BusinessMagazin

Tag: plati

  • Şoferii vor plăti la început o taxă de 7 lei pe autostrada Comarnic-Braşov – proiect

     “Valoarea de 2,73 miliarde euro reprezintă suma totală pe care statul român ar plăti-o pentru construcţia (pe o perioadă de 4 ani) şi pentru operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic – Braşov (pe o perioadă de 26 de ani), sub condiţia ca această sumă să fie disponibilă azi”, se arată într-o prezentare a proiectului, făcută publică de Ministerul Transporturilor la solicitarea premierului Victor Ponta.

    În condiţiile în care autostrada va avea o lungime 53 de kilometri, costul total pentru construcţie, operare şi întreţinere pe perioada concesiunii este cuprins între 51,5 milioane euro pe kilometru, în varianta fără credite, şi 159,5 milioane euro pe kilometru.

    Costul total de construcţie al autostrăzii, în baza ofertei câştigătoare a asocierii Vinci – Strabag – Aktor, este de 1,82 miliarde euro fără TVA. Construcţia propriu-zisă este estimată la 1,66 miliarde euro, la care se adaugă cheltuieli pentru servicii de inginerie şi proiectare de 109,7 milioane euro şi alte costuri (asigurări, inginer independent) evaluate la 54,8 milioane euro.

    Concesionarul va beneficia de trei categorii de venituri, respectiv plăţi de disponibilitate de la autoritatea publică, venituri din tariful de concesiune achitat de utilizatorii autostrazii, deduse din plata de disponibilitate, şi venituri din utilizarea infrastructurii secundare (chirii sau redevenţe achitate de entităţile care opereaza benzinării sau alte spatii de servicii), un procent de 60% urmând să revină autorităţii contractante şi să fie dedus din plata de disponibilitate.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Şoferii vor plăti la început o taxă de 7 lei pe autostrada Comarnic-Braşov – proiect

     “Valoarea de 2,73 miliarde euro reprezintă suma totală pe care statul român ar plăti-o pentru construcţia (pe o perioadă de 4 ani) şi pentru operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic – Braşov (pe o perioadă de 26 de ani), sub condiţia ca această sumă să fie disponibilă azi”, se arată într-o prezentare a proiectului, făcută publică de Ministerul Transporturilor la solicitarea premierului Victor Ponta.

    În condiţiile în care autostrada va avea o lungime 53 de kilometri, costul total pentru construcţie, operare şi întreţinere pe perioada concesiunii este cuprins între 51,5 milioane euro pe kilometru, în varianta fără credite, şi 159,5 milioane euro pe kilometru.

    Costul total de construcţie al autostrăzii, în baza ofertei câştigătoare a asocierii Vinci – Strabag – Aktor, este de 1,82 miliarde euro fără TVA. Construcţia propriu-zisă este estimată la 1,66 miliarde euro, la care se adaugă cheltuieli pentru servicii de inginerie şi proiectare de 109,7 milioane euro şi alte costuri (asigurări, inginer independent) evaluate la 54,8 milioane euro.

    Concesionarul va beneficia de trei categorii de venituri, respectiv plăţi de disponibilitate de la autoritatea publică, venituri din tariful de concesiune achitat de utilizatorii autostrazii, deduse din plata de disponibilitate, şi venituri din utilizarea infrastructurii secundare (chirii sau redevenţe achitate de entităţile care opereaza benzinării sau alte spatii de servicii), un procent de 60% urmând să revină autorităţii contractante şi să fie dedus din plata de disponibilitate.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Patronul unei firme va da înapoi banii clienţilor dacă preţul petrolului se dublează în 2015

    Un magazin specializat în vânzarea de mobilă din Houston, Statele Unite, a găsit o metodă inedită de a-şi creşte vânzările. Reprezentanţii magazinului au anunţat că vor returna toţi banii plătiţi de clienţi pentru produse dacă, în cursul acestui an, petrolul va ajunge la preţul de 85 de dolari pe baril (1,4 dolari pe litru).

    Astfel, compania se bazează pe ceea ce analiştii au anunţat, respectiv un preţ de maxim 75 de dolari pe baril. Pentru a primi banii înapoi, cumpărătorii ar avea însă nevoie de o creştere cu 70% a preţului faţă de valorile actuale.

    “Toată lumea ştie cât de important este petrolul pentru economia acestei zone”, a spus Jim McIngvale, proprietarul magazinului. “Toată lumea, de la cei din construcţii până la cei din comerţ, depindem de mersul sectorului energetic. Cu cât acest domeniu are rezultate mai bune, cu atât mai bune vor fi şi ale noastre.”

    Preţul petrolului a scăzut cu peste 50% în ultimele opt luni, iar specialiştii sunt de părere că supraoferta de pe piaţă va ţine valoarea scăzută în continuare.

    În 2014, Jim McIngvale a trebuit să returneze peste 4 milioane de dolari clienţilor, în urma unei campanii care promitea că dacă echipa locală de baseball va câţtiga campionatul, cumpărătorilor li se vor returna toate cheltuielile din magazin.

    Preţul petrolului a scăzut, marţi, sub 45 de dolari pe baril, după ce prim-ministrul şi unul dintre ei mai mari investitori din Emiratele Arabe a declarat că preţul petrolului nu va mai ajunge niciodată la 100 de dolari pe baril, scrie The Wall Street Journal, citat de Ziarul Financiar.

  • Un şofer de 20 de ani cu BMW plăteşte pe asigurarea RCA 11.566 de lei

    Valoarea unei poliţe RCA poate depăşi 11.000 de lei pentru şoferii tineri care deţini autoturisme cu capacitate cilindrică mare.

    Astfel, Uniqa Asigurări îi percepe unui şofer cu vârsta de 20 de ani, proprietar de BMW, un tarif de 10.439 lei pentru o poliţă valabilă timp de 12 luni. Acelaşi şofer plăteşte pentru RCA la Omniasig suma de 11.566 de lei, însemnând de 11 ori valoarea unui salariu minim pe economie sau de şapte ori valoarea salariului mediu net din România.

    Date consultate de specialiştii Safety Broker, citaţi de wall-street.ro, au luat în considerare un autoturism BMW cu 4.395 cilindree, o putere de 180 Kw si o masa de 2.908 kg, deţinut de un şofer de 20 de ani. Şoferul se încadrează la categoria B0 (fără bonus, fără malus) pentru a nu influenţa valoarea tarifelor.

    Pe segmentul politelor RCA activează zece companii: Allianz-Ţiriac Asigurări, Asirom, Astra, Carpatica Asig, City Insurance, Euroins Romania, Generali Romania, Groupama, Omniasig si şniqa, potrivit datelor ASF.

    Conform ZF, Autoritatea de Supraveghere Financiară analizează modul de calcul al tarifelor pentru poliţele autor obligatorii (RCA) în cazul tinerilor şi vrea să identifice, până la finalul lunii februarie, o soluţie. „Dorim ca până la finalul lunii februarie să identificăm, prin dialogul iniţiat deja din luna decembrie 2014 cu asigurătorii, o soluţie acceptabilă pentru această categorie. Vrem să acţionăm prin instrumentele pe care le avem în direcţia eliminării diferenţierilor excesive“, spun reprezentanţii ASF. Darius Vâlcov, ministrul finanţelor, a solicitat săptămâna trecută conducerii ASF să reanalizeze şi să regândească sistemul de asigurări RCA pentru tinerii sub 25 de ani, pentru că majoritatea acestora nu-şi permit să plătească tarife de peste 2.000 lei. Preşedintele ASF Mişu Negriţoiu a declarat la finalul anului trecut la Comisia pentru buget din Camera Deputaţilor că va reanaliza până în februarie situaţia poliţelor RCA pentru tineri, pentru a vedea de ce sunt atât de mari. El a arătat că în anul 2015 va fi o monitorizare permanentă a acestei probleme, arătând că va trebui să se definească noţiunea de tineret.

  • Două luni de zile la coadă la fisc şi mai multe documente decât zile într-un an

    Obositor, nu? Sunt cele 55 de zile ale anului în care contribuabilii din România trebuie să depună la Fisc cele 379 de declaraţii, situaţii centralizatoare, jurnale, cereri, plăţi sau solicitări aferente acestui an. Reducând un pic lucrurile la absurd, Contribuabilul Român stă aproape două luni la coadă la Fisc şi are de întocmit/plătit mai multe documente şi taxe decât sunt zile într-un an. Au viaţă grea producătorii şi furnizorii de produse accizabile, începând cu „gospodăriile individuale care produc pentru consumul propriu bere, vinuri şi băuturi fermentate“ sau „micii producători de vinuri liniştite“ şi terminând cu toată lumea, pentru că, răsfoind „Calendarul obligaţiilor fiscale“, am trăit cu impresia că ne mai trebuie ceva români în plus faţă de cele 17 – 21 de milioane pentru a acoperi noianul de obligaţii.

    Reţineţi că nu e nimic excepţional în toată această înşiruire de numere şi date calendaristice, pentru că la fel a fost şi în anii trecuţi, ba poate un pic mai rău, pentru că românii pierdeau înainte ceva mai multe ore decât cele 200 necesare în prezent unei companii sau unui contribuabil pentru a se conforma doar în zona plăţilor. Dar actualul sistem fiscal nu este nici în măsură să asigure o creştere economică fluentă, permanentă şi importantă, undeva la nivelul de 5% pe an, nivel necesar recuperării decalajelor care ne separă de restul europenilor, şi nici să uşureze situaţia companiilor sau a întreprinzătorilor. În continuare impozitarea muncii este unul dintre caii de bătaie ai sistemului de taxe şi impozite, pentru că jumătate din numărul taxelor şi trei sferturi din sume din totalul plăţilor efectuate de companii taxează, într-o formă sau alta, munca. Pentru comparaţie, în Germania, cea mai mare economie europeană, taxele şi contribuţiile aferente muncii generează 21,8 puncte din rata totală de taxare de 49,4%.

    Nu spun lucruri noi, dar cred că e bine ca anumite chestiuni să fie mereu şi mereu repetate, pentru ca ideile să izbutească să treacă de ţestele mult prea tari.

    Ilustrez cu o stradă dintr-un oraş vechi, pictată de Alphonse de Neuville, un elev al lui Delacroix; simţiţi cât de încet se schimbă, câteodată, lucrurile?

  • Adevărul despre restaurantele all-you-can-eat. Cum te joci cu mintea clientului şi îl faci să plătească mai mult

    Ei au realizat experimentul la un restaurant italian din New York, oferind de-a lungul a două săptămâni două variante de masă: una de 8 dolari şi una de 4 dolari, dar având acelaşi conţinut. Cei care au plătit 8 dolari au dat note mai bune cu 11% decât cei care au plătit 4 dolari.

    “Oamenii îşi creează nişte aşteptări legate de gust în funcţie de preţul pe care îl plătesc, iar acest lucru se transformă într-o autosugestie la final”, notează David Just, profesor de economie şi management în cadrul Cornell Dyson. “Dacă nu costă mult, nu poate fi atât de bun. Oamenii ajung să regrete faptul că au ales varianta mai ieftină de bufet”.

    Pentru a face profit, un restaurant AYCE trebuie să respecte aceleaşi reguli valabile în cadrul oricărui business: costurile de producţie şi funcţionare trebuie să fie mai mici decât încasările. Cu alte cuvinte, preţul alimentelor, utilităţilor şi al personalului trebuie să fie ţinute sub control. Costurile, mai notează studiul, sunt diferite în cazul unui restaurant de tip AYCE decât în cazul unui restaurant tradiţional. Numărul necesar de angajaţi este mai mic, deoarece clienţii se servesc singuri. Bucătarii au un meniu predefinit pe care îl realizează, astfel încât alimentele necesare sunt ştiute cu câteva zile înainte.

    Deşi în cazul AYCE nu există posibilitatea ca un client să trimită mâncarea înapoi la bucătărie, există alt tip de client, şi anume cel care vrea să mănânce peste limite.

     

  • Suma incredibilă pe care a plătit-o un bărbat pe hârtia de împachetat din cauza unei erori la achiziţia cu cardul

    Dean Baker, un tată în vîrstă de 32 de ani din Birmingham, Anglia  a avut o surpriză neplăcută când încerca să pregătească darurile de Crăciun pentru familia sa.  A fost taxat cu 59.400 de lire pentru patru role de hârtie de împachetat, care ar fi trebuit să coste 5,94 lire, potrivit telegraph.co.uk.

    Baker s-a dovedit a fi victima unei erori legate de extragerea sumei din cardul său de debit, făcute de angajaţii de la Card Factory, magazinul de unde a cumpărat hârtia.

    Şi-a foosit cardul pentru a plăti cele 5,94 de lire pe 22 decembrie, iar Baker a aflat, câteva zile mai târziu, că magazinul îi luase din cont de 10.000 de ori mai mult decât  suma pe care o avea de plătit, dintre care 52.000 de lire din overdraft.

    ”Fata de la tejghea era recent angajată. Când mi-am introdus prima dată cardul în aparat, a spus că nu a funcţionat şi m-a rugat să fac  asta din nou. Nu m-am mai gândit ulterior că ar fi putut exista o eroare”, a declarat Baker.

    A aflat de greşeală în momentul în care a vrut să îşi plătească prânzul în Ajunul Crăciunului, iar  cardul său a fost refuzat. Contul său fusese îngheţat, împiedicându-l să cumpere alimentele necesare unei mese de Crăciun şi câteva cadouri de ultimă oră pentru cele două fiice ale sale.

    ”Trebuia să cumpăr un iPad pentru ele, dar am ajuns să îmi rog rudele să ne primească la masa de Crăciun”, a declarat Baker. Potrivit reprezentanţilor magazinului Card Factory şi ai băncii la care Baker îşi are deschis contul, s-ar putea ca banii să îi fie returnaţi abia pe 12 ianuarie 2015. 

  • Omul Anului 2014. Andrei Dunca, creierul afacerii pentru care Facebook a plătit o sumă fabuloasă

    Andrei Dunca are 30 de ani şi a dezvoltat afacerea pentru care Facebook a plătit în iulie 2014 o sumă cuprinsă între 400 şi 500 de milioane de dolari, fiind cea mai spectaculoasă tranzacţie a anului şi prima achiziţie a gigantului social media din România.

    Business Magazin a acordat titlul „Omul Anului“ lui Andrei Dunca deoarece acesta reprezintă valorile susţinute de revistă în cei zece ani de apariţie: este tânăr, este antreprenor, este determinat şi a realizat un produs spectaculos şi vizionar, apreciat pe plan internaţional.

    „This journey is 1% finished“, răspunde cu lozinca Facebook Andrei Dunca la o întrebare privind viitorul său profesional. Are 30 de ani, face proiecte online de aproape 15 şi simte că este abia la început. Se declară pasionat de fizică şi de tehnologie.

    Foloseşte termenul „extracurricular“ când se referă la modul cum a învăţat programare şi web design în timpul liceului. Spune că nu a avut modele, ci că a fost pasionat. Menţionează că până la vârsta asta a acordat atenţie exclusiv dezvoltării profesionale. Mai mult, ca să nu fie distras, a plecat din ţară şi s-a concentrat pe muncă. Are adresa @fb.com, dar spune că în jumătatea de an de când lucrează în Menlo Park, campusul Facebook, nu a avut încă ocazia să schimbe opinii cu Zuck (Mark Zuckerberg, fondatorul şi preşedintele Facebook).

    Are o poveste obişnuită, de om determinat să înveţe şi să îşi depăşească limitele, de tânăr preocupat de carieră mai mult decât de orice altceva, dar şi de tehnician continuu nemulţumit de ceea ce ştie şi de cât ar trebui să mai acumuleze: „Trebuie să recunosc că, încă din facultate şi până în prezent, am pus pe primul loc proiectele şi businessurile pe care am lucrat. Tot timpul asta a fost cea mai mare prioritate, iar orice altceva a avut un rol secundar. După multă muncă, nişte decizii bune şi o anumită cantitate de noroc, am ajuns să realizez lucruri la care nu m-aş fi gândit sau pe care nu le-aş fi putut prevedea. Sunt mândru de ce am reuşit să realizez şi foarte recunoscător că am ajuns să cunosc şi să lucrez împreună cu atâţia oameni extraordinari“.

    A făcut şcoala la Cluj (Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu“ şi ulterior Facultatea de Calculatoare de la UTCN). A început să lucreze organizat încă din liceu, din clasa a zecea, când a început, împreună cu câţiva colegi, să aibă proiecte („destul de mici, pentru companii locale, site-uri construite pentru 100 de euro“). Echipa încropită în liceu nu s-a dovedit suficient de serioasă şi nu au progresat foarte mult. La sfârşitul liceului a început să lucreze din ce în ce mai mult cu Sergiu Biriş (pe care îl cunoştea dinainte de liceu, pentru că jucau baschet împreună) – „Sergiu făcea partea de design şi eu partea de programare, am început să avem proiecte mai mari şi, în premieră pentru noi, pentru clienţi internaţionali, deşi toată echipa eram doar noi doi, lucrând fiecare de acasă“.

    Prin 2004-2005, fluxul de proiecte al celor doi a început să devină mai serios şi au început să lucreze din primul lor birou. În 2006, după nenumărate site-uri construite pentru clienţi, s-au hotărât să construiască unul al lor şi să aibă şi un alt fel de business – aşa s-a născut Trilulilu, prima platformă românească de video sharing, în ianuarie 2007. Tot atunci l-au cunoscut pe Mark Trefgarne (cel care va deveni CEO-ul LiveRail), care făcea la Londra consultanţă şi construcţie de site-uri pentru companii britanice.

    Cei trei au început să lucreze împreună, firma lui Mark Trefgarne ocupându-se de vânzări şi de servicii clienţi, iar Andrei şi Sergiu de partea de execuţie, web design/development: „Mark făcea outsourcing pentru web design/development către echipele noastre din Cluj pentru proiectele pe care le prindea la Londra. În timp am ajuns să lucrăm foarte strâns şi să devenim prieteni şi parteneri. Iar după câţiva ani de construit site după site pentru alţii, venise momentul să facem ceva mai serios şi mai durabil, un business adevărat. Eu şi Sergiu începuserăm deja să lucram pe Trilulilu la sfârşitul lui 2006. În paralel, lui Mark i-a venit ideea unui business de video advertising şi a scris prima specificaţie de produs pentru LiveRail în timpul vacanţei de Crăciun din 2006“.

    În ianuarie 2007, Trefgarne le-a propus lui Andrei şi lui Sergiu să devină toţi trei parteneri în acest business şi să înceapă să îl dezvolte – Mark urma să se ocupe de viziunea de produs şi de vânzări, Sergiu de design, iar Andrei de programare. Astfel a început povestea LiveRail: „Am lansat primul produs în 2007 – era un ad exchange pentru reclame video, unde publisherii şi advertiserii puteau să tranzacţioneze. Mark era în continuare la Londra, încercând simultan să obţină finanţare pentru LiveRail şi să începem să funcţionăm pe piaţa americană. Ca să aibă şanse mai mari de a obţine venture capital, Mark s-a mutat în San Francisco la începutul lui 2008, ca să fie în Silicon Valley, unde toate aceste fonduri funcţionează“.

    LiveRail a reuşit să obţină prima rundă de finanţare la mijlocul lui 2008, de la Pond Ventures, un fond americano-britanic, în valoare de 500.000 de dolari (în total, LiveRail a fost finanţat cu 12 milioane dolari, cel mai mare cost fiind cu oamenii, deoarece, după cum spune Dunca: „în ziua de azi tehnologia e destul de ieftină“). La momentul când LiveRail a primit prima rundă de finanţare, echipa era formată din 5 oameni, Andrei Dunca avea 24 de ani şi Mark Trefgarne 25 de ani, fiind, din punctul de vedere al investitorilor, „foarte tineri, mai ales pentru un produs B2B, enterprise“.

  • Cele mai importante momente din tehnologie în 2014

    1. În ianuarie, Google a achiziţionat Nest Labs pentru 3,2 miliarde de dolari.

    2. Facebook a cumpărat, în februarie, serviciul de mesagerie WhatsApp. Tranzacţia a fost evaluată la 19 miliarde de dolari.

    3. O altă investiţie a Facebook a fost în Oculus VR, o companie care dezvoltă dispozitive de realitate virtuală. Pentru pachetul majoritar, Zuckerberg a plătit 2 miliarde de dolari.

    4. Steve Ballmer a renunţat la postul de CEO al Microsoft în februarie, după 14 ani la conducerea companiei. În locul său a fost numit Satya Nadella, fostul şef al Bing.

    5. King Digital, compania care a produs Candy Crush Saga, s-a listat pe bursa de la New York în Martie. După prima zi de tranzacţionare acţiunile au scăzut cu aproape 16%, devenind astfel cea mai slabă lansare pe bursă a anului.

    6. Tot în Martie, Newsweek dezvăluie că fondatorul Bitcoin este Satoshi Nakamoto, de 64 de ani, din California.

    7. La sfârşitul lunii mai, Apple anunţă preluarea companiei Beats Electronics (Beats by Dre) pentru 3 miliarde de dolari.

    8. În iunie, aplicaţia de mesagerie cu un singur cuvânt Yo ajunge de la 600.000 la un milion de utilizatori în doar o săptămână.

    9. De-a lungul verii, peste 17 milioane de utilizatori ai Facebook au urcat clipuri din seria ALS Ice Bucket Challenge, inclusiv figuri cunoscute precum Bill Gates, Elon Musk, Larry Page sau Sergey Brin.

    10. În septembrie, Apple prezintă iPhone 6, iPhone 6 Plus, Apple Watch şi sistemul Apple Pay.

    11. Alibaba s-a listat pe bursă pe 19 septembrie. Oferta publică iniţială de 150 de miliarde de dolari a fost cea mai mare din istoria bursei de la New York, transformându-l pe Jack Ma în cel mai bogat om din China, cu o avere estimată la 25 de miliarde de dolari.

    12. În luna decembrie, Sony Pictures Entertainment a fost ţinta unor atacuri cibernetice repetate. Grupul de hackeri numit Gardienii Păcii a furat de pe serverele companiei mii de documente şi patru filme, dintre care trei nelansate.

  • De ce costă apa îmbuteliată de 200 de ori mai mult decât apa de la robinet

    Dacă o familie obişnuită din Statele Unite ar folosi apă îmbuteliată pentru treburile zilnice, ar primi o factură lunară de aproape 10.000 de dolari, notează cei de la The Atlantic.

    Prima diferenţă este ambalajul: atunci când cumpăraţi un litru de apă îmbuteliată, plătiţi şi pentru producţie, transport şi marketing. Astfel, pentru fiecare dolar pe care clienţii îl plătesc pentru o sticlă de apă îmbuteliată, circa o treime din bani sunt plătiţi pentru transport. Pentru îmbutelierea fiecărui litru de apă, procesul de producţie necesită alţi doi litri de apă, aşadar clientul plăteşte trei litri de apă, deşi cumpără doar unul singur. 

    În al doilea rând ,când vine vorba despre apa în sine, companiile producătoare au două variante: fie plătesc pentru a folosi o sursă de apă, fie cumpără şi exploatează o anumită sursă de apă.

    În al treilea rând, elementul care reprezintă cel mai mare diferenţiator de preţ este brandul. Atunci când cumpăraţi o sticlă de apă îmbuteliată, la fel ca în cazul altor produse, plătiţi în plus pentru numele companiei producătoare. În funcţie de valoarea brandului, preţul o să varieze.

    În Bucureşti, preţul unui litru de apă pentru consumatorii casnici este de circa un ban. Prin comparaţie, un litru de apă îmbuteliată costă, în medie, 2 lei (în funcţie de locul achiziţiei).