Retailul modern este reprezentat de hipermarketuri, magazine de
tip discount, cash&carry si supermarketuri.
Cea mai mare dinamica au inregistrat-o hipermarketurile, care au
atras cu 9% mai multi consumatori decat in prima jumatate a anului
trecut si discounterii, care si-au marit numarul de clienti cu
6%.
“Principala lor sursa de crestere a fost o frecventa de
cumparare mai mare, cu 30% mai mare pentru discounteri si cu 10%
pentru hipermarketuri, pe fondul expansiunii agresive”, se arata in
comunicat.
Discounterii au o cota de piata de 8%, in timp ce
hipermarketurile detin 20% din comert.
In Bucuresti, comertul modern are o pondere de 73%,
hipermarketurile fiind canalul preferat pentru cumparaturi, cu o
cota de piata de 45% din comert.
“Chiar daca nu asistam la scaderi spectaculoase,
supermarketurile isi continua trendul descendent, orientarea
consumatorilor catre promotii si preturi avantajoase castigand in
acest an teren in dauna proximitatii”, a declarat Andi Dumitrescu,
directorul general GfK Romania.
Chiar daca supermarketurile au pierdut din cota de piata in
favoarea hipermarketurilor si discounterilor, consumatorii au mers
la fel de des in supermarketuri in prima jumatate a anului, fata de
perioada similara a anului trecut.
Studiul are la baza un esantion reprezentativ national de 2.200
gospodarii.