Blog

  • Udrea: PMP va semna şi susţine orice moţiune de cenzură, fie a PDL, fie a PNL

     “Un partid care cu adevărat face opoziţie nu se prevalează de pretextul celui care iniţiază moţiune. Orice moţiune la adresa acestui Guvern, chiar iniţiată de PNL, va fi semnată şi susţinută de PMP, pentru că acest guvern pe programul USL nu are ce să aducă bun pentru români. Cei de la PNL, dacă vor avea ipocrizia să iniţieze o moţiune de cenzură la adresa propriului program de guvernare, e problema lor şi avem speranţa că electoratul îi va sancţiona pentru asta. Cu cei 17 parlamentari pe care îi avem, semnăm şi susţinem o moţiune de cenzură chiar iniţiată de PNL”, a precizat Elena Udrea într-o conferinţă de presă.

    Potrivit Elenei Udrea, PMP se aşteaptă ca şi parlamentarii PNL să susţină moţiunile pe care le va iniţia Mişcarea Populară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dan Radu Ruşanu a ieşit din Arestul Poliţiei Capitalei

     Dan-Radu Ruşanu a părăsit Arestul Poliţiei Capitalei în jurul orei 13.30, la aproximativ jumătate de oră după expirarea mandatului de reţinere.

    Preşedintele ASF nu a făcut nicio declaraţie şi a plecat cu o maşină de culoare neagră, care îl aştepta aproape de ieşirea din Arest.

    Propunerea de arestare preventivă a lui Dan Radu Ruşanu, formulată de procurorii anticorupţie, a fost respinsă, în noaptea de marţi spre miercuri, de Tribunalul Bucureşti. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

    Preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, a fost reţinut, marţi, în dosarul “Carpatica”, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au extins urmărirea penală în cazul său, pentru favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor.

    Săptămâna trecută, procurorii DNA au început urmărirea penală a lui Dan Radu Ruşanu, în acest dosar, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, fiind suspectat că a întocmit şi a avizat proiectul OUG privind ASF şi ar fi acceptat “protejarea frauduloasă” a intereselor SC Carpatica.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Miniştrii PNL şi-au depus în bloc demisiile. LISTA miniştrilor interimari. Tăriceanu face apel pentru păstrarea USL

     UPDATE 13:13 – Tăriceanu face apel la Antonescu să revină asupra deciziei de ieşire a PNL de la guvernare

    Călin Popescu Tăriceanu a lansat un apel, miercuri, către liderul PNL Crin Antonescu să revină asupra deciziei luate marţi şi să revină în USL, el precizând că miercuri dimineaţă a avut o discuţie cu Victor Ponta, care l-a asigurat că doreşte continuarea USL “în actuala formulă”. Fostul preşedinte al PNL a venit la Guvern, pentru a discuta cu liderul PSD, premierul Victor Ponta despre păstrarea USL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adrian Sârbu – premiul special de excelenţă IAA-20 de ani, categoria media

     Premiul i-a fost acordat “pentru vizionarismul şi leadership-ul cu care a construit cel mai complet şi mai profesionist trust de media din România, pentru voinţa de a fi mereu un inovator, pentru sutele de profesionişti pe care i-a format şi inspirat în cei peste 20 de ani”.

    “E cool să fii tânăr până la moarte. Apreciez că-mi acordaţi acest premiu pentru următorii 20 de ani de activitate. O să încerc să nu vă dezamăgesc. Este ceva ce ne uneşte, un slogan, se numeşte «Gândeşte liber». Aş vrea să vă mulţumesc tuturor celor care, în ultimii 25 de ani, aţi investit viaţă, creativitate, energie în industria comunicării”, a spus Adrian Sârbu, la primirea premiului de excelenţă.

    La gala Premiilor de excelenţă decernate de International Advertising Association (IAA), cei mai buni reprezentanţi ai tuturor companiilor membre IAA – clienţi, agenţii şi mass media – primesc recunoaşterea industriei pentru performanţele deosebite realizate în anul precedent.

    Membrii Comitetului Executiv Global al IAA Worldwide, în frunte cu Faris Abouhamad, Chairman and World President, au fost prezenţi la ceremonie şi s-au numărat printre personalităţile care au decernat trofeele galei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românca şcolită de un agent FBI te învaţă cum poţi să-ţi foloseşti gesturile ca să te angajezi şi cum îţi “citeşti” şeful şi colegii doar uitându-te la ei

    Peste 90% din ceea ce transmitem celor cu care interacţionăm provine din limbajul nonverbal, aşa că ar fi bine să acordăm o mare atenţie şi felului în care ne îmbrăcăm, mergem, gesticulăm sau ne ridicăm sprâncenele într-o conversaţie, pe lângă ceea ce exprimăm prin cuvinte.

    Fiecare dintre noi s-a intrebat, in diferite situatii, ce sa faca cu mainile, cum sa tina picioarele, cat de mult sa vorbeasca sau sa gesticuleze. Comportamente care, pe langa mimica, sunt cu adevarat importante si dupa analiza carora un om avizat ne poate intocmi portretul-robot, chiar fara sa ne auda vorbind. 

    Pe masura ce intelingenta nonverbala devine o stiinta tot mai des luata in calcul de catre oamenii de afaceri, angajatori sau sefi de departamente, este important de stiut care sunt cele mai simple comportamente care ne asigura succesul la munca sau, din contra, care ne tradeaza si ne submineaza autoritatea.

    Mihaela Stroe, trainer si coach specializat in limbaj nonverbal a urmat, in urma cu cativa ani, un doctorat in psihologie sociala, dupa care s-a specializat in comunicare nonverbala direct de la un agent FBI. In timpul documentarii pentru studiile doctorale, l-a cunoscut pe Joe Navarro, care a lucrat 25 de ani in cadrul FBI ca agent special si supervizor in combaterea terorismului si spionaj. 

    Dupa ani de cercetare si de studiu al limbajului nonverbal, pe langa conferinte si cursuri, Mihaela Stroe se ocupa si de cazuri punctuale in care este angajata de mari companii pentru a evalua angajatii din functii cheie, in special pe cei care intra in contact cu informatii confidentiale, pentru a vedea daca sunt de incredere sau nu.

    Cum sa ne comportam la interviul de angajare, cum ne dam seama daca avem sanse sa fim recrutati sau nu, care sunt cele mai frecvente greseli “nonverbale” pe care le facem, cum ne “citim” seful si colegii de birou si cum putem sa ne folosim gesturile in avantajul nostru sunt doar cateva intrebari la care Mihaela Stroe a raspuns, intr-un interviu pentru www.incont.ro.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Vodafone extinde reţeaua de magazine în franciză la nivel naţional

    În prezent, Vodafone are 19 magazine deschise în sistemul de franciză, în oraşe precum Bucureşti, Iaşi, Cluj, Arad sau Sighişoara, iar două dintre acestea sunt deja aliniate la noua identitate şi noul design global al Grupului Vodafone.

    Numărul acestora va ajunge la 50, în următoarele două luni, şi va continua să crească pe parcursul întregului an.
    Magazinele din acest sistem au aceleaşi standarde de imagine şi calitate a serviciilor ca şi magazinele Vodafone. Partenerii au acces la know-how-ul, sistemele şi aplicaţiile Vodafone, precum şi la programele de pregătire pentru personalul de vânzări.
     
    “Prin acest program oferim partenerilor de franciză un business la cheie sub brandul Vodafone. Invităm românii cu iniţiativă să ne fie parteneri şi să îşi dezvolte, împreună cu noi, afaceri de succes. Ne dorim să construim acest model de business alături de antreprenori locali cu o bună reputaţie, experienţă în domeniu, orientaţi spre rezultate, care au calităţi demonstrate de conducere. Aceştia trebuie să dispună de o bază de capital personal şi să-şi dorească să dezvolte un business pe termen lung, sub marca Vodafone”, a declarat Alexandru Băloi, Director Indirect Sales, Vodafone România.

    Activitatea noului program este reglementată printr-un contract de franciză între Vodafone şi partener. La intrarea în acest model de business, se percepe o taxă de franciză care variază între 2.500 si 15.000 de euro, în funcţie de factori precum tipul locaţiei, suprafaţă, zona geografică şi nivelul de investiţii necesar amenajării şi echipării spaţiului comercial. În plus, potenţialul partener trebuie să dispună şi de un capital de investiţie ce porneşte de la 10.000 de euro, care acoperă garanţia aferentă liniei de credit comercial şi rulajul din primele două luni de activitate.

    Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, cu aproximativ 411 milioane de clienţi la 30 septembrie 2013. Vodafone are divizii în 30 de ţări de pe cinci continente şi peste 50 de reţele partenere în întreaga lume.

  • Nelu Iordache rămâne în detenţie. Tribunalul Bucureşti a respins cererea de arest la domiciliu

     Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel.

    Avocaţii lui Nelu Iordache au cerut, luni, la Tribunalul Bucureşti, ca omul de afaceri să fie arestat la domiciliu, după ce a fost încarcerat aproximativ un an şi trei luni, procurorul DNA catalogând măsura cerută drept una “iluzorie”.

    “Măsura arestului la domiciliu este o măsură dură. Nu am înţeles să apelăm la măsura controlului judiciar din respect faţă de măsurile pe care instanţa le-a luat de-a lungul procesului. (…) Trebuie să apreciem asupra acestei măsuri şi vizavi de comportamentul lui Nelu Iordache faţă de instanţă. N-am făcut cereri care să ducă la tergiversarea soluţionării dosarului, la solicitarea lui Nelu Iordache, care a insistat să accelerăm demersurile, astfel încât cauza să fie soluţionată cât mai repede”, a spus avocatul Alexandru Chiciu, în faţa judecătorului de la Tribunalul Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Componenţa noului Guvern ucrainean, anunţată în această seară în Piaţa Maidan

    Anunţul va avea loc la ora locală 19.00 (şi ora României), în faţa manifestanţilor din Piaţa Maidan, locul de unde a pornit mişcarea de contestare şi care este ocupat de trei luni, a anunţat deputatul Valeri Paţkan pe site-ul partidului Udar, din care face parte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul A URCAT la 4,5200 lei/euro în prima oră a şedinţei, influenţat marginal de ruperea USL

     La debutul şedinţei euro a fost tranzacţionat la 4,5190 lei, cu 0,45 – 0,7 bani (0,1% – 0,16%) peste cotaţiile de la finalul sesiunii precedente, de 4,5120 – 4,5145 lei/euro.

    Ulterior, rata de schimb a urcat la 4,52 lei/euro, unde au fost realizate majoritatea tranzacţiilor.

    La scurt timp după ora 10:00, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,5180 – 4,5200 lei, cu 0,55 – 0,6 bani (0,12% – 0,13%) peste închiderea de marţi.

    După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul era în stagnare în raport cu euro, iar forintul se deprecia cu 0,1%.

    Dealerii cred că deprecierea uşoară a leului este determinată de un cumul de factori printre care ruperea coaliţiei de guvernare, decisă marţi seară prin ieşirea PNL din USL, dar şi de reintrarea Hidroelectrica în insolvenţă, de decizia Executivului de a plăti din buget o parte datorii la unele companii de stat, dar şi de situaţia incertă în care se află Ucraina.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LISTA miniştrilor interimari

     Lista a fost stabilită de premierul Ponta şi agreată de preşedintele Traian Băsescu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

    Ponta a anunţat anterior că, după ruperea USL, va numi miniştri interimari, dintre miniştrii PSD, pe locurile vacantate de PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro