BusinessMagazin

Tag: acces

  • Opinie Bogdan Botezatu, director de cercetare a ameninţărilor informatice, Bitdefender: “Prea naivi, ignoranţi sau răuvoitori?”

    Valoarea pagubelor cauzate de atacuri cibernetice a crescut cu 12% în 2018, până la o medie de 13 milioane de dolari, pentru fiecare organizaţie sau companie vizată. Suma reprezintă doar o treime din totalul costurilor asociate cu breşe de securitate. Companiile care suferă un atac major sunt nevoite să suporte multe alte costuri ulterioare, inclusiv amenzi şi reputaţie afectată.

    Specialiştii în securitate cunosc bine riscurile de a lăsa infrastructura vulnerabilă la atacuri externe, însă la fel de important este să luăm în calcul şi ameninţările venite tocmai din interior. Studii recente arată că echipele IT din companii sunt de părere unanimă că angajaţii companiei – fie ei neglijenţi, slab instruiţi, uneori chiar rău intenţionaţi – sunt principalul factor de risc în faţa unei potenţiale breşe. Rezultatele nu sunt doar îngrijorătoare, ci se şi înscriu pe o traiectorie ascendentă. Astfel, managementul companiilor trebuie să îşi pună o întrebare foarte serioasă: cum ne pregătim pentru potenţiale atacuri externe, dar mai ales de ameninţările interne?

    Criminal informatic, caut angajaţi naivi

    De departe cea mai prolifică formă de atac cibernetic rămân e-mailurile de tip phishing care mizează pe naivitatea angajatului în divulgarea de informaţii. Un exemplu sunt datele de acces pe care atacatorii le pot folosi pentru a pătrunde mai profund în infrastructura organizaţiei. E-mailurile de tip phishing sunt doar prima parte dintr-un atac mai amplu şi se pot considera „punctul de intrare” al atacatorului. Instruirea angajaţilor să detecteze aceste tipuri de mesaje poate salva compania de la cheltuieli enorme cu remedierea unui potenţial atac, poate chiar şi de la faliment în unele cazuri. Cel mai des întâlnite forme de phishing sunt mesajele făcute să arate ca provenind de la o sursă legitimă care solicită victimei să introducă numele de utilizator şi parola pentru autentificare, moment în care atacatorul obţine datele de acces ale victimei, sau cele care conţin un fişier ataşat ce includ o ameninţare informatică controlată de atacator. Frecvente sunt şi e-mailurile care conţin un mesaj menit să sperie, îndrumând victima să întreprindă diverse acţiuni care permit atacatorului să se infiltreze în organizaţie.

    În cazul fişierelor ataşate de tip Word sau PowerPoint, funcţia Macros este des folosită de atacatori pentru a ascunde cod periculos. Dacă mesajul reuşeşte să convingă victima să permită rularea Macros, atacatorul poate fura date sensibile din calculatorul acesteia, poate obţine acces pe sistemele interne sau poate instala ameninţări informatice.

    După ce a analizat 470 de miliarde de e-mailuri în 2018, Microsoft a semnalat o creştere de 250% în detecţiile de phishing. Deşi motoarele anti-phishing avansează constant, şi criminalii informatici îşi ajustează tehnicile de păcălire a victimelor.

    „Am vrut doar să instalez un program!”

    Shadow IT se referă la practica de a instala şi folosi tehnologii şi aplicaţii software fără acordul departamentului IT. Această neglijenţă poate duce la pierderi de date sau poate facilita accesul răufăcătorilor în infrastructură. Într-o companie, departamentul IT trebuie să fie întotdeauna conştient ce sisteme sunt folosite şi de către cine, în orice moment. În plus, folosirea unor procese sau aplicaţii fără acordul departamentului IT poate duce la neconformitate legală.

    Shadow IT poate fi asociat şi cu practica Bring Your Own Device, sau BYOD. Spre deosebire de Shadow IT, BYOD este o practică acceptată şi susţinută de numeroase departamente IT la nivel global. BYOD presupune folosirea device-urilor personale în scopuri de business şi prezintă un nivel ridicat de risc. Mişcarea a apărut când companiile nu au mai putut să oprească angajaţii să îşi aducă dispozitivele personale la serviciu. Astfel, au decis să se folosească de acest aspect pentru creşterea productivităţii. În realitate, riscurile eclipsează beneficiile. De exemplu, pierderea sau furtul unui laptop folosit atât în scopuri personale, cât şi în scop de serviciu poate duce la scurgere de date sau acces neautorizat la sistemele companiei. Un studiu Verizon arată că 48% din companii preferă să sacrifice securitatea în favoarea eficientizării proceselor de business – o practică nesănătoasă care adesea duce la compromis.

    Să nu îi supărăm, că poate se supără ei

    Pe lângă ameninţările rezultate din neglijenţă sau practici riscante, mai există şi cea a angajaţilor rău intenţionaţi. Din motive de răzbunare sau pentru a genera profit, un angajat de rea-credinţă are acces direct la sisteme şi date interne şi poate prezenta un risc mare pentru organizaţie. Nu doar angajaţii, ci şi partenerii sau contractorii cu acces la sisteme şi date interne, posibil chiar şi cu acces la sistemele de securitate ale companiei reprezintă potenţiale capcane. Pentru combaterea ameninţărilor externe şi interne, furnizorii de soluţii de securitate au conceput tehnologii stratificate care semnalează în timp real orice deviaţie de la comportamentul normal al sistemelor, permiţând departamentelor IT să ia măsuri înainte ca securitatea datelor să fie compromisă.

    Companiile sunt sfătuite să ţină constant programe de training pe securitatea datelor, în unele cazuri chiar să desfăşoare exerciţii care să determine cât de vulnerabili sunt angajaţii în fata ameninţărilor de tip phishing.

  • Românii vor nu doar autostrăzi, ci şi energie şi gaze

    În România, vreascurile sau cocenii rămân sursa principală de căldură, nici măcar jumătate dintre locuinţe nefiind conectate la reţeaua de gaze. În Ungaria, aproape 80% din case sunt conectate la reţeaua de distribuţie a gazelor.

    În timp ce antreprenorii locali vorbesc despre transformarea educaţiei într-o experienţă, digitalizarea proceselor urmând să aibă un rol esenţial în modelarea învăţământului, 3.500 din cele 6.700 de şcoli din România nu sunt alimentate cu gaz metan, directorii trebuind să se îngrijească în fiecare an să cumpere lemne pentru iarnă. Mureşul, Prahova, Clujul, Ilfovul şi Bucureştiul, printre cele mai bogate judeţe din România, au şi cele mai extinse reţele de distribuţie a gazului. În cele mai sărace judeţe, cum sunt Teleorman, Mehedinţi şi Covasna, nici gazul nu curge.

    Astfel, ecuaţia este cât se poate de clară: acolo unde este asigurat accesul la resurse vine şi creşterea economică. La fel ca în cazul autostrăzilor.

    România are în acest moment circa 40.000 de kilometri de conducte de distribuţie a gazului natural, arată datele pentru 2017 de la Institutul Naţional de Statistică. Coincidenţă sau nu, judeţele care stau cel mai bine la capitolul infrastructură de gaze sunt şi liderii de business ai României, zone precum Bucureşti, Ilfov, Cluj sau Prahova fiind de fapt şi centrele economice naţionale. În contextul în care producţia de gaze locală are toate şansele să se dubleze odată cu demararea lucrărilor de exploatare din Marea Neagră, dezvoltarea infrastructurii de distribuţie a gazelor şi în restul judeţelor poate reprezenta o soluţie de creştere economică. Însă pentru conectarea la reţeaua de gaze naturale, un consumator român trebuie să treacă prin foarte mulţi paşi, întreaga procedură putând să dureze chiar şase luni, într-un scenariu optimist.

    „Sunt multe cereri de conectare, au crescut semnificativ în ultimii ani, din mai multe motive, printre care şi dezvoltările imobiliare. Anul trecut am conectat 56.000 de clienţi noi“, spunea recent Eric Stab, preşedinte şi CEO al Engie România.

    Compania, prin intermediul Distrigaz Sud Reţele, administrează o reţea de gaze de 19.000 de kilometri, care acoperă sudul României, mai precis 19 judeţe şi Bucureştiul: Ilfov, Giurgiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Dolj, Gorj, Braşov, Prahova, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Călăraşi. Numărul de clienţi racordaţi la reţeaua de distribuţie a Distrigaz Sud Reţele este de peste 1,7 milioane, din care consumatori casnici sunt 95%. În anul 2008, de exemplu, Distrigaz Sud Reţele avea racordaţi la reţeaua sa de distribuţie 1,2 milioane de clienţi.

    „Durează foarte mult să construieşti ceva în România. Noi am mers la municipalităţi să aliniem procesul, iar o idee este de a avea un ghişeu unic pentru autorizaţii. În Bucureşti, pentru gaz ai nevoie de 17 autorizaţii şi avize. Sunt discuţii pozitive însă“, mai spune Stab.

    Iar această dificultate, pe care o întreţine statul, se vede în cifre. La nivel naţional, după investiţiile realizate, doar 46% dintre locuinţe sunt racordate la reţeaua de gaze naturale, după cum arată cele mai noi date publicate de Consiliul European al Reglementatorilor din Energie (CEER). În Ungaria, aproape toate gospodăriile sunt legate de reţeaua de distribuţie a gazului natural, la fel şi în Olanda, în timp ce în Italia rata este de circa 76%, iar în Cehia de 56%, arată calculele ZF făcute pe baza informaţiilor furnizate de Consiliul European al Reglementatorilor din Energie.

    „Noi suntem dispuşi să investim, dar trebuie să aibă sens. Pentru noile extinderi avem o rată medie de conectare de 10%, dar pentru a le face profitabile trebuie să ai 50%. De ce este rata aşa de mică? Oamenii trebuie să investească în propria instalaţie, costuri care se ridică la mii de euro. Nu mulţi îşi pot permite asta. Sunt necesare scheme pentru instalare“, a mai precizat Stab. Statul trebuie să intervină din nou.

    Accesul la energie, mai bine spus calitatea acestui serviciu, este o altă problemă pentru România. În primele şase luni ale anului trecut, Eurostat arată că românii au avut de suportat cea mai mare creştere a facturii la energie dintre toate statele europene, de 14,1%, astfel că un consumator de aici are o factură mai mare decât unul din Ungaria. În schimbul preţurilor mari însă, românii primesc cel mai slab serviciu de distribuţie a energiei în funcţie de durata întreruperilor.

    „Între prima jumătate a anului 2017 şi prima jumătate a anului 2018, cele mai mari reduceri de preţuri la energie în monedă locală au fost înregistrate în Polonia (-4,3%) şi Grecia (-3,6%), urmate de Letonia (-3,5%), Malta şi Germania (ambele cu câte 3,2%). În contrast, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate în România (+14,1%), Estonia (11,7%), Olanda şi Croaţia (ambele cu 9,2%)“, se arată în datele Comisiei Europene.

    La final, Bulgaria, Lituania şi Ungaria au terminat perioada analizată cu cele mai mici preţuri la energie pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană, la polul opus fiind Danemarca, Germania şi Belgia. După aceste scumpiri, un consumator din România are o factură mai mare decât un croat, un maltez, un ungur, un lituanian şi un bulgar, toţi, cu excepţia consumatorilor din Bulgaria, având venituri mai mari. Mai mult, consumatorii din Ungaria şi din Bulgaria chiar ar putea fi alimentaţi cu energie din România în contextul în care piaţa locală este un exportator net de electricitate în regiune.

    Paradoxurile continuă însă

    În timp ce facturile au tot crescut, calitatea serviciului de distribuţie a energiei rămâne cea mai slabă la nivel european. Potrivit ultimului raport realizat de Consiliul European al Reglementatorilor din Energie, România a terminat anul 2016 cu 290 de minute de întreruperi neplanificate, aceasta fiind valoarea indicatorului SAIDI, cel mai relevant parametru în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie a energiei electrice.
    Din statistică sunt excluse evenimentele excepţionale. Următoarea clasată este Polonia, dar care are numai 180 de minute de întrerupere.

    Ungaria a terminat anul 2016 cu numai 75 de minute de întreruperi neplanificate. Sunt însă ţări a căror performanţă în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie pare aproape ireală. În Germania, durata întreruperilor neplanificate a fost de 12,8 minute, în Elveţia a fost de 9 minute, iar în Slovenia consumatorii au stat în beznă doar 1,7 minute în 2016, acesta fiind recordul la nivel european. În România sunt opt companii de distribuţie a energiei electrice, toate private. Este de menţionat totuşi că în cazul e-Distribuţie Muntenia, companie controlată de Enel, durata întreruperilor neplanificate din 2017 a fost de 2,4 ore, cea mai mică la nivel naţional. În comparaţie, consumatorii alimentaţi de Electrica Transilvania Nord, compania care face parte din grupul Electrica, acolo unde statul continuă să fie cel mai mare acţionar, fără a fi majoritar, au stat în beznă peste 6 ore.

    Companiile de distribuţie a energiei spun însă că lucrurile pot sta mai rău în contextul în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunţat că pentru perioada de reglementare 2019-2023 rata reglementată a rentabilităţii (RRR), indicator cheie pentru profitabilitatea companiilor de distribuţie, va scădea. În plus, OUG 114, promovată de stat anul trecut, loveşte din nou în investiţii.
    Astfel, italienii de la Enel deja au anunţat că îşi vor reduce la jumătate investiţiile în reţelele din România ca urmare a noilor reglementări ale ANRE, de la 550 de milioane de euro în următorii trei ani la 300 de milioane de euro.

    „Este păcat pentru această ţară, pentru clienţi şi pentru compania noastră, dar trebuie să reducem nivelul investiţiilor. În comparaţie cu anul anterior, vom investi mai puţin cu 35-40%“, spune şi Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România.

    În România reţeaua de energie administrată de E.ON, în zona Moldovei, a terminat anul trecut cu întreruperi neplanificate de 249 de minute, rezultat mult mai bun faţă de cele 320 de minute din 2017, de exemplu. În 2014, un consumator de energie conectat la reţeaua de distribuţie administrată de germanii de la E.ON din nordul ţării petrecea în beznă 408 minute din cauza întreruperilor neplanificate, aşa că avansul este semnificativ. Pe de altă parte, în Germania, de exemplu, durata întreruperilor în reţeaua E.ON a fost de 20 de minute, în Suedia de 120 de minute, în Ungaria 60 de minute, aşa că şi decalajele sunt semnificative.

    Mai mult, energia ajunge oricum greu la consumatori, în contexul în care un business de talie medie din Bucureşti are de trecut prin 9 proceduri şi poate aştepta până la 174 de zile pentru a fi conectat la electricitate, la reţeaua administrată de Enel. Din nou, regulile le stabileşte statul. Cu această „performanţă“ România ocupă locul 154 din 190 de economii analizate de Banca Mondială în ultima ediţie a studiului său despre uşurinţa de a face afaceri în mai multe state.

    În Cehia, de exemplu, sunt necesare doar 3 proceduri şi 60 de zile pentru ca un mic consumator să fie conectat la reţeaua din Praga. Un consumator comercial din Chişinău are de îndeplinit 6 proceduri care durează în total 87 de zile pentru a fi conectat la reţeaua de energie. În Bulgaria, deşi numărul de zile de aşteptare este mai mare, numărul de proceduri este mai mic, astfel că şi Bulgaria este înaintea României în ceea ce priveşte accesul unei mici companii la energia electrică.

    La final, nu doar lipsa autostrăzilor este motiv de protest. România are aceeaşi lungime a căilor ferate ca acum 100 de ani, circa 11.000 de kilometri, Cehia sau Ungaria, ţări cu suprafeţe semnificativ mai mici, având o infrastructură apropiată ca număr de kilometri cu cea locală. Astfel, harta trenurilor de mare viteză se opreşte în estul Europei, în contextul în care dacă în Vest trenurile „zboară“ cu mai bine de 250 de kilometri la oră, în România abia se târâie cu 45 de kilometri la oră.

    Astfel, #şîeu – România vrea autostrăzi trebuie rebranduit în #şîeu – România vrea acces la gaze, #şîeu – România vrea să nu mai stea în beznă, #şîeu – România vrea di tăti.

  • Compania din România care a investit 2,9 milioane de euro în dotarea „şcolilor copilăriei”

    Motivaţie
    Necesitatea derulării proiectului rezidă în existenţa la nivel de comunitate a unor bariere de ordin material, care împiedică facilitarea accesului copiilor din şcoli la un sistem nou de iluminat, economic, ecologic, durabil şi confortabil.

    Descrierea proiectului
    Proiectul  „Energie în şcolile copilăriei” presupune înlocuirea integrală a sistemului de iluminat din şcolile beneficiare cu corpuri de iluminat moderne, pe bază de tehnologie LED, având un consum redus de energie. Proiectul a fost iniţiat intern, în anul 2012, la nivelul departamentului Responsabilitate Corporatistă din cadrul E.ON România şi a ajuns până la acest moment la cinci ediţii. Conceptul, criteriile de selecţie a beneficiarilor, precum şi paşii necesari implementării au fost, de asemenea, concepute intern. Grupul ţintă al proiectului este format pe de o parte din beneficiari direcţi – copiii care învaţă în unităţile de învăţământ şi cadrele didactice – cât şi beneficiari indirecţi – autoritatea locală care asigură resursele necesare administrării şcolilor. Obiectivul proiectului este să faciliteze accesul elevilor şi al cadrelor didactice la un sistem de iluminat modern, durabil si ecologic şi, implicit, să ofere un mediu propice performanţei şcolare. În acelaşi timp, comunitatea, prin autorităţile locale, va fi susţinută în modernizarea infrastructurii şcolare şi în realizarea unui consum de energie scăzut, urmare a montării noilor sisteme de iluminat.
    Printre principalele criterii care au stat la baza selecţiei unităţilor de învăţământ incluse în proiect au fost: sursele de iluminat să nu fi fost modernizate în ultimii cinci ani şi vulnerabilitatea şcolii din punctul de vedere al capacităţii de a-şi achita consumul de energie. Colaborarea în cadrul proiectului s-a făcut în principal cu unităţile de învăţământ incluse, dar şi cu autorităţile locale sau judeţene. Implementarea s-a facut în perioada mai – octombrie, cu concentrarea pe lunile vacanţei şcolare de vară. Intervenţia echipelor specializate a fost una punctuală, cu preluarea şi finalizarea succesivă a câte unei săli de clasă. Schimbarea sistemului a presupus înlocuirea corpului de iluminat şi a neoanelor vechi cu noi corpuri şi tuburi cu LED.

    Rezultate
    Campania de modernizare a infrastructurii şcolare prin schimbarea sistemului de iluminat în unităţile de învăţământ a debutat în 2012. Pe parcursul a cinci ediţii a fost modernizat sistemul de iluminat în 54 de unităţi de învăţământ, inclusiv în structurile aparţinătoare, totalizând un număr aproximativ de 35.000 de beneficiari. Investiţia totala a fost de aproximativ 2,9 mil. euro.
    În intervalul 2017 – 2018 s-au derulat două ediţii, având 17 unităţi de învăţământ beneficiare şi însumând o investiţie de aproximativ 1,3 mil. euro. Peste 30.000 de tuburi cu LED au fost montate în ultimii doi ani în şcolile incluse în proiect, beneficiari direcţi fiind 15.000 de elevi şi cadre didactice. Tehnologia LED asigură o economie considerabilă de energie, consumul fiind cu circa 50% mai scăzut decât iluminatul cu becuri fluorescente şi cu circa 80% mai mic decât cel clasic, cu becuri incandescente. 


    Cifră de afaceri netă în anul 2017
    (e.on energie)
    4,8 mld. lei

    Număr angajaţi
    6.850


    Profit în anul 2017
    (e.on energie)
    173,6 mil. lei 

  • „Invazia selfie-urilor” creează haos într-un orăşel din California. Motivul pentru care autorităţile anunţă interzicerea accesului în zonă

    În acest weekend, zeci de mii de turişti au vizitat câmpurile înflorite cu maci din sudul Californiei, unde au făcut mii de fotografii cu hashtag-ul „superbloom”. Cu toate acestea, pentru locuitorii oraşului din apropiere, numărul de vizitatori a însemnat un coşmar devenit realitate.

    Cel puţin 50.000 de persoane au vizitat regiunea, călcând florile şi creând probleme pentru traficul rutier din zonă. Situaţia a degenerat, iar autorităţile au decis să închidă accesul în canionul Walker, unul dintre cele mai populare locuri pentru „căutătorii de maci”.
     
    „A fost o situaţie insuportabilă”, scrie pe pagina de Facebook a autorităţilor locale. „Ştim foarte bine că a fost groaznic pentru toţi locuitorii şi au fost create greutăţi inutile pentru întreaga comunitate locală”, continuă postarea.
     
    Reţelele de socializare sunt în mare parte de vină pentru această situaţie, mii de poze fiind făcute la canionul Walker în acest weekend. Totuşi, unele dintre cele mai populare fotografii au atras comentarii negative precum „calci florile pentru o poză?” sau „clar, nu se merită”.
     

  • Decizie EXTREMĂ luată de un stat european: au interzis accesul unui model Boeing în spaţiul aerian

    Marea Britanie a decis să interzică accesul avioanelor Boeing 787 Max 8 în spaţiul său aerian, ca urmare a accidentului aviatic petrecut duminică în Etiopia, în care 157 de persoane şi-au pierdut viaţa.
     
    Un alt Boeing 737 max 8, aparţinând companiei Lion Air, s-a prăbuşit în urma cu cinci luni.
     
    Mai multe companii au decis să suspende temporar din flota avioanele 737 Max 8, cerând celor de la Boeing să rezolve cât mai curând problemele existente.
     
    Săptămâna aceasta, compania indiană Jet Airways s-a alăturat unor operatori din China, Mexic, Etiopia, Brazilia şi Statele Unite, renunţând, cel puţin temporar, să mai folosească avioanele Boeing 737 Max 8.
     
    În contextul problemelor majore pe care le are cunoscuta aeronava, autorităţile americane s-au sesizat şi au emis o directivă de urgenţă către operatorii de transport aerian. Aceasta presupune reactualizarea manualelor de zbor cu informaţii despre modul în care pilotul trebuie să acţioneze în cazul declanşării eronate a sistemului anti-stall.

    Erorile sistemului de zbor se rezumă la captarea unor date greşite, în urma cărora computerul de bord poate direcţiona avionul direct către sol. În cazul accidentului de duminică, datorită problemelor de software piloţii nu au avut nicio posibilitate de a stabiliza vehiculul aerian.

    Potrivit Administraţiei Federale a Aviaţiei, sistemul, cunoscut şi ca MCAS va suferi modificări care  vizează modul său de declanşare şi felul în care răspunde la semnalele unghiului de atac.

     

  • Peste 180 milioane de dolari sunt blocaţi după ce fondatorul celui mai mare exchange de criptomonede din Canada a decedat

    Cel mai mare exchange de criptomonede din Canada nu mai are acces la milioane de dolari în monedă digitală după ce fondatorul a murit subit, potrivit BBC.

    Quadriga a aplicat pentru protecţie în faţa creditorilor şi estimează că nu va mai putea accesa circa 180 milioane dolari sub formă de monede digitale.

    Exchange-ul Quadriga nu a reuşit să îşi acceseze rezervele de criptomonede de când Gerald Cotten, fondatorul platformei, a murit în luna decembrie.

    Cotten, care avea 30 de ani, era singurul ce deţinea cheile necesare pentru a accesa fondurile şi monedele.

    În faţa Curţii Supreme din Noua Scoţie, văduva Jennifer Robertson a declarat că laptopul utilizat de Cotten pentru a gestiona businessul este criptat, iar ea nu ştie parola sau cheia de acces.

    „În ciuda căutărilor repetate, nu am reuşit să găsesc codurile scrise nicăieri”, spune Jennifer Robertson.

     

  • Dincolo de filmul de la ora 20

    În anii de glorie ai televiziunii, dincolo de componenta informaţională care a venit prin emisiuni de ştiri, familiile se strângeau la sfârşitul zilei în faţa televizorului şi urmăreau filmul de la ora 20.00, indiferent de canalul pe care îl alegeau şi indiferent dacă mai văzuseră de două ori acel film.

    Mai târziu, când internetul a început să apară „din două-n două case”, oricine avea un vecin care descărca filme de pe internet şi le împărţea cu toată lumea. Când internetul a ajuns chiar în fiecare casă, pirateria a devenit un obicei al multora dintre utilizatorii de peste tot, care au început să renunţe la televizor sau să îl lase doar „în fundal”.

    Astăzi, printre reglementări, în drumul spre normalitate, s-a creat o nouă nişă pentru creatorii de conţinut, una care nu avea loc însă nici pe TV, nici pe platformele oferite deja de abisul internetului, încât un conţinut de calitate, oferit printr-o imagine de calitate, nu e un lucru pe care un consumator să-l poată primi gratis.

    Sumele pentru realizarea unui film sau serial sunt de ordinul zecilor şi sutelor de milioane de dolari, iar câştigurile din box-office nu mai sunt atât de substanţiale cum erau odată.

    Astfel, serviciile de streaming precum Netflix şi-au făcut loc în piaţă, iar pe măsură ce internetul a devenit mai rapid, şi declinul televiziunii tradiţionale şi-a grăbit marşul. Din ce în ce mai mulţi consumatori renunţă acum în totalitate la cablu în favoarea serviciilor alternative de streaming – care produc din ce în ce mai mult conţinut pe gustul clienţilor.

    Giganţii din industria telecom nu sunt orbi în faţa ameninţării. Ei încearcă să ia cu asalt şi această piaţă, însă cu rezultate mixte, de la serviciul Xfinity Stream TV lansat de Comcast şi până la aplicaţia Watchable lansată de Verizon.

    Cu toate acestea, peisajul mediatic internaţional se schimbă rapid, iar mulţi dintre cei care concurau pentru ochii aţintiţi spre televizoare au ajuns să formeze acum un singur jucător. De exemplu, AT&T a cumpărat Warner Media şi toate proprietăţile acesteia, inclusiv CNN, Crunchyroll, CW, DC Comics, HBO, şi o participaţie de 10% în serviciul de streaming Hulu.

    Disney a cumpărat recent 21st Century Fox şi a anunţat că va lansa propria platformă de servicii video de streaming, Disney+. Întreaga industrie merge către o consolidare, ceea ce ar putea însemna o lovitură şi pentru generaţia actuală de platforme de streaming pe bază de subscripţie, precum CBS All Access, Showtime şi Starz.

    Succesul fiecărui serviciu de streaming video este dependent de libăria de conţinut. Acesta este motiul pentru care unii jucători investesc masiv în conţinut original de calitate. Spre exemplu, Stranger Things realizat de Netflix, The Marvelous Mrs. Maisel făcut de Amazon sau Handmaid’s Tale realizat de Hulu – toate sunt show-uri câştigătoare de premii Emmy, potrivit PCMag. 

    Netflix

    Netflix este temerarul streamingului. Platforma conţine o colecţie impresionantă de conţinut din toate epocile şi lansează conţinut nou în fiecare lună. Mai mult, compania are o librărie impresionantă de conţinut original, mai mult decât orice altă platformă prezentă pe piaţă. Printre titlurile celebre de pe Netflix se numără Altered Carbon, Black Mirror, BoJack Horseman, Chilling Adventures of Sabrina, The Crown, Lost in Space, Mindhunters, Narcos, Orange is the New Black, Santa Clarita Diet şi Stranger Things.

    Netflix produce de asemenea şi filme originale, precum Bright şi Cloverfield: Paradox. Compania a anunţat că va cheltui 7 miliarde de dolari pe conţinut doar anul acesta, ceea ce înseamnă că Netflix îşi păstrează ritmul torenţial de lansări.

    Platforma a crescut recent preţurile de subscripţie. În America, preţurile sunt cuprinse între 8,99 dolari şi 15,99  dolari pe lună, cel din urmă permiţând accesul mai multor device-uri în acelaşi timp la un singur cont şi acces la calitate 4K.

    Hulu

    Hulu oferă cea mai bună soluţie all-in-one pentru cei care renunţă la televizunea clasică. Pe lângă conţinut original de calitate, o arhivă plină de titluri mai vechi şi o selecţie de filme şi seriale anime, Hulu oferă şi o opţiune de Live TV cu mai multe canale. Cu toate acestea, Hulu a rămas puţin în urma competitorilor din cauza unei selecţii mai reduse de conţinut HD şi 4K. Mai mult, utilizatorii de Hulu nu pot descărca filme pentru a le vizualiza online.

    Cu toate acestea, faţă de Netflix şi Amazon, care primesc conţinut nou de pe TV la o lună sau chiar un an după debut, Hulu primeşte mare parte din content imediat, datorită unor legături de business cu mai multe studiouri de la Hollywood.

    Hulu oferea la un moment dat o versiune gratuită, bazată exclusiv pe venituri din reclame, însă acum aceasta nu mai există. Preţurile pe platformă variază între 7,99 şi 30 de dolari pe lună, în funcţie de pachetul ales.

    Sling

    Sling TV este probabil cea mai apropiată experienţă de televiziunea tradiţională pe care o poţi găsi în mediul online. Pentru 25 de dolari pe lună, în America, Sling TV oferă acces live la canale clasice precum CNN, AMC, TBS, TNT şi altele.

    Preţurile variază între 25 şi 40 de dolari în funcţie de pachetul ales, însă succesul acestuia lasă de dorit deoarece nu oferă conţinut original, ci este doar o alternativă a televiziunii clasice, care vine cu acelaşi conţinut dar structurat on-demand.

    Sling oferă şi pachete suplimentare pentru 5 dolari pe lună, precum pachetul Comedy, care aduce posturile MTV, Spike şi Logo, sau pachetul Kids, care aduce canalele Teen Nick şi Disney Junior.

    Amazon Prime Video

    Amazon oferă acces la conţinuturile video în două moduri: abonament la Amazon Video sau abonament la Amazon Prime. Un abonament la Amazon Video costă 8,99 dolari pe lună şi oferă acces doar la librăria de conţinut. Un cont pe Amazon Prime, care include şi conţinut Prime Video şi multe avantaje pe platforma de shopping a gigantului american, costă 12,99 dolari pe an. În ultimii ani, Amazon a încercat să lanseze o serie de titluri originale, precum Bosch, Catastrophe, Electric Dreams, Homecoming, The Man in the High Castle, The Marvelous Mrs. Maisel, One Mississippi, Patriot, Red Oaks, Sneaky Pete, The Grand Tour, The Tick şi Transparent.

    Multe dintre aceste seriale au avut success printre utilizatori şi chiar au luptat de la egal la egal cu oferta Netflix. Prime Video difuzează de asemenea şi emisiuni de top realizate de alte reţele, precum HBO, fără costuri adiţionale pentru utilizatori.

    DirecTV Now

    Serviciile DirecTV Now oferă zeci de canale de televiziune live fără ca utilizatorul să aibă nevoie de antenă de satelit sau de cablu. Serviciul oferă o calitate bună a imaginii şi mai multe opţiuni de conectivitate, iar abonamentele pleacă de la 40 de dolari pe lună. Doar pentru a înţelege modelul de business, cele patru oferte ale DirecTV Now sunt: Live a Little – peste 60 de canale TV cu 40 de dolari pe lună, Just Right – 55 de dolari pe lună, peste 80 de canale, Go Big – 65 de dolari pe lună, peste 100 de canale TV printre care şi BBC World News, Discovery Family şi Universal Kids, şi Gotta Have It – peste 120 de canale.

    FuboTV

    FuboTV este o opţiune foarte bună pentru fanii sporturilor. Serviciul oferă conţinut sportiv live, disponibil pe orice tip de device.

    Abonamentele costă 44,99 dolari pe lună şi garantează accesul la 75 de canale de televiziune, precum NBA TV, CBS, NBC, NFL Network, beIN şi Univision.
    Mai mult, fubo oferă şi alte canale, nu doar sportive, precum National Geographic, FX, The Food Network, AMC, BBC America, Syfy şi CNBC.

    Disponibil momentan doar în America, fuboTV începe să lanseze şi abonamente pentru pieţe internaţionale, precum fubo Latino pentru 17,99 dolari pe lună şi fubo Portugues pentru 19,99 dolari pe lună. Mai mult, orice plan de bază poate fi îmbunătăţit cu conţinut extra, într-un pachet de 49,99 dolari pe lună. 

    YouTube TV

    Platforma oferă o selecţie de canale de ştiri şi evenimente sportive, dar are şi opţiuni populare de entertainment. Printre reţelele valabile se numără ABC, AMC, CBS, CNN, ESPN, FX şi NBC. Preţul unui abonament este de 40 dolari pe lună.

    Conştienţi că paleta lor ar putea să nu acopere toate nevoile, cei de la YouTube TV permit şi extinderea abonamentului cu alte pachete, precum  NBA League Pass, Showtime şi Starz.

    YouTube TV oferă şi o capacitate nelimitată de cloud, care permite utilizatorilor să îşi păstreze show-urile înregistrate timp de nouă luni şi să îşi transmită conţinutul oriunde în SUA. Un cont de YouTube TV suportă şase utilizatori simultan.

    CBS All Access

    Deşi un abonament pentru un singur serviciu pare o decizie limitată, CBS are show-uri populare, de la The Good Fight şi Star Trek până la Thursday Night Football, de la 6 dolari pe lună.

    Pentru 6 dolari utilizatorii au acces la 8.500 de episoade şi seriale populare, precum The Twilight Zone, Taxi şi Star Trek.

    Abonamentul clasic include şi reclame, dar aceştia oferă şi un program denumit CBS All Access Commercial Free pentru 10 dolari pe lună.

    HBO Now

    HBO Now livrează un catalog impresionant de conţinut original, de la Westworld şi Game of Thrones până la Curb Your Enthusiasm, Deadwood, Girls, The Sopranos, Sex and the City, Six Feet Under şi The Wire. Preţul unui abonament pleacă de la 15 dolari pe lună.

    Pe lângă acest conţinut, serviciul on-demand al HBO include şi o colecţie populare de filme din mai multe genuri, de la acţiune, comedie, drama, horror, romance şi până la suspans.

    Cu toate acestea, HBO Now are nevoie de multe ori şi de o completare cu un serviciu care oferă şi televiziune live, de aceea majoritatea platformelor de streaming au negociat cu HBO pentru a oferi HBO Now drept un pachet suplimentar la abonamentele lor. 

  • Cum a reuşit un antreprenor român să îşi ducă business-ul în numai 5 ani în 4 ţări din regiune. Acum are altă ambiţie

    În cinci ani, antreprenorul local Rareş Bănescu a reuşit să scaleze start-up-ul Retargeting.biz în alte patru ţări vecine din zonă – Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Grecia, iar acum urmează să îşi extindă businessul în toată regiunea Europei de Sud-Est.

    “Ideea din spatele Retargeting.biz a venit în urmă identificării unei nevoi în piaţa de e-commerce şi totodată a unei nevoi personale, pe vremea când eram implicat direct în mai multe magazine online, lidere pe segmentul lor de piaţă, într-un context în care tot mai multe magazine online investeau resurse considerabile în eforturile de marketing fără a vedea rezultatele pe care şi le doreau. Retargeting.biz a fost creat ca o platformă de automatizare şi personalizare a comunicării dintre un magazin online şi clienţii acestuia prin e-mailuri şi mesaje pe website”, descrie Rareş Bănescu începuturile afacerii Retargeting.biz.

    Povestea start-up-ului local care ajută retailerii să-şi crească vânzările în competiţia acerbă a preţurilor din mediul online – noul teren de luptă din comerţ – a început în urmă cu cinci ani, când Rareş Bănescu a identificat, pe baza propriei experienţei profesionale, nevoia unui soft dedicat automatizării activităţilor de marketing, dedicat pieţei de comerţ electronic.

    Cum a reuşit un antreprenor român să îşi ducă business-ul în numai 5 ani în 4 ţări din regiune. Acum are altă ambiţie 

  • Povestea românului care „a primit like“ de la Facebook şi Google

    „Ideea din spatele Retargeting.biz a venit în urmă identificării unei nevoi în piaţa de e-commerce şi totodată a unei nevoi personale, pe vremea când eram implicat direct în mai multe magazine online, lidere pe segmentul lor de piaţă, într-un context în care tot mai multe magazine online investeau resurse considerabile în eforturile de marketing fără a vedea rezultatele pe care şi le doreau. Retargeting.biz a fost creat ca o platformă de automatizare şi personalizare a comunicării dintre un magazin online şi clienţii acestuia prin e-mailuri şi mesaje pe website”, descrie Rareş Bănescu începuturile afacerii Retargeting.biz.

    Povestea start-up-ului local care ajută retailerii să-şi crească vânzările în competiţia acerbă a preţurilor din mediul online – noul teren de luptă din comerţ – a început în urmă cu cinci ani, când Rareş Bănescu a identificat, pe baza propriei experienţei profesionale, nevoia unui soft dedicat automatizării activităţilor de marketing, dedicat pieţei de comerţ electronic.

    Start-up-ul le oferă comercianţilor online o soluţie software prin care îşi pot îmbunătăţi vânzările prin personalizarea ofertelor pentru clienţi şi monitorizarea activităţii lor în magazinul online. Mai exact, softul Retargeting.biz analizează tot ceea ce face clientul pe perioada în care foloseşte site-ul retailerului online şi trimite apoi mesaje personalizate direct în cadrul magazinului online, pe e-mail sau SMS. Spre exemplu, în cazul în care un client s-a uitat la un produs, dar nu l-a cumpărat, soluţia trimite în mod automat un mesaj prin care îi oferă acestuia un discount.

    În fiecare an, Retargeting.biz a îmbunătăţit soluţia software dedicată magazinelor online adăugând noi funcţionalităţi, de la notificări push, SMS, până la reclame pe Facebook, Instagram şi Google. „Totul, pentru a ajuta magazinele online să fie mai eficiente în comunicarea cu clienţii, rezultând mai multe vânzări şi venituri mai mari, cu un consum de timp cât mai mic”, a subliniat el.

    În primii ani, finanţarea Retargeting.biz a fost susţinută din fondurile proprii ale lui Bănescu, la care s-au adăugat şi investiţiile a doi antreprenori români – Cătălin Constantin, CEO al companiei de e-mail marketing Newsman, şi Mugur Frunzetti, care a intrat în acţionariatul start-up-ului în 2014 cu o investiţie de 500.000 de euro. Mugur Frunzetti este cunoscut pentru investiţii în companii precum floria.ro, într-un grup de retaileri online din IT&C (marketonline.ro,azerty.ro, mediadot.ro) ori în platforma de live entertainment (videochat) Studio 20. Anul trecut, Frunzetti şi-a vândut însă participaţia de 30% către ceilalţi acţionari – Bănescu Rareş Nicolae, Constantin Mugur Cătălin şi Herling Investments SRL.

    „Investiţia iniţială s-a ridicat la 150.000 de euro, însă pe măsură ce ne-am dezvoltat am investit şi mai mult, investiţia totală fiind acum de ordinul milioanelor de euro. Să atrag fonduri nu a fost greu, având în vedere că produsul este unul inovator. Pot spune chiar că am refuzat câţiva investitori ce îşi doreau să investească în businessul meu”, a punctat Rareş Bănescu, de profesie economist. Cu un an înaintea înfiinţării Retargeting.biz, el a fondat şi agenţia OMTagency, aceasta fiind prima lui companie, specializată în direct marketing pentru jucători din sectorul bancar şi turism. Agenţia este activă de şase ani pe piaţa locală şi are în medie afaceri de 2 milioane lei pe an.

    De asemenea, Rareş Băneascu mai este implicat în alte două companii, dintre care una care activează tot în domeniul comerţului electronic, administrând site-urile Superpantofi.ro, s77.ro, Ventidue, Ligo, Stereomag şi Namos, acestea având împreună aproximativ 1.000 de comenzi pe zi. Anterior înfiinţării celor două companii proprii – Retargeting.biz şi OMTagency – el a lucrat timp de doi ani (2011-2013) în cadrul Machteamsoft, care deţine mai multe businessuri online pe plan local, precum teamdeals.ro, acasa.ro şi sentimente.ro.

    În prezent, antreprenorul este în discuţii avansate cu mai multe fonduri de investiţii din Europa pentru a atrage o finanţare de peste 3 milioane de euro, sumă necesară pentru scalarea businessului şi extinderea Retargeting.biz în regiune.
    „Suntem în discuţii foarte avansate cu mai multe fonduri de investiţii din Europa, fonduri ce au văzut posibilitatea de scalare a companiei noastre, creşterea foarte accelerată din ultimul an şi recunoaşterea internaţională primită în momentul în care am devenit printre primele companii din Europa de Est ce sunt Facebook Marketing Partner.”

    Printre primii parteneri Facebook din regiune

    Retargeting.biz a obţinut în 2018 statutul de partener al Facebook, unul dintre primii din regiune, precum şi pe cel de partener al Google, acreditările primite de la cei doi giganţi online fiind o validare a businessului construit în cei cinci ani, care poziţionează compania românească ca jucător de top în industria de profil din Europa Centrală şi de Est, potrivit lui Bănescu. „În Europa sunt mai puţin de 50 de companii partenere ale Google şi Facebook.

    Sunt agenţii mult mai mari care nu au acreditare de la Facebook. Facebook se axează foarte mult pe parteneri-tech, de tehnologie, iar noi am avut şi un pool foarte mare de clienţi – mii de magazine online”, a subliniat el. Prin statutul de partener Facebook, Retargeting.biz le poate oferi magazinelor online din Europa de Est o serie de avantaje, cum ar fi acces la funcţionalităţi noi înaintea celorlalţi,  testarea mult mai rapidă a celor mai recente inovaţii Facebook şi acces la servicii care nu sunt încă disponibile în regiune. De asemenea, dat fiind că Retargeting.biz are un manager de cont dedicat, magazinele online beneficiază de suport tehnic personalizat atunci când întâmpină dificultăţi în desfăşurarea campaniilor pe Facebook. Totodată, campaniile de pe Facebook ale clienţiilor Retargeting.biz sunt mai bine gestionate, iar reclamele realizate prin platforma proprie a start-up-ului local sunt mai bine adaptate şi mai performante.

    Totodată, acreditările primite de la giganţii americani Google şi Facebook au deschis noi surse de creştere a businessului Retargeting.biz.
    „De când am lansat integrarea cu Google şi Facebook am deschis practic două canale noi prin care clienţii îşi pot aduce comenzi, iar acest lucru s-a văzut instant şi în rezultatele financiare. Pot spune că în şase luni am reuşit să creştem businessul de patru ori, iar creşterea accelerată încă nu s-a oprit.

    Vedem toţi indicatorii, atât ai noştri cât şi ai clienţilor noştri, într-o puternică creştere”, a punctat Rareş Bănescu.
    Jumătate din veniturile înregistrate de Retargeting.biz în primele nouă luni din 2018, circa 2,5 milioane de lei, în creştere cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, sunt generate de reclamele dinamice în Google şi Facebook. „Trendul crescător a început în luna mai 2018, iar de atunci fiecare lună a fost în medie cu 25% mai bună decât cea anterioară.” Criteriile pentru ca Retargeting.biz să devină partener al Google şi Facebook au constat în bugetele cheltuite de clienţii săi, tipurile de reclamă pe care le pun la dispoziţie şi automatizările făcute pentru clienţi.

    De asemenea a contat şi faptul că Retargeting.biz este şi un partener tech, ceea ce implică o serie de avantaje precum accesul la suport, o aprobare a reclamelor mai eficientă, accesul la parteneriate şi evenimente ale celor doi giganţi media, optimizarea automată a campaniilor făcute de o aplicaţie de machine learning şi rezultate mai bune şi mai ieftine.

    „Bugetul este plătit separat de client direct către Google şi Facebook, iar media lui este de 1.600 de euro pe lună. Folosind acest buget prin reclamele realizate de Retargeting.biz, clienţii noştri reusesc să genereze cu 40% în medie mai multe comenzi faţă de utilizarea bugetului pentru campanii create şi optimizate manual”, a explicat el. Bugetele alocate pentru serviciile Retargeting.biz variază în funcţie de verticala pe care activează compania, însă în medie, un client plăteşte 250 euro pe lună pentru tot pachetul oferit – e-mail, push notifications, SMS, pop-ups, Google, Instagram şi Facebook.

    „Bugetele cheltuite sunt însă în medie de 1.600 de euro, acestea nefiind destinate doar retargetingului, ci şi generării de trafic nou. Un client mic/mediu care alocă un cost total de 1.850 euro ajunge să îşi dubleze vânzările lunare”, a subliniat Rareş Bănescu.
    Retargeting.biz continuă însă să investească în produsul creat, pieţe noi şi parteneriate pe termen lung.

    Investiţia de câteva milioane de euro alocată până acum nu a fost încă recuperată, fondatorul Retargeting.biz estimând că businessul se va autofinanţa începând cu 2020.
    „Încă nu s-a terminat perioada în care investim, concentrarea noastră actuală fiind pe achiziţia de clienţi şi pe achiziţia de pieţe noi. Sperăm ca începând cu anul 2020 să încheiem perioada în care finanţăm produsul şi să intrăm în perioada în care produsul este autofinanţat.”
    La finalul lui 2018, veniturile Retargeting.biz erau de trei ori mai mari faţă de 2017, când cifra de afaceri a start-up-ului s-a situat la 1,5 milioane lei, creşterea fiind generată atât de câştigarea de noi clienţi, cât şi de extinderea pachetului de servicii oferit către clienţii existenţi prin intermediul funcţionalităţilor noi integrate.

    „Am încheiat anul trecut cu peste 3.100 de clienţi, majoritatea fiind din sud-estul Europei. Ca verticale unde rezultatele noastre sunt uimitoare vedem creşteri pe fashion, cadouri şi home & deco, unul dintre clienţii mari din ultima vreme ce s-au alăturat familiei Retargeting fiind Arabesque, sau mai nou Mathaus”, a menţionat el.

    Numărul total de magazine online din România a depăşit anul trecut 14.000, dublu faţă de nivelul înregistrat în 2017, conform datelor ARMO (Asociaţia Română a Magazinelor Online), piaţa de comerţ electronic înregistrând în ultimii ani creşteri constante de peste 30%. Potrivit estimărilor ARMO, piaţa locală de comerţ electronic urma să ajungă la finalul lui 2018 la 3,6 miliarde de euro, în creştere cu 30% faţă de 2017. O treime din valoarea pieţei locale de comerţ electronic vine din vânzările online realizate pe segmentul electro-IT, pionierul industriei de e-commerce din România, urmat de cele din fashion, home & deco şi jucării.

    Din cei peste 3.000 de clienţi care folosesc în prezent softul Retargeting.biz, 60% sunt din România, faţă de 80% în 2017, iar restul sunt din Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Grecia, unde compania locală vrea să deschidă un birou în primul trimestrul din 2019.
    Planurile de dezvoltare ale Retargeting.biz pentru următorii ani sunt foarte ambiţioase, compania având ca ţintă înfiinţarea unui birou local în fiecare ţară din sud-estul Europei. Pentru atingerea acestui obiectiv, compania locală are însă nevoie de finanţare externă.

    „Scalarea unui business are un cost mare, spre exemplu să deschidem o piaţă nouă ne costă undeva la 500.000 de euro pe an minimum. În plus, limba este o barieră ce trebuie trecută, iar această barieră opreşte jucătorii mari să penetreze această piaţă ce pare descentralizată, şi anume sud-estul Europei. Noi încercam să depăşim aceste provocări, suntem conştienţi că este dificil, însă avem resursele necesare şi cunoştinţele despre pieţele învecinate să putem spune în 2020 că suntem lideri pe piaţa din sud-estul Europei”, a precizat Rareş Bănescu. 
    În prezent, investiţia necesară companiei se ridică la peste 3 milioane de euro, sumă pe care antreprenorul speră să o obţină la începutul acestui an.

    „Discuţiile pentru obţinerea investiţiei sunt destul de avansate, urmând a intră în curând în due diligence cu unul dintre fonduri. Fondul de investiţii este unul internaţional şi sunt încrezător că până la mijlocul anului viitor vom obţine o finanţare de peste 3 milioane de euro.”
    El a menţionat că deocamdată informaţiile legate de obţinerea investiţiei sunt confidenţiale, astfel că nu poate să ofere mai multe detalii cu privire la desfăşurarea acesteia şi la părţile implicate. Concomitent cu extinderea în străinătate, pe noi pieţe, Retargeting.biz va lansa anul acesta o nouă versiune a platformei – Retargeting 5, ce va include o serie de funcţionalităţi noi, precum promovarea pe YouTube sau Google Shopping, lansarea urmând să aibă loc în luna noiembrie.

    „Retargeting 5 va fi cea mai completă platformă de automatizare şi personalizare a comunicării dintre un magazin online şi clienţii sau potenţialii clienţi ai acestuia, cu noi funcţionalităţi precum reclame pe YouTube, reclame pe Google Shopping şi newsletter, toate create în mod automat şi cu un conţinut personalizat în funcţie de comportamentul vizitatorilor, dar şi un motor de recomandări şi varii îmbunătăţiri ale funcţionalităţilor existente. Toate aceste funcţionalităţi, nemaîntâlnite într-o singură platformă, vor transforma Retargeting.biz într-un canal indispensabil pentru orice magazin online”, a subliniat antreprenorul local.

    Cum vede el însă businessul peste încă cinci ani?

    „Ţinând cont de creşterea exponenţială şi de funcţionalităţile inedite ce urmează a fi lansate anul acesta, dar şi de echipa excepţională, peste cinci ani văd Retargeting.biz ca un brand internaţional, cu birouri în peste 10 ţări, cu o prezenţă semnificativă nu doar în Europa de Sud-Est, ci şi în ţări precum Marea Britanie, Germania, Franţa sau Italia, şi cu peste 20.000 de clienţi care folosesc Retargeting.biz. În cinci ani, Retargeting.biz va fi una dintre cele mai mari platforme de automatizare şi personalizare de marketing din Europa, poate chiar şi din lume.”

  • Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.