BusinessMagazin

Blog

  • O cascada pentru luna de miere

    Un simbol al Statelor Unite, chiar daca americanii trebuie sa-l imparta cu Canada,  Cascada Niagara este o destinatie preferata in general de cei care pleaca in luna de miere. Este de fapt compusa din trei cascade, ce s-au format cu circa 10.000 de ani in urma prin topirea unor ghetari, iar personalitati precum Mark Twain, Winston Churcill si Bruce Springsteen s-au indragostit de acest loc, ultimul petrecandu-si aici luna de miere.

     

    CERTIFICATE: In ultimul an, autoritatile turistice de la Niagara Falls au emis peste 10.000 de Certificate de luna de miere, care le ofera tinerilor casatoriti reduceri la diverse atractii turistice si servicii speciale.

     

    TRADITIE: Calatoriile la Cascada Niagara au inceput, se spune, atunci cand fratele lui Napoleon impreuna cu tanara sa sotie au vizitat aceasta destinatie, decretand-o cel mai bun loc pentru petrecerea lunii de miere.

     

    TUR: Se pot face tururi cu ghid, coborandu-se cu liftul in tunelele din spatele  Cascadei Potcoava, pentru a putea admira impresionanta cadere de apa, care insumeaza a cincea parte din cantitatea totala de apa dulce din lume. Mai sunt disponibile si tururi cu elicopterul pe cursul fluviului Niagara si pe la Cascada Potcoava, unde se pot admira curcubee ce apar si dispar.

  • Al doilea moment zero in real-estate

    Ultima zi a lui iulie 2007 marcheaza o premiera pentru piata imobiliara romaneasca: primul exit al unui fond de investitii si prima vanzare de portofoliu, intr-o tranzactie de 110 milioane de euro. Ce implicatii are aceasta tranzactie asupra pietei imobiliare?

     

    La inceputul acestui an, dupa un 2006 al recordurilor pe piata imobiliara, toata lumea se intreba ce ar putea aduce nou 2007. O intrebare statea pe buzele tuturor: cand va avea loc prima tranzactie de portofoliu (o vanzare a mai multor active detinute de un singur proprietar)?

     

    Era, intr-un fel, un al doilea moment zero al pietei locale dupa ce la jumatatea anului 2003 era realizata prima tranzactie de vanzare a unei cladiri de birouri (Opera House) catre un fond de investitii imobiliare (CA Immo).

     

    La jumatatea lunii martie a acestui an, Radu Lucianu managing partner la compania Eurisko era sceptic, estimand ca prima afacere de acest gen va aparea abia in urmatorul an. Nu avea sa treaca mult insa pana cand seful Eurisko sa se trezeasca implicat in mod direct in prima vanzare de portofoliu din Romania.

     

    Lucianu si colegii sai din Eurisko au consiliat un fond de investitii imobiliare al companiei de asigurari germane Allianz, Deutsche Gesellschaft fur Immobilienfonds (DEGI) in achizitia a trei imobile de birouri de la un alt fond de investitii administrat de compania britanica Charlemagne Capital. Semnata saptamana trecuta, afacerea se ridica la peste 110 milioane de euro.

     

    Ce-i drept, DEGI nu isi propusese sa realizeze o premiera in Romania. „DEGI a vrut doar sa intre in piata romaneasca“, spune Lucianu, precizand ca initial germanii tinteau doar doua dintre cele trei imobile detinute in Bucuresti de European Convergence Property Company (ECPC), fondul administrat de Charlemagne Capital. Acesta platise in primavara anului trecut circa 90 de milioane de euro pentru a prelua cele trei cladiri in Capitala – Millenium Business Center (amplasat in zona Armeneasca), PGV Tower (sediul Bancpost din zona Vitan) si Construdava (un centru de afaceri construit de singurul dezvoltator imobiliar roman listat la Bursa de Valori din Bucuresti, Impact, in Pipera).

     

    Initial erau vizate doar primele doua cladiri, care sunt situate in zona centrala a Bucurestiului, aceasta fiind in general tinta germanilor, dar DEGI a acceptat in final sa cumpere si Construdava „din perspectiva portofoliului“, explica Andrei Diaconescu, partener in cadrul casei de investitii Capital Partners, care a consiliat Charlemagne in aceasta tranzactie.

     

    Venita intr-o perioada a concediilor, cand in general activitatea pe piata de achizitii si fuziuni se reduce ca amploare, tranzactia marcheaza mai multe premiere pe piata romaneasca. „Este prima tranzactie de portofoliu, fiind si cea mai mare vanzare de pe piata de birouri“, spune Diaconescu. Anterior, recordul era detinut de achizitia, de catre fondul austriac de investitii Immoeast a complexului de birouri S.Park pentru 101,5 milioane de euro. Mai mult, contractul semnat saptamana trecuta marcheaza concomitent prima achizitie a unui fond german in Romania si primul exit al unui fond imobiliar de pe aceasta piata, adauga reprezentantul Capital Partners.

     

    Efervescenta din acest an de pe piata tranzactiilor imobiliare vine dupa un 2006 in care sume de ordinul sutelor de milioane de euro – de neimaginat cu numai trei ani in urma – erau aruncate cu usurinta, proiecte gigant faceau valuri, iar investitori de talie mare isi faceau simtita prezenta.

     

    Totusi, aproape nimeni din piata imobiliara nu se aventura sa afirme ca in acest an va avea loc o prima tranzactie de portofoliu, chiar daca in Romania sunt deja active mai multe fonduri de investitii de talie mica, ce au strans mai multe proiecte, care ar fi putut fi preluate de investitori mai puternici.

     

    Iar daca analistii si consultantii imobiliari nu sperau la asemenea tranzactii, un avocat – Dan Badea, managing partner al biroului din Bucuresti al Clifford Chance, cea mai mare casa internationala de avocatura  – spunea la inceputul primaverii ca vor avea loc nu una, ci mai multe tranzactii de portofoliu in 2007. Drept dovada, in plina vara, firma de avocatura a fost implicata in prima tranzactie in care un fond de investitii imobiliare si-a lichidat portofoliul din Romania intr-una dintre cele mai mari tranzactii de pe piata autohtona de real estate. Clifford Chance a asigurat consultanta juridica pentru Charlemagne Capital, in timp ce cumparatorul a fost reprezentat de avocatii Wolf Theiss.

     

    Este oarecum de mirare ca cineva iese de pe piata, mai ales ca, dupa cum spun reprezentantii ECPC, sumele obtinute vor fi returnate actionarilor, iar fondul nu va mai investi in continuare in Romania.

     

    Pe de alta parte, cei de la Charlemagne detin un alt fond – European Convergence Development Company (ECPC) – care investeste in dezvoltarea de proiecte, fond pe care planuiesc sa-l extinda.

     

    Motivul este scaderea accentuata a randamentelor ce pot fi obtinute pe piata imobiliara romaneasca. Pretul unei proprietati este stabilit in functie de randamentul anual (yield) ce este adus de acel activ imobiliar, calculat ca raport procentual intre veniturile nete aduse de imobil si suma totala platita pentru achizitia acestuia. Cu alte cuvinte, cu cat randamentul este mai mic, cu atat suma platita de cumparator este mai mare.

     

    Pe fondul unui interes foarte mare din partea cumparatorilor si a unei lipse de produse imobiliare ce ar putea fi vandute, preturile au explodat si implicit randamentele obtinute de investitorii imobiliari la achizitia unui astfel de proiect au scazut abrupt in scurt timp. Ca urmare, fondurile de investitii s-au orientat catre activitatea de dezvoltare, mai degraba decat in achizitia unor imobile gata terminate. Cu riscuri mai mari, investitia in dezvoltare permite insa obtinerea unor castiguri pe masura.

     

    Iar Charlemagne prefera sa se concentreze pe activitatea de dezvoltare, pentru ca randamentele sunt prea mici in cazul achizitiilor de cladiri terminate. Prin ECDC, compania detine deja 50% din proiectul rezidential Asmita Gardens si 40% din imobilul de birouri Cascade Euro Tower.

     

    Urmand exemplul ECPC, alte fonduri de talie mica pot intra acum in vizorul investitorilor imobiliari de calibru, precum diviziile de profil ale fondurilor de pensii germane. North Real Estate Opportunities Fund (NREOF), Fabian, Equest sau Dawnay Day sunt fonduri listate pe piata AIM a bursei din Londra care au cumparat, fiecare, cateva proprietati in Romania.

     

    Mai agresive si cu un proces decizional mai scurt, fondurile imobiliare de talie mica au reusit – in special in 2005 si 2006 – sa cumpere in Romania cladiri de birouri sau complexuri comerciale la randamente bune, de 8-10%, in conditiile in care pentru imobilele cele mai cautate acestea au scazut acum aproape de 6%. Cele doua puncte procentuale – desi nu ar parea mult – se pot traduce in diferente de milioane sau chiar zeci de milioane de euro in pretul de achizitie al cladirii.

     

    Spre exemplu, o cladire cu 15.000 de metri patrati, ce poate fi inchiriata cu 20 de euro pe metrul patrat, valoreaza 60 de milioane de euro la un yield de 6%, dar numai 45 de milioane de euro la un randament de 8%.

     

    In aceste conditii este de asteptat in urmatorii ani o intensificare a tranzactiilor de portofolii. De altfel, reprezentantii unui alt fond britanic de investitii in real estate, Equest Balkan Properties, spun ca au primit propuneri de a vinde o parte dintre activele cumparate imediat dupa ce le-au achizitionat. „Ne-au contactat investitorii pentru 4-5 active, in special centrele comerciale“, spune George Teleman, partener al fondului de investitii.

     

    Dar Equest nu a vrut sa vanda. „Mandatul este de opt ani si nu avem ce cumpara cu banii respectivi“, spune Teleman. Fondul a fost ridicat in urma cu doi ani, iar investitorii primesc dividende an de an. In caz ca unele investitii  sunt lichidate, fondurile obtinute trebuie reinvestite, pentru a aduce profituri si in urmatorii ani. Altfel spus, nu exista problema mai mare pentru un fond decat sa aiba cash disponibil pe care sa-l tina la banca.

     

    Pentru a depasi aceasta problema, in conditiile in care pe piata imobiliara ro-maneasca nu mai sunt prea multe active de cumparat, ca si alti investitori financiari, Equest s-a implicat in proiecte de dezvoltare. Dar, potrivit statutului, fondul nu poate investi decat maximum 30% din bani in proiecte de dezvoltare. „Ar trebui sa majorez aceasta limita, pe care o fortam acum, pentru ca proprietatile sunt deja prea scumpe“, spune Teleman. Cu alte cuvinte, daca ar vinde acum, Equest ar sta pe un munte de cash, care nu ar putea fi investit.

     

    George Teleman apreciaza totusi ca ar putea urma cat de curand si alte tranzactii de portofoliu, pentru ca sunt multi cumparatori interesati. Pentru ca, si la 6%, randamentul unei investitii imobiliare in Romania tot e usor mai mare decat in alte tari din regiune si este oricum peste dobanzile bancare (acum circa 4,5% in euro).

     

    Si analistii imobiliari sunt ceva mai optimisti acum, dupa ce s-a incheiat prima tranzactie de acest tip, chiar daca nimeni nu avanseaza o data pentru urmatoarea tranzactie. „Ma astept sa mai iasa astfel de tranzactii, pentru ca fondurile au o viata limitata“, puncteaza Radu Lucianu, managing partner al Eurisko. Ce-i drept, va mai fi de asteptat, pentru ca cele mai multe dintre fonduri sunt inca in faza de strangere a unui portofoliu si mai au ani buni de viata inainte. De aceea, Bogdan Georgescu, directorul general al companiei imobiliare Colliers International, este inca sceptic. „Nu sunt chiar asa de multi care ar putea vinde.“ In schimb, sunt cumparatori. „Am investitori care vor sa cumpere portofolii“, recunoaste Georgescu.

     

    In Romania, piata imobiliara este sub-dezvoltata, motiv pentru care merge cu pasi mai rapizi decat alte zone. De aceea, Andrei Diaconescu de la Capital Parners se asteapta oricand sa mai fie tranzactii similare. „Cred ca este doar inceputul“, puncteaza el.

     

    In concluzie, chiar daca pe piata nu prea sunt active de cumparat care sa se constituie intr-un portofoliu, cei care s-au miscat rapid in ultimii ani au ce pune pe masa cumparatorilor dornici sa investeasca cat mai mult in Romania. „Sunt deja cateva portofolii, dar mai degraba in zona de retail, nu de birouri, care vor iesi pe piata la vanzare in urmatoarele luni“, conchide reprezentantul Capital Partners.

  • Cine a strans portofolii

    Pe piata imobiliara din Romania activeaza deja mai multe fonduri de investitii care au strans active de sute de milioane de euro.

     

    IMMOEAST este, de departe, cel mai mare investitor in piata imobiliara romaneasca, dupa ce s-a implicat in nu mai putin de 114 de proiecte, cu o suprafata totala de aproape patru milioane de metri patrati. Fondul austriac detine imobile de birouri, centre comerciale (Polus Center din Cluj fiind cea mai mare achizitie din industria autohtona de real estate, cu peste 210 milioane de euro), parcuri de afaceri si participatii la proiecte rezidentiale.

     

    EQUEST BALKAN PROPERTIES are noua proprietati in Romania, dintre care trei sunt in curs de dezvoltare, cu o valoare cumulata de peste 160 de milioane de euro.

    FABIAN ROMANIAN PROPERTY este singurul fond listat la Londra destinat exclusiv pietei romanesti. Fondul s-a implicat pana acum in noua proiecte, investind peste 70 mil. euro. Valoarea totala a proprietatilor este insa estimata la aproape 190 de milioane de euro.

     

    NORTH REAL ESTATE OPPORTUNITIES FUND a cumparat doar doua proiecte comerciale in Romania, dar de valoare mare, totalizand mai mult de 150 mil. euro.

     

    DAWNAY DAY s-a implicat, de asemenea, numai in complexuri comerciale. A cumparat Macromall din Brasov si are in lucru alte patru mall-uri, in Cluj-Napoca, Arad, Baia Mare si Satu Mare. Fondul a anuntat investitii de peste 270 de milioane de euro in aceste proiecte.

     

    RI INVESTMENT GRUP, controlat de investitori irlandezi, a cumparat mai multe terenuri si cateva cladiri de birouri, printre care Neocity Towers. Compania a anuntat ca va incepe lucrul la trei proiecte de mari dimensiuni in Capitala, ce vor necesita investitii de peste 800 de milioane de euro.

     

    EUROPOLIS a fost unul dintre primele fonduri imobiliare intrate in Romania, inca din 2003, odata cu achizitia cladirii Europe House. Acum proiectele controlate de fondul austriac au ajuns la o valoare mai mare de 400 mil. euro.

  • Sensibilitati de investitor

    Picajul de pe bursele internationale de la sfarsitul lunii trecute a fost resimtit puternic la Bucuresti. Investitorii autohtoni s-au panicat si au vandut masiv, ceea ce a dus la o scadere accentuata a indicilor.

     

    Care sunt motivele ce au stat la baza deciziilor investitorilor romani? Putem creiona un profil al investitorului autohton? Piata de capital din Romania este inca la inceput, inca mica si nu prea cunoscuta, dar acestea nu sunt elemente negative pentru investitorii romani. „Bursa este in crestere si avem o piata emergenta, care evolueaza intr-un ritm normal in prezent. Iar romanii care isi plaseaza economiile pe bursa au timp sa invete pana la momentul in care piata se va maturiza“, spune Adrian Simionescu, director general al companiei de brokeraj Finans Securities.

     

    Tusa finala la profilul investitorului roman ne este data de situatia de la sfarsitul lunii iulie. Dupa mai multe luni de cresteri sustinute si maxime istorice pentru toti indicii bursieri, toti brokerii si analistii se asteptau la o corectie. Aceasta a aparut dupa ce bursele internationale au inregistrat o reducere de 2 – 5 procente, din cauza rezultatelor negative inregistrate in sectorul imobiliar al SUA. Tavalugul pornit de la New York a trecut prin Tokio si prin vestul Europei si a afectat serios bursa de la Bucuresti, ai carei indici au pierdut mai mult de 12%. Capitalizarea a scazut cu peste trei miliarde de euro, la circa 28 mld. euro. De ce atat de mult?

     

    „Pentru ca majorarile anterioare au fost mai mari decat cele de pe plan international, dar mai ales pentru ca investitorii romani s-au speriat si au inceput sa isi marcheze profiturile“, explica Simionescu.

     

    Dupa lunga istorie de scandaluri si falimente din sectorul financiar romanesc – SAFI, FNI, Dacia Felix, Bancorex – e lesne de inteles de ce investitorii locali se panicheaza atat de usor. In timp ce investitorii straini se bazeaza pe analize fundamentate, adica pe raportari financiare sau prognoze rezultate din calendare financiare, intreprinzatorii romani se dovedesc mai sensibili la zvonuri si vad in orice corectie o prabusire bursiera.

     

    In perioada de scadere de la sfarsitul lunii iulie, 90% din totalul vanzarilor de actiuni au fost efectuate de rezidenti, estimeaza brokerul Finans Securities. Investitorii straini au dovedit a avea mai multa incredere in economia Romaniei, iar experienta bursiera le-a oferit o mai buna viziune a oportunitatilor din piata. Absenta investitorilor straini din operatiunile de vanzare se poate observa in lichiditatea nemodificata a pietei. Daca nerezidentii, in marea lor majoritate persoane juridice, ar fi ales sa isi vanda participatiile, lichiditatea ar fi crescut semnificativ, pentru ca valoarea detinerilor este mult mai mare decat cea a rezidentilor. In prezent, insa, strainii abia isi structureaza portofoliile si isi majoreaza investitiile in piata.

     

    „Piata romaneasca este inca o necunoscuta pentru multe fonduri de investitii din vestul Europei, iar din aceasta cauza multi evita sau amana intrarea pe bursa“, spune Bogdan Juravle, broker la Swiss Capital. Si Adrian Simionescu povesteste ca, la inceputul anului, a purtat discutii cu un fond finlandez de investitii, care intentiona sa intre pe piata romaneasca. „Discutiile n-au avut nici un rezultat atunci, dar am aflat abia acum motivul. Eu le facusem o estimare de 50-60% randament in cursul anului acesta, cifra care li s-a parut aberant de mare. Un director de-al lor, insa, a plasat atunci 30.000 de euro din banii personali pe bursa, iar cresterea inregistrata pana acum i-a convins pe cei din fond sa se intoarca“, povesteste brokerul.

     

    Un randament anual de 60% nu este exagerat pentru o economie emergenta si mentine atractivitatea burselor din tari ca Romania, Polonia sau Cehia. Iar de profitabilitatea BVB se conving din ce in ce mai multi romani, care au inceput sa investeasca in bursa dupa ce dobanzile la depozitelor bancare au inceput sa scada. Numarul rezidentilor cu conturi active la bursa, insa, este de circa 10.000, ceea ce lasa destul loc pentru noi investitori. Analistii estimeaza chiar o dublare a rezidentilor activi pe bursa in cursul anului viitor, in conditiile in care deschiderea unui cont la o societate de brokeraj si tranzactionarea devin din ce in ce mai facile.

  • COMPANII: Romania, proba de anduranta pentru managerii BAT

    In mai putin de o luna, Paul Ogborn si Fabio Lima, doi din cei cinci membri ai board-ului de conducere al British American Tobacco Romania, au fost promovati. O data in plus, piata romaneasca se dovedeste o rampa de lansare in cariera.

     

    Aproape ca nu trece o luna fara ca angajatii British American Tobacco Romania (BAT) sa nu fie gazde pentru colegii lor din tari straine. Pentru ca evolutia companiei pe piata romaneasca este numai buna pentru studii de caz si exemplu despre cum si ce trebuie sa faca si angajatii peruani, coreeni sau sud africani. Pe piata romaneasca, BAT este lider de piata si singura companie a carei cota de piata a crescut in primele sase luni ale acestui an. Nici pozitia din top si nici cotele de piata nu sunt insa o garantie de neclintit pentru viitor, pentru ca in industria tigarilor sunt suficiente, asa cum o dovedesc anii anteriori, doar cateva luni si un razboi de pret pentru a rasturna complet clasamentul.

     

    Deocamdata insa compania din Roma-nia este un teren fertil pentru ca managerii sa-si exerseze talentele si sa-si etaleze mai apoi rezultatele in CV. Cel mai recent exemplu este Paul Ogborn, care a fost promovat de la 1 august din functia de managing director al BAT Romania pe pozitia de general manager Southern Europe, avand astfel atributii la nivel de regiune. In urma cu numai o luna, Fabio Lima, un alt membru al board-ului din filiala romaneasca a fost promovat, parasind functia de marketing director. Fraiele BAT in Romania sunt acum in mainile lui Bart Maas, de 40 de ani, un belgian nascut din parinti olandezi. Cu o cariera de peste 15 ani in cadrul grupului, in diferite regiuni ale lumii – de la Belgia la Rusia sau Asia – Maas a ocupat diverse functii de conducere, cea mai recenta fiind, inainte de venirea in Romania, cea de director de marketing in filiala din Ungaria. Dar acestea sunt doar cele mai recente exemple, pentru ca in ultimii ani plecarile din Romania pe trepte superioare de conducere au fost din ce in ce mai multe. Dovada si faptul ca „numarul romanilor ce lucreaza in alte filiale ale grupului este mai mare decat cel al expatilor ce lucreaza in sediul din Bucuresti“, dupa cum spunea recent pentru BUSINESS Magazin Paul Ogborn. Argumentul e simplu: eficienta managerilor se poate masura in rezultate, iar cele de pe piata romaneasca, raportate la alte filiale BAT, sunt spectaculoase. In rapoartele interimare ale BAT, prezentate la finalul lui iunie, Romania ocupa dintre toate tarile europene locul doi dupa Rusia, atunci cand sunt enumerate tarile „responsabile“ de cresterea profitului cu peste 35 mil. euro, pana la aproape 600 mil. euro. „In Romania, pozitia de lider de piata a fost intarita prin cresterea vanzarilor de Kent, Dunhill si Vogue. Ceea ce, alaturi de cresterea preturilor si un mix de produse imbunatatit, a dus la o crestere semnificativa a profitului“, arata raportul financiar pe primul semestru. Anul trecut, profitul net al filialei romanesti a crescut cu 47%, depasind 40 de milioane de euro.

     

    Pe piata locala compania este lider de piata, avand la finalul lunii iunie o cota de piata in valoare de peste 40%, potrivit datelor disponibile, cu peste zece procente mai mult decat urmatorul concurent, Philip Morris International Romania (PMI), ce detinea 29,4% din valoarea pietei de tigarete. Batalia pentru locul doi in piata este insa foarte stransa, pentru ca Japan Tobacco International (JTI), al treilea jucator de pe piata anul trecut, cumuleaza acum si vanzarile Gallaher, companie preluata la nivel mondial de la inceputul lui 2007.

     

    Cea mai vanduta tigara din Romania, Kent, a ajuns in iunie la o cota de piata valorica de peste 21%, potrivit datelor disponibile, castigand aproape trei procente fata de inceputul anului. Cu asemenea rezultate, o pozitie de management in Romania poate fi cea mai sigura reteta de promovare, cu rezultate aproape „garantate“. Pe de alta parte insa, board-ul BAT Romania si-ar putea vedea si ceilalti membri inlocuiti.

  • Revenirea electrocasnicelor

    Vanzarile de electrocasnice, care le-au dat batai de cap in ultimii doi-trei ani retailerilor electrici, si-au revenit. Cei mai fericiti sunt insa producatorii locali, care au acum inca o sursa de crestere a afacerilor, in afara exporturilor.

     

    In urma cu aproape cinci luni, Electrolux, primul producator international de electrocasnice venit in Romania cu activitati de productie, anunta prima scadere a rezultatelor financiare anuale, dupa multi ani de cresteri consecutive, chiar si cu 30%. Vanzarile mai mici cu aproape 7%, pana la 141 de milioane de euro, erau puse de manageri pe seama evolutiei slabe a pietei locale si ar fi fost chiar mai mici, potrivit analistilor, daca fabrica de aragazuri de la Satu Mare nu s-ar fi bazat in mod deosebit pe exporturi.

     

    Saptamana trecuta insa, Electrolux a anuntat ca a intrat din nou pe crestere dupa primul semestru, iar „evolutia pietei interne conteaza foarte mult“, potrivit directorului de marketing al companiei, Carmen Georgescu.

     

    Chiar daca oficialul Electrolux nu a oferit date comparative legate de evolutia vanzarilor de pe piata locala si cea a exporturilor fabricii de la Satu Mare, jucatorii din piata de electrocasnice spun ca se simte deja o revenire a cererii, dupa reculul din ultimii ani.

     

    „Vanzarile pe segmentul bunurilor albe vor creste pana la finalul anului cu 5-10%, procentul fiind liniar pentru toata gama de produse“, spune Adrian Urda, directorul de operatiuni al Altex, liderul segmentului de retail de electronice si electrocasnice.

     

    Chiar daca aceasta crestere este cu mult sub cea inregistrata in anii de inceput ai creditului de consum – 2003 si 2004, cand vanzarile sareau de la un an la altul cu 50% sau chiar 70%, importatorii si mai ales producatorii locali sunt multumiti.

     

    „Nici anul trecut nu am inregistrat regres pe vreunul din segmentele pietei de electrocasnice, dar anul acesta cresterea pe segmentul intern s-a accelerat comparativ cu 2006“, explica Monica Iavorschi, director de marketing la Arctic Gaesti.

     

    Ea avanseaza un ritm de crestere a pietei de electrocasnice de 10% in primul semestru, citand studiile de piata realizate de institutul GfK.

     

    „Categoric ca revenirea pietei interne conteaza. Segmentul intern a fost mereu foarte important in bilanturile anuale ale Arctic“, explica Iavorschi.

     

    Intr-adevar, chiar daca exporturile au stat la baza dublarii afacerilor in ultimii patru ani, aproape o treime din productia de frigidere de la Gaesti se vinde pe piata locala. De altfel, Arctic este, potrivit datelor statistice, cea mai bine vanduta marca de aparate frigorifice din Romania, fiind in acelasi timp unul dintre cele mai cunoscute branduri romanesti, alaturi de Dacia. La fel ca si Renault in cazul producatorului de masini de la Pitesti, si grupul turcesc Arcelik a decis sa pastreze in portofoliu marca romaneasca Arctic dupa achizitia fabricii in anul 2002.

     

    Mai mult, pentru a-si maximiza profiturile, Arcelik a lansat si alte produse sub brandul Arctic – televizoare, masini de spalat si aspiratoare, chiar daca acestea nu sunt produse in Romania, ci importate din alte fabrici ale concernului.

     

    Spre deosebire de Arcelik, suedezii de la Electrolux, care au cumparat in anul 1997 fabrica de aragazuri de la Satu Mare au renuntat la numele Samus si s-au orientat catre alte branduri ale grupului, in special Zanussi.

     

    Revenirea pe crestere a pietei de electrocasnice nu inseamna insa ca toti jucatorii au motive de bucurie, deoarece deprecierea cursului euro a facut ca importatorii sa aiba un avantaj competitiv fata de producatorii locali.

     

    „Nu cred ca aderarea la UE a contat foarte mult. Cel putin nu pentru companiile care au avut un plan de afaceri foarte bine facut“, comenteaza Adrian Urda. El da exemplul Arctic, care „desi face parte dintr-un grup international, este un producator local, are o politica de preturi foarte buna pentru mai multe categorii de public, au o distributie buna si au investit si in marketing. Si nu este vorba doar de ei, ci de toti producatorii care au avut o strategie buna“, considera Urda.

     

    Chiar si micii producatori locali, precum Tehnoton Iasi, care a inregistrat anul trecut un regres al vanzarilor de aproape 15%, pana la 6,5 milioane de euro, au inceput anul cu rezultate in crestere.

     

    Dar cresterea pietei din primul semestru nu s-a regasit la fel in toate segmentele pietei. „Degeaba creste piata interna daca nu lansezi noi concepte care sa satisfaca cerintele clientilor si sa creeze in acelasi timp cerere pentru noi game de produse. O tendinta reala de crestere consolidata s-a inregistrat pe segmentul de produse incorporabile“, mentioneaza Carmen Georgescu.

     

    Si in cazul Arctic, majorarea vanzarilor din ultimele sase luni „a fost determinata in primul rand de vanzarea cu preponderenta a produselor sofisticate“, potrivit directorului de marketing al companiei.

     

    In aceste conditii din electrocasnicele comercializate sub brandul Arctic pe piata interna, 45% sunt aduse din import, restul fiind produse la fabrica de la Gaesti. Pe langa Arctic, compania turceasca este prezenta pe piata si cu Beko, marca pe care grupul Arcelik vrea sa o aduca intre primele zece din lume la nivelul anului 2010. Pana atunci, fabrica de la Gaesti ar trebui sa devina unul dintre cei mai importanti poli industriali ai Arcelik, capacitatea de productie urmand sa ajunga la 2 milioane de unitati la orizontul anului viitor, potrivit unor declaratii anterioare ale oficialilor. Si Electrolux are planuri importante pentru fabrica de la Satu Mare, investitiile de aproximativ 30 mil. euro de pana acum urmand sa continue in special in modernizarea facilitatilor de productie si dezvoltarea de tehnologii si produse noi.

     

    Cei doi jucatori internationali prezenti cu activitati de productie in Romania – Arcelik si Electrolux – au realizat impreuna investitii de peste 65 de milioane de euro pana acum, iar cifrele de afaceri cumulate se vor apropia de 400 de milioane de euro in acest an.

  • Cap la cap

    Electrolux

    • A achizitionat in 1997 fabrica de aragazuri Samus Satu Mare
    • A investit aproximativ 30 mil. euro
    • Va ajunge la o capacitate de productie de 1,2 milioane de aragazuri

     

    Arcelik

    • A achizitionat in 2002 fabrica de frigidere Arctic Gaesti
    • A investit peste 35 mil. euro, alte 10 mil. euro fiind programate pentru acest an
    • Va ajunge la o capacitate de productie de 2 milioane de aparate frigorifice in 2008

     

    Sursa: Companiile, Ministerul Finantelor

  • Miliardarul de la cablu

    Pe Ion Tiriac si Zoltan Teszari ii apropie pasiunea pentru sport, unul pentru tenis si celalalt pentru judo, faptul ca au  stiut sa astepte momentul potrivit pentru a vinde parti din afacere  si faptul ca sunt primii miliardari romani in dolari sau chiar euro. Numai ca daca  Tiriac e un brand, Teszari e un personaj perfect necunoscut.

     

    Zoltan Teszari (37 de ani) si-a inceput cariera in business in anul 1992, vanzand inghetata in orasul sau natal, Oradea. Unul dintre vechii sai prieteni si actionar la randul lui in RCS&RDS, Csaba Ianos Ludescher, face in continuare asta prin firmele Rubyn & King. Treptat, Teszari si-a extins afacerile in domeniul importurilor de electronice si piese auto. A intrat in telecom prin achizitia unui operator din Brasov a continuat extinzandu-se similar in Republica Moldova (ulterior a vandut) si a ajuns si in orasul natal Oradea cu afacerile in telecom. Acum RCS&RDS poate trece drept un imperiu telecom regional, cu operatiuni in sase tari. „E cel mai hotarat si de cuvant om de afaceri pe care il stiu“, completeaza pentru BUSINESS Magazin portretul unul dintre apropiatii lui Teszari. De fapt, povestea lui Teszari si cum a ajuns sa detina o companie care-l plaseaza in imediata apropiere a lui Tiriac din punct de vedere al averii poate fi vazuta doar prin ochii celor care il stiu. Teszari nu iese in public, nu a avut vreodata un interviu, nu a fost citat vreodata si, pentru a intregi misterul, despre singura fotografie din presa cu el se spune ca este un fals. Fotografia a fost facuta la un eveniment al saptamanalului Capital din anul 2002 in care i-a fost acordat titlul de „intreprinzator al viitorului deceniu“. Unul dintre oamenii de afaceri care il cunostea si care era prezent in sala isi aduce insa aminte cat de contrariat a privit cum o persoana necunoscuta, trimisa de Teszari, juca rolul proprietarului RDS.

     

    Daca asa a fost, nu stim, pentru ca Teszari a declinat orice invitatie de a discuta cu BUSINESS Magazin, ca de altfel cu toata presa. „El e mai mult cu maghiarii lui“, spune concitadinul lui Teszari, Viorel Micula, unul dintre proprietarii European Drinks & Food. „Avem domenii de activitate diferite si  nu ne-am intersectat in afara catorva intalniri in grupuri mai mari“, completeaza Micula.

     

    Oradenii mai spun despre fondatorul RCS&RDS ca duce o viata lipsita de escapadele specifice, de pilda, altui bogat om de afaceri local, Pompiliu Tripa, actionarul Atlas Telecom. Teszari locuieste intr-un bloc de apartamente preferand sa parcurga pe jos cei 300 de metri dintre casa si biroul din Oradea in rarele momente cand nu se afla totusi in calatorii. Tatal lui lucreaza in continuare intr-un atelier de tinichigerie auto unde mai este vazut un Ferrari 430 rosu, proprietatea lui Teszari Junior. Una din putinele excentricitati de care e banuit printre localnici proprietarul RDS e pasiunea pentru motociclism si inchirierea ocazionala a circuitului de Formula 1 Hungaroring din Budapesta pentru curse cu prietenii.

     

    Cei interesati de discretul om de afaceri nu-si vor putea insa satisface curiozitatea de la distanta. Tocmai de aceea, acum doua luni, un fost jurnalist englez venea in Romania contractat de un cabinet londonez de avocatura sa faca o investigatie al carei subiect era Zoltan Teszari. Prima oprire a fost Oradea, locul unde isi are si acum domiciliul omul de afaceri, urmata apoi de Bucuresti unde a avut inclusiv o intalnire platita cu un jurnalist din presa economica pentru a afla tot ce se poate afla despre antreprenorul de la RDS. Adica nu foarte multe. „E ca un calugar“, exclama si un ziarist din Oradea intrebat despre omul de afaceri.

     

    Dar venirea detectivului-jurnalist se suprapune cu perioada in care Deutsche Telekom ar fi facut o oferta de preluare de peste un miliard de euro pentru RCS&RDS, declara o sursa din piata telecom. Grupul german nu a raspuns intrebarilor venite din partea BUSINESS Magazin care sa confirme sau infirme ipoteza. Conteaza, oricum, doar pentru a stabili eticheta de pret care ar trebui pusa companiei romanesti. Preluarea nu ar fi fost acceptata insa de Teszari, spune aceeasi sursa, care in cazul semnarii ar fi pierdut astfel controlul asupra companiei pe care a fondat-o cu 14 ani in urma. De la un investitor strategic asa cum este Deutsche Telekom sau doar unul financiar, Teszari are oricum nevoie de capital pentru planurile sale de dezvoltare. Le-a avut intotdeauna, doar ca pana acum au fost suficiente imprumuturile bancare. Un credit de 25 de milioane de dolari in 2001, unul de aceeasi valoare in 2003 si un altul de 200 de milioane de dolari (157 de milioane de euro) de la ING Bank N.V. Amsterdam in 2006. Dar inceputurile extinderii lui RCS&RDS trebuie cautate in 1998-1999, atunci cand fondul de investitii EPIC, cu baza la Viena, l-a ajutat pe Teszari sa obtina de la ING prima finantare. In schimb, EPIC a primit un pachet de actiuni.

     

    Teszari a avut permanent nevoie de resurse financiare pentru a-si plati politica agresiva de achizitii. „S-au dezvoltat cumparand  si iar cumparand cand altii se bucurau de sutele de mii sau milioanele de euro“, remarca Ilie Stoichescu, un om de afaceri din Resita care la randul lui i-a vandut lui Teszari compania de cablu Terrasat.

     

    Piata de telecomunicatii formata din companii care ofera asa numitele servicii triple-play, adica televiziune prin cablu, internet si telefonie fixa, s-a coagulat intre timp si acum, daca nu punem la socoteala Romtelecom, exista un singur competitor de un nivel apropiat pentru RCS&RDS, UPC, dopat de achizitia Astral de acum 3 ani.

     

    Acum, Teszari mai trebuie sa-si respecte angajamentul de a face disponibila una din cele mai costisitoare tehnologii, 3G-ul, la peste 50% din populatie pana la sfarsitul lui 2008. Acesta a fost obiectivul asumat in licitatia pentru ultimele doua licente 3G din Romania. Doar pentru licenta trebuie sa achite 35 de milioane de dolari, pana acum achitand prima transa de 10,5 milioane de dolari.

     

    El are nevoie de cel putin 200 de milioane de euro (260 de milioane de dolari), bani necesari dezvoltarii retelei wireless, daca luam ca reper investitiile facute pana acum de Orange si Vodafone. Si, foarte important, sa nu uitam ca RCS&RDS este un operator regional, prezent in actionariatul unor companii din Ungaria, Slovacia, Croatia, Cehia si Serbia. Fiecare din aceste piete poate fi un centru de profit care sa sustina alte piete sau unul care sa merite investitii supradimensionate in speranta intoarcerii unor venituri ulterioare insemnate.

     

    De aceea board-ul RCS&RDS urma sa puna in discutie saptamana aceasta, conform unui anunt din Monitorul Oficial, varianta listarii la Bursa din Londra a unor certificate globale de depozit. Ele reprezinta pana la 15% din numarul de actiuni al companiei controlate prin intermediul Cable Communications Systems NV (Olanda) ce detine 94,15% din RCS&RDS.

     

    Cat detine Zoltan Teszari? Ilie Stoichescu, fostul proprietar al Terra Sat, vorbeste despre „mai mult de 50%“, evitand sa inainteze un procent exact. In total, persoane din interiorul companiei ii atribuie intre 60% si 70% din toata afacerea.

     

    Care a fost secretul lui? Antreprenorii din telecom vorbesc de faptul ca Teszari si-a dedicat intreaga energie unui singur domeniu, telecomunicatiile, neavand preocupari si pentru alte afaceri cum a fost cazul celor de la Astral. La momentul vanzarii catre UPC, fondatorii Astral erau implicati si in domeniul bancar (Banca Transilvania), alimentar sau auto.

     

    Tipic pentru o companie cu un investitor dominant, chiar inainte de a lua hotararea listarii la Londra si pe hartie, in sedinta actionarilor, conducerea RCS&RDS a mandatat bancile de investitii Morgan Stanley (Statele Unite) si UBS (Elvetia) sa intermedieze listarea grupului telecom pe bursa din Londra. Si, intr-o nota specifica a omului care a preferat si reusit in mare parte pana acum sa plateasca in numerar, dar sa nu instraineze actiuni, cele 15% din companie reprezentate de certificate sunt actiuni preferentiale ce vor da posesorilor prioritate la dividende, dar nu si drept de vot. Bani si nu control. „Asta e frumusetea jocului cand ai un actionar majoritar. In timp, si ceilalti s-au convins ca e mai bine sa nu vanda“, spune Stoichescu, pana recent membru in board cu functie de administrator la RCS&RDS.

     

    Asa a putut ajunge Teszari la o avere in vecinatatea miliardului de dolari, sau poate chiar a miliardului de euro. Pentru ca surse de pe piata de investitii spun acum ca valoarea companiei RCS&RDS este intre 1,5-2 miliarde de dolari, mergand pana la estimari mai optimiste de 2,5 miliarde de dolari. Pe hartie, la Registrul Comertului, Zoltan Teszari are in nume propriu doar 2,02% din companie.

     

    In cazul uneia dintre achizitiile mai greu de digerat datorita dimensiunii, operatorul Terrasat Comp. cu o retea de cablu in Pitesti, Craiova, Resita si Turnu Severin, a fost aleasa varianta platii combinate, cash si actiuni in grupul rezultat. In 2003, Stoichescu, proprietarul Terra Sat a primit 4,5 milioane de dolari si un pachet de actiuni de 4,179% din Cable Communications Systems

     

    Teszari si-a rezervat insa dreptul prin contract de a le putea rascumpara. Ceea ce a  si facut anul acesta, Stoichescu declarand ca nu mai are detineri la RCS&RDS. A fost decizia lui sau nu? „Si da  si nu. Acum patru ani semnasem un contract si a fost o conjunctura, un moment cand exista un surplus de bani la RDS… Asta nu inseamna ca nu as putea sa revin daca se listeaza la bursa. E o afacere foarte buna si as vrea sa intru din nou“, conchide Stoichescu.

  • La doua capete

    Planul de listare a Rompetrol la o bursa straina undeva intre 2009 si 2010 prevede ca, pana atunci, Dinu Patriciu & co. sa poata vorbi de la nivelul unei companii petroliere integrate. Aceasta inseamna extinderea agresiva a extractiei si distributiei.

    Cea mai atractiva metoda prin care vrem sa intarim Rompetrol in acest moment este upstream-ul (activitatea de explorare si productie – n.red.)”, spune Andre Naniche, CEO al Rompetrol Group. Naniche, care conduce grupul Rompetrol de la inceputul lui 2006, spune ca intentioneaza ca in cativa ani sa schimbe perceptia existenta in piata despre Rompetrol: „Lumea nu ne stie decat ca o companie de rafinare si marketing. Eu vreau sa ne vada si ca o companie de upstream, iar atunci cand se va face IPO (oferta publica initiala de actiuni – n.red.), Rompetrol sa fie o companie petroliera integrata“.

    In acest sens, directorul grupului controlat de Dinu Patriciu a reorganizat inca de anul trecut compania in business unit-uri si incearca sa dea de atunci upstream-ului aceeasi greutate si importanta in grup precum rafinarii (Rompetrol Rafinare fiind cea mai importanta divizie a grupului) sau retelei de benzinarii si tradingului. „Prima masura pe care am luat-o referitor la intarirea acestui segment a fost sa transmitem clar ideea ca, de anul trecut incoace, upstream-ul este core business (activitate de baza – n.red.) pentru Rompetrol si ca va avea si are aceeasi importanta cand vine vorba de finantare sau orice altceva“, spune Andre Naniche. Pentru primele sase luni ale anului 2007, divizia de upstream a raportat o crestere a afacerilor cu 75%, pana la 21 de mil. dolari (peste 15 mil. euro), dupa ce anul trecut divizia inregistrase afaceri de 30 mil. dolari (aproximativ 22 mil. euro). Cresterea a venit din programul de explorare a concesiunilor din Romania, pentru care Rompetrol vrea sa investeasca 32 mil. dolari (peste 23 mil. euro) in urmatorii cinci ani. Din cifra de afaceri de 2,79 mld. dolari a grupului in primul semestru, volumul adus de upstream este deocamdata foarte mic, dar Peter Hamilton, directorul diviziei, spune ca raportarea pe intregul an va fi mai buna: „Cel mai interesant este ca am reusit sa atragem in parteneriat o mare companie vestica, cu experienta buna pe upstream,  pentru dezvoltarea unui proiect de explorare“. Hamilton spune ca nu poate face public numele companiei, dar ca o va face dupa semnarea contractului. Impreuna cu partenerul vestic, Rompetrol Upstream cauta noi perimetre de explorare „in Romania, in jurul Mediteranei, in nordul Africii si poate in Kazahstan, Libia, Egipt, Kirghistan, dar si in vestul Africii, unde de asemenea avem parteneriate“, explica Hamilton.

    Directorul diviziei de upstream admite totusi ca grupul se cam grabeste: „Cautam si bazine noi de explorare si daca le gasim,  investim; din nefericire, dureaza mult, cateodata pana la sapte ani din momentul in care descoperi un zacamant pana il poti efectiv exploata. Astfel ca intre timp ne uitam la campuri existente marginale, pe care putem incepe repede productia“.

    Zecile de milioane de euro care vor fi investite pentru upstream in Romania sunt doar o mica parte a investitiilor pe care le pregateste Rompetrol: cresterea capacitatii de rafinare la cinci milioane de tone pana in 2009 presupune o investitie de aproximativ 100 mil. euro, iar extinderea retelei de benzinarii aproape inca pe atat.

    Reteaua de distributie a Rompetrol se va extinde in patru directii, planul fiind de a ajunge la 1.800 de statii in 2009 (fata de 600 in prezent), dupa cum spun oficialii companiei: pietele din estul Europei, statiile clasice din Romania, statiile expres din Romania si Franta. In Franta, principala metoda prin care Rompetrol spune ca se va extinde in urmatorii ani este concesionarea de benzinarii, fiind vizate 100 de statii. Aceste statii provin dintr-o concesiune pe care statul francez a incredintat-o catre 14 companii private si care prevede gestionarea a 8.500 de kilometri de infrastructura, dar si dreptul de a da in subconcesiune companiilor petroliere zone pentru constructia de benzinarii.

    Rompetrol a construit deja doua benzinarii in astfel de zone, iar compania a anuntat ca va subconcesiona spatiu pentru constructia a 100 de benzinarii. Dat fiind ca o astfel de subconcesiune, plus costurile de constructie si marketing, face ca investitia intr-o benzinarie sa ajunga la 4 mil. euro in Franta (in Romania fiind de maxim 1,5 mil. euro), acesta ar fi unul dintre cele mai scumpe programe derulate de Rompetrol Downstream pentru dezvoltarea retelei. Cum aprovizionarea retelei din Franta se face predominant cu carburanti achizitionati la nivel local, Dinu Patriciu a anuntat in mai multe randuri ca intentioneaza achizitia unei rafinarii in Franta, Italia sau Spania. O rafinarie si o retea de capacitate medie (IES), cum cauta presedintele Rompetrol, s-a vandut saptamana trecuta in Italia, cumparator fiind grupul ungar Mol. Achizitia unei astfel de companii ar fi facuta de grupul Rompetrol dupa ce Dinu Patriciu ar vinde cele 25% din actiuni, pentru a-si asigura finantarea. Deocamdata, insa, nu a fost facuta publica nicio intentie clara. Iar Andre Naniche este destul de clar: „Nu cred ca vom face singuri o achizitie de peste 100 mil. euro in urmatorii ani“.

  • GHID DE PENSII: Cine garanteaza siguranta pensiilor private?

    „Plasa de siguranta“ pentru cei doi piloni de pensii administrate privat in care milioane de romani isi vor plasa economiile pentru varsta pensionarii este suficient de deasa cat sa nu lase loc de fraude sau erori majore. 

     

    Doar in 2008 la fondurile de pensii obligatorii vor adera in jur de 2,7 milioane de angajati, potrivit unui studiu realizat de Comisia Nationala de Prognoza (CNP), iar numarul lor va creste pana la 4,7 milioane in 2020 – cand valoarea capitalizata a activelor atrase de aceste fonduri de pensii va atinge 24,4 miliarde de euro (peste 75,5 miliarde de lei). Fara doar si poate, pe termen lung, businessul cu pensii private este, pentru companii, unul extrem de apetisant. De partea cealalta, pentru angajati, sistemul privat de pensii este unul mai eficient decat cel de stat pentru a economisi in timpul vietii active pentru perioada pensionarii. Sistemul presupune insa contributii pe parcursul a zeci de ani, iar sumele care se vor strange in decursul acestei perioade nu sunt deloc mici. Care sunt, in aceste conditii, plasele de siguranta „tesute“ in jurul celor doi piloni de pensii private, astfel incat in sistem sa nu fie loc de surprize neplacute?

     

    In primul rand, conditiile impuse prin legea pensiilor oricarei companii ce doreste sa administreze fonduri de pensii, obligatorii sau facultative, nu sunt la indemana celor ce n-ar vrea sa abordeze serios aceasta piata. Trecand peste cerintele stricte de capital (pentru companiile care vor sa administreze fonduri obligatorii capitalul minim este de 4 milioane de euro, iar pentru cele care vand si pensii facultative de 5,5 milioane de euro), investitiile necesare pentru a dezvolta un astfel de business sunt de zeci si sute de milioane de euro. In plus, procesul de autorizare a unui administrator de catre CSSPP este laborios, cuprinzand mai intai o etapa in care se autorizeaza constituirea societatii de pensii si mai apoi o a doua, in care are loc autorizarea companiei respective ca administrator al unui fond de pensii obligatoriu.

     

    Contributiile la fondurile de pensii, fie ele facultative sau obligatorii, nu ajung niciodata la companiile ce administreaza aceste fonduri. Chiar daca vanzarea se face de catre agentii administratorilor, iar strategia de investitii le apartine companiilor, banii intra doar in conturile bancilor depozitare –  respectiv ale unor institutii de credit autorizate de Banca Nationala si avizate de catre CSSPP. Mai precis, depozitarul este cel care are in pastrare toate activele unui fond de pensii administrat privat, in baza unui contract. Un administrator poate desemna un singur depozitar, care nu poate face parte din acelasi grup financiar cu administratorul (acolo unde este cazul). Spre exemplu, pentru fondul ING Clasic, administrat de ING Asigurari de Viata, depozitarul este BRD-Groupe Société Générale, desi in grupul ING functioneaza si o banca ce este autorizata ca depozitar. In mod similar, activele fondului de pensii facultative BCR Prudent (administrat de BCR Asigurari de Viata) sunt depozitate tot la BRD. Pentru serviciile de depozitare administratorul plateste un comision anual, care este suportat din activul fondului (fiind o cheltuiala legata de activitatea fondului respectiv si nu de activitatea administratorului); cu titlu de exemplu, la ING Clasic comisionul de depozitare este de 8.000 de euro pe an, potrivit informatiilor din prospectul fondului. Depozitarul este cel care certifica in orice moment existenta activelor fondului de pensii si calculeaza valoarea activelor fondului. Tot el este cel care realizeaza plati din contul fondului de pensii pe baza instructiunilor primite de la administrator (pentru efectuarea de investitii, pentru plata diferitelor obligatii ale fondului etc.)

     

    Un alt fir din plasa de siguranta a sistemului privat de pensii este auditorul – respectiv o companie care efectueaza auditul situatiilor financiare anuale ale fondurilor de pensii si ale administratorilor acestora. Pana in prezent, ca auditori au fost avizati Ernst & Young Assurance Services (fonduri facultative si obligatorii), Deloitte Audit (fonduri facultative), KPMG Audit (fonduri facultative) si PricewaterhouseCoopers Audit (fonduri facultative).

     

    Cu titlu de exemplu, in cazul fondului AZT Moderato, administrat de catre Allianz Tiriac Pensii Private, auditorul este KPMG Audit, iar pentru ING Clasic, administrat de catre ING Asigurari de Viata, auditorul este Ernst & Young Assurance Services. Ca si in cazul depozitarului, administratorul plateste auditorului o taxa (considerata cheltuiala legata de administrare si suportata din activul fondului) care, de exemplu, in cazul ING Clasic este de 12.000 de lei pe an.

     

    Si totusi, ce se intampla daca un fond de pensii functioneaza deficitar? CSSPP poate institui, in cazul in care in urma controalelor efectuate constata anumite deficiente, asa-numita supraveghere speciala – respectiv o procedura prin care se aplica masuri suplimentare care sa limiteze riscurile si sa asigure redresarea fondului de pensii respectiv. Mai precis, Comisia desemneaza un consiliu de supraveghere speciala care asista si supervizeaza activitatea administratorului, analizeaza situatia financiara a fondului si urmareste modul in care administratorul aplica masurile de remediere.

     

    Administrarea speciala, pe de alta parte, se instituie de catre CSSPP in cazul suspendarii sau retragerii autorizatiei de administrare, precum si in cazul retragerii autorizatiei fondului. Situatiile in care se poate intampla acest lucru sunt: atunci cand rentabilitatea fondului de pensii s-a situat sub cea minima a tuturor fondurilor de pensii in 4 trimestre consecutive, cand compania nu a inceput, in termen de maxim un an de la autorizare, activitatile pentru care a fost autorizata, cand nu si-a exercitat mai mult de sase luni activitatea de administrare. Un fond mai poate intra in administrare speciala si daca administratorul se afla in incapacitate de plata sau nu mai indeplineste conditiile de functionare. Un fond de pensii nu va intra totusi niciodata in faliment, pentru ca atunci cand se ajunge in administrare speciala, CSSPP va solicita celorlalti administratori autorizati preluarea in administrare temporara a fondurilor de pensii si a prospectelor schemei de pensii cu probleme. Nu in ultimul rand, in situatia in care un administrator de pensii intra in incapacitate de plata, va exista un fond de garantare ce va achita sumele ramase neplatite participantilor. Pana la plati mai sunt inca multi pasi de facut, iar cel dintai este chiar startul sistemului, stabilit, conform calendarului actual, pentru 17 septembrie.