Tag: bursa

  • Se ingroasa gluma: leul si bursa prind viteza la vale

    Leul a pierdut 3% din valoarea de la inceputul anului pana acum si 20% in ultimele sapte luni, iar Bursa 15% de la inceputul anului. BET a pierdut ieri 2,8%, iar leul aproape 1% din valoare.

    Pierderile au trecut dincolo de piata financiara si afecteaza intreaga economie – distribuitorii cumpara mai scump din strainatate, transportatorii maresc tarifele, cresc ratele la creditele in valuta, iar asiguratorii au daune mai mari de platit, deci pierderi si mai mari decat pana acum.

    Cursul si Bursa au inceput chiar sa se influenteze.

    Semnalele negative la nivel macro, volatilitatea ridicata a cursului leu/euro si contextul extern nefavorabil au determinat una dintre cele mai rapide corectii de pe Bursa din ultimii ani.

    Mai multe amanunte pe www.zf.ro

  • Ziua a sasea: pierderile continua

    Indicii au continuat pierderile cu minusuri de peste 2,5 procente. BET s-a depreciat inca 2,7%, BET-C 2,6%, iar BET-FI a coborat inca 3,8%. Toate previziunile tehnice ale analistilor si investitorilor au fost date peste cap de pierderile peste asteptari, iar de analizele fundamentale nici nu mai vorbim (companiile scad indiferent de situatiile financiare). Valoarea tranzactiilor a fost redusa astazi, de numai 12,8 milioane euro, dintre care 11,3 milioane euro aferente operatiunilor de pe piata principala.

    SIF-urile au cazut din nou mai mult decat piata in ansamblu, iar indicele care uramreste evolutia a ajuns aproape de minimul crizei din noiembrie, 65.738 puncte fata de 65.649 puncte acum doua luni. SIF5 Oltenia, cel mai atractiv titlu la tranzactionare, a coborat astazi inca 4,15% fata de saptamana trecuta.

    "Asteptam o revenire in perioada imediat urmatoare, chiar de maine. Dar nimeni nu mai e sigur de nimic, orice analiza are marja ei de eroare, iar piata se poate misca imprevizibil", spune un investitor. Speculatiile investitorilor fata de motivele pierderilor (pe langa motivele economice si internationale) au ca obiect scaderi intentionate ale preturilor pentru a putea cumpara cat mai ieftin retragerile de capital strain fiind dezavantajate si de deprecierea leului fata de moneda europeana.

  • Saptamana rosie in deschidere

    Indicele BET consemna o pierdere de 0,15% dupa primele 30 de minute de tranzactionare, dupa ce deschisese chiar mai jos, in timp ce BET-C, indicele compozit, a reusit sa treaca pe plus cu 0,1%. BET-FI, care grupeaza evolutia SIF-urilor a coborat cel mai mult, ajungand la o scadere de 1,8%, dupa o pierdere chiar mai mare in deschidere.

    Evolutia societatilor de investitii financiare indica o presiune la vanzare pentru titlurile acestora, cu migrare catre actiuni ale companiilor listate. SIF-urile inregistreaza, la inceputul sesiunii, pierderi de pana la doua procente, in timp ce unele societati au trecut pe plus. Banca Romana pentru Dezvoltare a recuperat 2,6 procente, Antibiotice Iasi 0,6%, iar Rompetrol Rafinare 0,1%. In functie de cum va evolua bursa in a doua parte a sedintei de astazi, se va putea stabili daca trendul intermediar de scadere se apropie de final.

  • Saptamana de derdelus la BVB

    Foarte putini sunt cei care se asteptau la un inceput de an atat de dezastruos pentru Bursa de Valori. Si mai putini au fost cei care au actionat conform datelor oferite de analizele tehnice. La momentul inchiderii anului de tranzactionare, pe graficele indicilor BET si BET-FI de putere relativa (Relative Stranght Index) si medie mobila (MACD) putea fi observata o perioada de zece sedinte de scadere. Majoritatea investitorilor asteapta si confirmarea trendului intermediar prezis de grafic pentru a vinde sau cumpara. Asa s-a ajuns, probabil, ca in prima zi de tranzactionare a anului scaderea pe fondul vanzarilor sa fie foarte mare, desi trendul nu s-a confirmat pana saptamana aceasta. Si dupa cateva sedinte de pierderi sustinute, investitorii care nu analizeaza tehnic evolutiile au inceput sa vanda pentru a stopa pierderile.

    Amploarea deprecierilor are drept cauze si absenta investitorilor straini mari, care pot tempera piata prin miscarile lor. Bineinteles, pe langa orice cauza de natura externa, cum ar fi problemele economiei americane si scaderile burselor europene, este obligatoriu sa ne uitam in propria ograda. Inflatia anualizata din 2007 a depasit cu mult prognozele BNR, 6,6% fata de 4% plus/minus un punct procentual, ceea ce a dus la majorarea tintei de inflatie pentru anul in curs cu 0,6 procente si la majorarea dobanzii de politica monetara cu 0,5% in ultima sedinta a Consiliului de Administratie al BNR. Moneda nationala si-a stopat partial deprecierea fata de euro, si a incheiat saptamana la un raport de 3,66 lei/euro.

    Indicele SIF-urilor a fost cel mai afectat de scaderile de saptamana aceasta, cu o pierdere de 11,3%, ceea ce duce deprecierea de la inceputul anului pana la 13% si un valoare egala cu cea din noiembrie anul trecut, 68.334 puncte. Nici BET nu s-a simtit mai bine, evolutia companiilor mari si lichida fiind aproape identica cu cea a societatilor de investitii financiare. Indicele blue-chipsurilor a terminat saptama cu un minus de zece procente, coborarea de la inceputul anului fiind de 10,8%. Cu o pierdere de circa zece procente se "lauda" si indicele compozit BET-C de la inceputul anului, o scadere de 9% fiind consemnata in cursul saptamanii.

    Picajul burselor din Europa Centrala si de Est este mai accentuat decat al celor occidentale, explicatia analistilor fiind aversiunea la riscul mai ridicat al regiunii atunci cand bursele vest-europene sau americane inregistreaza pierderi. Principalul indice polonez, WSE WIG a pierdut 9,4% de la inceputul anului, cel ceh, PX50, 8,7%, iar indicele austric, ATX, a coborat 8,5 procente. In aceeasi perioada, principalii indictaori americani, DJIA si S&P 500, au pierdut 4,2%, respectiv 3,9%. Aproximativ aceeasi cifra se regaseste si pentru zona euro, prin DJ STOXX 50 cu un minus de 4%, sau pentru Germania, unde DAX a coborat 4,6%.

    Picajul bursei are efecte dezastruoase si pentru valoarea capitalizarii. De la inceputul anului, capitalizarea BVB si Rasdaq a scazut 9,5 miliarde lei (circa 2,6 miliarde euro, la cursul zilei de vineri). Calculata in euro, capitalizarea s-a micsorat cu patru miliarde de euro, datorita diferentei de curs dintre sedinta de astazi si cea din 21 decembrie 2007, ultima sesiune a anului trecut. Actiunile companiilor au pierdut chiar mai mult in aceasta perioada. Ultimele cinci sedinte bursiere au insemnat o cadere de 15% pentru titlurile Impact Bucuresti (IMP), de 13% pentru Biofarm (BIO) si de 10% pentru Rompetrol Rafinare (RRC). Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD) a scazut 14,5%, dublu fata de pierderile Bancii Transilvania (TLV), de numai 7,1%. Dintre SIF-uri, cel mult s-au depreciat Banat-Crisana (SIF1) si Muntenia (SIF4) cu cate 13%, iar Moldova (SIF2) cu 10,7%.

    Problemele sunt departe de a se fi incheiat, atat pe plan international cat si pe plan intern. In acest moment este extrem de dificil pentru orice analist sau broker sa faca o prognoza privind viitoarele miscari ale bursei. Investitorii au inceput sa faca pasi inapoi, declarand ca au cumparat in cursul saptamanii la un anumit pret, pentru a se convinge in sedinta urmatoare ca puteau achizitiona si mai ieftin. "Absenta unor investitori institutionali se simte cu atat mai mult in acest moment, cand cei mici intra in asteptare scazand lichiditatea oricum redusa", a declarat un broker.

    Indiferent cum va debuta saptamana viitoare, o solutie pentru speculatori este deschiderea unor pozitii futures la Bursa din Sibiu (SIBEX), sau chiar la Bucuresti, unde au insa doar doua active suport, BET si BET-FI. In primele trei zile de tranzactionare ale anului, la Sibiu au fost deschise aproximativ 40.000 de pozitii pe diferite scadente, iar castigurile posibile pentru cei care au mizat pe scaderea pietei s-ar fi putut ridica, cumulat, la circa 2,5 milioane euro, conform datelor SIBEX. Daca trendul descendent al BVB va continua, Bursa din Sibiu va deveni tot mai atractiva pentru investitorii dispusi unor riscuri mai mari.

  • A cincea zi de pierderi la BVB

    Pierderile indicilor s-au adancit in ultima sedinta a saptamanii, ajungand la valori apropiate de cele minime ale crizei din luna noiembrie 2007. BET a coborat pana la 8.764 de puncte, ceea ce reprezinta o pierdere de aproape 11% de la inceputul anului, iar BET-FI a ajuns la 68.334 puncte, cu 13% mai putin decta ultima cotatie a anului trecut, dintre care 11,3% sunt procente pierdute in cursul saptamanii ce tocmai s-a incheiat.

    Actiunile Bancii Romane pentru Dezvoltare au ocupat locul secund in ceea ce priveste valoare de tranzactionare, peste 1,7 milioane euro, titlurile consemnand o depreciere de 5,7%. Cele mai atractive titluri ale zilei au fost cele ale SIF5 Oltenia, cu o valoare a transferurilor de aproape 2,3 milioane euro, in timp ce pretul actiunii a scazut doar 0,3%. Printre putinele companii ale caror actiuni au inregistrat cresteri se gasesc si cele ale Oltchim Ramnicu Valcea, cu o apreciere de 1,75% si o lichiditate de circa 0,3 milioane euro.

    Verde in deschidere

  • Verde in deschidere

    Indicii BET si BET-C au recuperat mai mult de un procent in primul sfert de ora al sedintei, iar BET-FI 0,3%, in timp ce valoarea tranzactiilor incheiate s-a ridicat la aproape un milion de euro. Ramane de vazut daca urcarea va rezista si in a doua parte a zilei.

    Investitorii cu experienta au declarat ca au deja portofoliile pline de actiuni, adica au terminat banii de cumparaturi. Cei mai „fricosi”, adica jucatorii care asteapta piata sa creasca inainte sa achizitioneze, vor incepe astazi, vineri, cumparaturile si vor astepta saptamana viitoare pentru confirmare. Daca sedinta se va dovedi doar o revenire tehnica, luni vom asista la continuarea scaderilor. Importante pentru directia de saptamana viitoare sunt si trendurile pietelor internationale. Americanii au incheiat pe verde aseara, insa Europa este in continuare in scadere.

  • De ce scade Bursa?

    De la inceputul anului, de pe Bursa s-au evaporat circa 2,9 miliarde de euro, la care se mai adauga pierderi de aproape 800 de milioane de euro de pe bursa RASDAQ. Indicele BET al celor mai importante zece companii a pierdut 8,9% in primele sase sedinte ale anului, iar BET-FI, indicele societatilor de investitii financiare (SIF), a scazut cu 11,3%.

    Intrebarea care se afla pe buzele tuturor investitorilor in aceste zile este: de ce scade Bursa?

    Brokerii sustin ca principala cauza a scaderilor care au marcat inceputul de an la Bursa este sentimentul negativ de pe pietele de capital internationale la care se adauga semnalele negative la nivel macroeconomic pe plan local.

    Mai multe detalii pe www.zf.ro

  • Randamente peste asteptari in 2007

    Principalul lucru care merita retinut din evolutia de anul trecut a actiunilor listate este randamentul obtinut de cateva societati mari. Categoria I a Bursei reprezinta investitia in actiunile cu cel mai scazut risc de pe BVB sau Rasdaq, de aceea profiturile ce pot fi obtinute sunt, in mod normal, mai reduse. Acest lucru nu s-a intamplat cu cateva companii. Oil Terminal Constanta a crescut cu aproape 250% anul trecut, iar castigul nua fost conditionat de participarea la majorari de capital social. Pe locul secund se afla Oltchim Ramnicu Valcea, cu o majorare de 152%, de asemenea fara majorari de capital.

    "In mod surprinzator, primele locuri in clasamentul celor mai performante actiuni de a categoria I sunt coupate de doua companii cu capital majoritar de stat. Oil Terminal a avut ca suport crestereqa profitabilitatii si a vizibilitatii si posibilitatea participarii la proiectul Oleoductului Pan-European PEOP, in timp ce Oltchim a consemnat o reducere de peste zece ori a capitalului social ca urmare a anularii unei majorari anterioare (procedura ar putea fi reluata, dar cu acordarea dreptului de referinta actionarilor minoritari). De asemenea, combinatul ar putea fi privatizat catre investitorul german PCC SE, care a achizitionat deja 12,9% din actiunile Oltichim", se arata in raportul Intercapital.

    O alta companie care a inregistrat un randament pe actiune mai mare de 100% este SSIF Broker Cluj, cu o crestere de 145% in 2007. Pentru obtinerea acestui randament investitorii ar fi trebuit sa participe la cele doua majorari de capital social incheiate anul trecut, in caz contrar profitul pe titlu ar fi fost diminuat la 58%. Principalele atuuri ale brokerului clujean au fost rata mare de profitabilitate, 58% in trimestrul al treilea, un nivel al profitului net de trei ori mai mare decat in 2006 si marirea lichiditatii prin majorariled e capital efectuate.

    Pe locul al patrulea in topul randamentelor categoriei I se afla Alro Slatina, cu un castig de 94,5% pe actiune, dupa ce a finalizat fuziunea cu Alprom Slatina. "Profitabilitatea companiei a crescut continuu de la 7% in 2005 la 16% in 2006 si la 21% in trimestrul al treilea din 2007", se arata in raportul Intercapital. Actionarul majoritae, fondul de investitii Vimetco NV, a derulat anul trecut o oferta publica initiala in valoare de 515 milioane dolari la Bursa din Londra. Actiunile listate la bursa londoneza include si investitiile pe care fondul de investitii le are in China.

    Cititi mai multe in numarul Business Magazin de saptamana viitoare.

  • Bursa in cadere libera

    Trendul descendent pe care a intrat bursa autohtona de la inceputul anului a fost declansat in cea mai mare parte de situatia internationala dificila. Amploarea pierderilor, care o depaseste acum pe cea a burselor occidentale, este data de absenta investitorilor straini semnficativi, care sa calmeze piata si sa sustina pragurile de suport. Adancirea scaderilor are la baza si stirile din economia romaneasca, cum ar fi majorarea dobanzii de politica monetara a Bancii Nationale, vesti defavorabile pietei de capital.

    La aceste motive intemeiate si rationale se mai adauga si panica care se instaureaza in randurile investitorilor atunci cand scaderea pietei depaseste prognozele initiale. Ce se poate face acum? Rabdare si achizitii pentru cei care au inca bani lichizi. Exista posibilitatea ca mini-trendul descendent sa nu se incheie pana saptamana viitoare (zece zile de la inceputul anului conform graficelor din analiza tehnica – RSI si MACD), iar achizitiile mai pot fi amanate.

    Sedinta bursiera de astazi a confirmat explicatiile referitoare la scadere. Indicele BET-FI s-a depreciat mai putin decat ceilalti indici datorita suporturilor puternice intalnite si a pierderilor mari de ieri. BET si BET-C au fost sustinute ieri de cresterea pe final de sedinta a actiunilor SNP Petrom, suport care a disparut astazi – titlurile Petrom au coborat cu 4,7%. Nici celelalte blue-chipsuri nu s-au simtit mai bine. Banca Transilvania a pierdut 4,5%, Antibiotice Iasi 5%, iar Transelectrica 3,2%.

    Indicii au coborat la randul sub pragurile psihologice, cu BET-FI la 69.725 puncte, BET la 8.948 puncte si ROTX la 19.785 puncte. Moneda nationala s-a apropiat de 3,7 lei/euro, cursul de referinta calculat de BNR fiind de 3,68 lei/euro, consemnand o scadere de un procent pentru leu.

    Bursele europene au trecut pe rosu dupa ce Banca Angliei a anuntat mentinerea neschimbata a dobanzii de referinta la 5,5%, in ciuda cererilor pentru o lira sterlina mai ieftina venite din partea lanturilor mari de magazine. Urmatorul anunt important va fi cel al Bancii Centrale Europene, care decide astazi dobanda de referinta a zonei euro.

    Pierderi de peste 3% pentru blue-chipsuri

  • Pierderi de peste 3% pentru blue-chipsuri

    Scaderea de circa zece procente de la inceputul anului a accentuat puternic panica printre investitori, iar ordinele de vanzare le-au depasit cu mult pe cele de cumparare. "Situatia va mai continua pana cand cei care vor sa vanda o parte din actiunile detinute vor termina de vandut, sau cumparatorii vor termina banii lichizi. Sau, cazul cel mai probabil, pietele internationale vor reveni pe un trend ascendent pe fondul unor stiri economice pozitive", a declarat un broker.

    Indicele BET a pierdut, la jumatatea sedintei 3,2%, iar BET-C a coborat aproape 3%, mult mai mult decat scaderea BET-FI, de 1,8%. Prin aceste deprecieri indicii isi aliniaza pierderile de la inceputul anului, BET-FI avand un avans de ieri, cand a coborat cu aproape trei procente mai mult decat ceilalti indici. Valoarea tranzactiilor cu actiuni a depasit 10 milioane euro, valoare ce se inscrie in media anului trecut.

    Flamingo International a inregistrat una dintre cele mai mari pierderi astazi, cu un minus de 8,6% la jumatatea sesiunii. Scaderi importante se gasesc si la Impact Bucuresti cu 4,4%, Turbomecanica cu 5,4%, Biofarm cu 6,1% si SNP Petrom cu 3,5%


    Bursa a deschis indecisa astazi