Un intreprinzator l-a descoperit la European Art pe pictorul
Michael Lassel, primul roman expus la British Museum, dar practic
necunoscut la Bucuresti, si a decis ca o lucrare a acestuia este
cadoul pe care si-l doreste de ziua lui. Iar un proprietar de
companie de transporturi, genul de intreprinzator care conduce o
afacere, dar care nu se sfieste sa puna mana la lucru, a decis sa
investeasca o suma importanta intr-o lucrare a pictorului nascut in
Transilvania, dar stabilit in Germania de 25 de ani.
Transportatorul intra astfel intr-un grup de colectionari care mai
include Tate Gallery din Londra, compania Texaco, familia elvetiana
Bauer sau Ducii de Beaufort.
Si este un merit al celor de la European Art ca au adus si au
propus pietei locale si altceva decat necunoscuti flamanzi alaturi
de un sir nesfarsit de pictori locali lipsiti, cei mai multi, de
har. Dar prima intrebare pe care i-o poti adresa lui Radu Boroianu
este despre cum a fost despartirea de un mogul, pentru ca fostul
ambasador si ministru liberal a plecat in a doua jumatate a anului
trecut de la sefia galeriei Artmark, aflata sub patronajul discret
al lui Dinu Patriciu. “Despartirile de moguli sunt totdeauna
ciudate; n-as spune ca provoaca distorsiuni profunde, pentru ca
trebuie sa alegi partea care iti este favorabila”, spune Boroianu.
El remarca in acelasi timp sentimentul de satisfactie generat de
despartirea de o persoana avuta, satisfactie izvorata din
independenta castigata, “chiar daca aparent ea nu a fost incalcata
niciodata”: “Baneste n-am avut mare lucru de pierdut, pentru ca
sunt un mare cheltuitor si nu sunt un bun om de afaceri, iar la
Artmark partea mea de investitie a fost de aproximativ zece
procente.”
European Art Gallery a fost creatia pictorului Mihai Covaci, dar
a devenit, din toamna anului trecut, un proiect multipolar, care
isi propune sa fie ceva mai mult decat un intermediar in comertul
cu obiecte de arta. “Vrem sa recuperam valori romanesti care au
izbandit in Occident, pentru ca altfel ii vom descoperi cu
intarziere, in muzee din strainatate”, spune Boroianu – un bun
exemplu este chiar Michael Lassel.
Prin activitatea de anticariat, galeria vrea sa elimine cat mai
multe falsuri produse de negustori sau artizani; la acest obiectiv
contribuie si atelierul de expertiza, dotat cu aparatura de
investigatie cu raze ultraviolete si infrarosii. Un alt serviciu
mai putin comun actualelor galerii de arta este cel de restaurare,
unde sunt implicati Mihai Covaci si Ion Sfrijan, care s-a remarcat
prin restaurarea tabloului “Venus si Amor”, ulei pe lemn al
pictorului Lucas Cranach cel Batran, datat 1520. “Doritorul poate
asista la proces, poate sa inteleaga cum isi revine opera de arta”,
spune Boroianu. Nu in ultimul rand, galeria si-a propus sa expuna
in spatii neconventionale; spitalul Sanador este un astfel de
spatiu, unde vor fi prezentati pictori romani contemporani.
European Art a venit pe o piata care a fost estimata anul trecut
la 8 milioane de euro si care anul acesta nu va putea depasi,
estimeaza Boroianu, 12 milioane de euro. Valori reduse, pentru ca
arta este mai degraba o pasiune cumva exotica. In plus, “arta
romaneasca nu este nici atat de numeroasa, nici atat de valoroasa
pe cat invatam in clasa a noua”, explica Boroianu. In lume,
investitia in arta este pe locul trei in ierarhia optiunilor, dupa
diamante si aur. La noi nu este o optiune valabila in primul rand
pentru ca nu exista traditie, dar si pentru ca asiguratorii si
bancherii manifesta rezerve mari in a se implica: colectiile de
arta nu pot fi nici asigurate si nici nu se constituie in
gajuri.
“European Art Gallery a devenit partenerul BNR pentru
consilierea in domeniul artistic si acesta poate fi un impuls
pentru ca bancile comerciale sa se implice mai mult, sa iasa din
zona actelor de caritate in care se afla acum”, spune Boroianu.
Nici gustul public nu este prea educat, pentru ca muzeele au fost
facute cu opere din nationalizari sau prin cumparaturi de la
artisti pe sume neimportante. Multi dintre colectionarii
particulari “aduna cu duiumul semnaturi care le spun ceva, dar a
caror valoare in sine tinde spre mediocru” sau sufera de un soi de
trufie atotstiutoare care ii elimina practic din societate.
Altfel spus, pe piata romaneasca se termina, la propriu si la
figurat, Grigorestii. Sau se amplifica falsificarea lor, spune
Boroianu: “Grigorescu este obsedant pentru romani. Dar este un caz
unic de pictor care nu oboseste sa faca mereu aceeasi tema. Cum sa
faci atatea care cu boi si zeci de tarancute pe camp? Este un caz
unic. La fel de halucinant este cum se tot descopera Brancusi in
Romania”.
Pe de alta parte, arta romaneasca are atuurile sale: icoanele pe
sticla, cele autentice, au deja o piata a lor si sunt cotate si in
tara, si in afara mai bine decat pictura de sevalet. Nici arta
lemnului nu este de ignorat, si nu numai lucrarile maramuresene sau
cele din zona saseasca sau svabeasca, cum ar fi tentati cei mai
multi sa creada, ci si sculptura in lemn din Bucovina, Moldova sau
Muntenia. Si lutul sau olaritul ofera lucrari remarcabile care pot
reprezenta bune investitii. Ideea este insa ca pasionatii sa
inteleaga ca “nu orice obiect care se aseamana cu arta autentica
este chiar un obiect frumos”.
