Tag: CSM

  • Incă o victoriei pentru Kovesi in instanţă. Procurorii CSM au respins cercetarea Inspecţiei Judiciare

    Procurorii Consiliului Superior al Magistraturii au respins, la şedinţa de luni a Secţiei, acţiunea disciplinară formulată de inspectorii judiciari faţă de fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi.

    CSM a anunţat, oficial, respingerea acţiunii disciplinare şi arată că decizia poate fi atacată, în 15 zile, la completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Kovesi a fost cercetată pentru că nu ar fi respectat confidenţialitatea lucrărilor şi a inserat într-un comunicat de presă pasaje din discuţii ce vizau dosarul familiei Cosma, acestea fiind probe în respectiva cauză.

    „Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, la data faptei procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”), pentru nerespectarea (…) confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004. Inspectorii judiciari au reţinut că procurorul a inserat în comunicatul de presă nr. 126/VIII/3/2018 pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, despre care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi care constituiau probe într-un dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, a precizat, în luna septembrie 2018, Inspecţia Judiciară, printr-un comunicat de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CSM reia discuţiile în cazul acţiunilor disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva Laurei Codruţa Kovesi

    Pronunţarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară în cele două acţiuni care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi a fost până amânată până acum de mai multe ori.

    Astfel, în primul dintre dosare, inspectorii IJ îi impută lui Kovesi ”nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, dacă fapta nu constituie infracţiune” iar în dosarul în care apare alături de Marius Iacob, pentru încălcarea mai multor articole privind răspunderea disciplinară a procurorilor.

    În acest ultim dosar în care apare alături de fostul adjunct, lui Kovesi i se impută manifestări ”care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”, precum şi atitudini ”nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii” şi ”nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Kovesi, Onea şi Iacob, judecaţi disciplinar de procurorii din CSM la sesizarea Inspecţiei Judiciare/ Ce acuzaţii i se aduc fostei şefe DNA

    Fostul procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror DNA Lucian Onea, aflat acum la Parchetul Judecătoriei Câmpina, în prezent suspendat din funcţie, şi Marius Iacob, procuror şef adjunct al DNA vor fi judecaţi miercuri de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

    Pentru toate cele patru dosare în care sunt judecaţi cei trei, Inspecţia Judiciară (IJ) a sesizat CSM pentru abateri disciplinare prevăzute de articolul 99 din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

    Pentru Kovesi, IJ a sesizat CSM în două dosare, unul în care este judecată doar ea şi altul în care apare alături de fostul ei adjunct, Marius Iacob.

    Astfel, în primul dintre dosare, inspectorii IJ îi impută lui Kovesi „nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, dacă fapta nu constituie infracţiune” iar în dosarul în care apare alături de Marius Iacob, pentru încălcarea mai multor articole privind răspunderea disciplinară a procurorilor.

    În acest ultim dosar în care apare alături de fostul adjunct, lui Kovesi i se impută manifestări „care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”, precum şi atitudini ”nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii” şi ”nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.

    Acuzaţiile care i se aduc lui Marius Iacob

    La rândul său, procurorului Marius Iacob i se impută de către inspectorii IJ ”nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii”.

    Lucian Onea este acuzat de IJ pentru ”încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii”.

    Inspecţia Judiciară a demarat în 12 ianuarie 2018 o acţiune disciplinară în cazul Laurei Coduţa Kovesi. Una dintre abaterile disciplinare ale procurorului şef al DNA, constatată de inspectori, se referă la înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru, pe data de 18 iunie 2017. “Procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniştri”, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, spuneau inspectorii, într-un comunicat de presă, în ianuarie 2018.

    Kovesi ar fi folosit “faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plenul CSM a avizat negativ proiectul de modificare a OUG 7/2019 pe legile justiţiei. Procurorul general a cerut, din nou, abrogarea integrală

    Procurorul general Augustin Lazăr a cerut, după şedinţa plenului CSM, din nou, abrogarea integrală a ordonanţei pe legile justiţiei.
     
    “Nu ar trebui să discutăm despre compromisuri, ci despre abrogarea integrală a unei ordonanţe vătămătoare pentru justiţia română, precum şi despre asumarea răspunderii în legătură cu o conduită care în niciun caz nu poate fi caracterizată ca fiind de cooperarea loială cu instituţiile justiţiei, din păcate. Am auzit de atâtea ori în spaţiul public discutându-se despre cooperarea loială a instituţiilor statului român conform exigenţelor Constituţiei României. Din păcate, este o distanţă mare de la discuţie la practică. Nu am dori să avem blocată Justiţia, nu aş dori să fac aici o analiză mai altfel decât analiza pe care o puteţi vedea pe site-ul Ministerului Public”, a declarat Augustin Lazăr.
     
    Ordonanţa de modificare, avizată negativ de plenul CSM, propune revenirea la forma anterioară a articolului 54 din Legea 303/2004, respectiv ca procurorii de rang înalt să fie numiţi numai dintre procurori, nu şi dintre judecători aşa cum prevedea OUG 7. O altă schimbare asupra căreia se revine este cea referitoare la avizul consultativ dat în cazul procurorilor de rang înalt, care rămâne în atribuţia Secţiei de procurori din CSM, nu la plenul CSM, aşa cum era în ordonanţa iniţială de modificare a legilor justiţiei.
     
  • Tudorel Toader a anunţat că îi va prezenta, astăzi, premierului un proiect pentru modificarea OUG pe legile justiţiei. Ministrul spune că ulterior va trimite propunerea la CSM

    “Mâine (vineri -n.r.) voi fi în ţară, voi prezenta doamnei prim-ministru proiectul de ordonanţă de urgenţă pe care îl voi trimite la Consiliul Superior al Magistraturii pentru consultare şi pentru a emite aviz consultativ. Apoi problemele de oportunitate a legiferării se discută la nivelul alianţei de guvernare”, a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.

    Ministrul Justiţiei a anunţat că proiectul de ordonanţă pentru modificarea ordonanţei de urgenţă 7/2019 pe legile justiţiei va conţine schimbările convenite luni, la întâlnirea avută de premierul Viorica Dăncilă cu reprezentanţii CSM şi membrii asociaţiilor de magistraţi, respectiv abrogarea articolului 54.
     
    “La Ministerul Justiţiei a fost elaborat OUG pentru modificarea OUG 7/2019, în sensul celor discutate de premer cu preşedinta CSM, Asociaţia Magistraţilor din România, UNJR, Asociaţia Procurorilor din România, Inspecţia Judiciară şi Secţia specială. La ce se referă modificările? La cele convenite de doamna premier: abrogarea articolului 54, articol care în principal prevede acum faptul că judecătorii, alături de procurori, pot deveni procurori de rang înalt şi că avizul nu îl mai dă Secţia pentru procurori, ci plenul CSM. Se abrogă deci articolul 54, se revine la prevederea anterioară, că doar procurorii pot deveni procurori de rang înalt, că avizul îl va da în continuare Secţia de procurori a CSM. În al doilea rând, se rezolvă diferenţele salariale pentru IT-iştii din domeniul judiciar” a completat Toader.
     
  • BREAKING Ordonanţa pentru modificarea legilor justiţiei, adoptată de Guvern/ Toader: Majoritatea soluţiilor sunt venite de la CSM

    „O primă precizare. Propunerea de modificare ce face obiectul OUG a venit de la CSM, adăugând că majoritatea soluţiilor sunt venite de la CSM. Care e urgenţa OUG? 
     
    Pornind de la urmtoarea premisă că adminiterea la INM trebuie anunţată cu 6 luni îaninte de concurs, iar CSM a făcut propuneri temporare pentru toamna lui 2019, propuneri care se referă în principal la păstrarea condiţiilor dinanite modificării legilor justiţiei, adică admiterea din 2019 să rămână de 2 ani, stagiul să rămână de 1 an, iar repartiţia auditorilor de justiţie să se facă anul acesta. De ce? Pentru că potrivit modificările la INM durata studiilor va fi de 2 ani spre 4 ani.
     
    CSM ne spune că dacă anul acesta s-ar da admiterea la studii de 4 ani cu stagiul de 2 ani s-ar crea un deficit de cadre. În acelaşi timp INM trebuie să îşi ia măsuri să treacă la durata studiilor de 4 ani, sistemul receptând jduecători după 4 ani şi nu după 2 ani, ceea ce ar însemna o lipsă de personal între cei doi şi patru ani care sunt în prezent”, a declarat ministrul Justiţiei, după şedinţa de Guvern.
     
    OUG pentru legile justiţiei care prevede o serie de modificări, precum numirea procurorilor de rang înalt sau chiar atribuţiile şefului Secţiei de anchetă. Una dintre prevederi arată că şeful Secţiei de anchetă poate dispune asupra tuturor soluţiilor cu magistraţi.

    Documentul prevede modificări privind concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, dar şi la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară sau 317/2004 privind CSM.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Gheorghe Stan, noul şef al Secţiei de anchetă a magistraţilor/ Scandal în şedinţa CSM: Un judecător a cerut anularea rezultatelor concursului

    “Nu a fost un vot unanim, am înţeles şi eu, acum ieşind, 11 voturi pentru a fost numit candidatul Stan la şefia Secţiei (pentru investigarea infracţiunilor din justiţie -n.r.)”, a anunţat ministrul justiţiei, Tudorel Toader.
     
    Au existat însă contre în cadrul şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii pe rezultatele concursului pentru conducerea Secţiei, dar şi pe procedură. Judecătoarea Andreea Chiş a propus anularea rezultatelor concursului, invocând ca motiv lipsa din comisia de concurs a reprezentantului Secţiei pentru procurori.
     
    “În ceea ce priveşte constituirea Comisiei de concurs, respectiv lipsa unui membru procuror desemnat de Secţia de procurori. Consider că acesta constituie un motiv de nulitate absolută a procedurii pentru că legea nu prevede în această situaţie posibilitatea ca această Comisie de concurs să funcţioneze în condiţii de majoritate.(…) Atunci când legiuitorul în mod excepţional a dorit ca orice structură a Consiliului să funcţioneze în condiţii de majoritate a făcut-o în mod expres. Aşa cum a făcut-o prin Ordonanţa 90/2011, probabil din raţiunea privind faptul că vorbim de o procedură simplificată şi care avea ca finalitate o numire doar provizorie şi care era şi modificată parţial, pentru că numirea (…) se făcea de către preşedintele Consiliului”, a declarat la începutul şedinţei Andreea Chiş.
     
  • Judecătorii CSM, despre înregistrarea din DNA: Sunt practici de intimidare prin ticluirea de dosare

    „Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act, cu maximă îngrijorare, de conţinutul înregistrărilor recent apărute în spaţiul public care relevă, la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, un mod de lucru având ca finalitate deturnarea scopului justiţiei. În acest sens, Secţia identifică potenţiale practici de intimidare, de presiune asupra judecătorilor prin ticluirea de dosare, inclusiv prin investigarea relaţiilor personale ori profesionale dintre aceştia în vederea obţinerii unor soluţii favorabile în cauzele instrumentate de respectiva unitate de parchet”, arată membrii Secţiei pentru judecători a CSM, printr-un comunicat de presă.

    Potrivit sursei citate, judecătorii CSM cer Inspecţiei Judiciare şi Secţiei pentru anchetarea magistraţilor să efectueaze „cu maximă operativitate, cercetările care se impun, absolut necesare pentru protejarea efectivă a independenţei judecătorilor şi pentru garantarea respectării drepturilor cetăţenilor la o justiţie dreaptă”.

    Precizările vin după ce în spaţiul public a fost publicată o înregistrare audio a unei şedinţe a DNA Oradea din ianuarie 2018, unde se vorbeşte de urmărirea penală a unor judecători ca să intre “frica în ei”.

    Avocatul care a publicat înregistrarea susţine, pe site-ul casei de avocatură pe care o reprezintă, că a primit înregistrarea anonim şi dă numele celor care ar fi participat la şedinţa DNA Oradea, spunând că le recunoaşte vocile personal. Astfel, el îi nominalizează pe procurorii Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Ciprian, Pantea Cosmin şi Rus Lucian, de la DNA Oradea.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • BREAKING Anca Jurma a anunţat că nu mai doreşte să continue interimatul la conducerea DNA

    “În timpul şedinţei, în timpul deliberărilor, la secţie s-a primit o declaraţie din partea doamnei Jurma prin care renunţă la consimţământul prealabil acordat. În cazul acesta, Secţia nu avea cum decât să ia act de voinţa dânsei, de retragere a acordului şi vom vedea ce va decide Secţia la o şedinţă ulterioară”, a declarat Tudorel Toader.

    Întrebat dacă asta înseamnă că urmează o altă persoană la conducerea interimară a DNA, Toader a replicat: “Altă soluţie nu ai. Sigur, altă propunere, sigur, şi CSM-ul, Secţia pentru procurori se va întâlni joia viitoare şi probabil se va decide”.

    “Acordul de voinţă este o chestiune strict personală. Dânsa cred că este cea mai în măsură să spună în condiţii şi-a exprimat acordul şi în ce condiţii şi l-a retras. Personal, nu pot să mă substitui domniei sale în a da explicaţii (…) Am convingerea că Secţia pentru procurori va identifica cel puţin provizoriu un procuror care să-şi asume responsabilităţile respective, care să respecte dorinţa cuiva de a nu continua în această funcţie”, a completat Toader.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primul articol publicat de Rise Project după scandalul valiza: Soţul şefei CSM Simona Marcu a încasat un cec de 15.200 lei de la Tel Drum

    “Prin borderoul de plăţi Tel Drum l-am întâlnit pe Gil Vasile, soţul şefei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Simona Camelia Marcu (foto). Este avocat specializat în comercial, nu pledează, are birou în Bucureşti şi proprietăţi în Teleorman. Cecul valorează 15.200 de lei şi a fost emis de corporaţie în septembrie 2015, sub semnătura executivului Petre Pitiş”, arată site-ul de investigaţii.

    Pe atunci, soţia sa, Simona Marcu, era judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe 5 ianuarie 2018, ea a devenit preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) .

    Cititi mai multe pe www.zf.ro