Tag: OMV Petrom

  • Fondul Proprietatea vrea să vândă 1,77% din acţiunile OMV Petrom, pachet estimat la 445 milioane lei

     “Acţiunile vor fi vândute în cadrul unui plasament privat accelerat (accelerated book building) adresat exclusiv către investitori instituţionali internaţionali şi români calificaţi în conformitate cu prevederile legale aplicabile ale legislaţiei din România”, potrivit unui anunţ al Fondului transmis miercuri Bursei.

    Intenţia actuală este de a vinde aproximativ un miliard de titluri, însă Fondul îşi rezervă dreptul de a creşte volumul vânzării în funcţie de condiţiile de piaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările şi profitul Petrom au scăzut la trei luni cu 4%, la 5,78 mld. lei, respectiv 1,3 mld. lei

     Petrom notează într-un comunicat că profitul net CCA atribuibil actionarilor excluzând elementele speciale a crescut cu 5%, la 1,32 miliarde lei, şi că EBIT CCA fără elementele speciale, de 1,57 miliarde lei, a scăzut cu 4%, influenţat de campaniile seismice intensive din Marea Neagră.

    Gradul de îndatorare a continuat să se îmbunătăţească, la 4% la finele perioadei de raportare, iar producţia zilnică a fost stabilă, cu activităţi de explorare intensificate, atât offshore, cât şi onshore.

    Vânzările de gaze au fost mai scăzute faţă de primul treimestru din 2012, din cauza vremii mai călduroase. În schimb, activitatea de energie a avut o contribuţie pozitivă în rezultatele Petrom.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producţia de petrol şi gaze a OMV Petrom, în stagnare

    Petrom a înregistrat o producţie de hidrocarburi de 183.000 barili echivalent petrol pe zi, comparativ cu 184.000 de barili echivalent petrol pe zi în primele trei luni ale anului trecut. În ultimele trei luni din 2012, compania a avut o producţie de petrol şi gaze de 183.000 de barili echivalent petrol pe zi.

    Volumul vânzărilor de gaze naturale ale Petrom a scăzut în intervalul analizat cu peste 5%, de la 17,32 TWh anul trecut la 16,39 TWh. “Vânzările de gaze ale Petrom au scăzut cu 5%, în linie cu cererea pieţei”, se arată într-un raport al OMV.

    În trimestrul al patrulea al anului trecut, vânzările de gaze s-au situat la 14,44 TWh. Petrom are, de obicei, cele mai mari vânzări de gaze în primul şi al patrulea trimestru, pe fondul sezonului rece.

  • Niţă: Dacă tot stric tot în sistemul energetic, merg până la capăt. Nu mai vindem acţiuni Petrom

     “Nu cred că vindem acţiunile la Petrom, am în vedere un alt mod de lucru. Dacă tot stric tot în sistemul energetic, merg până la capăt”, a afirmat Niţă într-o conferinţă de presă.

    În 2011 statul a încercat să vândă pe bursă aproape 10% din acţiunile pe care le mai are la OMV Petrom, dar a eşuat, investitorii nefiind interesaţi să cumpere titlurile.

    Totodată, la privatizarea Petrom, în 2004, statul a promis angajaţilor companiei că vor primi până la 8% din acţiuni. Până în prezent însă angajaţii nu au primit aceste acţiuni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai puternică femeie din România. Povestea ei în catalogul 200 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA, care va fi lansat la gala Woman in Power



    Mariana Gheorghe este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, şi ale galei “Woman in Power”.(19 martie 2014)



    „Cei 14 ani de banking la Londra au fost cea mai lungă etapă din cariera mea, care a marcat foarte mult profilul meu de profesionist, dar şi personalitatea şi cariera în final”. În 2005 Mariana Gheorghe a fost recrutată de OMV de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Acceptarea poziţiei de CEO al Petrom a însemnat cea mai mare provocare a vieţii profesionale pentru cel mai puternic CEO din România. De la venirea la conducerea celei mai mari companii din România, Mariana Gheorghe a aplicat cea mai mare parte a planului de privatizare propus de compania mamă, care a însemnat restructurarea companiei, investiţii de aproape 4 miliarde de euro, în special în producţia de hidrocarburi, dar şi în rafinare şi marketing, schimbarea sistemului de operare a benzinăriilor şi construcţia unui nou sediu unde să lucreze toţi angajaţii companiei.


    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

  • Acţiunile OMV Petrom au urcat ieri cu 3% şi au tras toată piaţa în sus

    Bursa a avansat ieri cu 0,68% (indicele BET-C), susţinută în principal de evoluţia acţiunilor OMV Petrom (SNP), care au urcat cu aproape 3%. În rest, majoritatea acţiunilor au înregistrat oscilaţii nesemnificative.

    „Piaţa locală este corelată cu bursele externe, unde, la fel, nu se întâmplă mare lucru. Pieţele, în general, sunt la nişte niveluri tehnice cheie, fără un trend clar, iar din acest motiv mulţi investitori sunt în aşteptare. Probabil că vom vedea mai multă activitate pe măsură ce se conturează un trend mai clar. Pentru moment nu sunt ştiri majore care să mişte piaţa. Cred că va depinde foarte mult de pieţele externe, iar ca specific local, mai mult de declaraţiile politice, eventual dacă apar ştiri noi legate de Comisia Europeană/UE pe evenimentele din justiţie sau tensiuni în coaliţia de guvernare. Totuşi, per total, pare să fie linişte. Mai sunt şi zile în care chiar nu se întâmplă nimic. Acum aşteptăm oferta de la Transgaz (prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile companiei şi care ar urma să se deruleze la mijlocul lunii aprilie – n.r.)“, a afirmat un broker.

    La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost în creştere cu 0,79%, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,89% peste ziua anterioară.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Şeful ANRP a fost numit de Guvern în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom

     Numirea a fost avizată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

    În urmă cu o săptămână, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Lucian Vlădescu, a fost la rândul său desemnat de Guvern ca reprezentant al statului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Economiei spune că OMV Petrom nu va demola rafinăria Arpechim

    “Am avut în această dimineaţă (vineri – n.r.) consultări cu conducerea OMV Petrom şi sunt mandatat să vă spun că OMV Petrom îşi va corela strategia privind Arpechim cu strategia privind reorganizarea Oltchim, astfel încât OMV Petrom să susţină eforturile Oltchim de reorganizare şi de repornire a întregii activităţi. OMV nu va proceda la demolarea Arpechim, ci va sta la dispoziţia noastră în situaţia în care va exista posibilitatea repornirii lanţului de petrochimie, şi să discutăm şi posibilitatea de a integra în acest lanţ şi partea de petrochimie de la Arpechim”, a afirmat Vosganian vineri într-o declaraţie de presă.

    Directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă, că rafinăria Aropechim va fi demolată, dacă nu va putea fi vândută.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OMV Petrom şi Repsol vor explora în România perimetre la mare adâncime. Investiţii de 50 mil. euro

    “OMV Petrom (…) semnează azi cu Repsol un contract de farm-out (de transfer al drepturilor derivate din acordurile de concesiune petrolieră, n.r.) prin care Repsol achiziţionează o participaţie de 49% pentru zona cu adâncime mai mare de 2.500 – 3.000 de metri a perimetrelor onshore de explorare Băicoi V, Târgovişte VI, Piteşti XII şi Târgu Jiu XIII, localizate în sudul Carpaţilor de Curbură şi respectiv al Carpaţilor Meridionali”, se arată într-un comunicat al companiei din grupul austriac OMV.

    “Acest parteneriat cu Repsol, o companie petrolieră lider cu experienţă în explorarea ariilor de mare adâncime cu structuri complexe, este un pas important pentru evaluarea potenţialului de hidrocarburi al celor patru perimetre. Totodată, parteneriatele cu companii petroliere de talie mondială contribuie la dinamizarea sectorului românesc de petrol şi gaze, cu beneficii economice semnificative pentru România”, a declarat Johann Pleininger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de explorare şi producţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SIF Oltenia şi fonduri Franklin Templeton au cumpărat de la BERD acţiuni OMV Petrom de 13 mil. lei

    SIF Oltenia a cumpărat un pachet reprezentând 0,035% din acţiunile OMV Petrom, pentru 7,4 milioane lei (1,6 milioane euro), potrivit unui raport transmis, joi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

    Astfel, participaţia SIF Oltenia a crescut la 1,075%.

    Pachetul preluat de SIF Oltenia a fost al doilea ca mărime din cele 49 de deal-uri prin care BERD a vândut miercuri 0,4% din acţiunile OMV Petrom, pentru 84,9 milioane lei (18,8 milioane euro).

    Alt pachet de acţiuni, reprezentând 0,0266% din titlurile OMV Petrom, a fost cumpărat de Franklin Templeton Investment Funds, pentru 5,5 milioane lei (1,2 milioane euro).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro