasa a problemei: pedeapsa cu moartea si
    rasismul.

    1. Nu cred ca cineva se poate face vinovat de o fapta atat de
    grava incat sa justifice pedeapsa cu moartea. Sa fim seriosi, daca
    un judecator a decis ca un om sa faca inchisoare pentru un anumit
    numar de ani, inseamna ca la sfarsitul acelei perioade, acel om are
    dreptul sa o ia de la capat. Daca va gresi din nou, va plati din
    nou, iar pentru cazurile cele mai grave exista inchisoarea pe
    viata.

    Sigur ca in tot timpul cat este in inchisoare, un detinut costa
    societatea o anumita suma, dar pana la urma, atunci cand devii
    cetatean al unei tari iti asumi si aceste costuri, asa cum ti le
    asumi si pe cele ale functionarilor din primarii si celor de la
    administratia financiara. Sau renunti la cetatenie si ceri azil
    politic in alta tara. Daca te primeste.

    Si inca un argument: Daca doar o suta dintre cei peste 25.000 de
    detinuti cat erau in tara anul trecut se indreapta si se apuca sa
    munceasca serios, banii pe care ii vor genera ei in economie la o
    medie de 15 ani de munca de acum incolo inseamna cateva milioane de
    euro. Nu mai pun aici la socoteala beneficiile pe care le-ar putea
    aduce munca celorlalti detinuti (sigur, daca nu sunt scosi la munca
    de catre un sef de penitenciar la el in gradina sau la casa
    luiJ).

    2. Iar acum vine, zic eu, partea cea mai grava, pe care romanii ar
    fi trebuit sa o inteleaga pana acum. Multi dintre cei care au
    calatorit prin strainatate dupa revolutie s-au simtit cel putin o
    data “cetateni europeni de mana a doua”. De ce i-am face noi pe
    alti romani de-ai nostri sa se simta asa, doar pentru ca sunt romi
    sau unguri? Daca tot simtim nevoia sa fim justitiari nu am putea
    incepe cu cei care duhnesc a transpiratie in mijloacele de
    transport in comun? Sau cei care, ca mine, accelereaza cateodata
    cand vad ca se face culoarea galbena a semaforului, doar ca sa nu
    franeze prea brusc si sa ii zdruncine pe ceilalti pasageri din
    masina?

    Dorin spune:

    Ca in orice sondaj, intrebarile sunt inselatoare. Atunci cand
    raspune la intrebarea despre pedeapsa cu moartea, eu cred ca
    romanul obisnuit pune in raspunsul sau toata obida si tot stresul
    pe care l-a acumulat traind pur si simplu in Romania. Unde legea
    este facuta ca sa fie incalcata. Unde NU ARE CINE sa aplice legile.
    Unde daca ai pe cineva care cunoaste pe cineva si unde daca dai
    destul scapi, orice ai face. Si nu asa, oricum, ci eventual in
    direct, la televizor, la o ora de maxima audienta, iti poti afisa
    nonsalanta. As traduce procentul extrem de mare al celor ce voteaza
    pentru reintroducerea pedeapsei cu moartea ca un raspuns al
    cetateanului simplu, muncitor, linistit si decent pus fata in fata
    cu un sistem al smecheriei, arogantei si nepasarii, sistem care ii
    transforma viata intr-un calvar. Din acest punct de vedere raspund
    si eu cu “da” la intrabarea privind pedeapsa capitala. Mai ales ca
    sunt sigur ca nu se va gasi nici un judecator care sa mai puna in
    practica asa ceva.

    Retragerea cetateniei: In strainatate nu m-am simtit niciodata
    cetatean de mina a doua; este numai un punct de vedere personal si
    poate nici nu am fost pus in situatii jenante. Cu toate acestea am
    intilnit exemple suficiente si inteleg nemultumirea celor ce
    opteaza pentru retragerea cetateniei romane; este o problema de
    demnitate si, asa cum cred ca nu vor fi judecatori care sa mai
    condamne pe cineva la moarte, nu se vor gasi nici autoritati care
    sa retraga cetatenia cuiva. Pe de alta parte, as privi problema
    asa: cei 94% din romani AU RETRAS DEJA cetatenia conationalilor
    nostri care ne fac de ras; si aceasta este o judecata mult mai
    puternica decat orice prevedere legala.

    In privinta religiei ortodoxe si a autonomiei, cred ca este vorba
    de un simplu reflex de respingere, venit firesc in siajul
    intrebarilor mult mai puternice despre pedeapsa cu moartea si
    infractorii din strinatate. Daca ai starnit omul inainte cu
    asemenea intrabari, nu te astepta sa devina brusc tolerant in
    materie de religie sau de teritoriu national, char in Saptamana
    Patimilor.

    Later edit: au aparut niste clarificari ale modului in care
    trebuie interpretat sondajul: este vorba de circa 90% din cei circa
    40% care ar participa la un eventual referendum pe temele date. As
    spune ca nu conteaza prea mult daca avem 90% din 40% sau din 100% –
    oricum procentul celor determinati este mare, suficient de mare
    incat sa incline orice balanta (desigur, intr-un proces electoral
    corect). Asadar, intrebarile, temerile si discutia raman cat se
    poate de valabile.

    CONCURS:

    Spune-ne opinia ta despre intoleranta la romani si
    reintroducerea pedepsei cu moartea si poti castiga
    cartea manifest care pune SUA intr-o noua lumina si pledeaza pentru
    principiile democratiei – Constiinta unui liberal
    de Paul Krugman.

    Perioada de desfasurare a concursului: 30 martie – 13 aprilie
    2010

    Desemnarea castigatorului se va realiza de catre redactia
    BUSINESS Magazin in functie de participarea la dezbatere.

    ______________________________________________________________

    Multumim tuturor
    participantilor la aceasta dezbatere!

    Castigatorul cartii
    Constiinta unui liberal de Paul Krugman este Dan
    Tanasescu    .

    Pentru ridicarea
    premiului il asteptam sa ne contacteze la telefon 0318 256
    314 sau e-mail marketing@businessmagazin.ro

  • Comenteaza cu Dorin si Ionut: Esti de acord cu salariile de mii de euro la stat?

    Declic: reporterul vrea mai multe detalii despre recompensa –
    cat, cum, pentru ce, unde, cum bla-bla. Purtatorul de cuvant
    balmajeste ceva. Ore intregi mai tarziu toate televiziunile vorbeau
    la nesfarsit despre recompensa. De la nici o televiziune n-am aflat
    cum arata evadatul, ce facuse, daca era periculos, daca are semne
    particulare, cum este imbracat, cum sa ma comport, cetatean fiind,
    in apropierea infractorului. Aveau, in continuare, o mare problema
    cu recompensa.

    Morala povestii este ca intr-o tara alienata asa cum este
    Romania lumea deraiaza atunci cand apare o discutie despre bani,
    reactioneaza ilogic si strident. Este si cazul interminabilei
    discutii despre salarii si pensii nesimtite, care il are
    portstindard pe premierul Emil Boc.

    Dorin

    1. salariile nu ar trebui sa preocupe un prim-ministru. Daca
    Emil Boc a gasit salariul lui Mugur Isarescu cu ajutorul Google
    inseamna ca are consilieri slabi, dar altfel aceasta este relatia
    corecta dintre seful Guvernului Romaniei si salariile din sistem;
    as fi vrut de la Emil Boc nu comentarii belicos-emfatice despre
    salarii si pensii, ci o expunere vioaie despre cresterea nivelului
    de trai in Romania, despre eficientizarea aparatului de stat (asta
    insemnand mult mai multe decat datul oamenilor afara), despre
    crearea de locuri de munca, despre cum sa castige toti romanii, din
    propriile afaceri sau din munca lor de angajati niste salarii cara
    sa para altor natii nesimtite. Problema nu este recompensa, nici in
    cazul evadatului nici in cazul bugetarilor, ci ceea ce fac oamenii
    aceia pentru banii lor.

    2. Egalitarismul imbecil si abordarea populista nu folosesc
    nimanui. Nu vor spori nivelul de competenta. Functionarii nu vor fi
    mai politicosi, mai deschisi si mai amabili, nu se vor simti
    indemnati sa caute solutii la problemele oamenilor, nu-i vor cauta
    sa invete, sa se pregateasca. Aici nici banii multi nici banii
    putini nu sunt solutia, ci o relatie de proportionalitate directa –
    conducatorii tembeli vor avea functionari tembeli. Totdeauna, orice
    ar face oricine. Punct.

    3. Cand n-am chef de ceva, inventez scuze; cunoasteti probabil –
    “trebuie sa scriu!…da, dar inainte trebuie sa ma duc la baie/sa
    beau o cafea/sa dau un telefon/sa cumpar ceva….ugh, a trecut ziua,
    las’ca scriu maine”. Cred ca la fel este si in cazul salariilor si
    pensiilor, ofera un alibi.

    4. Salariu de 1.000 de euro pentru un director de banca este o
    gluma. Un nivel decent al salariilor in sistemul de stat induce
    normalitate pe toate palierele vietii economice si sociale. Dar
    repet, nu valoarea, nu cat de mari sunt salariille lui Ionut
    Popescu la Fondul Proprietatea sau al lui Ionut Costea la Eximbank
    conteaza, ci ceea ce fac oamenii acestia acolo unde sunt numiti.
    Caz real – un director de la o companie de stat din domeniul
    energiei dintr-o tara fost comunista are salariu si bonusuri anuale
    de ordinul milioanelor de euro; cum ar reactiona romanii la un
    director de la nou – infiintata Electra la stirea ca un director
    are in jur de 100.000 de euro pe luna? E mai bun un tembel
    inregimentat politic care comite pierderi de un milion de euro pe
    zi, dar e platit cu 1000 de euro pe luna, sau un director eficient,
    care ia salariu de 100.000 de luna dar face profit de un milion pe
    zi?

    5. Concetrati-va pe ceea ce conteaza cu adevarat.


    Ionut

    De ce cred ca angajatii la stat (unii dintre ei) ar trebui sa
    primeasca salarii de mii de euro pe luna:

    1. Pentru ca nu ar mai fi la fel de coruptibili. Nu ar mai fi
    sensibili la “atentii” de mii de euro sau zeci de mii de euro.
    Oricat de ciudat ar putea sa sune, o spaga de sute de mii de euro
    inseamna de cele mai multe ori un contract de multe milioane si
    zeci de milioane de euro, care atrage dupa sine si crearea de zeci
    sau chiar sute de locuri de munca.

    2. Salariile de mii si zeci de mii de euro ar trebui sa existe
    in administratie si pentru a-i face pe cei care le castiga sa se
    dedice in exclusivitate acelui job. Daca un bancher de top sau sef
    de multinationala castiga pana la 20-30.000 de euro pe luna sau
    ajung chiar la un milion de euro pe an in functie de atingerea
    obiectivelor de performanta stabilite prin contract, nu vad niciun
    motiv pentru ca un functionar de top la stat (care are de luat
    decizii cu un impact mult mai mare decat ale unui manager de top de
    la multinationala) sa nu castige la fel de mult.
    Important este insa ca la stat sa existe pe langa pachetele de
    performanta si pachete de neperformanta, adica sa ajunga in anumite
    situatii sa vina chiar cu bani de acasa daca nu sunt atinsi anumiti
    parametri.

    3. Pentru ca atunci ar fi mai usor sa arate bine la intalniri,
    atunci cand coboara din masinile luxoase de multe zeci de mii de
    euro. Ma gandesc chiar ca n-ar fi rau ca cei cu salarii de mii si
    zeci de mii de euro sa fie obligati ca din aceste salarii mari sa
    isi cumpere macar 2-3 costume facute pe masura, sa mearga la
    cursuri de limbi straine si sa aiba si un abonament la sala, precum
    premierul Emil Boc. Hai sa fim sinceri: atat la stat cat si in
    mediul privat, imaginea e (aproape) totul. Dar o imagine impecabila
    costa.

  • Gratis sau cu bani? Mai ganditi-va!

    Se ia o mana de studenti carora li se prezinta doua categorii de bomboane de ciocolata –Hershey’s, probabil cea mai cunoscuta din SUA, la un pret de un cent si trufe Lindt la 15 centi. Trei sferturi din studenti aleg trufele, indiscutabil mai bune la gust. Se reia experimentul cu preturi reduse cu un cent in ambele cazuri, ceea ce face bomboanele Hershey’s gratuite. Dintr-o data, ordinea preferintelor se schimba fundamental si 69% din subiecti prefera Hershey’s.

    Acest experiment, derulat de profesorul Dan Ariely de la MIT, este unul dintre argumentele de baza ale lui Chris Anderson pentru ultima sa carte “Free: The Future of a Radical Price”. Anderson, care este editorul-sef al revistei Wired, ofera si alte exemple in favoarea produselor gratis. Pretul unui tranzistor a ajuns de la zece dolari in 1961 la 0,000015 centi, adica ceea ce Anderson numeste “prea ieftin sa mai fie masurat”. Formatii de muzica celebre precum Radiohead si-au lansat gratuit pe internet unele dintre albume, iar alte nume mai putin cunoscute tinerilor, precum grupul britanic Monty Python au cunoscut o a doua tinerete (si o crestere a vanzarilor de dvd-uri platite) dupa ce au decis sa se foloseasca de un bastion al serviciilor gratis, YouTube, unde si-au pus la dispozitie (tot gratis) intreaga arhiva. Cu alte cuvinte, Anderson trece de la un caz particular, al tehnologiilor digitale si incearca sa extrapoleze la orice altceva.

    Cel mai la indemana exemplu este cel al media, in legatura cu care Anderson spune ca “informatia vrea sa e libera, asa cum apa curge intotdeauna la vale”. Si are dreptate. La fel cum au dreptate (cu anumite limite) si cei peste 90% dintre cei care au votat saptamana trecuta pe site-ul nostru ca nu ar fi acord sa plateasca pentru informatie. Limitele de care vorbesc pleaca de la faptul ca informatia in general trebuie sa e gratis, dar nu orice informatie. Momentul cand si modul cum iti este prezentata aceasta informatie trebuie sa aiba un pret. Gasiti insa un articol pe larg despre aceasta tema in sectiunea de media a revistei din aceasta saptamana, o discutie legata de anuntul mogulului Rupert Murdoch, care va introduce accesul cu plata la toate siteurile sale, dupa modelul wsj.com. Revin insa la ideea de baza, cea a pretului zero. Imi dau seama ca exact in acest moment scriu intr-un editor online gratis – Google Documents -, prin intermediul unei conexiuni la internet Wi-Fi gratis.

    Chiar si asa, nu sunt deloc de acord cand vine vorba de extrapolarea ideei in alte domenii, precum electricitate (costul producerii energiei electrice poate ajunge zero, dar cine plateste investitiile in distributie?) sau industrie farmaceutica (producerea medicamentelor ajunge la un cost neglijabil, dar cine plateste studiile clinice de zeci si sute de milioane de euro?). Este, dupa cum spune un alt scriitor la moda – Malcom Gladwell, intr-un review al cartii lui Anderson, una dintre greselile pe care le fac in general utopistii in general – ei cred ca prin schimbarea mecanismului se schimba intregul sistem. Iar semnele de intrebare pot merge mai departe; si adeptii teoriilor conspiratiei sunt sigur ca ma vor sustine. Google imi ofera gratuit un motor de cautare, e-mail, imi permite sa editez documente online si o groaza de alte servicii fara a-mi cere bani. In schimb, reclamele sale contextualizate inseamna ca este citit ecare mail sau document al meu fara sa ma intrebe.

    M-am referit la Google, pentru ca este, probabil, cel mai bun exponent al oportunitatii de afaceri reprezentata de produsele oferite gratis, care odata lansate pe piata atrag o cerere importanta si le permit companiilor sa faca o gramada de bani “pe langa” aceste produse oferite gratis. Observati ca nu am pomenit nimic de ideea de gratis ca artifi ciu (mincinos) de marketing, cum este cazul celor care ofera internet nelimitat* (asteriscul inseamna ca “nelimitatul” este totusi limitat la un consum “rezonabil” de X gigabiti pe luna). Imi vine insa in minte un alt exemplu, ca tot este sezonul concediilor – serviciile all-inclusive. Este, daca vreti, cea mai buna dovada a pericolului reprezentat de faptul ca ideea de produse gratis (in fine, platite in avans, dar percepute ca produse gratis pana la urma) se transforma intr-un consum excesiv. Oare nu tocmai ieftinirea generalizata (reala sau doar perceputa) a produselor a determinat cele mai mari probleme ale zilelor noastre – smogul, incalzirea globala sau obezitatea?

  • De ce nu trebuie sa va luati de fitosi

     

    Momentul de sinceritate de acum o luna al unuia dintre antreprenorii romani care se pregatea sa isi lichideze afacerile din Romania si sa plece in strainatate mi-a venit brusc in minte cand am auzit declaratiile facute saptamana trecuta de guvernatorul Isarescu.
     
    “Nu stiu cum este la Cluj, dar in Bucuresti parcurile de masini s-au umplut de masini fitoase in leasing. Tot mai multe persoane se intorc la societatea de leasing si cedeaza automobilul”, spunea Isarescu.
     
    Da, masini fitoase le-a spus, acesta este citatul exact de pe fluxul de stiri al agentiei Mediafax, guvernatorul folosind aceeasi sintagma si pentru piata imobiliara din marile orase, in care “putem vorbi despre zona «fitoasa», unde efectiv s-a sarit calul, si aici nu vad nicio sansa de deblocare pana cand pretul nu va reveni la un nivel rezonabil”.
     
    Intr-adevar, o iesire in vara anului trecut in cafenelele din zona Dorobanti sau in statiunea Mamaia completa lista fitelor de Romania cu marci de imbracaminte si incaltaminte de zeci de mii de euro sau chiar sute de mii de euro in cazul ceasurilor.
     
    Pe atunci, afacerile mergeau bine, economia duduia, vorba fostului premier Tariceanu, si articolele din revista in care ne puneam intrebari despre potentiale efecte ale crizei internationale in Romania erau dezaprobate de multi dintre executivii cu care discutam (si care foloseau ca masina de serviciu modele cu un pret de 50.000-100.000 de euro), desi situatia din America si Europa se inrautatea cu fiecare zi.
     
    Acum, la mai putin de un an distanta, optimismul extrem a fost inlocuit de un pesimism deplin. Totul s-a prabusit dintr-o data, chiar si preturile caselor din zonele fitoase precum Pipera Tunari, de care vorbea guvernatorul Isarescu si care si-au pierdut dintr-o data toti pretendentii.
     
    Sincer, nu as fi atat de dur cu fitele din Romania, chiar daca nu de putine ori in masinile lor scumpe mi-au taiat calea in intersectii in timp ce treceau pe culoarea rosie a semaforului. Consumul acestor fitosi (si mai ales al celor care ar fi vrut sa tina pasul cu ei) a alimentat atatia ani cresterea PIB si mitul tigrului balcanic care devenise la un moment dat Romania.
     
    Unii dintre analisti au argumentat ca acest consum considerat exagerat va provoca (asa cum s-a dovedit in realitate) inflatie, deficit extern si scaderea economisirii. Dar a fost acest consum exagerat (mai ales cel de produse considerate de fite) suprataxat pentru ca statul si implicit bugetul sa beneficieze cat mai mult de pe urma celei mai noi boli a romanului, shopping-mania? Bineinteles ca nu, si nu din vina celor care consumau.
     
    Pe de alta parte, cum i-am fi putut pretinde romanului de rand, fie el fitos sau nu, sa economiseasca in conditiile in care isi pierduse deja economiile de mai multe ori la FNI, Caritas etc., iar de vreo opt ani se trezea pe zi ce trece cu tot mai multi bani din salarii, speculatii imobiliare, trimisi de rudele din strainatate si, bineinteles, bani din economia subterana? Sau cand, dupa anul 2005, bancherii i-au devenit cei mai buni prieteni si i-au dovedit prin oferte care de care mai “speciale” cum poate cumpara fara bani de avans nu doar un frigider, televizor cu plasma , dar chiar si o masina sau un apartament.
     
    De aceea cred ca in Romania nu consumul este problema si nici macar ritmul exploziv cu care acest consum a crescut (pana la urma trebuie sa fim constienti ca mai este foarte mult de recuperat fata de media europeana). Problema cea mare a fost lipsa celorlalte componente care ar fi trebuit sa sustina cresterea economica. Sau, cum spunea tot saptamana trecuta acelasi guvernator, economia Romaniei a crescut mult si repede si s-a bazat pe anumite sectoare care ar fi trebuit sa creasca mai putin: “Toti au vazut ce inseamna sa ai masini si sa nu ai drumuri”.
     
    Iata insa ca de la inceputul anului vedem si reversul acestei situatii. Lucrurile incep sa se aseze si raportul dintre masinile care circula si drumuri (ca sa iau un exemplu legat de comentariul guvernatorului) devine tot mai bun. Insa, din pacate, nu ca urmare a cresterii kilometrilor de autostrada, ci a numarului tot mai mic de masini de pe strada din cauza contractelor de leasing cu probleme sau a atentiei mai mare la bugetul familiei. Sau altfel spus, pe zi ce trece ritmul de crestere al consumului (exagerat sau nu, conteaza mai putin) scade sau chiar se plafoneaza, dar nimic nu vine din spate sa il contrabalanseze.
     
    Si ca un post scriptum as avea o intrebare. Ce m-ati sfatui sa fac daca se deblocheaza pana la urma creditarea: sa imi cumpar in rate o Dacie Logan de 6.000-8.000 de euro sau sa fac un efort suplimentar (probabil de 20-30 de euro lunar in plus pret de vreo 3-4 ani) pentru o marca de import? Sau poate sa imi iau pe mai putini bani o masina second-hand din strainatate daca tot a anuntat ministrul mediului din primul moment in care a fost numit ca scade taxa auto? Va intreb pentru ca nu as vrea sa fiu considerat fitos si apoi tras de urechi ca supraincalzesc economia printr-o crestere exagerata a consumului. Dar parca nici n-as vrea sa fiu ca aceia care la indemnul presedintelui Basescu de acum vreo doi-trei ani au investit in bursa pentru a sustine economia si acum au pierdut mai mult de jumatate din bani.

     

  • Criza financiara, un fleac

    Si parea ca are pe deplin dreptate, avand in vedere ca unele dintre cele mai importante actiuni cotate la Bucuresti au pierdut aproape jumatate din valoare intr-o singura saptamana, brokerii declarandu-se uimiti de faptul ca se confrunta cu situatia foarte rara in care sa nu fie ordine de cumparare pentru vedetele bursei din punct de vedere al lichiditatii, precum SIF-urile, SNP Petrom sau BRD.
     
    La zece mii de kilometri distanta, Paul Krugman, editorialistul New York Times, pe care il puteti citi in fiecare luna si in BUSINESS Magazin, numea weekend-ul care tocmai a trecut momentul adevarului.
     
    “Consecintele caderii Lehman au fost vizibile doar la cateva zile, insa ultimele patru saptamani s-au pierdut”, spunea Krugman, care anticipa in lipsa unui plan de salvare coordonat ca economia mondiala va traversa cea mai grava cadere de la marea criza din 1929-1933.
     
    Sunt convins ca veti spune ca nu este nimic nou in aceasta interpretare – chiar si BUSINESS Magazin a avut acum aproape trei luni o coperta cu titlul “America in faliment”, ilustrata chiar cu o fotografie din tipul Marii Crize.
     
    Dar cu siguranta ca acum ati parcurs cu mai multa atentie aceste randuri decat ati facut-o in urma cu trei luni, pentru simplul fapt ca si Romania, la fel ca intreaga Europa, pare acum ca a intrat in sfera de influenta a “panicii celei mari” de care vorbea colegul meu la inceputul articolului.
     
    Romanii incep sa dea nas in nas cu criza internationala, iar primii vizati au fost “jucatorii” (o sintagma des folosita pentru a desemna investitorii) de pe bursa, in special cei care au intrat in piata pe maximele istorice din vara anului 2007, cand autoritatile recomandau investitiile in bursa.
     
    Cam acum un an si jumatate, chiar presedintele Basescu sustinea ca BVB ar trebui sa devina in viitor reperul de investitii pentru fondurile de pensii.
     
    Acum, acelasi presedinte aprecia ca ceea ce se intampla cu bursa – citez din stirea Mediafax – este un argument legat de faptul ca Romania are toate sansele sa nu fie afectata de aceasta criza internationala daca exista prudenta si responsabilitate.
     
    “Criza se manifesta la noi la bursa, fara sa afecteze populatia, pentru ca nu sunt foarte multi jucatori pe bursa in Romania, nu s-au pus economiile romanilor in cumparare de actiuni la bursa si ele se afla in banci”, a spus Basescu. Iata cum esecul atragerii unor investitori de calibru la bursa devine un succes si ne va proteja de criza. Interesant si incurajator, nu?
     
    La fel de bine putem spune ca aceasta criza nu va avea efecte foarte puternice in Romania, pentru ca inca exista un numar urias de oameni – mai ales la tara – care desi nu prea au venituri, traiesc de pe urma animalelor pe care le cresc in curte sau a legumelor pe care le cultiva in gradina.
     
    Sau pentru ca multi dintre cei care am crescut inainte de 1989 ne-am obisnuit sa facem economie (de nevoie) la consumul de energie, la caldura sau chiar la apa calda. Si exemplele pot continua.
     
    Fara a incerca sa dau o nota alarmista acestui articol, imi permit sa il contrazic pe domnul presedinte si sa afirm ca nu doar romanii care au bani pe bursa sunt afectati de caderea cotatiilor pentru SIF, BRD, SNP sau EBS. Afectati sunt deopotriva si cei care se gandeau ca vor trai mai bine si aveau in plan sa isi cumpere pe credit o masina, un computer, o casa sau un frigider sau cei care acum au de platit rate.
     
    Mai important, afectati ar putea fi si cei care acum lucreaza in fabricile de componente auto care aprovizioneaza fabricile Opel sau Ford din Europa de Vest si care au decis sa stopeze pentru moment productia. Si la fel de afectati ar putea fi si tinerii din call-centere.
     
    Si, de ce nu, chiar si vecinul meu in varsta de la bloc, cel care se grabea mai deunazi sa isi scoata banii de la banca, chiar daca nu stia ce sa faca cu ei.
     
    Cum puteam eu sa ii explic, dupa ce a pierdut pe rand banii la Caritas, FNI, Banca Dacia Felix, Gerald (un alt fel de Caritas din Bucuresti), ca acum nu are de ce sa se teama pentru banii pe care ii are in banca – dupa cum spun deopotriva bancherii si autoritatile – cand vede ca premierul Tariceanu spune ca pentru a se proteja a investit in titluri de stat?