Tag: procese

  • De ce s-a sinucis fiul lui Bernard Madoff

    Madoff-fiul avea 46 de ani, s-a sinucis, in timp ce copilul sau de doi ani
    dormea in camera alaturata, impreuna cu cainele familiei. Conform
    unor surse, sinucigasul i-ar fi trimis sotiei
    sambata dimineata, inainte de a se spanzura, niste e-mailuri in
    care sugera ca familiei i-ar fi mai bine fara ca mostenirea grea a
    fraudei sa atarne pentru totdeauna asupra ei. “O sa aveti o viata
    mai buna daca eu nu mai sunt cu voi”, ar fi scris Mark Madoff.

    “Mark a fost o victima nevinovata a faptelor monstruoase ale
    tatalui sau, cedand dupa doi ani de presiuni continue, de acuzatii
    false si insinuari”, a declarat avocatul sau, Martin Flumenbaum.

    Mark Madoff, cel mai mare dintre cei doi fii ai escrocului care a
    fost condamnat anul trecut la 150 de ani de inchisoare pentru
    pagube de 65 de miliarde de dolari provocate investitorilor care au
    apelat la firma lui de brokeraj, Bernard L. Madoff Investment
    Securities LLC, conducea una dintre diviziile acestei firme, insa a
    negat de la bun inceput, ca si fratele sau Andrew, ca ar fi stiut
    ceva de malversatiunile tatalui.

    Ulterior insa, lichidatorul afacerii, care incearca sa recupereze
    bani in beneficiul pagubitilor, a intentat succesiv sute de procese
    unui mare numar de banci americane si europene, fonduri de
    investitii, angajati ai lui Bernard Madoff si rude ale acestuia,
    cerand daune totale de peste 50 de miliarde de dolari
    si recuperand pana acum 2,6 miliarde.

    Printre cei dati in judecata de lichidatorul Irving Picard
    pentru complicitatea la escrocherie intr-un fel sau altul,
    presupusa pe parcursul mai multor ani sau chiar decenii, se numara
    banci ca JP Morgan, Merrill Lynch, UBS, HSBC, Citibank, Natixis,
    Fortis, ABN Amro, BBVA din Spania, Bank Austria, UniCredit, Nomura
    International, dar si cei doi fii ai lui Bernard Madoff si fratele
    acestuia, Peter, vizati de un proces in care li se cereau daune de 200
    de milioane de dolari.


    Ultima actiune de acest fel, anuntata miercuri, cu doar patru zile inainte
    de termenul-limita fixat de legea federala (sambata, 11 decembrie)
    pana la care Picard mai putea intenta procese de recuperare a
    banilor fraudati, vizeaza sapte banci din lista celor de mai sus,
    precum si pe cinci dintre nepotii lui Bernard Madoff si pe parintii
    lor.

    Unul dintre procesele intentate miercuri urmareste recuperarea a
    274.000 de dolari pe care Bernard Madoff si sotia lui Ruth i-ar fi
    transferat copiilor lui Mark Madoff, precum si actualei si fostei
    sotii ale acestuia. Procesul este intentat impotriva lui Mark
    Madoff, a sotiei lui Stephanie Morgan si a copilului lor de doi
    ani, identificat cu initialele A.V.M., precum si fostei sotii a lui
    Madoff, Susan Elkin, a fiului lor Daniel Madoff si a fiicei lor,
    identificata ca K.M.

    Celalalt proces ii vizeaza pe Andrew Madoff, fratele lui Mark, pe
    sotia lui Deborah, care a intentat divort la vremea arestarii lui
    Bernard Madoff, in decembrie 2008, si pe copiii lor minori,
    identificati in actele procesului ca A.M. si E.M. si carora Bernard
    si Ruth Madoff le-ar fi transferat ilegal fiecaruia fonduri de cate
    80.000 de dolari.

    Peter, Mark si Andrew Madoff au fost acuzati tot miercuri si in
    cadrul unui proces separat, intentat la Londra de catre lichidatori
    si care urmareste recuperarea a 80 de milioane de dolari de la ei
    si de la fosti directori si parteneri ai Madoff Securities
    International Ltd, firma lui Bernard Madoff care se ocupa de
    afacerile din strainatate. Irving Picard sustine ca directorii si
    functionarii firmei au facut plati frauduloase, de care au
    beneficiat inclusiv membrii familiei lui Madoff, in urma carora
    banii au fost folositi in scop personal de acestia, intre altele la
    cumpararea unui iaht, a unor masini de lux si a unor proprietati
    imobiliare in Franta si SUA.

    O a treia actiune intentata miercuri priveste fundatiile
    nonprofit ale familiilor lui Mark si Andrew Madoff, care ar fi
    primit ilegal cate 2 milioane de dolari fiecare din conturile
    bancare ale lui Bernard si Ruth Madoff, unul dintre aceste conturi
    fiind deschis la banca Lehman Brothers.


    Tabloidul financiar Dealbreaker a scris in primavara ca, dupa
    incercari nereusite de a se transfera in alta firma de brokeraj de
    pe Wall Street, Mark Madoff intentiona sa-si deschida “un boutique
    de cercetare financiara”, Strategic Research, pornind cu un site
    care sa adune laolalta principalele informatii de business
    publicate in presa. Mai nou insa, The Wall Street Journal scrie ca s-ar fi lansat
    intr-o afacere de dezvoltare de aplicatii pentru iPad. Fratele sau,
    Andrew, s-a redresat mai repede dupa drama familiei, conducand
    impreuna cu prietena lui o firma de consultanta financiara pentru
    “prevenirea situatiilor de urgenta financiara”, numita Black
    Umbrella.

    In vara, Mark Madoff si-a scos la vanzare, pentru 7,5 milioane de
    dolari, vila din Nantucket pe care o cumparase in 2008 pentru
    6,5 milioane, impreuna cu sotia sa Stephanie. La vremea respectiva
    (inainte de arestarea tatalui), Mark Madoff si sotia isi vandusera
    o alta proprietate din Nantucket, vrand sa se mute intr-o casa mai
    mare cu ocazia nasterii copilului lor. Intr-un proces separat, din
    octombrie 2009, Picard il acuzase pe Mark Madoff personal ca a
    folosit ilegal aproape 67 de milioane de dolari scosi din firma
    tatalui sau, cu acordul acestuia, pentru a-si finanta stilul de
    viata luxos si cumpararea proprietatilor imobiliare din Manhattan,
    Connecticut si Nantucket.

    Sursa foto: Dealbreaker.com.

  • In timp ce clientii se lupta cu dobanzile, bancile vor despagubiri de la stat

    Pierderile respective, estimate de Asociatia Romana a Bancilor
    intre 300 si 900 de milioane de euro la nivelul intregului sistem
    si de BNR la 600 de milioane de euro, ar urma sa fie reclamate pe
    motiv ca statul roman a aplicat cu exces de zel Directiva europeana
    48/2008 privind creditele de consum, extinzand aplicarea ordonantei
    si la creditele ipotecare si la toate contractele de credit pentru
    populatie aflate in derulare. Trecerea la procese contra statului
    ar fi o faza noua a defensivei bancilor, dupa ce initial se vorbise
    de o posibila actiune a bancilor la Bruxelles, pentru declansarea
    procedurii de incalcare a normelor europene din partea Romaniei.
    Directiva CE nu facea referire decat la creditele noi, iar
    extinderea prin OUG 50 a aplicarii ei la toate creditele pentru
    populatie ar fi abuziva, conform bancilor.

    Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a
    confirmat insa pentru BUSINESS Magazin ca ordonanta romaneasca este
    considerata de Bruxelles drept conforma cu spiritul Directivei,
    avand in vedere ca majoritatea creditelor de consum si ipotecare
    din Romania sunt luate in anii anteriori, iar ritmul extrem de
    redus in care se iau credite noi ar face ca obiectul de aplicare a
    OUG 50 sa fie foarte limitat, nesatisfacand spiritul Directivei.

    “OUG 50/2010 a fost avizata favorabil de catre
    Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri,
    Departamentul pentru Afaceri Europene, Ministerul Justitiei,
    primind, de asemenea, avizul Consiliului Concurentei si
    bucurandu-se de un sprijin activ din partea acestuia. Comisia
    Europeana este informata cu privire la prevederile OUG 50/2010.
    Reactia bancilor era de asteptat, insa prevederile actului normativ
    sunt ferme, stabilesc un raport echitabil intre parti, conform
    legislatiei europene, avand sustinerea atat a factorilor de decizie
    importanti, cat si a societatii civile. Bancile pot reclama, dar nu
    vad niciun motiv de sanctionare a Romaniei”, ne-a comunicat
    ANPC.

  • Ai platit comision de risc si tot mai ai “clauze abuzive” in contract? Singura sansa: instanta

    “Avem mai multe clauze din contract pe care noi le consideram
    abuzive sau neindreptatite. De exemplu, rezilierea contractului se
    poate face unilaterial, din partea bancii si creditul poate deveni
    scadent in anumite conditii. Una dintre ele este chiar si riscul
    reputational, asa ca banca poate dispune oricand sa-i dai toti
    banii inapoi daca ea considera ca nu mai ai o reputatie buna”,
    explica Adrian Paraschiv, unul dintre liderii grupului de peste
    4.100 de clienti nemultumiti ai Volksbank.


    Cititi mai multe
    pe www.incont.ro

  • Cat costa sa dai in judecata banca. Pierderea procesului poate insemna mii de euro pierduti

    In mod normal, un proces de protectia consumatorilor
    poate dura pana la 20 de luni, in timp ce costurile efective pot
    varia de la 500 la 5.000 de euro, daca este vorba despre un caz
    individual, dupa cum a declarat pentru Gandul Gheorghe Piperea,
    profesor de Drept la Facultatea de Drept din Bucuresti, unul dintre
    avocatii care a preluat astfel de cazuri.

    “Am dat de un filon de aur cu
    aceste procese. Taxa de preluarea a unui dosar, in cazul meu, este
    de 50 de euro, pentru procesele colective, la care se adauga
    100-200 de euro – alte costuri in timpul procesului, precum si un
    comision de succes, care este insa suportat de catre banci”, a
    declarat Piperea.

    Detalii pe www.gandul.info.

  • Revista presei economice din Romania

    Pauza de masa a zilei de luni e punctul de varf al cumparaturilor pe internet, afirma
    Gandul, citand un studiu al unui Gecad ePayment, de unde
    reiese si portretul robot al celui care isi face cumparaturile pe
    internet, platind cu cardul: barbat, cu varsta cuprinsa intre 30 si
    40 de ani, din Capitala. Noile liste cu medicamente compensate vor
    intra in vigoare la 1 octombrie, si nu pe 1 septembrie, cum s-a
    anuntat initial, in acest interval urmand sa aiba loc o dezbatere
    publica pe aceasta tema.

    “Incepe marea rascoala: clientii se razvratesc fata de banci”,
    titreaza Evenimentul Zilei, referindu-se la cei peste 100 de
    clienti ai Volksbank si tot atatia ai BCR care s-au reunit in
    aceste zile pentru a stabili o strategie de lupta contra bancilor, despre care spun ca
    le-au marit ilegal dobanzile la credite. Timis, Cluj si Constanta
    tin capul de afis in clasamentul celor mai cheltuitoare judete ale
    tarii intr-un an de criza.

    Scrisoarea catre FMI, obligatorie pentru a primi cea de-a sasea
    transa trebuie trimisa in aceste zile la Washington si nu are cine sa o semneze, dupa remanierea lui
    Sebastian Vladescu, care va face si ca Romania sa se imprumute de
    pe pietele externe mult mai scump, sustine Adevarul.
    Autoritatea de Reglementare in Energie vrea sa introduca un sistem
    liniar de facturare a gazelor, prin care vom plati aceeasi suma in
    fiecare luna, chiar daca iarna consumam mai mult, iar vara mai
    putin.

    Romania Libera ofera sase idei despre ce se poate face pe litoral
    cand vremea e urata, de la vizite la una dintre cherhanalele
    dobrogene si pana la zboruri de agrement de pe aerodromul din Tuzla
    sau scuba-diving. Ziarul readuce in atentie chestiunea rromilor,
    scriind ca Banca Mondiala estimeaza costurile esecului politicilor
    de integrare a acestora in Bulgaria, Romania, Serbia si Cehia la un
    total de 5,7 miliarde de euro anual.

    Mai este moneda proprie un avantaj clar pentru economia
    romaneasca? se intreaba Ziarul Financiar, citand bancheri
    care afirma ca avantajul de a avea o moneda proprie nu mai
    este la fel de evident, in ciuda perspectivelor mai indepartate de
    aderare la euro. Ovidiu Nicolescu, seful Consiliului National al
    IMM, critica dur strategia guvernamentala pentru dezvoltarea
    sectorului IMM in perioada 2009-2013, elaborata de firmele de
    consultanta KPMG Romania si Finas Consulting.

  • Blocaj in justitie: ceri insolventa unei firme acum si incepi sa te judeci de la anul

    “Termenele mari sunt date pentru a se avea timp pentru
    analizarea dosarelor. In plus, nici creditorii nu par dispusi sa
    duca prea repede la capat procedurile de insolventa”, spune Sorina
    Cretu, partener in cadrul departamentului de litigii al firmei de
    avocatura NNDKP.

    Mult mai rapid sunt judecate solicitarile de insolventa venite
    din partea debitorilor insolventi, respectiv in cinci zile de la
    introducerea dosarului.

    Detalii pe www.zf.ro.

  • Piata fortei de munca, ca o jungla

    Numai ca, spre deosebire de specialistii in resurse umane,
    Patrascanu nu se refera la faptul ca nu mai sunt locuri de munca si
    ca pentru cele existente concurenta este extrem de dura, ci la ce
    se intampla odata ce experienta la locul de munca se incheie brusc
    printr-o concediere. Adica la momentul cand apar conflictele de
    munca.

    “Angajatorul pune conditiile la angajare. La plecare, le pune
    angajatul”, completeaza si Carmen Stirbu, senior associate in
    cadrul casei de avocatura Schoenherr si Asociatii. Nu mai este un
    secret pentru nimeni ca anul trecut in companii s-a facut curatenie
    nu doar in randul angajatilor din posturile de executie, ci si in
    randul celor ce ii conduceau.

    Citeste mai multe in Fericiti cei concediati

  • Generozitatea angajatorilor a disparut

    Furnica adauga ca aceasta practica nu este uzuala, cu atat mai
    putin intr-o perioada ca aceasta, cand piata nu mai este favorabila
    angajatilor, ci angajatorilor care au devenit decidentii principali
    in negocierea unui contract. Si daca nu mai sunt obligati de
    context sa fie generosi, atunci nu mai au niciun motiv sa o faca,
    cu atat mai putin cu cat ei insisi sunt presati de costuri.

    Citeste mai multe in
    Fericiti cei concediati

  • Taxe si amenzi de 300.000 de euro cerute inapoi de la Fisc

    Ba mai mult, anul acesta, dupa primele noua luni, sumele cerute
    de persoanele care au chemat statul in judecata au crescut cu 37%
    fata de aceeasi perioada a anului trecut, reiese din datele
    Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), comunicate la
    solicitarea Gandul. Astfel, valoarea prejudiciului pe care il
    pretind aceste persoane a atins aproximativ 300.000 de euro (1,26
    milioane de lei) la sfarsitul lunii septembrie, comparativ cu
    249.000 euro (917.000 lei), in perioada similara din 2008.

    Cititi materialul intreg pe www.gandul.info