Tag: obiecte

  • AVERILE candidaţilor PNL la sectoare: Vilă în Florida, ceasuri de 200.000 euro şi garsonieră ANL

    Candidatul PNL la primăria sectorului 1, deputatul Alexandu Nazare, deţine terenuri de peste 63.000 mp, primiţi moştenire, o casă în Focşani şi are în conturi aproximativ 3.956 de lei şi 5000 de euro, potrivit declaraţiei de avere depusă la Camera Deputaţilor, în vara anului trecut.

    Alexandru Nazare mai are şi o maşină Dacia, fabricată în anul 2005 şi, potrivit declaraţiei de avere, nu deţine ceasuri, bijuteriii sau obiecte de artă a căror valoare însumată să depăşească 5000 de euro, potrivit sursei citate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Magazinul care vinde “nimic”, dar cu toate acestea are mulţi clienţi – FOTO

    Magazinul, denumit „Inutilious Retailer” este unul aparte, neavând program fix şi nici produse de vânzare.

    Un fotograf britanic, Adrian Wilson, care se amuza imprimând tricouri cu imagini ale unor opere de artă şi lăsându-le în magazine de îmbrăcăminte, şi-a deschis propriul magazin la New York, scrie The Guardian.

    În el sunt expuse  articole vestimentare cu imprimeuri realizate de clienţi, iar cei care doresc unul din aceste articole sunt invitaţi într-un atelier din spatele magazinului, unde li se prezintă nişte matriţe pentru material textil din secolul al XIX-lea pe care sunt îndemnaţi să le folosească să imprime imagini pe alte obiecte de îmbrăcăminte, plătind astfel pentru cel ales. După ce au terminat treaba, patronul şi fotografiază alături de creaţiile lor şi produsele pe care le iau din magazin.

  • Popularitatea macarameului este în creştere

    Lucrul de mână cunoaşte în ultima vreme o creştere a popularităţii, graţie persoanelor pasionate care ţin să-şi împărtăşească hobbyul cu alţii. Un exemplu în acest sens îl reprezintă macrameul, popularizat de o artistă americană, Emily Katz, scrie The Guardian.

    Ideea de popularizare i-a venit după ce a fost întrebată de unde se poate cumpăra un suport de flori suspendat din macrame la fel ca acela pe care îl avea ea acasă şi astfel a ajuns să organizeze ateliere pentru cei interesaţi, unde aceştia deprind meşteşugul confecţionării macrameului din care apoi realizează obiecte decorative sau articole vestimentare.

    Artista consideră că popularitatea în creştere a macrameului este o reacţie la dependenţa de tehnologie a lumii actuale, acesta fiind ceva diferit datorită faptului că este lucrat manual. 

  • Lecţie de bun gust. Un apartament care are pereţii, mobila şi chiar colacul closetului acoperiţi cu aur este scos la vânzare – GALERIE FOTO

    Apartamentul strălucitor cu pereţii de aur se află la în oraşul Magadan din nord-estul Rusiei şi se vinde cu 6.5 milioane de ruble, adică 67.000 de lire sterline.

    Agentul imobiliar şi-a descris clientul, proprietarul apartamentului, ca fiind un om de afaceri ce călătoreşte în jurul lumii şi este un iubitor al artei (evident).

    “Proprietarii sunt intelectuali. Călătoresc în jurul lumii şi aduc obiecte ornamentale exotice din călătoriile lor”, a spus el.

    Preţul este cam mare, chiar şi pentru un apartament de aur, având în vedere zona şi starea economică. 

     

  • Mic şi delicat

    Nu toate obiectele mari sunt frumoase, par să afirme designerii şi producătorii, care încep să se orienteze spre obiecte de dimensiuni mai reduse realizate în serie mai mică.

    Această tendinţă se poate observa, spre exemplu, scrie The Telegraph, în expoziţia unei asociaţii daneze de meşteşugari, Danish Cabinetmakers (producătorii danezi de dulapuri) de la Paris, ai cărei membri au fost primit sarcina de a confecţiona piese de mobilier cu dimensiunea de 60 pe 60 de centimetri care trebuie să fie mici şi delicate.

    Tot mici şi delicate sunt şi piesele lansate de compania suedeză Smaller Objects, printre care se numără farfurioare pentru chei, ceşcuţe pentru espresso ori articolele create din porţelan şi teracotă de Reiko Kaneko, un designer japonez din Marea Britanie.

  • A adunat în 30 de ani o colecţie uluitoare de la gunoi şi a transformat garajul în muzeu. Putem descoperi chiar şi un Brâncuşi – GALERIE FOTO

    Al doilea etaj al unui garaj din New York folosit pentru maşinile de gunoi adăposteşte o colecţie secretă de obiecte din cele mai diverse: jucării, tablouri, echipament sportiv sau audi, instrumente muzicale şi obiecte casnice scumpe. Obictele au fost adunate de Nelson Molina, un lucrător la serviciul de gunoieri, timp de 30 de ani.

    Putem descoperi inclusiv o copie a Domnişoarei Pogany, de Brâncuşi, alături de reproduceri după pictori celebri, obiecte de decor sau o colecţie de plăci de înmatriculare auto.

     

  • Reparaţii târzii

    Un cuplu umilit în epoca victoriană primeşte respectul meritat printr-o expoziţie organizată în casa în care ar fi trebuit să locuiască, scrie The Guardian.

    Atunci când George Harry Grey, al şaptelea conte de Stamford şi Warrington, s-a căsătorit cu o acrobată de circ, Catherine Cox,  nimeni din înalta societate nu l-a privit cu ochi buni, cei doi fiind umiliţi în public până şi de regina Victoria, care a refuzat să stea la operă în loja de lângă cea în care se aflau aceştia şi nefiind bine primiţi nici de vecinii lor din Dunham Massey unde ar fi trebuit să locuiască, fapt care i-a făcut să plece luând cu sine aproape toate obiectele şi mobila din impozanta reşedinţă.

    Astăzi însă, în casa în care cei doi nu au mai apucat să stea se organizează o expoziţie în cinstea lor, pentru care s-a reuşit recuperarea unor tablouri şi obiecte care le-au aparţinut şi în care vizitatorii pot afla povestea neobişnuitului cuplu.

  • Hobby de CEO: Anca Bidian, CEO Kiwi Finance: „Dacă nu ai pasiune, mai bine nu intri în joc, nici în sport, nici în afaceri”

    Anca Bidian conduce Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite din România, companie pe care a înfiinţat-o în anul 2003 şi care, iniţial, s-a numit Gemini Capital. Compania a încheiat 2014 cu o cifră de afaceri de 6,3 milioane de lei şi un volum de credite intermediate de 300 de milioane de lei, mai mult cu 11% faţă de anul precedent. Cifra de afaceri a fost în creştere cu 10% faţă de 2013.

    La finele lunii august 2015, Kiwi Finance avea aproximativ 300 de consultanţi şi o reţea de 65 de sucursale. Valoarea creditelor intermediate se ridică la 700 de milioane de euro. Volumul de credite intermediat în primele nouă luni din 2015 are o valoare de aproximativ 300 de milioane de lei, în creştere cu 45% faţă de perioada similară din 2014.

    Ce hobby aveţi şi cât timp dedicaţi acestei activităţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Principalul meu hobby a fost să am hobby-uri. Unele dintre ele s-au schimbat de-a lungul timpului, dar dacă ar trebui să le aleg pe cele mai reprezentative aş spune: citit, bridge, schi, colecţii (schimb obiectele, dar colecţionez cu aceeaşi pasiune). De-a lungul timpului am colecţionat miniaturi, clopoţei, figurine, globuri pământeşti, magneţi, obiective reprezentative ale ţărilor / oraşelor vizitate, jucării de pluş, maşinuţe, sticle de diverse forme, obiecte vechi. Îmi place să merg în orice târg de vechituri şi am o pasiune dintotdeauna pentru Monchhichi, cea mai simpatică maimuţică din lume. Iar cea mai valoroasă „colecţie” pe care o am sunt prietenii mei.

    Ce corespondenţe există între sport şi afaceri?

    Pasiunea. Dacă nu ai pasiune, mai bine nu intri în joc, nici în sport, nici în afaceri. De aceea cred că afacerile care au viaţă (nu numai proceduri) şi sunt poveşti de succes sunt în esenţă hobby-uri pentru cei care le-au creat.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    În mod direct poate fi, dar nu este obligatoriu.

    Care sunt regulile din sport folositoare în afaceri?

    Pasiunea, anduranţa şi disciplina.

    Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

    Fair play, respect, efort, antrenament, anduranţă, ambiţie, competitivitate.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

    Scuba diving.

    Înainte de a intra în sectorul financiar, Anca Bidian a lucrat în sectorul IT în Toronto. În cei şapte ani petrecuţi în Canada, a fost programator şi project manager pentru Globe-Tek Corporation, o companie specializată în soluţii informatice de gestiune şi management, înfiinţând ulterior compania de consultanţă Actis Consulting, specializată pe probleme de legislaţie canadiană şi programe de studii. Este inginer informatician de profesie, dar a urmat şi o serie de cursuri de specializare în economie, management şi legislaţie. Din 2007 în acţionariatul Kiwi Finance a intrat şi fondul de investiţii Oresa Ventures.

    PREFERINŢE

    CUVÂNT: Încredere
    CARTE: Cititul este unul dintre hobby-urile mele, nu am putut niciodată să reduc preferinţa la o singură carte. Am o bibliotecă întreagă de cărţi preferate.
    PERSONALITATE: Steve Jobs
    SPORTIV: Ivan Patzaichin

  • O sculptură efemeră

    O sculptură este, de regulă, ceva durabil, dar în mâinile artistului potrivit se poate transforma într-o creaţie efemeră cu concursul celor care vin să-i vadă expoziţia.

    O astfel de expoziţie este cea a artistului Erwin Wurm la MAK Center for Art and Architecture în Los Angeles, intitulată ”One Minute Sculptures“. Vizitatorii care-i trec pragul, scrie LA Times, văd doar nişte obiecte pe piedestaluri: un pantof sport desperecheat, un animal de pluş, un pulovăr simplu, o găleată, ori un burete de vase uscat alături de care se găsesc bileţele lăsate de artist care le explică cum să interacţioneze cu ele creând sculpturile temporare care dau titlul expoziţiei.

  • A murit unul dintre cei mai mari inventatori. A avut mai multe invenţii decât Edison

    Artur Fischer este responsabil pentru invenţia mai multor obiecte printre care şi primul bliţ sincronizat  pentru camera foto sau diblul din plastic pentru prinderea şuruburilor în perete. De-a lungul vieţii sale a înregistrat 1.100 de brevete de invenţie, informează New York Times. Acesta a murit în Waldachtal, sudul Germaniei, la vârsta de 96 de ani.

    Fischer a înregistrat primul brevet în 1947 când să-şi fotografieze fiica nou-născută. A inventat un mecanism sincronizat care să declanşeze bliţul, atunci când este eliberat „shutter-ul” camerei foto. Dispozitivul lui Fischer a fost cumpărat de Agfa şi în următorii 70 de ani, acesta a inventat sute de soluţii pentru problemele oamenilor.

    11 ani mai târziu, în 1958, a inventat diblul de plastic pentru şuruburi. Astăzi, peste 14 milioane de asemenea dibluri sunt produse în toată lumea. Printre altele,  Fischer a mai inventat kiturile de modelism Fischertechnik, suporturile pentru pahare cu capace retractabile sau duzele de ventilaţie.

    „Dacă Bill Gates este sinonim cu PC-urile, atunci Artur Fischer este emblematic pentru reparaţiile din casă”, scria cotidianul Der Spiegel.

    Fischer a avut mai multe invenţii decât Thomas Edison, care a înregistrat 1.093 patente pe numele său. Pentru munca sa, Artur Fischer a fost recompensat în 2014 cu un premiu European Patent Office.