Tag: Actualitate

  • Ultima veriga lipsa pentru Alro

    Pentru circa sapte milioane de dolari, Alro Slatina a cumparat producatorul de alumina Alum Tulcea. Tranzactia completeaza portofoliul proprietarului Alro, Marco Industries, cu ultima companie care-i mai lipsea din lantul industriei romanesti de aluminiu. Precedenta achizitie fusese Alprom, furnizor de materiale derivate din aluminiu. Alro a cumparat Alum prin piata electronica Rasdaq, iar conducerea Alro spune ca acum urmeaza sa faca o oferta publica de preluare pentru restul actiunilor Alum, conform legislatiei pietei de capital, si sa incheie pana la sfarsitul anului fuziunea Alro cu Alum, dupa fuziunea cu Alprom.

    In lipsa unor date precise, presa a speculat ca tranzactia inseamna instituirea controlului deplin al capitalului rusesc pe piata romaneasca a aluminiului. Alum apartinea firmei Pioche, inregistrata in Belize, dar despre care se spune ca ar fi controlata de omul de afaceri ruso-israelian Vitali Masitki, acelasi care detine indirect si Alro. Un ziar central a speculat chiar ca, dupa ce si-a integrat Alprom si Alum, Alro urmeaza sa fie cumparata de magnatul rus al aluminiului, Oleg Deripaska.

    Pe primul semestru, Alum Tulcea a avut o pierdere de 16,2 milioane de euro, in timp ce Alro a avut un profit de 15,6 milioane de euro. Pana in 2008, planurile Alro prevad o crestere a capacitatii de productie de la 260.000 de tone anual la 420.000 de tone, ceea ce ar necesita o investitie de peste 300 de milioane de dolari, dar si asigurarea unor contracte solide pentru furnizarea de energie electrica (Alro se numara printre “baietii buni”, cum a etichetat presedintele Basescu marile companii care au izbutit sa-si negocieze la timp contracte pentru energie ieftina).

  • Direct in Guinness Book

    Cu cele peste un milion si jumatate de sticle de vin, Colectia de Aur a Combinatului Vinurilor de Calitate Milestii-Mici, decretat tezaur national, a intrat in Guinness Book la capitolul ”cea mai mare colectie de vinuri de calitate pastrate in sticle”. Cea mai veche sticla de aici are 47 de ani, iar cele mai scumpe sunt vinurile Morsala, Nectar, Roua diminetii si Trandafirul Moldovei, care costa pana la 480 de euro.

    Colectia se intinde pe o lungime de peste 200 de kilometri, din care 55 alocati pentru pastrarea vinurilor, alcatuind un adevarat oras subteran care ”coboara” pana la 80 de metri sub pamant. Locul a intrat si el in Guinness Book, cu recordul celei mai mari lungimi a unor galerii subterane artificiale. Producatorii de la Milestii Mici spera ca, prin intrarea in Cartea Recordurilor, sa aiba sansa de a ajunge si pe pietele occidentale, Moldova aflandu-se printre primii zece exportatori de vin din lume.

  • Toate scumpirile sunt spre bine

    In cele din urma, pretul petrolului s-a redus, aproape din teama de sine insusi: daca s-ar scumpi prea tare, ar frana economia mondiala, ceea ce ar atrage o scadere a cererii de petrol, iar pietele in general stiu unde sa se opreasca, tocmai din cauza acestui cerc vicios cunoscut. Cu optimismul cunoscut, UE a mizat tocmai pe o asemenea limita a scumpirilor, dar si pe o crestere a productiei de catre OPEC, atunci cand a cerut tarilor membre sa nu forteze ieftinirea carburantilor prin mijloace fiscale.

    Totusi, panica de la cozile la benzina a fost mai tare si unele tari au recurs la masuri coercitive ca sa determine companiile petroliere sa ieftineasca benzina. Ungaria a decis sa taie din TVA la carburanti de la 1 octombrie, in Franta atat presedintele, cat si ministrul de finante au cerut companiilor petroliere sa caute metode de scadere a preturilor, iar Austria a amenintat companiile cu o taxa exceptionala pe profiturile realizate din umflarea cotatiilor la petrol. Aici, amenintarea a avut un efect imediat: OMV, British Petroleum si Shell au ieftinit si benzina, si motorina, OMV chiar de doua ori intr-o saptamana.

    La noi, situatia de pe piata carburantilor a fost un nou prilej de discurs pe mai multe voci al autoritatilor, cel putin pe parcursul saptamanii trecute. Initial, intors de la o reuniune a ministrilor de finante din UE, ministrul Sebastian Vladescu a anuntat ca n-are de gand sa reduca vreo taxa ca sa provoace ieftinirea produselor petroliere; in schimb, oarecum dupa modelul din Franta, ar urma ca statul sa sprijine agricultorii, cu subventii suplimentare pentru motorina. Ulterior, Palatul Cotroceni s-a implicat din nou, vestind ca e posibil ca Romania sa introduca o taxa exceptionala pe profiturile Petrom, considerand OMV singurul vinovat pentru scumpirea excesiva a benzinei.

    Din SUA, presedintele Basescu a amenintat ca imediat ce se va intoarce acasa, va analiza “cu domnul Stolojan” contractul de privatizare a Petrom, ca sa vada ce nu e in regula. Gresita i s-a parut presedintelui vanzarea catre OMV a Petrom cu rezerve de petrol cu tot, in conditiile in care compania austriaca se comporta acum de parca si-ar aduce tot petrolul din import (“din Golf, in varful catargului”, dupa expresia lui Basescu). Cum insa e putin probabil ca vreo clauza din contractul de privatizare sa fie acum renegociata, seful statului are a se multumi cu faptul ca a mai gasit o arma de lovit in opozitie, dat fiind ca vanzarea Petrom s-a intamplat sub fostul regim.

    Pentru moment, OMV a furnizat presei o prima replica, sustinand ca a mentinut preturi inalte ca sa nu incalce principiile de concurenta loiala ale UE, avand in vedere ca daca ar fi tinut cont de pretul titeiului din productia interna, ar fi dezavantajat celelalte companii de pe piata, care isi aduc tot titeiul din import. Mai mult, celelalte companii ar fi fost astfel silite sa-si caute un debuseu mai bun la export, periclitand aprovizionarea pietei interne. Cat despre ideea taxarii exceptionale a profiturilor, seful OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, a explicat ca profitul obtinut in plus se duce oricum in modernizarea Petrom, care are nevoie de investitii de circa 3 miliarde de euro pentru urmatorii cinci ani. Deci toate scumpirile sunt, de fapt, spre binele consumatorilor: nu e gaselnita OMV, ci o idee pe care au enuntat-o la noi pana acum toti proprietarii companiilor de utilitati, inclusiv statul roman.

  • Parlamentul-garsoniera, cel mai ieftin

    Presedintele Traian Basescu are darul (dat, in mare masura, de functia pe care o ocupa) de a face agenda publica in jurul unor subiecte despre care se discuta, de altfel, de mai multi ani. O ciorba reincalzita de seful statului are, desigur, o alta savoare. Este si cazul discutiilor despre Parlamentul unicameral, mai eficient, spune Traian Basescu, decat cel bicameral.

    Argumentele lui Basescu: un proces de legiferare mai rapid (de exemplu, deciziile Parlamentului European ar putea fi adoptate mai rapid de o Camera decat de doua, zice seful statului), o crestere a credibilitatii unei institutii de baza a democratiei, reducerea costurilor (cu peste o mie de miliarde de lei, s-a grabit sa calculeze televiziunea publica).

    Celor care nu sunt de acord le spun ca voi merge pana la referendum si daca poporul va vrea parlament unicameral, sa vad eu cine va indrazni sa mai comenteze, a avertizat Basescu, sigur pe ceea ce stie ca vrea poporul. ªeful statului a mai spus ca va chema toate partidele parlamentare la consultari.

    Reactia in forta a lui Basescu, tot mai obisnuit sa-si impuna punctul de vedere, nu mai mira pe nimeni. Era previzibila dupa ce declaratiile facute la New York, cum ca el este partizanul sistemului unicameral, au fost urmate mai degraba de reactii impotriva.

    Practic, in afara de Emil Boc, care sustine fara rezerve ideea unicamerala, lumea politica de la Bucuresti a fost mai degraba bulversata. “Teza Parlamentului unicameral este o imbecilitate”, a tunat senatorul PSD Antonie Iorgovan explicand ca “nu se poate” renunta la bicameralism intr-o perioada de “coagulare, de fortificare a statului de drept”.

    Iorgovan n-a avut ragaz sa ofere mai multe argumente pentru ca a fost tras de urechi (i-a fost retras sprijinul politic) de seful lui de partid, Mircea Geoana (unul dintre sustinatorii unicameralismului), vizat el insusi de afirmatia senatorului Geoana apucase sa sustina ideea uni- inca inainte ca aceasta sa fi fost relansata de seful statului).  Ideea nu pare, insa, prea populara in PSD, cel putin nu in zona care “comenteaza” mereu. Un alt “rebel”, Sorin Oprescu, a declarat, la randul sau, ca discutia e prematura fiindca subiectul “nu se afla pe agenda cetateanului”.

    Vehementi au fost si cei din PRM, pentru care ideea este “o tampenie” (Lucian Bolcas). Argumentele lui Bolcas: bicameralismul se gaseste in traditia tarilor profund democratice, deciziile importante nu pot fi lasate la latitudinea discretionara a unei singure Camere, iar parlamente unicamerale sunt doar in Bulgaria si Republica Moldova. “Daca vrei sa cobori stacheta democratiei, atunci faci unicameralism”, a mai spus Bolcas, elegant.

    Si UDMR respinge ideea, dar mult mai subtil, aratand ca in Romania nu sistemul e de vina, ci felul in care e inteles si aplicat. Am avut un fals sistem bicameral, pana la inlaturarea medierii, pana cand am decis, prin modificarile la Constitutie, ca unele legi intra la Camera, altele la Senat. Dar nu exista nici un fel de diferentiere la capitolul reprezentativitate, decat cea numerica. “Senatorii ar trebui sa reprezinte un teritoriu, sa fie portavocea diferitelor zone”, a spus liderul UDMR, Marko Bela, care prefera “un sistem bicameral real”.

    Cei din Partidul Conservator au alta problema: ei au batut moneda pe ideea unicameralismului inca in urma cu doi ani, iar acum, cand aceasta a fost relansata de inamicul nr. 1 n-o pot respinge, dar profita de prilej ca sa-l acuze pe Traian Basescu de “demagogie politica”.

    Liberalii au fost si ei suparati pentru ca presedintele tarii a lansat aceasta tema de dezbatere fara sa-i fi prevenit. Liderul grupului Aliantei din Senat, Puiu Hasotti, a declarat ca sistemul unicameral “nu se impune”.

    Dezbaterea e importanta, a afirmat vicele Teodor Melescanu. Concluzia liberala a tras-o premierul Tariceanu: “Noi nu sustinem ideea Parlamentului unicameral. Sistemul bicameral este bun. Dar numai atunci cand nu e conceput prost, asa cum e acum in Romania”. De altfel, surse de la Cotroceni sustin ca tocmai reactia liberalilor (poate chiar provocata) l-a facut pe Traian Basescu sa revina in forta cu ideea uni-.

  • Agentul fiscal Telverde

    Ca de obicei in politica fiscala, fiecare noutate favorabila pentru contribuabili se insoteste cu una favorabila pentru stat. Ultima serie de acest fel e alcatuita din promisiunile ministrului de finante Sebastian Vladescu dupa care la anul, pe de o parte, contributia la asigurarile sociale (CAS) se va reduce la angajatori cu 2%, iar pe de alta parte vor creste accizele la alcool, tutun, produse petroliere si jocuri de noroc.

    De la perspectiva de prin martie, a reducerii CAS cu 5% in 2006 si cu inca 5% in 2007, s-a ajuns deci la minimul onorabil de relaxare fiscala pe acest segment, desi a fost vehiculata la un moment dat si cifra de 1%. Fata de contributia de 32,5% din fondul de salarii, varsata acum de angajatori, e adevarat ca orice reducere e binevenita, numai ca bugetul nu permite mai mult. Evaluarile celor din Finante sustin ca o reducere a CAS cu 3% ar aduce in economia fiscalizata 120.000 de salarii noi, dar ar scadea incasarile la buget cu 9.000 de miliarde de lei vechi.

    O reducere de 2% ar avea deci si efecte pozitive, si efecte negative mai slabe, avand insa avantajul ca bifeaza indeplinirea, chiar daca nu la amploarea promisa, a unui angajament electoral. Iar autoritatile vor avea nevoie de un astfel de argument ca sa justifice, macar partial, majorarile de taxe si impozite care urmeaza. E vorba de cele anuntate deja (pe dobanzi, piata de capital, tranzactii imobiliare, mosteniri, terenuri agricole, case si masini de lux), dar si de cele mai noi, adica accizele impuse “furnizorilor de boala”, dupa cum plastic i-a denumit presedintele Basescu pe producatorii de alcool si tutun; cu un pic de imaginatie, tot aici se incadreaza si jocurile de noroc, si poluatorii indirecti care sunt companiile petroliere.

    Iar aceasta nu e totul; cu grandilocventa deja obisnuita a autoritatilor, ministrul Vladescu a anuntat ca vrea “sa intoarca cu fundul in sus” domeniile unde exista cea mai mare evaziune fiscala (petrol, alcool si tutun, jocuri de noroc, IMM, constructii), cu schimbari de legislatie care sa limiteze portitele de eludare a fiscului. Cel mai interesant e ca, urmand moda momentului, si Vladescu se intoarce la popor, cautand sprijin la simplul cetatean pentru a lupta cu evazionistii: romanii ar trebui sa se invete sa ceara facturi si bonuri fiscale (chiar daca aceasta le-ar incarca tocmai lor facturile respective) si sa sune la telefonul verde din vama ca sa reclame coruptia.

    Asemenea declaratii ascund insa tocmai lipsa de precizie a mijloacelor cu care Finantele vor sa amelioreze colectarea de venituri la buget, ca si lipsa unor cifre exacte de cuantificare a masurilor fiscale. E greu de crezut ca ministrul Vladescu va spune si la intalnirea din aceasta saptamana de la FMI ca o sa-i educe pe cetateni sa denunte evazionistii si ca asa vor veni mai multi bani la fisc. Ori ca, in ajunul raportului de tara al UE, autoritatile isi vor relua ideea din primavara ca pot renunta la acordul cu FMI, daca Fondul nu renunta la ideea fixa ca numai TVA e sfanta cand vine vorba de incasari la buget.

  • Cat de uninominal vom vota?

    O alta vedeta uni (reincalzita) este discutia despre trecerea la votul uninominal. “Adoptarea sistemului unicameral, concomitent cu cea a votului uninominal, ar insemna a doua revolutie in Romania”, s-a entuziasmat Emil Boc, liderul PD care a mers chiar mai departe, lansand ideea ca guvernul sa-si asume raspunderea pentru votul uninominal.

    “Nimeni nu va avea curajul sa initieze o motiune de cenzura impotriva votului uninominal”, crede Boc. Guvernul actual, daca e sa ne luam dupa primele declaratii ale premierului Calin Popescu-Tariceanu, nu isi va asuma raspunderea pentru asa ceva, desi aceasta problema de mai multa vreme in atentia liberalilor. “Am lansat aceasta propunere in 2003-2004 si cred ca pana la viitoarele alegeri vom adopta o noua solutie”, a spus liderul PNL.

    El a atras insa atentia asupra unui dezavantaj, acela ca “castigatorul ia totul” si ca o buna parte din voturi se vor pierde. “De aceea, trebuie o imbinare intre votul reprezentativ si cel nominal”. Liderii UDMR resping in continuare sistemul uninominal: “Daca vrem un parlament al actorilor si al fotbalistilor, putem trece la votul uninominal” (Marko Bela). Votul uninominal e sustinut insa fara rezerve, la nivel declarativ, de opozitie (PSD si PRM) si de celalalt membru al coalitiei, Partidul Conservator.

  • Poti sa nu dai dreptate presedintelui?

    Afacerea Bechtel s-a complicat in ultima saptamana cu o intalnire a presedintelui Basescu, in SUA, cu conducerea companiei, unde seful statului roman le-a explicat americanilor ca lucrarile la autostrada n-au mai putut fi platite din cauza PSD. Mai exact, fostul regim n-ar fi trecut prin guvern anexele cu indicatorii tehnico-economici ai contractului pentru autostrada, “escrocandu-i” astfel pe cei de la Bechtel.

    Conducerea PSD a replicat ca au fost mai multe documente care ofera baza legala pentru platile catre Bechtel si ca de fapt tocmai in baza lor s-au si facut platile pana acum, ceea ce inseamna ca de fapt actualul regim foloseste un astfel de argument pur si simplu pentru ca n-are bani. In ce priveste compania americana, dupa spusele lui Basescu, ar fi reactionat rezonabil la aflarea noutatilor, fiindca “nu poti sa nu-i dai dreptate unui presedinte”.

    Una peste alta, concluzia enuntata de Basescu a fost ca, desi contractul cu americanii nu e corect intocmit, banii vor fi achitati, pentru ca lucrarile la autostrada sa continue – numai ca proiectul va merge mai incet, fiindca nu autostrada Bechtel e prioritatea autoritatilor romane, ci coridorul IV paneuropean. Evident, presa n-a scapat ocazia sa comenteze ca presedintele a renuntat, dupa vizita in SUA, la mai vechile sale reticente fata de continuarea contractului cu Bechtel, sugerand astfel ca seful statului ar fi fost adus la ordine de partenerii de peste Ocean.

    De fapt insa, concluzia cu care s-a intors Basescu in tara ar fi venit oricum: in primul rand fiindca presupune promisiuni suficient de vagi ca sa nu puna probleme nimanui, in al doilea rand fiindca presiunile faimoaselor grupuri de interese economice, de data aceasta determinate geografic, au crescut in ultima perioada.

    Seful PD, Emil Boc, a amenintat cu declansarea unei dezbateri nationale pe tema autostrazii din Transilvania, iar liderii UDMR nu mai discuta de la o vreme decat despre “proiectele de infrastructura” de care are nevoie urgent Romania, subantelegand prin aceasta expresie tot respectiva autostrada. Mai nou, aceeasi artera Bucuresti-Bors apare ca indispensabila pentru turismul romanesc: un secretar de stat la cancelaria premierului Ungariei a declarat la Cluj ca “dezvoltarea infrastructurii este determinanta daca Romania vrea sa atraga straini”, oferind ca bonus informatia ca firma aeriana maghiara Malev vrea sa deschida curse directe spre Cluj si Targu-Mures, iar specialistii ungari in turism vor sa lanseze circuite cultural-istorice spre Transilvania.

  • In Transnistria se pregateste ceva

    Se precipita lucrurile in Transnistria. O declaratie-bomba a adjunctului ministrului de externe de la Tiraspol arata ori fisuri in echipa transnistreana, ori semne ale unui joc pe muchie de cutit. Vitali Iankovski, citat de agentia “Rusia la zi”, a declarat ca e posibila admiterea Romaniei in procesul de negociere, cu statut de observator.

    In schimb, Iankovski a respins vehement ideea inlocuirii trupelor ruse cu forte internationale. Declaratia privind Romania contravine total pozitiilor exprimate pana acum de liderii separatisti, care nici n-au vrut sa auda de Romania pana acum. Mai mult, reprezentantul special al UE in Moldova, Adriaan Jacobovitz de Szeged era, pana deunazi, ferm pe pozitii: Romania nu are ce cauta la negocieri, pentru ca face sau urmeaza sa faca parte din doua organizatii, OSCE si UE, care sunt deja reprezentate.

    In acelasi timp, Tiraspolul e hotarat sa organizeze alegeri parlamentare, “in conformitate cu legislatia nationala”, pana la sfarsitul acestui an. In afara de Rusia, care nu s-a pronuntat insa explicit, nimeni nu e de acord cu acest calendar. Seful misiunii OSCE in Moldova, William Hill, si autoritatile de la Chisinau insista ca organizarea alegerilor trebuie precedata de democratizarea regiunii, astfel incat alegerile sa fie cat mai democratice si in conformitate cu legile Republicii Moldova.

  • Oua de citit

    Ouale nu trebuie doar sa fie ouate in aer liber, ci si, de la 1 septembrie a.c., sa se alinieze unor standarde UE foarte precise. ”La cat de multe lucruri vor fi scrise pe ele, in curand vom avea parte si de publicitate pe oua”, spun cei de la Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania. Astfel, inainte de a parasi locul de productie, fiecare container cu oua trebuie marcat cu patru tipuri de informatii: numele, adresa si numarul de identificare ale producatorului, numarul de oua sau greutatea lor, data ouatului sau perioada de ouat si data livrarii.

    Pe oua va trebui stmapilata data ouatului si daca acest lucru s-a produs in aer liber si pe sol sau nu. Functie de caracteristicile produsului, vor rezulta doua categorii de oua, A si B. Ca sa intre in prima divizie, ouale trebuie sa indeplineasca sase conditii, intre care camera de aer sa nu depaseasca 6 mm in inaltime, sa fie lipsite de mirosuri straine si embrionul sa se afle intr-un stadiu de dezvoltare imperceptibil. In fine, si gainile ouatoare trebuie sa indeplineasca niste conditii. Astfel, ele trebuie sa aiba acces continuu in aer liber pe tot parcursul zilei si sa nu fie mai mult de patru gaini pe metru patrat.