BusinessMagazin

Tag: expati

400 de români au plecat ca „expaţi“ în Europa, Asia şi Africa. Cele mai multe joburi sunt în IT, telecom, automotive şi petrol şi gaze

Numărul românilor care au plecat în ultimii doi ani pe poziţii de middle şi top management prin intermediul unei firme locale de relocare a fost mai mare decât numărul străinilor care au venit în ţară, însă această piaţă este în continuare în creştere.

„Am relocat în ultimii doi ani 400 de români în state precum Marea Britanie, Olanda, Belgia, Germania, Elveţia, Suedia, China sau în zone precum Africa de Sud. Industriile în care lucrează cei mai mulţi români expaţi, cu joburi de middle şi top management, sunt cele de IT, telecom, automotive şi petrol şi gaze“, a spus Elena Antoneac, manager în cadrul companiei care oferă servicii de relocare PIRGROUP România, cu venituri facturate de 350.000 de euro anul trecut. În schimb, spune ea, numărul de familii de expaţi care au venit în România în aceeaşi perioadă a fost de 180, însă în continuare există un mix pe piaţă. „Străinii care vin în România lucrează în companii din Bucureşti sau din Cluj în industrii precum outsorucing sau producţie. Cei mai mulţi sunt nemţi, indieni sau unguri“, a mai spus Elena Antoneac.

Pentru expaţi, România este o piaţă similară celei din Polonia, atât în materie de aspecte legate de costul vieţii, cât şi în ceea ce priveşte impresiile pe care le au străinii despre ţară înainte să fie relocaţi.

Valoarea pieţei locale a serviciilor de relocare este cuprinsă între 6 şi 9 mil. euro, potrivit jucătorilor de pe această piaţă, tariful mediu al unui proces de relocare fiind de 4.000 de euro. Unul dintre competitorii PICGROUP (compania administrată prin intermediul The Partners in Relocation Romania S.R.L.) de pe plan local este compania Interdean.

Toate stirile sunt pe zf.ro

April 25, 2013
Personalitatea anului 2012: EXPANTREPRENORUL

Simplu spus, 2012 a fost poate unul dintre cei mai cenuşii ani ai capitalismului post-revoluţionar. La finele anului trecut ne exprimam credinţa că anul 2012 va fi primul an de capitalism adevărat în România. După atâţia ani de scădere, de ajustări, de reduceri, ar fi fost de aşteptat ca şefii de companii şi antreprenorii să încerce să câştige bani. Să câştige bani din afaceri şi nu din falimentarea companiilor sau din alte artificii apărute în criză. Să regăsească ideile de bază ale unei afaceri, să motiveze echipe, să creeze şi să impună produse. Nu a fost aşa, din păcate.

Dar am descoperit, în 2012, câteva poveşti excepţionale ale unor oameni care au venit în România şi au dezvoltat aici afaceri. Oameni pe care nu i-a descurajat nici mediul social, politic sau economic nu foarte prietenos, nici lipsa de corectitudine, nici jocurile de culise, ca să nu mai vorbim de amănunte cum sunt cunoaşterea limbii sau a cutumelor societăţii. Şi au reuşit.

Este vorba de cei pe care i-am denumit pe copertă “expantreprenori”, antreprenorii de origine străină din România. Am descoperit hotărâre, iniţiativă şi optimism. Au poveşti interesante şi au îmbogăţit vocabularul limbii române. Sunt dovada vie a globalizării şi pionierii unei lumi fără graniţe. Criticii ne vor reproşa că o parte din expantreprenori lucrează în zona gri a economiei sau în interiorul unor enclave, al unor grupuri de interese. Le răspundem că nici procentul românilor care lucrează aşa nu este de neglijat. Şi nu sunt aceştia eroii textului nostru.

Dar ce se poate spune despre Jabbar Kanani, libanez de origine azeră, care a clădit cea mai interesantă formă de companie agricolă pe care am întâlnit-o şi care pune în mişcare o cincime din agricultura românească? Compania sa este un model pentru alţi antreprenori, veriga lipsă care, activată şi multiplicată, ar transforma agricultura dintr-un clişeu, un concept golit de sens, într-o afacere veritabilă. Agricover, compania lui Kanani, face legătura dintre fermieri şi procesatori. Pe de o parte sunt 3.000 de fermieri, cărora le asigură cele necesare activităţii – bani, seminţe, carburant, animale de crescut. În cealaltă parte, avem 110 procesatori care cumpără produsele. Între ei, Kanani şi o cifră de afaceri care a crescut în mod constant chiar în perioada crizei şi care va ajunge în curând la un miliard de lei.

Sau Wargha Enayati, fondatorul reţelei de clinici private Regina Maria, acum acţionar minoritar al businessului evaluat la circa 35 de milioane de euro pe an. Nu a venit în România ca să facă afaceri. Deşi a crescut în Germania, la scurt timp după începerea facultăţii şi-a spus că vrea altceva, că vrea să aibă un drum diferit de al celorlalţi. “Mi-am zis să vin în România pentru că primul cap încoronat care a aceeptat religia Bahá’í a fost Regina Maria.” În primul an a stat în Suceava. Era 1983, iar şocurile au venit unul după altul. “Aveai apă numai de două ori pe săptămână, stăteai pentru o bucată de caşcaval ore în şir la coadă.”Wargha Enayati îşi aminteşte că se înghesuiau patru studenţi într-o garsonieră şi bifau zilnic pe un calendar câte zile mai au de stat în România. A prins schimbarea din 1989 ceva mai optimist. “Dacă nu venea revoluţia, aş fi plecat”, spune Wargha Enayati, menţionând că aşteptările sale au început să scadă după anul 1995. Mijlocul anilor ’90 l-a surprins făcând tranzacţii în domeniul imobiliar, iar ulterior a decis să-şi deschidă un cabinet în piaţa Unirii din Bucureşti. “Cu imobiliarele mergea foarte bine, aşa că primul cabinet a fost mai mult o distracţie. După criza din ’95, am insistat mai mult pe partea medicală”. Între timp, Wargha Enayati a fost medicul ambasadelor Germaniei, SUA, Canadei şi al comunităţii de expaţi. În scurtă vreme, la cabinetul său se arondau firme străine şi mai apoi româneşti. “De la un cabinet de cardiologie şi interne, avem acum peste 20 de policlinici în Bucureşti şi în ţară. Am fost pionierul în dezvoltarea sistemului medical din România”, rezumă Enayati traseul parcurs în cei 17 ani pe care CMU îi împlineşte în acest an.

December 16, 2012
Drama managerului repatriat, intrus în propria companie

UN STUDIU INTERNAŢIONAL ARATĂ CĂ APROAPE PATRU DIN ZECE (38%) DINTRE MANAGERII “EXPATRIAŢI” ÎŞI PĂRĂSESC COMPANIA ÎN PRIMUL AN DE CÂND S-AU ÎNTORS ÎN ŢARA ÎN CARE S-AU NĂSCUT, fluctuaţia în rândul repatriaţilor fiind mult mai mare decât nivelul mediu al fluctuaţiei din rândul managerilor, de 13%. Motivul principal este, spun specialiştii, acela că echipa în care se întorc – formată adesea din foştii colegi – nu apreciază experienţa internaţională dobândită de manageri, care şi-au fixat aşteptările mai sus după ce au învăţat procedurile de lucru dintr-o cultură străină. Pentru angajatorii care nu îşi valorifică însă repatriaţii, aceste procese care se înscriu în politicile de “management al talentelor” înseamnă timp şi bani pierduţi, pentru că, de regulă, mandatele în străinătate sunt “păstrate” pentru cei mai performanţi angajaţi, iar dacă aceştia pleacă, înseamnă că firmele vor cheltui, din nou, foarte mulţi bani pe recrutarea, trainingul şi înlocuirea managerilor.

“O mare parte dintre managerii repatriaţi îşi schimbă jobul în mai puţin de un an de la întoarcere. Am întâlnit cazuri în care managerii au plecat destul de repede în altă companie, nu au schimbat industria, dar au acceptat poziţii mai înalte în alte companii, pentru că experienţa acumulată de ei nu se putea aplica din rolul local. În cazul în care se întorc în aceeaşi companie pe o poziţie mai înaltă, atunci acesta este un caz fericit”, explică Mihaela Damian, country manager al firmei de executive search SpenglerFox.

ROMÂNISME. Sergiu Neguţ, transformation partner la firma de consultanţă Wanted Transformation Consultancy, îşi aminteşte de faptul că, în urmă cu zece ani, înainte să plece din România, a vizitat un prieten în străinătate, pe care l-a întrebat dacă se simte acasă. El spune că răspunsul acestuia nu a fost tocmai direct, ci doar că se simte sigur mai acasă decât în România, adică nu-i lipsesc mojiciile, şpăgile, pilele sau stridenţele de tot felul. “La rândul meu, am plecat din ţară pentru câţiva ani, dar pentru mine răspunsul a fost diferit. Acasă a rămas Bucureştiul, oraş pe care mărturisesc că îl iubesc, cu toate contrastele şi stridenţele lui. Dar chiar şi aşa, întoarcerea acasă a însemnat şi înseamnă chiar şi acum, o bucăţică de inadaptare la «românismele» de zi cu zi”, explică Sergiu Neguţ. El spune că, dacă un manager pleacă în altă ţară cu mai puţină dragoste pentru casă, atunci întoarcerea poate fi traumatizantă. “Am întâlnit oameni care, odată întorşi, sunt complet inadaptaţi şi trăiesc o dramă personală intensă. Cu atât mai mult când firma de la care au plecat este aceeaşi cu firma la care se întorc. Pentru mulţi români, mirajul Occidentului este atât de puternic încât, indiferent de titulatura jobului, o plecare în străinătate este o promovare, iar o revenire în ţară o retrogradare. De aceea, nu miră pe nimeni că, odată întorşi la Bucureşti, au nevoie de o nouă provocare”, mai explică Sergiu Neguţ. El spune că, în lipsa unei alte plecări peste graniţele ţării, o plecare peste graniţele firmei rezolvă temporar nevoia de schimbare, chiar dacă lasă neatinsă criza de identitate deja acumulată.

150 DE ROMÂNI, REPATRIAŢI DE RENAULT. Compania de pe piaţa locală care are poate cea mai vizibilă politică de repatriere a angajaţilor este grupul Renault, care, în perioada 2009- 2012 a trimis 150 de angajaţi români la filialele companiei din Franţa, Maroc şi Rusia, prin expatrieri şi misiuni internaţionale de lungă durată. Expatrierea face parte din planurile de carieră şi succesiune ale salariaţilor Renault în România, fiind privită ca o oportunitate de dezvoltare a competenţelor şi aptitudinilor, spun reprezentanţii companiei. “Cei care beneficiază de această oportunitate sunt aşteptaţi apoi să contribuie la creşterea performanţei grupului, indiferent de divizia în care vor activa. La întoarcerea din misiune, colegii noştri ocupă posturi care permit valorizarea experienţei acumulate, dar şi lărgirea viziunii asupra businessului (evoluţia poate fi atât pe verticală, cât şi pe orizontală, într-o altă meserie)”, precizează Dana Oprişan, directorul executiv adjunct de resurse umane în cadrul Grup Renault România, care s-a întors recent în România după ce în ultimul an a lucrat în Franţa, fiind responsabilă de coordonarea unui proiect al echipei centrale de HR din cadrul Renault. Anterior, ea a fost timp de cinci ani directorul de resurse umane al centrului de inginerie Renault Technologie Roumanie.

În prezent, în cadrul grupului Renault există 53 persoane aflate în misiune internaţională, iar până în prezent rezultatele acestor misiuni au fost foarte bune, având în vedere că toate persoanele care au fost în misiuni de expatriere încă activează în cadrul grupului, cu excepţia a două persoane care au plecat din companie şi au ales un alt parcurs, din motive personale. “Rezultatele se datorează anticipării şi unei bune pregătiri a misiunilor, un proces foarte minuţios, demarat cu mult timp înainte de începerea efectivă a acestei etape din carieră. Un parcurs de carieră reuşit presupune dialogul permanent între salariaţi, management şi echipa de resurse umane, dialog ce stimulează reflecţia angajaţilor noştri la propria carieră şi permite o mai bună cunoaştere şi corelare a aşteptărilor acestora cu nevoile companiei. De asemenea, succesul este datorat şi acompanierii permanente, pe parcursul fiecărei etape din carieră, mai explică Oprişan.

October 23, 2012
Maşini de import, executivi de import

Opt din cele mai mari zece companii de import automobile de pe piaţa locală sunt controlate de expaţi, care gestionează stocuri de zeci de mii de maşini anual şi afaceri cumulate de peste un miliard de euro, chiar şi în contextul în care piaţa a pierdut peste 70% din volum în ultimii ani.

Bazele pieţei auto locale au fost puse însă tot de executivi români, la începutul anilor ’90, când piaţa era dominată aproape integral de mărcile autohtone Dacia, Oltcit şi Aro. “Era distractiv să vinzi atunci maşini. Cunoşteam toţi clienţii. Dacă vedeam pe stradă un Mercedes-Benz S-Klasse, ştiam cine este proprietarul pentru că cinci erau toate”, declara în cadrul unui interviu Marius Piţigoi, cel care a pus bazele Autorom, importatorul Mercedes-Benz din cadrul grupului Ţiriac.

În ultimii douăzeci de ani, pe măsură ce vânzările de maşini au crescut, piaţa a atras atenţia producătorilor care au venit direct cu propriii importatori.
Printre primii a fost Porsche Holding, în ultima parte a anilor 90, iar în 2007 a urmat “boomul”, pentru că au venit, pe rând, Mercedes-Benz România, Citroen, BMW Group, Honda Trading şi Ford România, care acum şi produce maşini la Craiova.

Ultimii mari jucători controlaţi în continuare de români sunt Trust Motors, importatorul Peugeot, dar şi brandurile reprezentate de Ţiriac Holdings – Hyundai, Mitsubishi, Jaguar şi Land Rover. Dar de ce ar fi mai bun un expat decât un executiv local?

“Expaţii au avantaje în ceea ce priveşte “conexiunea” dintre divizia locală şi sediul central al companiei. Şi pot aduce companiei informaţii specifice, procese şi conexiuni. Aceste lucruri sunt importante pentru afaceri noi dar şi pentru funcţii-cheie. În afară de aceste lucruri, restul avantajelor sunt de partea managerilor locali” este de părere Michael Grewe, director general al Mercedes-Benz România încă de la venirea companiei, la finele anului 2006.

De aceeaşi părere este şi Marc Gueudin, cel care în prima parte a anului trecut a preluat conducerea importurilor Citroen. Experienţa internaţională, specializarea în domeniul de activitate, orientarea strategică constantă, gradul de adaptabilitate dar şi cunoaşterea produselor şi valorilor mărcii sunt o parte din avantajele unui expat. “Rezultatele obţinute depind în egală măsură de cunoaşterea şi înţelegerea caracteristicilor şi mecanismului de funcţionare a mediului din ţara respectivă, de capacitatea de a fructifica oportunităţile”, spune Gueudin.

Grewe a ajuns la Bucureşti în octombrie 2006, iniţial pentru un mandat de trei ani, care a fost extins în acest interval de mai multe ori. “Personal, sunt deschis a sta în România şi pe termen lung, îmi place această ţară, dar la un moment dat va avea loc o “rotaţie” în ceea ce priveşte funcţia”, a spus Grewe. Înainte de a veni în România, Michael Grewe a lucrat la sediul central al Daimler, în departamentul de Vânzări Internaţionale şi Dezvoltare a Serviciilor de post-vânzare. În timpul acestui mandat a fost responsabil de structura reţelei de dealeri şi distribuitori de pe pieţele în curs de dezvoltare, inclusiv proiecte în România. “A fost util să cunosc ţara şi piaţa înainte cu mult timp înainte de a veni aici”, recunoaşte Michael Grewe.

June 29, 2012
Bucureştiul a devenit mai ieftin pentru expaţi. Ce loc ocupă Capitala în clasamentul pe 2012

Cel mai scump oraş din lume pentru expaţi în 2012 a devenit Tokyo (Japonia), care a urcat de pe poziţia a doua ocupată în clasamentul de anul trecut. Tokyo a surclasat capitala statului african Angola, Luanda, care a trecut pe locul secund în acest an. Următoarele poziţii sunt ocupate de Osaka (Japonia), Moscova (Rusia) şi Geneva (Elveţia), potrivit celui mai recent studiu privind costul vieţii elaborat de Mercer.

La polul opus, Karachi (Pakistan) este cotat drept oraşul cel mai puţin scump pentru expatriaţi la nivel mondial, cu costuri mai mici de o treime din cele înregistrate în Tokyo. Evenimentele mondiale recente, incluzând răsturnări economice şi politice, au afectat locurile ocupate de multe regiuni prin fluctuaţii valutare, inflaţie şi volatilitatea preţurilor la cazare.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

June 12, 2012
Cat costa un expat?

Ilgaz Huseyn Kaya, directorul de marketing al Garanti Bank, a
venit in Romania in anul 2006. Permisul de sedere l-a luat abia in
2008, dupa sase luni de proceduri birocratice care pareau sa nu mai
ia sfarsit. Daca s-ar fi mutat impreuna cu familia, procedura ar fi
fost chiar mai complicata de atat, demersuri similare fiind
necesare atat pentru sotia, cat si pentru copiii sai. “Este foarte
complicat nu neaparat din cauza taxelor pe care trebuie sa le
platesti, ci din cauza faptului ca dureaza foarte mult pana cand
sunt intocmite toate actele necesare pentru a obtine permisul
respectiv”, spune Kaya. In banca pentru care lucreaza, din 8.500 de
angajati, 15 sunt expati. Pentru toti, compania a trebuit sa
deruleze aceeasi procedura greoaie, care, in multe cazuri, nu face
decat sa descurajeze importul de talente si de forta de munca, in
general.

“Pentru a angaja un strain nu este suficient sa gasesti un
candidat eligibil. Trebuie sa te asiguri ca ai apelat la toate
metodele de a gasi un om de pe piata locala si ca nu a a existat
niciunul”, spune Ruxandra Popescu, manager senior al
departamentului de servicii de consultanta privind detasarile
internationale din cadrul PwC Romania. Asta inseamna ca angajatorul
trebuie sa trimita solicitari scrise Agentiilor Judetene pentru
Ocuparea Fortei de Munca pentru a verifica daca in randul somerilor
exista persoane potrivite pentru posturile respective. Abia cand
primesc un raspuns negativ, ceea ce se intampla in toate cazurile,
pot incepe demersul de aducere in tara a managerului pe care doresc
sa-l angajeze. Aceasta este doar o formalitate, insa
obligativitatea ei nu face decat sa intarzie si mai mult aducerea
expatului in Romania. Urmeaza apoi analiza tuturor actelor, proces
care cere rabdare pentru ca nu dureaza niciodata mai putin de
cateva luni.

“Sunt si situatii in care apar probleme suplimentare pentru ca
multi manageri au fost relocati frecvent in ultimii ani si au cate
doi, trei copii nascuti in tari diferite. Trebuie in aceste cazuri
sa le cautam certificatele de nastere in orasele in care s-au
nascut, sa le aducem in Romania si sa incepem un nou proces complex
de oficializare a sederii lor”, mai spune Popescu. In genere, toti
acesti pasi dureaza circa patru-cinci luni, dar au fost si cazuri
in care permisele de sedere s-au obtinut chiar si in 10 luni de
zile. Costurile aducerii unui expat in tara pot ajunge si la cateva
mii de euro, daca luam in calcul si primele de relocare, care
includ plata chiriei pentru o anumita perioada de timp, a
gradinitei sau a scolii pentru copii sau biletele de avion pentru
deplasare. Strict referitor la costurile pe care le implica taxele
si actele necesare mutarii, acestea se ridica la cateva sute de
euro.

Companiile se plang insa de legislatia greoaie privind
acceptarea imigrantilor si de faptul ca Romania nu ia masuri
concrete pentru a incuraja transferul de talente. Aceasta ar
trebuie sa fie o preocupare importanta pentru autoritati, in
conditiile in care avem deja 2,8 milioane de romani care muncesc in
strainatate si, mai grav, cateva zeci de mii sunt specialisti si
manageri care au plecat din Romania nemultumiti de salariile si
conditiile de munca de aici sau, pur si simplu, atrasi de ofertele
pe care le-au gasit in afara tarii. Plecarea in masa a medicilor
sau a programatorilor, spre exemplu, a lasat un gol care ar putea
fi umplut cu usurinta de straini. “Strainii vin cu un know-how de
care companiile locale au mare nevoie. Aduc o alta etica a muncii,
sunt familiarizati cu practici mai avansate, au un alt stil de
leadership si este nevoie de ei cu atat mai mult cu cat creste
numarul celor care vor sa plece din Romania catre strainatate”,
crede Mihaela Mitroi, partener in cadrul departamentului de
servicii de consultanta privind detasarile internationale de la PwC
Romania.

Cu toate acestea, Romania limiteaza anual numarul imigrantilor
care pot veni sa munceasca si sa traiasca aici. Pragul maxim
stabilit se refera doar la cetatenii din spatiul extracomunitar.
Anul trecut, spre exemplu, a fost stabilit un contingent de 8.000
de imigranti, in timp ce pentru 2011 limita a scazut la 5.500. In
momentul de fata, exista cateva mii de manageri straini care
lucreaza de ani buni in Romania. Majoritatea sunt europeni, insa
sunt companii care au adus in echipa de management specialisti din
America, Asia si chiar si Africa. In ceea ce-i priveste pe
managerii romani care lucreaza in strainatate, acestia se indreapta
in special catre tarile din regiune. Cu toate acestea, sunt si
exemple de manageri care lucreaza in tari mai exotice, precum Kenya
sau Emiratele Arabe Unite sau pe piete extrem de dezvoltate si
competitive, precum Statele Unite ale Americii, Germania, Franta
sau Marea Britanie.

July 1, 2011
Cine sunt strainii sub 40 de ani care conduc in Romania afaceri de miliarde

Grzegorz Konieczny – FRANKLIN TEMPLETON – FONDUL
PROPRIETATEA

Grzegorz Konieczny este cunoscut drept administratorul celui mai mare business
romanesc, evaluat la peste 3,6 miliarde de euro, si este
considerat privilegiat de investitori pentru ca are acces in
boardul celor mai interesante companii locale. Avea 27 de ani cand
a venit prima oara in Romania sa cumpere actiuni in companiile
locale ce tocmai devenisera publice. Konieczny a implinit anul
trecut, in noiembrie, 40 de ani, iar in ianuarie 2011 a lansat pe
bursa cea mai mare afacere a Romaniei din ultimii ani, Fondul
Proprietatea. Inca inainte de listarea FP la bursa, Grzegorz
Konieczny spunea ca este familiarizat cu cele mai multe probleme
ale companiilor in care este actionar minoritar si ca le va aduce
in discutie una cate una, pentru ca principalul sau scop la
conducerea FP este sa scoata la suprafata valoarea reala a
companiilor de stat din portofoliul Fondului.

Stefan Grasser – OMV PETROM

Stefan Grasser a absolvit Facultatea de Economie si Afaceri la
Viena in 2001, fiind specializat in management si corporate
finance. A obtinut prima pozitie de conducere in urma cu 7 ani,
cand conducea departamentul financiar al OMV Australia, cu sediul
la Perth. In Romania a venit din 2009 si a avut ca prima sarcina
reorganizarea diviziei de explorare si productie. Echipa sa va fi
de peste 20 de experti la mijlocul acestui an si crede ca OMV
Petrom ii ofera spatiul necesar pentru a se dezvolta.

Aleksey Golovin – ROMPETROL GROUP

Aleksey Golovin coordoneaza din punctul de vedere administrativ
Rompetrol Group, raspunzand de un buget de 7 milioane de dolari. De
profesie avocat, Aleksey Golovin a intrat in KazMunaiGaz din 2008,
iar in Romania a fost mutat in 2009. Coordoneaza o echipa de 30 de
persoane, in special avocati. Unul dintre principalele proiecte in
care a fost implicat de cand a venit in Romania a fost schimbarea
sediului companiei, “in cadrul careia am reusit, prin negocieri, sa
scad cheltuielile administrative ale companiei cu 20-30%”. “In zece
ani ma vad la conducerea unei companii de petrol si gaze, dar nu
m-ar deranja nici sa schimb domeniul de activitate. In viitor mi-ar
placea sa am un hotel.”

CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE
->>>>>>>>>>>>>

BUSINESS Magazin prezinta, in cea de-a sasea editie a anuarului
100 Tineri Manageri de Top, o noua generatie de business, managerii
si antreprenorii de pana in 40 de ani care conduc cele mai
importante si dinamice companii din Romania.

Comanda acum varianta electronica a catalogului la
pretul de 25 lei.

June 29, 2011
Cine sunt strainii sub 40 de ani care conduc in Romania afaceri de miliarde

Grzegorz Konieczny – FRANKLIN TEMPLETON – FONDUL
PROPRIETATEA

Grzegorz Konieczny este cunoscut drept administratorul celui mai mare business
romanesc, evaluat la peste 3,6 miliarde de euro, si este
considerat privilegiat de investitori pentru ca are acces in
boardul celor mai interesante companii locale. Avea 27 de ani cand
a venit prima oara in Romania sa cumpere actiuni in companiile
locale ce tocmai devenisera publice. Konieczny a implinit anul
trecut, in noiembrie, 40 de ani, iar in ianuarie 2011 a lansat pe
bursa cea mai mare afacere a Romaniei din ultimii ani, Fondul
Proprietatea. Inca inainte de listarea FP la bursa, Grzegorz
Konieczny spunea ca este familiarizat cu cele mai multe probleme
ale companiilor in care este actionar minoritar si ca le va aduce
in discutie una cate una, pentru ca principalul sau scop la
conducerea FP este sa scoata la suprafata valoarea reala a
companiilor de stat din portofoliul Fondului.

Stefan Grasser – OMV PETROM

Stefan Grasser a absolvit Facultatea de Economie si Afaceri la
Viena in 2001, fiind specializat in management si corporate
finance. A obtinut prima pozitie de conducere in urma cu 7 ani,
cand conducea departamentul financiar al OMV Australia, cu sediul
la Perth. In Romania a venit din 2009 si a avut ca prima sarcina
reorganizarea diviziei de explorare si productie. Echipa sa va fi
de peste 20 de experti la mijlocul acestui an si crede ca OMV
Petrom ii ofera spatiul necesar pentru a se dezvolta.

Aleksey Golovin – ROMPETROL GROUP

Aleksey Golovin coordoneaza din punctul de vedere administrativ
Rompetrol Group, raspunzand de un buget de 7 milioane de dolari. De
profesie avocat, Aleksey Golovin a intrat in KazMunaiGaz din 2008,
iar in Romania a fost mutat in 2009. Coordoneaza o echipa de 30 de
persoane, in special avocati. Unul dintre principalele proiecte in
care a fost implicat de cand a venit in Romania a fost schimbarea
sediului companiei, “in cadrul careia am reusit, prin negocieri, sa
scad cheltuielile administrative ale companiei cu 20-30%”. “In zece
ani ma vad la conducerea unei companii de petrol si gaze, dar nu
m-ar deranja nici sa schimb domeniul de activitate. In viitor mi-ar
placea sa am un hotel.”

CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE
->>>>>>>>>>>>>

BUSINESS Magazin prezinta, in cea de-a sasea editie a anuarului
100 Tineri Manageri de Top, o noua generatie de business, managerii
si antreprenorii de pana in 40 de ani care conduc cele mai
importante si dinamice companii din Romania.

Comanda acum varianta electronica a catalogului la
pretul de 25 lei.

June 29, 2011
Ce tari exotice au ales managerii care au fugit de Romania – cat mai departe

Azerbaidjan este o destinatie care pentru o buna parte dintre
noi nu reprezinta nici macar o forma bine conturata pe harta. Este
interesanta doar in masura in care are exotismul aferent oricarui
loc care nu este o destinatie turistica sau un centru financiar cu
notorietate. Pentru cei mai multi, pare aproape de neconceput ca ar
putea deveni un loc pentru o mutare profesionala, insa pentru Horia
Adrian, actualmente CEO al Alpha Cement din Rusia, a fost cea mai
buna ocazie pentru a-si consolida cariera. Apetitul pentru
destinatiile exotice i s-a deschis probabil cat timp a studiat
pentru un MBA in Coreea, unde “experimentasem deja cu succes o
schimbare culturala radicala. Asa ca nu am stat pe ganduri inainte
de a accepta plecarea, desi era o provocare catre Est si nu catre
Vest”, spune Horia Adrian.

Revenim la momentul Azerbaidjan. Aici a ajuns dupa trei ani in
care a fost directorul de vanzari al Holcim Romania. “Am avut
norocul sa descopar o tara fascinanta, cu oameni cu suflet poetic
si colegi foarte pasionati de munca lor”, povesteste Adrian. Desi
diferentele fata de Romania erau mari si avea cu totul alte
responsabilitati, Horia Adrian a ramas in Azerbaidjan timp de patru
ani pentru a conduce afacerile grupului, iar una dintre cele mai
importante realizari ale sale din aceasta perioada a fost faptul ca
a reusit sa obtina aprobarea unei investitii majore a grupului
Holcim in aceasta tara.

De doua luni s-a mutat in Rusia, o piata la randul ei exotica,
intr-o oarecare masura, datorita particularitatilor care o
indeparteaza destul de mult de pietele europene. Asta in ciuda
dimensiunii sale uriase. Este CEO al Alpha Cement Rusia si conduce
o echipa de 2.000 de oameni, de aproape patru ori mai mare decat
echipa din Azerbaidjan. Plecarea din Romania in Coreea, mandatul de
patru ani in Azerbaidjan si acum mutarea in Rusia au reprezentat
schimbari importante in viata si cariera lui Horia Adrian. Au fost
puncte esentiale in dezvoltarea carierei sale, pe care le-a bifat
usor datorita capacitatii de adaptare. “De fiecare data cand am
locuit in alta tara, mi-am propus sa invat limba locala si sa
inteleg cat mai multe despre cultura, istoria si oamenii tarii
respective. Acomodarea nu a fost dificila, intrucat am ales sa
locuiesc in vecinatatea localnicilor si nu in ansambluri
rezidentiale destinate strainilor”, spune Adrian.

Indiferent de cum au fost resimtite aceste tranzitii, cert este
ca bifarea unei experiente internationale in CV este extrem de
importanta pentru un manager si cantareste intotdeauna mult in
ochii viitorilor angajatori. In plus, este un atu pe care
candidatii il au atunci cand isi negociaza salariile. Avantajul
este insa discutabil in ochii head-hunterilor, cel putin, in
functie de tara in care un manager este transferat. George
Butunoiu, spre exemplu, managing partner al companiei de executive
search George Butunoiu Ltd., spune ca un mandat intr-o tara exotica
nici macar nu ajunge sa se compare cu un mandat intr-o tara din
vestul Europei, Statele Unite ale Americii sau Rusia.

“99% dintre managerii romani care ajung pe pozitii importante la
firme din strainatate sunt trimisi prin filiala din Romania a
firmei respective, dupa ce au lucrat multi ani in firma respectiva,
au avut o ascensiune constanta si au confirmat ca sunt compatibili
cu modelul corporatist central. Vorbesc aici doar de tarile
civilizate, nu de cele exotice, ca Ucraina, Albania, tari
africane”, spune Butunoiu. Cazurile in care astfel de manageri
ajung direct din Romania in aceste tari dezvoltate, pe o pozitie
manageriala semnificativa, pe alta filiera decat cea de mai sus
sunt rare exceptii. “De pilda, e aproape de neconceput ca o firma
occidentala sa caute astfel de manageri in Romania”, completeaza
head-hunterul.

January 27, 2011
Strainii care au cucerit Romania (GALERIE FOTO)

La polul celalalt, sunt manageri expati care au venit in Romania cu un mandat limitat, dar tara le-a placut atat de mult, incat nu doar ca au ramas aici, ci s-au si casatorit cu romance.

Din randul strainilor care conduc afaceri pe piata romaneasca, doar doi sunt antreprenori – Wargha Enayati – care a dezvoltat aici CMU – si Enrico Perini, care a construit grupul de firme Romstal, una dintre putinele afaceri care s-a extins din Romania peste granite.

January 2, 2011