BusinessMagazin

Tag: politica

  • Ce a spus Ponta după întâlnirea cu delegaţia FMI-CE-BM

    Dacă discuţiile se vor finaliza într-un proiect al scrisorii de intenţie, atunci în prima şedinţă a noului guvern, prevăzută pentru 8 mai, “urmează să aprobăm această scrisoare de intenţie pentru a intra în următoarea şedinţă a board-ului FMI, probabil în iunie”, a spus Victor Ponta.

    Ponta a precizat că va face publică lista noului guvern la 1 mai, în cursul serii, urmând ca votul de învestitură să aibă loc la 7 mai.

    El a spus că, din cifrele economice din acest moment, există premise pentru revenirea salariilor la nivelul din 2010, dar acest lucru ar presupune o schimbare a ţintei de deficit. În ce priveşte restul măsurilor economice pe care USL s-a angajat să le introducă şi care au fost vehiculate de presă în aceste zile (crearea unui milion de locuri de muncă, introducerea impozitului progresiv cu cotă maximă 16% etc.), acestea vor face obiectul proiectului de buget pe 2013 pe care USL îl va prezenta în luna septembrie.

    De asemenea, Ponta a promis că în cel mult o lună de zile de la învestire, noul guvern USL va prezenta un audit asupra realităţii situaţiei bugetului. “Nu suntem într-o situaţie atât de fericită. Am văzut semnale că ‘noi plecăm, dar vă lăsăm cămările pline’. Ştiţi că sunt pline de datorii”, a afirmat premierul desemnat.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Strategia PDL: au combătut mogulii, acum combat extremiştii care vor distruge ţara

    Declanşatorul a fost ameninţarea deputatului PSD Adrian Solomon că dacă premierul Ungureanu va veni la Bârlad fără să anunţe primăria, ar putea avea soarta lui Aldo Moro. Pornind de aici, au fost rememorate apelativul “camarad” adresat de Crin Antonescu şi Victor Ponta participanţilor la mitingul USL din 7 aprilie, gafa lui Dan Şova cum că românii n-au participat la pogromurile contra evreilor, de apariţia lui Radu Mazăre în uniformă nazistă, remarca de pe Facebook a Olguţei Vasilescu despre Mihai-Răzvan Ungureanu că “oamenii ca el erau împuşcaţi pentru înaltă trădare, în alte vremuri”, dar şi insistenţa USL de a critica programul de vânzări ale companiilor de stat către firme străine, insistenţă taxată de PR-ul puterii drept naţionalism comunist şi xenofobie.

    Interesant e că opoziţia nu numai că n-a observat tactica, dar a continuat, nonşalant şi grosolan, să-i ofere muniţie proaspătă: Victor Ponta a spus despre guvernanţi că “nici dacă-i împuşti nu e suficient”, cu referire la tergiversarea intenţionată de către putere a rezolvării greşelii prin care 2,2 milioane de pensionari au fost puşi să plătească CASS.

    În aceste condiţii, ascensiunea USL în urma moţiunii de cenzură le-a prilejuit comentatorilor fostei puteri, cel puţin pe internet, un tur de forţă remarcabil, cu avertismente mecanic-disperate că useliştii vor trece la un program de răzbunări în stilul anilor ’50 faţă de pedelişti şi de susţinătorii lor, care vor fi prigoniţi, expropriaţi, judecaţi sau pur şi simplu vânaţi pe stradă şi omorâţi. La aceasta se adaugă şi prezicerile că economia va cădea, leul se va prăbuşi, investitorii vor fugi ca potârnichile, ţara va fi dată afară din UE şi NATO şi se va institui teroarea comunistă, precum şi concluzia standard care îi îndeamnă pe cititori să emigreze ca să-şi scape pielea.

  • Menaj şi uz casnic. Perlele politice ale săptămânii

    “Unii se cred Napoleon, alţii se cred Hitler. Sunt fenomene grave. Avem fenomene mai uşoare, Pavelescu se crede urmaşul lui Coposu şi Mihai Răzvan Ungureanu se crede în continuare membru al PNL” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Vor fi folosiţi ca nişte şosete: într-un interval scurt şi vor fi aruncate la coş după primul colţ, după prima bătălie. Cei care au plecat să înfiinţeze o nouă formaţiune politică într-adevăr au un crez. Aceştia au doar un ciolan” – Emil Boc, liderul PDL, explicând diferenţa dintre traseismul tip UNPR şi cel de acum al plecărilor din PDL

    “E o hotărâre grea, îmi vine greu să mă uit în ochii colegilor, ai celor de la Bistriţa, dar dacă nu se revine asupra felului în care este privit învăţământul şi sănătatea şi cultura atunci nu am ce să caut aici” – senatorul Ioan Sbîrciu, anunţând că pleacă de la PDL la PC

    “De când am intrat în politică, eu constat că UDMR practică de fapt un şantaj, iar înfiinţarea unei universităţi în limba maghiară mă deranjează” – deputatul PDL Florentin Gust, justificând de ce pleacă din partid

    “Eu ştiu foarte bine că voi plăti factura pentru boacănele făcute de alţii, pentru idioţeniile făcute de alţii, pentru aroganţa, incompetenţa şi hoţia altora” – Toader Paleologu, vicepreşedinte PDL, arătând că totuşi nu pleacă din PDL

    “Cineva spunea că emoţiile ar trebui să existe pentru că sunt inerente activităţii primului-ministru. Emoţia mea, de exemplu, în momentul de faţă este cum pot să pun în aplicare o hotărâre a Curţii Constituţionale în aşa fel încât pensionarii să capete ceea ce Curtea pe bună dreptate le dă” – premierul Mihai-Răzvan Ungureanu

    “Trebuie menţinută coeziunea în interiorul UE, coeziune care uneori a părut a fi afectată legat de zona euro şi zona non-euro, 17 sau 27, iar opinia noastră este că Uniunea Europeană are 27 de membri, chiar dacă unii nu sunt membri ai zonei euro” – preşedintele Traian Băsescu

  • Ce se poate întâmpla după desemnarea lui Ponta ca premier

    Plecarea anticipată a guvernului Ungureanu-PDL era exact momentul de care strategii “adevăratei drepte”, grupaţi în jurul lui Traian Băsescu, aveau nevoie pentru a feri imaginea lui Ungureanu de o erodare rapidă şi a-l prepara pe ex-premier spre a prelua cârma noii formaţiuni politice ce ar urma să înlocuiască PDL-ul “dinozaurilor”.

    Cu un PDL care trece în opoziţie şi lasă USL să guverneze singură, PDL ar putea reduce decalajul din sondaje faţă de USL, iar Ungureanu şi noua sa formaţiune politică să capete vânt în pânze, profitând de costurile electorale ale programului cu FMI şi de perioada proastă a economiei europene. Şi chiar dacă tot Ungureanu ar fi desemnat prim-ministru de preşedintele Băsescu (variantă care nu e exclusă, dacă guvernul Ponta nu e aprobat de Parlament), pentru orice eşec de guvernare ar putea arunca vina pe USL, pe motiv că aceasta a dovedit deja că sabotează stabilitatea puterii.

    O variantă care ar fi produs mai puţine daune opoziţiei (de aceea a şi preferat-o Ion Iliescu), dar şi mai puţină vâlvă politică (motiv pentru care majoritatea scenariilor de luptă politică au şi exclus-o) ar fi fost cea a unui guvern interimar neutru politic, acceptat de toate partidele, însărcinat să gestioneze economia şi eventual să-şi asume fără riscuri politice câteva măsuri nepopulare din programul cu FMI până la alegerile din toamnă. În continuare, varianta nu e exclusă, dacă guvernul Ponta ratează învestitura, însă e mai puţin probabilă. În fine, rămâne varianta alegerilor anticipate, care cel puţin pentru moment a fost cerută numai de UDMR.

    Ce probabilitate ar fi însă ca guvernul Ponta să nu fie votat? Reorientarea bruscă şi spectaculoasă a UNPR în favoarea USL şi “lepădarea de satana” (Onţanu despre PDL) şi dorinţa PDL de a lăsa USL să-şi frângă gâtul la guvernare par premise solide pentru a asigura majoritatea necesară în Parlament. Singurele riscuri ar putea veni de la conflictele posibile între PSD şi PNL (generate de faptul că PSD îşi doreşte coabitarea cu Traian Băsescu la Cotroceni, pe când PNL îşi doreşte plecare rapidă a lui Băsescu, spre a-i face loc lui Crin Antonescu), USL-UDMR (pe marginea legii educaţiei, ţinând cont că introducerea limbii maghiare la UMF Târgu-Mureş a fost chiar temeiul de bază al moţiunii de cenzură), precum şi luptele pentru putere între gărzile vechi din USL şi traseiştii sau aliaţii de toate culorile care au ajutat la căderea guvernului PDL şi acum îşi cer răsplata, chiar în dauna şi peste capul fidelilor din PSD şi PNL. Aceste riscuri, chiar dacă nu se vor materializa acum la votarea guvernului, vor rămâne însă ca viitoare pericole ce vor submina relaţiile din jurul guvernării USL.

  • Să dăm bizonului ce-i al bizonului

    La alegerile locale, cetăţeanul votează candidatul, nu partidul, explica într-un editorial Sebastian Lăzăroiu, aşa încât acolo unde sunt primari PDL cu priză la electorat, ei trebuie să-i convingă pe oameni că trebuie să voteze la pachet şi partidul, pentru că un primar bun cu un partid ostil nu va mai putea face nimic. În tabăra opoziţiei, traseişti ca Frunzăverde sau Dugulescu sunt salutaţi cu admiraţie şi consacraţi drept afini ideologici de către conducerea PNL. În “teritoriu”, cum spun politicienii, partidele nu mai candidează cu numele lor, ci în alianţe cu diverse denumiri ad-hoc (Mişcarea pentru Botoşani, Alianţa pentru Viitorul Brăilei) şi cu cromatici schimbate – violet sau verde în loc de portocaliu, de pildă, imitând tacticile de rebranding care îi atrag pe clienţi să cumpere un iaurt cu un ambalaj şi un nume nou.

    Asemenea metode, care implică sforţări de gândire şi chiar inventivitate, par o evoluţie faţă de primitivismul gros, deja devenit clişeu, al “găleţilor” cu care partidele au tot momit oamenii la vot. Multe strategii sunt enunţate şi dezbătute pe faţă, în ziare sau pe bloguri, nu în tenebroasele laboratoare ale consultanţilor, aşadar am avea de-a face cu o creştere a respectului faţă de un electorat căruia nu i se ascunde nimic şi i se explică limpede mişcările de rebranding. Şi, de ce nu, ar fi şi o dovadă de respect de sine al politicianului, al strategului ori al omului de media care vrea să arate că e ingenios şi deschis. Cine studiază însă cu atenţie respectivele dezbateri duse la vedere constată că din ele transpare un dispreţ mult mai dur decât cel al mutelor “găleţi”, care aveau măcar meritul că ofereau alegătorilor săraci ceva concret de mâncare. Acest gen de dispreţ a fost exprimat deschis de deputatul Mircia Giurgiu când a propus votul obligatoriu, sub sancţiunea extremă a interzicerii dreptului de vot pentru recalcitranţi, cu argumentul “Nu ar trebui lăsaţi să decidă dacă vin la vot sau nu; şi acum sunt lăsaţi să decidă şi nu participă la vot!”.

    Exerciţiile de “spunere pe bune”, în presă, pe bloguri ori în declaraţii publice, merg de la încercări de a le deschide ochii “idealiştilor finuţi” care greşesc imaginându-şi că e posibilă un partid al nepătaţilor şi al necorupţilor şi până la culpabilizarea pe şleau a “celor care refuză să-şi asume o poziţie” între dreapta şi stânga sau a “bizonilor” care votează “iresponsabil”. Aceste exerciţii reprezintă un excelent prilej de defulare din partea celor care recurg la ele, tocmai pentru că respectivii au cam tăcut până acum şi s-au căznit să se arate respectuoşi faţă de electorat, şi când au fost înjuraţi, şi când n-au înţeles de ce alegătorii votează clovni sau foşti turnători, şi când au văzut că Parlamentul sau clasa politică în ansamblu nu fac decât să scadă în clasamentul încrederii în instituţii. Prin urmare, în loc de promisiuni electorale fără acoperire avem vituperări sincere, în loc de găleţi avem sancţiuni pentru cetăţeni şi în loc de program politic avem rebranding comercial. Conştient sau nu, evoluţia (ori involuţia, dacă vreţi) reflectă nu doar o disperare de moment din politica românească, ci mai mult încă, decăderea statutului de politician în toată Europa, subminat de forţa pieţelor financiare care îşi impun tot mai evident tehnocraţii şi managerii ei cu preocupări contabile în loc de lideri vizionari care să conjure Speranţa (cu S mare).

    Iar Speranţa cu S mare nu e o ironie, pentru că de ea are nevoie nu numai politicianul ca să fie ales, dar şi societatea ca să meargă înainte. Până acum, dispreţul electoratului faţă de politicieni şi viceversa tindea să fie strict local şi ţinea fie de ideea că o anumită parte a cetăţenilor sau a politicienilor sunt nevrednici, comunişti etc. şi că lucrurile se pot îndrepta prin venirea la putere a celeilalte tabere, fie de ideea că “în ţara asta” totul merge prost fiindcă oamenii sunt necivilizaţi şi instinctuali, iar politicienii sunt cu toţii corupţi, mincinoşi şi incompetenţi, pe când în alte ţări întotdeauna e mai bine. În bătălia de la noi între PDL şi USL sau în cele din anul electoral european 2012, analiştii financiari au fost însă primii care au atras atenţia că între tabere s-au estompat atât diferenţele de programe, cât şi capacitatea liderilor de a aplica după alegeri măsurile corespunzătoare ideologiei sau dorinţelor lor. Nu politicienii ar mai decide, aşadar, ci pieţele, iar câştigătorii ar fi cei ce s-ar resemna să nu se mai lupte cu morile de vânt (cum a încercat un Viktor Orban, de pildă), ci să-şi însuşească un mod de gândire în care ţara nu mai e atât un proiect economic, social şi cultural, cât un business ce trebuie administrat cu maximă eficienţă în condiţii de concurenţă crâncenă.

    Perdanţii însă în această ecuaţie nu sunt însă numai politicienii, ci în primul rând cetăţenii obişnuiţi, adică “bizonii” etern blamaţi fiindcă nu votează cum trebuie sau “idealiştii finuţi” ori “hipsterii” etern visători la o democraţie adevărată. Fiindcă dacă politicienii au prima şansă să priceapă încotro bate vântul, nu au şi tăria de a le spune şi asta pe şleau alegătorilor. Sinceritatea lor ţine atât cât ţine dispreţul exprimabil faţă de cetăţeni; dincolo de el începe însă teritoriul delicat de unde ar trebui să se recunoască ei înşişi dinainte învinşi de nişte forţe mai presus de ei – or, aşa ceva nu se face să discuţi cu electoratul.

  • Demiterea cu schepsis a lui Blejnar de la ANAF

    Efectul benefic al schimbării lui Blejnar pentru imaginea premierului e însă discutabil, ţinând cont că ex-şeful Fiscului a fost înscăunat în fruntea departamentului ANAF de control al marilor averi – proaspăt înfiinţat şi de mare efect în an electoral – chiar după ce premierul a criticat atât ineficienţa din stilul de lucru al ANAF, cât şi incapacitatea instituţiei de a îndeplini sarcina de a aduce la buget în două luni venituri echivalente cu 1,5% din PIB.

    Ulterior, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, Sorin Blejnar a susţinut că iniţial nu era vorba de două luni, ci de tot anul 2012, iar că vina pentru neînţelegere ar avea-o de fapt cei care s-au ocupat de comunicare la Guvern, în ciuda faptului că termenul de două luni nu a fost niciodată infirmat de premier, nici înainte de încheierea celor două luni, nici după demiterea lui Blejnar. Fostul şef al ANAF a spus însă că ţinta de a aduce la buget venituri echivalente cu 1,5% din PIB în două luni era oricum nerealizabilă, astfel încât premierul i-a propus noul şef, Şerban Pop, ca în termen de o săptămână să vină cu propria evaluare legată de ce înseamnă îmbunătăţirea activităţii ANAF, dacă apreciază că ţinta de 1,5% pentru două luni nu este realistă.

    Liderul PSD, Victor Ponta, n-a ratat ocazia să comenteze că trecerea lui Blejnar la departamentul de control al marilor averi denotă că premierul Ungureanu şi PDL “nu au curajul să ducă o măsură până la capăt” şi să promită că atunci când opoziţia va veni la putere, “vom avea grijă ca domnul Blejnar să ajungă în faţa justiţiei şi să explice câţi bani a dat şi cui a dat din banii obţinuţi în această perioadă din contrabandă fiscală şi trafic”.

    Din punctul de vedere al Guvernului însă, exprimat de purtătorul de cuvânt Dan Suciu, “premierul a spus de multe ori că domnia sa nu urmăreşte să schimbe o persoană cu o altă persoană de dragul schimbării” şi că “s-a făcut această schimbare evident ţinând cont de asumarea unor ţinte şi nerespectarea lor, dar în acelaşi timp de deficienţe manageriale pe care noua conducere are datoria să le implementeze sau să le revizuiască şi să implementeze noi standarde manageriale la acest nivel”. Potrivit lui Suciu, “evident că este un semn de întrebare legat de capacitatea ANAF de a recupera restanţele de plată, legate de evaziune şi de venituri la buget. Noua conducere şi-a luat acest angajament de a încerca să recupereze toate aceste venituri şi plecăm de la premisa, se pleacă de la premisa că poate face acest lucru. Acesta este scopul schimbării”.

  • Arta politicii: ciondăneli cu Roberta

    Opoziţiei i-a căzut bine incidentul, mai întâi fiindcă liderul PSD recunoscuse că ar mai fi nevoie de 15 voturi pentru ca moţiunea să treacă, mai apoi pentru că pedeliştii au refuzat să introducă pe ordinea de zi a Camerei cererea USL de revocare a Robertei Anastase din funcţie, ceea ce a oferit USL un prilej de a părăsi de tot plenul şi de a ameninţa că nu se mai întorc sub nicio formă în Cameră atâta vreme cât Anastase rămâne acolo “ca să-i fure”, cum a spus Victor Ponta.

    Pedeliştii au argumentat că, potrivit regulamentului Camerei, preşedintele acesteia poate fi revocat din funcţie la propunerea grupului parlamentar care l-a propus – în cazul de faţă, la propunerea PDL, deci nu a USL.

    În schimb, la Senat, unde graţie venirii traseiştilor de la PDL, USL a căpătat majoritatea, Ion Iliescu a vehiculat ideea schimbării preşedintelui Senatului, Vasile Blaga. Liberalii însă, prin vocea lui Dan Radu Ruşanu, s-au opus. “Un preşedinte ca Vasile Blaga arată că în partide pot să existe şi oameni competenţi şi cu echidistanţă politică”, a proclamat Ruşanu.

    În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, care va fi dezbătută în următoarele zile în Parlament, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu declară că nu are emoţii. Întrebat, duminică, de ziarişti cum întâmpină moţiunea, premierul a spus că aşteaptă “momentul când, în calitate de destinatar al moţiunii, mă voi putea adresa Parlamentului şi, în acelaşi fel, întregii ţări. Pentru că această moţiune atacă probleme care vizează activitatea guvernamentală, dar care trebuie tratate şi în materie de principiu, şi în materie de detalii tehnice. Sunt foarte mulţumit că vine această moţiune”.

  • Viitorul partid al lui Ungureanu. A fi sau a nu fi de dreapta

    Pentru guvernul Ungureanu, o reuşită a misiunii imposibile de a alege şi a promova în Parlament o variantă cât mai puţin neechitabilă de rezolvare a problemei, cu limitarea termenului de primire a cererilor de restituire în natură şi plafonarea despăgubirilor (ministrul justiţiei a propus 15%, procent apreciat însă drept “cam mic” de ambasadorul SUA, Mark Gitenstein), va fi un prim test politic crucial, înaintea următorului val de privatizări şi a verdictului pentru Roşia Montană.

    De acest prim test depind nu numai şansele premierului de a coagula un partid credibil de dreapta, dar şi posibilitatea statului român de a evita concomitent atât deteriorarea imaginii sale externe şi stricarea relaţiilor din coaliţie, cât şi deteriorarea situaţiei financiare a ţării într-o epocă de consolidare fiscală dură. Iar testul începe cu ameninţarea foştilor proprietari că dau statul în judecată la CEDO, continuă cu presiunile din coaliţie ale UDMR şi se încheie cu pledoaria deschisă a ambasadorului SUA pentru cauza actualilor cetăţeni americani ai căror familii au avut proprietăţi în România.

  • Opoziţia odihnită şi sirena lui Ungureanu. Perlele politice ale săptămânii

    “Eu nu sunt însă, ca în epopeea lui Ulise, o sirenă care atrage spre pierzare oamenii. Deocamdată constat aşteptarea, gândindu-mă proiectiv” – premierul M. R. Ungureanu despre aşteptarea cetăţenilor pentru un partid de dreapta pe care să-l conducă el

    “Domnul Boc a picat, doamna Udrea a picat, domnul Blejnar a picat şi el, deci BUB s-a realizat. Mai e A, o să pice şi A” – Victor Ponta, liderul PSD, referindu-se la dorinţa opoziţiei ca Roberta Anastase să plece de la şefia Camerei Deputaţilor

    “Faptul că sunt absolvent al unor instituţii de prestigiu din judeţul Cluj, respectiv al Facultăţii de Zootehnie, pe lângă cea de Drept, mă ajută să îl înţeleg tot mai bine pe dl. Ponta” – Daniel Buda (PDL), preşedintele Comisiei juridice a Camerei

    “Ce-a zis, mă, Mariana Câmpeanu? Bă, băiatule, eu cred că, dacă se dezbracă în pielea goală, mai câştigă un vot-două în Craiova, poate” – Antonie Solomon, primarul Craiovei, despre deputatul PNL Mariana Câmpeanu

    “Dacă în vreo ţară premierea e mită, atunci în ţara aia domină Satana” – Gheorghe Becali, liderul PNG, achitat în dosarul “Valiza” în care oferise 1,7 mil. euro jucătorilor de la U Cluj ca să-i învingă pe cei de la CFR Cluj

    “Ei sunt mai bolovani, se duc la restaurant” – Silviu Prigoană, candidatul PDL la Primăria Capitalei, despre stilul de a petrece Paştele al cei doi fii mai mari ai săi, Honorius şi Silvius

    “Acest program este o rablă. Consumă o tonă de hârtii birocratice şi are o primă pentru un Logan, nu un tractor” – Stelian Fuia, ministrul agriculturii, despre programul Rabla pentru tractoare

  • Politica economică a României: Sapă, frate!

    De aici şi îndemnurile adresate ministrului Attila Korodi, ca şi Guvernului şi Parlamentului: accelerarea avizării proiectului minier de la Roşia Montană, privatizarea Cupru Min şi deblocarea exploatării gazelor de şist prin intermediul investiţiei Chevron. “Parteneriatul cu firme străine mi se pare sigura soluţie. Şi poate mulţi consideră că cel mai important lucru este profitul pe care l-am putea obţine din aceste exploatări în parteneriat, fie că vorbim de gazele de şist, fie că vorbim de aur, fie că vorbim de cupru.”

    Îndemnurile au conţinut şi săgeţi la adresa opozanţilor, acuzaţi voalat că susţin interesele “băieţilor deştepţi” autohtoni sau că promovează dependenţa energetică faţă de Rusia, iar drept consolare pentru electoratul care, vorba premierului Ungureanu, ar fi recăzut în paradigma nouăzecistă “Nu ne vindem ţara”, a cerut Guvernului ca în cel mult două săptămâni să revizuiască tot sistemul de redevenţe pentru exploatarea zăcămintelor naturale.

    Momentul ales de preşedinte pentru astfel de îndemnuri e de două ori delicat. Pe de o parte, ministrul Korodi, urmând linia UDMR, este un opozant cunoscut al proiectului Roşia Montană (şi a şi declarat după numire că procedurile de avizare a exploatării cu cianuri nu pot fi accelerate). Pe de altă parte, privatizarea Cupru Min, calificată iniţial de premierul Ungureanu drept o dovadă a freneziei investitorilor străini atraşi de România, s-a împotmolit într-un hăţiş urât de mistere care încep cu identitatea canadienilor cumpărători şi se termină cu existenţa banilor necesari pentru investiţii (parcă vrând să confirme, involuntar şi ironic, spusele preşedintelui de la investirea lui Korodi, că “în următorii cinci ani, România nu se poate bizui pe relansarea investiţiilor străine”).