Blog

  • Negocieri putere-opozitie in Parlament: Noi cedam, voi ce dati?

    Negocierile pentru configuratia finala a Biroului Permanent vor
    fi reluate in aceasta saptamana, in discutie fiind insasi functia
    de presedinte a lui Mircea Geoana, pe care PDL il acuza de lipsa de
    sustinere intrucat, formal, grupul PSD-PC care l-a propus in
    functie s-a desfiintat, conservatorii fiind acum in alianta cu
    liberalii.

    “Cucerirea” Biroului Permanent este cruciala pentru promovarea
    pe ordinea de zi a acelor proiecte de legi si hotarari pe care
    puterea avea majoritatea sa le adopte in plen, dar pe care opozitia
    le amana sine die cu ajutorul majoritatii din Biroul
    Permanent.

  • Statul roman, cu datoriile lui cu tot

    Masura, evident utila contabil si pentru credibilitatea
    statului, a fost interpretata, dupa caz, drept un vot de blam
    pentru actualul guvern pentru ca nu reuseste sa respecte calendarul
    de reducere a arieratelor, fie drept o incercare a FMI de a strange
    cu usa Guvernul sa-si plateasca datoriile fata de companii (ne
    amintim de indemnurile cancelarului Angela Merkel sau de ale
    ambasadorului Mark Gitenstein ca Guvernul sa plateasca mai repede
    datoriile catre firmele straine care isi asteapta banii pentru
    contracte sau rambursarea TVA).

    Dupa metodologia ESA95, deficitul bugetului consolidat a fost in
    2009 de 8,6% din PIB, in timp ce raportarea in numerar, cu
    excluderea datoriilor, a indicat un deficit de 7,2% din PIB in 2009
    si de 6,5% in 2010. Pana acum, FMI a acceptat fara probleme aceasta
    din urma metoda de raportare, folosita impreuna cu toate guvernele
    din Romania cu care a avut acorduri. Schimbarea a aparut insa
    pentru armonizarea statisticilor cu Comisia Europeana, care include
    de obicei in rapoartele sale cifre de deficit calculate dupa ESA95
    (European
    System of National and Regional Accounts
    ). In schimb, aceasta
    este explicatia pentru care FMI a insistat pana acum in mod
    constant ca Guvernul sa-si respecte angajamentele de plata fata de
    companii, mai ales dupa ce Guvernul a ratat repetat tintele de
    reducere a arieratelor convenite cu Fondul.

  • Cele mai neobisnuite case din lume (GALERIE FOTO)

    GALERIE FOTO – Cum arata cele mai neobisnuite
    case din lume

    Fiecare dintre cele zece imobile de mai sus are cate o poveste
    de spus – doua au fost construite in amintirea unor persoane dragi
    proprietarilor, unele sunt deschise publicului si pot fi vizitate,
    altele sunt pur si simplu locuinte private. Indiferent de aspectul
    neobisnuit, au fost ridicate dupa standarde sanatoase, fiind
    ecologice si eficiente energetic, ceea ce cu siguranta mai adauga
    ceva la pretul de vanzare.

    Sursa foto: CNBC.com

  • La Chisinau iar miroase a anticipate

    PCRM a declansat si o virulenta campanie publica in care cere
    demisiile ministrilor din domeniul economic si a guvernatorului
    Bancii Nationale, dupa ce majorarea tarifelor la gazele importate
    din Rusia a dus la scumpirea alimentelor de baza, desi protocolul
    privind majorarea tarifelor a fost semnat cu Gazprom chiar de
    fostul premier comunist Zinaida Greceanu.

    Replica opozitiei la blocajul comunist privind alegerea unui
    presedinte al tarii ar putea fi organizarea unui nou referendum,
    posibil chiar in paralel cu alegerile anticipate, in care sa se
    modifice Constitutia pentru a debloca procedura alegerii
    presedintelui.

  • Viitoarea mega-metropola chineza va costa peste 300 mld. dolari

    Noua zona administrativa rezultata ar avea o suprafata de peste
    40.000 de kilometri patrati, intre Guangzhou si Shenzhen, ceea ce
    echivaleaza cu suprafata Elvetiei. Localitatile incluse – Guangzhou
    (12 milioane de locuitori), Shenzhen (8,6 milioane), Dongguan (6.9
    milioane) si sase orase mai mici realizeaza impreuna 10% din
    economia tarii, iar decizia de creare a acestei structuri a fost
    luata in incercarea de contracarare a avantajului competitiv de
    care se bucura zonele din jurului capitalei Beijing sau al
    Shanghaiului.

    Infrastructurile de transport, telecomunicatii si utilitati ale
    localitatilor alese sa faca parte din noua mega-metropola vor fi
    interconectate pana in 2020, in urma unor investitii de circa 304
    de miliarde de dolari, din care numai lucrarile de cale ferata
    pentru tren de mare viteza vor costa 196 de miliarde. Se va
    construi si o linie expres care sa faca legatura cu Hong Kongul.
    Locuitorii vor putea avea acces mai usor la serviciile si locurile
    de munca din toata zona; de asemenea, se preconizeaza imbunatatirea
    ofertei educationale si din domeniul sanatatii, astfel incat
    cetatenii sa poata alege, de pilda, spitalele mai putin aglomerate
    si sa poata ajunge rapid la ele.

    Criticii afirma insa ca presa occidentala se
    grabeste atunci cand denumeste proiectul ca fiind un “mega-oras”,
    intrucat nu este vorba decat despre unirea administrativa a mai
    multor orase aflate la distanta, separate de plantatii de ceai si
    de zone intinse de paduri cu o viata salbatica foarte bogata,
    incompatibile cu notiunea de metropola. Faptul ca vor fi noua orase
    intre care se va putea calatori mai usor cu trenul nu va duce,
    asadar, la formarea unei zone cu o viata urbana, sociala si
    culturala unitara, despre care sa se poata vorbi in termeni de
    “orasul cu 42 de milioane de locuitori”.

  • 4 miliarde de euro sau ce inseamna pentru Romania blocajul de la reactoarele 3 si 4

    Intr-o prezentare recenta, facuta cu ocazia unei conferinte pe
    tema energiei eoliene – aparent singurul lucru care mai misca in
    energia romaneasca -, Alexandru Sandulescu, director general de
    politici energetice din cadrul Ministerului Economiei, spunea ca in
    urmatorii zece ani cam 28% din unitatile de producere a energiei
    electrice existente trebuie inlocuite si pana in 2035 mai bine de
    jumatate din vechile centrale ar trebui schimbate cu grupuri
    noi.

    In tot acest scenariu, care face parte din noua strategie
    energetica a Romaniei pentru 2011-2035, menita sa inlocuiasca
    defuncta strategie pentru 2007-2020, capacitatile nucleare ar
    trebui sa se tripleze.
    Pe hartie, lucrurile stau bine, graficele urmeaza o logica absolut
    normala, in care vechile centrale termo vor fi inlocuite de
    hidrocentrale noi si de reactoare mari. In realitate insa, patru
    din sase investitori au decis sa spuna adio investitiei in cele
    doua reactoare noi de 4 miliarde de euro de la Cernavoda.

    Statul, reprezentatat de Nuclearelectrica, sta acum pe un munte
    de actiuni nedorite, dupa ce a reusit sa mai aiba doar doi
    parteneri in proiect – Enel si ArcelorMittal Romania -, dupa ce
    cehii de la CEZ au plecat inca de anul trecut, iar RWE (Germania),
    GDF Suez (grup franco-belgian) si Iberdrola (Spania) au anuntat in
    comun ca se retrag din cauza incertitudinilor economice. Cu putin
    inainte de acest anunt, RWE se mai retrasese dintr-un parc eolian
    din cauza faptului ca procesul de autorizare dura nepermis de mult.
    Totodata, centralele de mii de MW pe care au anuntat ca le fac
    marile companii energetice straine alaturi de statul roman nu au
    depasit faza de proiect, asta in cazul fericit in care inca se mai
    lucreaza la ele.

    Astfel de exemple completeaza un peisaj inghetat in care
    reorganizarea sistemului de productie a energiei prin formarea
    celor doi giganti energetici bate pasul pe loc, multi specialisti
    spunand ca si acest proiect este mort. Ultimii ani arata insa ca
    acesta nu ar fi primul proiect blocat, nici ideea crearii unui
    singur campion national neavand mai mult succes, desi a pus pe foc
    o piata intreaga.”Romania a dovedit pana acum ca-si poate permite
    sa piarda multe lucruri. Proiectul reactoarelor 3 si 4 de la
    Cernavoda nu ar fi primul. Problema este ca noi avem obligatii
    asumate prin tratatul de aderare. Investitiile de mediu in
    termocentrale nu au fost facute. Unele unitati se vor inchide, asa
    ca putem deveni deodata importatori de energie.

    Cine raspunde de aceste lucruri?”, se intreaba un specialist in
    industria nucleara care prefera sa vorbeasca sub protectia
    anonimatului. Pastrarea anonimatului in aceasta perioada este o
    constanta cand vine vorba de Cernavoda, deoarece – avand loc
    renegocieri si repozitionari ale companiilor – oamenii din domeniu
    prefera sa nu fie asociati cu declaratii referitoare la proiect. La
    randul lor, surse din marile companii care au fost implicate in
    proiectul reactoarelor 3 si 4 sustin ideea ca tergiversarea unor
    proiecte majore la infinit poate transforma Romania dintr-un
    exportator net de energie intr-un importator: “Parcul de generare
    al Romaniei este foarte vechi. Eficienta centralelor este scazuta.
    Care este capacitatea Romaniei de a negocia o noua amanare pentru
    indeplinirea obligatiilor de mediu? Uniunea Europeana se va uita
    spre noi si va zice: fonduri europene nu ati luat, centrale nu ati
    facut, drumuri nu aveti. De ce v-as mai pasui? Inchideti!”.

    Cea mai mare problema este ca in 2012 va veni scadenta la marile
    termocentrale in ceea ce priveste investitiile de mediu. In acel
    moment, cei care au facut proiectele necesare vor merge mai
    departe, iar cei care nu le-au facut vor fi obligati sa inchida in
    cazul in care nu vor fi obtinute niste extinderi de termene.

  • Cocor, magazinul celor 34 designeri romani de moda

    Este joi, ora 12 si magazinul Cocor pare adormit. Oamenii trec
    prin fata centrului comercial, insa sunt grabiti catre alte
    destinatii. Inauntru, magazinele isi asteapta clientii care au
    preferat sa se aseze la una dintre cafenele mai degraba decat sa
    colinde in cautare de cumparaturi. Galeria Designerilor Romani nu
    face exceptie. In magazinul Catalin Botezatu nu este nimeni. Nici
    in magazinul lui Mihai Albu. “Am venit acum pentru prima data in
    magazinul Cocor dupa ce a fost redeschis. M-am uitat prin
    magazinele designerilor romani, insa nu am gasit nimic sa imi
    placa”, spune Roxana, o cumparatoare care a plecat din Cocor fara
    sa-si fi luat nimic.

    Vremea nu este nici ea incurajatoare. De altfel, unii dintre
    chiriasii Cocor se asteptau la o luna ianuarie slaba, dupa un
    decembrie bun in pofida crizei financiare.

    “In luna ianuarie, vanzarile nu au mers foarte bine, insa
    potential exista. In luna decembrie insa, prima mea luna de
    prezenta in acest centru comercial, nu au mers rau vanzarile.
    Trebuie sa recunoastem totusi ca in decembrie e mai bine peste
    tot”, spune designerul de incaltaminte Mihai Albu, care a deschis
    magazinul din Cocor pe data de 5 decembrie. Albu este doar unul
    dintre designerii romani ale caror creatii populeaza etajul al
    doilea al Cocor, respectiv Galeria Designerilor Romani. Alaturi de
    el mai sunt Liza Panait, Anca & Silvia Negulescu, Cristina
    Nichita, Agnes Toma, Elena Perseil, Violeta Costin Gaburici, Norina
    Stoica, Angela Vasiliu, Mirela Diaconu, Rhea Costa, Mihaela Glavan
    si Catalin Botezatu.


    Magazinul Cocor nu mai are, nici inauntru si nici afara, nimic
    din fostul magazin. Asta daca exceptam numele, cunoscut romanilor
    de toate varstele. In urma cu 20 de ani, Cocor era o destinatie
    pentru romancele in cautare de metraje, covoare sau electrocasnice.
    Dupa ’90 magazinul, ramas in constiinta consumatorilor, a devenit
    doar o destinatie secundara de shopping. La finalul anului trecut,
    in urma unei investitii de 24,5 de milioane de euro si dupa circa
    doi ani de renovari, a fost inaugurat un nou Cocor pe cinci etaje
    plus parter si subsol, pe o suprafata de 10.000 de metri
    patrati.

    Magazinul ofera atat produse ale unor branduri internationale de
    lux, prezente in magazine multibrand, precum Max Mara, Gucci,
    D&G sau Givenchy, cat si produsele mai multor designeri romani.
    Galeria Designerilor Romani din Cocor reuneste 34 de nume si a
    inregistrat in primele trei luni de la deschidere si in ultimele
    trei luni ale anului trecut vanzari de 775.000 de lei, respectiv
    185.000 de euro. “Vanzarile inregistrate in primele 3 luni de la
    deschidere ilustreaza tendinta tinerilor de a achizitiona creatii
    semnate de designeri romani. De aceea, obiectivul pe 2011 este de a
    creste numarul designerilor din Galerie, astfel incat sa oferim
    clientilor nostri posibilitatea de a gasi tot ce au nevoie intr-un
    singur loc”, a declarat Dan Barbulescu, presedintele Consiliului de
    Administratie al Cocor.


    Mihaela Glavan, unul dintre chiriasii galeriei, crede ca
    aducerea de noi designeri ar putea contribui la cresterea
    traficului si a vanzarilor designerilor: “Initiativa de a reuni in
    acelasi loc mai multi designeri romani a fost una buna, deoarece
    multi dintre acestia nu au o retea de retail pentru a-si expune
    produsele. Cei mai multi au doar showroom.” Produsele creatoarei
    sunt expuse in Cocor de la inceputul lunii octombrie; de la
    deschidere si pana in prezent, vanzarile au fost de circa 10.000 de
    euro. Preturile produselor variaza intre 250 de lei si 1.000 de lei
    si reprezinta linia de produse comerciale.

    Vanzarile Mihaelei Glavan au oscilat destul de mult: “Inceputul
    a fost spectaculos, peste asteptari, insa ulterior vanzarile s-au
    redus. Luna noiembrie a fost o luna calduroasa si nu una de iarna
    cum era normal, de aceea a fost dificil sa vindem botine sau cizme
    cand afara erau 20 de grade. Nici luna decembrie nu s-a ridicat la
    nivelul estimarilor noastre”.Creatoarea de pantofi, care mai detine
    un magazin propriu in zona Ateneului Roman si vinde si in Mario
    Plaza si Baneasa Shopping City in magazinele Mescal si respectiv
    Fiorangelo, este insa optimista si spera ca in 2011 vanzarile vor
    merge mai bine: “Dureaza pana cand clientii vor include Cocorul in
    circuitul lor de shopping”.

  • Cum au crescut afacerile Asesoft cu 45% in 2010

    Rezultatele financiare din 2010 se explica prin strategia de
    dezvoltare si eficientizare a operatiunilor derulata de Asesoft
    Distribution. “Principala directie asupra careia ne-am concentrat
    strategia de distributie in 2010 – si pe care vom continua sa ne
    dezvoltam si in 2011 – a fost reprezentata de proiectele si
    partereniatele cu distribuitorii din zona clientilor
    guvernamentali, a corporatiilor si a intreprinderilor mici si
    mijlocii”, spune Razvan Ziemba, directorul general al companiei de
    distributie.

    La rotunjirea afacerilor a contribuit si extinderea portofoliului
    de produse din ultimul an. Asesoft a incheiat contracte de
    distributie cu Sony, Samsung si HP, dar s-a concentrat si pe marca
    proprie Serioux, care a insemnat anul trecut vanzari de 7,25 de
    milioane de euro si este estimata sa aiba o crestere de 40% in
    2011.

    In ansamblu, Asesoft Distribution estimeaza un avans de 14% al
    cifrei de afaceri pana la 165 de milioane de euro, peste ritmul de
    crestere de 10% estimat pentru intreaga piata de distributie
    IT&C. “Pentru acest an, obiectivul este sa pastram o crestere
    profitabila a afacerii, continuand planurile de extindere”, spune
    Ziemba, care va completa brandul Serioux cu noi produse, printre
    care laptopuri si posibil o tableta PC, si-l va extinde in
    strainatate, in Ungaria si Bulgaria.

  • Sfaturi de la un om care a cunoscut falimentul: Nu va fie frica sa riscati

    Cu o familie de intretinut, a fost nevoit sa-si reconstruiasca
    intreaga cariera de la zero si stie totul despre ce inseamna
    schimbare in viata unui om. Folosindu-si propria experienta, dar si
    o sumedenie de pilde graitoare din viata altora, el a alcatuit un
    manual de intelepciune, un compendiu despre perseverenta si
    optimism, pornind de la ideea ca trebuie sa acceptam schimbarile,
    in loc sa asteptam, crispati, revenirea la starea anterioara.
    Devenind din “victime ale schimbarii” niste “maestri ai
    schimbarii”, zice Bruksos, vom converti dezechilibrele din viata
    noastra in tot atatea oportunitati.

    Ralph Bruksos, “Schimbarea ca oportunitate”, Editura Curtea
    Veche, Bucuresti, 2010