Tag: femei

  • Cine este româncă responsabilă de rezultatele financiare ale unui business de tehnologie gigant în 16 ţări

    „Gândeşte ca un bărbat, comportă-te ca o femeie. Nu uita că eşti femeie într-o lume «încă» a bărbaţilor”, spus Eliza Irimia, CFO al Stefanini în regiunea EMEA pentru anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

    „Actuala poziţie reprezintă o treaptă importantă în ascensiunea mea profesională. Sunt responsabilă pentru rezultatele financiare a 16 ţări europene, am adus şi centralizat în România întreaga echipă financiară care se ocupă de aceste pieţe, am un job regional de la mine de acasă şi consider asta o mare realizare”, îşi descrie Eliza Irimia responsabilităţile de CEO al companiei cu origini braziliene de servicii IT. Din rolul actual, ea conduce în mod direct o echipă formată din 90 de oameni. CFO-ul Stefanini este doctor în economie şi, anterior, a ocupat funcţii de conducere în cadrul unor companii precum Vodafone România şi KPMG România. De asemenea, a predat la catedra de Finanţe Bănci din cadrul ASE şi a ţinut cursuri de contabilitate la Universitatea Politehnica din Bucureşti. Pentru anul în curs şi-a propus „investiţii în dezvoltarea oamenilor în primul rând, pentru că rezultatele le construim împreună, iar performanţa mea depinde de performanţa lor” şi pentru business îşi doreşte să continue automatizarea proceselor. În opinia sa, într-o afacere femeile se dovedesc a fi mai ambiţioase, mai reziliente şi mai perseverente decât bărbaţii. Totuşi, observă că succesul depinde, de multe ori, de calitatea şi viteza de acţiune, unde bărbaţii par să fie avantajaţi. „Femeile iau în considerare, însă, mai multe detalii şi analizează mai mult. Cred că lumea în care trăim şi complexitatea afacerilor ne impun să avem multe abilităţi, pe care să le folosim în doze diferite, în situaţii diferite. Aici femeile câştigă detaşat, întrucât combină cu măiestrie multe calităţi, sunt mai flexibile şi mai agile”, spune Eliza Irimia. 

    Profilul Elizei Irimia a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • 105 Cele mai puternice femei din business: Măriuca Talpeş, CEO, Intuitext

    Măriuca Talpeş este una dintre cele mai cunoscute femei din businessul românesc, după ce a construit alături de soţul său compania de soluţii de securitate informatică Bitdefender, un brand românesc cunoscut şi în afara graniţelor. În prezent, activează ca CEO al Intuitext, companie cu activitate în domeniul digitalizării educaţiei şi manualelor şcolare. Este o voce activă pe teme legate de educaţie şi unul dintre autorii iniţiativei Edu Networks, proiect lansat în 2019 care îşi propune să ducă România în top 10 sisteme educaţionale din Europa până în 2030. De altfel, Bitdefender este partener fondator al proiectului care îşi propune să implice 64.000 de elevi din 114 şcoli cu rezultate medii sau slabe unde să schimbe mentalitatea din instituţiile de învăţământ. În cadrul proiectului sunt implicate alte nouă organizaţii, peste 68 de specialişti în educaţie şi peste 50 de mentori din mediul de business. Măriuca Talpeş conduce şi grupul de educaţie din cadrul asociaţiei Romanian Business Leaders şi este iniţiatorul proiectului Merito, de recunoaştere a excelenţei în educaţie şi transformare a meseriei de profesor: „Noi punem în lumina reflectoarelor profesorii români exemplari, pe aceia cărora viitorul României nu le este indiferent. Creştem o echipă care descoperă cadre didactice cu adevărat deosebite, cărora le oferim recunoaştere, o comunitate şi îi premiem”.

    Acest material despre Măriuca Talpeş a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Antreprenoarea care a construit de la zero o afacere de milioane de euro şi îşi vinde astăzi produsele fabricate în România în peste 50 de ţări

    „Cred că un lider există în primul rând prin valorile lui şi prin ce poate construi în echipă, poate o femeie este mai sensibilă şi exagerat de responsabilă. Pe plan extern, în relaţiile cu clienţii, m-a ajutat că sunt femeie, am avut un capital de încredere în plus. Veneam dintr-o ţară cu grad mare de risc şi am obţinut totuşi credite de milioane de euro.”

    Doina Cepalis deţine grupul de firme Te-Rox, ce produce scaune auto pentru copii, cea mai mare parte a businessului mergând la export. Scaunul auto pentru copii a purtat-o pe Doina Cepalis din nordul Moldovei în toată lumea: produsele made in Romania ajung astăzi în peste 50 de ţări. Grupul Te-Rox este format din trei companii ce administrează un total de patru unităţi de producţie în trei judeţe, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.

    „Dacă sunt întrebată deseori dacă m-a ajutat în business faptul că sunt femeie, pot să spun că o dată m-a ajutat – am plâns, iar poliţia municipiului s-a deschis special pentru mine ca să-mi reînnoiesc buletinul”, spunea anterior Doina Cepalis, despre licitaţia prin care avea să cumpere prima sa fabrică. Ea vrea să lase afacerea moştenire familiei şi a implicat-o deja pe fiica ei în businessul de producţie şi retail online. Conform ZF, anul trecut au existat unele discuţii referitoare la atragerea unui partener minoritar alături de care să continue dezvoltarea grupului, însă fără să cedeze controlul asupra afacerii.

    Profilul Doinei Cepalis a apărut în anuarul 105 MANAGERI DE TOP, publicat în luna martie de Business MAGAZIN.

     

  • O simplă întrebare, transformată în filosofie de viaţă: „De ce crezi că poţi să fii doar un profesionist de succes sau o mamă şi soţie de succes? Cum ar fi dacă ai fi ambele?”

    Pentru Natalia Gelshtein-Kiss, market director, Danone România, Bulgaria şi ţările Adriatice, una dintre cele mai importante realizări ale ultimilor doi ani a fost creşterea cotei de piaţă a Danone în România, iar printre obiectivele sale pentru anul în curs se numără creşterea categoriilor de produse ale companiei, inovarea, creşterea gamei bio şi consolidarea acţiunilor de CSR în care compania este implicată. În opinia sa, nu există calităţi pe care le are o femeie şi un bărbat nu sau viceversa.

    „Cred că femeile sunt mai minuţioase, îşi ascultă mai mult instinctul şi sunt mai ataşate emoţional, mai uşor impresionate de sentimente, ceea ce nu este deloc un lucru rău, deşi uneori avem tendinţa de a ne activa latura maternă, lucru care nu este întotdeauna cel mai bun lucru la locul de muncă. Cred cu tărie în puterea diversităţii şi că cele mai bune echipe sunt alcătuite din oameni care au puncte forte şi vulnerabilităţi diferite, prin urmare, genuri, culturi şi experienţe diferite.”

    Despre echilibrul între viaţa personală şi profesională, Natalia Gelshtein-Kiss spune că îşi va aminti întotdeauna o conversaţie cu unul dintre cei mai buni mentori ai săi. „M-a întrebat: «De ce crezi că este o alegere? De ce crezi că poţi să fii doar un profesionist de succes sau o mamă şi soţie de succes? Cum ar fi dacă ai fi ambele?». De atunci, a devenit foarte clar pentru mine şi mă străduiesc să dau tot ce e mai bun la locul de muncă, ofer 100% şi tind către 100% în a fi cea mai bună mamă posibilă pentru copiii mei şi cea mai bună soţie posibilă pentru soţul meu. Nu înseamnă că sunt acolo, dar dau 100% fiecăruia, deci nu trebuie să echilibrez cu adevărat.”

    Sfatul său pentru tinerele aflate la începutul carierei este: „Acordă-ţi puţin timp să te gândeşti cine eşti şi care este scopul tău. Ce îţi doreşti cel mai mult să obţii? Aminteşte-ţi întotdeauna că nu este necesar să alegi între a fi o mamă, soţie de succes şi un profesionist de succes, poţi fi ambele! Urmăreşte-ţi visele şi trăieşte acum şi aici.”

    Profilul Nataliei Gelshtein-Kiss a fost inclus recent în anuarul 105 Cele mai puternice femei din  business, realizat de Business MAGAZIN

  • Ioana Birta, CFO Teraplast: „Oamenii urmează liderii autentici, integri şi, desigur, competenţi”

     „În ultimul an am crescut gradul de digitalizare în special pe partea de planificare şi customer service, am pus accent pe automatizarea producţiei şi am implementat tehnologii revoluţionare precum Robotic Process Automation (RPA). Am reuşit astfel să îmbunătăţim semnificativ procesul de analiză a clienţilor grupului, iar performanţa operaţională a crescut cu peste 10%”, îşi descrie Ioana Birta, CFO al Grupului TeraPlast cele mai recente realizări profesionale. Ţinta sa şi, de altfel, a întregii echipe TeraPlast pentru anul acesta este atingerea unei cifre de afaceri de 1,25 mld. lei.

    Ioana Birta se descrie drept o persoană orientată spre obiective. „În acelaşi timp aprecierea oamenilor cu care lucrez este foarte importantă pentru mine. Mereu mă gândesc la impactul pe termen lung al deciziilor pe care le iau.”

    Ea spune că, în general, se fereşte de stereotipuri şi generalizări. „La sfârşitul zilei, îmi este clar că oamenii urmează liderii autentici, integri şi, desigur, competenţi. Oameni care se cunosc bine, care ştiu să-şi folosească calităţile pentru a fi mai productivi, ştiu să pună în valoare calităţile celor din echipă şi să aibă colegi care să-i completeze.”În opinia sa, „fiecare lider are un proces decizional influenţat de propria personalitate. Leadershipul feminin implică o viziune axată pe empatie, grija faţă de oameni, colaborare, viziune pe termen lung, în timp ce principiile masculine sunt descrise de hotărâre, ambiţie, încredere în forţele proprii, competitivitate.”

    CFO-ul TeraPlast crede că tinerii aflaţi la începutul parcursului profesional trebuie, pentru a-şi găsi cariera potrivită, să se cunoască pe ei înşişi şi să descopere ce legătură există între preferinţele şi modul lor de a lucra, iar sfatul său pentru aceştia este să aibă încredere în calităţile proprii şi să nu le fie teamă să ceară ajutorul colegilor, „deoarece acest lucru face parte din procesul de învăţare”.

    Profilul Ioanei Birta a fost inclus în anuarul 105 Cele mai puternice femei din business, realizat de Business MAGAZIN. 

     

  • Cine este executivul care a condus un business în Congo, iar apoi a venit în România. Conduce în continuare un business cu zeci de mii de clienţi români

    Printre realizările din anul precedent, Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România, enumeră faptul că Vodafone a fost „primul operator de pe piaţă, şi printre primii din Europa, care a lansat o reţea 5G şi primele servicii comerciale 5G, în primăvara anului trecut”, dar şi achiziţia UPC, cu care businessul va fuziona la sfârşitul lunii acesteia. „Integrarea dintre cele două companii va fi realizată progresiv şi va fi proiectul nostru major în următoarea perioadă”, notează executivul. În 2020 Murielle Lorilloux spune că priorităţile companiei sunt şi educaţia, digitalizarea, sănătatea şi un comportament responsabil faţă de planetă. „Vom continua să punem accentul pe inovaţie şi convergenţă. Ne propunem să continuăm să fim lideri în inovaţie, venind cu noi tehnologii şi soluţii, precum 5G sau soluţii IoT pentru companii. 

    Deşi spune că, în mod cert, există stiluri diferite de leadership, Murielle Lorilloux crede că ingredientele succesului sunt aceleaşi pentru orice lider – femeie sau bărbat. „În mediul de business, ceea ce contează, până la urmă, sunt abilităţile profesionale, încrederea, respectul reciproc.”

    În opinia sa, echilibrul între viaţa personală şi profesională poate fi în egală măsură un mit sau un obiectiv în funcţie de cum îl abordează fiecare. „Cred că totul se reduce la disciplină şi la stabilirea unor limite clare şi respectarea acestora. Pentru mine, este cel mai mare motiv de mândrie faptul că am reuşit până acum să gestionez cu echilibrul necesar atât viaţa personală, cât şi pe cea profesională, cu alegeri puternice şi compromisuri, rezultând per ansamblu un parcurs de viaţă fericit.”

    Murielle Lorilloux este de părere că, pentru a avea o carieră de succes care să ofere şi satisfacţii, „este important să-ţi cunoşti valorile şi să nu te abaţi de la ele, să ştii ce te pasionează, ce îţi provoacă entuziasmul, curiozitatea, ce te face să-ţi doreşti să mergi mai departe.”

    Profilul său a fost inclus recent în anuarul „105 Cele mai puternice femei din  business”, realizat de Business MAGAZIN.

  • Care sunt ingredientele unei cariere de succes, în opinia Laviniei Ivas, şefa companiei Douglas. „Munca trebuie să fie şi distractivă”

    „Anul trecut, ne-am canalizat atenţia asupra dezvoltării serviciilor de frumuseţe, a extinderii portofoliului cu brandurilor inovatoare şi asupra consultanţei oferite clienţilor de o echipă Douglas experimentată, pentru a-i ajuta să îşi descopere frumuseţea individuală”, descrie Lavinia Ivas, country manager, Parfümerie Douglas, realizările sale recente.

    Ea spune că unul dintre momentele speciale ale anului trecut, din punctul său de vedere, a fost modernizarea şi redeschiderea unuia dintre magazinele din Timişoara ale companiei. „Am relocat magazinul într-o zonă atrăgătoare, alocându-i un spaţiu de circa 600 de metri pătraţi, în care branduri şi concepte noi de prezentare creează mediul perfect pentru a oferi clienţilor noştri o experienţă unică de shopping.”

    Anul acesta principalul său obiectiv este să îşi canalizeze în continuare eforturile pentru oferirea celei mai bune experienţe omni-channel clienţilor companiei, având totodată în plan continuarea expansiunii reţelei de magazine fizice în paralel cu dezvoltarea magazinului online. La nivel global, în anul fiscal 2018/2019 grupul Douglas a generat vânzări în valoare de 3,5 miliarde de euro, în timp ce EBITDA a crescut cu 40,1%, la 283 de milioane de euro. 

    Sfatul său pentru tinerele aflate la începutul carierei este: „Fiţi creative, încercaţi să faceţi alegeri inteligente, asumaţi-vă responsabilitatea pentru ce faceţi şi învăţaţi din greşeli. Munciţi bine şi nu vă opriţi din învăţat. Şi nu uitaţi că munca trebuie să fie şi distractivă, atât pentru voi, cât şi pentru echipa voastră.”

    Profilul Laviniei Ivas a fost inclus recent în anuarul 105 Cele mai puternice femei din  business, realizat de Business MAGAZIN.

  • Cine este femeia care conduce în România singura companie din lume care a dat statului înapoi banii luaţi în perioada pandemiei

    „Viziunea noastră este de a crea o viaţă de zi cu zi mai bună pentru şi mai mulţi oameni, inclusiv pentru angajaţii noştri. Timpul petrecut de ei alături de familie e extrem de important, de aceea am introdus mai multe beneficii pentru a-i ajuta să atingă un echilibru între activitatea de la locul de muncă şi viaţa personală”, a spus CEO-ul IKEA South East Europe în răspunsurile acordate pentru realizarea profilului său din anuarul dedicat celor mai puternice femei din business lansat de Business MAGAZIN.

    Sara del Fabbro conduce din 2019 operaţiunile retailerului suedez de mobilier şi decoraţiuni IKEA în România, Serbia, Slovenia, Croaţia şi Ucraina, după ce anterior a lucrat alţi 20 de ani la subsidiara locală a IKEA din Italia. Acolo a trecut prin toate rolurile, de la lucrător comercial şi administrator, până la şef de magazin şi director adjunct de retail. Se mândreşte că a reuşit să obţină în România o reprezentare egală în companie între femei şi bărbaţi.

    Scoate în faţă următoarele rezultate: 51,58% din forţa de muncă totală înseamnă femei, 50,3% din funcţiile de conducere sunt ocupate de femei, iar salariile primite de femei şi bărbaţi pentru acelaşi nivel de muncă sunt egale. Pentru 2020, una dintre priorităţile mandatului ei este extinderea IKEA pe două pieţe noi: Slovenia şi Ucraina. Spune că angajaţii sunt mai eficienţi şi mai fericiţi la locul de muncă dacă au un echilibru dintre viaţa personală şi cea profesională. E unul dintre secretele prin care angajaţii îşi dezvoltă competenţele necesare pentru a le oferi clienţilor o experienţă cât mai frumoasă la cumpărături. Sara del Fabbro e inspirată în tot ceea ce face de o zicere a fondatorului companiei, Ingvar Kamprad: „Fericirea nu este să-ţi atingi scopul. Fericirea e să fii în drum spre obiectiv. Este destinul nostru minunat să fim doar la începutul drumului”.

  • Sonia Năstase, Nespresso: „Echilibrul nu trebuie privit ca un obiectiv în sine”

    Potrivit Soniei Năstase, una dintre reuşitele recente profesionale avute alături de echipa Nespresso a fost deschiderea primului punct de vânzare din ţară, în afara Capitalei, la Cluj. Un alt proiect de succes, spune ea, este implementarea propriei infrastructuri de reciclare a capsulelor de cafea utilizate – un proiect 100% local. Pentru anul în curs şi-a propus, pe de-o parte, să aducă în România toate inovaţiile lansate la nivel internaţional – fie acestea sortimente de cafea sau espressoare, şi estimează, de asemenea, şi deschiderea unui nou punct de vânzare în Bucureşti. „Vom începe şi să organizăm sesiuni de tip masterclass la etajul clădirii noastre din Dorobanţi, deasupra boutique-ului Nespresso, unde iubitorii de cafea vor afla mai multe despre originile cafelei, despre modalităţile de prăjire, despre realizarea blendurilor şi despre felul în care creăm reţetele sortimentelor”, adaugă ea. Când vine vorba despre calităţile pe care femeile şi bărbaţii le pot aduce într-o afacere, Sonia Năstase spune că femeile aduc, poate, mai multă graţie şi eleganţă în mediul de afaceri, pentru a completa rigurozitatea bărbaţilor, sau mai multă emoţie care se transpune în intuiţie, în pasiune şi în lucruri durabile. În opinia sa, ar fi ideal ca viaţa personală şi profesională să se împletească armonios: „Sunt de părere că cele două se întrepătrund şi că nu le putem separa atunci când iubim ceea ce facem şi vrem să trăim frumos, având o viaţă împlinită. Cele două nu sunt în antiteză, iar echilibrul nu trebuie privit ca un obiectiv în sine”.

    Profilul Soniei Năstase a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Tatiana Cimpoeşu, vicepreşedinte, Agricola: „Depinde de fiecare dintre noi să ne ascultăm instinctul bun al unei vieţi în care să ne simţim împliniţi”

    Printre cele mai recente realizări ale Tatianei Cimpoeşu se numără finalizarea rebranduirii întregului portofoliu al brandului Agricola într-o imagine nouă, precum şi lansarea unor produse noi. Ca obiectiv pentru anul în curs, ea menţionează finalizarea unui proiect important de modernizare adresat consumatorilor de carne de pui. „Continuăm inovaţia şi diferenţierea şi încercăm să ne inspirăm din tot ceea ce aşteaptă oamenii pentru a fi mai puţin singuri şi pentru a-şi îmbunătăţi starea de fericire. Am convingerea că hrana are un rol important în acest sens.” În opinia sa, când vine vorba de echilibrul între viaţa personală şi profesională, cariera este mai degrabă „chemarea de a face cu entuziasm şi inspiraţie un lucru deosebit într-un anume domeniu profesional; viaţa personală înseamnă timpul dedicat familiei, prietenilor,
    hobby-urilor, pasiunilor, acelor preocupări personale care ne definesc în esenţă ca oameni”. De altfel, adaugă ea, cele două planuri se completează reciproc. „Şi este adevărat că o viaţă personală fericită duce la relaxare şi la abordarea problemelor de serviciu cu o minte liberă, cu o stare proactivă şi concentrată spre rezolvarea lor. Nu se pune nicidecum problema de a alege o ipostază sau alta şi nici nu cred în expresia «echilibru fragil». Cred că s-a scris prea mult despre «work-life balance»; lucrurile sunt mult mai simple, depinde de fiecare dintre noi să ne ascultăm instinctul bun al unei vieţi în care să ne simţim împliniţi.”

    Profilul Tatianei Cimpoeşu a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.