BusinessMagazin

Blog

  • Visul american, explicat pe Internet

    „Oamenii esueaza in afaceri pentru ca trec cu vederea cateva principii fundamentale“, apreciaza autorii site-ului MyOwnBusiness.org, care isi propune sa sprijine pe toata lumea, gratuit, atunci cand vine vorba de afaceri.

     

    De fapt, articolele de pe site se constituie intr-un ghid in 12 pasi privind inceperea sau relansarea unei afaceri, iar indiciile si sfaturile oferite sunt gratuite, in engleza si spaniola. Mai mult, exista un serviciu care le permite tuturor vizitatorilor sa primeasca „ponturi“ si informatii direct pe e-mail. Vizitatorii pot accesa si un forum de discutii, unde pot dezbate cazuri concrete impreuna cu ceilalti vizitatori si cu administratorii paginii. Si aceasta fara a scoate nici un cent din buzunar. Datele sunt si in format text, si in in format video – 100% interactiv.

     

    Discutiile de pe site sunt sortate in cateva categorii, iar evaluarea afacerii sau a deciziei de a extinde afacerea se face extrem de riguros. Toate categoriile permit contactarea realizatorilor site-ului pentru sfaturi suplimentare. Exista si un ghid practic de realizare a planului de afaceri. Site-ul MyOwnBusiness.org prezinta de asemenea un ghid pas cu pas al deciziilor de afaceri: ce sa faci intotdeauna si ce anume sa nu te incumeti nici macar atunci cand iti permiti sa iesi in pierdere. De asemenea, este si un complex glosar de termeni si un ghid al taxelor si impozitelor, gandit insa pentru companiile din America. Nu lipsesc citatele celebre privind lumea afacerilor sau alte sfaturi oferite de personalitati.

     

    Pentru incepatori care iau primele contacte cu lumea afacerilor, MyOwnBusiness trece in revista cateva puncte esentiale ale business-ului: orice companie are nevoie de un sediu, trebuie sa lucreze cu o firma de asigurari sau cu bancile. O companie trebuie sa aiba cea mai buna solutie de comunicatii posibila, o strategie de comert pe Internet, un sistem de organizare riguros al departamentelor. Site-ul prezinta si informatii privind sistemul de lucru in franciza, dar si solutii de extindere a unei companii.

     

    Informatiile sunt structurate pas cu pas, iar intregul proces decizional este realizat in modul cel mai logic cu putinta. Pentru a vedea daca sunteti un manager de succes sau daca ati ales afacerea corecta, puteti pune pe hartie toti factorii, acordandu-le note intre 1-10 si realizand apoi media pentru a vedea cat de bine a mers respectivul proiect. Nu lipsesc nici povestile de succes, nici exemplele cu oameni care au urmat sfaturile site-ului si au reusit sa puna pe picioare sau sa readuca in profit o afacere.

  • Patrulater cu protocol

    Liderii PNL, PD, UDMR si PUR au semnat in fine, saptamana trecuta, protocolul de functionare a coalitiei guvernamentale, menit sa asigure stabilitatea guvernarii. Protocolul reglementeaza modul de luare a deciziilor in coalitie prin consens, modul de sprijinire a guvernului de catre cele patru partide si repartitia puterii in teritoriu intre partide. Semnarea n-a fost insa de natura sa linisteasca temerile scepticilor fata de soliditatea coalitiei. PNL si PD nu au semnat protocolul in calitate de alianta, ci fiecare in nume propriu, iar o coalitie de patru formatiuni e in mod na-tural mai fragila decat una de trei, nemaivorbind de faptul ca astfel se indeparteaza si mai mult perspectiva unei fuziuni a PNL cu PD.

    Pe de alta parte, neintelegerile privind impartirea puterii in teritoriu nici macar nu s-au incheiat: protocolul nu a fost semnat la data programata de filialele din Covasna ale partidelor, din cauza refuzului PD de a ceda UDMR conducerea Directiei Silvice. In fine, liderii politici continua sa aiba divergente chiar in privinta longevitatii actualei guvernari. In timp ce presedintele Traian Basescu continua sa sustina organizarea de alegeri anticipate cel mai tarziu in vara acestui an, premierul PNL Calin Popescu-Tariceanu si vicepremierul UDMR Marko Bela nu considera oportune alegerile anticipate decat dupa aderarea la UE, in 2007.

  • Teoriile conspiratiei, la mare cautare

    Tulburate dupa plecarea cu scandal din partid a grupului lui Cozmin Gusa, apele din PD continua sa se agite, tot prin bunavointa grupului demisionar. Desi presedintele Traian Basescu e de parere ca Lavinia Sandru, aliata lui Gusa, o sa revina in partid, aceasta pare sa fi taiat in urma ei toate puntile, atata vreme cat s-a apucat sa-l acuze pe Emil Boc, actualul presedinte interimar al PD, de colaborationism cu PSD. Sandru a amenintat ca va spune tot ce stie despre colaborarea lui Boc cu PSD la Cluj pe parcursul anului trecut. 

    Cu astfel de declaratii, deputata a vrut de fapt sa sara in apararea lui Cozmin Gusa, despre care Emil Boc spusese ca ar fi de fapt adevaratul candidat al PSD la Primaria Capitalei, urmand sa fie scos la lumina si pus in locul lui Vanghelie, la fel cum Mircea Geoana l-a inlocuit anul trecut pe Bogdan Niculescu-Duvaz. Evident, PSD a dezmintit teoria lui Boc, nu insa si pe cea a Laviniei Sandru. Ramane acum de vazut in ce masura potentialele dezvaluiri ale lui Sandru vor afecta sansele lui Emil Boc de a castiga presedintia partidului, in conditiile in care pretendentii par sa se inmulteasca, mergand de la Adriean Videanu si Vasile Blaga, nomina-lizati de presedintele Basescu intr-o emisiune televizata ca avand cele mai mari sanse, pana la Radu Berceanu, Liviu Negoita sau vicele Cezar Preda. 

    O alta incertitudine din partid e legata de desemnarea unui inlocuitor al lui Adriean Videanu, candidat la Primarie, pentru functia de vicepremier. Cele mai mari sanse le are pana acum Radu Berceanu, insa ideea ca numirea lui nu i-ar conveni presedintelui Basescu a alimentat si alte variante – analistul Daniel Daianu, consultantul financiar Bogdan Baltazar sau chiar fostul colaborator al lui Videanu de la firma Marmosim, managerul Gheorghe Pogea.

  • Daniel in groapa cu lei

    Desemnarea candidatului PSD la Primaria Capitalei a starnit furtuna in partid, dupa ce temperamentalul Daniel Marian Vanghelie (foto) a aflat ca sunt destui fruntasi ai formatiunii deloc incantati de candidatura colegului lor. Ironiile lui Vasile Dancu de la Cluj, cel ce l-a incadrat pe Vanghelie in „axa Halaicu-Lis“, criticile lui Mircea Geoana, care a acuzat pripeala organizatiei PSD Bucuresti de a-l alege pe Vanghelie, dar mai ales faptul ca Adrian Nastase a propus reanalizarea candidaturii, pe motiv ca functia de primar al Capitalei trebuie tratata cu seriozitate, fiindca e o trambulina spre Cotroceni, au atras mania primarului de la sectorul 5. „Sa fie el primar in Bucuresti! Poate asa il invinge pe Basescu!“, i-a replicat Vanghelie lui Nastase. 

    Bataiosul primar de sector a ajuns insa acum in cursa electorala pur si simplu din lipsa de candidati, atata vreme cat Sorin Oprescu, cautand sa evite o noua infrangere in alegeri, s-a multumit sa ramana sef de 

    campanie, iar seful organizatiei de Bucuresti, Dan Ioan Popescu, a recunoscut ca  n-a gasit in Delegatia Permanenta nici un om „dispus sa munceasca pentru schimbarea imaginii PSD“. 

    Deocamdata, cu toate asigurarile lui Oprescu ca „Daniel Vanghele“ (sic!) a crescut enorm „in viata sa culturala“, primele sondaje dau un avans considerabil candidatulului din partea Aliantei DA, Adriean Videanu. In afara de Vanghelie, Videanu urmeaza sa se confrunte cu arhitecta Casei Poporului, Anca Petrescu – din partea PRM, cu fostul sef al RADET, Radu Opaina – din partea PUR (partid in care s-a inscris cu trei ore inainte de anuntarea candidaturii) si cu seful CNA, Ralu Filip. Cum nici unul din ei, cu exceptia candidatului PSD, nu are experienta edilitara, este de asteptat ca votul pentru Primaria Capitalei sa fie tot politic, asa cum a fost si vara trecuta.

  • Bucuresti cu parfum de cafea

    La inceputul secolului trecut, elita bucuresteana se ingramadea in cafenele in primul rand pentru discutii inflacarate si, pe plan secundar, pentru o ceasca de cafea buna si, poate, un trabuc. Cafenelele de astazi si-au cam pierdut personalitatea. Chiar si aroma.

     

    Cafeneaua bucuresteana a zilelor noastre e un mediu aseptic. Fumul e atent evacuat de aparate performante, care reusesc, in schimb, sa inlature si cea mai persistenta aroma de cafea. Oamenii, – care nu mai au timp sa devina „obisnuiti“ ai vreuneia dintre ele – le viziteaza, pur si simplu, atenti sa nu fie intrerupti de conversatii mai lungi de cateva minute.

     

    Candva, insa, a existat o epoca a cafenelelor bucurestene. Era, de fapt, o epoca a personalitatilor de tot felul, iar cafenelele imprumutau degraba faima clientilor fideli. „Cafenelele erau locul oamenilor instariti, al marii mosierimi, al politicienilor, al scriitorilor, iar acolo se faceau si se desfaceau intrigi politice, acolo se construiau guverne, acolo se facea in mare parte politica tarii“, isi aminteste academicianul Constantin Balaceanu Stolnici. Poate ca „a fost odata ca niciodata“ e formula cu care trebuie sa inceapa orice poveste despre viata acestor locuri de intalnire, pentru ca e greu de crezut astazi ca au fost vremuri in care usa unei cafenele nu avea timp sa se odihneasca, iar obiceiul de a consuma cafea, aparut nu atat din pasiune pentru bautura amara cat din placerea de a sta la taifas in jurul ei, se infiltrase adanc in viata de zi cu zi a bucurestenilor.

     

    Clientii acelor timpuri? Victor Eftimiu, in „Portrete si amintiri“ face un tur de orizont prin cafenelele candva celebre. „Daca la «Fialkowski» se ducea generatia dinaintea noastra: I.L Caragiale, Barbu Delavrancea, Grigore Ventura, Gh. Ranetti si Ion Brezeanu, daca la «Bulevard» si mai tarziu la «High-Life» tronau Alexandru Macedonski, Mircea Demetriad si Karnabatt, daca la «Kübler» veneau Ilarie Chendi, St. O. Iosif, D. Anghel, Octavian Naum, P. Cernea, Ion Minculescu, sculptorii Stork si Spätte si atatia altii, la «Terasa Otetelesanu» isi petreceau timpul liber Emil Garleanu, Ion Dragagoslav, D. Naum, Liviu Rebreanu, Mihail Saulescu si multii altii carora cafeneaua «Capsa» le era interzisa, fiindca acolo mergea protipendada bucuresteana, ultimii boieri, oamenii politici etc.“

     

    Intr-adevar, „cafeneaua devenise o adevarata institutie, avea un caracter de clasa“, sustine Constantin Balaceanu Stolnici, care mentioneaza insa ca „o data cu aparitia bolsevismului, care a ruinat clasa respectiva, a desfiintat comertul particular, a institutionalizat totul si a distrus totul, lumea acelor cafenele a disparut“. Putini isi mai amintesc astazi de cafeneaua Bruzzessi, una dintre cele mai vechi din Bucuresti, deschisa la 1853 la parterul hotelului Orient (astazi hotelul Splendid), loc de intalnire pentru Eminescu si Caragiale.

     

    Daca pleci in cautarea cafenelei Fialkowski, un loc al literatilor si al marilor personalitati ale zilei, unde Macedonski, si-a scris, in tinerete, multe din poezii, situata pe podul Mogosoaiei, astazi vei intalni un bloc oarecare. Pe locul cafenelei Otetelesanu, unde se perindau tinerii bogati ai acelor vremuri si unde au rasunat, in 1928 primele acorduri de jazz in Romania, s-a construit Palatul Telefoanelor. Cafeneaua Nestor, aflata vizavi de Hiltonul de astazi, „in care gaseai o alta lume, cea a intelectualilor“, dupa cum isi aminteste Constantin Stolnici, a disparut si ea, la bombardamentele din 24 august. La finele acelor explozii in cafenelele capitalei s-a asezat linistea, care staruie si astazi.

     

    Cafenelele bucurestene in care, stimulati de efectul cafelei si de atmosfera fertila, noncoformista, plina de fum si de zgomot, clientii se dezlantuiau in discutii interminabile si puneau tara la cale s-au transformat in zecile, poate sutele de astfel de locuri standardizate. Pofta de viata de altadata a clientilor si parfumul de cafea dintr-o cafenea s-au pierdut. Avalansa de astfel de localuri si nenumaratele sortimente de cafea din care poti alege in zilele noastre redau imaginea unui spatiu pur comercial, unui spatiu practic, disponibil sa faca pe gazda pentru o intalnire fugara.

     

    O parte dintre ele nu fac altceva decat sa promoveze o marca de cafea, pentru ca trecatorul grabit sa se poata refugia pentru a incerca mai multe sortimente de cafea produse de aceeasi casa. Chiar daca bobul de cafea a ramas acelasi ca acum 100 de ani, destinul sau scopul cafenelelor de astazi este cu totul altul, pliat pe o societate care vrea sau incearca sa pretuiasca timpul. Fata de cele interbelice, traiesc o alta viata intr-un alt context la care s-au adaptat.

     

    Capsa, capitala de altadata a Bucurestiului, unde „in ambianta cafenelei, aveau loc discutii de afaceri ori literare, se consolidau prietenii sau se incrucisau sabiile inamicilor literari“, dupa cum scriu Ion Paraschiv si Trandafir Iliescu in „De la Hanul Serban Voda la Hotel Intercontinental“, a ramas singurul loc unde bucurestenii mai pot bea o cafea intr-o ambianta similara cu cea de acum 100 de ani. Locul de intalnire a unor personalitati precum Petre Carp, George Bratianu, N. Tonitza sau Liviu Rebreanu era descris in 1935 de francezul Paul Morand in reportajul „Chez Capsa“ ca fiind o combinatie intre „patru vechi glorii europene: restaurantul Foiot, cofetaria Rumpelmeyer, cafeneaua Flonari din Venetia si hotelul Sacher din Viena…“. Astazi Capsa a ramas un loc al boemei insa atmosfera e si ea a timpului nostru.

     

    Numele noi au patruns insa usor pe o piata romaneasca insetata de confort dupa experienta de 50 de ani a restaurantelor cu 300 de locuri, dar amplasarea si impartirea spatiului nu reusesc sa compenseze fragilitatea noului inceput.

     

    Cand intri in Cremcaffé, aflata la intersectia dintre bulevardul Toma Caragiu cu strada Ion Ghica, prima senzatie e ca descoperi atmosfera revolutionara caracteristica cafenelor interbelice. Cel putin fotografiile cu baricadele construite din sacii de cafea (e drept, intr-un depozit), ziarele asezate pe bar si cate un domn cu mustata tunsa frantuzeste transmit aceasta impresie. Muzica in surdina si tacerea celorlalti clienti iti muta insa privirea spre agitatia din strada.

     

    Pe strada Episcopiei, la Turabo Café, sansele de a asista la o analiza furtunoasa a ultimelor aparitii editoriale sunt nule. Nervi iscati de titlurile de pe prima pagina a ziarelor? Nici atat! Poate mici controverse legate de cele mai recente si mai scumpe aparitii pe piata automobilelor.

     

    Pe Dorobanti, in High Heels, decorul roz pare ales special pentru a trezi la viata, dar chiar si dupa o ceasca de cafea, care e, de altfel, foarte buna, in aer pluteste o at-mosfera de contemplare, o liniste generala, de parca vorbele ar fi taxate pe nota de plata.

     

    Pe strada Justitiei, in cafeneaua Pipe si Carti, discutiile sunt chiar nerecomandate. S-ar putea sa-i deranjati pe cei care vin special aici pentru a se bucura de o ceasca de cafea combinata cu linistea din jur pentru a se adanci in lectura. Nici la Molinari, pe strada Nicolae Golescu, nu o sa dai peste clienti dezbatand insufletit vreo decizie a Guvernului sau peste vreun tanar poet suparat pe predecesori.

     

    Departe de a fi pasionali sau contemplativi, clientii cafenelelor de astazi sunt inchisi si grabiti. Poate pentru ca au ajuns in cafenea din „cultura fast-food-urilor si a braseriilor“, dupa cum numeste Constantin Balaceanu Stolnici cultura contemporana. Lumea veche a cafenelelor presupunea „o anumita mentalitate, o anumita cultura. Astazi acea cultura s-a pierdut si nici nu mai are sanse sa renasca“.

  • Vremea cafenelelor

    Cafeneaua a ocupat un loc important in viata sociala a Romaniei interbelice, fiind mai mult un loc de intalnire, dezbatere, discutii decat un simplu local public in care oamenii intrau doar pentru a bea o cafea.

     

    PRIMA CAFENEA: In 1453, otomanii introduc cafeaua in Constantinopol, iar in 1475, in acest oras se deschide prima cafenea din lume. Cafenelele europene apar abia in secolul al XVII-lea in Italia, Regatul Marii Britanii, Franta si Germania.

     

    LA BUCURESTI: Primele cafenele aparute in Bucuresti au fost cele de tip turcesc, in care se statea pe perne pe jos si se fuma ciubuc. Prima cafenea atestata documentar e cea a turcului Hanie, care functiona in anul 1667, in vremea domnitorului Radu Leon.

     

    PUZDERIE DE CAFENELE: La 1872, potrivit indicatiilor Dictionarului Statistic al lui Dimitrie Frunzescu, in Capitala existau „100 de cafenele mari si mici“.

  • Imprimatur, bun de tipar

    Imprimatur este expresia latina pentru „bun de tipar“. Atunci cand un episcop catolic isi marca „imprimatur-ul“ pe o carte, el garanta ca volumul nu continea nimic contrar credintei, principiilor sau moralei catolice.

     

    Pornind de la aceasta formula imperativa cu un misterios iz inchizitorial, doi autori italieni s-au cufundat in controversata  istorie a papalitatii si au publicat un roman care a devenit la scurta vreme dupa ce a primit „bun de tipar“ in Italia un best-seller care a aparut, simultan, in Franta, Anglia, Germania si Spania. Autorii, Rita Monaldi (diplomata in filologie clasica si specialista in istoria religiilor) si Francesco Sorti (muzicolog, specialist in istoria muzicii secolului al XVII-lea) au avut nevoie de zece ani de cautari prin arhive si de anchete ca sa construiasca aceasta poveste, care, dincolo de forta sa romanesca, ne dezvaluie unul dintre cele mai strasnic pazite secrete din intreaga istorie a Vaticanului (castitatea lui Inocentiu al XI-lea, niciodata contestata pana in prezent, pare sa ascunda detalii dubioase, ce submineaza sever autoritatea papala).

     

    In secolul XXI, monseniorul Lorenzo Dell’Agio, Episcop al Diocezei Como, primeste un text provenind de la un cuplu pe care l-a unit in sfanta taina a casatoriei cu 40 de ani in urma (cuplul este chiar Monaldi & Sorti, casatoriti si in viata reala). E vorba de memoriile unui ucenic bucatar de la hanul Donzello din Roma, care, in aceasta autobiografie, istoriseste evenimentele derulate intre 11 si 25 septembrie 1683, atunci cand hanul fusese pus sub carantina din pricina mortii suspecte a unui gentilom francez. Medicul insarcinat sa inspecteze cadavrul se indoieste de faptul ca ar fi fost vorba de ciuma si crede, mai degraba, ca se afla in fata unui caz de otravire.

     

    Autorul memoriilor, impreuna cu abatele Atto Melani incep sa mearga pe urmele presupusilor criminali, Ugonio si Ciacconio, intr-o ancheta cu aer de thriller. Firul detectivistic este insa doar un pretext pentru autori, care au, astfel, prilejul sa  faca o analiza a intrigilor de la curtile europene, sa ne infatiseze muzica baroca, certurile religioase ale epocii sau problema unei sclavii anacronice. Inainte de orice, subiectele de maxim interes pentru anchetatori sunt posibila venire pe tronul Angliei a lui Wilhelm de Orania, riscurile ca Viena sa fie doborata in urma unei invazii otomane si, desigur, ciuma. In hanul aflat in carantina, diversitatea personajelor aflate sub interdictia de a parasi locul ne da o idee despre moravurile si pasiunile secolului al XVII-lea.

     

    Monaldi & Sorti, Imprimatur, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004

  • NOUTATI

    Totul despre drapele

     

    Dupa succesul inregistrat cu Enciclopedia statelor lumii, Editura Meronia ofera un nou volum, o continuare si completare necesara a celei dintai. Consacrata drapelelor celor 192 de state suverane de astazi si ale principalelor organizatii internationale, lucrarea de fata, redactata dupa aceleasi norme  enciclopedice, pune la indemana cititorilor interesati o prezentare succinta si precisa a istoriei insemnelor nationale. La fel de sinuoasa si zbuciumata ca istoria tarilor, istoria drapelelor, reflex al framantarilor si schimbarilor politice, a inregistrat, la randul ei, numeroase schimbari. Istoria unui drapel inseamna, de fapt, o incursiune in istoria statului caruia ii apartine. Prezentarea grafica deosebita si cartusul cu datele esentiale cele mai recente ale fiecarui stat recomanda lucrarea ca pe un instrument util.

     

    Corneliu Coterbic, Drapelele Statelor Lumii.

    Mica Enciclopedie, Editura Meronia, 2004

     

     

    Delicate povesti cu stafii

     

    Peter Beagle, autor de „fantasy“, cunoscut pentru „Ultima licorna“ (tradusa in peste 20 de limbi), a debutat, la numai 19 ani, cu romanul „Un loc placut si numai al lor“ (A Fine and Private place – 1960) in care se putea deja citi inclinatia sa pentru istorii miraculoase, incarcate de elemente mitologice si rudimente ale credintelor populare. Michael Morgan si Laura Durand, doi tineri morti in conditii bizare, se intalnesc postum – ca stafii – in perimetrul unui cimitir. Ciudata lor idila este vegheata de domnul Rebeck, si el demult trecut din lumea celor vii, si de vorbaretul corb care il insotea ca o umbra. Miza romanului nu este fiorul de spaima al comunicarii cu lumea spiritelor, ci firescul cu care acestea se misca precum in universul real, putand fi animate de sentimente delicat umane.

     

    Peter Beagle, Un loc placut si numai al lor,

    Editura Polirom, Iasi, 2004

  • Omul care nu stia cine e

    Se casatoreste cu Britt Ekland doar pentru ca o ghicitoare ii spune, la un moment dat, ca initialele B.E aveau sa-i poarte noroc. Simtindu-se vinovat pentru o aventura extraconjugala, ii prezinta sotiei un barbat, ca sa il poata insela si ea si sa fie astfel „chit“. Iar cand fiul sau ii murdareste masina preferata, i se pare corect sa-i distruga toate jucarile, ca sa il invete minte.

     

    Eroul acestui film e Peter Sellers, unul dintre cei mai mari actori de comedie britanici, care a devenit celebru cu personajul inspectorului Clouseau din „Pantera Roz“. Dar daca va asteptati ca biografia sa – „Eu, Peter Sellers“ („The Life and Death of Peter Sellers“) sa va confirme ca actorul era la fel de placut si amuzant in viata reala ca si personajele sale, veti avea o mare dezamagire. Ca si filmele despre viata lui Andy Kaufman sau Jackie Gleason, „Eu, Peter Sellers“ reia motivul clovnului trist, care poate face o lume intreaga sa rada, insa el insusi e bantuit de tristete, depresii si crize existentiale.

     

    In cazul lui Sellers, tragedia e si mai mare pentru ca, dupa cum devine evident la un moment dat, actorul capata fiinta si personalitate doar prin intermediul personajelor sale, el fiind  un om lipsit de viata personala. Ca si un alt actor de comedie, Jim Carrey, Sellers era incapabil sa „iasa din personaj“.

     

    Crescut de o mama foarte autoritara si un tata cam bleg, descopera la o varsta frageda ca ii place sa se ascunda in spatele personajelor, pe care le interpreteaza cu mare talent. Problema porneste din copilarie, cand, de buna voie, isi abandoneaza personalitatea, asumandu-si identitati pasagere.

     

    La sfarsitul anilor ‘50 cunoaste succesul cu o emisiune radiofonica foarte populare, „The Goon Show“, dupa care se lanseaza intr-o cariera cinematografica de invidiat. Cu toate acestea, problemele psihice si un orgoliu scapat de sub control incep sa-i creeze probleme. In timp ce filma impreuna cu Sophia Loren, se indragosteste de ea si-si paraseste nevasta, pentru a o putea curta linistit. Insa, cand isi da seama ca Loren nu vrea sa aiba nimic de-a face cu el, se multumeste cu dublura ei…

     

    Regizorul Stephen Hopkins face tot posibilul pentru a reda problemele sentimentale si morale ale vedetei, care si-a petrecut viata intrebandu-se cine e. Geoffrey Rush, in rolul lui Peter Sellers, isi da silinta sa capteze esenta personajului, ajutat fiind si de tehnicile nu tocmai ortodoxe ale lui Hopkins. De pilda, la un moment dat, tatal lui Sellers spune ceva, dupa care se intoarce cu fata spre camera pentru a dezvalui ca este de fapt Geoffrey Rush, care il joaca pe Sellers, care la randul lui il interpreteaza pe tatal sau. Si asta nu e singura scena producatoare de confuzie.

     

    R: Stephen Hopkins. Cu: Geoffrey Rush, Charlize Theron, Emily Watson, John Lithgow. Durata: 129 minute. In Romania din 18 ianuarie.

  • Trei surori si un regizor

    Cel mai recent spectacol al teatrului „Toma Caragiu“ din Ploiesti a reusit performanta de a face sali pline si la Bucuresti. Mai exact „scene pline“ pentru ca piesa „Trei surori“ de Cehov a fost montata de Alexandru Dabija (in „Anul Cehov“) pentru a fi jucata cu publicul pe scena (scenografia Stefan Caragiu).

     

    O idee care s-a dovedit, pana la urma, inspirata. Regizorul Alexandru Dabija intra de-a binelea in casa si in viata surorilor Olga (Oxana Moravec), Masa (Elena Popa), Irina (Ada Simionica), toate trei memorabile, a fratelui lor, neispravitul Andrei (Tudor Smoleanu) si a scorpiei de cumnata Natasa (Nadiana Salagean – transfigurata de rautatea personajului). Le priveste cu ochii cruzi ai intimitatii, nu se lasa impresionat de tristetea lor si le scoate in evidenta cu cruzime si ironie defectele.

     

    Alexandru Dabija accentueaza nebunia, alta la fiecare personaj, indusa de izolarea sociala si de imposibilitatea atingerii vreunei aspiratii. Toate personajele decad, toate sperantele se spulbera ca pisate de loviturile ritmice ale destinului. De ce? Nimeni nu stie si acesta imposibilitate de a intelege loviturile soartei le arunca in disperare, una cu resorturi comice pentru privitor. Toti componentii distributiei se inalta, prin geniul lui Cehov si viziunea proaspata a lui Dabija, la unele dintre cele mai importante creatii din cariera lor, in lupta cu un text foarte dificil.