Blog

  • Statele Unite şi Italia avertizează Rusia cu noi sancţiuni dacă va interveni în Ucraina

    “Orice acţiuni care nu primesc aprobarea oficială a Administraţiei de la Kiev ar încălca legislaţia internaţională şi vor atrage sancţiuni suplimentare“, avertizează Casa Albă, potrivit Reuters, după ce Barack Obama a discutat marţi cu Matteo Renzi pe această temă.

    Rusia a anunţat marţi că a trimis “un convoi umanitar” format din 280 de camioane, care ar urma să ajungă în estul Ucrainei. Potrivit agenţiei Itar-Tass, convoiul va parcurge în câteva zile distanţa de aproximativ 1.000 de kilometri până în estul Ucrainei. Administraţia de la Kiev a avertizat că nu va permite intrarea convoiului rus pe teritoriul ucrainean.

    Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat că există o “probabilitate foarte ridicată” ca Rusia să intervină militar în estul Ucrainei sub pretextul unei “operaţiuni umanitare”. Întrebat, într-un interviu Reuters, ce şanse sunt ca Rusia să intervină militar în estul Ucrainei, Rasmussen a răspuns: “Probabilitatea este foarte ridicată”. “Observăm că Rusia a început să creeze un discurs şi un pretext pentru o operaţiune militară prezentată drept o misiune umanitară; observăm şi un dispozitiv militar care poate fi utilizat pentru astfel de operaţiuni militare în Ucraina”, a spus Rasmussen. Potrivit lui Rasmussen, orice misiune umanitară a Rusiei ar fi un pretext pentru salvarea insurgenţilor proruşi care luptă împotriva armatei ucrainene.

    Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, l-a avertizat pe Vladimir Putin să nu ordone o intervenţie în estul Ucrainei nici măcar din raţiuni umanitare.

    Moscova susţine că a ajuns la un acord cu Administraţia de la Kiev pentru ca membri ai Crucii Roşii să efectueze o misiune umanitară în estul Ucrainei. Rusia a cerut sâmbătă aprobarea Statelor Unite pentru lansarea unei misiuni umanitare în estul Ucrainei. Preşedintele american, Barack Obama, a respins propunerea, iar cancelarul german, Angela Merkel, a catalogat – într-o conversaţie cu premierul britanic David Cameron – drept “inacceptabilă”, “nejustificată” şi “ilegală” iniţiativa.

    Purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, anunţa săptămâna trecută că Rusia a mobilizat circa 20.000 de militari la frontiera cu Ucraina, faţă de 12.000, la jumătatea lunii iulie.

    Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat că Rusia a mobilizat aproximativ 45.000 de militari la frontiera de est a Ucrainei, unde au fost aduse numeroase tancuri, sisteme de rachete şi elicoptere de atac. La frontieră sunt 160 de tancuri ale armatei ruse, 1.360 de alte vehicule blindate, 390 de sisteme de artilerie, 150 de lansatoare de rachete Grad, 192 de avioane de vânătoare şi 137 de elicoptere de asalt, a precizat oficialul militar ucrainean.

  • BuzzFeed a atras o investiţie de 50 de milioane de dolari

    Fondul de investiţii Andreessen Horowitz a anunţat că va investi 50 de milioane de dolari în platforma BuzzFeed. De asemenea, ca urmare a acestei investiţii, Chris Dixon, unul din partenerii fondului de investiţii, va face parte din consiliul de administraţie al BuzzFeed.

    Detaliile acestei operaţiuni nu au fost făcute publice, însă, potrivit publicaţiei The New York Times, acest aport de capital creşte valoarea BuzzFeed la 850 de milioane de dolari.

    Potrivit AFP, ca o comparaţie, Jeff Bezos, fondatorul şi directorul executiv al retailerului online Amazon, a anunţat în august 2013 că va cumpăra în nume personal, pentru o sumă de 250 de milioane de dolari, prestigiosul cotidian american The Washington Post.

    Chris Dixon a mai spus că BuzzFeed va deveni un serviciu de informaţii mai serioase.

    “Suntem în prezent în centrul unei schimbări tehnologice majore, în care, din ce în ce mai mult, ştirile şi divertismentul sunt distribuite pe reţelele sociale şi «consumate» pe dispozitive mobile”, a mai afirmat Dixon, într-o postare pe blogul său.

    Acesta consideră că BuzzFeed va tranzita această perioadă şi se va transforma într-o “companie de media proeminentă”.

    Totodată, Chris Dixon a spus că BuzzFeed are o redacţie formată din 200 de persoane, care acoperă domenii variate, precum politică, sport, economic şi divertisment.

    BuzzFeed este unul dintre cele mai cunoscute site-uri de ştiri cu tematică socială şi de divertisment la nivel internaţional. Lansat în 2006, în SUA, de Jonah Peretti, site-ul BuzzFeed este deţinut de compania BuzzFeed Inc.

    BuzzFeed, care difuzează atât informaţii insolite, liste cu animale, imagini, cât şi ştiri serioase, are aproximativ 150 de milioane de utilizatori pe lună şi este o companie profitabilă, care va avea în acest an o cifră de afaceri de peste o sută de milioane de dolari.

    De la lansarea sa, în 2006, BuzzFeed a atras investiţii totale de aproape 100 de milioane de dolari, potrivit bloomberg.com.

  • VREMEA va fi caniculară. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi în ţară şi în Bucureşti

    Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în regiunile vestice, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 30 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 13 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 26 de grade în Dealurile de Vest.

    BUCUREŞTI

    Vremea va fi călduroasă, caniculară în orele amiezii. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 36…37 de grade, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic. Temperatura minimă va fi de 20…21 de grade.

    JOI

    Vremea se va menţine călduroasă, caniculară în orele amiezii în zonele de câmpie şi de podiş îndeosebi din sudul, estul şi centrul ţării, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 31 şi 37 de grade. Cerul va fi variabil la senin, dar spre seară şi noaptea în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, posibil şi în nordul Moldovei vor fi înnorări temporar accentuate, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse ce pot avea şi caracter torenţial şi pe arii restrânse căderi de grindină. Temperaturile minime vor fi cuprinse de la 11 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali până la 25 de grade pe litoral.

     

     

  • Întârzieri de până la 60 de minute ale trenurilor, din cauza caniculei

    Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează, marţi, că în perioada caniculară, adică de marţi până joi, conform avertizărilor meteo de la Administraţia Naţională de Meteorologie, vor fi introduse limitări de viteză în circulaţia trenurilor din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer şi implicit la nivelul solului.

    Astfel, în data de 12 august, începând cu ora 11.30, viteza de circulaţie a trenurilor de marfă şi de călători se reduce cu 10-50 km/h faţă de viteza normală, pe anumite secţii de cale ferată. Această măsură este necesară în perioadele caniculare pentru ca traficul feroviar să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Prin aplicarea acestei măsuri se vor înregistra întârzieri la destinaţie, în medie, de 30-40 de minute/tren, funcţie de traseul trenului din graficul de circulaţie. În cazul trenurilor de lung parcurs, care tranzitează mai multe judeţe aflate sub averizarea ANM de caniculă este posibil să apară întârzieri mai mari, de până la 50-60 de minute/tren”, se arată într-un comunicat transmis agenţiei MEDIAFAX.

    Sursa citată precizează că măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale, este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi, de asemenea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată, la nivel european.

    “Este important de menţionat că în perioada de caniculă temperaturile înregistrate în şină depăşesc 50 de grade C”, se mai arată în comunicat.

    Potrivit sursei citate, în perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc).

    CFR SA recomandă călătorilor să solicite informaţii despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare potrivit căreia zilele de marţi, miercuri şi joi vor fi caniculare în aproape toată ţara, în zonele de câmpie şi podiş urmând să se înregistreze temperaturi maxime între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

     

  • Alexandru Găvan: Folosirea oxigenului suplimentar în alpinismul de performanţă înseamnă doping

    “Nu folosesc oxigen suplimentar pentru că în alpinismul de performanţă înseamnă doping, înseamnă să trişez. Echivalează, dacă vreţi, cu ce a făcut Lance Armstrong în Turul Franţei cu EPO. Folosirea oxigenului suplimentar aduce un vârf de peste 8.000 de metri, sub 7.000 de metri, adică sub «zona morţii». Am o butelie de oxigen pe care o ţin pentru urgenţe. Acea butelie o ţin în tabăra de bază. Dacă m-aş afla într-o situaţie critică, aş folosi oxigenul, dar după aceea aş coborî, pentru că nu pot să mai vin în ţară şi să spun că am mers până în vârf cu oxigen”, a spus Găvan.

    Alexandru Găvan a afirmat că nu poate escalada un vârf alături de o persoană care foloseşte oxigen, deoarece aceasta ar merge mult mai repede decât el. “Nu poţi să mergi cu cineva care foloseşte oxigen, pentru că ăla este un tren, iar tu eşti un melc. Peste 95 la sută dintre urcări se fac cu oxigen”, a completat Găvan.

    El a precizat că aclimatizarea pentru un vârf de peste 8.000 de metri durează aproximativ o lună. “Aclimatizarea durează aproximativ o lună, iar în această perioadă este foarte mult de muncă. Plănuisem să amenajăm patru tabere intermediare, dar până la urmă am făcut doar trei, la 5.600, 6.000 şi 7.000 de metri. La peste 7.000-7.500 de metri, corpul uman nu se mai poate aclimatiza şi uşor, uşor moare. Am ales ultima tabără la 7.000 de metri ca să fim la limita aşa-numitei «zone a morţii»”, a explicat Găvan.

    Costurile unei expediţii variază între 10.000 şi 50.000 de euro, de cele mai multe ori spre limita maximă, a explicat Găvan, în timp ce echipamentul necesar pentru două luni poate ajunge şi la 1,2 tone. “Doar să ajungi în tabăra de bază este o expediţie în sine. Gândiţi-vă că pe Shishampangma, echipamentul meu, al coechipierului meu, al bucătarului şi al ajutorului de bucătar pentru două luni a cântărit peste 1,2 tone. Pentru transportul echipamentului apelezi la localnici, care te ajută venind cu animalele din zonele respective, cai, iaci sau cămile”, a subliniat Găvan.

    Alexandru Găvan a atins, până în prezent, şase dintre cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume, de fiecare dată fără folosirea oxigenului suplimentar. “După două luni de zile state în zăpezi şi precedate de alte două luni de pregătire, mă simt bine să fiu în mijlocul oamenilor. Broad Peak (8.047) a fost cel de-al şaselea vârf de peste 8.000 de metri pe care am ajuns, după Cho Oyu (8.201 metri, 2006), Gashebrum 1 (8.068 de metri, 2007), Makalu (8.463 de metri, 2008), Manaslu (8.156 de metri, 2011) şi Shishapangma (8.027 de metri, 2013)”, a mai spus Găvan.

    La 23 iulie, Găvan a reuşit să urce pe Broad Peak (8.047 de metri), fără oxigen suplimentar. El a plecat pe 11 iunie într-o expediţie de aproximativ două luni în masivul Karakorum, pentru a escalada Broad Peak. Masivul se află în Pakistan, la graniţa cu China, iar ascensiunea finală era planificată pentru sfârşitul lunii iulie, după finalizarea perioadei de aclimatizare. Sezonul de ascensiune pentru cele cinci vârfuri de peste opt mii de metri aflate în Pakistan este vara, munţii fiind minim afectaţi de muson.

    Aceasta a fost a doua expediţie la mare altitudine organizată de Alex Găvan în 2014, după ce în aprilie a avut o nouă tentativă (după cea din 2009) de a face prima ascensiune românească fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi a muntelui Everest (8.850 m), iar în mai a încercat să urce pe vârful Dhaulagiri (8.167 m).

    În prezeznt, el este cel mai tânăr român care a ajuns pe un “optmiar”, Cho Oyu, în 2006, la 24 de ani.

    Performanţele lui Alex Găvan au fost recunoscute prin merite şi distincţii: “Gold Medal for Merit in Sport” (Spania – 2008), a primit de două ori titlul “Sportivul român al anului pentru alpinism la mare înălţime”, din partea Federaţiei de Alpinism şi Escaladă şi alte două nominalizări la aceeaşi distincţie. De asemenea, este ambasador al World Wildlife Fund în România.

  • Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest

    Magistraţii Tribunalului Constanţa au respins, marţi, solicitările apărătorilor lui Mircea Băsescu de cercetare a acestuia în stare de arest la domiciliu, fiind menţinută măsura arestării preventive, decizia instanţei nefiind însă definitivă.

    Avocaţii lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au cerut în instanţă verificarea legalităţii măsurii de arestare preventivă şi de înlocuire a acesteia cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, magistraţii respingând însă solicitarea apărătorilor celor doi.

    Astfel, atât Mircea Băsescu, cât şi Marian Căpăţână vor fi cercetaţi în continuare în stare de arest preventiv.

    Decizia luată de Tribunalul Constanţa nu este definitivă şi a fost deja contestată, urmând ca aceasta să se judece la Curtea de Apel Constanţa.

    Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în 14 iulie, în stare de arest, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.

    Dosarul în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa.

    Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.

    Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză.

    Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în acelaşi scop.

    Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro.

    Marian Căpăţână este acuzat că şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.

    În cauză a fost instituit sechestrul asigurător pe bunuri imobile aflate în proprietatea lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână.

    Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj cu circumstanţe agravante. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.

    Tot Tribunalul Constanţa judecă şi acest dosar în care fratele preşedintelui apare ca parte vătămată şi în care inculpaţi sunt cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial – soţia acestuia, Fănica Anghel, cei doi fii şi fiica, Florin, Grinică Ion şi Izaura Anghel şi concubinul acesteia din urmă, Marius Constantin, acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.

  • Radu Mazăre: Am conturile blocate de ANAF pentru amenzile primite de Primărie

    “Am toate conturile blocate. Pentru că toate amenzile judiciare pe care le-a primit Primăria de-a lungul sutelor şi miilor de procese în care se judecă cu diverşi cetăţeni ori societăţi, mi-a fost pus sechestru de către domnii de la ANAF mie personal”, a declarat, marţi, Radu Mazăre, citat de corespondentul MEDIAFAX.

    Primarul Constanţei spune că este pentru a doua oară când se întâmplă acest lucru, prima dată contestând şi câştigând în instanţă ridicarea popririlor.

    “S-a întâmplat lucrul ăsta şi acum un an şi ceva, pentru cinci miliarde (n.r. – 500.000 RON). Sigur, juriştii au contestat şi au spus în instanţă că primarul nu este Radu Mazăre, cetăţeanul, ci este Consiliul Municipal prin primar. Domnii de la ANAF au considerat că dacă la primarul Radu Mazăre este trecut CNP-ul, trebuie să plătesc eu personal amenzile. Pentru cele cinci miliarde ne-am judecat şi în şapte procese instanţele au spus că da, este primarul municipiului. Dacă Primăria câştigă un proces nu bag eu banii în buzunar, Radu Mazăre, intră la municipalitate. Au deblocat conturile pentru cele cinci miliarde şi acum mi-au mai pus pentru încă şapte miliarde”, afirmă Radu Mazăre.

    Mazăre a completat că 80 la sută din sumele pentru care i s-a pus lui poprire pe conturi au fost poprite şi la Primărie. Deci luate şi de la mine, şi de la Primărie…”, a completat Mazăre.

    El spune că i-au fost blocate conturile, dar trăieşte acum din banii “cash”, pe cre îi are trecuţi şi în declaraţia de avere.

    “Au pus sechestru pe trei conturi – două la o bancă şi unul la altă bancă. Noroc că nu am prea mulţi bani pe acolo, că eu mă aştept la orice. Acum din cash trăiesc, pe care îl am în declaraţia de avere”, a spus Mazăre.

    Edilul Constanţei susţine că se simte vânat şi că a auzit că acţiunea ANAF a fost făcută sub presiunea DNA şi din acest motiv se simte vânat.”Sunt contestate toate amenzile, cum că nu trebuie să le plătesc eu, cetăţeanul Radu Mazăre. Dar, din ce mi-a venit la ureche, cei de la ANAF au fost speriaţi de procurorii DNA că dacă nu-mi pun sechestru mie, Radu Mazăre personal, le fac dosare. (…) Mă simt hăituit. Mă simt vânat”, a declarat Radu Mazăre.

    De asemenea, el a adăugat că şi la ANI trebuie să dea explicaţii pentru avere şi bunurile achiziţionate.

    “În ultima adresă pe care am primit-o de la ANI, acum câteva zile, mi-au cerut facturile de la maşinile pe care le-am luat şi ce mai am eu în declaraţia de avere, dar mi-au cerut să le dau şi documente care să justifice cheltuielile mele. Personale! Chitanţe, bonuri de la restaurant, de la mall, de la chiloţi… Eu când am văzut adresa pe care o are avocata am rămas interzis. Poate am luat un telefon cadou unei fete. Eu ştiu că în ţara românească oamenii trebuie să-şi justifice veniturile, nu pe ce au cheltuit banii”, a mai declarat primarul Constanţei.

    Radu Mazăre s-a prezentat, marţi, pentru a 18-a oară la sediul Poliţiei Constanţa, fiind cercetat sub control judiciar într-un dosar instrumentat de DNA pentru fapte de corupţie.

  • Adrian Samson este noul director general al ADM Farm

    ADM Farm anunţă numirea lui Adrian Samson în funcţia de director general din august 2014.

    Adrian Samson a acumulat experienţă în management, marketing şi consultanţă de afaceri, în poziţii precum cea de country head al Sandoz România, general manager al GSK Consumer Healthcare, marketing director pentru Coty Cosmetics. De-a lungul parcursului său profesional a implementat cu succes programe complexe de transformare şi dezvoltare a afacerilor.

    Adrian Samson (42 de ani) este absolvent al unui Executive MBA în România în cadrul ASEBUSS, al unui MBA la Emory University în Atlanta, SUA şi al unui program de General Management la Harvard Business School. Adrian Samson a absolvit Facultatea de Fizică în cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1995.

    “Adrian Samson va avea tot sprijinul acţionarilor ADM Farm pentru implementarea tuturor programelor şi proiectelor ce vin să întărească poziţia companiei pe termen lung“, a declarat Elena Pop, CEO al ADM Farm Group

    “Piaţa în care operăm este în continuă schimbare, oferă destule oportunităţi dar şi multe provocări. Menţinerea unei balanţe optime între creştere, profitabilitate şi cash flow este foarte importantă pentru noi”, a declarat Adrian Samson, director general al ADM Farm.

    ADM FARM este una dintre cele mai importante companii din distribuţia farmaceutică, înfiinţată în 1998. Sediul central ADM Farm se află în Bucureşti, compania asigurând acoperire naţională prin cele şapte filiale din Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Suceava, Timişoara.

    ADM Farm face parte din ADM Farm Group, alături de alte două companii: PDG (Para Distribution Group) şi Famaciile Santé. În prezent, ADM Farm are o echipă de peste 500 de angajaţi şi colaborează cu peste 120 de producători şi peste 6000 de clienţi, cărora le furnizează circa 5500 de produse şi servicii.

  • Panică pe aeroportul din Istanbul: O femeie suspectată de Ebola, plasată în carantină

    Femeia a generat panică într-un avion care zbura din Lagos către Istanbul în momentul în care s-a constatat că avea febră.

    Paramedicii au urcat la bordul avionului în momentul în care acesta a aterizat la Istanbul şi au plasat-o pe femeie şi pe copilul acesteia în carantină, după debarcarea celorlalţi pasageri.

    Femeia, care ar fi însărcinată, a fost dusă la spital pentru a se stabili dacă este infectată cu Ebola.

    Purtătorul de cuvânt al Turkish Airlines, Ali Genç, a confirmat incidentul pe contul său de Twitter. “Avionul a fost dezinfectat ca măsură de precauţie”, a precizat el.

    Virusul, care se răspândeşte prin contact direct cu sângele sau fluidele corporale ale persoanei infectate, a provocat moartea a 1.013 persoane şi infectarea altor 1.848, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

  • Liderul rus Vladimir Jirinovski: Ţările est-europene riscă să fie şterse de pe faţa pământului. Trebuie să le lovim rachetele înainte de lansare

    Liderul ultranaţionalist rus Vladimir Jirinovski, a declarat, luni, la postul de televiziune Rusia 24 TV, că Polonia şi statele baltice riscă să fie “şterse de pe faţa pământului” în contextul escaladării conflictului din Ucraina, soarta Europei de Est fiind în mâinile lui Vladimir Putin, informează site-ul polonez Thenews.pl.

    “Toate chestiunile legate de război şi pace, în general, şi în speciale cele referitoare la Ucraina vor fi rezolvate de o singură persoană, liderul Federaţiei Ruse (…) Statele baltice şi Polonia sunt condamnate. Vor fi şterse de pe faţa pământului. Nu va rămâne nimic”, a afirmat preşedintele Partidul Liberal-Democrat, considerat un apropiat al Kremlinului.

    În ceea ce priveşte apelul preşedintelui polonez şi al celorlalţi lideri din Europa Centrală şi de Est de consolidare a prezenţei NATO în regiune, vicepreşedintele Dumei (Camera Inferioară a Parlamentului rus) a precizat că statele est-europene riscă să fie distruse complet.

    “Desigur, nimic nu ameninţă America, deoarece este departe, dar ţările est-europene riscă să fie distruse complet. Este vina lor, deoarece noi (Rusia – n.r.) nu poate accepta ca avioane şi rachete să fie lansate de pe teritoriile lor împotriva Rusiei. Trebuie să le distrugem cu 30 de minute înainte de lansare”, a precizat Jirinovski.

    Preşedintele polonez, Bronislaw Komorowski, a pledat, la 22 iulie, pentru o consolidare a apărării colective în cadrul NATO la frontierele de est ale Alianţei Nord-Atlantice, în contextul crizei dintre Rusia şi Ucraina, relatează AFP.

    “NATO trebuie să revină la principiul garantării efective a apărării colective a membrilor săi. Este necesar ca frontiera de est a Alianţei (Nord-Atlantice) să fie consolidată”, a declarat Komorowski în prezenţa omologilor săi din alte opt state din Europa Centrală şi de Est, reuniţi la Varşovia pentru a-şi pune de acord poziţiile în perspectiva summitului NATO din septembrie, dar şi asupra situaţiei din Ucraina vecină.

    “O prezenţă a forţelor militare NATO în regiunea noastră – o prezenţă continuă, vizibilă şi adecvată situaţiei – este necesar să fie un element al acestui proces”, alături de “dezvoltarea infrastructurilor militare aparţinând NATO” în această regiune, a precizat el.

    Înainte de a pleca la reuniunea de la Varşovia, preşedintele Traian Băsescu a declarat, pe Aeroportul Henri Coandă, că prima prioritate a României la summitul NATO din Ţara Galilor constă în adoptarea de măsuri concrete pe termen lung şi echilibrarea geografică a resurselor militare ale Alianţei Nord-Atlantice pe teritoriul Uniunii Europene.

    “În speţă, nu am dori o diminuare a resurselor pentru flancul estic, în detrimentul resurselor alocate zonei nordice, ţările blatice şi Polonia. Deci şi România şi Bulgaria ar trebui tratate cu atenţie, având în vedere în primul rând realităţile”, a precizat Traian Băsescu.

    La 5 august, şeful statului a declarat, la B1 TV, că România susţine “consolidarea flancului estic ca element de descurajare”.

    Întrebat ce înseamnă consolidarea flancului estic, şeful statului a spus că “poate însemna foarte multe”, dar “cel mai important lucru ar fi amplasarea logistii, depozite de muniţii, de armanent pentru că trupele vor veni imediat, nu trebuie să doarmă aici zi şi noapte să-mi creeze disconfort”.

    În ceea ce priveşte scutul antirachetă din România şi Polonia, Rusia a susţinut în nenumărate rânduri că reprezintă o ameninţare la adresa sa, în pofida asigurărilor primite de la Washington şi NATO că sistemele care vor fi amplasate în cele două ţări vizează o posibilă ameninţare venind din Orientul Mijlociu şi în special din Iran.