“Este clar că ruta balcanică este de domeniul trecutului şi nu va fi sau nu va trebui redeschisă vreodată pentru ca valuri de persoane să vină spre Germania şi Austria şi Europa Centrală”, a declarat Thomas de Maiziere la o conferinţă de presă în oraşul Potsdam.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Potrivit raportului elaborat de Observatorul pentru Migraţie, în ultimii cinci ani, numărul cetăţenilor europeni care s-au mutat în Marea Britanie a crescut cu 700.000, atingând nivelul de 3,3 milioane.
Conform documentului, 49% dintre cei 700.000 de imigranţi suplimentari sunt polonezi şi români, iar alţi 24% provin din Spania, Italia şi Portugalia.
În anul 2011, în Marea Britanie erau înregistraţi circa 80.000 de români, iar acum numărul acestora a depăşit cifra de 220.000, precizează documentul.
“Zeci de persoane au fost rănite, având mai ales probleme respiratorii, iar trei au fost transferate la spitalul din Kilkis”, un oraş situat în apropiere de Idomeni, a declarat un responsabil al organizaţiei Medici fără Frontiere.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Bun titlu. Şi dacă vă întrebaţi care este semnificaţia, trebuie să spun că autorul însuşi a recunoscut că terminase de scris cartea şi nu avea titlu, aşa că a ales această variantă de nevoie, părându-i-se cea mai bună opţiune. Dincolo de titlu, cartea, a doua scrisă de australianul Richard Flanagan, este bună, cu un touch special pentru est-europeni, pentru că prezintă istoria unor imigranţi din Slovenia, tată şi fiică, în Tasmania.
Flanagan pare să fie familiarizat cu astfel de personaje; într-un interviu el recunoaşte că s-a inspirat, pentru cei doi, din mulţii imigranţi cu care a venit în contact în Tasmania natală, fiecare dintre aceştia contribuind la conturarea pesonajelor. Şi, probabil, partea leului revine soţiei lui Flanagan, care este imigrantă din Slovenia. Aşa că omul ştie ce spune când scrie: „«-Viaţa noastră…Viaţa noastră a fost mai rea decât a unui câine. Îmi pare rău. Ştiu că nu ai să te mai întorci. Crede-mă, n-am vrut niciodată să beau, să mă cert, n-am vrut apartamentele astea pentru venetici, unele lucruri ţi se întâmplă fără să vrei şi, oricât ai încerca, oricât de mult ai spera, nu poţi să schimbi nimic»… Înainte să deschidă frigiderul pentru prima sticlă a zilei, uitând că e dimineaţă, adăugă ceva în boarera de vânt ce pătrundea de afară: «- Am venit în Australia să fim liberi»“.
Pentru ei libertatea a însemnat şi înstrăinarea membrilor familiei, plecarea mamei/soţiei, abuzurile unui tată beţiv, plecarea fiicei şi întoarcerea acesteia după două decenii. Redescoperirea şi în cele din urmă transformarea celor doi, a tatălui şi a fiicei. Trebuie să mai spun că Richard Flanagan face parte şi din specia rară a scriitorilor care îşi pot ecraniza aşa cum vor ei cărţile; a făcut-o, filmul apărând în 1998. Nu vă lăsaţi induşi în eroare de nota de pe IMDB, acolo lucrurile au luat-o razna demult; mergeţi şi pe mâna literaturii.
„Dacă nu ne vom opune propunerii cotelor obligatorii de imigranţi, atunci aceasta va fi acceptată, chiar dacă nu în Ungaria, atunci la Bruxelles, care ne spune alături de cine să trăim şi ce fel de formulă etnică va fi în ţară”, a mai spus premierul ungar.
Viktor Orban a adăugat şi că doreşte să formeze o alianţă cu mai multe ţări europene în această privinţă şi că în perioada următoare va călătorii mult pentru a-i convinge pe şefii de stat să i se alăture.
Austria propune crearea unei forţe auxiliare care să ofere asistenţă Agenţiei UE pentru frontiere (Frontex) în gestionarea afluxului de imigranţi.
“Propunerea se referă la o misiune mixtă – civilă şi militară – care să fie mobilizată unde va fi necesar”, a declarat Doskozil.
Sarcina noii structuri ar fi securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene şi deportarea extracomunitarilor care nu pot primi azil.
Hans Peter Doskozil a declarat vineri că iniţiativa este susţinută de Polonia, Cehia, Ungaria şi Croaţia, care au trimis deja o scrisoare cu această propunere Federicăi Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.
Adolescenta, care se semnează Julia T., este elevă la un liceu din Connecticut şi a participat la un concurs de eseuri lansat de publicaţia Huffington Post. Tănăra s-a simiţit jignită de afirmaţiile făcute de candidatul Donald Trump şi i-a adresat acestuia o scrisoare deschisă, relatează Agerpres.
„Nimeni din frumoasa şi diversa mea comunitate de imigranţi români nu este un monstru. Ei nu sunt oameni răi aşa cum susţine Trump. Sunt asistente medicale care au grijă de pacienţi, medici care salvează vieţi, stomatologi care creează locuri de muncă, avocaţi care pledează pentru drepturile oamenilor, agenţi de pază care protejează oamenii, lideri religioşi care adună împreună comunităţi, cântăreţi care-şi împărtăşesc cultura prin muzică, ingineri care proiectează avioane militare şi studenţi care învaţă la unele dintre cele mai bune instituţii din ţară. Ei sunt oamenii pe care i-am admirat toată viaţa mea”, afirmă adolescenta în scrisoarea adresată lui Donald Trump.
Austria urmează să impună cote zilnice pentru a reduce numărul de imigranţi din ţară şi va introduce verificări în noi puncte de frontieră, a anunţat, marţi, ministrul austriac de Interne, Johanna Mikl-Leitner, potrivit agenţiei de presă Reuters.
“Vor exista cote zilnice şi odată ce vom ajunge la aceste cote vom înceta (să mai primim alţi imigranţi în ţară)”, a declarat Johanna Mikl-Leitner.
Ea a refuzat să specifice care vor fi aceste cote ce urmează a fi impuse la punctele de frontieră ale ţării.
Tot marţi, cancelarul austriac Werner Faymann a anunţat că Austria se pregăteşte să introducă verificări la noi puncte de frontieră cu Slovenia şi Italia pentru a anticipa noile rute parcurse de imigranţi în încercarea de a ajunge în vestul şi nordul Europei, pe fondul restricţiilor impuse imigranţilor la frontierele statelor balcanice.
De asemenea, Austria a anunţat că va include Algeria, Tunisia, Maroc, Georgia, Ghana şi Mongolia pe lista ţărilor sigure, astfel că imigranţii care provin din aceste state nu vor putea solicita azil şi vor fi deportaţi.
96 de oamenii au solicitat protecţia statului român de la începutul acestui an, principalele state de provenienţă fiind Pakistan, Siria şi Irak, anunţă Inspectoratul General pentru Imigrări.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au înregistrat, de la începutul anului şi până în prezent, un număr de 96 de cereri de azil. Principalele state de provenienţă sunt Pakistan, Siria şi Irak, iar solicitanţii sunt majoritatea bărbaţi, cu vârste între 18 şi 34 de ani, se arată într-un comunicat de presă.
Cererile de acordare a unei forme de protecţie sunt analizate şi procesate de către ofiţeri special desemnaţi din cadrul Centrelor Regionale de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil. În România există şase astfel de unităţi, în Bucureşti, Timişoara, Giurgiu, Rădăuţi, Galaţi şi Maramureş.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Pentru unii valul de refugiaţi este motiv de isterie, dar pentru alţii reprezintă o şansă de profit. Sârbii au făcut afaceri cu de toate pe drumul imigranţilor, vânzându-le acestora orice, de la transport cu autobuzul la ghete şi cartele telefonice. Constructorii nemţi şi retailerii de bricolaj se aşteaptă la un boom al vânzărilor, dar în Norvegia, fraţii Adolfsen au adus afacerile cu imigranţi la un cu totul alt nivel. Jurnaliştii de la Bloomberg şi-au petrecut câteva zile alături de ei, iar rezultatul este o poveste despre oportunitate, ambiţie, bani şi etică în afaceri .
Avem în faţă o scenă care ar putea topi şi o inimă de piatră. Într-un sătuc din Norvegia, acum scăldat în lumina caldă a apusului, într-o sală de clasă câţiva adolescenţi afgani stau aplecaţi deasupra unei mese de lemn tăind febril cu foarfeca din bucăţi de hârtie specială.
Sunt băieţi de 15-18 ani care au văzut şi au trăit suferinţe pe care niciun copil nu le merită: explozii, focuri de armă sau uciderea unui părinte de către Statul Islamic. Au ajuns aici tocmai din Afganistan, pe jos şi în dube aglomerate până la limita sufocării. S-au strecurat prin pădurile de la graniţa turco-bulgară, au fost fugăriţi şi muşcaţi de câinii grănicerilor şi bătuţi de contrabandiştii care le-au fost călăuze. Acum sărbătoresc Crăciunul şi meşteresc felicitări pe care scriu primele cuvinte învăţate din norvegiană: „Crăciun Fericit!“.
Sunt ei fericiţi, atât de departe de casă? „Este calm şi linişte. Este drăguţ“, spune Bilal în paştună. Bilal are 15 ani. Profesorii lor, cândva refugiaţi şi ei, unul din Siria şi celălalt din Eritreea, le supraveghează atent munca, zâmbind. Foşnetul hârtiei şi discuţiile lor sunt întrerupte de zgomotul unui tren îndepărtat.
Aceasta ar fi Scandinavia la care s-a referit autoproclamatul socialist Bernie Sanders, candidat la preşedinţia SUA, în octombrie, când a sugerat că americanii ar trebui „să se uite la ţări precum Danemarca, Suedia şi Norvegia şi să înveţe din împlinirile lor“, mai ales în ceea ce priveşte programele guvernamentale pentru ajutarea celor defavorizaţi.
Doar că în sală mai este un personaj. Stă retras, aproape invizibil, şi îşi verifică mailurile pe telefon. El este Kristian Adolfsen, de 55 de ani. Poartă un tricou cu guler în V şi ochelari. Este prima lui vizită la centrul de refugiaţi din Hvalstad, afacerea lui şi a fratelui său Roger, de 51 de ani. Kristian şi Roger deţin în total 90 de astfel de centre şi alte 10 în ţara vecină Suedia. Pentru ei, refugiaţii reprezintă o oportunitate uriaşă. Compania celor doi fraţi, Hero Norge AS, este liderul unei industrii scandinave înfloritoare, care percepe de la guvernele Norvegiei şi Suediei un comision – variind între 31 de dolari şi 75 de dolari în Norvegia, per cap de om – pentru a-i adăposti şi hrăni pe refugiaţi.
În Norvegia, Hero are mai multe tipuri de adăposturi pentru refugiaţi, printre care spaţii de cazare unde cei care cer azil dorm doar câteva nopţi până când sunt verificaţi de poliţie. Pentru refugiaţii care-i aşteaptă pe ofiţerii de la imigraţie să discute cu ei există un alt tip de facilitate, unde şederea durează câteva săptămâni. Apoi sunt taberele, unde refugiaţii locuiesc pe termen mai lung şi au o oarecare independenţă. Locuinţele sunt individuale pentru că şederea poate dura ani de zile, până când refugiatul primeşte dreptul de a rămâne în Norvegia.
Pentru 2015, Hero se aşteaptă la venituri de 63 de milioane de dolari, cu un profit de 3,5%. În celelalte ţări din Europa, unde de cei care cer azil au grijă de obicei ONG-uri precum Crucea Roşie, o singură firmă care funcţionează pentru profit are operaţiuni mai mari decât cele ale fraţilor Adolfsen. Este vorba de ORS Services, o companie elveţiană care în 2014 a obţinut profituri de 99 de milioane de dolari având grijă de refugiaţii din Elveţia, Austria şi Germania.
Kristian şi Roger au reuşit în parte pentru că au experienţă în serviciile de ospitalitate. În cele trei decenii de la înfiinţarea Adolfsen Group, cei doi fraţi au construit o reţea de afaceri de 800 de milioane de dolari pe an cu grădiniţe şi centre de îngrijire, dar şi cu hoteluri, clădiri de apartamente, linii de croazieră şi staţiuni de iarnă. Fraţii au intrat cu afacerile lor în sectorul refugiaţilor în mai 2014, când au plătit unui grup danez, ISS Facility Services, 22 de milioane de dolari pentru Hero Norge, o companie veche de 27 de ani care administra 32 de centre de refugiaţi.
La început, fraţii Adolfsen au pus ochii pe Suedia, însă foarte rapid numărul refugiaţilor veniţi în Norvegia a explodat şi de atunci imigranţii continuă să vină. O ţară cu o populaţie de 5 milioane a primit anul trecut peste 31.500 de refugiaţi, mai mulţi ca niciodată, în condiţiile în care Siria se dezintegrează, iar războaiele din Afganistan, Irak şi Eritreea alungă populaţia de acolo.
Direcţia Norvegiană pentru Imigraţie (UDI) nu mai poate face faţă valului de refugiaţi şi apelează din disperare la oamenii de afaceri. „UDI face apel la capitalişti“, titra recent ziarul Aftenposten.
Companii şi entităţi care lucrează pentru profit au acum grijă de circa 90% din refugiaţii veniţi în Norvegia. Pentru ele a început goana după aur, iar cursei nu-i lipseşte circul. Undeva la periferia Osloului, un întreprinzător pe nume Ola Moe a închiriat cu 10.000 de dolari pe lună un spital vacant, a făcut îmbunătăţiri minime şi a luat în îngrijire 200 de refugiaţi. Pentru aceştia cere guvernului 460.000 de dolari pe lună.