Marea Britanie a decis să interzică accesul avioanelor Boeing 787 Max 8 în spaţiul său aerian, ca urmare a accidentului aviatic petrecut duminică în Etiopia, în care 157 de persoane şi-au pierdut viaţa.
Un alt Boeing 737 max 8, aparţinând companiei Lion Air, s-a prăbuşit în urma cu cinci luni.
Mai multe companii au decis să suspende temporar din flota avioanele 737 Max 8, cerând celor de la Boeing să rezolve cât mai curând problemele existente.
Săptămâna aceasta, compania indiană Jet Airways s-a alăturat unor operatori din China, Mexic, Etiopia, Brazilia şi Statele Unite, renunţând, cel puţin temporar, să mai folosească avioanele Boeing 737 Max 8.
În contextul problemelor majore pe care le are cunoscuta aeronava, autorităţile americane s-au sesizat şi au emis o directivă de urgenţă către operatorii de transport aerian. Aceasta presupune reactualizarea manualelor de zbor cu informaţii despre modul în care pilotul trebuie să acţioneze în cazul declanşării eronate a sistemului anti-stall.
Erorile sistemului de zbor se rezumă la captarea unor date greşite, în urma cărora computerul de bord poate direcţiona avionul direct către sol. În cazul accidentului de duminică, datorită problemelor de software piloţii nu au avut nicio posibilitate de a stabiliza vehiculul aerian.
Potrivit Administraţiei Federale a Aviaţiei, sistemul, cunoscut şi ca MCAS va suferi modificări care vizează modul său de declanşare şi felul în care răspunde la semnalele unghiului de atac.
Leave a Reply