BusinessMagazin

Blog

  • Martin Scorsese – un fiu al Micii Italii

    NASCUT la 17 noiembrie 1942 la New York, in cartierul „Mica Italie“, intr-o familie de italieni, Luciano si Catherine Scorsese (foto), care de altfel apar in cateva dintre filmele lui. In copilarie sufera de astm si, din cauza ca nu-l pot lasa sa se joace afara, ca ceilalti copii din cartier, parintii il duc la cinema.

     

    LA 8 ANI, Scorsese schita un fel de benzi desenate, reconstituind, cadru cu cadru, filmele pe care le vazuse la cinematograful din cartier. Uneori, desena doar din imaginatie si-si grupa schitele sub titlul „regizat si produs de Martin Scorsese“. Pe la 12 ani, desena cu culoare povesti biblice si western-uri. „Vroiam sa fiu cu adevarat mare“, spune el razand, „dar aveam probleme cu desenatul prim-planurilor“.

     

    IN LICEU, Scorsese a fost disk-jockey – aici si-a „lustruit“ gusturile muzicale. „In casa mea era mereu muzica, mama mea avea mereu radio deschis… asculta in special Bing Crosby, Frank Sinatra…“. Regizorul e cunoscut pentru meticulozitatea cu care isi alege coloana sonora. „Muzica iti poate conduce intregul film, are o importanta psihologica aproape, pentru ca iti «asista» imaginea si poate pune in valoare o anumita scena.“

     

    ABSOLVENT, in 1966, al Scolii de Film de la New York University, debuteaza in 1967 cu „Who’s That Knocking On My Door“, pentru care scrie si scenariul. Insa primul lui film major – care are si o profunda componenta autobiografica – este „Mean Street“, pe care-l face in 1973. „Am combinat trasaturi de la diverse persoane; ii cunosteam pe oamenii aceia si multi imi sunt inca prieteni apropiati“, spune Scorsese.

     

    CASATORIT de cinci ori cu Laraine Brennen (1965), Julia Cameron (1975), Isabella Rossellini (1979), Barbara De Fina (1985), Helen Morris (1999). „Munca a fost psihoterapia mea dupa fiecare divort“, spune Scorsese.

  • Eastwood vs. Scorsese

    VETERANII: La 27 februarie e de asteptat ca Oscarul pentru regie sa fie decernat unuia dintre cei doi regizori de categorie grea intrati in competitie: Martin Scorsese (cu „The Aviator“) sau Clint Eastwood (cu „Million Dollar Baby“).

     

    PRONOSTIC DGA: La sfarsitul lunii trecute, premiul Directors Guild of America (DGA)

    i-a fost decernat adversarului lui Scorsese in competitia pentru Oscaruri, Clint Eastwood. Premiul DGA este considerat un fel de „precursor“ ale Oscarului pentru regie: dintre ultimii 56 de castigatori ai Oscarului, 50 au luat, in luna precedenta, si premiul DGA.

     

    NOMINALIZATI: Alaturi de Scorsese si Eastwood au mai fost nominalizati pentru Oscar Alexander Payne („Sideways“), Taylor Hackford („Ray“) si Mike Leigh („Vera Drake“).

  • Romanii stau cu spatele la dirijori

    Cand vine vorba despre modul in care sunt perceputi dirijorii in Romania, s-ar putea spune ca spectatorii le platesc cu  aceeasi moneda: le intorc spatele.La prima vedere, dirijorul este condamnat sa aiba un statut ingrat: in intreaga sa cariera trebuie sa-si joace rolul cu spatele la public. Cu toate acestea nimeni nu a indraznit vreodata sa-l acuze de impolitete.

     

    Mai mult, „acest obicei profesional n-a rapit deloc din laudele aduse adesea artistilor din aceasta categorie si nici nu pune  piedici, in alte culturi, dirijorilor, sa-si gaseasca un loc pe orbita vedetelor“, spune Oltea Serban Parau, critic muzical. Poate nu toti occidentalii stiu cu ce sa asocieze numele lui Toscanini sau al lui Furtwängler, dar majoritatea stiu sa respecte un dirijor contemporan, iar pe unii dintre ei sa-i perceapa in acelasi mod ca pe o vedeta rock, hip-hop sau R&B, oferindu-le statutul de star.

     

    La noi, insa, artistul din fata orchestrei e cufundat intr-o acuta lipsa de popularitate. Nici macar Cristian Mandeal, cel pe care maestrul Sergiu Celibidache il numea „singurul talent directoral“ al romanilor iar gazeta Suddeutche Zeitung il descria ca fiind „un dirijor de prima clasa“ si ii cataloga tehnica drept „magnifica“, nu se detaseaza de acest aspect al vietii culturale autohtone. „Indiferent de orchestra pe care o conduce, indiferent de concertul pe care-l pune-n scena, dirijorul roman in special si dirijorul in general e tratat de marea majoritate a romanilor cu indiferenta“, mai spune Parau.

     

    Realitate evidenta, de altfel. De pe lista, destul de lunga de altfel, a unor valori cultu-rale mondiale, printre care Jose Carreras, Angela Gheorghiu, Baletul din Viena sau Cesaria Evoria, care au trecut pragul tarii in ultimul an, lipseste numele vreunui dirijor. Faptul ca organizatorii de concerte nu au vazut o oportunitate financiara in invitarea unui dirijor in Romania denota clar ca maestrii baghetei n-au priza la publicul au-tohton.

     

    Nici macar emotia si agitatia cauzate de sosirea in tara a celebrului dirijor japonez Seiji Ozawa n-au schimbat atitudinea acestor agentii fata de dirijori, fiind puse probabil pe seama unui public redus de cunoscatori, care in fiecare an ia cu asalt portile festivalului George Enescu. „Dirijorul e un soi de animal exotic, iar modul in care este perceput la noi de catre publicul larg se datoreaza in special nivelului de cultura muzicala“, mai spune Parau.

     

    Daca in Europa statutul de vedeta al dirijorului poate fi pus pe seama unei lungi traditii a muzicii clasice, datand de cateva secole, in Romania, dupa explozia scolii mu-zicale din secolul XX, impactul muzicii clasice asupra ascultatorilor la scara larga a slabit constant. Radu Popa, angajat al Filarmonicii Giurgiu, dirijor principal in grad maxim (ultima treapta la care se poate accede), pune dezinteresul fata de arta dirijoratului pe seama non-culturii si non-educatiei in domeniu.

     

    „Nu poti fi optimist atunci cand stii ca apetitul pentru muzica simfonica trebuie antrenat prin educatie, iar in Romania tinerii nu sunt deschisi nici macar prin sistemul de invatamant spre «consumul» acestui domeniu“, spune dirijorul. Prin lipsa informatiei nu e de mirare ca majoritatea romanilor sunt total dezinteresati de arta dirijatului in special si de dirijor in particular, sustine Popa.

     

    Clasicul ambasador al Romaniei in lume, cultura, pare, cel putin in acest domeniu, fortat sa se gandeasca prematur la pensie. „Bucurestenii au uitat ca simbolul capitalei nu e o hala industria-la, nu e o sala de conferinta sau vreo discoteca, ci Ateneul Roman“, mai spune Popa. Lipsa de timp a romanilor, prea ocupati sa se adapteze unei lumi care le fugea de sub picioare in primii ani de dupa Revolutie, si-a pus amprenta asupra modului in care e receptat efortul artistului.

     

    Slaba preocupare pentru muzica a avut insa si o alta cauza: bugetul Romaniei nu a acoperit niciodata suficient nevoile institutiilor de concerte si spectacole. Daca publicul larg este atras, in primul rand, de imaginea stralucitoare a unei vedete pop, nu e de mirare ca majoritatea romanilor nu se preocupa de activitatea unui dirijor inchis in turnul de fildes al lipsei de bani. Fara publicitate, efortul si reusita artistului raman cunoscute acelei categorii restranse de public care, spre deosebire de publicul altor domenii, nu-si sporeste numarul de la an la an.

     

    Shinya Ozaki, dirijor japonez, care colaboreaza cu Filarmonica din Targu-Mures de 10 ani, e de parere ca fara un serviciu de marketing calitatile artistului vor fi din ce in ce mai greu de vazut, inghitite de schimbarile rapide de tot soiul. „Nu trebuie sa mai percepem viitorul prin intermediul activitatilor din trecut.

     

    Intr-o societate in plina schimbare a venit timpul ca o institutie culturala sa faca mai mult decat sa astepte ajutorul guvernamental si sa incerce sa ajunga la propriul profit, pas cu pas“, spune Ozaki. Iar un sistem managerial modern si eficient ar putea sa-i redea artistului statutul mult ravnit. „Statut care nu e obligatoriu sa fie cel de vedeta, deoarece, pana la urma, pe alte meleaguri imaginea de star a dirijorului e efectul direct al unei intense promovari de catre mass-media“, mai spune dirijorul japonez.

     

    Pana la aplicarea unor politici de marketing in acest domeniu, imaginea creata in legatura cu profesia de dirijor in Romania se contureaza insa clar, prin prisma formulei americane „tot ce e bine platit e si bine vazut“. Un dirijor experimentat castiga, in cazurile bune, in jur de 10 milioane de lei pe luna din salariul fix, la care se mai adauga uneori venituri din colaborari cu diverse orchestre. „Astfel, din cauza problemelor financiare, materialul incepe sa domine creativul, si ajungi sa iti doresti sa ai concerte doar pentru a castiga bani, iar spectacolul in sine are de suferit“, afirma Radu Popa.

     

    Indiferent de modul in care e abordat subiectul, fie din punct de vedere financiar, fie din privinta educatiei culturale, dirijorul ramane un personaj nesemnificativ in mentalitatea autohtona, iar spectacolul sau nu e vazut in nici un caz ca o alternativa a activitatilor de relaxare din afara programului. Iar acest aspect o sa se pastreze probabil cel putin pana cand majoritatea romanilor o sa descopere ca prezenta intr-o sala de spectacole nu e conditionata de achizitionarea prealabila a unui costum de firma.

  • Milosevici sau „Dupa mine Potopul!“

    Se spune ca „greseala cea mai mare a dictatorilor nu consta in viziunea lor total eronata asupra lumii, nici in cruzimile prin care se mentin la putere, ci in convingerea ca stapanirea lor va dura vesnic“.

     

    In cazul lui Slobodan Milosevici, lucrurile nu stau tocmai asa. Sigur ca, adesea, „crupierul malefic al jocurilor moderne din Balcani“ a visat ca e invulnerabil, ca adevarul lui este adevarul intregului popor sarb si ca, prin urmare, e menit sa dureze o vesnicie. Aceste reverii paranoice nu l-au perturbat insa atat de tare, incat sa-l impiedice sa comita gesturi ireparabile si sa se comporte de-a dreptul sinucigas.

     

    Cu sentimentul ca e muritor si ca, sub semnul prezentului pe care era stapan, ii este ingaduit sa faca orice si sa distruga orice viitor, Slobodan, omul in al carui nume sa afla inscris cuvantul „libertate“ (slobod, in sarbo-croata), a actionat adesea de ca si cum dupa el ar fi putut sa survina orice cataclism. A comis crime in numele libertatii, a persistat intr-o incapatanare lipsita de speranta si de noima, a distrus fragile echilibre interetnice, tarand intr-un sangeros elan nationalist milioane de suflete.

     

    Scena cu care se deschide cartea despre Milosevici a jurnalistilor Dusko Doder si Louise Branson (el – nascut in Iugoslavia, corespondent al ziarului Washington Post pentru Europa de Est, Uniunea Sovietica si China, ea – fosta sefa a Biroului pentru Balcani al ziarului The Sunday Times) este, in sensul celor de mai sus, graitoare.

     

    Trimisul american Richard Holbrooke, venit la Belgrad  pentru a remite, in 1999, un ultimatum liderului sarb, se intalneste cu acesta in Palatul Alb si ii propune sa semneze tratatul de pace  propus de NATO in privinta provinciei Kosovo. Slobodan refuza pentru ca aceasta ar fi insemnat ingaduirea trupelor straine pe pamant sarbesc. Contrariat de atitudinea lui, Holbrooke il intreaba: „Domnule presedinte, sunteti absolut sigur ca stiti ce se va intampla dupa ce voi parasi aceasta incapere?“. „Da, ne veti bombarda“, a raspuns fara sa clipeasca tiranul.

     

    Cu zambetul pe buze, desi, astfel, parafa nu doar propria sa moarte politica, ci si insangerarea poporului pe care sustinea ca-l iubeste. Aceasta biografie este edificata, in intregime, pe astfel de exemple percutante, pe scene memorabile menite sa faca inteligibile radacinile psihologice ale gesturilor aberante ale urmasului lui Tito, dar si pe informatii inca inedite privind copilaria, adolescenta (in care un rol capital il joaca relatia de „Romeo si Julieta“ cu infocata comunista ce i-a devenit sotie, Mira Markovici, precum si sinuciderea ambilor parinti), ascensiunea politica si motivatiile tinand de mitologia populara care l-au propulsat in postura de lider national.

     

    Exista, desigur, o proliferare a metaforelor (Milosevici este, pe rand, un „Narcis de gheata“, un „preot al haosului“ sau un „print al intunericului“), insa aceasta nu face decat sa sporeasca puterea de persuasiune a descrierilor operate cu multa exactitate si simt al detaliului revelator de catre cei doi jurnalisti.

  • Cool si negru

    „Ce poate fi mai cool decat sa fii cool?“, canta starul hip hop Andre 3000 in single-ul sau „Hey Ya!“. Piesa a fost descrisa de catre Lou Reed, el insusi un veritabil parinte al conceptului de cool, drept „piesa rock-and-roll perfecta“.

     

    Chiar, ce e mai cool decat sa fii cool? Nu exista prea multe lucruri care sa intre in aceasta categorie. Cel putin nu in Vest. Si, dupa cum Andre 3000 stie foarte bine, nimic nu e mai cool decat Cultura Negrilor. Unul dintre cele mai ciudate lucruri pe care le-am vazut in timpul recentei mele calatorii la Tokio nu au fost nici toaletele computerizate cu facilitate de spalare si uscare si nici fetele pornite la cumparaturi imbracate in costume de iepuras.

     

    Nimic nu se poate compara cu privelistea a doi adolescenti japonezi cu suvite de par lung si incalcit, cantandu-si cu un accent jamaican iubirea pentru zeul rastafarian Jah, in timp ce dansau in fata unei imagini a imparatului Etiopiei si liderul spiritual al miscarii rastafariene, Haile Selassie. Dupa cate se pare nu exista nici un loc pe lumea asta unde tinerii de orice rasa sa nu emuleze cu pasiune Cultura Negrilor. Daca nu ma credeti, dati o raita prin Piata Romana sa vedeti cu ce sunt imbracati jumatate dintre pusti.

     

    Fenomenalul succes mondial al muzicii si culturii negrilor nu are nimic de-a face cu teoriile pseudoeugeniste, cat se poate de simpliste, privitoare la simtul innascut al ritmului si talentul pentru dans pe care le-ar poseda acestia, ci numai cu istoria negrilor si conceptul de cool. „Cool“ este un adjectiv care se aplica defavorizatului, celui lipsit de sperante, tanarului caruia toata lumea i-a intors spatele. Atitudinea nihilista, de „n-am nimic de pierdut“ pe care o asociem atributului „cool“ a fost promovata de cei care si-au trait viata la maxim si au murit tineri, pentru ca nu aveau nimic de pierdut.

     

    Sa-l luam, spre exemplu, pe unul dintre primii exponenti ai conceptului de „cool“, si anume Elvis. Solistul a fost scos nu numai din obscuritate, ci si dintr-o saracie rurala lucie. Daca ar fi crescut intr-o familie de bancheri, nimanui nu i-ar fi pasat de el, oricat ar fi dat Elvis din solduri. Conceptul modern de „cool“ este indisolubil legat de lupta si lipsuri, iar Elvis a avut parte de amandoua.

     

    Dupa oprimarea de sute de ani cauzata de albii proprietari de sclavi, fiecare persoana de culoare care a reusit in viata poarta cu sine sentimentul reusitei in ciuda tuturor piedicilor, al omului care a pornit de jos si a ajuns sus de tot. Chiar daca rapperi ca Nelly sau Jay-Z au conturi grase in banca, iar producatori ca Felix DA Housecat sau Kanye West provin din patura de mijloc, ei tot vor lasa publicului alb impresia ca sunt defavorizati. „Cool si negru“ este umbra pe care un trecut colonial intunecat o arunca in secolul douazeci si unu.

     

    Din Marea Britanie pana in Bulgaria, tiganii sunt, nici mai mult nici mai putin, decat o patura defavorizata a Europei. La fel ca in cazul culturii negrilor, si aici privatiunile au dus la dezvoltarea unei vibrante culturi a muzicii. Iar tezaurul muzical al rromilor sta la baza unuia dintre cele mai incitante proiecte muzicale ale Romaniei, „Shukar Collective“. „Eu unul as numi-o tot muzica electronica“, explica producatorul Matze in studioul sau din Bucuresti, „desi lucram cu doua genuri aparent opuse – muzica electronica si muzica traditionala tiganeasca. Unul dintre ele este futurist, iar celalalt este imbibat de istorie si traditie.

     

    Totusi, rezultatul poate sta bine mersi alaturi de genuri electronice ca hip hop sau trip hop, doar ca are o puternica influenta tiganeasca.“ Grupul, format din sase muzicieni din underground-ul romanesc, are ca punct central trei interpreti tigani, cu varste cuprinse intre 24 si 62 de ani care canta in limba rromilor. Trupa si-a lansat recent albumul de debut, intitulat „Taves Bahtalo!“ un amestec navalnic de beat si melodii ale rromilor. „Nu mai e mult pana la lansarea din Anglia“, spune Matze, vorbind despre interesul pe care trupa l-a generat in afara Romaniei, caci a concertat deja in Belgia, Austria, Spania si Olanda…

     

    Iar daca anul 2004 a fost al Bollywood-ului, cu muzica hindi si beat-urile ce si-au facut loc in reclame, hituri de cluburi si piese de number one interpretate de Britney Spears, atunci 2005 ar putea foarte bine sa fie anul tiganilor. Sa nu fiti surprinsi daca veti auzi lumea alaturand cuvintele „tigan“ si „cool“ in aceeasi propozitie.

     

    Tom Wilson este jurnalist si DJ britanic si locuieste la Bucuresti.

    Este absolvent al sectiei de Studii Politice a Universitatii Oxford si a scris pentru publicatiile Dazed and Confused, The Face si The Independent

  • Ma listez. Sa vand?

    Listarea Continental la Bursa, cel mai probabil in martie, va marca mai multe premiere pentru piata romaneasca de capital. Una dintre ele: prima iesire a unui fond de capital privat dintr-o companie romaneasca prin vanzarea de actiuni pe Bursa.

     

    Daca cineva listeaza o companie la Bursa anul acesta are sanse mari sa ii dubleze sau tripleze valoarea de piata in cateva luni. Aceasta este una din frazele favorite ale brokerilor zilele acestea, cand Bursa este pe val, cu o crestere de peste 45% de la inceputul anului si intrari de capital strain de un milion de euro pe zi.

     

    In curand, va exista si oportunitatea ca teoria sa fie verificata. Aceasta pentru ca, dupa ani buna de seceta in care nici o companie privata nu s-a listat la Bursa, a aparut si primul curajos: lantul hotelier Continental. Premiera este listarea in sine, premiera va fi si ceea ce se va intampla dupa aceea: un fond de investitii strain, care a intrat initial intr-o companie inchisa (nelistata), va folosi Bursa de Valori pentru a-si vinde actiunile. Acest lucru nu a fost posibil pana acum in Romania din cauza slabei dezvoltari si lichiditati ale Bursei.

     

    Marea majoritatea a exiturilor (vanzarea actiunilor) fondurilor de investitii din Romania au avut loc direct prin vanzarea companiei catre un investitor strategic. De data aceasta, Fondul Roman Post Privatizare va incerca ceea ce ar fi parut acum doi – trei ani aproape imposibil: vanzarea unui pachet de 20% din actiunile Continental prin piata de capital.

     

    Va reusi FRPP acest lucru? Foarte probabil, din moment ce suma pe care fondul vrea sa o incaseze pe actiuni, 10-15 milioane de euro, poate fi „furnizata“ rapid de investitorii de pe Bursa in conditiile actuale. Ce va vinde insa FRPP? Continental este o companie formata in anul 1991, pentru a exploata in sistem de lant toate hotelurile din Romania cu numele Continental. Firma a fost privatizata in intregime in 1995. Trei ani mai tarziu, in structura actionariatului a intrat FRPP, printr-o infuzie de capital de 4,4 milioane de euro.

     

    In urma unor investitii totale de circa 60 de milioane de euro, Continental va ajunge in acest an la 14 hoteluri in mai multe orase din tara. Iar planuri de dezvoltare exista in continuare. Dupa sapte ani insa, investitia de circa 4,4 milioane de euro a FRPP a ajuns la maturitate, iar fondul isi pregateste iesirea din companie. Varianta luata in calcul de managerii FRPP si cei ai Continental a fost vanzarea actiunilor prin Bursa de Valori.

     

    „Potrivit intelegerii cu administratorii FRPP, compania trebuia sa fie cotata la Bursa de Valori in martie 2005“, spune Radu Enache, presedintele grupului Continental. Astfel, FRPP si-a asigurat de la bun inceput o varianta de exit. Robert Luke, managing director al GED Capital Development, societatea care administreaza fondul de investitii, nuanteaza declaratiile lui Enache. „Decizia de a lista Continental a fost luata pentru ca firma sa poata atrage in continuare finantari si dupa exitul FRPP.“

     

    Inainte de listare insa, anul trecut, a in-ceput procesul de fuziune al societatilor care compun lantul hotelier. In aceasta saptamana vor avea loc Adunarile Generale ale Actionarilor care marcheaza ultima etapa a fuziunii.  Astfel, la jumatatea lunii martie, compania rezultata va fi inregistrata, urmand ca listarea sa aiba loc in perioada imediat urmatoare.

     

    „In prezent, purtam negocieri pentru selectarea consultantului in procesul de cotare“, spune Radu Enache. Prin urmare, inca nu s-au stabilit detaliile privind forma de intrare pe piata. Cea mai probabila modalitate este listarea simpla, urmata de o oferta publica secundara. „Momentul vanzarii pachetului detinut de FRPP va depinde de rezultatele listarii“, afirma Robert Luke, managing director al GED Capital Development, societatea care administreaza fondul de investitii.

     

    In conditiile  in care listarile de companii noi au lipsit aproape cu desavarsire in ultimii cinci ani, intrarea la cota bursei a Continental este asteptata cu bratele deschise. „Continental este un lant hotelier cunoscut, iar listarea societatii este binevenita si va ajuta piata“, considera Liviu Giugiumica, director general al companiei de brokeraj BRD Secsurities, parte a grupului BRD – Société Générale.

     

    Cat valoreaza insa Continental? „Valoarea o va arata piata dupa cotare“, spune Enache. Insa presedintele companiei adauga ca „nu va accepta un pret sub 50 de milioane de euro“. La un calcul simplu, GED ar putea incasa minim 10 milioane de euro din vanzarea actiunilor Continental, adica dublul sumei investite in sapte ani. Asta daca nu cumva pretul actiunilor va urca rapid dupa listare iar FRPP va obtine mult peste suma estimata initial.

     

    Ce va urma? Planurile de investitii ale companiei in perioada 2005-2008 prevad modernizarea sau construirea a 5 pana la 8 hoteluri. Dintre acestea, 3 vor functiona sub marca Ibis – detinuta de lantul hotelier international Accor, cu care Continental colaboreaza deja. Iar bursa poate fi folosita pentru atragerea de finantare, chiar daca presedintele firmei spune ca are o relatie foarte buna cu bancile.

     

    „S-ar putea sa gasim fezabila si posibilitatea de a emite obligatiuni, chiar in acest an, prin intermediul BVB“, afirma Enache. Mai mult decat atat, „in functie de evolutia la bursa, ne putem gandi si la o emisiune de actiuni“. Cei doi oameni implicati in consolidarea Continental sunt foarte optimisti in privinta evolutiei viitoare a societatii. „Cred ca este mare nevoie de companii de prestigiu din domeniul serviciilor la cota Bursei de Valori. Multi investitori institutionali straini au anumite categorii de firme in care investesc, iar turismul se numara printre domeniile solicitate“, este de parere Robert Luke.

     

    „Sunt convins ca am creat o companie pe care pot sa o mai imbunatatesc. Valoarea firmei se poate tripla in 5-6 ani“, crede Radu Enache. Cum va reactiona principalul actionar la ofertele de preluare care ar putea urma? In privinta unui potential „exit“ al familiei Enache din compania Continental, planurile nu sunt inca definite. „Nu ma interesea-za inca sa vand, dar sigur ca fiecare are un pret. Iesirea pe bursa are plusuri si minusuri. Vor fi multe prilejuri de reflectie“, spune el.

     

    In ecuatie ar putea intra si corporatia Accor. In momentul de fata, Continental detine un hotel Ibis in Bucuresti, langa Gara de Nord. In primavara vor mai fi deschise inca doua hoteluri sub aceasta marca, in Constanta si Bucuresti. Vor mai urma cate unul la Timisoara, Sibiu, Cluj-Napoca si, posibil, la Targu-Mures. Este insa posibil ca parteneriatul cu Accor sa nu se refere numai la administrarea hotelurilor construite de Continental. Astfel ca peste cativa ani am putea asista la prima investitie strategica in domeniul hotelier din Romania: preluarea primului lant hotelier romanesc de catre unul dintre cele mai mari lanturi hoteliere internationale.

     

    Vor mai fi insa si alte efecte daca FRPP va reusi un exit de succes. Multe fonduri de investitii care detin companii romanesti si au evitat pana acum Bursa de Valori din Bucuresti o vor lua din nou in calcul. Si nu este exclus ca din Cenusareasa finantelor romanesti (in urma cu doi – trei ani), Bursa sa se transforme in zana buna.

  • CE ESTE CONTINENTAL

    Lantul hotelier Continental este format din 12 hoteluri si are peste 1.000 de angajati. Anul trecut, acestea au generat o cifra de afaceri totala de 18,7 mil. euro, iar pentru anul acesta se preconizeaza obtinerea unei cifre de afaceri de 22-23 mil. euro.

     

    EXTINDERE: In acest an vor fi inaugurate doua noi hoteluri, sub brandul Ibis, unul in Bucuresti (in zona Izvor) si altul in Constanta.

     

    INVESTITII: In urmatorii ani, investitiile grupului vor depasi 20 de milioane de euro si se vor concretiza in constructia sau modernizarea unor hoteluri in mari orase, precum Timisoara, Cluj-Napoca sau Sibiu.

     

    MARCI: Hotelurile companiei se vor gasi sub doua „umbrele“: Continental – hoteluri de patru stele si Ibis (marca a grupului francez Accor) – hoteluri de trei stele.

  • CINE AR PUTEA VINDE

    Compania Continental este controlata de presedintele sau, Radu Enache. Actionariatul societatii va fi, in momentul listarii, aproximativ urmatorul:

    • RADU ENACHE SI ASOCIATII: 51%
    • FRPP: 20%
    • SIF TRANSILVANIA: 8,7%
    • FUNDATIA ELIAS: 7,5%
    • SIF BANAT-CRISANA: 1,2%
    • FREE FLOAT: peste 10%

  • A doua tinerete a carbunelui

    Aproape incredibil: minerii ar putea salva padurile de la taiere sau aduce economii insemnate la bugetul de familie. Dar, mai ales, ar putea aduce afaceri de sute de milioane de euro celor care au intuit ca, peste cativa ani, singura resursa viabila pentru incalzitul locuintelor va ramane carbunele. Transformat insa in alt fel de combustibil solid.

     

    Revolutia industriala a inceput cu carbunele si pare sa se incheie tot cu acesta. Incepand cu locomotiva lui Stephenson, carbunele a incalzit, a pus in miscare, a luminat si a murdarit lumea timp de decenii intregi. Mai tarziu, petrolul sau energia atomica l-au detronat si l-au exilat catre lumea a treia.

     

    Si totusi, unii sunt tentati, in prezent, sa „redescopere“ carbunele si sa mizeze pe el. La o alta scara, mai redusa, dar in masura sa compenseze neajunsurile cu care a ajuns sa se confrunte productia de energie. Pretul titeiului creste vertiginos, al gazelor naturale la fel. „Singurul combustibil al carui pret se mentine relativ stabil si pentru care nu se asteapta cresteri importante in urmatorii ani este carbunele“, spune Ion Stanciu, directorul Directiei Resurse Minerale din Ministerul Economiei si Comertului.

     

    Asadar, inapoi la locomotivele pe carbuni? Termocentralele, acele blamate gauri negre din bugetul statului si bugetele locale sa fie afacerea viitorului? Vom reangaja peste cativa ani zecile de mii de mineri disponibilizati, pentru a ne asigura singura resursa energetica ce ne va fi ramas?

     

    „In perioadele secetoase ale anului, cand nivelul apelor scade, energia produsa de termocentrale este singura care poate compensa deficitul de energie mai ieftina, produsa de hidrocentrale“, spune Stanciu. „Productia de energie nucleara, mai ieftina si ea, nu prea mai e agreata in Europa din cauza problemei depozitarii deseurilor radioactive.“

     

    Problema a fost transformata in oportunitate de afacere si incepe sa fie tratata ca atare si in Romania. Peste cativa ani, minerii si minele lor ar putea sa fie, din nou, un subiect la moda. Daca nu cumva au si redevenit. Exista tehnologii care permit transformarea deseurilor de carbune in combustibil solid care e chiar mai ieftin decat lemnul.

     

    Aceste tehnologii au ajuns si in Romania si vor aduce bani celor care au intuit piata.Sunt tari, precum Polonia, care depind suta la suta de carbune pentru a produce energie. In orice caz, daca pentru electricitate se poate apela la centrale nucleare sau la hidrocentrale, cand vine vorba de energie termica, raspunsul pentru viitor pare sa fie unul singur: carbunele. Or, in cazul Romaniei, o parte din cele aproximativ 14 milioane de metri cubi de lemn care se exploateaza anual.

     

    Asta pentru ca pretul gazelor naturale creste vertiginos. Romania plateste in prezent 120 – 130 de dolari pe mia de metri cubi de gaze pe care le importa. Din acest pret, doar jumatate este suportat de populatia care se incalzeste cu gaze, restul fiind subventionat de stat. „In 2007 si in Romania pretul va ajunge la circa 270 de euro pe mia de metri cubi“, apreciaza Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol. „In aceste conditii, incalzirea cu gaze a locuintelor nu va mai fi rentabila“. Iar alinierea la legislatia europeana nu va mai permite nici un fel de subventii pentru energia termica livrata populatiei.

     

    Dinu Patriciu este unul dintre cei care au intuit oportunitatea de a deveni producator de combustibil solid destinat incalzirii. Inca din toamna, seful Rompetrol anunta ca ar putea sa isi extinda afacerile. „Rompetrol este interesat si de preluarea unor mine de carbuni. Pe noi ne intereseaza si mine dintre cele care au fost inchise“, a spus Patriciu.

     

    „Nu e o afacere colosala, dar e o oportunitate“, adauga acum Patriciu. Calculul pare relativ simplu. Aproximativ jumatate din populatia Romaniei, adica 4,3 milioane de familii se incalzesc cu lemne. „Dintre acestea, 25% locuiesc in mediul urban. Acestia cheltuie circa 10 milioane de euro anual pentru achizitionarea de lemne pentru incalzit“, apreciaza presedintele Rompetrol.

     

    Daca lemnele ar fi inlocuite cu un combustibil care sa fie, eventual, mai ieftin si sa ofere aceeasi putere de incalzit ca si lemnul s-ar impusca doi iepuri dintr-un foc. Pe de o parte, populatia ar avea o alternativa ieftina si comoda la lemnele de foc, pe de alta parte am salva suprafete insemnate de padure care sunt taiate anual pentru incalzitul locuintelor.

     

    Prin anii ‘80, brichetele din carbune pentru incalzitul locuintelor erau o realitate. Regimul de atunci a considerat insa ca viitorul este al incalzirii cu gaze naturale. Acest combustibil era inca ieftin la acea vreme si Romania avea rezerve ce pareau inepuizabile. Intre timp lucrurile, s-au schimbat.

     

    „In Uniunea Europeana costul acestui tip de combustibil se ridica la circa 250 – 280 de euro pe tona. La noi ar fi mai ieftin, intre 120 si 150 de euro pe tona, pentru ca materia prima e mai ieftina“. In echivalent putere calorica, pretul este egal sau chiar mai ieftin decat cel al lemnului, in cazul combustibililor pe care ii va produce Rompetrol.

     

    Dar Patriciu nu e singurul care a intuit aceasta piata. Romenviro International SA, societate mixta romano-maghiara, va intra si ea pe piata. „Tehnologia pe care o detinem noi permite producerea de brichete la un pret de pana la 25% din cel al lemnului, la o putere calorica echivalenta“, spune Ioan Eugen Grumaz, unul din actionarii romani ai firmei. „Potentialul maxim al pietei este de circa 75% din consumul actual de masa lemnoasa.“

     

    Brichetele pot fi folosite atat in sobe, in centrale de apartament – care pot fi adaptate fara mari costuri -, chiar si in centralele termice de cartier, sustin reprezentantii celor doua companii. Pentru productia de brichete se pot folosi atat deseuri de carbune (semicocs) cat si cele petroliere (cocs petrolier). Problema este sa detii tehnologia care sa permita transformarea acestor reziduuri in combustibil solid iar aceasta sa fie conforma cu normele europene in domeniul protectiei mediului. „Chiar si unele CET-uri pot fi modernizate, in anumite conditii, pentru a functiona cu combustibili solizi“, e de parere Dinu Patriciu.

     

    Ar putea reprezenta aceste tehnologii o salvare pentru locurile de munca ale minerilor? Deocamdata, se pare ca nu, dar in cativa ani ar putea fi o alternativa de luat in calcul. In momentul de fata nu exista o strategie la nivelul autoritatilor pentru a reorienta productia catre asemenea combustibili alternativi, desi discutii au mai existat. Ca si in cele mai multe cazuri, salvarea ar putea veni tot de la sectorul privat.

     

    Rompetrol isi propune pentru inceput sa ocupe 4-5% din piata potentiala de combustibili solizi. „Obiectivul nostru este sa ajungem, in doi – trei ani la o cota de piata de 10%. Nu ne propunem, deocamdata, mai mult de atat“, afirma Patriciu. Romenviro International are ambitii mai mari, sa ocupe in maxim doi ani o cota de 20% din piata.

     

    Rompetrol va folosi pentru producerea de brichete, cel putin in prima faza, deseuri petroliere, pentru ca materia prima este ieftina si accesibila din moment ce aceasta rezulta oricum din activitatea rafinariei Petromidia, parte a Rompetrol. „Pe masura ce piata se va dezvolta, am putea sa ne indreptam atentia si spre carbune, dar deocamdata e prematur sa vorbim de asa ceva“, sustine presedintele grupului petrolier. „Cocsul petrolier asigura o putere calorica chiar mai mare decat huila.“

     

    In schimb, Romenviro International ia in considerare concesionarea de terenuri pentru exploatare de carbune sau folosirea materiei prime provenita de la minele deja existente sau care au fost inchise. „La ora actuala sunt halde intregi de deseuri nefolosite pe langa fostele mine si vrem sa incheiem parteneriate pentru a putea sa le preluam noi, pe cheltuiala noastra“, spune Grumaz.

     

    Romenviro se orienteaza si spre incheierea unor parteneriate cu autoritatile centrale sau locale pentru asigurarea desfacerii de combustibili in anumite localitati. „Nu neglijam insa nici posibile contracte cu unele rafinarii pentru a prelua din deseurile rezultate din activitatea acestora“, spune Grumaz. „Astfel, noi ne asiguram materia prima necesara iar rafinariile isi asigura o parte din investitiile de mediu asumate in contractele de privatizare, care sunt intre 6 si 12 milioane de euro anual pentru fiecare rafinarie.“

     

    Daca pentru moment materia prima pentru productia de brichete pare asi-gurata din activitatea rafinariilor si din deseurile provenite de la exploatarile de carbune, in urmatorii ani exploatarile miniere in sine ar putea fi sursa de materii prime. „Estimam ca in sapte ani actualele rezerve de deseuri se vor epuiza“, spune Ioan Grumaz. Atunci, minele ar putea reveni din nou in atentie, de data aceasta nu ca surse de tensiuni sociale ci de materie prima pentru energia termica.

     

    „Tehnologiile de prelucrare a brichetelor permit chiar si calorizarea carbunelui de slaba calitate (marirea puterii calorice – n.r.) pentru a putea obtine din el combustibili solizi domestici“, crede Grumaz. Cat despre exploatarile miniere, acestea nu vor fi toate inchise, pana atunci. „Carbunii sunt resursa strategica, fara ele nu se poate asigura cantitatea de energie electrica necesara economiei, sunt vitale“, spune Ion Stanciu, de la Ministerul Economiei si Comertului. Iata ca, nu peste multa vreme, acestea pot deveni resursa strategica si pentru energia termica.

     

    Si cum in Romania piata de combustibili solizi alternativi este in formare, exista loc pentru mai multi jucatori. Potrivit lui Dinu Patriciu, investitia pe care acesta o va derula in acest proiect este de 20 de milioane de euro, „15 milioane pentru productie iar alte 5 milioane pentru marketing si desfacere“. Centrul de productie, la care lucrarile au demarat deja, va fi amplasat pe platforma Midia, judetul Constanta, in vecinatatea rafinariei detinute de Rompetrol. „Fabrica va functiona la o capacitate de 500.000 de tone de brichete pe an, ceea ce echivaleaza cu aproximativ 4% din piata“, afirma Patriciu.

     

    La randul ei, compania Romenviro International va investi circa 8 – 10 milioane de dolari in perioada urmatoare pentru a incepe productia in patru puncte de lucru. Cu toate ca reprezentantii ambelor companii care si-au anuntat intentia de a produce combustibili solizi alternativi evita subiectul, afacerea este tentanta si din perspectiva atragerii de fonduri europene.

     

    „Totul e sa ai un plan de afaceri bine pus la punct. Uniunea Europeana, prin diverse programe are la dispozitie fonduri pentru sprijinirea acestui sector“, spune directorul Directiei Resurse Minerale din Ministerul Economiei. Iar cand vine vorba de ecologizare si protectia mediului, capitole la care Romania mai are de facut pasi importanti pentru alinierea la standar-dele UE, problema devine si mai interesanta. Ca sa nu mai mentionam fondurile destinate reconversiei profesionale.

     

    Pentru ca e o piata abia in formare, nu se poate spune inca cu certitudine ca productia de combustibili alternativi e o solutie pentru industria mineritului. Mai degraba, din exploatarea minereului se pot obtine materii prime pentru o afacere profitabila. Materii prime care, oricum, nu insemnau pana acum decat niste deseuri pe care nu le folosea nimeni.

  • Ce ofera carbunele

    PRET: Stabil, in conditiile in care costul altor combustibili cresc

    CANTITATE: Resurse suficiente, este necesara rentabilizarea activitatii

    COSTURI REDUSE: Instalatiile de prelucrare sunt relativ ieftine