Blog

  • Care a fost prima afacere a celui mai bogat om din România

    Cunoscut drept “miliardarul de la Zimnicea”, Ioan Niculae este caracterizat ca un om de afaceri controversat, pe fondul mai multor dispute in care a fost implicat de cand a intrat in afaceri (in special legate de companiile privatizate, cum ar fi SNTR sau Rafinaria Astra). Ioan Niculae si-a inceput afacerile imediat dupa 1990 in domeniul agricol, infiintand o firma care se ocupa cu comertul de produse petroliere si chimice si prin care s-a impus in comertul exterior.

    Din 1997 afacerile sale au inceput sa se diversifice, prin achizitia rafinariei Astra, a doua combinate chimice si a catorva fabrici de productie din industria alimentara, dar si prin preluarea pachetului de control la Asirom. In 2000, Ioan Niculae a devenit primul patron al fostei Societati Nationale Tutunul Romanesc (SNTR), dupa ce a castigat licitatia de privatizare a firmei de stat. In paralel, omul de afaceri a cumparat si a concesionat terenuri, devenind unul dintre cei mai mari agricultori din Romania, cu o suprafata cultivata in 2009 de 50.000 de hectare. Cele mai mari afaceri ale lui Niculae nu sunt numai in agricultura, ci si in combinate chimice – Interagro controleaza acum sase combinate chimice: Amonil Slobozia, Viromet Victoria, Nitroporos Fagaras, Sofert Amurco Bacau, Azochim Savinesti si Donawchem Turnu Magurele, care asigura 50% din cifra de afaceri a grupului.

    Din 2009, Ioan Niculae a inaugurat la Zimnicea prima fabrica de bioetanol din Romania, cu o investitie de 100 de milioane de euro. Fabrica reprezinta o noua etapa in afacerile lui Niculae: nu e vorba doar de integrarea pe orizontala a afacerilor (materia prima, porumbul, este produsa si de terenurile Interagro), ci si de dezvoltarea lor, omul de afaceri avand planuri pentru dezvoltarea unei retele de retail de carburanti cu procent mare de bioetanol.

    Ultimele două fabrici din imperiul industrial al omului de afaceri Ioan Niculae şi-au încheiat activitatea  în data de 11 iulie, dimineaţa, Chemgas Slobozia şi Viromet Victoria, ultimele două fabrici de îngrăşăminte ce mai funcţionau, din cele şase deţinute de Niculae, au fost închise. Amurco Bacău, Nitroporos Făgăraş, Donau Chem Turnu Măgurele şi Azochim Săvineşti sunt închise de mai multe luni. Toţi cei 6.000 de angajaţi ai fabricilor au fost trimişi în şomaj.

    Ioan Niculae, fosta lui soţie, Domniţa Niculae, fiica acestuia, Adina Niculae, şi Nicoleta Toncea, apropiată a omului de afaceri, sunt urmăriţi în prezent pentru sustragere de sub sechestru şi spălare de bani. Niculae este urmărit penal şi pentru instigare la abuz în serviciu, iar în dosar ar fi vizaţi şi opt funcţionari la Cadastru. Procurorii DIICOT au pus sechestru asigurător pe mai multe bunuri mobile şi imobile ale omului de afaceri.

  • Germania cere Ucrainei să nu blocheze tranzitul de gaz rusesc către UE

    “Guvernul federal speră că Ucraina nu va implementa o măsură pe care premierul (Arsenii) Iaţeniuk a anunţat-o vineri”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert.

    Iaţeniuk a declarat că Ucraina ar putea impune sancţiuni pentru 172 de ruşi şi 65 de firme, în principal din Rusia, şi va interzice, de asemenea, tranzitul produselor ruseşti, inclusiv de gaz, pe teritoriul său. El a declarat, de asemenea, că Ucraina nu are nicio alternativă decât să pună capăt dependenţei de gaz faţă de Rusia.

    Companiile ruseşti care nu vor fi incluse pe o eventuală listă ucraineană vor putea transporta gaz către ţările UE, Turcia şi Republica Moldova, dacă încheie acorduri directe cu firma ucraineană de gaz Naftogaz, potrivit unei declaraţii publicate luni de companie.

    “Naftogaz insistă că este un partener de încredere în transportul de gaz natural către UE. Compania se declară pregătită să transfere ireproşabil gazele naturale către consumatorii europeni”, a precizat directorul executiv Andrii Kobolev.

     

  • Japonia evacuează 24 de specialişti din Africa de Vest, din cauza epidemiei de Ebola

    “Evacuarea se va încheia în câteva zile”, a anunţat marţi Yuho Hayakawa, un purtător de cuvânt al Agenţiei japoneze pentru Cooperare Internaţională (JICA).

    “Niciunul (dintre specialişti) nu prezintă simptomele (bolii) şi niciunul dintre ei nu s-a aflat în situaţii de risc, şi anume în contact cu bolnavi”, a precizat el.

    Cei 24 de specialişti activează în domeniile agriculturii, sănătăţii şi construcţiilor.

    Anunţul repatrierii specialiştilor japonezi intervine în contextul în care opt agenţi chinezi în domeniul sănătăţii au fost plasaţi în carantină în Sierra Leone, după ce au acordat îngrijiri unor bolnavi infectaţi cu Ebola.

  • Fabius: Convoiul umanitar rusesc nu trebuie să intre în Ucraina fără acordul Kievului şi al CICR

    Dacă aceste condiţii (acordul CICR şi al Kievului) nu sunt întrunite, “nu trebuie autorizaţi să intre”, a declarat Laurent Fabius la postul de radio France Info.

    “Rusia spune că trimite camioane din motive pur umanitare, dar există o regulă în aceste operaţiuni, anume că nu sunt posibile decât cu acordul ţării în care se trimit ajutoare umanitare şi cu ajutorul Crucii Roşii. Ori această chestiune nu a fost rezolvată încă, evident”, a subliniat ministrul francez al Afacerilor Externe.

    Un convoi umanitar rusesc de 280 de camioane se afla în drum, marţi, către frontiera cu Ucraina, scriu agenţiile ruseşti de presă, la o zi după ce Kremlinul a anunţat că acordarea unui asemenea ajutor populaţiei din estul ucrainean este iminentă. CICR nu a fost în măsură să comenteze aceste informaţii.

    “Trebuie să fim foarte prudenţi, deoarece aceasta ar putea fi o acoperire din partea ruşilor pentru a se instala în apropiere de Lugansk şi Doneţk şi a practica politica faptului împlinit”, a declarat Fabius. Întrebat dacă se teme că acesta nu este doar un convoi umanitar, ministrul a răspuns: “Da, tocmai aceasta este problema”.

    Ucraina a avertizat că nu va accepta vreun ajutor umanitar unilateral rusesc destinat populaţiilor din estul ţării, afectate de confruntările armate dintre armata ucraineană şi separatişti proruşi. Kievul suspectează Moscova că vrea, sub acoperirea unui asemenea ajutor, să sară în ajutorul rebelilor, vizaţi de mai multe săptămâni de o ofensivă ucraineană de amploare şi obligaţi să se retragă în ultimele două bastioane pe care le mai controlează, la Doneţk şi Lugansk.

    “Trebuie să facem presiune asupra ruşilor, Crucea Roşie, care este o organizaţie respectată şi respectabilă, să acţioneze cum vrea, cu comunitatea internaţională”, a continuat Laurent Fabius.

  • Petrom a generat în primul semestru peste jumătate din profitul grupului austriac OMV

    Profitul OMV înainte de dobânzi şi taxe, ajustat pentru elemente nerecurente şi efecte de inventar la rafinării a scăzut în primul semestru cu 34%, de la 1,58 miliarde de euro în urmă cu un an la 1,037 miliarde de euro, potrivit datelor publicate marţi de grupul austriac.

    Petrom a adus o contribuţie de 588 de milioane de euro la profitul grupului austriac, în declin cu 14%, de la 687 de milioane de euro în urmă cu un an.

    “În prima jumătate a anului 2014, rezultatele OMV au fost influenţate negativ de marjele mai reduse de rafinare, de deprecierea dolarului şi instabilitatea politică din Libia şi Yemen. În pofida acestei instabilităţi, nivelul producţiei a crescut comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a contribuţiei activelor cumpărate în Norvegia”, se arată în raportul OMV.

    Câştigul înainte de taxe şi dobânzi al OMV a scăzut cu 53% în primul semestru, de la 1,92 miliarde de euro în urmă cu un an la 908 milioane de euro, iar Petrom a adus o contribuţie de 470 de milioane de euro, în scădere cu 30% comparativ cu 667 milioane de euro în primele şase luni din 2013.

    Profitul net atribuibil acţionarilor a scăzut cu 57%, de la 1,01 miliarde de euro la 433 milioane de euro.

    Vânzările grupului au coborât cu 10% în primul semestru, de la 21,34 miliarde de euro la 19,13 miliarde de euro.

    În trimestrul al doilea, profitul OMV înainte de dobânzi şi taxe, ajustat pentru elemente nerecurente şi efecte de inventar la rafinării a scăzut cu 50% comparativ cu intervalul similar de anul trecut, de la 734 milioane de euro la 369 milioane de euro. Profitul Petrom a fost de 259 de milioane de euro, în scădere cu 21%.

    Profitul net al OMV atribuibil acţionarilor s-a diminuat în trimestrul al doilea cu 42%, la 132 milioane de euro. Totodată, vânzările grupului s-au redus cu 12%, de la 10,56 miliarde de euro în urmă cu un an la 9,3 miliarde de euro.

    OMV Petrom a înregistrat în primele şase luni vânzări de 10,72 miliarde lei, în scădere cu 7% faţă de rezultatul din primul semestru al anului trecut, şi a avut un profit net de 1,9 miliarde de lei, mai mic cu 22%, a anunţat marţi compania.

     

  • Blaga: Lansarea candidatului ACL se va face printr-un miting organizat la Bucureşti

    Blaga a fost întrebat dacă ACL are un plan pentru cazul în care instanţa va da o decizie în procesul pe care Klaus Iohannis îl are cu ANI.”Domnul Iohannis nu o să aibă nicio problemă cu Agenţia Naţională de Integritate!”, a precizat Vasile Blaga, şeful de campanie electorală al candidatului ACL.

    Blaga a mai spus că echipa de campanie electorală “este în construcţie” şi că toate detaliile privind strângerea de semnături şi data lansării candidatului ACL vor fi aflate “la momentul potrivit”.

    “Echipa de campanie este în construcţie. Ştim exact care este componenţa pe partea colegilor vechiului PNL, acum o stabilim cu sarcini precise pentru fiecare”, a arătat Blaga.

    Întrebat când va fi lansat candidatul ACL pentru prezidenţiale, Blaga a răspuns: “Vă vom comunica data. Sigur va avea loc printr-un miting în Bucureşti”.

    De asemenea Blaga a spus că nu ştie dacă este nevoie de un purtător de cuvânt într-o campanie prezidenţială. “Nu există purtător de cuvânt al campaniei, există purtător de cuvânt dacă şi-l va stabili domnul Iohannis, nu ştiu dacă este nevoie de purtător de cuvânt într-o campanie prezidenţială”, a argumentat Blaga.

    Conducerea ACL a avut marţi prima şedinţă de pregătire a campaniei electorale, Vasile Blaga fiind anunţat drept şeful de campanie al ACL.

    “O să avem astfel de şedinţe, ele sunt de rutină cum probabil sunt şi la adversarii noştri de campanie. De fiecare dată când vom avea ceva de comunicat o s-o facem”, a precizat Blaga.

     

  • Românii îşi mută firmele în Bulgaria. Cei din domeniul hotelier caută taxe mai mici peste Dunăre

    Hotelierii de pe Litoral au început să-şi deschidă firme de management în Bulgaria, pe care mută angajaţii şi cu care operează unităţile turistice, pentru că în ţara vecină taxele şi impozitele sunt mult mai mici.

    “Procedeul este următorul: eu, ca patron român de hotel, îmi deschid o firmă de management hotelier în Bulgaria şi acolo angajez personalul, tot români. În România taxele pe angajat sunt de 86%, iar în Bulgaria de doar 43%. În plus, TVA şi impozitul pe profit sunt mai mici în Bulgaria. Cu firma de management astfel înfiinţată îmi operez hotelul cu costuri la jumătate”, a explicat pentru Mediafax Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

    El a spus că anul trecut au încercat experimentul câţiva hotelieri de pe litoral, iar în acest an s-au mai înscris în Bulgaria câteva zeci de firme de acest fel.

    Răducan estimează că fenomenul va lua amploare în următoarea perioadă.

    “Tot mai mulţi patroni de hoteluri de la mare se gândesc în felul acesta să evite povara fiscală din România. Dacă acolo experimentul va da rezultate, se va extinde probabil şi pentru hotelurile din alte zone din România”, a adăugat oficialul FPTR.

    Bulgaria este cunoscută pentru măsurile adoptate în ultimii ani pentru atragerea a cât mai multe investiţii străine. Rezultatul a fost că foarte mulţi români au decis fie să îşi mute afacerea la sud de Dunăre, fie să închidă companiile de la noi şi să deschidă altele acolo. Costul pentru o societate este destul de mic, în jur de 250 de lei, însă companiile de consultanţă percep tarife cuprinse între 400 şi 750 de euro pentru întreaga procedură.

    „Procedura de înfiinţare a unei firme în Bulgaria este asemănătoare cu cea din România, există însă ceva diferenţe. Capitalul social minim în România este de 200 de lei, iar în Bulgaria 2 leva, în jur de 1 euro. În Bulgaria se deosebesc firmele care au asociat unic de cele cu mai mulţi asociaţi”, remarcă Lucian Gherghiţă, directorul firmei de consultanţă Ghal Activ Business. „Ca şi în România, în Bulgaria procedura de înfiinţare respectă un număr de etape, iar tariful se ridică undeva pe la 500 de euro.

    Taxele şi impozitele sunt mai mici în Bulgaria; impozitul pe profit este de 10% iar cel pe dividente 5%, faţă de România unde este de 16%. Mai mult, impozitul în Bulgaria se plăteşte anual şi nu trimestrial ca la noi.” Aceşti factori, este de părere Gherghiţă, a convins numeroşi români în ultimii ani să-şi mute afacerea în Bulgaria.

    Cât despre taxe, cota de impozitare pe venit este unică şi cea pe profit este de 10%. Impozitul pe dividende este de 5%, iar TVA-ul este de 20%

  • Tânărul care a înfiinţat 11 companii şi trei fundaţii non-profit până la vârsta de 17 ani: “vreau să câştig 10 miliarde de dolari şi să donez opt”

    “Îmi place să mă gândesc la mine ca fiind un antreprenor ce se întâmplă să fie adolescent” spunea Mark Bao într-un interviu acordat publicaţiei Junior Biz. El şi-a început aventura antreprenorială în clasa a cincea. A creat atunci o aplicaţie pentru calculator prin care reuşea să crească eficienţa modului în care îşi făcea temele pentru acasă şi îl ajuta să scrie referatele pentru şcoală. A copiat apoi programul pe o disketa şi l-a vândut prietenilor săi.

    A înfiinţat primul start-up în primul an de liceu. Prin Debateware.com a creat un sistem de management pentru evenimente. În cele din urmă, Mark şi partenerul său de afaceri au vândut start-up-ul celei mai mari organizaţii de dezbateri din Statele Unite ale Americii. Până la vârsta de 17 ani, lansase deja 11 companii web – din care a vândut trei şi alte trei fundaţii non-profit. Câteva dintre proiectele lui includ TickrTalk, Fundaţia Ramamamia, Classleaf şi Avecora – o reţea de tehnologie lansată în 2013.

    “Ţelul meu este să donez 80% din venituri  ajutoarelor umanitare şi cercetării. Îmi doresc să câştig 10 miliarde de dolari şi să donez opt” a declarat tânărul în interviul acordat Junior Biz.

    Bao renunţat la colegiu la 19 ani, a înfiinţat o companie de tehnologie în New York, iar apoi a plecat într-o călătorie în jurul lumii. În prezent, se află în New York şi se ocupă de cercetarea comportamentului uman, obiceiuri şi strategie.


     

  • SUA condiţionează ajutorarea Irakului de formarea unui guvern de uniune naţională

    Şeful diplomaţiei americane l-a îndemnat pe noul premier irakian Haidar al-Abadi, nominalizat luni, “să formeze un nou guvern cât mai rapid posibil”, pentru a face faţă crizei profunde cu care se confruntă ţara.

    “Statele Unite sunt pregătite să susţină un guvern de uniune în Irak şi mai ales lupta împotriva SIIL (Statul Islamic în Irak şi Levant)”, după ce insurgenţi sunniţi din cadrul acestei grupări au lansat, la 9 iunie, o ofensivă care le-a permis să preia controlul unor porţiuni ample din teritoriul irakian.

    Washingtonul caută să evite o accentuare a disensiunilor la Bagdad, în contextul în care premierul în exerciţiu Nuri al-Maliki refuză să cedeze postul după ce s-a aflat timp de opt ani la putere. Al-Maliki, un şiit în vârstă de 63 de ani, este criticat, de mai multe luni, de către administraţia americană, care apreciază că el a alimentat ofensiva jihadiştilor sunniţi prin politica sa privind confesiunile.

    “Lucrurile să fie clare, am spus întotdeauna că dorim un guvern de uniune care să reprezinte (…) toţi irakienii. Acesta este obiectivul”, a insistat Kerry.

    Pe plan militar, şeful Pentagonului Chuck Hagel a confirmat că Washingtonul transferă armament, prin intermediul Guvernului irakian, kurzilor care luptă împotriva jihadiştilor. Kurzii au reluat de curând controlul asupa a două oraşe din nordul ţării, Al-Mahmur şi Gwer, şi au pierdut controlul asupra Jalawla.

    Preşedintele Barack Obama a autorizat bombardarea unor poziţii ale insurgenţilor “cu scopul de a proteja (atât) civili prinşi în capcană”, cât şi membri ai personalului american, evocând riscul unui genocid.

    Însă Kerry a exclus trimiterea de trupe la sol.

    El a mai anunţat că Statele Unite şi Australia vor sesiza ONU pe tema jihadiştilor străini care luptă în Irak sau Siria, “cu scopul de a obţine susţinerea ţărilor de origine (ale jihadiştilor) şi ţărilor vizate”.

     

  • Ai un aparat de aer condiţionat de tip on/off? Vezi modul în care te poţi păcăli la consumul de energie

    Consumatorii sunt induşi în eroare prin etichetele energetice afişate pe aparatele de aer condiţionat de tip on/off care au un consum de energie cu 30 – 40% mai mare decât cel afişat. Mai mulţi producători şi importatori de sisteme de aer condiţionat au observat că în piaţă exista un număr mult mai mare de sisteme on/off, comparativ cu cel estimat la finalul lui 2013, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii distribuitorului de sisteme de aer condiţionat Aston Com. Conform legislaţiei intrate în vigoare la 1 ianuarie 2013, importarea şi comercializarea acestor sisteme este interzisă, cu excepţia celor aflate deja pe stoc.

    Conform estimărilor de piaţă, numărul aparatelor de aer condiţionat de tip split importate în 2013, pe segmentul rezidenţial, a fost de aproximativ 100,000 bucăţi. Dintre acestea aproximativ 70% au fost sisteme de tip on/off, aparate aflate în stocuri în momentul intrării în vigoare a directivelor. Conform acestor estimări, la finalul lui 2013 se mai aflau în stocuri circa 10,000 de unităţi de tip on/off.

    În urma unei analize a stocurilor de aparate tip on/off făcute la începutul lunii iulie a.c., s-a constant existenţa unui număr mai mare de aparate de acest tip, comparativ cu estimările de piaţă făcute la finalul lui 2013.

    Aparatele care nu îndeplinesc normele directivelor fac parte din categoria economy şi au fost identificate la mai multe branduri.  Deşi marii importatori de aparate on/off lichidaseră aproape în întregime stocurile în 2013, s-a observat că anumite companii afişează noi stocuri în 2014. De exemplu, unul dintre importatorii la care au fost identificate nereguli, a afişat la 1 iulie 2014 un stoc de 30,000 de aparate de tip on/off.

    În urma unor verificări, s-a constatat că, deşi data de producţie de pe cutii era noiembrie sau decembrie 2012, piesele din interior erau fabricate în 2013 sau 2014, fiind importate şi comercializate ilegal. Nereguli majore au fost înregistrate şi la etichetele energetice, care nu respectă clasa energetică reală a aparatelor, consumul fiind cu 30 – 40% mai mare decât cel afişat prin etichetă. Astfel, deşi pe produse este menţionată clasa A de eficienţă energetică, nu este menţionat faptul că această clasificare era valabilă în 2012, înainte de intrarea în vigoare a directivelor. De fapt, acest tip de aparate se încadrează în categoria D de eficienţă energetică, consumând cu aproximativ 30 – 40% mai multă energie.