BusinessMagazin

Tag: varianta

  • Ţiriac prezintă din nou colecţia impresionantă de maşini

    Începând cu data de 30 aprilie 2015, Ţiriac Collection, singura colecţie personală de maşini din România deschisă publicului, va fi din nou accesibilă pasionaţilor, de data aceasta în varianta extinsă, pe o suprafaţă de 4300 mp, dublu faţă de spaţiul iniţial. Galeria găzduieşte în prezent peste 150 de modele de maşini şi motociclete, care însumează mai mult de 30.000 de cai putere.

    De data aceasta, în centrul atenţiei va fi modelul LaFerrari, proiectul cel mai ambiţios al producătorului italian, primul model hibrid care dezvoltă 963 CP. Construit în serie limitată de 499 de unităţi, modelul a putut fi achiziţionat strict de către clienţi atent selectaţi de producător. Pentru a-şi atinge obiectivele legate de performanţele modelului LaFerrari, constructorul italian a apelat la experienţa echipei din Formula 1 în ceea ce priveşte alegerea materialelor şi a mizat pe abilităţile lui Rory Byrne, designer celebru al F1, responsabil pentru nu mai puţin de 11 titluri mondiale câştigate de echipa italiană în curse.

    Limitele de producţie ale unităţilor incluse în galeria Ţiriac Collection sunt reprezentate de modelul LaFerrari (2014) şi cvadriciclul Hurtu 3 ½ (1899), cea mai veche maşină expusă şi totodată cel mai vechi exemplar Hurtu cunoscut. 

    Fiecare unitate inclusă în galeria Ţiriac Collection este unică şi reprezintă o piatră de hotar în istoria transportului motorizat. Astfel, prezentarea Duesenberg Model J (1930), concepută ca o alternativă americană la prestigioasele mărci europene Rolls-Royce, Hispano-Suiza, Isotta-Fraschini sau Mercedes-Benz, a zguduit industria auto din Statele Unite şi a oprit chiar tranzacţiile care se realizau la momentul respectiv la New York Stock Exchange. Unitatea inclusă în galerie este unică în lume, al doilea astfel de model fiind transformat într-o berlină.  Modelul expus a aparţinut iniţial actorului Tyrone Power. Duesenberg este primul producător auto care a aranjat pedalele în ordinea în care acestea sunt distribuite şi astăzi: ambreiaj, frână şi acceleraţie.

    Un alt exemplar de excepţie găzduit de galerie este Cord 812 Custom Beverly (1937), model însoţit de un certificat A.C.D. Certified Category 1 Original, care atestă autenticitatea tuturor pieselor componente. Cord 812 este un reper în industria americană a designului auto.

    Dodge Charger R/T (1968), unitate expusă de asemenea în varianta extinsă a galeriei, este considerată a fi cea mai atrăgătoare maşină puternică a anilor 1960.
    Stutz Blackhawk (1974), un alt punct de atracţie al colecţiei, poate accelera de la 0 la 100 km/h în 8,4 secunde şi atinge o viteză maximă de 210 km/h. Caroseria modelului Blackhawk a fost realizată manual în atelierele Carrozzeria Padane din Modena, în Italia, iar din 1972 la Carrozzeria Saturn din Cavallermaggiore, lângă Torino. Al doilea prototip Stutz construit la Padane a fost primul model Stutz Blackhawk vândut vreodată, şi nu oricui ci starului Elvis Presley. Maşinile Stutz erau recunoscute pentru succesul în curse şi recordurile de viteză. Producţia s-a oprit în 1935 după 35.000 de unităţi realizate.
    Numele Pierce Arrow Model B (1930) este sinonim cu luxul şi opulenţa în industria auto alături de Cadillac, Packard şi Rolls-Royce.

    Familii regale, şefi de stat şi numeroase celebrităţi au deţinut un astfel de autoturism, inclusiv împăratul Hirohito al Japoniei, Şahul Persiei sau preşedinţii Statelor Unite Woodrow Wilson, William Howard Taft, Franklin Roosevelt şi John D. Rockefeller.
    Elvis Presley era un mare fan Cadillac, iar Ţiriac Collection reuneşte câteva exemplare de excepţie ale mărcii, printre care se numără Cadillac Eldorado Biaritz (1959), Cadillac Torpedo Touring (1912) şi Cadillac Sixty Special (1957). Modelul din urmă, Sixty Special, se remarcă dintre celelalte modele Cadillac datorită profilul său complet nou şi interiorului elegant, care îl recomandă ca unul dintre cele mai dramatice autoturisme din toate timpurile.

    Designul distinct al aripilor sale, finisajele cromate pline de stil şi îmbinările luxoase îi confirmă statutul de autoturism de o frumuseţe deosebită.
    Nu în ultimul rând, o altă unitate care îşi merită locul în colecţie este Chrysler Town and Country (1949), o adevărată expresie a vremii în ceea ce priveşte statutul social. Modelul prezentat este decapotabil, vopsit în culoarea Ocean Blue, cu o tapiţerie albastru cu alb.

    Are jante cromate, anvelope cu flancul alb, ceasuri de bord şi radio în dotări, alături de un plafon retractabil din pânză acţionat electric. Chrysler Town and Country era considerată a fi maşina perfectă pentru călătoriile de vară.

    Ţiriac Collection găzduieşte de asemenea cinci motociclete – Indian Scout 741 (1943),  MV Augusta 175CST “Disco Volante” (1953), Harley Davidson FLH 80 Electra Glide (1979), Honda GL 1500C Valkyrie (1998) şi Harley Davidson WL (1941), alături de scuterul Piaggio Vespa PX200 Mad Rat By Aristide & Honore (1989).

    Galeria, situată pe Calea Bucureştilor nr. 289, vizavi de Aeroportul Internaţional Henri Coandă, poate fi vizitată de vineri până duminică în intervalul orar 10:00-19:00. Excepţie face ziua de joi, 30 aprilie 2015, când galeria va fi deschisă în urma relansării oficiale, în acelaşi interval orar.
     

  • Huawei a lansat P8 max, varianta mai mare a P8

    Bateria de 4360 mAh include tehnologia de economisire a energiei proprietară Huawei, precum şi tehnologia de administrare a consumului de resurse. Potrivit companiei, consumatorii pot urmări clipuri video locale pe telefon timp de 15 ore consecutive.

    Huawei P8 max utilizează o combinaţie de 5+13 megapixeli, iar camera principală este echipată cu un procesor pentru semnalul imaginii, similar cu cel utilizat în cazul camerelor foto de tip DSLR, precum şi cu flash dual-tone pentru a reda culori naturale în cazul fotografiilor realizate seara.

    Huawei P8 max integrează un ecran HD JDI de 6,8 inci, care este cel mai mare ecran FHD in-cell din lume. Smartphone-ul max include modul Landscape care le permite consumatorilor să vizualizeze diferite tipuri de conţinut şi să citească folosind telefonul, notează un comunicat al companiei.

    Tehnologia de reducere a vibraţiei optice, integrată în Huawei P8 max, micşorează apertura cu 2-3 grade, ceea ce asigură fotografii mai luminoase şi mai clare în aceleaşi condiţii. În plus, flash-ul dual-tone redă culori naturale pentru obţinerea unor imagini vii în condiţii de iluminare scăzută sau în întuneric.

    Huawei P8 max foloseşte o soluţie de disipare a căldurii pentru a evita supraîncălzirea. Smartphone-ul este confecţionat dintr-un aliaj cu o conductivitate termică DX19, la fel ca şi cel utilizat în construcţia unor modele auto de lux, iar coeficientul de conductivitate termică este de nouă ori mai mare decât cel al oţelului inoxidabil şi de 3,8 mai mare decât cel al aluminului – aliajul cu magneziu folosit în cazul telefoanelor obişnuite.

    În 2014, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în livrarea de smartphone-uri în întreaga lume. Vânzările companiei au crescut anul trecut pe cele mai mari cinci pieţe din Europa de Vest, potrivit Kantar. Huawei deţinea în regiune, la jumătatea anului trecut, o cotă de piaţă de 3%, ajungând chiar la 5% în Germania şi Spania.

     

  • Opinie Dragoş Pătroi, consultant fiscal: Varianta fiscală a principiilor “lăsaţi-mă să cumpăr” şi “lăsaţi-mă să vând”

    DRAGOŞ PĂTROI este consultant fiscal şi cadru universitar asociat la ASE Bucureşti.

    Am lecturat, într-o primă fază, acest proiect de act normativ, aflat în prezent în dezbatere publică şi trebuie să recunosc că forma propusă este una foarte curajoasă, de natură să stimuleze – în forma sa generală, fără a lua în calcul unele aspecte particulare – atât mediul investiţional, cât şi consumul, printr-o fiscalitate mai competitivă ca în prezent.

    Însă, pe lângă o fiscalitate competitivă – aflată, cel puţin deocamdată, doar la nivel de bune intenţii – cred că mediul de afaceri are nevoie de ceva mai mult: de predictibilitate şi de securizarea afacerii. Altfel spus, de materializarea în doctrina şi practica fiscală de zi cu zi a două principii absolut necesare, pe care personal le-aş denumi simplu şi sugestiv “lăsaţi-mă să cumpăr” şi “lăsaţi-mă să vând”.

    Ce ar însemna materializarea în practica fiscală a principiului “lăsaţi-mă să cumpăr” ? Că un contribuabil nu se va trezi în ipostaza în care, dacă a efectuat achiziţii de la un anumit furnizor, organele de inspecţie fiscală îi vor limita ulterior exercitarea dreptului său legitim de deducere (atât la nivelul impozitului pe profit, cât şi al TVA), pe motiv că respectivul furnizor a avut un comportament fiscal inadecvat.

    Dacă e aşa, apare întrebarea firească de ce fiscul nu l-a inclus în lista contribuabililor inactivi şi, pe cale de consecinţă directă, de ce nu i-a anulat validitatea codului de TVA? Cred că dreptul de deducere al taxei se poate exercita în condiţiile îndeplinirii corelative a cerinţelor formale şi a criteriilor de fond prevăzute de legislaţia fiscală, iar atitudinea organelor fiscale – nu generalizată, dar dominantă – de limitare a acestui drept al contribuabililor, doar pe baza unor aprecieri subiective care au la bază prerogativele conferite de art.11 din codul fiscal, este o atitudine discreţionară (asta ca să fiu elegant în exprimare şi să nu zic direct abuzivă). 

    Nu sunt atât de naiv să neg că există mecanisme – unele chiar foarte ingenioase – de fraudare a obligaţiilor fiscale în materie de TVA, prin clasica metodă de tip carusel, prin firme de tip suveică sau de tip bidon. Foarte bine, cine aderă la aceste practici, să suporte toate consecinţele legale care se impun, cred că toată lumea e de acord cu asta. Eu doresc însă să mă refer aici strict la contribuabilii de bună credinţă – care efectuează achiziţii ale căror substanţă economică poate fi probată, din punct de vedere al relevanţei stării de fapt fiscale – şi nu la cei implicaţi în circuitele infracţionale de fraudare a obligaţiilor fiscale prin aşa-numitul „comerţ cu hârtii”.

    Cu atât mai mult în situaţia în care intrările de la furnizorii prezumaţi a fi de tip fantomă sunt din categoria unor bunuri refacturate ulterior către alţi beneficiari. Atâta timp cât un contribuabil deţine un înscris care îndeplineşte – din punct de vedere contabil şi fiscal – rolul de document justificativ de aprovizionare (chiar dacă este emis de un contribuabil cu un comportament fiscal inadecvat) şi, ulterior, derulează operaţiuni taxabile (prin refacturarea bunurilor aprovizionate iniţial) nu văd care ar putea fi problema în exercitarea dreptului de deducere din punct de vedere fiscal, cu atât mai mult cu cât se poate identifica şi trasabilitatea produselor respective, prin circuitul lor de facto corelativ cu circuitul scriptic al documentelor aferente şi întocmite în cauză.

    În opinia mea, problema esenţială este aceea că – de cele mai multe ori – demersul organelor fiscale nu are la bază (aşa cum ar fi normal, pentru anularea exercitării dreptului de deducere) stabilirea unei legături de cauzalitate între deducerea taxei şi participarea – voluntară şi conştientă – a contribuabilului supus inspecţiei fiscale la mecanismul de fraudare a TVA.

    Ori, în jurisprudenţa europeană există Decizii ale Curţii Europene de Justiţie care reglementează tocmai acest principiu, în mod transparent şi explicit – am în vedere chiar o Hotărâre recentă a Curţii, pronunţată în data de 21 iunie 2012, în Cauzele reunite C80/11 şi C142/11. Pe fond, este de reţinut că nu se poate invoca – în anularea exercitării dreptului de deducere a TVA de către contribuabil – motivul că emitentul facturii sau unul din furnizorii săi a săvârşit nereguli, fără ca autoritate fiscală să probeze, în baza unor elemente obiective, că persoana impozabilă în cauză ştia sau ar fi trebuit să ştie de mecanismul de fraudare.

    De asemenea, reţinem şi faptul că persoana impozabilă nu are obligaţia de a se asigura că emitentul facturii – privind livrarea unor bunuri – dispunea legal de bunurile respective şi era în măsură să le livreze, sau că acesta şi-a îndeplinit obligaţiile sale legale privind declararea şi plata taxei în cauză. Altfel spus, persoana impozabilă este exonerată de obligaţia de a identifica indicii privind presupunerea existenţei unor fraude în materie de TVA în sfera emitentului facturii.

    În acest sens, cred că o soluţie de compromis – care ar putea totuşi detensiona situaţia actuală în cadrul derulării unor inspecţii fiscale – ar fi ca autoritatea publică să creeze o bază de date cu firmele cu risc fiscal, astfel încât un contribuabil să ştie, prin consultarea respectivei baze de date – înainte de efectuarea unei operaţiuni de achiziţii de la firmele care figurează în această bază de date – riscurile fiscale la care se poate expune efectuând tranzacţii comerciale cu funizorii în cauză.

    Pe de altă parte, materializarea în practică a principiului “lăsaţi-mă să vând”, s-ar referi la faptul ca, în momentul în care vând, agenţii economici ar trebui să aibă posibilitatea să solicite un instrument de plată care să le garanteze efectiv posibilitatea de a-şi încasa contravaloarea mărfurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate – într-un termen rezonabil, de maxim 30 de zile de la scadenţă – chiar dacă clienţii lor nu-şi onorează obligaţiile de plată care le revin sau emit CEC-uri fără acoperire.

    Eventual, ar trebui să se structureze o modalitate prin care să se introducă un instrument de plată cu clauză penală, iar – ulterior – autoritatea publică să aibă posibilitatea să se îndrepte către acei clienţi rău platnici, dar fără a afecta dreptul contribuabililor oneşti de a-şi încasa sumele care le revin, cu atât mai mult cu cât aceştia ar solicita unele garanţii specifice (reglementate prin cadrul normativ) în acest sens şi, astfel, şi-ar lua măsurile de precauţie necesare. 

    În absenţa introducerii şi transpunerii în procedura fiscală a acestor principii, contribuabil se va simţi permanent pe o poziţie de inferioritate faţă de organele fiscale, ca şi cum exercitarea unor drepturi legitime ale sale de deductibilitate fiscală ar fi un semn de bunăvoinţă (sau nu !) din partea organelor fiscale, aspect ce ar putea genera, pe viitor, noi stări şi situaţii conflictuale.

  • Daimler vrea să şteargă praful de pe Mercedes Vito şi să îl aducă mai aproape de cifrele lui Sprinter

    “ÎN OCHII PUBLICULUI, NOUL VITO A FOST CÂTEODATĂ ECLIPSAT DE MODELUL SPRINTER. Dar cum cel din urmă a fost un stindard pentru noi, este oarecum de înţeles de ce s-a întâmplat. Oricum, vrem să schimbăm asta în viitor“, spunea Klaus Benzinger, într-o prezentare susţintă la fabrica de la Vitoria din Ţara Bascilor.

    În micuţul oraş industrial din nordul Spaniei, 3.500 de angajaţi lucrează la producţia modelelor Vito şi V-Class. Uzina de lângă Bilbao produce vehicule din 1954, fiind preluată de Daimler-Benz în 1981, şi este a doua cea mai importantă din lume în segmentul dubiţelor pentru grupul german, cu o capacitate anuală de peste 80.000 de unităţi.

    Salariul mediu al unui muncitor este de 1.600 de euro, putând ajunge la 2.000 de euro lunar pentru cei care lucrează şi în schimburi de noapte, fiind de mai bine de patru ori mai mare decât cel al unui angajat din uzina Dacia de la Mioveni. Daimler a investit la Vitoria 190 de milioane de euro pentru producţia noului model Vito, prima maşină din noua serie ieşind din fabrică în luna august.

    Lansat în urmă cu 18 ani, în 1996, modelul Vito a ajuns acum la cea de a treia generaţie. Intervalul de revizie a crescut de la 30.000 de kilometri la 40.000 de kilometri sau doi ani, în funcţie de modul de utilizare. La nivel mondial, 90% dintre autoutilitarele Mercedes-Benz Vito sunt deţinute de companii mici şi mijlocii, proprietarul fiind în multe dintre cazuri şi şofer.

    Preţul de pornire pentru noul model este de 18.000 de euro. Consumul de combustibil este mai mic cu până la 2,6 litri la suta de kilometri, însemnând economii de aproximativ 700 de euro la un rulaj anual de 20.000 de kilometri. Potrivit campaniei de marketing şi publicitate devenite virală pe internet, cu mai bine de două milioane de vizualizări, noul Vito este ”rodul iubirii„ dintre limuzina din clasa S şi camionul Actros, preluând o parte dintre tehnologia şi dotările din segmentul de turisme. Compania a vândut 1,2 milioane de unităţi din acest model până în prezent.

    Mercedes Vito are o capacitate de încărcare de până la 1.369 kg, însemnând cea mai mare sarcină utilă din clasa sa. Indiferent de varianta de motorizare. În medie, consumul de motorină este cu aproximativ 20 de procente mai mic decât în cazul variantei precedente. Vito dispune de o masă maximă admisă între 2,5 şi 3,2 tone.

    Vânzările Vito în România sunt estimate la câteva sute anual, în condiţiile în care modelul mai mare, Sprinter, domină piaţa, vânzările totale ale Mercedes-Benz în România trecând în 2013 de pragul de 1.500 de unităţi în segmentul vehiculelor comerciale uşoare, unde nemţii au o cotă de piaţă de aproximativ 25%. Pe piaţa auto locală, la fiecare maşină nou-vândută se comercializează în acest segment alte şapte la mâna a doua.

  • Puncte de (dez)interes turistic în judeţul Constanţa

    Adriana Sohodoleanu (călător pasionat, gastronom în training şi antreprenor, proprietar al boutique-ului online de deserturi şi cadouri www.biscuit.ro)

    Călătorul ce se abate de la ruta Seimeni-Vlad Ţepeş şi urmează drumul ondulat, ajunge la cetate pe neaşteptate, coborându-şi ochii spre zidurile ei uimit de coexistenţa bicicletelor sprijinite de gardul gospodăriilor de peste drum.

    Merită să tragi maşina undeva lângă un gard şi să te plimbi singur printre ziduri. Nu există ghid, doar o tablă tipărită la intrare. Miroase a fân şi iarbă coaptă de soare, fire scurte îţi gâdilă degetele printre sandale, şi paşii bâiguie tăcuţi prin ziduri. Dunărea îşi vede de treabă curgând obosită sub tăpşanul strategic pe care a fost cocoţat castrul. Prin 2011 o măicuţă blândă de la biserica din apropiere spunea că pe insula dintre ape mergeau studenţi în tabără. La sfârşitul acesta de vară peisajul era tăcut, moleşit de un soare ploios.

    Nu îţi dai seama de mare lucru şi nici imaginaţia nu te ajută. Spaţiile îngrădite de ziduri sunt destul de mari pentru a le putea identifica drept locuinţe, dar destul de mici pentru a te putea gândi la spaţii publice tipice castrelor romane menite să protejeze graniţa danubiană a imperiului.

    Înţelegi însă repede că stai în faţa unei victorii duble: romanii au reuşit să construiască ceva durabil, românii să ignore la fel de durabil. Între vizitele din 2011 şi 2014 nimic nu pare să se fi schimbat pe acolo în afară de anotimpuri.

    Dacă şerpuieşti pe drum înainte, printre sălcii pitice şi stupi de albine, lăsând pe stânga dava căzută şi dizgraţia ministerului de resort, la vreo şase kilometri înspre Hârşova te opreşti în comuna Topalu, poate cea mai bogată din România, căci acolo Dinu şi nevasta lui Sevasta, nişte învăţători inimoşi, au deschis prima şcoală din sat, fără să ştie unde va duce dragostea lor pentru educaţie şi cultură. În 1960, fiul lor Gheorghe, medic în Bucureşti, a ales să doneze statului român colecţia sa de artă, cu condiţia creării unui muzeu în Topalu, purtând numele părinţilor lui.

    Colecţia Dinu şi Sevastiţa Vintilă numără circa 228 de piese, în mare parte picturi, semnate de Grigorescu, Tonitza, Francisc Şirato, Octav Băncilă, Corneliu Baba, Constatin Piliuţă şi alţii. Sculpturile sunt de mică dimensiune, ieşite din mângâierile unui Paciurea, Ion Jalea şi Oscar Han, cel care a realizat şi bustul ce străjuie mormântul donatorului, plasat în curtea casei părinteşti devenite şcoală şi apoi muzeu.

    Pentru vizitator colecţia poate fi copleşitoare. Carele cu boi ale lui Grigorescu, copiii lui Tonitza, peticarul şi evreul lui Băncilă, himera apelor lui Paciurea – toate acestea puse împreună, în săli ce aliniază sacadat nume grele ale artei româneşti, ar trebui să sufoce vizitatorul şi aşa nepregătit de intrarea modestă în muzeu; cumva însă peste operă se imprimă linişte şi doar ochii şi respiraţia trădează încărcătura din aer. Privirea e rapid marcată de pereţii unei săli de 8 x 2 metri pătraţi tapetate cu lucrările lui Grigorescu, nelăsată să îşi revină din surpriză, căci Tonitza priveşte cu ochi rotunzi în camera următoare. Mirarea se ţine lanţ şi deşi ar trebui să te fi obişnuit deja, te miri încontinuu cu fiecare nou perete, cu fiecare nou nume de artist român de calibru.

    Lucrările sunt atent alese şi devine rapid evident faptul că multe au în comun zona de sud a ţării, Dobrogea, aşa cum era timpul vieţii pictorilor ce au imortalizat-o: Mangalia, Balcicul şi portrete de turci şi tătăroaice, geamii şi copii cu bostani, sate dobrogene şi naturi moarte cu flori, peşti şi fructe solare, promontorii. E o sărbătorire a sufletului oriental de la malul mării, a exotismului caselor văruite în alb şi albăstriu, a liniei bine definite din sprânceana unei tinere tătăroaice, a luminii mai presus de toate, aşa cum se reflectă şi transcende prin arhitectura clădirilor şi a sufletelor.

    Observând perioada în care au trăit artiştii expuşi la Topalu te gândeşti că acela a fost fără doar şi poate timpul de aur al picturii româneşti, sfârşit de secol nouăsprezece până uşor după jumătatea secolului douăzeci. Gândul că acest medic plămădit de doi învăţători de ţară a putut pune laolaltă lucrări ale celor mai bine cotaţi pictori români apasă greu. Colecţionar şi prieten al acestora, medicul Gheorghe Vintilă a avut probabil o viaţă bogată în frumuseţe; istoria precizează doar că nu a fost căsătorit, iar doamna muzeograf (custode al muzeului încă din 1968) ne spune blând că medicul pensionat, devenit director al muzeului de artă din Constanţa, a murit singur şi sărac, nouăsprezece ani după donarea colecţiei, iar înmormântarea a fost suportată financiar de colectivul muzeului.

    Emoţia pe care reuşesc să o transmită unele lucrări este adusă cu picioarele pe pământ instant la un calcul sumar al valorii de piaţă a exponatelor. Un muzeu cât o şcoală sătească, o comoară artistică imposibil de evaluat, încasări de nici o sută de lei pe zi. O excursie de şase ore pentru zile mai întunecate sau turişti pentru care plaja nu e suficientă. Un obiectiv turistic absent din circuitele turistice şi ele inexistente pentru Dobrogea. La fel ca vechiul castru roman.

  • Semne că urmează să fii concediat. Specialiştii în resurse umane îţi spun ce trebuie să faci

    Există anumite semne că urmează să îţi pierzi locul de muncă, iar starea de incertitudine nu va face decât să scadă randamentul angajatului. Mai mulţi directori de resurse umane au explicat care sunt aceste semne şi cum trebuie tratată această problemă.

    Robin Brodrick, coordonator al departamentului de resurse umane de la EMC, enumeră lucrurile care ar trebui să ridice semne de înrebare referitor la siguranţa jobului. “Îţi găseşti jobul publicat pe un site recrutare; şeful tău vrea să descrii detaliat activitatea ta zilnică; sarcinile tale zilnice încep să fie redistribuite către alţi colegi, sau eşti rugat să îi instruieşti şi pe alţii, pentru orice eventualitate; nu mai eşti invitat să participi la şedinţe care înainte erau obligatorii – toate acestea sunt semne că jobul tău poate fi în pericol”, explică Brodrick. “Nu trebuie să intri în panică. Soluţia este să stabileşti o întâlnire cu şeful tău, fără a-i spune însă ce vrei să discutaţi. Astfel ai şanse mai mari să primeşti nişte răspunsuri cinstite.”

    Brodrick notează că atunci când îi vei spune superiorului că activitatea recentă te-a făcut să te gândeşti la siguranţa postului tău, există trei variante de răspuns pe care l-ai putea primi. “Prima posibilitate este şi cea mai rea, şi anume ca şeful tău să îţi confirme că vei fi dat afară. A doua variantă este una mult mai bună, şi anume să fii informat că toate aceste mutări au ca scop promovarea ta”, scrie specialistul.

    “Cea de-a treia variantă este aceea în care superiorii tăi consideră că volumul de muncă a crescut şi tu nu îi mai poţi face faţă, drept pentru care s-a decis aducerea altor angajaţi care să te ajute. Indiferent de ce explicaţie vei primi, nu te grăbi să răspunzi. Analizează bine ce vrei să faci în continuare.”

  • Yahoo are noi proprietari. Jumătate din acţiunile gigantului IT au fost tranzacţionate în ultimele cinci zile

    Acţiuni Yahoo în valoare de 20 de miliarde de dolari au fost tranzacţionate în ultimele cinci zile, astfel încât analiştii au lansat mai multe teorii ce încearcă să explice fenomenul.

    O prima variantă ar fi aceea că Yahoo încearcă să achiziţioneze acţiunile sale folosind banii rezultaţi din listarea la bursă a Alibaba (companie din care Yahoo deţine 23%). Managementul a sugerat în urmă cu o lună că ar putea utiliza până la trei miliarde de dolari pentru a răscumpăra un număr de acţiuni.

    O explicaţie ceva mai plauzibilă ar fi că investitorii vând acţiunile Yahoo şi cumpără acţiuni Alibaba. Fiind implicată în acţionariatul corporaţiei din China, Yahoo a reprezentat pentru o lungă perioadă de timp singură variantă de a investi, chiar şi indirect, în Alibaba. În urma listării, compania fondată de Jack Ma a devenit publică, astfel încât accesul la acţiuni nu mai este în niciun fel limitat.

    Varianta numărul trei: interesul pentru Yahoo a crescut brusc. Compania a reprezentat întotdeauna o ţintă importantă, având în vedere şi implicarea în cele două companii din Asia, Alibaba şi Yahoo Japan. Însă momentul pare prielnic pentru a intra în acţionariat, având în vedere că atenţia este îndreptată către listarea Alibaba.

    Orice altă variantă pare improbabilă, însă orice schimbare majoră va fi vizibilă pentru că o persoană (fizică sau juridică) nu poate cumpăra mai mult de 5% din acţiunile unei companii fără a face acest lucru public.

  • Băsescu spune că s-a gândit la demisie în urma arestării fratelui său: “Am discutat această variantă cu unele instituţii ale statului”

     ”Am avut şi această variantă în analiză şi nu vă ascund că am discutat-o şi cu unele instituţii ale statului”, a spus Băsescu, întrebat dacă s-a gândit la varianta demisiei după arestarea fratelui său, Mircea Băsescu.

    El a precizat, la Adevărul Live, că a făcut analiza situaţiei politice actuale, iar ”efectul demisiei preşedintelui, în situaţia actuală, nu ar fi dat nicio şansă candidatului opoziţiei la alegerile prezidenţiale”.

    Potrivit lui Traian Băsescu, dreapta nu era şi nici nu este acum pregătită să intre în cursa prezidenţială.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O firmă spaniolă va construi centura rutieră a oraşului Târgu Mureş pentru 38 milioane euro

     Lucrările au fost adjudecate luni pentru preţul cel mai scăzut, în urma unei licitaţii deschise unde CNADNR a primit 13 oferte, din care 7 au fost admise.

    Proiectul a fost atribuit pentru suma de 134,7 milioane lei fără TVA, reprezentând puţin peste 50% din valoarea estimată iniţial, de 252 milioane lei fără TVA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro