Tag: libertate

  • Corlăţean, mesaj de Ziua Europei: Libertatea de mişcare în UE trebuie prezervată

     “Trebuie să ne pronunţăm ferm împotriva tendinţelor populiste sau xenofobe, care, prin natura lor, constituie negarea însăşi a proiectului european şi a valorilor sale fondatoare. Acestea se manifestă adesea într-o formă mai puţin directă. Ne gândim, de exemplu, la tendinţe de reconsiderare a celor patru libertăţi fundamentale ale Uniunii, în special a libertăţii de mişcare a cetăţenilor europeni. Aceasta constituie un element inerent pieţei interne şi una dintre principalele reuşite ale proiectului european, pe care trebuie să-l prezervăm cu toţii, conform Tratatelor”, afirmă şeful diplomaţiei în mesajul său.

    El enumeră şi avantajele aderării României la UE.

    “Avantajele aderării sunt multiple şi nu pot fi minimizate. Drumul către aderarea la UE a presupus modernizarea instituţională, creşterea oportunităţilor economice şi un mai bun nivel de trai. Unul din marile avantaje ale aderării la UE este posibilitatea de a lua parte în şi a influenţa procesul decizional al Uniunii şi posibilitatea de a-ţi promova propriile iniţiative în cooperare cu alte state membre. Ne-a dat, de asemenea, posibilitatea de a contribui cu propriile iniţiative şi idei în domenii precum Piaţa Unică, securitatea energetică sau politica externă”, spune Corlăţean.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Active Watch: Anul 2012 a însemnat politizarea cronică a pieţei de media. Raportul FreeEx privind libertatea presei în România în 2012

     “Raportul privind libertatea presei în România în 2012” a fost redactat în cadrul programului FreeEx al ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) şi a fost lansat miercuri dimineaţă, în faţa sediului din Bucureşti al Serviciului Român de Informaţii (SRI).

    În 2012, România s-a situat pe locul 42 în clasamentul anual al libertăţii presei realizat de Reporteri fără Frontiere, după Spania (36), Franţa (37), Letonia (39) şi înaintea altor membri ai Uniunii Europene, precum Ungaria (56), Italia (57), Grecia (84) şi Bulgaria (87). Totodată, potrivit raportului global privind independenţa presei realizat de Freedom House, mass-media din România sunt “parţial libere”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patru ţări europene vor înăsprirea luptei împotriva fraudelor sociale comise de imigranţi

     Concret, cei patru miniştri au cerut preşedinţiei irlandeze a UE să se poată interzice accesul pe teritoriul unei ţări al cetăţenilor UE, care beneficiază de libertatea de circulaţie, în cazul în care aceştia au comis o fraudă cu ajutoare sociale.

    Numeroase oraşe europene “suportă povara considerabilă impusă de unii imigranţi din alte ţări membre”, scriu cei patru miniştri.

    “Aceşti imigranţi se folosesc de oportunităţile oferite de libertatea de circulaţie fără a îndeplini condiţiile prevăzute de exercitarea acestui drept”, consideră ei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Planul B: angajat, dar şi angajator

    ALEXANDRU AXENTE, 25 de ani, absolvent al Facultăţii de Economie şi angajat la o fabrică de ambalaje din Sfântu Gheorghe (Covasna), spune că a pus  bazele propriei afaceri, alături de un prieten, pentru că îi place să fie precaut şi să aibă o sursă constantă de venituri. În prima parte a zilei lucrează ca angajat în fabrica de ambalaje, iar în a doua parte ca antreprenor şi angajator.

    Alături de Cătălin Oprea, 28 de ani, angajat la o fabrică de cablaje auto, a înfiinţat la începutul anului trecut firma Opal Transilvania din Valea Crişului, judeţul Covasna.  Obiectul iniţial de activitate la care s-au gândit cei doi a fost producerea ambalajelor din folie de plastic. Pentru că nu s-au bucurat de rezultatele aşteptate, cei doi parteneri au decis să schimbe direcţia afacerii spre reciclarea de produse. Tinerii antreprenori au investit 30.000 de euro într-o linie de reciclare a maselor plastice, pe care au  instalat-o într-o moară de 200 de metri pătraţi. Practic, produsele din plastic care ajung aici, de exemplu, lăzi de bere, sunt măcinate şi transformate în materie primă.

    DE LA OPT DIMINEAŢA LA CINCI DUPĂ-MASĂ SUNT ANGAJAT ÎN FABRICA DE AMBALAJE, unde sunt responsabil de aprovizionare, producţie, iar după program antreprenor, până la nouă seara. Firma mea şi a partenerului are şase angajaţi în prezent. Am reuşit să atragem până acum doi mari clienţi companii„, a spus el.

    Alexandru menţionează că întotdeauna i-a plăcut să aibă un plan B, aşa se explică şi faptul că acum este student al Facultăţii de Drept, anterior urmând cursurile Facultăţii de Economie, care nu i-au adus însă un loc de muncă în domeniu.„Vreau să fiu independent.
    Mi-ar plăcea ca firma pe care o am să crească atât de mult încât să rămân doar cu statutul de antreprenor. În prezent, o parte din banii pe care îi câştig ca angajat ajung în firma de reciclare„, a spus el.  Anul trecut, compania de reciclare pe care cei doi o conduc a avut venituri de 30.000 de euro.

    Şi Orlando Alexandrescu, 32 de ani, absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnica, de profesie programator, care lucrează într-o companie multinaţională, a vrut să testeze cum este să fii angajator şi a pus bazele unui start-up.

    „Ca abordare prioritară rămâne serviciul pe care îl am. Afacerea este un joc pentru mine, care îmi permite să îmi testez aptitudinile de antreprenor. Aflu lucruri noi, de exemplu cum reacţionez în diferite situaţii de stres, ce înseamnă să lucrezi cu oamenii, să angajezi, aspecte pe care nu le pot experimenta în spatele unui calculator la birou„, spune el.

    Orlando afirmă că statutul de antreprenor, la care visa încă de la 30 de ani, contribuie la dezvoltarea lui prin acumularea de noi cunoştinţe profesionale pe lângă cele pe care le-a dobândit ca programator.„Momentan obiectivul nu este să fac profit, ci să construiesc o bază de date pentru firma de curăţenie. Depinde doar de mine dacă activitatea aceasta va deveni o sursă de venit„, a spus el. Clienţii pe care îi ţinteşte sunt persoane fizice, proprietari de apartamente sau vile.

    PLANUL PROGRAMATORULUI ESTE SĂ DEVINĂ UN ANTREPENOR ÎN „SERIE„, CARE SĂ AIBĂ ÎN PORTOFOLIU BUSINESSURI ÎN MAI MULTE DOMENII DE ACTIVITATE. Orlando şi-a deschis firma Cleanwork pe 1 februarie anul acesta, după ce apelase de mai multe ori la astfel de servicii, intuind potenţialul de dezvoltare al acestei nişe.

  • ADRIAN NĂSTASE A FOST ELIBERAT: “Toate bune, vorbim peste câteva zile”. PRIMELE IMAGINI cu fostul premier în libertate

    PRIMELE IMAGINI cu fostul premier în libertate

    UPDATE 19:00 – Adrian Năstase s-a oprit la o clinică medicală privată din sectorul 1

    Fostul premier Adrian Năstase, eliberat condiţionat din penitenciar, s-a oprit luni seară, în drum spre casă, la o clinică medicală privată din sectorul 1, aflată în apropiere de Piaţa Victoriei.

    Năstase a ieşit din închisoare la ora 18.00 şi s-a oprit la clinică în jurul orei 18.45.

    UPDATE 18:25 – Două maşini din coloana lui Năstase s-au ciocnit uşor

    Două maşini din coloana în care Adrian Năstase merge spre casa din Zambaccian, respectiv ambulanţa privată şi un Mercedes de culoare neagră, s-au ciocnit uşor la puţin timp după plecarea de la Penitenciarul Jilava.

    Autoturismul Mercedes a lovit din spate ambulanţa, iar după accident a rămas pe loc, cu luminile de avarie pornite. Ambulanţa şi-a continuat drumul alături de celalalte trei maşini din coloană.

    UPDATE 18:03 – ADRIAN NĂSTASE A FOST ELIBERAT

    Fostul premier Adrian Năstase a părăsit, luni, Penitenciarul Jilava, fiind aşteptat la ieşire de fiul său cel mare, Andrei, de alţi apropiaţi şi de bodyguarzi, şi a plecat cu un autoturism al familiei, fără să facă declaraţii.

    La ieşirea din închisoare, trei bodyguarzi i-au făcut culoar lui Năstase prin mulţimea de jurnalişti venită la Jilava

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dinel Staicu, eliberat din arest preventiv. Fostul preşedinte SIF Oltenia va fi judecat în libertate

    Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a dispus, miercuri, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Nuţu (fost Staicu) Dinel cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată.

    “Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului stabilit de acesta şi ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; e) să nu se apropie de celelalte părţi, de experţii desemnaţi de instanţă sau martorii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect”, a stabilit instanţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liberalul Nicolăescu, haiduc de stat

    Nicolăescu taie fondurile direcţionate de  stat către spitalele private.

    Se discută aprins dacă măsura e corectă sau nu din punct de vedere concurenţial şi al libertăţii de alegere care trebuie lăsată  pacientului.

    Nu cred că asta îl preocupă şi pe dl. ministru.

    E. Nicolăescu vrea să dea publicului impresia că e de partea celor mulţi şi săraci, în vreme ce inşii cu bani n-au decât să plătească la privat.

    Impresie falsă deoarece:

    1. Numărul pacienţilor care beneficiază de servicii decontate în spitale private este sub 3% din totalul pacienţilor într-un an. Sumele alocate unităţilor private de către stat nu depăşesc 10% din banii cu care funcţionează acestea.

    Prin urmare, măsura nu e semnificativă – oameni puţini, sume mici.

    Citi]i mai departe pe www.gandul.info

  • România urcă trei poziţii în clasamentul libertăţii economice, pe locul 59, sub Albania şi înaintea Bulgariei

    România ocupă locul 59 în ediţia de anul acesta al clasamentului privind libertatea economică realizat de presti­gioasa instituţie americană Heritage Foundation, în creştere cu trei poziţii faţă de 2012. România a înregistrat “îmbunătăţiri în gestionarea cheltuielilor bugetare şi în privinţa libertăţii pieţei muncii, ceea ce compensează reducerea libertăţii în faţa corupţiei”, explică Heritage Foundation ascensiunea din clasament. România a obţinut un punctaj de 65,1, cu 0,7 puncte mai mare decât anul trecut.

    Alte stiri pe zf.ro

  • Evghenia Timoşenko: La Bucureşti am găsit persoane calde, am simţit atmosfera de libertate

    Prezentăm integral interviul acordat miercuri Agenţiei MEDIAFAX de către Evghenia Timoşenko:

    Reporter: A trecut un an de când mama dumneavoastră se află în închisoare. Când aţi văzut-o ultima dată şi care era starea ei de spirit?

    Evghenia Timoşenko: Mama mea este în închisoare de 14 luni si din nefericire aceasta este o perioadă mai lungă decât ne aşteptam. Noi luptăm în fiecare zi pentru eliberarea ei, la fel ca multe ţări care o sprijină, iar ea simte acest lucru din închisoare. Am văzut-o ieri (n.r. – marţi), când am primit, de asemenea, mult sprijin din partea Uniunii Europene. Ambasadorii UE şi Ucrainei au declarat că orice viitor acord cu UE va depinde de rezolvarea crizei politice şi a urmăririlor motivate politic. Am primit veşti şi de la Curtea Europeană (pentru Drepturile Omului, CEDO), care reprezintă principala noastră speranţă pentru eliberarea ei, iar în acest context, evident, starea ei de spirit este mult mai bună. Ea este mult mai îngrijorată în legătură cu alegerile, deoarece ele reprezintă o cotitură istorică pentru Ucraina şi pot fi câştigate de o opoziţie unită, iar ea se luptă foarte mult, zilnic, pentru aceasta.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Opinie Aliz Kosza: Despre libertate

    Mare adevăr a spus Goethe… întotdeauna există ceva PESTE ceea ce trăieşti azi şi, de fapt, în asta constă frumuseţea vieţii.

    Pe de altă parte, trăiesc din nou forţa cuvintelor care m-au atras şi m-au mobilizat toată viaţa: “the sky is the limit”. Glumeam adesea cu colegii, jucându-ne cu abrevierea SRL-ului din limba engleză şi spunând că noi suntem “… un-limited” company. Este bine să dai frâu liber imaginaţiei.

    Această atracţie permanentă către jocul infinit m-a ajutat să testez limitele momentelor, limitele contextelor şi mi-a dat satisfacţia lucrului bine făcut şi a împlinirii profesionale. Recunosc, această limită fără limite îmi dădea sentimentul, mie şi echipelor cu care am lucrat, că mereu se poate altfel, mereu se poate mai bine, mereu se poate mai mult… Acesta este, de fapt, rolul liderului: să imprime cultura libertăţii şi a gândirii libere în organizaţie, stimulând astfel energiile pozitive care întreţin interacţiunea echipelor şi creativitatea fără limite.

    M-am străduit în toată cariera mea să transfer o doză consistentă de libertate oamenilor din organizaţiile în care am lucrat, dându-le implicit şi responsabilitatea aferentă. Această libertate i-a ajutat să fie mult mai creativi, mai performanţi şi mai respectaţi. Libertatea nu înseamnă neapărat să nu faci parte dintr-o organizaţie, ci înseamnă să poţi gândi neîngrădit, să iei decizii, să fii responsabil, să te mişti liber, să spui ceea ce gândeşti, să relaţionezi liber cu cei din jur şi să fii tu însuţi. Libertatea mai înseamnă să respecţi libertatea altora şi să ai curaj. Mi-a plăcut întotdeauna ce am făcut, am avut şansa să fac doar ce am vrut şi cu multă pasiune. Am condus companii româneşti, străine, multinaţionale, companii cu structuri rigide sau mai flexibile. Chiar şi aşa, cu statut de angajat, am avut mereu libertatea să aleg companiile în care am lucrat şi cu care m-am simţit în rezonanţă. Am fost un lider şi un om foarte liber, pentru că am avut şansa să lucrez cu oameni care, la rândul lor, mi-au dat foarte multă libertate de acţiune.

    Perspectiva mea însă s-a schimbat în ultimele două luni, când am devenit eu însămi un liber profesionist după atâţia ani de management. Aceasta este o altfel de libertate, pe care am mai trăit-o doar în zborurile cu balonul sau în avionul de mici dimensiuni din care bifam vârfurile de peste 8.000 de metri ai munţilor stâncoşi din Himalaya. Acum, în această nouă postură, am timp să creez propria strategie despre cum voi dezvolta strategii câştigătoare pentru firmele din România… Am activat, în 20 de ani, în şase industrii diferite şi nu mi-a fost teamă de schimbare, pentru că schimbarea este cea mai bună sursă pentru cunoaştere şi progres. Fiecare zi este o nouă provocare, un necunoscut şi o sărbătoare. Libertatea ne dă libertatea să schimbăm mereu şi ne deschide noi orizonturi.

    Libertatea pe care o trăiesc azi are o altă dimensiune. Această libertate mă eliberează şi mai mult de condiţionări, pot să fiu cu adevărat creativă! Cred că viitorul este al organizaţiilor cu adevărat libere, nepoluate, dinamice şi creative. Menirea mea este să ajut cât mai mulţi lideri şi manageri din România să conştientizeze că numai cu oameni liberi şi motivaţi pot creşte eficienţa, performanţa şi profitabilitatea în companiilor lor.


    Aliz Kosza a acumulat de-a lungul carierei sale experienţă în turism, vânzări, distribuţie şi marketing, business development, achiziţii şi fuziuni, management strategic. De-a lungul anilor a lucrat în companii precum Procter & Gamble, Kraft, Agfa Film, Mol România, Orkla Foods şi Fabryo Corporation.