Tag: despagubiri

  • Donald Trump, acuzat în SUA de fraudarea studenţilor institutului său. Procurorii cer despăgubiri de 40 milioane de dolari

     Procurorul general al statului New York, Eric Schneiderman, susţine că Trump s-a folosit de statutul de vedetă pentru a atrage studenţi la şcoala sa de investiţii, Trump Entrepreneur Initiative, cu promisiunea că miliardarul ar fi implicat în elaborarea programei şcolare şi în recrutarea instructorilor, potrivit CNN.

    “Monetizând statutul de vedetă, Trump a apărut în mai multe spoturi publicitare, cu promisiuni false, pentru a convinge oamenii să plătească zeci de mii de dolari pe care nu îi aveau pentru cursuri pe care nu le-au mai primit”, a declarat Schneiderman într-un comunicat preluat de CNN.

    Procurorul solicită 40 milioane de dolari de la Trump, banii reprezentând amenzi şi sumele necesare pentru despăgubirea persoanelor înscrise la cursurile promovate de miliardar.

    Trump a reacţionat pe Twitter, calificându-l pe Schneider drept “categorie uşoară”. El susţine că 98% dintre studenţii care au urmat cursurile au fost mulţumiţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marile bănci britanice vor despăgubi clienţii cu 2 miliarde dolari pentru asigurări vândute incorect

     Un grup de 13 bănci şi emitenţi de carduri de credit, între care Barclays, Lloyds Banking Group, HSBC, Royal Bank of Scotland, Capital One şi MBNA, vor finanţa acest program, a anunţat Autoritatea britanică pentru Activităţi Financiare (FCA).

    Instituţia de reglementare nu a dezvăluit contribuţia individuală a acestor companii financiare.

    Autorităţile britanice au anunţat în noiembrie că CPP Group, care a furnizat asigurările pentru bănci, a supraestimat riscurile şi consecinţele furturilor de identitate şi nu a informat cumpărătorii de existenţa unui produs de protejare a cardurilor, prin care erau deja asiguraţi, prin intermediul băncilor, pentru până la 100.000 de lire sterline.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul vrea să impoziteze cesionarii care au primit, fără taxe, despăgubiri mari pe imobile

     “Facem eforturi cu cei de la ANRP şi cu Ministerul de Finanţe pentru a găsi sistemul de impozitare pentru cei care au încasat despăgubiri în sume foarte mari şi nu au plătit până acum niciun fel de taxe”, a spus Ponta.

    El nu a precizat dacă este vorba de toate persoanele care au primit astfel de despăgubiri sau doar de cesionarii drepturilor litigioase. La solicitarea MEDIAFAX, preşedintele ANRP, George Băeşu, a precizat însă că acest sistem ar urma să fie aplicat doar pentru cesionari.

    Potrivit reprezentanţilor ANRP, impozitarea va fi de 16% şi aplicată la profitul obţinut de aceştia din tranzacţia imobiliară, sub forma unui impozit pe profit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duţă anunţă că a decis să-l dea în judecată pe premierul Ponta pentru calomnie

     “În privinţa premierului Victor Viorel Ponta, m-am hotărât să-l dau în judecată pentru calomnie. Din păcate, minciuna, prostia şi incompetenţa nu sunt incriminate de Codul penal. Practic, prin declaraţiile preşedintelui CNAS de azi, se adevereşte că proiectul antifraudă a fost blocat de Victor Ponta prin finul său, fostul preşedinte CNAS”, a precizat Lucian Duţă, care este membru în BPN al PDL, într-o conferinţă de presă.

    El a spus că se va consulta cu avocaţii pentru a vedea ce îi va cere premierului, dar că sigur îi va solicita despăgubiri.

    “O să mă consult şi cu avocaţii mei şi o să vedem ce putem să-i cerem. Nu m-am hotărât ce o să-i cer, dar o să-i cer despăgubiri”, a spus Duţă, adăugând că în maximum două zile avocaţii săi vor redacta plângerea care va fi depusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta Română s-ar putea să achite lui Mihai Toader, fost director general, despăgubiri de 50.000 lei

     “Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta să plăteasca reclamantului suma de 50.399,94 lei brut cu titlu de despăgubire pentru revocarea fără justă cauză din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA). Respinge restul pretenţiilor ca nefondate. Obligă pârâta să plătrască reclamantului suma de 2.623,99 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în sedinţă publică vineri,12.07.2013”, se arată pe site-ul instanţei.

    Toader a fost preşedinte CA şi director general al Poştei Române până în ianuarie 2009, când a fost revocat de Consiliul de Administraţie al companiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Omniasig va despăgubi victimele din Muntenegru în baza unei poliţe CASCO

    “Pentru a fi alături de victimele tragicului accident din Muntenegru, OMNIASIG VIG a dedicat o linie de telefon specială la care persoanele implicate în accident sau rudele acestora pot apela pentru a primi informaţii despre modalitatea de intrare în posesia despăgubirilor. (…) Punem la dispoziţia celor afectaţi întreaga noastră experienţă şi pricepere în instrumentarea daunelor pentru a-i consilia şi a le uşura din povara clipelor de coşmar prin care trec. Numerele de telefon disponibile sunt 021 601.1572 sau 021 601.1574, unde profesioniştii OMNIASIG VIG oferă consiliere tuturor celor afectaţi de acest nefericit eveniment, pentru a facilita accesul asiguraţilor la drepturile ce revin din poliţa de asigurare”, a declarat într-un comunicat Mihai Tecău, preşedinte al Directoratului OMNIASIG VIG.

    Autocarul „groazei“ mai fusese implicat într-un accident. Acum dauna va fi record

    Compania precizează că autocarul utilizat de firma Gregory Tour Serv este asigurat de Omniasig VIG pentru răspunderea civilă auto (RCA) şi pentru asigurarea facultativă a mijloacelor de transport terestru (CASCO). Poliţa CASCO dispune de o componentă care acoperă inclusiv riscul de accidente persoane şi deteriorarea bagajelor. Ambele poliţe de asigurare erau valabile la momentul producerii evenimentului.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU: Despăgubiri în baza unei poliţe CASCO Omniasig pentru victime

    “Pentru a fi alături de victimele tragicului accident din Muntenegru, OMNIASIG VIG a dedicat o linie de telefon specială la care persoanele implicate în accident sau rudele acestora pot apela pentru a primi informaţii despre modalitatea de intrare în posesia despăgubirilor. (…) Punem la dispoziţia celor afectaţi întreaga noastră experienţă şi pricepere în instrumentarea daunelor pentru a-i consilia şi a le uşura din povara clipelor de coşmar prin care trec. Numerele de telefon disponibile sunt 021 601.1572 sau 021 601.1574, unde profesioniştii OMNIASIG VIG oferă consiliere tuturor celor afectaţi de acest nefericit eveniment, pentru a facilita accesul asiguraţilor la drepturile ce revin din poliţa de asigurare”, a declarat într-un comunicat Mihai Tecău, preşedinte al Directoratului OMNIASIG VIG.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Biro, ASF: Luăm în calcul eliminarea societăţilor care vând ieftin RCA şi nu achită despăgubirile

    “Există probleme cu unele dosare de daune pe RCA şi probabil că numărul lor este mult mai mare faţă de numărul de plângeri care ajung la autoritate. Am vorbit de o soluţie care ar însemna eliminarea din piaţă a celor care nu plătesc. Autoritatea are la îndemână această soluţie. Trebuie analizate însă şi consecinţele unei astfel de decizii, cum s-ar reflecta la nivelul Fondului de garantare a asiguraţilor. Dar, deocamdată cred că trebuie să ajungem la piaţă, la societăţi şi să înlăturăm aceste practici, care înseamnă pentru asiguraţi sau potenţialii asiguraţi că la RCA mă asigur la cel mai ieftin asigurător şi nu mă interesează consecinţele. Cât timp există asigurători ieftini de la care nu ne aşteptăm la plata daunelor dar nici nu ne interesează pentru că alţii vor fi beneficiarii acestor despăgubiri, acest fenomen nu va dispărea”, a spus Biro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cipru va despăgubi deponenţii ruşi cu acţiuni la Bank of Cyprus

     Autorităţile de la Nicosia au acceptat în cadrul planului de salvare restructurarea sectorului bancar şi impunerea de pierderi deţinătorilor de depozite bancare de peste 100.000 de euro la cele mai mari două bănci din ţară, relatează RIA Novosti.

    Înainte de aceste măsuri, ruşii deţineau circa 19 miliarde de dolari în depozite bancare în Cipru, cea mai mare parte prin companii înfiinţate în această ţară.

    La sfârşitul anului trecut, băncile ruseşti aveau circa 12 miliarde de dolari plasaţi în bănci cipriote şi împrumuturi de aproximativ 40 de miliarde de dolari acordate unor companii din Cipru, potrivit estimărilor Moody’s.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Năstase: Proiectul Autostrăzii Transilvania, sabotat politic. Băsescu a întrerupt lucrările pentru doi ani

     Întrebat dacă se putea găsi o altă soluţie în privinţa contractului cu Bechtel decât cea în care statul român să plătească despăgubiri de 37 de milioane de Euro, Năstase a răspuns: “Da. În 2005. În 2005, vă aduc aminte, Traian Băsescu a vrut să vadă dacă nu cumva compania Bechtel a dat comisioane Guvernului pe care l-am condus şi a întrerupt timp de aprope doi ani, un an şi jumătate – ministrul Dobre (Gheorghe Dobre – n.r.) de atunci este responsabil pentru această decizie – lucrările la autostradă”.

    Năstase a spus că în acest timp în care lucrările au fost întrerupte contractul cu Bechtel s-a triplat din cauza faptului că echipamentele fuseseră deja aduse în ţară iar preţurile la ciment, beton, fier beton şi exproprieri au crescut.

    “În felul acesta, contractul s-a triplat. Au fost nişte încercări de modificare a contractelor, unele extrem de nefericite”, a spus Năstase, el arătând că preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul de atunci au manifestat “ură” împotriva contractului cu Bechtel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro