Tag: proprietati

  • Calea inedită prin care chinezii încearcă să se îmbogăţească

    La începutul acestui an, domnul şi doamna Cai, un cuplu din Shanghai, au decis să-şi pună capăt căsniciei. Motivul nu a fost reprezentat de diferenţe ireconciliabile, ci de bula de pe piaţa imobiliară, scrie Bloomberg.

    Cei doi, care au magazin de articole vestimentare, au vrut să cumpere un apartament cu 3,6 milioane de yuani (532.583 $), pe care să-l adauge celorlalte trei locuinţe pe care le deţin deja. Guvernul local începuse însă, printre alte măsuri menite să combată bula de pe piaţă, să limiteze achiziţiile celor care deţineau deja proprietăţi.

    Prin urmare, cei doi au hotărât să divorţeze.

    “Dacă nu cumpărăm apartamentul ăsta ratăm şansa de a ne îmbogăţi”, a declarat domnul Cai.

    În China, preţurile în creştere ale proprietăţilor inspiră astfel de măsuri disperate, cumpărătorii încercând să acţioneze înainte ca şi alte restricţii să fie impuse. Deşi date recente arată că preţurile au mai scăzut în unele dintre cele mai “fierbinţi” oraşe ca Beijing şi Shanghai, costul locuinţelor noi a înregistrat cea mai mare creştere din ultimii şapte ani în septembrie.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • China are mai mulţi miliardari decât Statele Unite

    Lista anuală a miliardarilor chinezi arată, din nou, că ţara asiatică are mai mulţi miliardari decât Statele Unite, iar diferenţa se măreşte, potrivit BBC.

    Magnatul Wang Jianlin, proprietarul Dalian Wanda, un conglomerat multinaţional chinezesc şi cel mai mare deţinător şi dezvoltator de proprietăţi private din lume, este primul dintre cei 594 de miliardari din China, poziţionându-se, de asemenea, în faţa a 535 de miliardari din Statele Unite. Averea personală a lui Wang Jianlin este de 32,1 miliarde de dolari. De asemenea, firma chinezească este cel mai mare operator dintre lanţurile de cinema din lume şi a intrat pe piaţa filmelor americane, preluând Legendary Pictures. Mai mult, firma a încheiat o înţelegere cu Sony Pictures.

    Poziţia a doua este ocupată de Jack Ma, care deţine grupul Alibaba, o afacere de succes bazată pe internet. Averea miliardarului chinez s-a majorat cu 41% faţă de anul trecut, fiind estimată la 30,6 miliarde de dolari. Locul trei este ocupat de Pony Ma, care deţine gigantul tehnologic de internet şi gaming online Tencent, cu o avere de 24,6 miliarde de dolari.

    Robin Li şi Melissa Ma ocupă locul opt, cu o avere de 14,7 miliarde de dolari, datorită motorului de căutare Baidu. Fondatorul Xiaomi Inc, una dintre cele mai mari companii tehnologice din lume, a căzut pe locul 14, pe fondul intensificării competiţiei de pe piaţa de smartphone-uri.

    Cea mai mare creştere vine de la firma de real estate şi investiţii Baoneng Group, deţinută de Yao Zhenhua, a cărui avere a crescut cu 820%, ajungând la 17,2 miliarde de dolari, ocupând, astfel, poziţia a patra.

    Lista anuală, realizată de publicaţia Hurun, din Shanghai, este adesea comparată cu topul realizat de revista Forbes, din Statele Unite şi este cea mai precisă evaluare a averilor din China. Raportul anual a fost publicat în ultimii 18 ani.

    Anul acesta, publicaţia a lansat o listă separată, în care evidenţiază că miliardarii din China i-au întrecut ca număr pe cei din Statele Unite, pentru prima data. Totuşi, nici unul dintre chinezi nu intră în top 20, la nivel mondial. Pe prima poziţia în clasamentul Forbes este Bill Gates, cu o avere de 75 de miliarde de dolari, urmat de Amancio Ortega, proprietarul Zara şi de investitorul Warren Buffett.

  • Surpriza uriaşă din grădina reginei Marii Britanii. Ce ţinea ascuns Elisabeta a II-a de mai bine de 50 de ani

    Una dintre aceste proprietăţi este Palatul Holyroodhouse din Edinburgh. Fondat ca o mânăstire în 1128, palatul este în prezent reşedinţa oficială a reginei şi locaţia oficială pentru pentru ceremonii de stat şi evenimente oficiale de divertisment.

    În timpul perioadei în care regina locuieşte în Holyrood, de obicei, de la sfârşitul lunii iunie până la începutul lunii iulie, Majestatea Sa susţine o gamă largă de angajamente oficiale în Scoţia. Recent s-a descoperit că mai bine de 50 de ani în grădina reginei Elisabeta a II-a se afla ascunsă o adevărată comoară.

    Vezi aici ce ţinea ascuns Elisabeta a II-a de mai bine de 50 de ani

  • Un bărbat a inventat casa pe care o construieşti doar cu un ciocan, o cheie şi o bormaşină

    Piaţa imobiliară din Australia trece printr-o criză care s-a intensificat din cauza lipsei de noi proprietăţi şi terenuri disponibile, precum şi a preţurilor exorbitante. Arhitectul Alex Symes crede că a găsit soluţia rezolvării acesteia, potrivit unui articol al publicaţiei britanice Daily Mail.

    El a creat casele ce pot fi comandate în ambalaje plate şi care pot fi ulterior asamblate cu uşurinţă. Symes le descrie cu umor drept ”IKEA cu steroizi”. ”Vor schimba industria imobiliară într-un mod nemaivăzut”, spune el.

    Materialele acestor locuinţe pot fi comandate online şi livrate cu un camion, în locul în care cumpărătorii doresc să le ridice. Casele arhitectului australian au o dimensiune de 13,75 de metri pătraţi şi un dormitor.

    ”Tinerii angajaţi nu îşi vor permite niciodată un avans pentru achiziţia unei locuinţe”, spune el. Cu un ciocan, o cheie, o bormaşină şi doar 65.000 de dolari, ei ar putea să îşi asambleze propriile case, pe baza modelului creat de arhitectul din Sidney. Potrivit lui, casele pot fi asamblate de doar două persoane, în câteva zile.

    ”Este o variantă de locuit de tranziţie pentru persoanele care nu îşi permit o locuinţă obişnuită”.

  • CTP plănuieşte să dezvolte până la un milion de metri pătraţi în România în următorii doi ani

    Compania cehă de dezvoltare imobiliară CTP, care are în portofoliu proprietăţi industriale clasa A de peste 500.000 mp pe piaţa locală, au anunţat într-un comunicat de presă că plănuiesc extinderea până la un milion de metri pătraţi în urmatorii doi ani. CTP a investit până acum 250 de milioane de euro în România, potrivit reprezentanţilor companiei.

    În prezent, CTP construieşte în întreaga ţară şi închiriază simultan proiecte în Timişoara şi Arad. “CTP a predat recent un centru de distribuţie de 25.000 mp în Cluj, către Profi şi avem 30.000 mp în curs de dezvoltare în CTP Bucureşti West Park, deţinută anterior de ProLogis. Aici, doar 10.000 mp mai sunt disponibili. Am obţinut, de asemenea, autorizaţia de construcţie pentru alţi 60 000 mp în acelaşi parc industrial şi avem în plan demararea construcţiei până la sfârşitul acestui an.”, spune Marian Orzu, Head of Leasing and Business Development Department.

    De asemenea, la CTPark Bucureşti, preluat de la Portland Trust, CTP a finalizat primul proiect cu o suprafaţă închiriabilă de 15.000 mp pentru Enlgmayear, DSV şi Iron Mountain şi are o suprafaţă de 100.000 mp de teren disponibil pentru construcţii noi. O suprafaţă de 22.000 mp este acum în dezvoltare într-o clădire de tip multi-tenant, pentru Raben. Proiectele CTP sunt cofinanţate de bănci diferite, printre care se află Erste Bank, Societe Generale şi Raiffeisen.

    “În plus faţă de depozitare şi distribuţie, punctul forte al CTP constă în dezvoltarea de proprietăţi pentru companii care au nevoie de spaţii de producţie, un exemplu este proiectul de 15 de milioane EUR din Piteşti / Catesca care va fi predat gigantului auto francez, Faurecia”, a adăugat Marian Orzu.

    Pe lângă toate acestea, CTP continuă să investească în reabilitarea şi modernizarea proprietăţilor existente pentru a se asigura ca sunt în conformitate cu cele mai recente standarde. Proprietăţile în devoltare sunt construite în conformitate cu standardele BREEAM.

    Echipa CTP din România numără în prezent aproximativ 30 de persoane.

  • Aroganţă fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puţin pentru stilul de viaţă cu care m-a obişnuit” – GALERIE FOTO

    Cererile ridicole ale unui fost model din cadrul unui proces de divorţ în Marea Britanie au fost făcute publice, scriu cei de la Daily Mail.

    Christina Estrada, de 54 de ani, cere peste 200 de milioane de euro (196 milioane lire sterline) de la soţul, un şeic saudit. Femeia a respins oferta de 37 de milioane de lire sterline pe care avocaţii şeicului i-au propus-o, motivând că suma este mult prea mică pentru standardul de viaţă cu care este obişnuită.

    În actele înaintate completului de judecată, Estrada a cerut un buget anual de un milion de lire doar pentru produse vestimentare, care ar include: 40.000 de lire pentru haine de blană, 109.000 de lire pentru rochii haute-couture şi 21.000 de lire pentru pantofi. “Sunt pantofii cu care m-am obişnuit, acesta e preţul lor.”

    Pe lista cererilor absurde se mai află 50.000 de lire pe an pentru petrecerea de Crăciun, 58.000 de lire pentru două poşete de lux, 4.000 de lire pentru 15 perechi de ochelari sau 26.000 de lire pentru factura telefonului mobil.

    Estrada susţine că cere suma exorbitantă pentru a apăra drepturile femeilor, spunând că deşi stilul ei de viaţă pare extravagant, a dus o viaţă grea plină de responsabilităţi.

    Avocaţii şeicului au atacat-o dur în instanţă: “Cereţi 55 de perechi de ghete şi pantofi, la un buget anual de 58.000 de lire. Nu vi se pare că e vorba de nişte sume aberante?” Ei au făcut apoi referire la o altă cerere, şi anume achiziţionarea unei case de nu mai puţin de 55 de milioane de lire sterline. “Există pe piaţă proprietăţi la preţul de 3,5 milioane, care acoperă toate necesităţile dumneavoastră. Nu vi se pare o soluţie acceptabilă?” Nu chiar, a răspuns femeia. “Acele proprietăţi au mai multe probleme. Au un standard mult sub cel cu care noi ne-am obişnuit.”

    Mai mult, a explicat Estrada, o proprietate de “doar” câteva milioane de lire ar însemna că trebuie să împartă un etaj cu oamenii care se ocupă de întreţinerea casei, iar acest lucru ar fi total inacceptabil.

    Procesul se află de-abia la început, dar a devenit deja subiect central pentru multe publicaţii tabloid din Marea Britanie.

    Foto: Daily Mail

  • FOCUS: România, ţara proprietăţilor fantomă: mai mult de 75% din imobile nu au cadastru

     Sistemul de evidenţă a proprietăţilor este o componentă importantă a economiei de piaţă, dar în România nu prea funcţionează: 9.003.700 imobile (terenuri şi clădiri), reprezentând 22,51% din totalul de 40.000.000 de imobile suntînscrise în sistemul informatic integrat de cadastru şi carte funciară. Cifrele sunt de la începutul lunii septembrie şi fac parte din argumentele unui raport de necesitate întocmit de Ministerul Economiei în vederea implementării unui proiect pentru dezvoltarea optimă şi rapidă a planului naţional de cadastrare imobiliară.

    Din acelaşi document, supus, miercuri, 7 septembrie, dezbaterii instituţiilor de resort de la nivel central, rezultă că, la începutul anului trecut, doar şapte unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din totalul de 3.181 din ţară aveau cadastrul făcut.

    “Din acest total, 2.861 UAT sunt în mediul rural şi includ aproximativ 32 de milioane de imobile. La finalul anului 2015, ca urmare a reglementării, prin Legea nr. 150/2015 de modificare şi completare a Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, a finanţării de către Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara a lucrărilor de înregistrare sistematică iniţiate prin proiectul CESAR, înregistrarea sistematică a fost finalizată în 17 UAT- uri”, se arată în documentul intitulat “România competitivă: Un proiect pentru o dezvoltare economică sustenabilă” întocmit de Ministerul Economiei.

    Proiectul CESAR este “Proiectul privind Completarea sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeanăpentru restructurarea agriculturii”, înfiinţat în baza uui acord de împrumut între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro