Tag: deschidere

  • Drama din economie! Guvernul deschide o nouă sticlă de şampanie la frapieră, jumătate din economie deschide un nou bidon de Noroc, Albacher sau Neumarkt

    Economia românească continuă să crească trimestru de trimestru şi după cum spune Ioana Petrescu, fostul ministru de finanţe al premierului Victor Ponta, cifrele „arată clar că nu restul Europei trage România în sus, ci ne-am ridicat pe noi înşine din recesiunea 2009-2012. Eforturile celor din ţară dublate de politicile publice, ţintite atent către componentele PIB-ului, au dus la aceste performanţe“.

    Ce nu se spune este că avântul economiei a încetinit în trimestrul al doilea, de la 4,3% în T1 la 3,2%, scădere care a venit pe neaşteptate şi este destul de drastică. Analiştii, care estimaseră pentru T2 o dinamică anuală a PIB de peste 4,7%, încearcă să-şi dea seama de unde a venit această scădere destul de drastică, în condiţiile în care consumul a continuat să crească, T2 prinzând şi o lună din reducerea TVA la alimente de la 24% la 9%, iar construcţiile au marcat un ritm de creştere de peste 10%. Ritmul de creştere în industrie s-a redus, dar nu a intrat pe minus.

     
  • Cum a reuşit un tânăr de 24 de ani din România să câstige peste 200.000 de dolari jucându-se

    Nimic din înfăţisarea lui Armand Pittner nu trădează faptul că la 24 de ani a strâns o mică avere, de 260.000 de dolari, doar din câştigurile de la turnee de jocuri video.

    În spatele meu, pe perete, se află panouri cu eroi desenaţi, creaturi fantastice cu arme impresionate şi cu puteri nebănuite, iar el este unul dintre cei care-i controlează, le înhămează puterile şi le pune în folosul echipei. Este ceva mai înalt decât mine, să aibă 1,80-90 m înălţime, şi poartă o pereche de blugi albaştri şi un tricou pe care scrie „Come and join the universe”. Îi urmez îndemnul şi vă invit în galaxia sportului electronic, în universul Dota, în microcosmosul lui Armand „b0ne7” Pittner.

    Armand Pittner este cel mai bine plătit român jucător profesionist de jocuri video, cu câştiguri de până la 260.000 de dolari, doar din turnee. Joacă de mic, iar Dota (Defence of the Ancients) încă de la începuturi. Părinţii au strâmbat din nas când vedeau că petrecea atât de mult timp în faţa calculatorului, dar nu i-au interzis să se joace. Odată cu primul turneu la care a participat în străinătate, părinţii s-au deschis mai mult spre jocurile video. Acum îi urmăresc meciurile pe internet de fiecare dată când au ocazia, şi, chiar dacă nu înţeleg total fenomenul, se bucură pentru fiecare victorie a fiului lor.

    Nu a existat un moment precis în viaţa lui Armand când a luat decizia de deveni jucător profesionist. „Pur şi simplu s-a întâmplat. Nu era nimic planificat. Totul a început ca un hobby.”  A jucat din ce în ce mai mult şi a devenit mai bun. Primul LAN (concurs local ce se joacă în reţea) l-a jucat într-o sală de jocuri din Bucureşti. Pe atunci nu erau spectatori, doar tineri entuziaşti ce iubeau jocul. „Am jucat şi într-un mall şi era distractiv cum oamenii se opreau şi se uitau la noi în calculatoare să vadă ce facem”, îşi aminteşte zâmbind b0ne7.

    Pare un tânăr obişnuit abia ieşit de pe băncile facultăţii, dar banii pe care i-a câştigat în turnee (aproximativ 260.000 de dolari) îl plasează pe locul 69 în topul celor mai bogaţi jucători profesionişti de jocuri video. Asta făcând abstracţie de salariul său lunar. Deşi nu-mi poate dezvălui câţi bani primeşte de la Cloud9, organizaţia la care este angajat, Pittner spune că salariul unui jucător dintr-o echipă de top variază între 2.000 şi 6.000 de dolari pe lună. Nu pare să-i pese foarte mult de banii câştigaţi, nu are de gând să-i investească deocamdată sau să-şi înceapă un business: „Banii aceia există şi apelez la ei dacă am nevoie de ceva”, mărturiseşte Armand Pittner. Ochii albaştri i se aprind când vorbim mai mult despre Dota şi intrăm în detalii, ceea ce arată că şi-a păstrat entuziasmul şi plăcerea de a juca, chiar dacă acum participă la turnee cu premii substanţiale şi îl urmăresc mii de fani.

    Drumul nu a fost uşor. Armand Pittner povesteşte că a trecut prin multe încercări şi a schimbat mai multe echipe până să ajungă la Cloud9, unde avea să-şi facă o casă. Dota este un joc de echipă foarte competitiv. „Trebuie să ştii când să renunţi la un jucător slab care trage echipa în jos. E important să nu ai relaţii puternice de prietenie cu coechipierii. Am întâlnit multe echipe care nu au evoluat tocmai pentru că nu voiau să renunţe la jucătorii mai slabi”, explică Armand din secretele jocului care i-a adus confortul financiar înainte de a împlini 25 de ani.

  • Un român i-a înnebunit pe americani cu shaorma de pui. Acum vrea să deschidă tot mai multe restaurante

    Bogdan Tarasov a plecat în Detroit, Statele Unite, în urmă cu opt ani. Iniţial el a deţinut o companie în construcţii, dar a reuşit apoi să pună bazele unui restaurant de tip fast-food ce vinde shaorma.

    Dacă în 2007 puţină lume auzise de Bucharest Grill, el este astăzi unul dintre cele mai populare localuri din Detroit, fiind inclus de eater.com în topul celor mai bune restaurante ieftine din oraş.

    Tarasov a povestit în cadrul unui interviu acordat eater.com că ideea i-a venit în timp ce căuta un loc unde să se poată relaxa seară de seară. Românul spune că a vrut ca Bucharest Grill să vândă numai produse de calitate, astfel că i-a luat trei luni de zile doar pentru a perfecţiona reţeta shaormei cu pui.

    Restaurantul este astăzi unul dintre cele mai apreciate din Detroit iar Tarasov se pregăteşte să deschidă al treilea local. Primul Bucharest Grill onorează peste 1.000 de comenzi zilnic, astfel că succesul pare garantat.

    “Evident, suntem în această afacere pentru a face bani”, a mai spus Tarasov. “Dar satisfacţia clienţilor este de asemenea extrem de importantă. Dacă avem posibilitatea de a deschide mai multe restaurante fără să afectăm în vreun fel calitatea produselor, o vom face. Dacă nu, ne vom concentra în continuare pe cele existente.”

  • Dizpozitivul de 32 de dolari care poate deschide aproape orice maşină

    Samy Kamkar a creat un dispozitiv cu ajutorul căruia oricine poate fura aproape orice maşină, potrivit site-ului Techworm. Acest device poate intercepta wireless semnalul folosit de cheia electronică pentru a deschide maşina.

    O asemenea cheie foloseşte un sistem de coduri de autentificare. Codurile se schimbă de fiecare dată când maşina este deschisă, astfel încât altcineva să nu poate intercepta codul pentru a-l folosii mai târziu.

    Kamkar îşi numeşte device-ul “RollJam”. Ca hackul să funcţioneze, RollJam trebuie să fie plasat undeva pe maşină. Device-ul exploatează vulnerabilitatea sistemului, blocând semnalul transmis de la cheie la sistemul maşinii, astfel interceptând codul. Acesta stocheaza primul cod, iar cand uşile nu se deschid, posesorul automobilului foloseşte din nou cheia, este transmis alt cod, iar RollJam stochează şi al doilea cod, apoi foloseste primul cod pentru a deschide maşina.

    Data viitoare, potenţialul hoţ are nevoie doar de codul înregistrat pentru a pleca cu automobilul din parcare.

    “Acest tip de atac este cunosct de mai mulţi ani. Problema este că nu a fost demonstrat până acum, iar producătorii de automobile nu s-au obosit să repare sistemul pentru că nu creadeau că este o problemă destul de mare”, spune Kamkar.

    Dispozitivul a fost construit de Samy Kamkar din piese ieftine, în valoare de 32 de dolari.

  • Profi atacă piaţa cu un nou concept şi deschide dintr-un foc 11 magazine. Ce va fi şi cum va arăta lanţul LOCO

    Deşi a început să se dezvolte în România în 1996, odată cu intrarea pe piaţa locală a Metro Cash&Carry, comerţul modern şi-a concentrat atenţia pe zona urbană. Doar în Bucureşti sunt deschise circa 500 din cele 1.500 de magazine moderne. Intrarea Profi în zona rurală cu un concept special reprezintă astfel o premieră.

    “Studiem de mai multă vreme posibilitatea de a duce adânc în teritoriu bogata noastră ofertă şi, iată, a sosit momentul când trecem la fapte. Am testat îndelung acest concept prin intermediul magazinelor noastre experimentale sub brandul Mini şi acum ştim cum se prezintă formatul cel mai potrivit (…). Am denumit acest format Loco,” a declarat Daniel Cîrstea, directorul general al PROFI Rom Food.

  • Cristian Tudor Popescu: “Acesta este ultimul meu text scris în Gândul”

    14 mai a.c. Ora 3 după-amiaza. Parchez Blanşeta în faţa porţii, pe trotuarul îngust, la locul ei de veacuri. Strada e caldă şi pustie. Nu-i mai pun fierul de blocaj pe volan, ciotul galben pe care-l ştie tot cartierul – ultimele dăţi l-am deblocat atât de greu, de era să rup cheia în el. Ar trebui să iau altul, dar nu prea se mai găsesc, nu mai foloseşte nimeni aşa ceva.

    Uşa din dreapta spate o las închisă pe jumătate, la prima siguranţă. Săptămâna trecută, butucul broaştei de la uşa şoferului s-a învârtit în gol cu încăpăţânare. Uşa dreapta faţă nu se poate deschide din exterior de ani de zile, nici la cheie, nici la clanţă, îi deschid eu din interior pasagerului. Dacă la spatele dreapta nu s-ar fi nimerit  să fie siguranţa nepusă, nu rămânea decât să-i sparg un geam sau să chem lăcătuşul ca să mai intru în ea.

    Citeşte continuarea editorialului scris de Cristian Tudor Popescu

  • Câţi oameni crezi ca au venit la deschiderea primului McDonald’s din Rusia? – VIDEO

    Primul fast-food McDonald’s din Rusia a fost deschis în Moscova pe 31 ianuarie 1990. Peste 5.000 de oameni au stat la coadă pentru gusta produsele americanilor, scrie site-ul bridgetomoscow.

    De-a lungul primei zile localul a servit peste 30.000 de vizitatori, stabilind un record mondial. Oamenii au stat la coadă mai bine de şase ore pentru a putea mânca un Big Mac sau un Happy Meal. Localul din piaţa Puşkin era uriaş cu 700 de locuri înăuntru şi 200 afară.

    McDonald’s are peste 35.600 de restaurante la nivel mondial, între care 440 se află în Rusia.

  • A lucrat timp de zece ani consultant în managementului satisfacţiei clienţilor, iar acum conduce activitatea de marketing a Immochan

    „2014 şi 2015 sunt ani determinanţi pentru Immochan România, cu creşteri semnificative ale activităţii şi prezenţei pe piaţă. Două proiecte majore au fost realizate în aceşti ani: Centrul Comercial Auchan Drumul Taberei şi Coresi Shopping Resort la Braşov. Altele sunt pe cale să se materializeze… Suprafaţa comercială gestionată de Immochan România în 2015 va fi de 15 ori mai mare decât atunci când m-am alăturat companiei. Va fi aşadar un an foarte intens, chiar şi după ce a fost deschis Coresi, în martie“, spune Raluca Crişan, care la 36 de ani este marketing manager la Immochan, funţie pe care a preluat-o în vara lui 2013.

    În ianuarie 2014, povesteşte ea, a primit „o misiune foarte specială: marketing project manager la Coresi Braşov. Această misiune presupune coordonarea tuturor activităţilor prin care se construieşte experienţa clienţilor la Coresi: de la marketing, comunicare, PR la amenajări şi dotări cu mobilier, echipamente de divertisment, soluţii digitale şi arhitecturale“.

    Pentru acest proiect, în diferitele sale faze, Raluca Crişan a coordonat direct circa 100 de persoane, deopotrivă din echipele Immochan, Auchan, ale companiilor partenere şi diverşilor furnizori, arhitecţi, consultanţi „cu care colaborez direct sau indirect“. De altfel, la început de an, când proiectul Coresi era pe ultima sută de metri înaintea deschiderii, Raluca Crişan se afla adesea pe şantierul din Braşov, unde, spunea ea, „observ, adulmec, retuşez… Încerc să vizualizez «cum va fi?», să mă pun în pielea oamenilor care ne vor trece pragul“.

    Înainte de a se alătura Immochan România, a lucrat vreme de zece ani la Qualimétrie, unul dintre cele mai importante cabinete franceze de consultanţă în managementului satisfacţiei clienţilor. După absolvirea studiilor de Management la ASE Bucureşti şi a Institutului Universitar Louis Pasteur din Strasbourg, Raluca Crişan a urmat masterul în Marketing Management de la Şcoala Superioară de Comerţ din Lille. 

  • RINF deschide un nou birou la Berlin

    RINF, una dintre cele mai importante companiiromâneşti din domeniul IT&C, ce oferă servicii specializate în dezvoltarede software, consultanţă şi  suport multilingvistic,  îşi  continuă planul  deextindere  pe  plan  internaţional  şi  deschide  un  nou  sediu  la  Berlin,consolidând  astfel  statutul  de  companie  internaţională  fondată  înRomânia.

    După două luni de la deschiderea biroului din Marea Britanie, RINF bifeazăurmătorul pas în planul de extindere la nivel global pe segmentul IT&C şiinagurează  un  nou  sediu  în  capitala  Germaniei.  Cu  toate  că  este  ocompanie  tânără,  RINF  a  câştigat  rapid  recunoaştere  internaţională,expansiunea rapidă în Europa atestând acest fapt. Extinderea companieila  nivel  internaţional  demonstrează  excelenţa  specialiştilor  români  îndomeniul IT.  Astfel, doar între 2008 şi 2012, proiectele de outsourcing dinRomânia au generat peste 13.476 locuri de muncă.

    Această  dezvoltare  se  datorează  faptului  că  industria  de  IT&C  dinRomânia, la nivel de outsourcing este cotata pe locul 9 la nivel mondial,având tendinţă ascendentă. Acest lucru este relevat şi de studiul realizatde CEEOA (Asociatia de Outsourcing din Europa Centrală şi  de Est), iarRINF este una dintre companiile de top ce pun România pe hartă, în ceeace priveşte calitatea acestor servicii. Proiectele RINF sunt focusate pe trei arii de compentenţă: platforme cloudcare utilizează arhitecturi  elastice, integrări  crossplatform sau hawdare-software şi suport multilingvistic pentru utilizatori. Aceste elemente suntrelevante  pentru  companiile  care  avansează  în  programele  proprii  dedigitizare în căutarea acelei flexibilităţi care să le permită să preîntâmpineschimbările disruptive din piaţă.

    Odată cu extinderea portofoliului de clienţi, RINF îşi va mări de asemeneaşi echipa, iar sediul central se va reloca, la începutul anului 2016, în unadintre  cele  mai  moderne  clădiri  de  birouri  din  Bucureşti,  Green  CourtBucharest, ocupând o suprafaţă totală de 1843.8 mp.

  • Povestea unui absolvent de drept care nu a profesat niciodată ca avocat. A pornit în schimb un business de succes în publicitate

    Ioan Dan Niculescu a absolvit Facultatea de Drept la Iaşi în 2002, dar nu a profesat ca avocat, ci a intrat în publicitate ca freelancer. În 2004 şi-a deschis deschis propria agenţie de creaţie, Argo Media, iar în 2011 şi-a încercat puterea de branding cu un produs propriu, Sosul Iute de Doamne Fereşte, definindu-se de atunci şi „creatorul primului sos picant românesc şi al altor delicatese şi coloniale cu atitudine“.

    Doamne Fereşte este un sos iute fusion bazat pe principiile bucătăriei regale Thai şi a ajuns la o producţie de 200 de sticle, care se vând în magazine precum Băcănia Veche, Băcănia Nouă, Băcănia cu Dichis, Băcănia cu Suflet, Vivo, Meat Concept Store sau Cărtureşti. Producţia sosului a fost completată cu Crema de Muştar ediţia Hindusă, care se produce în 500 de bucăţi lunar la Tecuci.

    Ioan Dan Niculescu stă timp de 5 luni pe an în Asia de Sud-Est (Thailanda, Vietnam, Bali sau Cambodgia), îşi conduce afacerea de pe Skype şi scrie pe blogul său de turism imediatdurează.ro. Printre proiectele sale de la Argo se numără crearea manualului de brand şi a sistemului de identitate vizuală a PNL, iar printre clienţii enumeraţi pe site, alături de Cotnari, Irina Schrotter, Ramada sau Ford, se numără şi preşedintele Klaus Iohannis, pentru care a lucrat, alături de Radu Negulescu şi Vlad Tăuşance, în crearea şi implementarea strategiei de comunicare online.

    După terminarea campaniei, cei trei au decis să aducă laolaltă toate proiectele şi firmele pe care le au pentru a da naştere unui grup cu 100 de angajaţi ale cărui afaceri ar putea atinge 15 milioane de euro la sfârşitul acestui an. „O companie de management va administra firmele şi noi ne vom ocupa de core business.

    Din grup vor face parte Trencadis (tehnologie), Argo (creaţie), Kubo (o tipografie din Baia Mare), Kubo Scale Models, Kubo Consulting, Kubo Engineering, Kubo Creative.“ Afacerilor reunite li se va adăuga People&People, o companie nouă a celor trei, care va face şi pentru alţi clienţi ceea ce echipa a reuşit în timpul campaniei.

    “Am reuşit să avem un rezultat atât de spectaculos în campanie încât nu vrem să greşim cu nimic punând o etichetă pe activitatea noastră viitoare. De la schimbarea de paradigmă în care am fost implicaţi, nu vrem să trecem la lucruri foarte simple, vrem să schimbăm, să transformăm, să creăm mişcări sociale. De aceea ţintim zona de impact social. Ce vom face noi cu People&People este engage community building. Vom crea comunităţi care să graviteze în jurul unei campanii/companii/idei/persoană“, descrie Ioan Dan Niculescu strategia noii firme, care vrea să îi ţină laolaltă, prin proiecte comune, pe toţi cei care au participat la succesul campaniei prezidenţiale. Cel mai important plan al lui Niculescu este însă să menţină şi în noul grup de afaceri una dintre filosofiile sale de business: „Să nu te plictiseşti, monotonia este antonimul fericirii. Condimentează tot ceea ce faci!“. 