“Liderii funcţiilor financiare din companii de top din România şi-au exprimat temerea cu privire la o posibilă diminuare a resursei de talente în viitorul apropiat; acest consens pune România într-o poziţie unică faţă de celelalte şapte ţări incluse în cel mai recent studiu CFO lansat de Deloitte Europa Centrală”, menţionează companiea de consultanţă şi audit. Marea majoritate a directorilor financiari din regiune nu sunt îngrijoraţi de o posibilă criză pe piaţa talentelor în următorul an. România face excepţie, 57% dintre respondenţi exprimându-şi această opinie.
Tag: deloitte
-
100 TINERI MANAGERI DE TOP – Alina Mirea, Deloitte
În 1997 s-a angajat la KPMG, iar în 2003, când a părăsit compania, era deja manager de audit. A rămas în domeniu, dar a schimbat angajatorul, urmând şase ani în care a fost audit partner în audituri, due diligence şi consultanţă financiară la Boscolo & Partners, firma corespondentă a Grand Thornton International. “A fost prima provocare din cariera mea, să mă desprind de Big 4, după mai mult de şase ani şi să mă alătur unei firme de consultanţă cu renume internaţional, dar de dimensiuni mult mai mici şi aflată la început de drum pe piaţa românească”, spune Mirea. Din acest punct de vedere, nu a fost o perioadă uşoară în cariera sa, chiar dacă România se afla în plin avânt economic. “Am reuşit să consolidăm echipa şi reputaţia firmei, ajungând la o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro în perioada de vârf atât a companiei, cât şi a României şi un portofoliu solid de clienţi din diferite domenii de activitate”, punctează Mirea.
La începutul anului trecut Mirea a revenit în Big 4, la Deloitte, unde, înainte de a fi promovată ca partener, a fost director de audit. Din această postură, a preluat atât conducerea biroului regional din Timişoara, urmând să coordoneze activitatea firmei în regiune, cât şi anumite proiecte derulate în paralel la nivel central. În prezent, echipa din Timişoara este formată din 10 oameni, majoritatea specializaţi în audit financiar. “Urmărim să dezvoltăm competenţele echipei în zona de audit şi consultanţă fiscală şi să realizăm o creştere a cifrei de afaceri în zona de 20% în următorii doi ani”, spune Alina Mirea.
100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.
BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

-
Deloitte: România are 37 de companii în topul celor mai mari 500 din regiune
Totodată, în două topuri separate ale celor mai mari 50 de bănci şi companii de asigurări din regiune, România se regăseşte cu câte 5 prezenţe. Rezultatele complete ale studiului vor fi anunţate săptămâna viitoare. În clasamentul de anul trecut, România era prezentă cu 38 de companii în topul celor mai mari 500 din regiune, ocupând locul cinci din regiune, cea mai bine plasată fiind Petrom, pe locul 25.
-
100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Madeline Alexander, partener audit Deloitte România

Madeline Alexander este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, şi ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014) .
În 1999 a revenit temporar în România pentru a acorda asistenţă companiilor naţionale şi multinaţionale în audit şi raportare financiară. Specializarea sa este auditarea societăţilor cu capital de stat, cât şi privat, locale sau multinaţionale.
Ca manager de audit în Statele Unite, Madeline Alexander s-a implicat în câteva proiecte de cotare la bursa din SUA a unor companii, iar în România a făcut parte din echipa implicată în proiectul realizat în colaborare cu Ministerul Finanţelor “Adaptarea Normelor IAS la sistemul contabil românesc”, cât şi a standardelor internaţionale de audit. De asemenea, a fost director/trezorier în Consiliul de Administraţie al Camerei de Comerţ Americane şi consilier al ministrului de finanţe în 2004.
Madeline Alexander este membră a Camerei Auditorilor Financiari din România, a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, a Institutului American al Contabililor Autorizaţi şi a Institutului Contabililor Autorizaţi din Georgia, SUA.
BUSINESS Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?
Madeline Alexander: Femeile din România care se află în poziţii de management a trebuit să răzbată ca să ajungă acolo pentru că rolul lor în companii mult timp nu a fost bine definit. În ultimii 10 ani s-au făcut însă nişte paşi uriaşi în această direcţie. O femeie care se află la acelaşi nivel cu un bărbat este, cu siguranţă, cu mult mai încercată decât acesta.BUSINESS Magazin: Cum împăcaţi cariera cu viaţa de familie?
Madeline Alexander: Nu cred că am făcut foarte multe sacrificii în ceea ce priveşte găsirea unui echilibru între cele două dimensiuni. Este drept că am ales să încep familia mai târziu, însă lucrurile au venit de la sine. Este dificil, recunosc, trebuie să faci eforturi ca să le ai pe ambele, dar totul ţine de capacitatea de a prioritiza.BUSINESS Magazin: Destinaţii de vacanţă preferate?
Madeline Alexander: Am descoperit o destinaţie foarte plăcută, anume Sardinia. În rest, pentru că am copilărit în Miami, în fiecare an mergem acolo o dată sau de două ori.
Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.
Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).
-
Revista presei economice din Romania
Paradoxul preturilor in Romania: creste
productia de grau, se scumpeste si painea, remarca Gandul:
anul acesta vom exporta circa doua milioane de tone de grau, in
valoare de peste 420 milioane de euro, insa productia buna nu va
tine pe loc pretul painii, spun producatorii. Urmatoarea generatie
a modelului Logan va fi proiectata integral in Romania, de catre
inginerii din cadrul Renault Technologie Roumanie, si va costa mai
putin, anunta compania.Observatorul preturilor (un portal web pe care
vor aparea, saptamanal, preturile din intreaga tara, in principal
la produsele de baza) a fost aprobat spre finantare si va avea
parte de fonduri in suma de 2 milioane de euro, a anuntat ministrul
Economiei, Ion Ariton, citat de Evenimentul Zilei. Mihai
Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI, nu incurajeaza amnistia
fiscala ca solutie de a colecta bani la buget, in schimb da vina pe
impredictibiliatea fiscala pentru reticenta investitorilor
straini.Aproximativ 8% din angajati sunt hartuiti psihologic de sefi, iar alti 41% au
sefi care tipa sau care se poarta urat cu subalternii, sustine
Adevarul; numarul celor care sunt terorizati la serviciu
este mai mare, deoarece unor intervievati le-a fost teama sa spuna
adevarul, sustin sociologii care au realizat cercetarea. Partidele
politice se intrec in masuri economice pe care vor sa le propuna
FMI, dar oficialii din Finante spun ca tintele de deficit bugetar
nu sunt negociabile.In loc sa scada, dobanzile cresc: creditele noi acordate
populatiei in moneda nationala pe o perioada intre unul si cinci
ani au avut in luna august dobanzi cu pana la 5% mai mari decat in
luna precedenta, arata datele BNR, preluate de Romania
Libera. Guvernul bulgar are vesti proaste pentru romanii
care-si cumpara masini mai ieftine decat taxa de inmatriculare:
tarifele pentru autoturismele vechi si poluante vor creste din
2012.Potrivit Ziarului Financiar, comerciantii apreciaza ca
intentia Guvernului de a impozita cupoanele acordate gratuit de catre
firme si magazine persoanelor fizice va restrange si mai mult
comertul, iar analistii financiar se intreaba cum va fi colectat
acest impozit, care ar trebui platit de beneficiar, adica de cel
care primeste un cupon. Romania ocupa, cu sapte firme, locul patru
intr-un top care reuneste cele mai dinamice 50 de companii de
tehnologie din Europa Centrala, clasament realizat de
Deloitte. -
Deloitte: IT-ul romanesc, pe locul 4 in Europa Centrala si de Est
Sapte dezvoltattori locali de software au intrat anul acesta in
clasament, in frunte cu compania TeamNet International din
Bucuresti, potrivit Deloitte Technology Fast 50 care include cele
mai dinamice de companii de tehnologie din regiune, in baza ratei
de crestere a veniturilor din ultimii cinci ani. Principalele
criterii de selectie pentru companii sunt proprietatea intelectuala
detinuta, care trebuie sa contribuie la veniturile operationale,
sau investitiile in proportie substantiala din venituri pentru
cercetarea si dezvoltarea de tehnologie. In plus, veniturile
trebuie sa fie de cel putin 50.000 de euro pe an in ultimii cinci
ani de activitate, sediul companiei trebuie sa fie neaparat in
Europa Centrala, iar actionarul majoritar nu trebuie sa fie un
investitor strategic.Clasata pe locul al doilea, compania TeamNet a inregistrat o
rata de crestere a veniturilor de 3.120% in perioada 2005-2009,
fiind urmata pe locul 13 de AROBS Transilvania Software, cu o
crestere de 831%, Crys Computers (locul 18, crestere de 635%),
Fortech (locul 19, crestere 629%), Lasting Software (locul 23,
crestere de 541%), The Red Point (locul 26, crestere de 510%) si
Advantage Software Factory (locul 41, crestere de 301%).Astfel, Romania are un nivel de reprezentativitate de 14%, in
conditiile in care in urma cu doi ani, cand a intrat pentru prima
data in proiectul Deloitte, ocupa prin companiile locale o pondere
de numai 6% din total. Pe primul loc in regiune se claseaza
Polonia, cu 11 companii prezente in clasament, urmata de Ungaria,
cu 10 companii, si de Cehia, care este reprezentata de 8
companii.“Per ansamblu, rata medie de crestere a veniturilor raportata de
companiile din Romania a coborât usor de la 1.093% anul trecut, la
938%, similara cu rata medie de crestere inregistrata la nivelul
intregului clasament (967%)”, a declarat Ahmed Hassan, partener
coordonator pe Audit si Lider al industriilor de tehnologie, media
si telecomunicatii in cadrul Deloitte Balcani.In ansamblu, veniturile cumulate ale companiilor prezente in
clasament au scazut anul trecut pana la 378 de milioane de euro, cu
13% mai putin fata de nivelul din 2008, cand incasarile s-au cifrat
la 434 de milioane de euro. Rata medie de crestere, de altfel si
factorul care determina prezenta unei companii in clasament, a fost
insa de 967%, primele cinci companii din top inregsitrand un avans
al veniturilor fata de 2005 de 3.526%.Dupa venituri, cea mai mare companie este dezvoltatorul de
solutii de securitate informatica ESET din Slovacia, tara care a
avit in medie cele mai mari venituri, de aproape 30 de milioane de
euro, in timp ce Estonia se situeaza la jumatate din acest nivel,
iar companiile din Cehia inregistreaza o medie a veniturilor de 11
milioane de euro. -
Managerii romani cred ca intr-un an iesim din criza (SLIDESHOW)
Majoritatea managerilor care au participat la realizarea
studiului sunt destul de optimisti, cei mai multi estimand ca nu va
trece mai mult de un an pana cand vom asista la relansarea
economiei. Astfel, doar 11% sunt de parere ca recesiunea se va
incheia mai tarziu de 2011.In acest sens, cel mai mult ar ajuta stimulentele guvernamentale
– peste o treime dintre directorii executivi chestionati considera
ca stimulentele guvernamentale sunt cel mai important catalizator
care poate relansa economia.In ciuda estimarilor optimiste, afacerile pe care le conduc nu
au evoluat imbucurator in ultimul an, 58% declarand ca au
inregistrat scaderi, iar 21% stagnari. Criza si-a pus anul trecut
amprenta si asupra profitabilitatii companiilor, care a scazut in
44% dintre cazuri.In unele cazuri, vanzarile au scazut sub prgaul
profitabilitatii, aproape de insolventa. Companiile care au pierdut
peste 50% din profituri sunt acum puse in fata provocarii de a
supravietui cu acetse pierderi cat mai mult posibil, in speranta ca
piata isi va reveni in acest an. -
Ce vraji se mai fac in telecom? (SLIDESHOW)
“Intr-o oarecare masura, identificam tendintele globale in noile
modele de consum de pe plan local: consumatorii se lasa purtati de
valul tehnologiilor noi si sofisticate, cum sunt telefoanele
inteligente, retelele mobile in banda larga sau retelele sociale,
dar asteptarile legate de calitatea serviciilor si a metodelor de
plata sunt tot mai ridicate. In 2010 va fi interesant de urmarit
evolutia pietei 3G in Romania, considerand miscarile de pe piata”,
a declarat Andrei Ionescu, senior manager in cadrul Deloitte
Romania.Mai exact, este vorba despre accelerarea competitiei, odata cu
achizitia de anul trecut facuta de Cosmote Romania, carea preluat
Telemobil, unul dintre posesorii unei licente 3G, alaturi de
Orange, Vodafone si RCS&RDS.La nivel global, tendintele din industria de telecomunicatii
sunt determinate in acest an de evolutia tehnologica si
perspectivele economice, piata de profil fiind orientata spre
strategii eficiente din punct de vedere al costurilor, dar si spre
solutii noi care sa faca fata ratelor tot mai ridicate de utilizare
si retelelor aglomerate, dupa cum reiese dintr-un raport realizat
de grupul specializat in tehnologie, media si telecomunicatii (TMT)
din cadrul Deloitte.“In pofida nesigurantei economice actuale, industria de
telecomunicatii nu poate urma decat o singura directie, pentru ca
odata ce lumea s-a conectat la retelele mobile, nu se mai poate
intoarce inapoi”, spune Ahmed Hassan, partener si lider TMT in
cadrul Deloitte Balcani. “In contextul unui ritm accelerat de
adoptie a retelelor mobile in banda larga, intreaga industrie de
telecomunicatii incearca sa faca fata acestor miscari”. -
2010 va fi anul publicitatii online
Chiar daca recesiunea a afectat si acest segment, provocand anul
trecut o scadere de 5% a veniturilor, declinul este mult mai mic
decat cel inregistrat de orice alta categorie de publicitate. Cu
alte cuvinte, chiar daca mediul online a avut o crestere negativa,
cota sa de piata continua sa creasca. Potrivit estimarilor,
publicitatea online isi va majora ponderea in industria de profil
de la aproximativ 10% in 2009, la 15% la sfarsitul lui 2011.Potrivit raportul Deloitte, performanta din prima jumatate a
anului trecut arata ca pietele media traditionale cel mai
vulnerabile in fata online-ului sunt revistele si ziarele, urmate
de radio si de segmentul outdoor, in timp ce televiziunea pare sa
reziste cel mai bine in fata acestei tendinte.Exista insa si riscul ca ofensiva online sa afecteze modelul
traditional de publicitate, ceea ce poate atrage o reducere abrupta
si permanenta a veniturilor si a marjelor. -
Cum vad romanii economia in 2010?
Chiar daca numarul de consumatori care privesc negativ evolutia
economica scade la nivel european, exista diferente perceptibile
intre asteptarile din Est si Vest. Dintre tarile dezvoltate,
Elvetia, Portugalia si Italia sunt cele mai optimiste cand privesc
spre economia anului viitor, iar Romania este una dintre cele mai
pesimiste state din Europa de Est.Fata de 2009, credeti ca economia in 2010 (Romania):
Va deveni mai puternica 35%
Va ramane neschimbata 13%
Se va deteriora 45%
Nu stiu 7%
Sursa: Deloitte Romania