ICBC este cea mai mare banca din lume in functie de valoarea de
piata. Rezultatele ICBC au fost sustinute de imbunatatirea marjelor
de creditare si a veniturilor din comisioane, in contextul
incetinirii cresterii pietei bancare din China, potrivit Bloomberg.
Bancile chineze impun costuri mai mari la imprumuturile ipotecare
si pentru companii, dupa ce banca centrala a majorat dobanda de
patru ori incepand din octombrie si a redus lichiditatea din piata
pentru a limita inflatia. Profitul din primul trimestru al bancii
chineze este cu 49% mai mare decat cel al JPMorgan Chase,
institutia financiara cu cele mai bune rezultate din Statele
Unite.
Blog
-
O banca din China, cea mai profitabila din lume
-
Sterling: Motive de natura politica impiedica derularea de operatiuni in Marea Neagra
“Sterling a transmis Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale
(ANRM) o notificare, precizand ca lipsa totala de claritate cu
privire la procedura aplicabila si competenta in materie de
eliberare a autorizatiilor de construire reprezinta un eveniment de
forta majora, conform acordului de concesiune”, se arata intr-un
comunicat al companiei canadiene transmis agentiei MEDIAFAX.
Compania a obtinut la inceputul acestui an acordurile de mediu si
de foraj necesare desfasurarii operatiunilor in perimetrele Midia
si Pelican, situate pe platoul continental al Marii Negre. ANRM a
aprobat programul de lucrari pentru anul 2011, in baza caruia
Sterling Resources are obligatia sa foreze cu doua sonde, sa
achizitioneze datele seismice si sa efectueze investigatii in
vederea dezvoltarii a doua zacaminte descoperite. -
Explozie la o cafenea din Marrakesh: 14 morti si 20 de raniti, printre care si turisti straini
“Printre victime sunt persoane de nationalitati diferite si
primele indicii par sa arate ca este vorba despre un act criminal”,
potrivit sursei citate. Un oficial de rang inalt din Ministerul de
Interne a confirmat aceste informatii si a adaugat ca o “ancheta a
fost deschisa pentru a se stabili circumstantele acestei explozii”.
Acest oficial a declarat intr-o prima faza ca explozia a fost
“accidentala”, potrivit primelor elemente de care dispune. Explozia
a avut loc in cafeneaua Argana, situata in centrul celebrei piete
Jamaa el-Fna, foarte frecventata de turisti. -
Eurodeputati danezi se opun aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen: numeorsi vest-europeni sunt agresati de infractori romani
Jens Rohde (liberal), Bendt Bendtsen (PPE), Kristel Scalsdemose
(PSE) si Emilie Turunen (verzi) i-au trimis o scrisoare comuna
premierului danez Lars Lykke Rasmussen, cerand amanarea aderarii la
Schengen a Romaniei si Bulgariei din cauza coruptiei si
infractionalitatii, informeaza site-ul Novinite.com. Eurodeputatii
danezi considera ca termenul de 1 octombrie, fixat de presedintia
ungara a UE pentru aderarea celor doua tari, este prematur. Rohde a
subliniat ca numerosi vest-europeni sunt agresati de infractori
romani, subliniind ca prevederile Tratatului Schengen oricum fac
obiectul unor discutii si sunt propuse schimbari. -
Benzina costa 10 euro pe litru la o statie in Germania
Conform oficialilor companiei, masura de crestere temporara a
pretului la un asemenea nivel prohibitiv a fost, se pare, dictata
de stocul pe terminate din acest combustibil, o situatie intalnita
la mai multe pompe din Germania, informeaza www.promotor.ro.
Practic, s-a dorit descurajarea cumpararii acestui combustibil,
desi analistii considera ca, astfel, s-a aplicat pur si simplu o
regula a pietei negre – lipsa acuta a unui produs a dus la
speculatii nesimtite. -
Stare de urgenta in sapte state americane: Cel putin 159 de morti in urma furtunilor violente
Presedintele SUA, Barack Obama, a anuntat miercuri ca a aprobat
solicitarea guvernatorului statului Alabama, Robert Bentley, de
acordare a asistentei federale de urgenta. “Desi inca nu vom sti
amploarea daunelor timp de cateva zile, vom continua sa monitorizam
aceste furtuni puternice si sa le acordam asistenta locuitorilor
din Alabama si tuturor celor afectati de aceste furtuni”, a
declarat Obama. Starea de urgenta a fost declarata in Alabama,
Arkansas, Kentucky, Mississippi – unde au murit 11 persoane,
Missouri, Tennessee si Oklahoma. Guvernatorii acestor state au
cerut Garzii Nationale sa participe la operatiunile de salvare.
Serviciul National de Meteorologie (NWS, National Weather Service)
a publicat o alerta care avertizeaza asupra “riscului ridicat” de
tornade, grindina, inundatii si trasnete in sudul Statelor Unite,
de miercuri, de la ora 12.00 GMT (15.00, ora Romaniei) si pana joi,
ora 2.00 GMT (5.00, ora Romaniei). -
Disputele intre Nicolas Sarkozy si Traian Basescu, un lucru obisnuit la summiturile UE
Articolul din Brussels Blog evoca scrisoarea trimisa marti de
Nicolas Sarkozy si premierul italian, Silvio Berlusconi,
presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si
presedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, pe tema
Schengen. Cei doi propun printre altele masuri de “securitate
sporita” in spatiul Schengen, precum un sistem paneuropean de paza
a frontierelor, si vor ca acest plan sa fie aprobat la urmatorul
summit UE din iunie..Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Reclamele care distrug masini – GALERIE FOTO
Indiferent ca este vorba de masini de sute de mii de euro sau de
unele mai ieftine care vor fi distruse, directorii de marketing nu
mai tin seama de bani atunci cand vine vorba de promovare. Pentru a
atrage atentia publicului si a promova noile modele, acestia recurg
la publicitatea extrema, curm ar fi urcarea unei masini reale de
Formula 1 pe o cladire. -
Sunt medici de familie care nu folosesc deloc internetul
Cat de mult influenteaza Internetul obiceiurile profesionale ale
medicilor? Un studiu derulat in Polonia si care a avut ca target
medici cu diferite specializari, inclusiv medici de familie, arata
ca medicii polonezi plaseaza Internetul in top trei surse care le
furnizeaza informatii si le influenteaza obiceiurile profesionale
(prin articolele online din presa medicala, informatiile/ stirile
disponibile pe portalurile medicale, training-uri (eCME),
posibilitatea citirii online a opiniei altor profesionisti si nu in
ultimul rand prin prezentari multimedia online), alaturi de
conferinte/ simpozioane si presa scrisa de specialitate.Marea majoritate a medicilor de familie romani din orase au
acces la Internet. 95% dintre medicii de familie romani din orasele
cu peste 50.000 de locuitori afirma ca utilizeaza internetul, iar
aproape trei sferturi dintre acestia spun ca il acceseaza zilnic
sau aproape zilnic. Mai mult, 79% dintre medicii de familie romani
participanti la cercetare considera ca internetul este un
instrument din ce in ce mai util in activitatea medicala, iar 55%
il utilizeaza pentru a se informa referitor la ultimele noutati din
domeniul medical.Un alt aspect interesant este faptul ca 83% dintre medicii de
familie romani din orasele medii si mari au acces la internet in
cabinet, dar cu toate astea cel mai frecvent acceseaza internetul
acasa (72%), doar 59% dintre medicii de familie intervievati
acceseaza internetul si in cabinet. “Internetul se acceseaza doar
intr-o proportie foarte mica in alta parte decat acasa sau la
cabinet, ceea ce ne indica inca o penetrare scazuta a internetului
mobil sau a dispozitivelor inteligente (iPhone, PDA, etc.) in
randul medicilor de familie”, spune Irina Craciunescu, senior
research consultant GfK Healthcare Romania.Principalele activitati derulate online de catre medicii de
familie romani din urban deja familiarizati cu Internetul nu difera
semnificativ de cele ale colegilor lor din tarile vecine: peste 80%
se documenteaza online in scop profesional, isi verifica adresa de
mail si acceseaza diverse aplicatii obligatorii in activitatea
medicului. Pentru o buna parte dintre acestia: documentarea in scop
profesional (69%), verificarea adresei de mail (49%) si accesarea
diverselor aplicatii obligatorii in activitatea medicului (47%)
sunt principalele activitati derulate online.Pe de alta parte insa doar 28% dintre medicii de familie romani
din urban utilizeaza forumurile medicale pentru a discuta cu alti
medici pe anumite subiecte de interes medical, restul fiind mai
rezervati sau nefamiliarizati cu aceasta modalitate de colaborare.
In schimb, in tarile vecine, 55% dintre medici cauta sau schimba
informatii pe forumurile online.