BusinessMagazin

Tag: munca

  • Cum arată prima afacere a Alexandrei Copos. A muncit trei ani şi a investit 150.000 de euro – GALERIE FOTO

    Alexandra Copos de Prada, fiica omului de afaceri George Copos, a anunţat deschiderea oficială a cafenelei ANA Baking Co., situată pe Calea Dorobanţilor din Bucureşti, ca urmare a unei investiţii de 150.000 de euro derulate în ultimii trei ani.

    Cafeneaua-concept ANA Baking Co. este amplasată în acelaşi spaţiu unde a funcţionat anterior una dintre primele cofetării ale reţelei ANA PAN, dezvoltată de soţii Cristina şi George Copos.

    ANA Baking Co. oferă clienţilor produse de patiserie, cofetărie şi mâncare „on-the-go”. „Cu acest concept nou ne propunem să câştigăm timp pentru clienţii noştri. Venim în întâmpinarea celor care trăiesc în viteză, care caută varietatea, calitatea şi prospeţimea. Soluţia pe care le-o oferim este un mix creativ de cafenea, patiserie şi mini-bistro”, a declarat Alexandra Copos de Prada, CEO al ANA PAN şi Ana Hotels. Deserturile marca ANA PAN, produsele de brutărie artizanală, cafeaua preparată în stil italian, vafe şi „îngheţata caldă de iarnă” se află printre produsele puse la vânzare în nou local, meniul fiind dezvoltat de către Ashlie Dias, executive chef al Crowne Plaza Bucharest, hotel deţinut de George Copos.

    GALERIE FOTO, AICI

    “Avem mare încredere în noul concept, pe care îl privim nu numai ca pe o diversificare, dar şi ca pe un motor de creştere al businessului. Obiectivul nostru este consolidarea noului brand, iar primul pas este deschiderea unui nou magazin în viitorul apropiat. În următorii ani, ne dorim să ajungem la un număr de 5-7 locaţii ANA Baking Co. în Bucureşti şi în ţară, iar în 2017 ne propunem să introducem conceptul astfel rafinat pe piaţa internaţională”, a declarat Cătălin Metehău, director general al ANA PAN.

    ANA Baking Co. funcţionează într-un spaţiu de 140 metri pătraţi, amenajat de de arhitectul italian Stefano Ricci. “Obiectivul principal a fost de a crea o atmosferă relaxată şi caldă, de a genera un spaţiu care să conducă instinctiv clienţii spre a se servi singuri de la coffee & food bar. Rezultatul este un design rustic-industrial, cu accente de lemn, metal şi ceramică ce imită cărămida”, informează compania.

    Alexandra Copos de Prada, fiica Cristinei şi a lui George Copos, conduce din poziţia de CEO şi preşedinte companiile Ana Pan şi Ana Hotels. Alexandra Copos de Prada a trecut la cârma Ana Pan în august 2013, iar din luna martie a anului 2014 conduce şi Ana Hotels, afaceri cu venituri anuale cumulate de aproape 30 de milioane de euro. După condamnarea tatălui său la închisoare, Alexandra Copos a preluat şi conducerea Ana Hotels în primăvara lui 2014, ajungând să aibă în subordine 800 de angajaţi, de la 160 anterior, acesta fiind cel mai dificil moment din cariera sa. „Nu ştiu dacă voi fi vreodată 100% pregatită să preiau responsabilitatea de a duce mai departe ceea ce părinţii mei au început acum 24 de ani. Experienţa mea profesională şi personală de până acum m-au pus în destule situaţii dificile şi diverse pentru a putea naviga cu bine businessul în următorii ani.“ Ana Pan, înfiinţată în 1990, este printre cele mai vechi branduri de patiserie-cofetărie din Bucureşti, cu 19 unităţi. Ana Hotels, cea mai mare companie hotelieră cu capital autohton din România, deţine şapte hoteluri, cel mai important activ al grupului fiind Athénée Palace Hilton. Alexandra Copos se implică în ambele companii, coordonând strategia, investiţiile şi deciziile la nivel de management, activitate pentru care se pregăteşte de când era copil.

    Sub conducerea Alexandrei Copos, care a preluat Ana Pan cu scăderi mari în magazine, în ultimul an vânzările în retail ale Ana Pan au urcat cu peste 5%, iar cele din segmentul corporate cu 30%. Tânăra a regândit gama de produse, a investit în marketing şi a adus o nouă echipă de management în cadrul Ana Pan. În luna noiembrie, Alexandra Copos a lansat ANA Baking Company, un bakery-coffee shop situat pe Calea Dorobanţilor din Bucureşti – „este un concept la care lucrăm de trei ani, în care am investit 150.000 de euro şi cu care dorim în următorii ani să ne extindem în ţară şi străinătate“.

    „De la nouă ani am început să lucrez vara în diverse departamente ale companiilor noastre, înţelegând astfel pasiunea antreprenorială a părinţilor mei, munca asiduă, însă şi satisfacţiile pe care ţi le dă conducerea propriei firme. Am considerat că pot aduce un plus de valoare businessului şi oamenilor care îl formează prin educaţia mea şi experienţa de zece ani în America“, spune Alexandra Copos. De-a lungul timpului, tânăra a lucrat în industria ospitalităţii la firme internaţionale precum Starwood Hotels sau Hersha Hospitality, iar cunoştinţele de management le-a dobândit urmând un program MBA la The Wharton School, University of Pennsylvania, dar şi în stagiile de practică efectuate la firma de consultanţă McKinsey & Company în New York şi Dubai.

    Tatăl Alexandrei Copos, George Copos, este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută o pedeapsă de trei ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători de fotbal, şi una de patru ani de închisoare pentru evaziune fiscală în dosarul Loteria.

  • Cei trei tineri din spatele imaginii online a lui Klaus Iohannis vor să transforme în business succesul de la prezidenţiale

    Cum transformi într-un business succesul campaniei online de la alegerile prezidenţiale?

    Radu Negulescu are 27 de ani. E serios şi corect îmbrăcat. A început să câştige bani singur dinainte de a avea buletin şi şi-a înfiinţat în primul an de facultate firma care a ajuns anul acesta în topul Deloitte Technology Fast 50 Central Europe. Ioan are 36 de ani, este cel mai în vârstă. Vorbeşte cu accent moldovenesc, este creativul din grup şi un antreprenor care petrece câteva luni pe an prin lume). Vlad are 35 de ani, este tipul hipsterului care vorbeşte puţin despre importanţa lucrurilor pe care le face. Gândeşte repede, zâmbeşte mult, este entuziast şi cumva introvertit.

    Cei trei sunt un grup tânăr şi vesel despre care ai spune cu drag că urmează să cucerească lumea. Atâta doar că ei au cucerit-o deja. Dar au cucerit-o pe neaşteptate şi într-un iureş care nu le-a lăsat timp să realizeze prea mult ce se întâmplă. Au cucerit-o dintr-un subsol de pe bulevardul Kiseleff şi tot asediul cu bătăliile aferente a durat cam trei luni.

    Cei trei, care s-au adunat laolaltă săptămâna trecută pentru prima dată după alegerile din 16 noiembrie, au coagulat în jurul lor o echipă care a făcut campania online a candidatului ACL la Cotroceni, Klaus Iohannis. Descriu experienţa din campanie fără exaltare, cu conştiinţa faptului că au făcut lucrurile cum trebuie şi că au muncit mult mai mult decât credeau că pot să muncească: „A fost mizerabil de greu şi groaznic de frumos în campanie, până la ultima clipă. Indiferent de rezultat, am fi rămas cu o experienţă extraordinară“, rezumă ei cele trei luni de campanie. „Au fost trei luni şi-un pic cât trei ani, au fost trei luni în care m-am reinventat de zece ori, în care am învăţat cât nu mă puteau învăţa toate şcolile din lume“, sintetizează Radu Negulescu campania pe blogul său.

    Uitându-se în urmă, Radu, Ioan şi Vlad spun că nu au avut un roadmap clar legat de campania online. „I-am spus candidatului de la început că îi vom aduce 1 milion de like-uri şi un engagement bun şi i-am adus. Am setat o ţintă ambiţioasă pentru că o astfel de ţintă îţi impune un anumit stil de lucru. Dacă ţinteşti maxim, munceşti maxim şi chiar dai dincolo de ceea ce credeai că poţi da. Am pus o ţintă mare şi am construit sănătos în jurul ei“, concluzionează cei trei care a fost secretul succesului din social media al candidatului ACL.

    Vlad Tăuşance spune că au avut tot timpul senzaţia din filmele americane în care câţiva oameni pe care nu îi cunoaşte nimeni stau într-o încăpere şi desenează traiectoria unui destin politic. Însă a mai fost ceva, o diferenţă care a făcut campania din subsolul din Kiseleff diferită de campaniile anterioare din România: „Ce am simţit nou a fost mai degrabă un vibe de tehnologie de vârf aplicată decât de partid sau de task politic. Radu (Negulescu – n.r.) ne-a convins pe toţi şi ne-a învăţat să tratăm campania ca pe un start-up, cu tot ce înseamnă asta“. Radu Negulescu, un tânăr de 27 de ani din Baia Mare, care a fost coordonatorul campaniei online şi (parţial) de creaţie, este cel care i-a adus împreună pe toţi cei care au lucrat în campanie.

    În acest punct vine aproape natural întrebarea: cum a ajuns însă un tânăr de 27 de ani din Baia Mare să coordoneze campania la nivel naţional a candidatului ACL? Radu Negulescu sintetizează simplu decizia de a se alătura campaniei: „Eu ştiam nişte oameni la PNL, făcusem anterior joburi de tehnologie pentru ei – site, manual de identitate şi alte proiecte. M-au întrebat dacă ne putem ocupa de campania online, am acceptat, am fost numit coordonator pe zona online şi creativă“.

    Îi atrag atenţia că sintagma „cunoşteam nişte oameni la PNL“ este sensibilă şi detaliază povestea, care se suprapune cu povestea sa personală şi de business: „Povestea nu este fantastică. M-am lăsat de facultate de trei ori, pentru că am început să fac business de foarte devreme şi mi s-a părut mai util să cresc afacerea decât să învăţ lucruri care nu prea se mai aplică acum. Nu am părinţi implicaţi politic la PNL sau în altă parte, nu am avut nicio relaţie dubioasă sau care să poată ridica vreun semn de întrebare. Şi eu mă suspectez câteodată, dar chiar nu am nimic ascuns, obscur, care să mă fi propulsat. Am muncit enorm, nu am primit şi nu am luat niciodată lucrurile de-a gata“.

    Radu Negulescu a fondat în urmă cu opt ani firma Trencadis, care are acum 50 de angajaţi, 3 birouri în România şi a avut afaceri de peste 4 milioane de lei în 2014. Trencadis a pornit la drum când Radu Negulescu avea 19 ani şi era în primul an de facultate, dar şi în căutare de proiecte în care să lucreze: „Prietena unui prieten m-a rugat să refac un site pentru o cunoştinţă de-a ei. Aşa am ajuns să fac site-ul primăriei Dragomireşti din Maramureş. I-am rugat să mă recomande dacă sunt mulţumiţi de munca mea şi ei m-au recomandat; aşa am ajuns să fac site după site până când am realizat că am făcut peste 500 de site-uri de primării, atunci m-am oprit şi am trecut pe licitaţiile de proiecte mai mari din zona guvernamentală“.

  • Un dreptunghi din chiştoace

    Cel mai urât lucru legat de atentatele din Franţa şi de şirul de evenimente care a urmat a fost modul în care politicienii au încercat să speculeze emoţiile declanşate în mulţime. Sarkozy înghesuindu-se în primul rând la marea manifestaţie, Hollande cu capul de umărului cancelarului Merkel, toţi cei care au defilat deşi, moral, n-ar fi trebuit nici măcar să se apropie de Paris în acel moment, urmaţi de cohortele de îngrijoraţi din serviciile secrete, gata să se sacrifice în lupta antiteroristă; şi, în context, reluarea pe plan local a disputelor legate de legile de tip Big Brother.

    Mă întorc acum în capitala de judeţ în care m-a găsit revoluţia din decembrie; era şi locul în care fusese „exilat“ un disident de origine comunistă, care se bucura, în ultimii ani ai lui Ceauşescu, de domiciliu forţat şi supraveghere specială. Cum eram relativ vecini, treceam zilnic pe lângă o Dacie albă, veche, care nici măcar număr din trei cifre nu avea (cunoscătorii vor fi ştiind ce spun) şi în care fie tremurau, fie năduşeau, în funcţie de anotimp, patru inşi. Şi fumau, aşa că în urma maşinii rămânea, seara, un dreptunghi gol perfect conturat de sutele de chiştoace azvârlite în orele de pândă. Nu aveam, la acea vreme, prea mari simpatii legate de regim, dar nici vreun răzvrătit nu eram.

    Treceam pe lângă maşină şi, într-un fel, îi compătimeam, pentru că fumau atât de mult şi pentru că erau obligaţi să zacă în fiecare zi în maşină, dar mă şi enervau cumplit, pur şi simplu pentru că erau acolo, zilnic, nefăcând nimic din ceea ce mi s-ar fi părut util la acea vreme şi pentru că îmi aduceau aminte cine eram şi în ce fel de ţară trăiam. În plus îmi induceau un sentiment de nelinişte lipicioasă, mă mâncau plămânii pe dinăuntru pentru că, trecând pe lângă maşină, respiram acelaşi aer care fusese şi în plămânii lor. Erau reprezentanţii unei instituţii care se ocupa cu securitatea naţiei, aşa cum o înţelegeau ei la vremea aceea. Şi, repet, deşi n-ar fi trebuit să simt vreo ameninţare, oamenii aceia şi dreptunghiul de chiştoace care rămânea în urma loc îmi aduceau mereu aminte că mă născusem, din păcate, pe partea greşită a lumii.

    Am regăsit o idee din gândurile vechi de decenii la emisiunea televizată de care am pomenit mai sus: o doamnă atotştiutoare zicea că de ce să se teamă ea de legile Big Brother, pentru că nu complotează, nici ea şi nici partenerul de emisiune (unul mai nevinovat, nici nu avea figură de complotist), şi nici nu folosesc cartele preplătite care în general sunt folosite de săraci care n-au ce pierde şi nici n-au de ce a se revolta în cauzul în care Big Brother o să îi ia la ochi. Şi iar au început să mă mănânce plămânii.

    Cartelele acelea preplătite au tocmai forma unui dreptunghi din chiştoace. Iar simpla existenţă a unor legi din ce în ce mai sugrumătoare – cartelele, convorbirile, datele, mailurile, operatorii, totul în numele unei securităţi iluzorii, că ai a te teme sau că nu ai a te teme – poate fi începutul a ceva ce am renegat în decembrie 1989. În numele siguranţei cetăţeanului se pot comite orice fapte şi poate exista justificare pentru orice măsură, iar dacă acestea îşi mai găsesc şi apărători, care nu complotează şi nu au de ce să se teamă, cu atât mai bine şi mai uşor. Iar masă de manevră există, slavă Domnului, pentru că, sincer să fiu, mi se pare că există din ce în ce mai puţini oameni dispuşi să gândească cu capul lor şi care preferă să li se spună ce şi cum trebuie să simtă.

    Ilustrez cu „Crocifissione di San Pietro“ al lui Caravaggio, pe care l-am găsit, recent, într-o biserică din Piazza del Popolo a Romei. Tot acolo am găsit o mostră de ingeniozitate italiană – iluminatul cu bănuţ: băgai bănuţul într-o cutie, se aprindea lumina şi te bucurai, scurt timp, de tablou; nu băgai bănuţ, stăteai pe întuneric. Chestia era că turiştii, şmecheri, tot aşteptau ca un alt fraier, şi nu ei, să bage bănuţul, un studiu bun pentru actuala psihologie, din ce în ce mai complicată, a mulţimilor.

  • Care sunt companiile preocupate să le asigure angajaţilor echilibrul între muncă şi viaţa personală

    „Companiile s-au convins că angajaţii fericiţi sunt mai productivi iar analiza rezultatelor programelor implementate a demonstrat-o de fiecare dată. În fiecare an, constatăm un interes tot mai mare pentru respectarea echilibrului între muncă şi destindere şi este important să contribuim cu toţii la popularizarea acestui concept”, a declarat Simona Nicolaescu, business owner Dynamic HR, organizatorul unui concurs de proiecte de motivare pentru firmele din România.

    În fiecare an, la sfârşitul lunii februarie, câteva zeci de companii care au activităţi pe piaţa locală participă la Gala companiilor implicate în viaţa echilibrată a angajaţilor la care îşi prezintă programele de dezvoltare a angajaţilor şi creştere a performanţelor lor.

    „Aceste programe vizează un număr consolidat estimat de peste 20.000 angajaţi de la companiile participante, în total, ceea ce indică interesul arătat de mediul de afaceri faţă de sănătatea emoţională a angajaţilor lor”, a declarat Simona Nicolaescu, business owner Dynamic HR, companie de  training şi consultanţă în domeniul resurselor umane cu peste 700 de manageri consiliaţi în ultimii trei ani şi cursuri livrate unui număr de 3.500 de angajaţi din zeci de companii.

    O a doua constatare este că, spre deosebire de anii trecuţi, când problema implicării în în viaţa echilibrată a angajaţilor era apanajul aproape exclusiv al departamentului de HR, de cel puţin un an, acest aspect este şi în atenţia conducerii executive, la nivel de CEO, inclusiv.

    „Managerii şi proprietarii de companii s-au convins că productivitatea echipei creşte odată cu gradul de fericire iar această creştere trebuie susţinută de la cel mai înalt nivel”, concluzionează Simona Nicolaescu.

  • Care sunt companiile preocupate să le asigure angajaţilor echilibrul între muncă şi viaţa personală

    „Companiile s-au convins că angajaţii fericiţi sunt mai productivi iar analiza rezultatelor programelor implementate a demonstrat-o de fiecare dată. În fiecare an, constatăm un interes tot mai mare pentru respectarea echilibrului între muncă şi destindere şi este important să contribuim cu toţii la popularizarea acestui concept”, a declarat Simona Nicolaescu, business owner Dynamic HR, organizatorul unui concurs de proiecte de motivare pentru firmele din România.

    În fiecare an, la sfârşitul lunii februarie, câteva zeci de companii care au activităţi pe piaţa locală participă la Gala companiilor implicate în viaţa echilibrată a angajaţilor la care îşi prezintă programele de dezvoltare a angajaţilor şi creştere a performanţelor lor.

    „Aceste programe vizează un număr consolidat estimat de peste 20.000 angajaţi de la companiile participante, în total, ceea ce indică interesul arătat de mediul de afaceri faţă de sănătatea emoţională a angajaţilor lor”, a declarat Simona Nicolaescu, business owner Dynamic HR, companie de  training şi consultanţă în domeniul resurselor umane cu peste 700 de manageri consiliaţi în ultimii trei ani şi cursuri livrate unui număr de 3.500 de angajaţi din zeci de companii.

    O a doua constatare este că, spre deosebire de anii trecuţi, când problema implicării în în viaţa echilibrată a angajaţilor era apanajul aproape exclusiv al departamentului de HR, de cel puţin un an, acest aspect este şi în atenţia conducerii executive, la nivel de CEO, inclusiv.

    „Managerii şi proprietarii de companii s-au convins că productivitatea echipei creşte odată cu gradul de fericire iar această creştere trebuie susţinută de la cel mai înalt nivel”, concluzionează Simona Nicolaescu.

  • Două luni de zile la coadă la fisc şi mai multe documente decât zile într-un an

    Obositor, nu? Sunt cele 55 de zile ale anului în care contribuabilii din România trebuie să depună la Fisc cele 379 de declaraţii, situaţii centralizatoare, jurnale, cereri, plăţi sau solicitări aferente acestui an. Reducând un pic lucrurile la absurd, Contribuabilul Român stă aproape două luni la coadă la Fisc şi are de întocmit/plătit mai multe documente şi taxe decât sunt zile într-un an. Au viaţă grea producătorii şi furnizorii de produse accizabile, începând cu „gospodăriile individuale care produc pentru consumul propriu bere, vinuri şi băuturi fermentate“ sau „micii producători de vinuri liniştite“ şi terminând cu toată lumea, pentru că, răsfoind „Calendarul obligaţiilor fiscale“, am trăit cu impresia că ne mai trebuie ceva români în plus faţă de cele 17 – 21 de milioane pentru a acoperi noianul de obligaţii.

    Reţineţi că nu e nimic excepţional în toată această înşiruire de numere şi date calendaristice, pentru că la fel a fost şi în anii trecuţi, ba poate un pic mai rău, pentru că românii pierdeau înainte ceva mai multe ore decât cele 200 necesare în prezent unei companii sau unui contribuabil pentru a se conforma doar în zona plăţilor. Dar actualul sistem fiscal nu este nici în măsură să asigure o creştere economică fluentă, permanentă şi importantă, undeva la nivelul de 5% pe an, nivel necesar recuperării decalajelor care ne separă de restul europenilor, şi nici să uşureze situaţia companiilor sau a întreprinzătorilor. În continuare impozitarea muncii este unul dintre caii de bătaie ai sistemului de taxe şi impozite, pentru că jumătate din numărul taxelor şi trei sferturi din sume din totalul plăţilor efectuate de companii taxează, într-o formă sau alta, munca. Pentru comparaţie, în Germania, cea mai mare economie europeană, taxele şi contribuţiile aferente muncii generează 21,8 puncte din rata totală de taxare de 49,4%.

    Nu spun lucruri noi, dar cred că e bine ca anumite chestiuni să fie mereu şi mereu repetate, pentru ca ideile să izbutească să treacă de ţestele mult prea tari.

    Ilustrez cu o stradă dintr-un oraş vechi, pictată de Alphonse de Neuville, un elev al lui Delacroix; simţiţi cât de încet se schimbă, câteodată, lucrurile?

  • ANOFM: Locuri de muncă în construcţii, pentru salarii minime de 1.540 de dolari brut, în Israel

    Persoanele interesate să muncească în Israel trebuie să aibă calificare/experienţă în meseriile: dulgheri pentru cofraje de construcţie industrializată, fierari – betonişti, îndoirea fierului, zidari-faianţari, acoperirea podelelor şi pereţilor cu faianţă şi zidari-tencuitori pentru lucrări de tencuit.

    De asemenea, cei interesaţi trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, respectiv să nu fi lucrat anterior în Israel, să nu aibă rude de gradul I care lucrează deja în această ţară, cu excepţia fraţilor, să nu aibă cazier judiciar, să fie apţi psihic şi fizic de muncă intensă în condiţiile climatice specifice statului de destinaţie, inclusiv muncă la înălţime şi manipulare de greutăţi, şi să nu sufere de anumite boli cronice.

    Contractele de muncă se încheie pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire până la cel mult 63 de luni. Salariul lunar minim brut estimat este de 1.540 dolari americani.

    Persoanele interesate se pot înscrie la agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă sau a municipiului Bucureşti din raza de domiciliu. Candidaţii trebuie să completeze o cerere tip şi să aducă următoarele documente: curriculum vitae, declaraţie – tip bilingvă, copie carte de identitate, copie paşaport, copii ale actelor de studii şi de calificare, copii ale documentelor ce atestă experienţa şi vechimea în muncă, cazier judiciar valabil, în original.

    Lucrătorii români nu vor fi angajaţi în mod direct de către companiile de construcţii din Israel, ci de contractori de forţă de muncă autorizaţi să angajeze lucrători străini în domeniul construcţiilor. Aceşti contractori vor plasa lucrători companiilor de construcţii licenţiate, în diferite locuri, în funcţie de cererile acestora.

    Contractorii de forţă de muncă vor fi angajatorii direcţi ai lucrătorilor din România şi sunt obligaţi să le plătească salariile şi alte drepturi în concordanţă cu prevederile contractului de muncă şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil sectorului de construcţii.

    Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) precizează că salariul minim brut estimat a unui lucrător în construcţii în Israel este de aproximativ 1.540 dolari americani pentru 211 ore de muncă pe lună, însă, în afara acestor ore, 29 se vor plăti ca ore suplimentare.

    “Pentru fiecare oră suplimentară, lucrătorul va fi plătit suplimentar, în funcţie de numărul de ore prestat suplimentar. În plus, faţă de salariul de mai sus, contractorul de forţă de muncă va face un depozit lunar în valoare de 700 NIS (shekeli) într-un cont bancar în numele lucrătorului. Această sumă va constitui contul de plăţi compensatorii şi pensie pentru lucrător. Lucrătorul poate retrage fondurile acumulate în numele său la părăsirea permanentă şi legală a Israelului. În cazul în care lucrătorul nu părăseşte Israelul la data stabilită, fără un motiv justificat, o parte proporţională din suma câştigată va fi reţinută pentru fiecare lună de întârziere, şi după şase luni de întârziere, lucrătorul va pierde întreaga sumă”, precizează ANOFM.

    Contractorul de forţă de muncă trebuie să asigure cazare lucrătorilor pe care îi angajează, precum şi pentru o perioadă de cel puţin şapte zile după încetarea contractului de muncă.

    “Cazarea poate fi în barăci, iar paturile pot fi supraetajate. Contractorul de forţă de muncă poate deduce o sumă lunară de maximum 500 NIS din salariul muncitorului străin pentru cazare şi cheltuielile aferente. Această sumă variază în funcţie de zona geografică din Israel în care se află lucrătorul şi este actualizată anual”, arată ANOFM.

    Contractorul de forţă de muncă trebuie să încheie lucrătorului pe care îl angajează asigurare medicală privată pe durata angajării. În plus, trebuie să îi înmâneze angajatului un rezumat al poliţei de asigurare, într-o limbă pe care acesta o înţelege, şi poate deduce o sumă ce nu trebuie să depăşească 125 NIS din salariul lucrătorului, pentru a acoperi o parte din costul cu asigurarea medicală.

    Cei care doresc să muncească în Israel vor trebui să plătească taxa pentru examenul medical, taxa pentru emiterea cazierului, cheltuielile pentru deplasarea locală în România şi biletele de avion pentru transportul internaţional.

    ANOFM precizează că angajarea se face în baza Protocolului privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcţiilor în Statul Israel, încheiat la 24 iunie 2014 între Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Israel, aprobat prin HG nr. 958/2014 şi publicat în M.O. nr. 807/2014.

    Protocolul este pus în aplicare de ANOFM din România şi Autoritatea pentru Populaţie, Emigrare şi Frontieră din Israel.

  • Anul grevelor în aviaţia europeană. Furtuna angajaţilor nemulţumiţi a scos la iveală puterea sindicatelor

    Piloţii şi însoţitorii de bord solicită creşteri salariale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. În luna septembrie, mai multe curse ale companiei, interne şi externe, au fost anulate, iar ministrul transporturilor, Ioan Rus, solicita conducerii şi sindicatelor să înceapă negocierile şi să găsească rapid soluţii pentru ca activitatea operatorului aerian să revină la normal. Surse din rândul piloţilor declarau pentru Mediafax că protestul piloţilor a fost declanşat nemulţumirile privind salariile şi noul contract colectiv de muncă – înregistrat fără să se ţină cont de revendicările lor -, dar şi pe fondul unora privind managementul companiei.

    Potrivit surselor, conducerea companiei Tarom s-ar fi folosit de sindicatul majoritar şi de alte două sindicate mai mici pentru a putea înregistra la ITM noul contract colectiv de muncă, fără a lua în calcul cerinţele piloţilor. Sindicatul personalului navigant anunţa în octombrie că îşi rezervă dreptul la noi acţiuni sindicale, dacă revendicările nu vor fi soluţionate. În decembrie, sindicatul personalului tehnic al TAROM, din care fac parte 700 din cei 2.100 de angajaţi ai companiei aeriene, a solicitat din nou majorări salariale şi a depus preaviz de conflict de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Compania a avut în acest an venituri din servicii de transport aerian mai mari cu 5%, a transportat 1,7 milioane pasageri, în creştere cu 3%.

    Tot pe piaţa locală, Wizz Air a concediat în 2014 circa 20 de angajaţi, după ce o parte din personalul angajat de compania low-cost în România a înfiinţat un sindicat reprezentativ în relaţia cu şefii de la Budapesta. Compania informa că reducerile de personal se leagă de decizia de a muta o aeronavă de la baza operaţională din Bucureşti, pe fondul scăderii cererii, şi nu sunt cauzate de vreo iniţiativă a angajaţilor.

    Grevele au ţinut la sol şi aeronavele Air France, 60% dintre piloţii companiei intrând în grevă în luna septembrie, după ce au decis să se opună condiţiilor de dezvoltare a unei filiale low-cost a grupului. Cele trei sindicate intraseră de mai multe săptămâni în conflict cu conducerea, iar CEO-ul Air France, Frédéric Gagey, estima de la „10 până la 15 milioane“ de euro pe zi costul acestei greve. Air France renunţa o săptămână mai târziu la proiectul său de expansiune în Europa a companiei aeriene low-cost Transavia. Conflictul a provocat în luna septembrie o scădere cu 15,9% a traficului de pasageri şi cu 17,7% a traficului de mărfuri. Grupul Air France KLM a raportat şi o rată a rezervărilor pentru lunile următoare mai redusă decât de obicei, iar impactul grevei asupra încasărilor ar urma să fie de „ordinul a 500 de milioane de euro“, potrivit grupului franco-olandez.

    Nemţii de la Lufthansa au început grevele încă din luna martie, când compania anula 3.800 de zboruri din cele 4.300, timp de trei zile, din cauza unui protest al piloţilor, tot pe fondul unor negocieri salariale. Sindicatul cerea pensionarea piloţilor la vârsta de 55 de ani şi o creştere salarială de 10%, în timp ce Lufthansa propunea pensionarea piloţilor la vârsta de 60 de ani şi o creştere salarială de 5,2%. Deşi greva piloţilor a paralizat traficul aerian din Germania şi Europa de Vest, protestul a fost susţinut de majoritatea germanilor, potrivit unui sondaj efectuat pentru postul de televiziune ARD. Greva a continuat în august la divizia low-cost Germanwings şi apoi în ultimele patru luni ale anului la Lufthansa, iar sute de mii de pasageri au fost afectaţi.

    Pierderile cauzate de protestele angajaţilor din industrie au fost importante, însă o veste bună a venit pe finalul anului de la scăderea preţului petrolului cu 40%, determinând şi ieftinirea combustibililor necesari aeronavelor.

  • Cele mai inovatoare companii din România: Honeywell, Honeywell Scanning & mobility (în baza platformei Vocollect pick by voice, dezvoltată şi implementată de Total Technologies)

    Elementul de noutate:

    Vocollect Pick by Voice permite recunoaşterea vocii şi realizarea operaţiunilor prin comandă vocală, operatorul fiind recunoscut de sistem după amprenta vocală, chiar şi în situaţia în care vocea suferă modificări (de exemplu, răguşeală). Tehnologia Sound Sence permite filtrarea tuturor zgomotelor din depozit. Alte beneficii sunt de natura securităţii muncii, dar şi a flexibilităţii în ceea ce priveşte configurarea depozitului sau a portofoliului de produse.

    Efectele inovaţiei:

    Soluţia Vocollect face parte din portofoliul Honeywell divizia HSM – Honeywell Scanning & Mobility. Analizele realizate de Total Technologies aduc o abordare inovativă cu efect în industria de logistică din România.

    Soluţia de voce ajută creşterea productivităţii muncii cu circa 35% şi reducerea erorilor de operare cu până la 50%. Beneficii generale rezultate din inovaţie: creşterea productivităţii: 20 – 50%; acurateţea poate ajunge la un prag maxim de 99,99%; ergonomie; securitatea muncii şi reduceri semnificative de costuri.

    Descriere:

    În depozitele din România, pentru operaţiunile de picking, variantele clasice sunt listele pe hârtie sau terminalele clasice pentru scanarea codurilor de bare.

    Vocollect Pick by Voice eliberează operatorul de picking de interacţiunea cu un computer sau cu o listă printată pe hârtie, crescând astfel viteza de lucru. Soluţia permite ca operatorul de picking din depozit să acţioneze cu ambele mâini şi privirea libere. Astfel, operatorul nu mai este preocupat să tasteze sau să înregistreze informaţiile decât prin voce. Privirea liberă permite focusarea operatorului asupra locaţiei şi produsului ce trebuie cules, respectiv cantitatea, fără a fi necesar să aibă o interacţiune repetată cu echipamentul. Singurul feedback este verbal, natural, şi nu mai este nevoie de verificări ale ecranului sau de introducerea de cantităţi sau confirmare prin intermediul unui echipament mobil clasic.

    Echipa Total Technologies este formată din consultanţi şi specialişti certificaţi Vocollect, având la bază o experienţă vastă în soluţiile de optimizare pentru activităţile de logistică şi producţie. În implementarea şi adaptarea soluţiei pentru depozitele din România sunt necesare echipamente furnizate de Vocollect by Honneywell care permit instalarea aplicaţiei şi centralizarea informaţiilor în sistemele specifice acestui domeniu. Total Technologies are o echipă dedicată pentru soluţia Vocollect Pick by Voice, pentru fiecare etapă a proiectelor fiind alocaţi specialişti pre-sales, sales, dezvoltare, customizare, implementare şi suport. Total Technologies este prezentă pe piaţă din 1992 şi este specializată în implementarea de soluţii autoID şi de mobilitate, dedicate mediilor de lucru profesionale din industria de logistică, retail, producţie, FMCG şi utilităţi. Total Technologies are circa 40 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 20 milioane de lei în 2014.

    Grupul american Honeywell deţine în România două fabrici – Honeywell Life Safety la Lugoj, unde produce sisteme de detectoare de foc şi de fum, şi Honeywell Turbo Technologies din Bucureşti, unde se produc turbosuflante pentru motoare diesel şi pentru motoare pe benzină.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

    Citeşte în premieră despre alte 49 de proiecte inovatoare, concepute sau aplicate în România, în zona tehnică, de business sau socială, în prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul poate fi achiziţionat mai jos la preţul de 20 de lei.

    Cantitate: buc.
     

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • BERD a intrat acţionar la Bursa de la Bucureşti. “Vom munci pentru a defini BVB ca o bursă de referinţă”

    La preţul de ieri de 30,6 lei/titlu, pachetul de acţiuni cumpărat de BERD valorează 11,7 mil.lei (2,6 mil.euro)

    Prin această deţinere de acţiuni, BERD a anunţat că susţine programul Guvernului pentru dezvoltarea pieţei de capital, care are ca scop îmbunătăţirea funcţionării pieţei, creşterea lichidităţii acesteia şi a disponibilităţii ofertelor de obligaţiuni şi acţiuni pe piaţă de capital locală.

    România şi-a stabilit ca obiectiv pentru bursă clasificarea ca piaţă emergentă şi includerea acţiunilor româneşti în indicele MSCI Emerging Markets, faţă de includerea actuală în indicele MSCI Frontier Markets. BERD a anunţat va susţine reforma cadrului juridic şi de reglementare pentru a contribui la atingerea acestui obiectiv.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro